Analiza trăsăturilor faciale ale Reginei Elisabeta si ale Regelui Charles
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Golden Hour”, prezentată de Jessie Baneș, a fost invitat Ciprian Cucu, fizionomist, care a făcut o scurtă analiză a chipurilor Reginei Elisabeta a II-a și Regelui Charles al III-lea.
În primă fază, Ciprian Cucu a realizat analiza trăsăturilor faciale ale Reginei Angliei, luând ca reper poze mai recente, chiar de la bătrânețe, pentru că fizionomia se ocupă cu citirea și interpretarea în prezent.
Pe chipul reginei au existat câteva trăsături care indicau ideea de longevitate, iar printre acestea se numără chiar ridurile. Este vorba de ridurile care pornesc din zona nasului și se întind până după linia buzelor, numite și ridurile scopului sau ale comunicării. Ele arată bunăstarea și longevitatea unui individ.
De asemenea, un alt detaliu relevant pentru vitalitatea unei persoane este sclipirea din ochi. La Elisabeta a II-a această sclipire a putut fi observată în majoritatea pozelor, lucru ce indică faptul că se bucura de viață și-i făcea plăcere să trăiască.
Un alt treilea element după care fizionomistul Ciprian Cucu și-a ghidat analiza este distanța dintre nas și buza superioară. Această trăsătură simbolizează energia vieții cu care un om vine pe lume. În cazul reginei, această distanță între nas și gură indică de asemenea longevitate, creativitate și energie.
O altă caracteristică specială a reginei este o linie dreaptă a părului. Această trăsătură este mai mult specifică bărbaților, însă în cazul reginei înseamnă putere de conducere, indică o fire impunătoare și hotărâtă.
Ce spune fizionomia feței despre Charles al III-lea?
Prinții și regii au câteva trăsături specifice, întâlnite mai rar la oamenii de rând. Printre aceste trăsături se regăsesc urechile mari, un semn al curajului, dar și un simbol al nobleței. Similar mamei sale, și Charles are acele riduri pe marginile gurii care indică o oarecare longevitate. Așadar, există șanse ca și el să trăiască la fel de mult ca părinții săi.
O caracteristică aparte a actualului rege al Angliei este faptul că are ochii foarte apropiați. Acest lucru nu este o trăsătură foarte benefică, ci arată lipsa de toleranță. Asta ar însemna că Charles este o persoană destul de greu de mulțumit și că are așteptări mari în general. Prin comparație cu mama sa, Charles pare a fi o persoană mai rigidă. Cu toate acestea, o trăsătură pozitivă a sa ar fi întocmai capacitatea foarte bună de concentrare. Linia părului arată că regele este destul de jovial și carismatic, însă nu tot timpul.
Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro