• ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com
  •  
    de Tiberiu Dianu
    Natalia-Elena Intotero s-a născut în 1976 la Brad, judeţul Hunedoara (România). Este absolventă a universităţilor din Timişoara (2002) şi Bucureşti (2006). A fost deputat în Parlamentul României (în 2012-2016 şi 2016-2020), secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (în 2009 şi 2012) şi ministru la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, înfiinţat în ianuarie 2017 (în 2018-2019).
    La 17 octombrie 2018 a participat la Gala 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României în Statele Unite ale Americii de la Washington, DC, ocazie cu care i-am solicitat un scurt interviu.
    În 2019 a fost şi candidată pentru Parlamentul European.
    Diaspora românească numără aproximativ 5 milioane de persoane, dintre care 3,93 de milioane în Europa, 860 de mii în America (de Nord, Centrală şi de Sud), 280 de mii în Asia, 25 de mii în Australia şi Oceania şi 5 mii în Africa. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_diaspora
     
    1. Doamna Ministru, care este scopul vizitei dumneavoastră în Statele Unite acum şi cu cine urmează să vă întâlniţi?
    În primul rând, este o mare emoţie şi o mare bucurie ori de câte ori am posibilitatea să întâlnesc românii noştri de pretutindeni, oameni cinstiţi, oameni harnici, oameni extraordinari.
    De această dată, sunt în Statele Unite pentru a premia 10 români din cadrul celor 100 de români de success din cele mai mari 10 comunităţi cu prilejul Anului Centenar [2018 – nota autorului].
    Desigur, nu a fost o muncă uşoară în a selecta 10 români de success dintre atâţia mulţi români de succes de aici, din Statele Unite. Pe această cale vreau să mulţumesc Domnului Ambasador [George-Cristian Maior – n.a.], echipei din cadrul misiunii diplomatice, dar şi colegilor din cadrul consulatelor generale pentru toată munca depusă în selecţia românilor noştri valoroşi.
    2. Ce proiecte proprii derulează ministerul şi care este stadiul proiectelor destinate românilor de peste hotare?
    Derulăm foarte multe proiecte, între care aş aminti câteva, şi m-aş bucura ca în următorul an, pentru că sunt proiecte care au continuitate, să avem participanţi români şi din Statele Unite.
    În primul rând, mă gândesc la taberele “ARC”, prin intermediul cărora, pe durata unei săptămâni de zile copiii – tineri, studenţi, adolescenţi – pot să vină în ţară şi să se conecteze mai mult cu ceea ce înseamnă ţara de origine, dar să şi cunoască alţi tineri de vârsta lor din întreaga lume.
    În acest an [2018 – n.a.] am avut 3.000 de locuri în tabere la Sulina – Tulcea, Oglinzi – Neamţ, [Căprioara – n.a.] Hunedoara şi [Săcelu – n.a.] Gorj. Pentru anul următor ne propunem creşterea numărului acestor participanţi. Desigur, aceste tabere se desfăşoară în lunile iulie şi august ale fiecărui an.
    De asemenea, anul acesta dotăm 100 de biblioteci pretutindeni în lume cu carte în limba română. Am primit solicitări şi de aici, din Statele Unite şi vom onora aceste solicitări.
    În egală măsură, cunoscând importanţa păstrării identităţii noastre lingvistice şi ştiind că aici, în Statele Unite, ca pretutindeni în lume, este nevoie de auxiliare didactice, am demarat un proiect privind achiziţia a peste 10.000 de auxiliare didactice pentru studiul în limba română.
    Dar, mai precis, pentru Statele Unite am şi adus de această dată 100 de DVD-uri cu manuale care, sper eu, să ajungă la toţi cei interesaţi.
    Nu în ultimul rând, în luna noiembrie [2018 – n.a.] – un proiect de suflet, ca toate celelalte, de fapt, este aducerea jurnaliştilor români din diaspora acasă. Ei vor putea participa la finalul Galei “100 pentru Centenar”, vor putea participa la o socializare şi la un schimb de experienţă cu jurnalişti de la Televiziunea Română, Agerpres, dar şi Radio România Actualităţi şi, nu în ultimul rând, vor fi alături de mulţi români prezenţi pe Întâi Decembrie la Alba Iulia.
    Sunt o mică parte a proiectelor noastre, pe care vi le-am enumerat. Desigur, toţi cei interesaţi pot să descopere întreaga noastră activitate accesând site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. http://www.mprp.gov.ro/web/
    Şi aş vrea să fac un apel către toţi românii prin intermediul dumneavoastră. Am lansat platforma “Muzeului Românilor de Pretutindeni”. Această platformă este dedicată tuturor conaţionalilor noştri, pretutindeni în lume. Desigur, ea poate fi mai bogată prin contribuţia fiecărui român.
    De aceea, pe toţi cei care pot să ajute la dezvoltarea acestei platforme, care să reflecte existenţa românilor de-a lungul anilor, pretutindeni în lume, îi aşteptăm să ne transmită materiale în format electronic pe adresa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi le mulţumim anticipat.
    3. Ce iniţiative legislative a adus ministerul pentru sprijinul acordat românilor de pretutindeni?
    În primul rând, modificarea Legii 299 [din 13 noiembrie 2007, republicată şi actualizată, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni – n.a.] prin intermediul căreia vom avea posibilitatea de a trimite ataşat cu probleme de diasporă pe lângă misiunile diplomatice.
    În egală măsură, vom avea posibilitatea de a  înfiinţa Agenţia pentru Diaspora, aşa cum există şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, în momentul de faţă, în subordinea ministerului, dar şi crearea cadrului legal pentru a acorda burse, respectiv stimulente financiare, pentru acele comunităţi unde studiul în limba română a început să fie o dificultate.
    4. Există finanţări nerambursabile ale ministerului şi la cine se referă ele?
    Există – finanţările pe care noi le acordăm mediului asociativ pe domeniul educaţional, cultural, mass-mediei în limba română, dar şi spiritualitate şi tradiţie, respectiv culte.
    5. În final, ce prioritate reprezintă educaţia pe agenda ministerului dumneavoastră?
    Educaţia este principala noastră preocupare, şi este principala noastră preocupare pentru că am primit şi foarte multe solicitări din partea românilor de pretutindeni.
    Practic, prin derularea tuturor proiectelor educaţionale, ducem mai departe tot ceea ce avem mai frumos: România şi românii.
    6. Vă mulţumesc mult, Doamna Ministru.
    Şi eu vă mulţumesc.
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    de Tiberiu Dianu
    Laura Bretan s-a născut în 2002 la Chicago, Illinois. https://ro.wikipedia.org/wiki/Laura_Bretan Părinţii ei sunt români originari din Transilvania (mama – din Hunedoara, tatăl – din Maramureş). Soprana cu voce de excepţie are participări multiple la emisiuni de televiziune şi festivaluri internaţionale de prestigiu, precum America’s Got Talent 2016. https://www.youtube.com/watch?v=akYY02ul3pY
    La 17 octombrie 2018 Laura a participat la Gala 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României în Statele Unite ale Americii de la Washington, DC, ocazie cu care i-am solicitat un scurt interviu.
    Mai recent, ea a fost finalistă la Selecţia Naţională din România pentru Eurovision 2019https://www.youtube.com/watch?v=x1NPm88iflU
    1. Laura, aveţi un nume greu pentru lumea muzicală din România. Nicolae Bretan a fost un compozitor român celebru. Sunteţi cumva înrudită cu el? https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Bretan
    (Surprinsă) Ah, nu, chiar nu ştiu.
    2. Este un compozitor (şi bariton) celebru, care e născut în Transilvania.
    Da, da, am auzit despre el, dar nu ştiu dacă…
    3. Oricum, continuaţi numele cu strălucire.
    (Râde) Eh…
    4. Să trecem la următoarea întrebare. În anul 2016, la numai 14 ani, aţi fost câştigătoarea celei de a Şasea Ediţii a spectacolului Românii au talent şi aţi fost a şasea finalistă a Ediţiei a Unsprezecea a spectacolului America’s Got Talent. https://www.youtube.com/watch?v=Lcow_2_IBs0
    Da.
    5. De la cine aţi moştenit acest extraordinar talent muzical pe care îl aveţi?https://www.youtube.com/watch?v=_Jq-eAGQeto
    Eu cred că este un dar de la Dumnezeu de Sus. Eu cred că asta [vocea – nota autorului] nu se poate da (aşa a zis mama) şi mă bucur foarte mult de ea şi sper să fac pe cei din jurul meu să fie bucuroşi prin muzica mea.
    6. Aţi fost criticată de unii pentru îndemnul adresat românilor de a participa şi a răspunde cu „DA” la Referendumul din octombrie 2018 din România privind căsătoria şi familia tradiţională. Cum le răspundeţi criticilor dumneavoastră?https://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html
    (Puţin surprinsă) Fie de bine, fie de rău, criticii o să fie oricum.
    7. Pentru admiratorii dumneavoastră, care sunt următoarele dumneavoastră proiecte? Aveţi în lucru CD-uri sau concerte?
    Da, pregătim acuma un album şi aş vrea să am un turneu.
    8. Un turneu în Statele Unite, în alte ţări?
    Eu aş vrea şi în România, şi în State.
    9. În final, care este mesajul dumneavoastră pentru comunitatea româno-americană?
    Vă mulţumesc mult, din tot sufletul meu, pentru susţinerea dumneavoastră. Şi pentru că m-aţi primit cu aşa căldură şi frumuseţe. Şi chiar mă simt foarte iubită şi vă mulţumesc!
    10. Aşa este. Vă mulţumim şi noi foarte mult.
    Mulţumim. God Bless!
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu
    *****

     

    646x404

    NIG :După ce am citit mai tot ce am putut găsi pe internet despre Nora Iuga, am descoperit o femeie fascinantă și adorabilă. Un OM Bun într-o lume în care lista oamenilor buni se subțiază.

    Nu vă temeți de singurătate deși frica de singurătate este una dintre marile frici. Poate pentru că cel care scrie nu este niciodată singur. Dar de ce vă temeți, doamnă Iuga?

    Nora IugaDe la primul semnal erotic pe care mi l-a dat trupul meu la începutul pubertății, aveam 11 ani, am simțit o plăcere năprasnică la propria mea atingere – semăna cu ceva de dincolo de viață. Am cunoscut frica prin plăcere. Acum frica mea se face tot mai mică. Dispariția fricii e cea mai mare pierdere! De aceea mi-o înlocuiesc cu voluptatea singurătății.

     th (2)

    NIG: Stăteam zilele trecute într-un hotel, în pat, dis-de-dimineață și citeam despre Nora. E greu de explicat, dar am simțit cum inima mi se rotunjește.Vi s-au pus atât de multe întrebări. Nu vă rezumați la răspunsuri plictisite de două vorbe. Construiți un fel de relație cu cel care vă pune întrebările. Sunteți un om extrem de deschis, nu vă temeți de cuvinte. Cu cât dăruiți mai mult cu atât primiți mai mult. Am tot citit… Oamenii vă iubesc, Doamnă. Și știu că dragostea aceasta trece dincolo de poezie. Mulți poeți prefera cochilia, femeile de 88 de ani, de cele mai multe ori, preferă ușile închise.

    De unde această deschidere?

    Nora Iuga : Sigur bătrânii, cei de 88 de ani, se retrag ca melcii în cochilie. Singurătatea e patul lor, în care își consumă orgiile imaginare… dar asta e fața nocturnăBătrânii se hrănesc ca urșii din ce au acumulat pentru hibernare și când se trezesc în orbitoarea lumină a soarelui își deschid larg ușile și își regăsesc pentru o clipă frica aceea produsă de marea plăcere! Eu nu fac decât -mi repet rolul cât mai convingător. Am vrut   fac actriță. De aceea știu  frica e înainte de ridicarea cortinei. Pe urmă toate replicile sunt la fel.

    nora-iuga-film-aici-nora-iuga-2008-2014

    NIG: E greu să vă întreb ceva ce nu ați mai fost întrebată. Citesc răspunsuri și văd două femei pășind alături. Două Nore într-una. Nora femeie și Nora poetă, Nora tânără și Nora mai puțin tânără… Același zâmbet, aceleași unghii roșii deși, în ultima vreme, ați ales să renunțați la ele, aceeași țigară, aceeași atitudine, aceeași dorință de a avea bărbați înalți și germani în viață până la 100 de ani. Traversati distanța dintre cele două Nore cu grație și umor. Poate pentru că e foarte scurtă.

    Când o să îmbătrâniți, Doamnă?

    Nora IugaCând n-o să mai văd în ochii unui bărbat licărirea dorinței pe care încă i-o aprinde obrăznicia deșteaptă a creierului meu.

    th (1)

    Ion Caramiru, Nora Iuga & unul dintre bărbații și înalți si germani, Președintele Klaus Iohannis

    NIG: Inițial am vrut să intitulez această discuție „Nimic despre Poezie”. Dar nu se poate. Dintre cei de astăzi vă plac Komartin, Dosa. L-am citit pe Claudiu. Aveți gusturi grozave.

    Vorbiți-mi despre Albert Denn.

    Nora IugaOh, Albert Denn! Când m-a acostat la metrou prima dată, spunându-mi că mi-a citit La sexagenaria y el joven, și s-a prezentat cu un nume german… mi-a stârnit imediat atenția. Simt o atracție specială pentru germani și pentru iberici… au o forță donquijotescă, se pot lupta pentru o himeră, au caracter și o mândrie pe care știu s-o disimuleze. De fapt, Albert m-a cucerit prin naturalețea cu care mi-a vorbit, nu era crispat de prea mult respect sau din cauza diferenței uriașe de vârstă. N-am remarcat c-ar fi frumos, ceea ce remarcă toate femeile. Mie mi-a plăcut că m-a tratat ca și când am fi fost de-o vârstă. M-am și văzut Ninon de l’Enclos și pe el, nepotul meu. Nu vă spun povestea asta care a stârnit vâlvă pe vremea Regelui-Soare în saloanele Parisului. Dar Albert Denn a devenit cel mai bun prieten al meu după ce i-am citit poezia care îl distinge de ostentația obscenității și a visceralității din literatura tinerilor poeți români. Albert e un „instrumentist” care folosește surdina. El pare un romantic care se spovedește după perdea cum fac păcătoșii în bisericile catolice, e un poet îndrăgostit care are perversitatea de a-și prelungi așteptarea. Voluptățile poeziei lui își au cabina și întreaga recuzită în creier. De aceea unii îl găsesc poate, prea cerebral, prea abscons, prea comprimat pentru totala lipsă de rafinament a poeților actuali, prea filtrat, da, iată, un termen care i se potrivește mănușă. Cred că s-a născut artist din creștet până în tălpi – să fie o întâmplare că volumul lui de debut se intitulează „Îmi pipăi cu frică tălpile”? Cred că este un mare histrion introvertit, un raționalist foarte lucid, dublat de un romantic modern, împingându-și sentimentele într-o tăcere care sugerează infinit mi mult decât declarațiile sforăitoare. Toată poezia lui e un cântec fără cuvinte ca și vocea cu care își interpretează melodiile proprii în engleză… da, da, băiatul ăsta româno-spaniol, nepotul meu „înfiat”, mă va purta mai departe în opera lui.

    48368718_10213485497748138_1954192381465067520_n

    Nora Iuga & Albert Denn

     NIG: Valoare și succesul sunt de multe ori două lucruri străine unul altuia. Dumneavoastră le aveți pe amândouă.

    Dar :„ – (…) La toate lecturile mele publice sălile devin neîncăpătoare ca brațele mele încărcate de flori… dar numele nu mi-l găsesc în istoriile literaturii române și nici în cartea de aur a laureaților marelui premiu Mihai Eminescu de la Botoșani. Probabil că la 88 de ani mai am în față timp destul de așteptat și, mai ales, resurse infinite de viață(Nora Iuga)…”
    Cum spuneam, vi s-au pus sute de întrebări.

    Există vreo întrebare care nu vi s-a pus dar ați fi dorit să vi se pună, doamnă Iuga?

    Nora IugaPe vremuri rula un film cu un nume care ți se înfigea în creier ca o căpușă Când e marți, e Belgiadacă aș vrea -l adaptez la persoana mea aș spune: Când e Nora, e erotismfiindcă toate întrebările care mi se pun abordează subiectul ăstaniciodată absența lui. De aceea singura întrebare care nu mi s-a pus până acum a fost: ce se întâmplă când  treziți într-o dimineață și când vreți  vă îmbrăcați nu vă mai găsiți erotismul? Ei bine, chiar dacă voi uita unde mi l-am pus când m-am culcat, o  îmi amintesc totuși  nu l-am scos niciodată de pe mine pentru  erotismul e o lenjerie pe care dacă ți-o tot îmbraci și ți-o dezbraci devine o obișnuință ca spălatul pe dinți, dar dacă tot te gândești cum o  fie când și tot amâni, nopțile tale vor păstra voluptatea neatinsă si frica… dar frica aceea de la început s-a dus. Nu știu dacă e cazul  mai apelez la Serviciul obiectelor pierdute sau  aștept?

     

    th

     Nora Iuga este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană “Neuer Weg” și “Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor “Gellu Naum”) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.
    Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.
    La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar[2], în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din “Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.
    În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.
    Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”[3].

    Opere publicate

    Volume de poezie

    Vina nu e a mea, Editura Pentru Literatură, 1968
    Captivitatea cercului, Editura Cartea Românească, 1970
    Scrisori neexpediate, Editura Cartea Românească, 1978
    Opinii despre durere, Editura Cartea Românească, 1980
    Inima ca un pumn de boxeur, Editura Cartea Românească, 1982; Editura Vinea, 2000 (Antologie – Ediții definitive)
    Piața Cerului, Editura Cartea Românească, 1986
    Cîntece, Editura Cartea Românească, 1989
    Dactilografa de noapte, Colecția “Scriitorii Bucureștiului”, 1996; ediția a doua, Editura Casa de Pariuri literare, 2010
    Spitalul manechinelor, Editura Universal Dalsi, 1998; ediția a doua, Editura Casa de Pariuri literare, 2010
    Capricii periculoase, Editura Vinea, 1998; Gefährliche Launen, Klett-Cotta, 2007. Traducere în germană de Ernest Wichner. Postfața realizată de Mircea Cărtărescu.
    Autobuzul cu cocoșați, Editura Vinea, 2001; ediția a doua, Editura CHARMIDES, 2010; Der Autobus mit den Bucklingen, Edition Solitude-Stuttgart, Klett-Cotta, 2003. Traducere în germană de Ernest Wichner. Nora Iuga afirmǎ cǎ aceastǎ traducere “a trecut, din pǎcate, absolut neobservatǎ de cǎtre presa din România”.
    Fetița cu o mie de riduri, Editura Cartea Românească, 2005
    Petrecere la Montrouge, Editura Cartea Românească, 2012
    Cainele ud e o salcie, Editura Cartea Românească, 2013
    Ascultă cum plâng parantezele, Editura Polirom, 2016
    Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018

    Volume de proză
    Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Cartea Românească, 1993
    Sexagenara și tânărul, Editura Albatros, 2000; Editura Polirom, 2004, 2012
    Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin, Editura Vinea, 2001
    Lebăda cu două intrări, Editura Vinea, 2003, 2016
    Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Polirom, 2007
    Šestdesetletnica in mladenič („Sexagenara și tînărul”), Editura Beletrina, 2009 – Slovenia
    Sexagenara și tânărul în curs de apariție în Bulgaria la Editura Paradox Publishing Group, în Franța la Editura Atelier de l’Agneaux.
    Săpunul lui Leopold Bloom, reeditat de Polirom în anul 2007, va apărea pînă la sfîrșitul anului 2009, la Paradox Publishing Group, în Bulgaria.
    Harald și luna verde Editura Polirom, 2014
    Hai să furăm pepeni, Editura Polirom, 2009, 2015
    Berlinul meu e un monolog, Editura Cartea Românească, 2010
    Blogstory, Editura Casa de pariuri literare, 2011

    Traduceri selective
    De-a lungul anilor, scriitoarea Nora Iuga a făcut numeroase traduceri în limba română:

    Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, Editura Polirom, 2003
    Aglaja Veteranyi, Raftul cu ultimele suflări, Editura Polirom, 2003
    August Strindberg, Vrăjitoarea. Răzbunarea. Insula Fericiților, Editura Univers, 1979
    Barbara Bronnen, Povara, Editura Univers, 1987
    Christian Haller, Muzica înghițită, Editura Polirom, 2004
    Christian Haller, Vremurile mai bune, Editura Polirom, 2008
    Eginald Schlattner, Cocoșul decapitat, Editura Humanitas, 2001
    Eginald Schlattner, Mănușile roșii, Editura Humanitas, 2005
    Elfriede Jelinek, Pianista, Editura Poliom, 2004
    Ernest Wichner, Singularul norilor, Editura Fundației Culturale Române, 2003
    Ernst Jünger, Eumeswil, Editura Univers, 2000
    Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume, Editura EST, 2005
    Gershom Scholem, Cabala și simbolistica ei, Editura Humanitas, 1996
    Günter Grass, Toba de tinichea, Editura Univers, 1997
    Hans Joachim Schädlich, Om vedea ce-o mai fi / Atunci cînd totul e prea tîrziu, Editura Daos, 2004
    Herma Kennel, Jogging cu securitatea: rezistența tânarului Radu Filipescu; trad. de Nora Iuga și Ana Blandiana; Universal Dalsi, 1998
    Herta Müller, Animalul inimii, Editura Univers, 1997
    Herta Müller, Este sau nu este Ion, Editura Vinea, 2006
    Herta Müller, În coc locuiește o damă, Editura Polirom, 2005
    Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Editura Univers, 1995
    Jan Koneffke, O iubire la Tibru, Editura Humanitas, 2007
    Joachim Wittstock, Dumbrava morilor, Editura Institutul Cultural Român, 2007
    Knut Hamsun, Ultimul capitol, Editura Univers, 1983
    Michael Ende, Punci cu porunci, Editura Arthur, 2014
    Michael Ende & Iordan Chimet, Împreună cu Elli în Imaginaria; cuv. înainte: Mircea Horia Simionescu ; Editura Univers, 1999
    Oskar Pastior, 33 de poeme cu Petrarca, Editura Fundației Culturale Române, 2000
    Paul Celan, Trandafirul nimănui, Editura EST, 2007
    Paul Celan, Zăbrele ale limbii. Roza nimănui, Editura EST, 2009
    Rolf Bossert, Stau pe treptele vântului. Poeme alese 1972 – 1985, Editura Institutul Cultural Român, 2008
    Ursula Michels-Wenz, Nietzsche pentru stresați, Editura Universal Dalsi, 2000
    Wilhelm Hauff, Povestea Califului Barză, Editura Ion Creangă, 1984

    Interviuri și antologii
    Cartea cu bunici, coord. de Marius Chivu; Ed. Humanitas, 2007;
    Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemență și emoție, coord. de Ovidiu Șimonca; Ed. Cartier, 2009;
    Conversația cu Nora Iuga de Gabriela Girmacea; Editura Tracus Arte, 2011;
    Despre cum nu am ratat o literatură grozavă de Angela Baciu; Ed. Limes, 2014;
    4 zile cu nora de Angela Baciu; Editura Charmides, 2015;
    Nora Iuga 85, Editura Paralela 45, 2016;
    Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016;
    mai drăguț decît dostoievski, în dialog cu Angela Baciu, Editura Polirom, 2017;

    Prezență în Antologii
    “Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă Engleză/Română” / “Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition English/Romanian” (Daniel Ionita, Editura Minerva 2012). “Voor de prijs van mijn mond – Antologie de poezie română a ultimei jumătăți de secol” (Jan H. Mysjkin, Editura Poezie Centrum, Belgia, 2013).

    Premii și distincții literare

    Premiul Uniunii Scriitorilor în 1980 pentru volumul de versuri Opinii despre durere

    A obținut Premiul orașului Slobozia, 1993
    Premiul Uniunii Scriitorilor în 1994 pentru romanul Săpunul lui Leopold Bloom
    Premiul Asociației de București, 1996
    Premiul Uniunii Scriitorilor în 1998 pentru o traducere a romanului Die Blechtrommel (Toba de tinichea), de Günter Grass
    Premiul Uniunii Scriitorilor în 2000 pentru romanul Sexagenara și tânărul[5]
    Premiul de excelență al revistei Poesis, Satu Mare, 2000
    Premiul revistei Cuvântul, 2000
    Premiul orașului Călărași, 2001
    Premiul revistei Cuvântul în 2005 pentru poemul-roman Fetița cu o mie de riduri
    I-a fost înmânat în 2007 Premiul Friedrich Gundolf de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung[4]. Distincția i-a fost oferită într-un cadru festiv, la Castelul Wörlitz. Premiul Friedrich Gundolf se acordă din anul 1964, printre câștigători numărându-se nume celebre, precum: Imre Kertész, Patrice Chereau, Konstantin Asadowski sau Giorgio Strehler.
    Diploma „Una dintre cele mai frumoase cărți apărute în anul 2007 în Germania” pentru antologia de poezie Gefährliche Launen (Capricii periculoase), apărută la editura Klett-Cotta, 2007[6]. Traducerea în germană a antologiei îi aparține lui Ernest Wichner, iar postfața este semnată de Mircea Cărtărescu. De altfel, antologia s-a epuizat deja, editura germană urmînd să o reediteze.
    Nora Iuga a fost distinsă cu Premiul “Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia la Gala “Observator Cultural” pentru anul 2014
    Câștigătoarea Premiului ,,Cartea de poezie a anului 2016“ (conferit de Gala Tinerilor Scriitori) pentru volumul de poezii ,,Ascultă cum plâng parantezele“[8], apărut la Editura Cartea Românescă(sursa: Wikipedia)

    (Nuța Istrate Gangan/2019/Florida)

     

     

    Grigore Culian: Publicul a fost puternic impresionat de prestația corului de copii „Alegretto“ .

    Doina Uricariu: Turneul corului de copii „Alegretto“ a  fost organizat împreună cu Festivalul Internațional „The Rhythms of One World 2015“ și cu Misiunea Permanentă a României la ONU din New York. Concertele susținute de corul „Alegretto“ au avut loc la General Assembly Hall,  de la Sediul ONU, la New York University – Eisner & Lubin Auditorium, și la Lincoln Center – Alice Tully Hall.              De asemenea, corul a susținut un concert și la sediul Institutului Cultural Român de la New York, în data de 30 iunie 2015. Corul este condus de dirijorul prof. Adriana Codreanu și de maestrul de sunet Gherasim Chiriță, având în componență 23 de copii. Corul are un repertoriu internațional și românesc admirabil, iar toți acești copii  au fost aplaudați minute în șir la scenă deschisă. Textele                   cântecelor pe care le interpretează sunt în peste zece limbă străine, incluzând și limba chineză. Corului i s-a alăturat și UN Rocks Music Group, un grup muzical creat de câțiva ambasadori ai misiunilor permanente la ONU, în care cânta și doamna ambasador Simona Miculescu.

    Grigore L. Culian: Ați avut multe evenimente care au fost prezentate și în Canada, acoperind spațiul nord-american în limba engleză, pe care Institutul Cultural Român din New York le-a organizat – în colaborare cu mai multe    asociații culturale canadiene și americane – la inițiativa Ambasadelor României și Republicii Moldova din Canada.

    Doina Uricariu: Ziarul dvs., New York Magazin, pe care l-ați fondat împreună cu fiica dvs., Andreea Maria Culian, menționează spectacolul de poezie românească, muzică și film documentar organizat în data de 15 august 2015   în sala mare Côte-des-Neiges din Montréal, în data de  16 august 2015 la sala Centrepoint Studion Theatre din Ottawa,  și în data de 18 august 2015 la sala Auditorium  de la sediul Institutului Cultural Român din New York. Spectacolul a cuprins prezentarea producțiilor Studioului „Flacăra Film“- Chișinău (Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), lansarea cărții-document Eugen Doga. Muzica este prima și ultima mea iubire de Luminița Dumbrăveanu, un recital de nai în interpretarea lui  Vasile Iovu, cuprinzând muzică românească și creații ale lui Eugen Doga, interpretate în duet cu compozitorul (nai și muzicuță), proiecția filmului documentar Eugen Doga (realizatori Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), recital susținut de Eugen Doga, cuprinzând lucrări din creația proprie, majoritatea făcând parte din patrimoniul muzical românesc. Ala Mândicanu, președinte al Comunității Moldovenilor din Quebec, a susținut un recital de poezie românească din creația poeților Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, A. Mateevici și Grigore Vieru.

    Grigore L. Culian: Fiind scriitoare și având experiența  cursurilor susținute la universitate, ați dat o strălucire unică evenimentelor având în centrul lor literatura.  La ICRNY s-a vorbit cu o înaltă ținută academică și cu  o căldură umană care insufla dialogul intelectual. Au dispărut limbajul de lemn, expresiile bombastice de genul Luceafărul poeziei, geniul Carpaților, am scăpat   de provincialismul superlativelor absolute. Spiritul critic, judecățile estetice, argumentele și documentarea foarte serioasă au devenit pârghiile folosite în construcția fiecărui eveniment. Îmi amintesc de expoziția  „De la avangardă la modernitate și marii poeți români din perioada interbelică“, expoziție organizată la sediu, cuprinzând volume din fondul Bibliotecii Institutului Cultural Român de la New York, precum și panouri cu reproduceri după portretele și manuscrisele scriitorilor români Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Ion Barbu, B. Fundoianu ș. a. Proiectul a fost dedicat, de asemenea, sărbătoririi Zilei Limbii Române. Au fost seri de mare  cultură care au impresionat audiența. Vorbiți cu aceeași ușurință despre toate artele, nu doar despre literatură.  Îmi amintesc discursul  pe care l-ați ținut în limba engleză la Carnegie Hall. Atât de emoționant. Sau cum ați vorbit        de atâtea ori despre artele vizuale la  expoziția „Unborn Nursery“ a artistului vizual Dan Voinea, organizată la Slag Gallery din New York, prima expoziție personală   a artistului în New York, cuprinzând opt lucrări de mari dimensiuni, executate în ulei pe pânză, într-o manieră originală.

    Doina Uricariu: Aș vrea să amintesc expoziția unui artist vizual de al cărui nume veți mai auzi. E vorba de Reszegh Botond  și de expoziția lui intitulată NightFall și deschisă   la MC Gallery în 2015. Artistul a fost  reprezentat de Lena  & Roselli Gallery, iar curatorul expoziției a fost Debra Vandenburg Spencer, cu care am colaborat excelent. Foarte bine am colaborat și cu Consulatul General al Ungariei de la New York, unde erau lăsate în custodie lucrările artistului, cu Balassi Institute sau Hungarian Cultural  Institute pentru un film difuzat la Rural Route Festival Center. O mare bucurie mi-a produs expoziția lui Sasha Meretz din 2014, intitulată Domestic Ceremonial Artifacts From The Lower Hudson Valley. Ingeniozitatea acestui artist care sculpteză păsări, mașinării ale  viitorului, piese de vestimentație,  arhitecturi insolite, reciclând obiecte menajere, în marea tradiție creată de Rauschenberg, este mereu memorabilă, ludică și poetică. Expoziția Ceremonial Domestic Artefacts from the Lower Hudson Valley/Obiecte de ceremonial din valea râului Hudson, a artistului Sasha Meret, la sala Auditorium a Institutului. Expoziția a cuprins 20 de lucrări de sculptură și asamblaje realizate din metal, plastic și lemn. Majoritatea lucrărilor din acest proiect a fost deja   prezentată în cadrul unor importante expoziții colective desfășurate la New York Armory Week, Art Hampton, Art Week San Francisco, Art Basel Miami Week și Barbarian Art din Zürich. Expoziția a fost însoțită de o prezentare realizată de Roxana Focea, care a cuprins sute de fotografii ale unor lucrări realizate de Sasha Meretz, ale desenelor și sculpturilor. Pentru expoziția lui Sasha Meretz am selectat lucrări din  atelierul artistului și imagini din expozițiile internaționale colective la care a fost invitat, filmări ș.a.   La vernisaj au susținut prelegeri și comentarii  importanți critici de artă, curatori și scriitori americani: David McFadden (curator-șef la Muzeul de Artă și Design New York), Allen Graubard (scriitor și critic de artă), Tod Thilleman (scriitor, critic de artă și editor). A fost   ultima expoziție deschisă pentru o scurtă perioadă în   Galeria East-West care s-a închis pentru a intra în   reamenajare ca Spațiu Schengen. Era în februarie 2014. Editura ICR ar trebui să-i facă un catalog. Muzeele și colecționarii îi urmează toate simezele cu un interes care crește de la an la an. Sper ca Sasha Meretz să se adreseze Editurii ICR și doamnei Președinte ICR, Liana Suroiu,       în acest sens. Îmi pun toate speranțele în noua echipă  de la București.

    Grigore Culian: Știu că ați fost impresionată de modul în care ofițerii și soțiile lor care reprezintă România la marea bază navală din Norfolk, Virginia, au organizat acel SOPC LUNCHEON, al cărui amfitrion a fost România.

    Doina Uricariu: Știți bine că sunt fiica unui ofițer   român, invalid din cel de-al Doilea Război Mondial,  grav rănit la Oarba de Mureș. Am fost crescută în spritul respectului pentru Armata României și am dorit foarte mult ca România să le ofere celor 28 de misiuni NATO, reprezentate la Norfolk, un program artistic memorabil, cum s-a dovedit a fi recitalul pianistului Matei Varga din   10 decembrie 2014 de la Norfolk Yacht and Country Club. Era în anul când se împlinea un deceniu de la integrarea României în NATO. M-am bucurat că ICRNY a putut să-i ofere un mic sprijin cultural și artistic domnului colonel, azi general de brigadă, Daniel Petrescu și soției lui,    doamna Adina Petrescu, atât de neobosită și generoasă gazdă, care a organizat cu sprijinul celorlalte soții de  ofițeri români  o adevărată sărbătoare de înaltă ținută. Matei Varga a strălucit  cu un program care a pus în valoare compozitori celebri ai unor piese scrise pentru pian din atâtea țări. Am transmis un scurt mesaj și am recitat și eu un poem în engleză și română. A fost una dintre cele mai frumoase seri în care ospitalitatea românească, muzica și poezia au adus un omagiu țărilor și misiunilor NATO.

    Grigore L. Culian: Cum ne putem da seama că ocuparea locului într-un post a devenit mult mai importantă decât promovarea culturii românești?

    Doina Uricariu: Să pornim de la ideea pe care v-am  mai spus-o și în 2015. Eu am dăruit capital Institutului Cultural Român. Am crescut enorm valoarea, audiența și contactele ICR. Câțiva funcționari ICR au încercat în schimb să-mi știrbească realizările și valoarea mea, așa  cum fac cu toate valorile românii mediocri, ce se cred puși pe soclu de diverse funcții. Nu am să uit stupoarea americanilor care, în loc să audă numele unui funcționar ICRNY, auzeau funcția cu care se prezenta respectivul.                      Și acum vă răspund. Nu e mare filosofie. Și se pun bețe în roate. Ești hărțuit, ești pus să explici ore în șir ce  vrei cu Premiul Matei Călinescu. După ce explici cum funcționează și dai toate informațiile despre MLA (Modern Languages Association), primești un draft de contract complet greșit, care aruncă proiectul în aer. Dau un alt  exemplu. Sărbătorirea Zilei Naționale a României în 2015 avusese inițial, ca proiect, trei recitaluri ale cvartetului Alexander Bălănescu, care urmau să aibă loc la New   York, Washington și Chicago în săli de mare prestigiu: Carnegie Hall în New York, Millenium Stage – Kennedy Center în Washington, D.C., și Preston Bradley Hall în Chicago. Cvartetul urma să prezinte în premieră mondială o nouă versiune a Octetului pentru coarde Op. 7 – compus în 1900 de George Enescu. Muzicienii consideră Octetul enescian o compoziție de foarte mare valoare,  așezând-o          împreună cu Octetul pentru coarde Op. 17 al lui Niels Wilhelm Gade în succesiunea renumitului Octet Op. 2  al lui Felix Mendelssohn. Era un proiect admirabil. Am rugat o fundație să ne plătească suma necesară închirierii sălii Carnegie Hall , sub formă de împrumut, am rezervat Millenium Stage de la Kennedy Center,   am discutat cu domnul George Predescu, pe atunci Consulul General de la Chicago, care a rezervat superba sală Preston Bradley Hall, unde a cântat și Alexandru Tomescu integrala Capriciilor de Paganini. Cu un an înainte și tot de Ziua Națională a României. O sală cu o arhitectură de dom, cel mai mare plafon Tiffany  care există în lume, aflată în Chicago Cultural Center, unde urma să avem și o parte din evenimentele literare    de la Book Expo America 2016. Proiectul cu Octetul lui George Enescu, interpretat de cvartetul Alexander Bălănescu, a fost respins, Președintele ICR București comunicându-mi că Alexander Bălănescu „nu e cine știe ce“. Am aflat că proiectul – îndelung discutat de mine cu Alexander Bălănescu – a fost mutat la Berlin. Rezervasem săli, discutasem și corespondasem cu toți cei implicați    în sărbătorirea Zilei Naționale prin trei recitaluri de gală. Mi s-a comunicat că vor cânta cei de la SoNoRo, un cvartet pe care-l prețuiesc, dar despre care nu-mi spusese nimeni nimic. Am aflat de SoNoRo după multe insistențe, ca și cum proiectul era secret major de stat. Dacă nu aș fi               intervenit, nu ar fi existat afișe, preluarea muzicienilor de la aeroport, asigurarea transportului lor de la New York la Washingtom și Chicago, cazarea la hoteluri în trei orașe. Pentru mine era foarte clar sabotajul la care eram supus, chiar și cu riscul compromiterii unei Sărbători Naționale  Ce să mai vorbesc de muzicienii care nu aveau rezervări, bilete de avion, totul făcându-se … la plezneală. Singurul lucru pe care Președintele ICR îl pregătise pentru Ziua Națională fusese să trimită două doamne în control,             care erau foarte fâstâcite și care au ratat, din pricina ambuteiajului, concertul SoNoRo de pe Millenium Stage. Au ajuns la concertul de la Kennedy Center, care a avut loc cu sala arhiplină, când se terminase și elegantul lighting design al celor trei culori ale Drapelului României fusese stins. Nu l-au văzut pe ambasadorul României și m-au rugat să le mediez o întâlnire cu George Maior a doua zi. Am rezolvat solicitarea. Firește că le propusesem să vin  să le iau de la hotel cu mașina ambasadei, care mă luase        și  pe mine să mă ducă la Kennedy Center. Ar fi ascultat un concert extraordinar, foarte bine organizat, ar fi văzut reacția publicului. Au preferat să ia altă mașină și nu au mai ajuns. Bine măcar că au ajuns la Carnegie, unde E. S. Domnul ambasador Ion Jinga și cu mine am susținut alocuțiunile dedicate Zilei Naționale a României. Una  din doamne a fost promovată, la întoarcere, directoare la ICR. În același timp, realizam că este sub demnitatea mea să îmi pierd vremea cu un Președinte de ICR fără carieră artistică, fără CV, interesat de exerciții și de acrobații în politică. Cât lucrasem împreună, câțiva ani, la Teatrul   Ion Vasilescu, nu pusese niciun spectacol în scenă. Ținea nesfârșite lecturi ale textului la masă, Mișu Dobre, actorul, apărea în toate distribuțiile, toată lumea știa de ce, actorii refuzau să intre în distribuțiile acestui regizor fără spectacole, de la Adina Popescu, la Hamdi Cerchez. Mi-am adus aminte într-o fracțiune de secundă bătălia pe care am dus-o alături de directoarea teatrului, doamna Sorana Coroamă Stanca, și câțiva actori, ca Teatrul Ion Vasilescu să nu fie mutat la Giurgiu. Audiențe, memorii, statistici ale numărului de reprezentații ce se puteau susține într-un oraș ca Giurgiu cu mulți navetiști și în orășelele și căminele culturale din jur. Audiență la Suzana Gâdea. În vremea acestei lupte pentru a salva teatrul, în care un instrumentist și actorul Boris Olinescu au murit,   Marieta Luca și alte actrițe au plecat din țară, dl regizor Radu Boroianu, cel fără spectacole în portofoliu,   vizita județeana de partid și își asigura directoratul la … Giurgiu. Îmi repetam un text pe care-l scrisesem în jurnal:                     „Niciodată să nu lucrezi cu superiori pe linie ierarhică, dacă îți sunt inferiori pe toate planurile.“

    Grigore L. Culian: Ce alte evenimente ați mai dedicat Avangardei?

    Doina Uricariu: A fost seara literar-muzicală dedicată poetului suprarealist Gherasim Luca, în seria „Romanian Avant-garde/ American Avant-garde/ World Avant-garde“. Evenimentul s-a desfășurat ca un happening literar și muzical, fiind însoțit de un recital de pian, în interpretarea lui David Cieri, director la The Alchemical Theater Laboratory. Evenimentul a fost realizat împreună cu  poetul suprarealist Valeriu Oișteanu și cu Allan Graubard, redactorul revistei Hyperion. La acest eveniment au                      fost prezentate un slide-show cu manuscrise, coperte, corespondență între avangardiști, extrase din reviste și video-proiecții de arhivă.

    Grigore L. Culian: Ați adus și spectacole solicitate de comunitățile românești cu multă insistență, dat fiind că, de câte ori ajung în țară, aceste spectacole sunt sold out. Precum acelea în care joacă Rodica Popescu-Bitănescu.

    Doina Uricariu: Spectacolul Viața de cimitir, o comedie scrisă de Rodica Popescu-Bitănescu, având în distribuție actorii Rodica Popescu-Bitănescu, Radu Solcanu, Ioana Mărcoiu, Irina Cărămizaru, Răzvan Hâncu,  prezentat în SUA. Spectacolul Viața de cimitir a avut   o reprezentație în data de 21 februarie 2014 în sala Auditorium a Institutul Cultural Român de la New York,  iar în zilele de 22 și 23 februarie 2014 a fost prezentat comunităților românești din Queens, New York, în două săli de spectacole cu capacitate de 600 de locuri fiecare. Actrița Rodica Popescu-Bitănescu și-a delectat publicul interpretând fragmente din rolurile ei în atâtea spectacole, inclusiv în cele care se joacă la Teatrul Național din București cu casa închisă.

    Grigore L. Culian: Ați susținut tineri actori și regizori   de teatru împlicați în proiecte importante.

    Doina Uricariu: Am vorbit de Olivia Grecea, învitată la Lincoln Center Directors Lab în iulie 2014, o tânără  regizoare și doctorandă pe care ziarul Jurnalul Național  o declara „Omul zilei“. Am colaborat cu multe centre   de artă și departamente dedicate teatrului. Am sprijinit material, logistic și promoțional spectacolul  Two of us/ Doi dintre noi. Scenografia, regia și interpretarea  au  purtat semnătura Ana Pepine și Paul Cimpoieru, invitați la festivalul QuestFest, Washington D.C., și la festivalul DUTF în New York. În cadrul festivalului QuestFest, spectacolul a avut  patru reprezentații și am  organizat un masterclass susținut de cei doi actori. Two of us a fost selectat de   Down Town Theater Festival. Din cele 140 de aplicații, organizatorii au ales 30 de finaliști, pentru ca doar 16 spectacole să fie prezentate în festival. Reprezentația din cadrul New York DUTF a avut loc în data de 5 aprilie 2014. La invitația Institutului Cultural Român New York, cei doi actori au susținut o reprezentație și la sala Auditorium        a Institutului în data de 4 aprilie. A fost o demonstrație de talent și profesionalism.

    Olivia Grecea

     

    Grigore Culian :Spuneați la un moment dat că un institut cultural are multiple meniri prin programele pe care le dezvoltă într-un anume spațiu.

    DU.: Orice instituție culturală care reprezintă o cultură națională în alt spațiu dezvoltă rădăcini, întinde punți ale dialogului și comunicării, multiplică scenele pe care evoluează cultura, deschide noi ferestre și porți noi, înalță ștacheta performanțelor. Multe asociații din diaspora cu care am colaborat trimițându-le evenimente, organizate de Institutul Cultural Român de la New York, în limba română și engleză, au început să preia anumite formate, să-și lărgească baza de date și de contacte.și au redimensionat evenimentele culturale depășind nostalgia, improvizația, intimismul. Programul ICRNY a inspirat aceste asociații. Ele și-au regândit festivalurile românești, evenimentele din sala socială, derulate după slujbele religioase sau de marile sărbători.L-am adus pe Gheorghe Leșe la un Festival iar efectul a fost că în anii următori au fost invitați numai maeștri, rapsozi, virtuoși ai muzicii populare și tradiționale românești. Am avut o strânsă colaborare cu mai multe asociații culturale canadiene și americane, am dezvoltat și extins multe proiecte la inițiativa Ambasadelor României și Republicii Moldova în Canada. În America. Am lucrat foarte bine cu echipele din Consulatele Generale. Îmi amintesc de nenumăratele proiecte derulate cu profesori universitari de la catedrele de limbi, de istorie, de film și de teatru din atâtea universități americane, de proiectele în care am colaborat cu ambasadorii de la Misiunea Permanentă a României la ONU, de la Ambasadele României de la Washington și din Canada, cu ambasadorii Republicii Moldova din America și Canada.  Am sărbătorit Festivalul dedicat Zilei Limbii Române printr-o salbă de evenimente, cu invitați de prim plan.De pildă nu aș vrea să uit de spectacolul de poezie românească, muzică și film documentar a fost organizat, îndata de 15 august, în sala mare Côte-des-Neiges din Montréal, în data de 16 august, la sala Centrepoint Studion Theatre, din Ottawa, și în data de 18 august 2015, la sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York. Spectacolul a cuprins prezentarea producțiilor Studioului „Flacăra Film“- Chișinău (Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), lansarea cărții-document Eugen Doga. Muzica este prima și ultima mea iubire de Luminița Dumbrăveanu, un recital de nai în interpretarea lui Vasile Iovu, cuprinzând muzică românească și creații ale lui Eugen Doga, interpretate în duet cu compozitorul (nai și muzicuță), proiecția filmului documentar Eugen Doga (realizatori Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), recital susținut de Eugen Doga, cuprinzând lucrări din creația proprie, majoritatea făcând parte din patrimoniul muzical românesc. Ala Mîndicanu, președinte al Comunității Moldovenilor din Quebec, a susținut un recital de poezie românească din creația poeților Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, A. Mateevici și Grigore Vieru.Audiența a inclus mii de oameni, dat fiind că spectacolele au fost preluate de televiziuni.Despre marile recitaluri susținute de Constantin Chiriac și Emil Boroghină am vorbit deja.Un singur lucru m-a întristat, legat de aceste colaborări. Reclamațiile pe care și le fac membrii comunităților românești unii altora.Ura și suspiciunea intra-comunitară îți lasă un gust amar, chiar dacă în urma anchetelor se dovedește că plângerile au fost calomnii grosolane și simptome ale unei invidii patologice sau manevrele unor interese personale.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Grigore Culian:Se tot discută despre globalizare, identitate, națiuni și lumea devenită un soi de sat global. Ce rost mai au institutele culturale care reprezință țări anume.

    DU.:Civilizațiile, culturile reprezintă identități.În orice mare muzeu al lumii, pictura, sculptura, artele decorative, etc nu sunt expuse la întâmplare într-un muzeu otova, ca o zacuscă muzeeală sau un ghiveci călugăresc.Menirea omului este de a înțelege identitățile, de a le respecta, de a percepe ceea ce este diferit și ceea ce este identic, apartenanța noastră față de spațiu și timp, reperele care ne călăuzesc, memoria valorilor.Institutele culturale din America arborează steagul țărilor lor alături de cel american și al Comunității Europene, dacă țara lor face parte din CE.În fiecare an, marile avenide din New York sunt dedicate sărbătoririi zilelor naționale ale atâtor țări, prilej de afirmare a obârșiilor, obiceiurilor, muzicii și costumelor naționale și pentru că a venit vorba de steag, aș vrea să amintesc un eveniment care ar trebui să aibă loc anual, cu un format complex care determină calitatea sărbătorii, integrarea ei în istorie. Mă refer la un proiect intitulat “Drapelul național al României. Istorie și actualitate“, dedicat sărbătoririi Zilei Drapelului Național (26 iunie), organizat la sediul institutului. Proiectul a constat într-o expoziție de reproduceri fotografice ale diferitelor înfățișări cunoscute de stindardul românesc de-a lungul istoriei noastre moderne și contemporane, cărora li s-au adăugat, într-o expoziție adiacentă, cărți și albume din biblioteca institutului consacrate evoluției însemnelor naționale de stat ale românilor. Vizitatorii au avut prilejul să asculte atât acorduri ale actualului imn național al României, Deșteaptă-te, române!, cât și ale altor cântece, care, în alte etape istorice, au avut calitatea de imnuri naționale ale României, precum: Marș triumfal la primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor, cântat în perioada 1862-1884; Trăiască Regele, în anii 1884-1948; Trei culori, în perioada 1977-1989.

     

    Grigore Culian: Ați privilegiat poezia?

    DU.: Doar în sensul atmosferei și calității evenimentelor.și al bogăției de informații.Am reintrodus atâtea nume de mari poeți și atâtea universuri lirice și atâtea cărți de poezie aflate în biblioteca Institutului. Un eveniment intitulat „De la avangardă la modernitate și marii poeți români din perioada interbelică“ a generat o expoziție organizată la sediu, cuprinzând volume din fondul Bibliotecii Institutului Cultural Român de la New York, precum și panouri cu reproduceri după portretele și manuscrisele scriitorilor români Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Adrian Maniu, B. Fundoianu ș. a. Proiectul a fost dedicat, de asemenea, sărbătoririi Zilei Limbii Române.

    Grigore Culian: Sunteți o pasionată cunoscătoare a artelor vizuale. Cunoașteți muzeele new yorkeze și americane, scrieți despre artă, ați publicat cărți-album despre doi mari artiști români care au trăit la New York, Vlaicu Ionescu și Constantin Antonovici, elevul lui Brâncuși. Primul drum pe care l-ați făcut după ce ați devenit director ICRNY, a fost să vizitați expoziția de la Pace Gallery a pictorului Adrian Ghenie, artistul care a atins cele mai înalte cote pe piața de artă. Ați publicat un amplu comentariu despre expoziție în „Cotidianul”.

    DU: Nu e ușor să expui, mai ales în galeriile care contează.Am susținut mulți artiști. Îmi vine în minte acum expoziția „Unborn Nursery“ a artistului vizual Dan Voinea, organizată la Slag Gallery din New York, prima expoziție personală a artistului în New York, cuprinzând opt lucrări de mari dimensiuni executate în ulei pe pânză, într-o manieră originală.La deschidere a vorbit directoarea Galeriei, Irina Protopopescu, am prezentat și eu lucrările acestui artist despre care veți mai auzi. El are deja multe participări la târguri de artă din SUA. Artele vizuale, filmul, muzica au șanse mari de a atrage publicul, deși audiențele mari presupun o concurență acerbă.

    Cu atât mai mult apreciezi, când știi presiunea concurenței spectacolele cu piesa intitulată Aventurile lui Harap Alb/BlackWhite, dup basmul cunoscut, tradus și adaptat în engleză de Vasile Flutur, care a făcut și regia, folosind în distribuție copii și adolescenți americani, îmbrăcați în costume românești. A fost  o colaborare ICRNY cu Piper Theatre Productions, companie de teatru cu sediul în Park Slope, Brooklyn, New York. Dar sufletul colaborării l-a dat Vasile Flutur. Ce minunate sunt Imaginile cu toți acești copii și adolescenți americani, acorii din spectacolul “BlackWhite. The Adventures of Harap-Alb”! Fotografiile făcute la The Old Stone House in Washington Park, Brooklyn, în Park Slope, New York au fost realizate de Adi Bulboacă, implicat în acest proiect, de asemenea. Spectacolul a fost jucat în limba engleză de 15 copii americani, a durat o oră și a fost regizat de Adrian Bulboacă. Spectacolul a avut muzică proprie, compusă de Arthur Solari. Povestea lui Harap-Alb a fost tradusă și adaptată în engleză de Vasile Flutur, profesor de actorie, regizor, scenarist și actor, rezident în New York. Reprezentațiile au continuat toată vara. Blackwhite. The Adventures of Harap-Alb este rezultatul colaborării între Institutul Cultural Român Piper Theatre Productions.

    ~Harap Alb~

    Vasile Flutur

     

    Grigore Culian:Toate colaborările funcționează perfect și simplu sau există și cazuri în care invitații pot crea probleme, situații de criză?

    DU:Calitatea evenimentelor e determinată de valoarea invitaților, de talentul și calitatea lor umană, de arta lor de a comunica, de a dărui artă și bucuria de a împărtăși valori. și de gradul de civilizație și de educație pe care-l au.. Nu am invitat pe nimeni în proiectele ICRNY ca să-l facem nefericit sau să se simtă disprețuit, abandonat în America.Dar nu am putut să le pun fiecăruia în buzunar o carte de credit activă care să le permită cazarea în hotelurile plătite de ICR.Nu am demarat nici un proiect fără să trimitem invitaților formulare care specificau tot ce era necesar să aibă la ei.

    Apar și invitați isterici,narcisiști, de o egolatrie teribilă. De regulă sunt cei mai puțin valoroși. și, Slavă Domnului, sunt puțini.Te sună la două noaptea, te pun să le repeți, din nou, a zecea oară, cine e invitat, îți cer, aproape somându-te să scrii despre ei și să trimiți la presă ditirambii. Arta lor e copilul lor abia născut, trebuie protejat de întreg universul. Toată lumea trebuie să-i taie ombilicul.Artiștii adevărați sunt calmi, nu emană isterie, ci bucurie. Lucrează alături de tine. Îmi amintesc de participarea filmului documentar Stream of Love(regia Ágnes Sós), în cadrul Rural Route Film Festival, la Museum of the Moving Image din New York. Evenimentul a reprezentat premiera new-yorkeză a filmului care a fost proiectat deja în peste 40 de festivaluri din întreaga lume.Sau mă gândesc la participarea regizorului Cristian Ionuț Vasilescu (Kiki Vasilescu) la „Festival of Globe“, de la San Francisco.Prietenii mei americani și români din San Francisco au fost încântați de  filmul lui Kiki Vasilescu, Terapie pentru crimă, participant în competiția de lungmetraje. A câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul festivalului, fiind singurul film românesc selectat în programul manifestării. Pelicula a fost prezentată în avanpremieră națională, în cadrul Festivalului de Psihanaliză și Film de la București, și este apreciată de critica românească drept „revelația cinematografiei românești a ultimului an“. și regizorul nu mergea ca și cum ar fi fost cocoțat pe soclu și nu cerea să se scrie articole despre el, ca să le trimită la mama, acasă, în România.Uneori proiectele sunt grele pentru că trebuie să armonizezi legislația americană diferită de aceea românească. Dar oricât de greu ar fi, nu poți renunța la evenimentele de la Carnegie Hall și din toate sălile, unde chiria se plătește în avans. Nu vrei să renunți la turneul de jazz Transylvanian Concert, în interpretarea instrumentiștilor de jazz Lucian Ban și Mat Maneri. Turneul a fost însoțit de CD-ul Transylvanian Concert, înregistrat la celebra casă de discuri ECM Records, care a susținut, la  rândul său, acest turneu. Au fost organizate șase concerte, în săli importante și în cadrul unor festivaluri de gen, precum: Angel City Jazz Festival (Los Angeles Jazz Festival), New Dimensions in Jazz & Portland Conservatory (Woodfords Church), Firehouse 12 Performing Space (New Haven, Connecticut), Bohemian Caverns (Washington DC), Williams Hall (New England Conservatory). Apreciez enorm modestia, calmul, buna credință, firescul.

    Lucian Ban și Mat Maneri

    Grigore Culian:E greu să aduci spectacole de teatru la New York?

    DU: Nu e simplu. Dar am reușit. ICR și companiile de teatru pe care dorim să le aducem la New York au nevoie de parteneriate, cu BAM, de pildă, sau cu Centre de teatru, trebuie să ai sală închiriată, sală de repetiții, un decor minimal, ca să nu coste transportul dus-întors peste Ocean, e nevoie da traducere…Cu atât mai mult apreciezi, când știi presiunea concurenței spectacolele cu piesa intitulată Aventurile lui Harap Alb/BlackWhite

     

    Grigore Culian:Mi-ați vorbit, nu doar mie, despre importanța unui proiect susținut de Igor Mocanu, care v-a trimis cu mult timp înainte de eveniment un material fabulos, legat de literatură și alte arte în Avangardă, precum dansul, scenografia, muzica, filmul, arhitectura Mă refer la un eveniment dedicat avangardei istorice a secolului XX în România.
    Doina Uricariu:A fost un eveniment major pe care și l-au dorit reluat, la MoMA, curatorii marelui muzeu de artă modernă de la New York pe care i-am invitat. Nu a fost o simplă conferință, o expoziție reunind lucruri cunoscute . Conferința susținută de Igor Mocanu a prezentat, în sinteză, o istorie alternativă, dacă nu chiar paralelă, a avangardei din România. În final, a avut loc sesiunea de întrebări și răspunsuri, cu participarea activă a publicului. Expoziția a cuprins 150 de fotografii-document ce au fost expuse pe 20 de panouri de mari dimensiuni (100 x 70 cm), „mimând“ procedeul fotomontajului, frecvent utilizat de curentele avangardei. Au figurat imagini din principalele reviste avangardiste din România interbelică, precum: 75 HP, Alge, Contimporanul, Integral, UNU, grupate tematic: cinema, fotografie, colaj și fotomontaj, muzică modernă, design expozițional și protocuratoriat, corp, spectacol, pantomimă, performance, artă exotică. Proiecțiile video au cuprins o selecție de 22 de filme documentare din fondurile ANFR, precum
    Ștrandul Kiseleff (Marcel Iancu) (România, 1930, reportaj, a/n, mut, producător:Ștrandul Kiseleff) sau Expoziția pictorului Perahim(Jules Perahim) (producător: Jurnal sonor ONC nr. 2 / 1945), puse în relație cu cele despre maeștrii internaționali ai avangardei – Pictorul Salvador Dalí caută să șocheze publicul (producător: Actualitatea în imagini nr. 51 / 1956) sau manifestări artistice internaționale – Modă cu modele create de pictori suprarealiști (producător: Actualitatea în imagini nr. 21 / 1960), purtând de această dată amprenta ideologiei epocii comuniste. proiectul a inclus o secțiune video dedicată spectacolului Reenacting cu Lizica Codreanu, care a avut loc, la 1 martie, la Centrul Național al Dansului – București (CNDB), în coregrafia Vavei Ștefănescu, după dansul Lizicăi Codreanu (cunoscută drept una dintre muzele lui Brâncuși) din documentarul lui Cornel Mihalache.


    Grigore Culian: A reacționat cineva, simțindu-se lezat, atins în spiritul lui mai pudibond, atunci când a privit expoziția revistelor avangardei? A fost cineva deranjat de coperta unei reviste? A socotit expunerea ei deplasată?
    D.U.: Nici vorbă! Nici la vernisaj, nici în cadrul comunității, nici în presa sau la televiziunea comunității din New York. Revista unor tineri avangardiști care au vrut să provoace spiritul conservator sau să-l irite pe Nicolae Iorga nu mai este de peste aproape un secol motiv de cenzură, e un fapt și un obiect clasat care smulge colecționarilor internațional, la licitații, când apare, mii de euro. Revista scoasă de Aurel Baranga, Gherasim Luca Paul Păunși Jules Perahim, anterior redactori cu toții la revista Alge și inspirați în gestul lor, se pare, de Geo Bogza a apărut într-un singur număr, în 20 de exemplare. Așa stau lururile iar eu nu fac decât să rproduc după cele afirmate de Sașa Pană, în volumul lui Născut în ’902. Revista a apărut pe 1 octombrie 1931. Doar șapte exemplare au fost distribuite. Tinerii redactori au stat după gratii câteva zile. Acum câțiva ani,un exemplar s-a vândut la licitație cu cinci mii de euro. Mihai Gâdea, reinventându-se la ocazii dirijate anume, ca specialist în cultură și chibițare a făcut un scandal pentru rating.A fost o emisiune jenantă prin ignoranțăși nerespectarea nici unei deontologii. Nimeni nu văzuse expoziția, nimeni nu era specialist în avangardă, nici eu nici Igor Mocanu nu am fost invitați să ne expunem punctul de vedere. Emisiunea merita un proces și vă asigur că ar fi fost răsunător dar asta ar fi trebuit să fiu în România.

    Grigore Culian: La New York, au loc reuniunile anuale ale European Broadcasting Union(EBU), o organizație internațională formată din 72 de membri activi, din 56 de țări europene.
    D. U.:Am stabilit de comun acord cu muzicologul Oltea Șerban Pârău, director al Centrului Cultural Media de la Radio România cine urmează să fie invitatul fiecărei ediții. În 2014 programul l-a inclus pe Horia Mihail al cărui nume a fost făcut cunoscut publicului larg din România și Republica Moldova grație seriei de de recitaluri „Pianul călător”. Horia Mihail a avut un recital extraordinar la Klavier Haus, la Unity Center de la strada 58, în inima Manhattan-ului. Horia Mihail a susținut un recital W A. Mozart și a lansat un CD din seria Pianul călător cu înregistrări ale unor compoziții de Beethoven. Primul recital de pian susținut de Horia Mihail a avut loc în sala Auditorium a Institutului. În program: W.A. Mozart: Rondo în Re major K 485, Fantezia în re minor K 397, Sonata în La major K 331, Rondo în La minor K 511, Fantezia în Do minor K 475, Sonata în Do minor K 457.
    În cadrul evenimentului, am făcut atunci o succintă comparație între arta pianistului Horia Mihai lși a altor mari pianiști care au abordat compozițiile pentru pian ale lui Mozart, precum celebrii Claudio Arrau, Vladimir Horowitz, Sviatoslav Richter, Helene Grimaud. În continuare, Oltea Șerban-Pârâu, doctor în muzicologie și critic muzical, director al Centrului Cultural Media Radio România și director artistic al Orchestrelor și Corurilor Radio, a făcut o prezentare a proiectului „Pianul călător“. Al doilea concert a avut loc la Klavierhaus, și a fost precedat de o conferință susținută de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu.


    Au fost prezenți la concerte: Ovidiu Miculescu, președinte-director al Societății Române de Radiodifuziune, Giorgi Baratashvili, director general al Georgian Public Broadcaster; Jorunn Hope, Norway Executive al IR, NRK, Vice chair al EBU Radio Music groupși Chairman al EBU Euroclassic Notturno, Louis Heinsmann, director comunicare Radio Olanda.
    La ediția din anul următor, invitat a fost pianistul new-yorkez de origine română Matei Varga. Programul recitalului, susținut cu strălucire și aplomb de Matei Varga, a cuprins In the Mists de compozitorul ceh Leos Janáček, Sheherazade din Masques op. 34 de polonezul Karol Szymanowski, Suite op. 14 de Bela Bartók,Sonata no. 1, op. 24, în Fa diez minor de George Enescu. Recitalul pianistului Matei Varga a avut loc la The Concert Space/Beethoven Pianos, din New York.

    Matei Varga

    Grigore Culian: Mă întreb cât de greu poate fi să alegi între atâția artiști, atâtea generații de artiștiși mai multe proiecte valoroase. Ați avut anume criterii, altele decât cele axiologice, estetice?
    D. U.: O întrebare foarte bună. Criteriile esteticeși axiologice sunt obligatorii.Dar nu poți să nu ții seama de contactele artiștilor, de participările lor internaționale, de notorietatea de care se bucură în lumea galeriilor, muzeelor de artă modernă contemporană. Institutele culturale nu sunt sedii de puericultură. Deși susțin artiști care vădesc un talent precoce. Dacă ar apărea o nouă Alexandra Nechita, sunt convinsă că ar fi sprijinită. Am susținut participarea corului de copii Alegretto, un cor excepțional, cu un palmares internațional. A fost invitat de un mare Festival internațional, la ONU. Vârsta copiilor din cor nu exclude notorietatea. Performanțele internaționale determină selecția și promovarea unui proiect
    Aș mai da un exemplu. România are mulți artiști vizuali de valoare. Când am susținut expoziția „Arheologia memoriei/The Archaeology of Memory“, l-am susținut pe unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali români din tânăra generație, Vlad Basarab. A avut două evenimente distincte, la Pittsburgh Center for the Arts, din statul Pennsylvania (PA)și la sediul Institutului Cultural Român de la New York.
    Argumentul decisiv în susținerea lui Vlad Basarab, un artist remarcabil, a fost invitarea lui de către un centru important de artă american ca să deschidă o expoziție la Pittsburgh Center for the Arts, PA . El fusese de asemenea invitat ca să susțină un soi de artist talk la Pittsburgh Center for the Arts, PA, Apoi artistul, care a creatși o o tehnică nouă,și-a prezentat proiectul „Arheologia memoriei“, în sala Auditorium a Institutului Cultutral Român de la New York. La finalul conferinței a avut loc o sesiune de întrebăriși răspunsuri, cu participarea activă a publicului.
    Concepută într-un registru stilistic bazat pe colaj și inserturi de desen, expoziția artistei vizuale și scenaristei Oanei-Maria Cajal, intitulată „Posters For Unwritten Plays“, a fost deschisă la galeria La MaMa, din East Village, New York unde am avut anterior trei întâlniri care se refereau la faptul că ICRNY susține proiectul material, logistic. Expoziția nu ar fi avut loc fără susținerea ICRNY.Am discutat proiectul cu directoarea Teatrului La MaMa, doamna Mia Yoo, care a fost prezentă la vernisajul expoziției „Posters for Unwritten Plays“.Artista a fost susținută pentru contactul pe care-l stabilise cu galeria La MaMa, care avea nevoie obligatoriu de suportul material al unei instituții care să susțină artistul, chiar dacă expoziția includeași portretul/portretele lui Ellen Stewart, o generoasă vizionară, care a fondat, în 1961, într-un subsol, galeria La MaMa.Numele teatruluiși galeriei La MaMa ne amintesc de parcursul marelui regizor Andrei Șerban legat de această instituție.și alți mari artiștiși-au deschis aripile, susținuți, provocați să se descopere în climatul acesta creator, liber, iconoclast de la MaMA. Compozitorul Philip Glass, dramaturgii Sam Shepard, Lanford Wilson,regizorul Robert Wilson, actorul, cântărețul, dramaturgul multi premiat Harvey Fierstein,compania fondată în 1991, Blue Man Group,creatorul unui studio de dans celebru, Kazuo Ohno sau, într-o perioadă mai recentă, Teatrul Liber Belarus.Ideea este să dai tot creditul acestor oportunități, ceea ce nu înseamnă întotdeauna un transfer de talent dinspre înainta și spre urmași.Gloria unei galerii nu asigură neapărat și gloria artiștilor pe care-i găzduieșteși e dreptul fiecărui expozant să se mândrească cu faptul că a avut o expoziție într-o galerie faimoasă.
    Spațiul de expunere era într-un proces de reamenajare și ca orice șantier în lucru îți cerea puterea de a-ți- imagina cum o să arate. Cunoșteam locul dinainte de renovareși translocări. Curatorii expoziției au fost Matt Nasser, directorul galeriei și coordonatorul seriei de lecturi experimentale,și doctorul Ștefan Cajal, soțul artistei. În cadrul vernisajului, a fost lansată și cartea Posters For Unwritten Plays, volum publicat la Editura Institutului Cultural Român, prezentat publiculuiși la BookExpo America (BEA).Am scris prefața acestui volum în care a publicat și Andrei Șerban un generos comentariu.
    O revelație a fost expoziția pe care am deschis-o în Auditorium dedicată colecției de peste 40 de desene, acuarele, picturi de Marcel Iancu, aflate în colecția unui mare iubitor de artă, inginerul Stephan Benedict. La vernisajul expoziției am avut invitați de marcă pe Juliet Kinchin, curator al departamentului de arhitectură și design al Muzeului de Artă Modernă din New York, pe profesorul universitar de astrofizică Michael Finkenthal de la Universitatea John Hopkins (S.U.A.), un excepțional cercetător pasionat de autorii avangardei.Am invitat directoriși curatori de la mari galerii din New York. A vorbit și Stephan Benedict, inginer proiectant, pasionat colecționar de artă, membru al unor importante muzee new-yorkeze.


    Grigore Culian:știu că vă bucurați de toate premiile obținute de artiștii, muzicienii români, de cărțile unor autori care sunt publicați de edituri din SUA, Canada sau Anglia și că ați promovat asemenea succese internaționale pe site.Există un premiant la o competiție de jazz pe care l-ați susținut?
    D. U.: Mai mulți.Am susținut participarea pianistului Sorin Georgian Zlat, la Jacksonville Jazz Piano Competition, la The Florida Theatre. Finala competiției de jazz la care a participat Sorin Zlat a avut loc pe o scenă prestigioasă, de maximă vizibilitate, la The Florida Theatre. Pianistul Sorin Zlat a interpretat atât piese solo, cât și în acompaniamentși a fost răsplătit cu „Marele Premiu“.

    Grigore Culian: Cum faci cunoscut un mare compozitor sau scriitor în lumea americanilor tineri?
    D. U.: Lucrezi cu americanii din generațiile tinere, de la catedrele de literatură, de la Conservatoare și Colegii de muzică. Le propui partiturile unor compozitori români, îi ajuți să organizeze audiții, ateliere de studiu, concerte în interpretarea tinerilor cântăreți americani. Am organizat asemenea ateliere cu sprijinul unor cântăreți de operă de origine română. La workshop-uri au participat tineri studenți de la diferite universități, care au interpretat piese scrise de compozitori români, în limba engleză, franceză și română. Workshop-urile au fost susținute la Lehmann College și în sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York. De asemenea, Micaela Mingheraș a programat un concert și la St Andrew Episcopal Church, în mai 2015. Proiectul „George Enescu, eternul contemporan“, a fost prezentatși în sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York. Concertul susținut de soprana Micaela Mingheraș a integrat liedurile lui Enescu și a fost inclus în seria de evenimente de la Book Expo America 2015, dedicate literarurii române. Un masterclass de canto clasic și de muzică românească a fost susținut de Micaela Mingheraș, sub titlul „Romanian Singing Workshop in New York”.

    Micaela Mingheraș

     

    Grigore Culian:Cea de-a treia ediție a târgului internațional de carte Book Expo America s-a mutat la Chicago. Ați fost primul director ICRNY care a avut în agendă acest proiect de o importanță majoră. Primul director ICRNY care a înscris România pe harta târguriilor de carte internaționale din SUA. Mi-ați povestit despre evenimentele pe care urma să le pregătiți pentru Chicago, unul dedicat lui Mircea Eliade și altul  lui Ioan Petru Culianu. Nu am mai auzit nimic de la ICRNY despre evenimentele de la târgul de carte Book Expo America, despre scriitorii români invitați, nu am mai văzut pe site-ul institutului promovări de cărți, portrete de scriitori.

    D.U.: România a avut un stand la Mc Cormick Center, există pe internet niște fotografii cu volume așezate într-un mod care mi-a adus aminte de librăriile și papetăriile de provincie.Apar vizibile coperțile unor cărți care au fost prezentate și la edițiile anterioare și …fotografii de la Mc Cormick Place.În imagini nu văd nici un scriitor, editor sau traducător. Doar funcționari și un referent plictisit sau indiferent. și coada de la înscriere. Nu apar sălile de conferințe. Reportajul fotografic e jalnic.

    Grigore Culian:Mi-ați povestit de evenimentele pe care le pregăteați pentru ediția Book Expo America de la Chicago, dedicate lui Mircea Eliade și lui Ion Petru Culianu, având invitați profesori universitari de la Divinity School.Era un proiect uluitor.

    D.U.: I-am prezentat proiectul referentului de la Cluj cu care am lucrat edițiile anterioare de la Book Expo America, am transmis un material la București.Cunosc bine orașul Chicago, am discutat cu echipa americană care se ocupă de târguri, am mers special ca să văd Târgul internațional dedicat companiilor de medicamente, să văd sălile de conferințe, circulația în spațiu, zonele cele mai bine expuse. Am discutat cu domnul Predescu, la vremea aceea Consulul General al României, posibilitățile de cazare și de parcare a mașinii ICRNY care urma să transporte cărți, invitați. Am analizat prețurile hotelurilor din zona târgului. Am mers la marile biblioteci din Chicago, unde se fac lansări de carte, am discutat cu cei ce includ în agendă evenimente. M-am pregătit în ideea de a da o mare vizibilitate scriitorilor, literaturii și producției de carte a României.  Nici la cel mai provincial Târg din România nu te prezinți așa cum s-a prezentat România la Book Expo America în 2016. De vină e conducerea ICR de atunci. Responsabili sunt președintele și vicepreședintele de atunci.Când nu ai om la teren care să suplinească lipsa de profesionalism și de interes real a conducerii unei instituții, se văd toate neajunsurile.Mediocritatea te izbește de la o poștă.S-a mai bifat o deplasare la un târg internațional. Participare fără valori și urmare.

    Grigore Culian: După admirabilele proiecte din 2013-2014,  și anul 2015 a fost impresionant pentru noi, deși acum pot să vă spun sincer că se vedea, din păcate, dezinteresul echipei pe care o primiseți.Bărbații erau mai tot timpul la fumat plecând din sala unde se desfășurau evenimentele. Ceea ce nu se face. Nu se ocupau de partea tehnică, sonorizare, proiector. Aveau un comportament delăsător.Erați după aproape trei ani de lucru, la foc intens dar nu vă luaseți concediu. Se vedea cu ochiul liber că echipa lucra cu piciorul pe frână, cel mult cu maneta în viteza a II-a.Nu era echipa pe care o meritați.

    Doina Uricariu: Nu prea aveam timp să mă preocup de toate aceste semne și lipsuri. Deși erau penibile uneori iar unii invitați și spectatori din audiență le priveau ca un sabotaj concertat. Ambasadorul Republicii Moldova la Misiunea Permanentă ONU a trebuit să rezolve tehnic problemele cu un proiector, deși sarcina îi revenea adjunctului ICRNY care a lucrat extrem de neglijent un proiect dedicat sărbătoririi Limbii Române realizat în parteneriat cu o mare Asociație a moldovenilor din Canada. Am avut o mulțime de reclamații împotriva lui dar nu le-am trimis la București. Am făcut o mare greșeală că nu am transmis aceste reclamații, mai departe, la ICR și MAE.

    Ar fi trebuit să le trimit dar eu nu fac parte dintre acei care au în fișa de post sarcini de reclamagii sau cozi de topor. Singura mea preocupare era să iasă bine acest proiect major,un proiect salutat și susținut de Președintele României și Președintele Republicii Moldova. Aveam o mulțime de evenimente despre care prefer să vorbim.

    Fac o mică paranteză. Când cineva îți spune după două-trei zile care-au trecut de când ți-a cerut cărțile că le-a citit și ce minunate sunt, devii precaut și te întristezi. De ce simte nevoia să mintă? I le-ai împrumutat de câteva zile, au peste 1200 de pagini de text tipărit și aproape 3000 de pagini de text cules.Nu suport prefăcuții, mincinoșii, lingușitorii, delăsătorii, care mă invită să trăim la slujbă ca în familie. Depinde ce fel de familie…

    Apoi am și eu neputințele mele. Mi-e imposibil să aud o așa-zisă emoție estetică exprimată prin fraza repetată la nesfârșit: “Mi s-a făcut părul de găină!!!”

    Grigore Culian: Un proiect extraordinar a fost Roata Culturii Române/The Wheel of Romanian Culture .

    Doina Uricariu: A fost cea mai strălucitoare sărbătorire a Zilei Culturii Naționale.Am folosit imaginea Roții Mari din Parcul Herăstrău și i-am urcat în ea pe cei mai valoroși reprezentanți ai culturii românești. Am prezentat o expoziție cu peste o sută de portrete de scriitori, pictori, compozitori, sculptori, oameni de teatru, regizori de film, fotografi, istorici, filosofi, esteticieni, oameni de știință. Am ales peronalități din secolele XIX, XX și XXI.Am avut o expoziție de cărți aparținând unor scriitori clasici, moderni, avangardiști, am prezentat slide-show-uri și filme documentare. Am susținut conferința mea Eminescu, Scrisoarea continuă, în cadrul unui amplu simpozion organizat sub auspiciile Cenaclului Mihail Eminescu, condus de scriitorul, părintele și Prof.dr Theodor Damian.

    Grigore Culian: Ați inițiat seria dedicată marilor muzee, a urmat proiectul dedicat artei românești contemporane, în agenda Muzeului Național de Artă Contemporană, MNAC, cum i se spune între artiști.

    Doina Uricariu: Seria dedicată marilor muzee din România se completa cu MNAC, după Brukenthal, Muzeul Palatelor Brâncovene de la Mogoșoaia. Daniela Calciu, referent de specialitate și și consultant principal la MNAC a prezentat strategiile noului director al Muzeului, criticul Călin Dan și prioritățile muzeului pentru anii 2015-2017, abordând arta din România în context local, regional și internațional. Am urmărit alături de publicul numeros și cei trei curatori invitați de la MoMA, Metropolitan și Whitney Museum, prezentarea evenimentelor ce urmau să marcheze sărbătorirea a 13 ani de la înființarea muzeului și a zece ani de la așezarea acestuia într-un corp al Casei Poporului, în Palatul Parlamentului, amenajat atât de modern la interior dar situat destul de ex-centric.Daniela Calciu a prezentat și oportunitățile de expunere ale artei contemporane, planul galeriilor, al sălilor de conferințe și simpozioane pe care le deține MNAC, în vederea unor schimburi inter-muzeale. Din păcate, ICR nu a mai susținut invitația artistului vizual Călin Dan de la MNAC de a veni la New York, deși era vorba de o expoziție a grupului subREAL, pe care l-a înființat, în 1990, alături de Dan Mihălțeanu și Iosif Király ICR a motivat că instituția pe care o conduce trebuie să-i acopere deplasarea, deși era invitat ca artist nu ca manager, principiu care nu a mai fost reiterat în cazul directorilor de teatru actori. Slavă Domnului! Numai la noi pedepsești un artist sau scriitor dacă e director de instituție.I-am rugat pe cei cu care am lucrat la ICRNY să mă prezinte simplu scriitoarea Doina Uricariu. Directorii vin și pleacă.La fel președinții, vicepreședinții. Scriitorii rămân.

    Grigore Culian:: Actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu  a avut două turnee cu o serie de spectacole, expoziții și filme cu înregistrări din diferite spectacole.Evenimentele au avut loc …

    D.U: În Canada și la New York. Cum știți, am avut multe proiecte care s-au derulat și în Canada.Proiectul s-a numit Un actor despre Marele Teatru și rolurile sale. Poezia Teatrului și Teatrul Poeziei.Au fost două recitaluri extraordinare de poezie, primul intitulat Metanie ție, Părinte, cu fragmente din trei secole de poezie religioasă românească și al doilea, Domnule și frate Eminescu,un monolog dramatic bazat pe corespondența celor doi mari scriitori și prieteni. Consulul General de la Montreal, domnul Victor Socaciu a fost prezent la Montreal iar doamna ambasador Simona Miculescu, la New York. La Moncton, în Canada, Constantin Chiriac a participat la semnarea acordului de înfrățire pe următorii cinci ani între Universitatea din Moncton și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și a ținut o conferință la Departamentul de Artă Teatrală intitulată Growing Smart/Smart Growing.A avut și un recital susținut în limba engleză din poezia lui Marin Sorescu și a lui Carl Sandburg.Am primit din Canada numeroase solicitări de a susține proiecte și de a trimite invitații și în orașele canadiene. În Canada nu există institut cultural. Cât am putut, am suplinit această absență. Deși nu cred că e necesar un institut cultural în Canada, cunoscând audiența. Sper ca Festivalul filmului românesc pe care urma să-l dezvoltăm la Montreal, în colaborare cu asociații și catedre de film, să se concretizeze. Nu mai am auzit despre acest proiect care urma să debuteze în 2016.

    A doua oară l-am invitat pe Constantin Chiriac, Directorul Festivalului internațional de la Sibiu să susțină un nou turneu de recitaluri de poezie religioasă și un recital Creangă-Eminescu. În America și Canada.L-am pus în legătură cu Joseph V. Melillo, Producătorul Executiv la Brooklyn Academy of Music din 1999 și până azi și cu Președinta BAM Karen Brooks Hopkins, aflată în această poziție din 1999 până în 2015. Apoi a fost numită Președintă la BAM Caty Clark care era prin anii ’90, violonistă în Orchestra Simfonică a BBC, având ulterior o experiență managerială complexă. Stabilirea unor asemenea contacte este un proiect în sine. Mi-aș fi dorit mult ca teatrul românesc să aibă spectacole la BAM.Am fost recent la un spectacol la BAM cu piesa Stare de asediu de Albert Camus, pus în scenă de celebrul Théâtre de la Ville, invitat la Next Wave Festival, un proiect susținut și de Institut Franҫais.

    Constantin Chiriac

    Grigore Culian: Ați folosit originalitatea și imaginația în prezentarea fiecărui proiect și eveniment, de la format, textul de promovare, afișul însoțitor până la micile programe de sală, ilustrația muzicală și vizuală, aleasă pentru a crea un context sărbătoresc, elevat. Evenimentele la ICRNY au devenit lecții despre arta românească modernă, clasică.

    Toate aceste elemente fundamentale în promovarea culturii au dispărut.Numărul evenimentelor a scăzut foarte mult, nu se mai fac afiște,promovarea e cenușie.

    DU.: Cred foarte mult în individualitatea și autenticitatea proiectelor și evenimentelor pe care le propun. Există un stil în promovarea culturii. Îl ai sau îți lipsește cu desăvârșire.Sau perpetuăm stilul Cântarea României…

    În clipa când am ales un proiect și regia în care-l promovez, meritul aparține invitaților dar și modului în care-i punem în valoare.Mă gândesc acum la Bird’s Eye View on Romanian Contemporary Visual Arts, un proiect la care i-am avut invitați speciali pe curatorul, criticul și istoricul de artă Olivia Nițiș și pe artistul vizual Ciprian Ciuclea. Cei doi au fost invitați la College Art Association(CAA) Conference, un eveniment cu participare internațională, aflat la ediția a CIII-a, care s-a desfășurat la New York. Au fost mai multe sesiuni de comunicări dedicate artei contemporane. La care au susținut prelegeri. Au susținut o a doua dublă conferință în Auditorium, intitulată In- Between Organizational and Individual Contemporary Art Practice in Romania,  însoțită de un slide-show.  S-au referit la asociația pe care o conduc care organizează Experimental Project și Bienala Internațională de Gravură Experimentală care a avut deja șase ediții. Proiectul lor a inclus și o vizită de documentare și cercetare la Franklin Turnace Archive, la Pratt Institute din Brooklyn, unde au fost invitați de Martha Wilson, Founding Director și artist vizual. Au mai fost invitați de Connie Tell, director la IWA(The Institute for Women and Art) din cadrul Rudgers University din New Jersey, unde au avut un scurt stagiu de cercetare și o prelegere Curating Feminism in Post-Socialist Romania. știam ce au făcut pentru Bienala de gravură experimentală Un parcurs și o mulțime de contacte internaționale.

    Grigore Culian Ați avut multe expoziții de fotografii…

    DU.: E imposibil să nu folosești imaginea, fotografiile documentare sau de artă, afișele în lumea contemporană, la New York, în America.Am avut, de asemenea, o remarcabilă serie de conferințe dedicate artelor vizuale contemporane din România, mai precis fotografiei și, respectiv, modului de valorizare artistică și conceptuală a arhivelor, în cadrul proiectele derulate de grupul subREAL. Prelegerile au fost susținute de arhitectul și: artistul vizual Iosif Király, în Auditorium. Iosif Király a prezentat în conferința „Fotografia în arta contemporană românească/Photography in Romanian Contemporary Art“, tendințele, direcțiile și temele recurente în arta fotografică din România ultimelor decenii, prin prisma multiplelor ipostaze care îl definesc: artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte, din București (departamentul de Fotografie și Imagine Dinamică), și membru fondator, alături de Călin Dan, al grupului subREAL (în 1990). Conferința a fost însoțită de un bogat material vizual, prezentat electronic, sub formă de slideshow: imagini din creația unor artiști reprezentativi pentru fotografia contemporană din România, între care: Ion Grigorescu, Paul Neagu, Andrei Cădere, SIGMA, ștefan Bertalan, Peter Jacobi, Mihai Oroveanu, Eugenia Pop, Wanda Mihuleac, Doru Tulcan, Dorel Găina, Feleki Kroly,Iosif Kirly, Roxana Trestioreanu, Marilena Preda-Sânc, Gheorghe Rasovsky,TTeodor Graur, Călin Dan, László Ujvárossy, Eugen Moritz, Eugen Săvinescu, , Aurora Király, Alexandra Croitoru, Nicu Ilfoveanu, Petruț Călinescu, Cristina David, Bogdan Bordeianu, Larisa Sitar, Michele Bressan, Bogdan Gârbovan, ștefan Sava, Ioana Cîrlig, Andrei Mateescu, Daniel Djamo, Daniel Ghercă.La finalul conferinței a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, cu participarea activă a publicului. Printre participanți s-au numărat importanți artiști vizuali, stabiliți în S.U.A., precum Sasha Meret, Dumitru Gorzo, Iana Bertea, Ana Golici, sau aflați temporar la New York, precum Reszegh Botond. De asemenea, în public a fost prezentă prof. univ. dr. Cristina Vătulescu, din mediul academic-universitar american.

    Iosif Király a participat la Simpozionul internațional Media în Arhivă: Imagine, Text, Performance/Re-mediating the Archive: Image, Word, Performance, în cadrul căruia a prezentat conferința „Servind arta. Modalitățile grupului subREAL de a excava și (re)construi arhivele/Serving Art. subREAL’s ways of digging and building archives“. Simpozionul a fost organizat și coordonat de dr. Cristina Vătulescu, profesor asociat la Departamentul de Literatură Comparată și Director of Undergraduate Studies la Jordan Center din cadrul NYU. Participanții la simpozion au fost nume de referință în domeniu: Paula Amad, Emma Hamilton, Michael Kunichika, Oksana Sarkisova, Sven Spieker, Diana Taylor, Ernst Van Alphen, Cristina Vătulescu. Sesiunea în care a fost inclusă conferința lui Iosif Király a fost moderată de Sven Spieker, profesor în cadrul Comparative Literature Program de la University of California, Santa Barbara, și membru al colectivului editorial al ARTMargins Online, în care a publicat un amplu articol despre grupul subREAL. Iosif Király a vorbit despre proiectele grupului subREAL, pe care l-a fondat, în 1990, cu criticul de artă Călin Dan și cu artistul vizual Dan Mihălțianu.

    Iosif Kiraly

     

     

     

    Grigore Culian Ați invitat-o pe Sanda Weigl care a susținut împreună cu formația ei un concert dedicat Mariei Tănase. l-ați invitat pe marele traducător al lui  Eminescu în limba engleză, Andrei Săhlean, care a venit de la Boston, cu spectacolul lui dedicat lui Eminescu.

     

    D:U:Și l-am pus în legătură pe directorul Institutului Cultural Român de la Beijing cu traducătorul în engleză al lui Eminescu, în ideea unei colaborări cu traducătorul lui Eminescu în limba chineză.

    Grigore Culian știu că v-ați făcut propria bază de date, căutându-i pe artiștii de origine română din toate statele americane. De ce?

     Doina Uricariu: Ca să-i cunosc. Ca să-i salut. Ca să multiplic numărul ambasadorilor culturii române. Ca să le arăt că-i respect. Ca să colaborez cu ei. Ca să diseminez promovarea valorilor culturale și artistice în toate statele americane. Dacă nu știi că ai un mare dirijor român în America, să nu te mai miri că nu se dirijează Enescu în America.

    Grigore Culian: Ați adus în America și Canada creatori și maeștri ai artelor din Republica Moldova. Pe marele compozitor Eugen Doga, invitat  de onoare la Festivalul limbii Române în Canada și America.Îmi amintesc programul și mesajele de salut publicate în Programul evenimentului, semnate de Președintele României și Președintele Republici Moldova.Un proiect de mare anvergură, de viziune culturală și politică. Vroiam să vă întreb dacă ați întâlnit profesori ce continuă moștenirea academică a lui Mircea Eliade, a lui Ioan Petru Culianu?

    DU: Cercetările lui Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu sunt continuate în toată lumea. Numele lor și cărțile lor fac parte din bibliografia de referință în domeniu.Ar fi enorm de vorbit pe acest subiect. Dar și despre încercările unora de a-l scoate pe Mircea Eliade și pe alți mari creatori români din circuit din motive de așa-zisă corectitudine politică. Aș vrea să vorbesc mai mult despre întâlnirile fericite. Am avut o mulțime de asemenea întâlniri fericite, privilegiate.Asemenea întâlniri te fac să te gândești la proiectele mari, de durată, ce depășesc un mandat într-o funcție, indiferent care ar fi. României îi lipsesc proiectele mari, precum au fost integrarea europeană și integrarea în NATO. Visez să existe asemenea proiecte mari, vizionare, în cultură.

    Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu

    Grigore Culian: Când și Cum s-a născut ideea ca să existe un Premiu Matei Călinescu?

    DU:În 2014, i-am făcut această propunere Adrianei Călinescu. Cred că rolul Institutului Cultural este să implementeze internațional mari valori. America mi s-a părut locul în care personalitatea lui Matei Călinescu trebuia consolidată, promovată, adusă permanent în prim plan, ținând seama de prestigiul de care se bucura marele scriitor, prozator, poet, teoretician al literaturii și comparatismului, la nivel mondial.Prestigiu care a atins cea mai înaltă cotă, după 1973, anul în care Matei Călinescu s-a stabilit în America.Nu știu dacă vă amintiți discursul ambasadorului Klemm, care i-a adus un cald omagiu profesorului lui Matei Călinescu?

    Grigore Culian: O idee strălucită. Ce s-a întâmplat cu acest premiu?

    Premiul Matei Călinescu nu s-a mai acordat împreun împreună cu ICRNY sau ICR.Așa cum fusese ideea mea și proiectul pe care l-am agreat împreună cu Adriana Călinescu, datorită căreia am ajuns la decizia ca premiul să fie acordat de MLA alături de celelalte premii ce poartă numele unor filologi,scriitori și personalități în domeniul cercetării limbilor și literaturilor moderne, nume de rezonanță având o operă recunoscută, pe plan național și internațional. Puteți vedea lista premiilor, pe site, veți găsi printre ele și Premiul Matei Călinescu. Aveam nevoie de acordul Adrianei Călinescu, Curator Emeritus la Indiana University Museum, autoarea unor studii  și cărți despre istoria artei în Antichitate, între care a; aminti Ancient Jewelry and Archeology. Ea m-a pus în legătură cu Rosemary G. Feal, de la MLA pentru perfectarea contractului dintre MLA și ICR. Acest contract nu avea să se semneze niciodată.Din cauza ICR care dorea să modifice  modul de acordare al Premiilor conferite de marea Asociație mondială a specialiștilor în limbi moderne.  Fondată în 1883, în America, Asociația dedicată limbilor moderne, dezvoltării cercetării și metodelor de a preda, creării unui înalt nivel profesional, numără peste 24000 de membri, din 100 de țări, între care și România. 80 din membri MLA sunt implicați în procesul de selecție și jurizare care desemnează câștigătorii celor 25 de premii acordate de MLA anual. MLA deține numeroase reviste și publicații profesionale care prezintă premiile, asigurându-le o vizibilitate mondială. Institutul cultural Român ar fi alocat acestui premiu un buget de 4-5000 dolari anual. O sumă cu care nu plătești mai mult de două-trei rânduri de publicitate într-un ziar american. Această sumă ar fi acoperit cheltuielile de jurizare și premiul în sine, acordat după o perioadă intensă de lecturi, selecții și para-selecții. Conducerea ICR nu a înțeles importanța, semnificația și valoarea acordării unui Premiu Matei Călinescu în America. Un premiu cel puțin egal Premiului Marin Sorescu acordat de ICR Stokholm, în Suedia, sau Premiului pentru literatură francofonă Benjamine Fondane, acordat anual de ICR Paris. Deși anvergura Premiului Matei Călinescu este incomparabilă vizând un spațiu cât un continent și profesioniști din 100 de țări!!! Cele mai mari edituri americane trimit jurului de la MLA cărțile cele mai bune pe care le-au publicat într-un an, în domeniu.Premiul Matei Călinescu a fost acordat din 2016 doar de Modern Langages Association. În ediția din 2016, Premiul a încununat volumul Tense Future: Modernism, Total War, Encyclopedic Form, publicat la Oxford university Press de Paul K. Saint -Amour de la Universitatea din Pennsylvania. Același juriu a atribuit o mențiune pentru volumul Born Translated The Contemporary Novel in an Age of World Literature de Rebecca. Walkowitz de la Rutgers University din New Brunswick, publicat la Columbia University Press. Am pierdut o enormă oportunitate din cauza unei conduceri ICR total neprofesioniste.Dacă ai produce asemenea pierderi de oportunități și de imagine națională și internațională, într-o companie, ai fi dat afară pe loc. Gândiți-vă cât de mult am pierdut la nivelul publicității, măcar asta dacă-i sensibiliza, că nu cred că puteau să aprecieze cine e Matei Călinescu, autorul unor cărți traduse în zeci de limbi datorită valorii lor recunoscute, în atâtea continente, de  atâtea decenii.Mă gândesc la romanul Viața și opiniile lui Zaharias Lichter și la Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-garde, Decadence, Kitch, Postmodernism.Aș vrea să amintesc și alte cărți publicate de Matei Călinescu, socotit unul din cei mai importanți teoreticieni ai literaturii din lume:Titanul și geniul în opera lui Eminescu, Eseuri despre literatura modernă, Clasicismul european,  Conceptul modern de poezie de la romantism la avangardă și la cărțile lui Matei Călinescu publicate în America care s-au tradus și în limba română, Rereading, publicată la New Heaven și London Yalle University, în 1993, la Mathew’s Enigma…A Father s Portrait of his autistic Son , publicată la Indiana University, Eugene Ionesco Recherches identitaires, la Un fel de jurnal(1973-1981), la Amintiri în dialog, scris împreună cu Ion Vianu, la Mateiu I. Caragiale, recitiri, la cartea Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade, Amintiri, Lecturi, Reflecții, la volumul Exploring Modernism, scris în colaborare cu W. Fokkema, apărut la Amsterdam și în România, la cartea scoasă cu Vlad Georgescu, The Romanians:a History, publicată la State University, în 1991

    Grigore Culian: E incredibil să nu înțelegi ce ar fi însemnat acordarea unui asemenea premiu anual, în perpetuitate, în America, prin colaborarea Institututului Cultural Român cu Modern Langage Association. Cum ați ajuns la ideea aceasta. Din păcate, ratată în modul cel mai penibil de ICR?

    DU: Am mers la Indiana University pentru o sesiune de comunicări pe teme românești susținute de studenți, masteranzi, doctoranzi și profesori, invitată de profesor Maria Bucur. La Indiana există un grup de profesori remarcabili veniți din România, între care n-aș vrea s-o uit pe Cristina Zarifopol.La Indiana University, am reîntâlnit-o pe Adriana Călinesu, soția regretatului Matei Călinescu. Ne cunoșteam de mult, Matei Călinescu mi-a fost Profesor de teoria literaturii și literatură comparată la Facultatea de limbi romanice, Universitatea din București. L-am înâlnit prima oară ca elevă, mergând la Cenaclul Uniunii Scriitorilor, unde veneau oniriștii, moderniștii și scriitorii de la redacția României literare.Matei Călinescu era însoțit de prietenul lui Nichita Stănescu…Ne am revăzut după 1990. Ultima oară la Festivalul Zile și Nopți de Literatură de la Neptun. În 2007. Matei Călinescu a venit la mine acasă cu profesorul și scriitorul Ion Vianu.Am petrecut o seară atât de frumoasă vorbind despre cărțile noastre, rostul confesiunilor, povestea unei cărți  scrise în tandem. în 2014 i-am propus Adrianei Călinescu să se instuie un Premiu Matei Călinescu, prin colaborarea dintre Institutul Cultural Român și o mare universitate, precum Indiana University unde a predat Matei Călinescu. În final, am ales Modern Langages Association/ MLA.

    Grigore Culian: La Chicago, l-ați cunoscut pe pictorul Alexandru Darida…  

    DU: O să vă spun cum l-am întâlnit pe pictorul, portretistul Alexandru Darida care locuiește în Chicago, unde are un mare atelier. Ați văzut expoziția din Auditorium, portretele lui Eminescu, Caragiale, Brâncuși, George Enescu, Eugen Ionescu, George Palade… Portretul lui Eminescu, la Book Expo America, apoi expoziția pe care am translat-o, la ONU, la Misiunea Permanetă a României, unde a stat mai mult decât convenisem, așa că nu a mai ajuns, din păcate, la Montreal, unde ne fusese solicitată de Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova, cu care am colaborat excelent.

    Alexandru Darida

    Extraordinary People:Portraits a fost o expoziție a pictorului Alexandru Darida care trăiește la Chicago. Artistul a avut zeci de personale în America, în Italia, Canada. La începutul lunii iunie, am avut vernisajul expoziției de pictură Alexandru Darida, lansarea celui mai recent catalog al artistului și recitalul de operă susținut de soprana Mariana Darida, la sala Auditorium a Institutului. Expoziția a rămas deschisă până la sfârșitul lunii iunie, fiind ulterior itinerată, până la finalul lunii august, în biblioteci publice din Queens, ca urmare a parteneriatului încheiat între ICR New York și Queens Library. La sediul Institutului au fost expuse 30 de lucrări semnate de pictorul de origine română Alexandru Darida. Cu prilejulvernisajului a fost lansat și noul catalog al artistului, Alexandru Darida: Master of Color (ediția a II-a), cuprinzând operele reprezentative ale carierei sale și o prefață semnată de mine.

    Vernisajul a fost urmat de un recital susținut de soprana lirică Mariana Darida, care a interpretat arii din operele lui Giacomo Puccini: O mio babbino caro din opera Gianni Schicchi; Quando men vo, aria Musettei din opera La Bohème; Vissi d’arte vissi d’amore din Tosca.

    Am translat expoziția de Portrete la Consulatul General din New York, la Sediul ONU, unde am dus multe evenimente organizate de ICRNY, inclusiv un recital al lui Alexandru Tomescu care a interpretat integrala Capriciilor lui Paganini, Balada lui Ciprian Porumbescu, Enescu. Alexandru Tomescu a interpretat la vioara Stradivarius integrala Capriciilor lui Pagani și Balada lui Ciprian Porumbescu, la Carnegie Hall, Kennedy Center, pe Millenium Stage,în Washington, la Preston Bradley Hall , în Chicago, și la sediul ONU, în New York.

    Alexandru Tomescu

    Mergând la catedra ce poartă numele lui Mircea Eliade am văzut un frumos desen semnat de Darida. Un portret al lui Mircea Eliade, expus pe un perete al catedrei Mircea Eliade de la University of Chicago, Divinity School. Recent, pe 25 iulie 2017, Alexandru Darida a primit Milano International Prize, care i-a fost înmânat la Teatro Dal Verne, o scenă pe care au avut loc premierele unor opere celebre, compuse de Pucini, Leoncavalo, Lehar.Președintele juriului care i-a conferit premiul este cunoscutul critic de art și istoric de artă Vittorio Sgarbi, curatorul pavilionului italian la Bienala de la Veneția din 2011, membru în Parlamentul italian, în mai multe legislaturi, autorul a zeci de cărți de referință  despre artiști italieni și arta universală. Recent, artistul a aflat că a primit și un Premiu Leonardo da Vinci , acordat picturilor sale, premiu care îi va fi conferit, în 2018, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Villa Borghese.

    Grigore Culian: știu că ați cunoscut-o bine pe urmașa lui Mircea Eliade de la catedra ce poartă numele ilustrului român.

    DU:Am cunoscut-o bine pe Wendy Doniger, urmașa lui Mircea Eliade la catedra de istoria religiilor care poartă numele marelui istoric al religiilor și credințelor religioase. și un scriitor român de prim plan. Wendy Doniger mi-a povestit despre Ioan Petru Culianu, despre Mircea și Cristinel Eliade, despre starea de șoc produsă de tragedia asasinării lui Culianu. A repetat de câteva ori «Eu n-aș fi fost urmașa lui Eliade la catedră, dacă ar fi trăit strălucitorul Ioan Petru Culianu.».Mi-a vorbit despre generozitatea și cultura lui, despre felul în care Culianu a ajutat-o în găsirea unor referințe și cărți sau în contactarea unor autori, cu care a pus-o în legătură.

    Wendy Doniger

    Am avut ideea ca ICRNY să acorde anual un Premiu sau o bursă Mircea Eliade sau Ioan Petru Culianu. Dar pentru asta e nevoie de garanția continuității și de o angajare fermă a unei instituții din România. Să nu credeți că m-am dus la Wendy Doniger fără să-i fi citit o parte din cărțile ei publicate. O parte din cărțile care m-au interesat. Sunt zeci de titluri, volume de referință sub numele ei, cărți la care este co-autoare. Am renunțat la multe ore de somn pregătindu-mă pentru asemenea întâlniri, pentru a crea asemenea evenimente.Fișa de post în cultură este cultura.Parafrazându-l pe Camus, pot spune Culture is a full time job. Pentru cultură nu lucrăm doar opt ore pe zi sau timp parțial. Firește, putem să nu lucrăm sau să ne prefacem, să trăim pe salarii și funcții comportându-ne ca și cum am fi niște asistați social. Să dăm copy paste zilnic și să ne credem oameni de cultură.Să ne citim tacticos ziarul în birou. Consider parazitismul în cultură furt și grav abuz în serviciu.

    Dar să revenim la Wendy Doniger, urmașa la catedra lui Mircea Eliade. Am scris în jurnalul meu american mai mult despre ea. Cartea ei de vizită, cu numele și informațiile despre ea era plină de imagini miniaturale de… căței. Când am întâlnit-o prima oară se întorcea fericită de la un consult unde fusese cu unul din cățeii iubiți. Verdictul doctorului veterinar o liniștise. Ce om inteligent, de o erudiție copleșitoare! Ce de cărți de referință a scrise despre hinduism, literatură sanscrită, mitologie…și ce om de o simplitate cuceritoare!

    Asemenea contacte, au fost multe altele, mi-au dăruit o enormă energie pozitivă. Aș fi avut mult mai multe și toate în folosul promovării culturii române, dacă aș fi avut o echipă performantă, dacă nu ar fi trebuit să suplinesc zilnic neglijențe și indolențe, și să corectez la infinit greșeli și texte precare.În echipă, am avut, la cultură, doar doi colegi, pregătiți. și doi cărora le-am spus că nu corespund.Asta nu i-a determinat să lucreze, ci să mă… lucreze. Adjunctul a pregătit o conferință, The Seal of Romanian Empire: The Romanians de 5 minute, într-o lună, ocupându-se doar de asta.  și a făcut inventarul bibliotecii de la ICRNY, într-un an.Erau câteva sute de cărți noi de înregistrat și de verificat cotele și existența fizică a volumelor déjà înregistrate. Treabă de o lună.

     

     

     

    Grigore Culian: Un eveniment  de mare impact cultural, diplomatic, istoric a fost prezentarea țn premieră a filmului documentar Turning Point, realizat de Dumitru Alexe, un film despre geneza proiectului vizionar pentru România și construcția realizarea Parteneriatului Strategic cu SUA și integrarea României în NATO. Ați avut ca invitați pe Profesorul Emil Constantinescu, Președintele României(1996-2000), pe generalul Constantin Degeratu, și pe producătorul și realizatorul filmului, Dumitru Alexe. Au fost trei proiecte mari în 2014 care au impresionat, fără precedent în istoria ICRNY. Sărbătorirea unui deceniu de la integrarea României în NATO, Expoziția și filmul documentar consacrat lui Corneliu Coposu și Memoria anticomunismului românesc.

    Doina Uricariu: Am sărbătorit 10 ani de la Aderarea României la NATO și 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului avându-i ca invitați pe profesorul Emil Constantinescu, președintele României, în anii 1996-2000. Pe generalul Constantin Degeratu, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, în anii 1996-2000 și pe Dumitru Alexe, autorul și producătorul filmului Turning Point, PDG al Studio Video Art srl. Premiera filmului în America a fost urmată de  difuzarea lui în mai multe universități din New York și Washington DC, în cadrul unor simpozioane, conferințe urmate de sesiuni Q&A șa care au participat sute de studenți, la New York University, Law School Romanian American Chamber of Commerce. Este un film documentar de 45 de minute care utilizează materiale din arhiva personală a Președintelui Constantinescu, documente din arhiva MAE, imagini video filmate de Dumitru Alexe care a fost cameramanul oficial al Președintelui României.În calitate de Director Emeritus al East West Institute, Domnul Emil Constantinescu  a participat  la un Memorial Service, A Celebration of John Edwin Mroz și la EWI Awards Diner 2014. Expoziția Corneliu Coposu (1914-1995), Un Uncommon Fighter Against Communism,  a fost dedicată împlinirii unui centenar de la nașterea lui Corneliu Coposu. A fost realizată de Institutul de investigare a crimelor comunismului și Memoria Exilului Românesc și Fundația Română pentru Democrație. Au fost 30 de plăci forex 70x100cm  și un montaj video din interviuri și discursuri ale Seniorului cu o durată de două ore, prezentată la Ambasada României din Washington și la New York. Au participat la vernisaj dr. Cosmin Budeanca, director științific  la IICCMER și Cristina Ștefan de la FRD. Din seria marilor expoziții dedicate luptei împotriva comunismului și impactului ei asupra memoriei lumii contemporane face parte și proiectul The Memory as a Form of Justice, expoziție și conferință și film cu Memorialul de la Sighet prezentată la New York, la Congress Library, la Washington D. C., apoi și la Hoover Fondation, la Congresul ARA, al Academiei româno-americane, unde am fost- invitată în calitate de key note speaker la ediția din anul 2015, de la Frascati. Autorii acestui amplu proiect au fost scritorii Ana Blandiana și regretatul Romulus Rusan care au prezenta Muzeul din Sighet, un film documentar, toate volumele scoase de Academia Civică, zeci și zeci de titluri dintr-o bibliotecă esențială a anticomunismului și Rezistenței în România.Academia Civică a donat aceste volume Biblioteci Congresului de la Washington, Fundației Hoover, ale cărei arhive dețin multe manuscrise, documente, fotografii, note, jurnale de un interes excepțional pentru istoria României. Toate sunt catalogate, cred că și digitalizate, dat find că apare mențiunea folder în dreptul multor nume și al conținutului tuturor acestor cutii.O mulțime. Am folosit o parte din această arhivă pentru volumele mele de memorii Maxilarul inferior și Scara leilor. Arhiva Nicolae Titulescu este excepțională și indispensabilă.Memorii, jurnale, corespondență, decupaje din ziare însoțite de comentarii. Aș fi vrut să propun inițierea unor burse de cercetare pentru istorici români care să scoată la lumină tezaurul de informații din arhivele de la Fundația Hoover, manuscrise, scrisori ale regilor Carol,Ferdinand, Mihai, ale reginei Maria, Prințului Nicolae, manuscrise de la Maica Alexandra/ Principesa Ileana, ale lui Jacques Vergotti, George I. Duca, Ray P. Walters, Brutus Coste, Marie Cantacuzene, dar și ale jurnalistului de la Europa Liberă și Vocea Americii Liviu Floda, memoriile diplomatului Alexandru Cretzianu,ce vor putea fi consultate abia din anul 2020…  Grigore Constantinescu, Stefan Issărescu, Jeanne Marie Lambrino,amintiri și extrase din jurnalul de război al lui Henry-Mathias Berthelot, atâtea și atâtea note, memorandum-uri. știu că mă pregăteam să propun un eveniment legat de Tratatele din 1918-1920 după ce am consultat cutia ce conține copiile printate ale unor tratate legate de Primul Război Mondial, care a devenit o temă majoră în strategia culturală. S-au creat comisii și supra comisii.Entuziasmele nu se împărtășesc celor ce nu au organ pentru ele. Sincer, mă bucur că ICR are o nouă echipă la conducere. Cu fosta echipă ar fi fost vai de Centenar!

    Emil Constantinescu
    Corneliu Coposu

    Grigore Culian : Au fost multe evenimente dedicate culturii, artelor, arhitecturii și instituțiilor create în România interbelică, perioada modernizării și înfloririi României.

    Doina Uricariu: Îmi vine primul în minte Great Romanian Poets from the Inter-war Period. Sau prezentarea Ansamblului de la Târgu-Jiu. Sau a arhitecturii interbelice din orașele ardelene, sau de la Timișoara. A colecțiilor și colecționarilor interbelici.

    Grigore Culian:Ce înseamnă să surprinzi în mod pozitiv audiența?

    Doina Uricariu: Să ai imaginație Să nu te repeți. Să știi unde să aduci un gen de muzică, un anume spectacol, să convingi marile instituții să te includă în programul lor, pe scena lor. Să susții un excepțional cor de copii din România l un Festival major internațional, unde vin coruri de tineri, de oameni maturi.Am susținut minunatul cor de copii Alegretto la un festival major The Rhytms of One World American Children’s Choir International  Choral Festival în 2015. Să dedici iubitorilor de marii de operă și de lieduri  o seară reunind vocile unor studenți de la școlile de muzică și conservatoare din orașe apropiate New Yorkului sau din New York, după un Workshop cu interpreți de operă sau lieduri la care să vină sopranele Micaela Mingheraș, de la Paris  și Mariana Darida, de la Chicago. Să-l aduci pentru prima oară în Canada, în mai multe orașe mari pe maestrul Eugen Doga, la Romanian Language Festival,  ce se desfășoară pentru americanii originari din Republica Moldova și România, unind imigranții aceleiași limbi din două țări care au fost cândva o singură țară. Să refaci România Mare prin limba română în Canada. Iar Programul Festivalului Limbii Române să fie însoțit de cuvântul Președinților României și Republicii Moldova. Să joci un spectacol, dramatizare în limba engleză a basmului Harap Alb. Spectacolul Blackwhite, tradus în engleză și regizat de Vasile Flutur, a fost interpretat de adolescenți americani care studiază teatrul. Vasile Flutur a inclus câteva elemente de costum tradițional, doar ca sugestie iar decorul a fost viu, generat de mișcarea tinerilor actori care sugera plastic valurile apei, munții, lupta cu o natură ostilă.Cu cât selectezi mai bine și mai original proiectele, cu atât surpriza devine empatie, emoție și bucurie artistică.

    Eugen Doga

    Grigore Culian : Anul 2014 a fost atât de bogat în evenimente. Deși ați lucrat tot anul 2013 doar cu un singur referent, primul an din Programul pe 2013-2014 ni s-a părut tuturor excepțional. Atmosfera era elegantă, civilizată, profund culturală. Audiența crescuse enorm.M-a impresionat prezentarea Muzeului țăranului Român, a colecției permanente, a expozițiilor culturale, a cărților scoase de MȚR, felul în care ați vorbit despre Horia Bernea, Irina Nicolau, ctitorii muzeului, arhitectura clădirii, despre trecerea de la un muzeu al propagandei comuniste la MțR. . Despre volumele dedicate lui Picu Pătruț, despre fotografiile fraților Manakia, despre atelierul lor de fotografii, despre filmele pe care le-au făcut, de o valoare documentară inestimabilă.Ați readus la ICRNY cultura profundă și pasiunea. și muzica interpretată de artiști virtuoși, Emil Bîzgă Cvartet și actrița Daniela Tocari. Ați prezentat muzeele din România, MȚR, Brukenthal, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Satului. Ați adus România la New York, la nivelul cel mai înalt.Cunosc bine evenimentele, cronologia lor. Publicația pe care am fondat-o împreună cu fiica mea Andreea Culian a prezentat aceste evenimente săptămână de săptâmănă. Arhiva ziarului este un document incontestabil.Niciodată ICRNY nu a avut o asemenea activitate, diversitate și ștachetă înaltă de promovare a valorilor culturale și artistice românești.

     

    Emil Bîzga

    Doina Uricariu:: Pentru prezentarea Muzeului țăranului Român, l-am căutat pe Vintilă Mihăilescu, pe Costion Nicolescu. Am invitat-o atunci să vină pe cercetătoarea și excelentul muzeograf și curator de expoziții, Ioana Popescu. Nu a putut veni.S-a decis să vină Dr. Simina Bădică. Am creat proiectul The Visual Story and Romanian Miracle. Mi-au fost de mare ajutor toate expozițile pe care le văzusem la muzeu, cărțile și albumele din biblioteca mea propriile mele amintiri despre Horia Bernea, Irina Nicolau. Volumele despre Picu Pătruț, fotografiile fraților Manakia. Reprezentanta aleasă de Muzeul Național al țăranului,  Curator al arhivei etnologice a vorbit despre evoluția Muzeului, de la reînființarea din 1990 și până în prezent, o prelegere purtând titlul „Povestea unui miracol românesc“. Cel de-al doilea eveniment la care a participat Simina Bădică a fost dublul vernisaj al expozițiilor „Picu Pătruț“ și „Frații Manakia“. Cele două albume ale expozițiilor au fost editate de Editura MARTOR. Cu acest prilej, au fost prezentate imagini fotografice din albumele: Muzeul țăranului Român, coordonatori Mihai Gheorghiu și Maria Mateoniu, Picu Pătruț ultimul mare miniaturist al Europei, coordonator Georgeta Roșu, Privește! Frații Manakia, coordonator Ioana Popescu, Transporturile tradiționale din România, coordonator Georgeta Roșu, Dantele și broderii, coordonator Lila Passima. La vernisajul expoziției au fost prezentate și câteva dintre primele publicații ale muzelui, cărți, manuale, produse hand-made cu titlu de rarități. Expoziția a fost deschisă publicului timp de o lună. Cel de-al treilea eveniment la care a participat Simina Bădică a fost o întâlnire cu Peter Rushezsky, directorul executiv al Center forTraditional Music & Dance New York, prof. Walter Zev Feldman de la New York University din Abu Dhabi și Cristina Crowder, cercetător și muzician. Întâlnirea de la Center for Traditional Music & Dance New York, a avut ca obiectiv integrarea Muzeului Național al țăranului Român în circuitul muzeelor și proiectelor instituționale cuprofil similar.

     

    DR. Simina Bădică

    Am prezentat Muzeul de Artă Contemporană din București, având-o ca invitată din România,  pe Dana Calciu, consilier principal al directorului Călin Dan, iar de la New York am invitat-o pe Juliet Kinchin, de la MoMA. Să nu uit de Fundația Lowendal, albumul bilingv dedicat lui George Lowendal un artist și scenograf vizionar prin creațiile lui constructiviste. Pierderea spațiului de expoziție de la parter a făcut practic irealizabile proiectele dedicate scenografilor români, mă gândesc la Dragoș Buhagiar, la Mathias Langhoff, la prietenul meu Vitorio Holtier, la Helmuth Sturmer, la  Miruna și Radu Boruzescu, la Doina Levința. A trebuit să renunț la expozițile cu păpușari și scenografi ai teatrului pentru copii, la cele de măști tradiționale Un institut cultural trebuie să creeze punți între două culturi, între profesionișii și artiștii a cel puțin două țări și să transforme festivalurile internaționale în contacte și oportunități împlinite.

    Grigore Culian : Ce trăsături definesc un manager cultural și cum poate el realiza proiecte atât de diverse?

    Doina Uricariu: Cunoaștere, imaginație, încredere, dorința de a lansa tineri de mare talent pentru a promova recitalul de pian susținut de pianista adolescentă Ana Antonia Tudose, cunoașterea instrumentiștilor de vârf, în cazul concertului susținut de Emil Bîzgă și recitalul oferit de Daniela Tocari sau concertul susținut de artiști de origine română, stabiliți la New York cu care am realizat minunatul spectacol intitulat Hot Folk, Blues &Jazz in Winter, prețuirea dramaturgiei românești și a scriitorilor români, dacă mă gândesc la proiectele cu Saviana Stănescu,The Fall și la la cele opt spectacole cu piesa Useless de Saviana Stănescu, care au avut loc la IRT Theater, în regia lui Jose Zayas. Dragoste de frumosul creat de copii și dorința de a le insufla și celor mici iubirea artelor pentu a realiza Colors and Carols for Santa Claus, Celebrating Christmas Culture and Business, sărbătorind Crăciunul împreună cu minunatul cor Charisma și copiii americani care studiază pianul cu Alexandra Conte, scriitoare de cărți pentru copii, artist plastic și profesoară de pian.Au cântat la pian și copii ai căror profesori nu-i cunosc. Dorința de a-i integra pe scriitorii români în contextul literaturii europene, prin proiectele avându-i ca invitați pe Daniela Zeca Buzura, Lucian Dan Teodorovici și Bogdan Suceava, la NLE, New Literature from Europe, Festivalul de literatură europeană de la New York. Promovarea creatorilor care abordează genuri noi, precum banda desenată, în cazul celor trei evenimente, având-o ca invitată pe talentata Xenia Pamfil, la New York Comic. Este foarte importantă celebrarea artiștilor vizuali, născuți în România, stabiliți și afirmați în Europa prin expoziții ample, retrospective, expoziția The Diary de la Galeria VOLTA a lui Christian Paraschiv, un artist foarte prețuit, inovator în atâtea direcții, stabilit în Franța. Recent Uniunea Artiștilor Plastici i-a conferit Premiul destinat celui mai bun artist român din diaspora.

    Daniela Tocari

    Romanian Roots

     

     

     
    Dialog-interviu realizat cu scriitorul FLORIN PREDESCU la Washington, DC pe 17 martie 2018.
     
    1. “De timpuriu publicaţiile mele aveau subiecte legate de America”
    FLORIN (#1): Cum defineşti rolul analistului politic din SUA?
    TIBERIU:  Analistul politic trebuie să fie un fin observator al realităţilor locale şi internaţionale. În măsura în care analizele lui sunt pertinente, el devine şi formator de opinie.
    FLORIN (#2): Eşti român, dar locuieşti în Statele Unite. În ce măsură se adresează publicaţiile tale cititorilor din România şi Statele Unite?
    TIBERIU: Activitatea mea publicistică este cuprinsă în mai multe etape.
    Am publicat de timpuriu, ca elev, în revistele şcolare. Am absolvit şcoala generală, gimnaziul şi liceul în oraşul Piteşti, judeţul Argeş. În 1969 eram elev în clasa întâia la Şcoala generală nr. 11 şi mi s-a publicat în ARIPI, revista şcolii, o pictură premiată, pe care eu o denumisem “Insurecţia armată de la 23 August 1944”. Redactorul-şef al revistei însă, nu ştiu din ce motiv, i-a schimbat titlul în “Războiul din Vietnam”, pe atunci în plină desfăşurare şi probabil că a fost influenţat de mişcările de protest americane din acele vremuri. În 1980, ca licean, am publicat în revista SÂNZIANA a Liceului “Zinca Golescu” (actualmente Colegiu Naţional) mai multe articole originale şi traduceri din poeţi clasici englezi (Byron, Shelley), formaţia ABBA (la modă atunci) şi mişcarea hippie din Statele Unite. Revista a obţinut Premiul întâi pe ţară la categoria de Reviste şcolare. Cred că şi articolele mele au avut o contribuţie, deoarece după premiere, revista a fost expusă timp de mai multe săptămâni în vitrina Librăriei “Mihai Eminescu” din centrul oraşului, deschisă la paginile cu articolele mele. Aş putea spune că încă de timpuriu publicaţiile mele aveau subiecte legate de America.
    Într-o a doua etapă, după absolvirea Facultăţii de Drept din Bucureşti, am publicat ca tânăr jurist atât articole, cât şi cărţi de specialitate, în drept, politică şi sociologie. Ca un fapt inedit, cărţile mele publicate în România au apărut fie în ediţii bilingve, româno-engleze, fie în limba română cu rezumat în limba engleză. Am avut această iniţiativă de la început, pentru că doream ca aceste cărţi să aibă o expunere internaţională. Şi au avut, întrucât ele au fost ulterior achiziţionate de nenumărate biblioteci universitare şi agenţii internaţionale. http://worldcat.org/identities/lccn-n96031826/
    O a treia etapă cuprinde publicaţii de limbă engleză (articole, rapoarte şi cărţi), apărute în perioada studiilor mele în străinătate (Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite).
    În fine, o a patra etapă, cea prezentă, de activitate profesională în Statele Unite, constă în publicarea de articole de analiză politică, scrise în limba engleză şi traduse ocazional în româneşte.
    2. “Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere”
    FLORIN (#3): Ca român-american, cum consideri că percep americanii România?
    TIBERIU: Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere. Sunt americani care vizitează sau lucrează în România, americani care discută cu români-americani în Statele Unite, precum şi americani care se informează pe cont propriu despre România din Statele Unite. Aşadar, percepţiile acestor grupuri de americani variază de la caz la caz.
    FLORIN (#4): Ai o experienţă de peste 20 de ani ca profesor de limbă şi cultură română în zona Washington, DC. Cum se împacă activitatea ta de profesor de limbă şi cultură română cu cea de analist politic?
    TIBERIU: Activitâţile mele se îmbină destul de armonios în măsura în care studiul de limbă română este susţinut de expuneri de cultură şi civilizaţie. În orice caz, datorită varietăţii de opţiuni politice existente, expunerile trebuie să fie imparţiale.
     
    3. “Explozia de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai Americii”
    FLORIN (#5): Articolele tale mai recente analizează amănunţit şi documentat activitatea administraţiei preşedintelui Donald Trump. Patriotismul american este perceput ca un factor care revine în forţă pentru consolidarea naţiunii. Crezi că naţiunea americană se află în pericol?
    TIBERIU: Naţiunea americană s-a aflat în faţa mai multor răscruci de-a lungul istoriei sale, iar în prezent mai toţi analiştii conchid că suntem în faţa unei alte răscruci. Aşa-numita explozie de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai Americii, ci şi Europei, Rusiei şi unor părţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Este adevărat însă că, datorită influenţei Statelor Unite în lume, evenimentele de aici au un rol de catalizator şi pentru alte regiuni.
    FLORIN (#6): Efectul globalizării afectează şi identitatea americană?
    TIBERIU: Fenomenul globalizării este important şi el afectează naţiunea americană, fie în mod pozitiv, fie în mod negativ. Depinde de punctul de vedere personal al fiecăruia. Într-o etapă timpurie, procesul de formare a naţiunii americane era descris prin expresia metaforică de “creuzet”, în care elemente diferite se combinau armonios într-o cultură comună. Ulterior, prin adoptarea multiculturalismului, accentul s-a pus mai puţin pe elementele comune ale diverselor grupuri şi mai mult pe elementele lor diferite. S-a ajuns la nivelul la care societatea americană arată acum ca un “castron de salată” (o altă expresie metaforică a sociologilor), iar elementele comune dintre grupurile care alcătuiesc naţiunea devin din ce în ce mai estompate. Pe acest fond, ca o contrareacţie, elementele de naţionalism s-au recoagulat mai viguros în ultima perioadă.
     
    4. “America este, în primul rând, o stare de spirit”
    FLORIN (#7): Cum traduci sintagma “A fi american”?
    TIBERIU: America este, în primul rând, o stare de spirit şi apoi este o ţară. Dacă America nu ar fi existat, ea ar fi fost, cu siguranţă, inventată. Pentru mine a fi american înseamnă racordarea la un set de valori care include credinţă în Dumnezeu, patriotism, spirit de liberă iniţiativă, muncă susţinută cu rezultate performante, drepturi individuale care nu aduc atingere drepturilor altora, precum şi spiritul individual de caritate.
    FLORIN (#8): Crezi că odată cu venirea la putere a administraţiei Trump se poate vorbi de o divizare împinsă până la secesiune a naţiunii, produsă de democraţi şi republicani?
    TIBERIU: Societatea americană a avut perioade de divizare şi în timpul administraţiilor anterioare, iar acest fenomen nu este deloc nou. America a supravieţuit războiului, fie că a fost revoluţionar (1775-1783), de invazie (1812-1815, 1939-1945) sau civil (1861-1865). Unii vorbesc acum de un posibil “al doilea război civil”. Acum se profilează două tabere. Una apără dreptul constituţional la port-armă şi susţine războaiele Americii atunci când aceasta este ameninţată. Alta este antirăzboinică atunci când America luptă în afară şi belicoasă când este pace înăuntru. Astfel încât, în caz de conflict între cele două tabere, raportul de forţe mi se pare de la început inegal, iar rezultatul – uşor previzibil.
     
    5. “Cred că viitorul aparţine României”
    FLORIN (#9): Crezi că Statele Unite îşi exercită hegemonia în lume, iar rolul lor de partener loial le este pus în discuţie de unii aliaţi europeni, în general, şi de cei români, în special?
    TIBERIU: Există această percepţie în rândul unora. Aş menţiona însă faptul că Statele Unite nu forţează pe nimeni să intre în vreo alianţă. Alianţele se constituie firesc, în funcţie de interesele specifice ale părţilor. Este adevărat că, datorită capacităţii militare proprii, de neegalat până acum, Statele Unite pot da această impresie multora, însă hegemonia nu (mai) este în vizorul actualei administraţii. Dimpotrivă, se poate spune că America însăşi se izolează, prin crearea unui zid de protecţie (legislativ, într-o primă fază, şi fizic într-o fază ulterioară) între ea şi cei din afară.
    FLORIN (#10): Cum vezi viitorul României la intersecţia sferelor de influenţă din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Rusia? Există vreun risc potenţial vătămător la adresa României, aşa cum a existat el şi în trecut?
    TIBERIU: Lumea este într-o continuă mişcare, generată de interesele naţionale ale fiecărei ţări, ele însele fiind într-o continuă evoluţie. În ceea ce priveşte România, de-a lungul istoriei ea şi-a ales aliaţii şi a avut de câştigat sau de pierdut (inclusiv teritorii), după împrejurări. În Europa, ultimul eveniment politic cu efecte tectonice a fost prăbuşirea comunismului, în anul 1989. În urma lui, anumite state şi-au încetat existenţa (Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Iugoslavia), unele şi-au dobândit independenţa (fostele republici sovietice), altele şi-au mărit teritoriul prin unificare (Germania), iar altele şi-au menţinut status-quo-ul (ca România). Una peste alta, România a supravieţuit decent, având în vedere circumstanţele vecinilor. Bineînţeles că era loc şi de mai bine – mă refer la reunificarea cu Republica Moldova. Dar putea să fie loc şi de mai rău – de exemplu, o posibilă secesiune a Transilvaniei (gen Kosovo în fosta Iugoslavie). Viitorul, după cum am mai menţionat la început, pare că se îndreaptă pe o pantă naţionalistă. Pentru România, el poate aduce mult-aşteptata reunificare cu fosta regiune pierdută a Basarabiei. Rusia îşi urmăreşte şi ea interesele naţionaliste, dar sfera ei de influenţă nu poate afecta sferele comune de influenţă ale Statelor Unite şi ale Uniunii Europene, în cadrul cărora se află acum România. De asemenea, sfera de influenţă a Rusiei nu mai poate îngloba la nesfârşit nici zonele cu populaţie majoritară românească. Cred că viitorul aparţine României.
     
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
     
    Despre TIBERIU DIANU:
    Absolvent al cursurilor de licenţă şi de masterat ale facultăţilor de drept de la universităţile din Bucureşti (România), Manchester (Marea Britanie) şi Washington, DC (American University). Studii de doctorat la universităţile din Bucureşti (România) şi College Park (Maryland, SUA). Bursier al universităţilor din Strasbourg (Franţa) şi Oxford (Marea Britanie). Cursuri de specializare la universităţile din Miskolc (Ungaria) şi Varşovia (Polonia).
    Consilier juridic, judecător şi consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei din Bucureşti. Asistent şi lector universitar la facultăţile de drept de la Universitatea din Bucureşti şi universităţi particulare din acelaşi oraş. Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române. Profesor de lingvistică la Departamentul de Stat al SUA şi la şcoli guvernamentale şi particulare din zona metropolitană Washington, DC. Expert judiciar în probleme de drept româno-american.
    Autor de cărţi şi articole de specialitate în drept, ştiinţe sociale şi politice, publicate în România, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Ungaria ş.a. Laureat al Premiului “Andrei Rădulescu” al Academiei Române (1996) pentru cartea “Tranziţia şi criminalitatea” (1994).
    Tiberiu locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
    Despre FLORIN PREDESCU:
    Absolvent al Liceului (actualmente Colegiu Naţional) “Gheorghe Lazăr” din Sibiu şi al facultăţii de filologie (secţia română-franceză) de la Universitatea din Iaşi (România). Studii de ştiinţe politice şi literatură la Universitatea din Freiburg (Germania).
    Expert lingvist, judiciar şi culinar la diferite agenţii guvernamentale, companii private şi instituţii educative din Germania, Canada şi Statele Unite ale Americii.
    Autor de articole de literatură (poezie, proză, cronici gastronomice, traduceri) şi analiză politică, publicate în România, Statele Unite ale Americii, Germania, Israel ş.a. Redactor şi editor la revista ACUM.TV (Fairfax, Virginia). Şef de cenacluri literare (Sibiu, România). Colaborator la diverse publicaţii (FAMILIA, sub patronajul regretatului academician şi scriitor Ştefan Augustin Doinaş; CENACLUL DE LA PĂLTINIŞ, România) şi posturi de radio (EUROPA LIBERĂ, Germania).
    Florin locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în zona metropolitană Washington, DC şi poate fi urmărit pe BLOGSPOT. http://predescudf.blogspot.com/
    *****

    Ne gasiți și pe

    557FaniLike
    19FollowersFollow
    Skip to toolbar