• porttorrent.com
  • xxtorrents
  • Limetorrents
  •  

    Marcel Vișa s-a născut pe 19 decembrie 1983 în orașul Abrud din județul Alba. A urmat cursurile Școlii Primare din localitatea Bucium, apoi ale Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Zlatna.

    A revenit în comuna Bucium, satul Hilești, pe clasa a 10-a și a continuat studiile în orașul Abrud unde a studiat la Liceul „Horia Cloșca și Crișan” din localitate. După efectuarea studiilor liceale a fost încorporat în armată, făcând parte din penultima serie de militari care au efectuat stagiul militar obligatoriu la Batalionul Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar după finalizarea perioadei de instruire a îndeplinit funcții de radiotelegrafist sau pistolar (pușcaș lunetist) la unități din garnizoana Alba Iulia.

    În prezent își desfășoară activitatea în cadrul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia.

    Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, cu pauze îndelungi, iar în 2017 a debutat cu volumul de poeme intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea Românească.

    Înainte de apariția cărții, a publicat în majoritatea revistelor literare importante din țară: România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul.

    O bună parte a activității sale literare se regăsește pe site-urile de profil, mai ales în cadrul cenaclului online Qpoem al cărui membru este începând cu anul 2016.

    În septembrie 2017, la propunerea poetului și profesorului universitar Aurel Pantea directorul filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, a participat la maratonul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la casa de creație de la Neptun. Juriul compus din cei mai importanți critici literari și poeți ai momentului: Nicolae Manolescu, Simona Vasilache, Daniel Cristea-Enache, Ioan Es Pop, Mircea Mihăieș, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Voncu au decis ca unul dintre premiile maratonului să îi revină lui Marcel Vișa.

    În noiembrie 2017 a participat, la invitația Institutului Cultural Român, la Târgul Internațional de Carte ”TUYAP” de la Istanbul, unde a citit din poemele sale alături de alți trei scriitori români invitați.

    Lansarea volumului Dumnelike a avut loc în cadrul Târgului de Carte Internațional ”GAUDEAMUS”, care s-a desfășurat la București în luna noiembrie 2017, în pavilionul Romexpo. Prezentarea volumului a fost făcută de către criticul literar Daniel Cristea-Enache și poetul Călin Vlasie, directorul editurii Cartea Românească. Acesta din urmă apreciază că  volumul ”Dumnelike” este poate cel mai surprinzător debut în poezie al anului 2017. Autorul, Marcel Vișa se înscrie perfect în ceea ce am numit noua generație literară virtuală – o generație ale cărei origini ideologice se regăsesc în poetica anilor 1980, dar în latura imaginarului tratat ca parte substanțială a realității înconjurătoare și a universului comunicațional și ontologic internaut.”

    La începutul anului 2018 fost nominalizat pe lista scurtă a premiul Eminescu “Opus Primum”, iar în luna mai a anului 2018 a fost nominalizat la premiile USR la secțiunea debut.

    Pe 15 ianuarie 2018, la Botoșani, în cadrul Galei Premiilor ”Mihai Eminescu”, i-a fost decernat premiul Editurii Cartea Românească pentru debut în poezie.

     

    Ceva

    Ceva se prăbușește în mine
    Precum un avion din alt secol
    Prins într-o buclă temporală
    Pasagerii sunt vii
    Atât de vii încât mă sperie
    Degetele lor lungi mă ajung din urmă
    Îmi strangulează visul
    Mă trezesc cu urme adânci în jurul gâtului
    Și mă întind după paharul cu apă de pe noptieră
    Degetele mele sunt atât de scurte în comparație cu cele ale coșmarului
    Care îmi vâră sub piele
    Sub pleoape
    Sub inimă
    Obiecte ascuțite
    Mă trezesc transpirat și uscat de sete
    Într-o cameră cu pereți albi și goi
    Aerul mișună pe sub salteaua murdară
    De pe care trupul livid mă privește fix în ochi

    Ajută-mă să evadez din cele 1000 de lumi pe secundă
    Pe care sufletul meu obosit le percepe deodată
    Întinde-mi degetele până când trosnesc
    Aidoma vreascurilor uscate
    Din focul deasupra căruia ne-am născut
    Ajută-mă să ajung la acel ceva
    Care îmi va potoli setea

     

    ©utremu®

    Sticlele de pe rafturi crapă
    Din burta lor evadează șobolani dolofani
    Crescuți precum perele întregi în rachiu

    Copil fiind nu știam cum se introduc fructele prin gâtul subțire al recipientelor
    Azi le compar cu tristețea din noi

    Cineva o introduce în suflete
    Iar ea dă în pârg la adăpostul de carne
    Și oase
    O scăldăm în alcool și trupul se impregnează cu aroma ei până la refuz

    Stăm mai apoi cuminți pe rafturi
    Purtând etichete
    Nume
    Coduri de bare
    Așteptând să fim
    Goliți și abandonați de către cineva
    Devenit între timp
    Mahmur de noi
    Într-un final
    Incubatorul de șobolani va funcționa perfect

     

    Despre morți numai de bine

    Orice mort ar trebui dezgropat uneori
    Încercată resuscitarea lui
    O respirație gură la gură
    Cot la cot
    Os la os
    Până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor și respiri adânc
    Aer de dincolo
    De aer

    Orice mort ar trebui vizitat uneori
    La cimitir
    Întrebat de sănătate,
    Vaccinat
    Fără bancuri proaste cu “noi vrem pământ”
    Fără cuvântul “pământ” de fapt
    Doar despre lună și stele se poate discuta
    Câte în ele și în Univers

    Orice mort are nevoie de iubire
    Nu e nicio diferență între ceea ce simte el și ceea ce simți tu pentru mine
    Suntem tutankamonic de morți, iubito
    Învechiți în meseria aceasta a nepăsării,
    Dar dependența de A FI,
    E un puternic drog inoculat periodic
    De către cei care ne mai vizitează din când în când

    Locuiesc peste drum de cimitir
    Văd zilnic morți aduși la groapă de către vii
    Și nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
    De nu-i mai rabdă lângă dânșii?
    Un mort stă doar cuminte la locul lui și visează
    Nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
    În alte țări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

    Iubiți și morții,
    Nu sunt ei vinovați de a lor plecare,
    I-a ucis plictisul zilnicității,
    Vor numai să doarmă un pic mai mult
    De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
    Pe tine cine te îngroapă când dormi?
    Statul… a, statul… am uitat
    Dar ei nu mai platesc taxe și impozite, deși dacă i-am ține acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
    O sumă modică la întreținere și un pic mai mult la curent …

    Oboseala li se citește pe chip încă dinainte de plecare,
    Sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse
    Iar mirosul … să trecem peste asta
    Deschide geamul larg, să știe lumea că în casa acestei familii iubitoare,
    A rămas mortul la locul lui,
    Nemișcat și fericit
    Dacă îl pui în geam, primești chiar și pensia cuvenită
    Lună de lună
    Astfel m-am îmbogățit iarna trecută
    Am adunat toți morții din oraș, i-am așezat frumos la ferestre
    Și niciodată poștașul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de …morți
    Afară ningea și cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
    Păreau fericiți

    Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori
    Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonați de tot
    Cei care îți cer ca să-i înțelegi punându-te în locul lor
    Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
    Ei oricum sunt de neînțeles,
    Punându-te în locul lor s-ar putea să-ți placă și să nu te mai ridici
    Ei sunt ca niște copii nenăscuți care nu știu ce vor
    Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

     

    Despre ploi

    M-am trezit cu gândul să lucrez ceva pe lângă casă
    Am luat toporul
    Și am retezat capul primei idei care mi-a ieșit în cale.
    Mulțumit, mi-am privit iubita trezită din somn de zgomote,
    Cum își scălda picioarele în sângele închegat al dimineții
    Oala a dat în clocot fix sub razele fierbinți ale amiezii
    Ne-am hrănit trupurile slăbite de frigurile nopții și am prins noi puteri
    Am făcut dragoste, ritualic, deasupra lamei însângerate și ne-a prins bine.
    Am alungat spiritele.

    Am tăiat apoi, pe rând, prunii bătrâni.
    Ofereau insuficiente fructe
    Pentru distileria ilegală din șopron
    Am dat peste cap pahar după pahar,
    În cinstea austerității, toată țuica rămasă
    Și am continuat să sculptez în carnea roșie lemnoasă a butoaielor,
    Simboluri ale nebuniei extreme.

    A venit, seara, să-și reazeme capul de umărul meu,
    Iar părul ei de culoarea focului,
    Mi-a incendiat trupul
    Săreau scântei pe iarba uscată,
    Ardeau pereții caselor din jur,
    Iar cetele de șobolani se ascundeau în stogurile de fân
    Toată noaptea,
    Astronauții de pe stația spațială internațională,
    Au privit, spărgând semințe și aruncând cojile prin hublou, cum ard sufletele în iadul artificial clădit

    Din topor.
    Un iad construit din scânduri și trunchiuri de copac,
    Stivuite peste trupuri,
    Un iad alcătuit din tot ce am avut la îndemână
    Un iad distrus de ploi -iubirea noastră-
    Căci a venit potopul timpuriu al păcii și înțelegerii

    Ecou:
    Focul alungă spiritele
    Focul din noi
    Focul alungă spiritele din noi
    Aiauu aiauu aiauu!
    Audana ia ia anadua!

     

    Sara pe deal
    (amintiri din tabăra de pocăiți)

    Umbrele imită prin corturi acte sexuale
    Plec la marginea pădurii ca să mă rog
    Sau să mi-o frec
    După două zile put și sper să plouă
    Berea căpătă gust de timbru
    E caldă și te piși mult după
    Noaptea mi-e frică să ies
    Am pregătită o sticlă goală
    Pastorul a luat o dușcă bună într-o dimineață
    Crezând că e alcool

    La doi pași de mine e cortul Sarei
    Ea are o păpușă cu ochi albaștri care spune MAMA
    Enervant de des
    (citesc în cort iar păpușa aia mizerabilă repeta MAMAMAMAMAMAMA)
    Când eram copil le ridicam fustele
    Eram dezamăgit de faptul că le lipsea sexul
    Reparam greșeala cu lama de ras a tatălui
    Uneori le desenam penisuri
    dar de cele mai multe ori le priveam mulțumit „crestătura”
    Sor’ mea mă pâra că i-am „stricat” păpușa
    Sau mă dădea cu capul de pereți (în funcție de stare)
    Ne împăcam atunci când tata și mama se certau
    Iar noi plecam la câțiva pași distanță de casă
    Și desenam cu degetele în nisip o liniște mare

    Când plec în tabere, mă trezesc devreme ca să prind
    Trenul de 5 AM
    În rest dorm mult
    Sunt un leneș, iar asta îi irită pe ai mei
    Fug departe de certurile lor (și asta îi irită)
    Acolo unde se vorbește mult despre Dumnezeu,
    Iar sexul păpușilor nu contează
    Doar cine le trage de sfori
    Tot ce îmi doresc aici, e să plouă torențial,
    Iar Sara înfricoșată de tunete să mă cheme la ea în cort
    Și ca să nu plec,
    Să mă lase să-i privesc sexul, până când, obosit, adorm cu mâna între picioarele ei
    (dimineața participăm cu pioșenie la ora de rugăciune)
    Niciodată nu facem mai mult de atât
    Nu vrem ca Dumnezeu să se supere pe noi și să ne ucidă
    El te iubește până când faci sex
    Apoi ești pe cont propriu

    ***

    o selecție realizată de NIG(Florida)

     

     

    Ți-am molestat cu patos gărgăunii-soneat

    Ți-am molestat cu patos gărgăunii,
    Era-ntr-o seară. Luna, făr-un dinte,
    Își dezbrăca lumina de veșminte
    Și ne pândea, cât ne smuceam, ca hunii,

    Cum ne băteam frisoanele în ținte,
    Și ne zburau prin sânge toți lăstunii
    Iumbirii, sub mirozna de petunii,
    Acum suntem orfani de simțăminte…

    Da, c’est fini, te doare grav în dudă,
    Te doare dinspre cot spre Babadag
    Și nu mai pasc din ochii tai de iudă,
    Plictisul ți-e sinistru sarcofag…

    Voi scufundă acest arhipelag
    De nostalgie, doar să-ți fac în ciudă!

     

    POC-soneat

    Așa de crâncen, beibi, mi-am dorit
    Să-ți gust, lihnit, din borșul de văcuță,
    Tu, viespe convertită-n albinuță,
    Spre stupul Meu, de autentic MIT,

    Vei bâzâi, deși ți-am dat cu flit,
    Când m-a sedus, pe feisbuk, o maimuță,
    Voi aresta, în leasing, o căruță
    Și o să vin cu masca de bred pit,

    Ți-oi bulversa, sub streșini, un pistrui
    Și nurii tăi, toți nurii strânși în coc,
    Voi fi așa de dulce-amărui,
    Că o să faci, ca floriceaua, POC!

    Iar comunista care zace-n tine,
    O să-mi șoptească: Stai. Rămâi. Mi-e bine!

     

    Tom Cruz-soneat

    M-a prins de mână moartea. M-a cuprins,
    Purta furou’ negru de cocotă,
    N-a spus nimic. Nici eu n-am scos vreo iotă,
    Dar m-am privit. Și părul mi-era nins.

    M-a prins așa, la șto, de redingotă,
    Ea, moartea, EA, dar nu m-am dat învins,
    I-am tras un cap în gură. S-a prelins
    Ca un destin ucis, peste ciubotă.

    S-a proțăpit în mine moartea asta ,
    Chiar nu se lasă, vrea niscai colivă,
    O să-i donez ce n-am avut, nevasta
    Și-o mie de regrete puse-n stivă;

    Hai moarte, hai, mai vino-n cucuruz,
    Să-ți torpilez toți nurii, ca Tom Cruz!

     

    Soneat rural

    Te voi visa, în puii mei, la noapte,
    Într-un decor cu mici și frigărui ,
    Atât de rubicondă alta nu-i,
    Când te urnești cu țâțe grele, apte

    De mulgere totală. Le expui
    Pe miriște. Dar cum să trec la fapte?
    Mata îmi crești producția de lapte ,
    Și n-o să spun, probabil, nimănui,

    Că de n-ai fi, ar scrie faliment
    Pe fruntea mea de crescător de ouă,
    Te-aș trece chiar acu’ în testament,
    Dar, ghinion. Notaru’ doarme. Plouă….

    Ești unica văcuță din prezent
    Ce-ngăduie s-o mulg la ora 9!

     

    Axinte-soneat

    Șopteai:- Te voi seduce cu plăcinte,
    I0 o să-ți spăl neabătut izmana,
    Și voi planta petunii în Botswana
    Doar să observi cât te iumbesc, Axinte!

    Dar uite, azi, mi-a decedat un dinte,
    Și-a fost cu mine, solo, damigeana
    Cu vișinată. Unde e spartana
    Ce-mi sabota oceanul de cuvinte?

    Verdictu-i clar. Ți s-a pleoștit amoru’,
    Nu mai zâmbește galeș,din trifoi,
    Promit să nu-ți mai pișc posterioru’,
    Că tu preferi să pescuiești baboi.

    De-acuma știu că voi ara ogorul
    Singurătății. Inima mi-e sloi!

     

    Ca un cotor de măr sunt fără tine-soneat

    Ca un cotor de măr sunt fără tine,
    Și fără tine suflul mi-e zbanghiu,
    Aș vrea să-ți spun că te…dar e târziu,
    Un altul, azi, îți grohăie prin vine.

    Dorința din copite dă-n pustiu,
    Zăbală-i pun. Mai sparg niște vitrine
    Și mă întreb, iumbirea ce conține,
    CUM m-a făcut din pașă sufragiu?

    Mi-ai alăptat speranța preț de-o clipă,
    Și ți-ai ascuns plictisu-n torpedou,
    Acum, că joci c-un hamster în echipă,
    Lehamitea te prinde în lasou.

    Când nostalgia-mi curge din aripă,
    I-aplic, să uit de tine, un garou…

     

    Iumbirea e de-a dreptu’ o fiară absolută-soneat

    Iumbirea e de-a dreptu’ o fiară absolută,
    Îți hăcuiește porii ca să te-nalțe-n rai,
    Cu suflul rupt, nevolnic, de ce-o implori: mai stai?
    Când ea te face vraiște , de ce-o mai vrei, acută?

    Și uiți de vremi în care, tu, macho samurai ,
    Îți împlântai katana în orișice derută.
    Acum, năuc paria, rămas fără redută,
    Te duelezi cu-angoase pe-o creangă de bonsai.

    Teleportează visu’ departe de coclauri
    Prin care tocul fiarei hălăduiește des,
    Hai, luptă-te cu știme, cu gnomi sau cu balauri,
    Mai lesne-i vei învinge . Iumbirea nu. E-un stres!

    În cerebel simți triluri, c-or fi sticleți ori grauri,
    E clar. Fomistă, fiara, te-a înhățat de fes!

     

    Cum să te uit? Mi-ai concasat busola-soneat

    Cum să te uit? Mi-ai concasat busola
    Din prima, c-o privire torpilantă ,
    Și m-a hrănit iumbirea ta crocantă
    Din Văscăuți de-a dreptul spre Angola.

    Ce demn creștea, așa luxuriantă,
    Pădurea unui vis ce-și bea fiola
    De dragoste cu gust de coca-cola,
    Acuma visul zace pe servantă.

    Te-aș vrea sub plopi, să-mi defrișezi destinu’,
    Vorace, ca în vremuri ancestrale,
    Dar tu, my love, îți explorezi vecinu’
    Ce poartă-n boxeri chestii colosale,

    Și uite cum, perplex, ca babuinu’,
    Rămân p-aci, cu gandu’ la matale…

     

    A mea

    Iluzii curg ca dintr-o cișmea,
    sunt limpezi, așa cristaline,
    îndur că nu, nu ești doar a mea
    speranța-clopot surd, bate-n mine.

    Rotundă ca un măr ionatan
    e dragostea noastră perplexă,
    te pierd. mă pierzi ,mai trece un an,
    și visele devin o anexă.

    Când spui că-ți sunt eu unic reper
    în viață aceasta sașie,
    trimit la dracu’ sfinții din cer,
    ca tu să-mi aparții numai mie…

     

    Cometă-sonet

    Nu plânge, beib. Am fost doar o cometă
    Trecând prin jindul tău c-o dâră șuie,
    Acuma bat și ultimele cuie
    În glezna sentimentelor de cretă .

    Am răstignit șarada cea căpruie
    Din ochii grei, duioși ca o anchetă ,
    Pe crucea unui cearcăn de egretă
    Când deliram că mărul e gutuie

    Și ne turtea iubirea pe faleze,
    Și ne dădea frumos de toți pereții,
    De-acum, kaput. Am ciuruit sticleții,
    Iubirea nu mai stă pe metereze;

    Din buza mea ce-a vrut să andocheze
    În buza ta, azi, ciugulesc ereții …

     

    Scoci-soneat

    Mă iar provoci și când nu mă provoci,
    Nu te privesc, n-am cum, ca Blândul Ben,
    Iumbirea și-a luat bilet de tren,
    Degeaba ai lipit-o tu cu scoci,

    S-a sufocat. De unde oxigen,
    Ne despărţim, doi îngeri univoci,
    Voi pescui la copcă foci de foci,
    Că poate-așa îmi va prii la ten,

    Nu știi de unde sare iepuroaica,
    Mă voi trezi cu pipota vibrând
    De năbădăi, pe-o plajă în Jamaica ,
    Precum Adam, c-o frunză drept veșmânt;

    Dar cine- o să-mi mai coasă, frate, gaica,
    Că nu-mi mai ești, și, culmea, nu-ți mai sunt…

     

    Mi-ai dislocat speranța de din încheietură-sonet

    Mi-ai dislocat speranța de din încheietură,
    Și m-a durut, proscriso, amarnic m-a durut,
    Întemnițez in suflet un ultim, fad, sărut,
    Și ultima privire, cu ghimpii ei de ură.

    Cum aș strivi sub talpă, nemernic și acut,
    Imboldul de-a-ți așterne săruturi peste gură,
    Dar uite,-n loc de șoapte, mai molfăi o prescură,
    Și mă transform cu râvnă în înger surdo-mut.

    Uitarea va înfige toți colții ei, feroce,
    În mintea jupuita de orice-nchipuiri,
    Chiar dacă suflu’ ăsta nu vrea să se sufoce,
    Sub opinteala clipei, când tu o sa te miri.

    Osândo, fără tine, eu unde urc sau cad,
    În raiul cu verdeață sau în hidosul iad ?

     

    De Niro-soneat

    De mi-ai fi tu răscrucea, ți-aș faulta candoarea,
    A liniștii busolă aș da-o de pereți,
    Mi-ar defila prin devlă o gașcă de sticleți,
    Și poate că m-ar prinde de glezne înserarea,

    Cu gândul că ești dusă la recoltat scaieți,
    M-aș opinti zadarnic să eludez strânsoarea
    Unei iubiri senile. Nu i-aș simți savoarea,
    Și iar singurătății i-aș pune eghileți;

    Aș sparge-n dinți sămânța iluziei că-mi ești
    Sau că mi-ai fost în vene precum o ambuscadă,
    Cu gloanțele speranței m-ai ciurui în noadă,
    Și-apoi mi-ai da papucii în trenul spre Ploiești;

    Arhanghelul De Niro cu rânjet mafiot
    Ți-aș fi, dar tu, nefasto, preferi să-mi faci compot…

     

    ***

    selecție realizată de NIG(Florida)

    de Grigore Culian

    Claudia Motea, actor, dramaturg, scenarist, producător, un om de teatru și film complet. In 1997 evoluai la Lincoln Center din New York in exceptionalul spectacol “Danaidele”, realizat de marele regizor Silviu Purcarete. Atunci te-ai hotarat sa ramai peste Ocean, in Canada. Ce te-a determinat sa iei acea decizie?

    Totul pentru mine a început de fapt în New York, iar acest oraș minunat a fost pentru mine love at first sight! Am intrat în fascinația lui de cum am pus piciorul în aeroportul John F. Kennedy. Aerul, oamenii, tumultul aeroportului rezonau cu mine într-un mod cu totul altfel. Apoi a urmat marea bucurie de a avea douăsprezece reprezentații la Lincoln Center Theater Festival cu mega-spectacolul Danaidele! Ce putea fi mai culminant, mai vibrant decât acest moment?! Ca proaspăt absolventă a Facultății de Teatru și Film  făceam parte din echipa unui spectacol de teatru fabulos, jucam pe aceiași scenă cu Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Mariana Buruiană sub bagheta regizorală a marelui Silviu Purcărete! Da, trăiam momente magice pe Broadway unde în fiecare seară aveam un public cu o mie de spectatori… Apoi, tot în acel moment scurt am cunoscut un tânăr american și s-a înfiripat o idilă între noi ca-n povești. Mai aveam puțin și credeam că pot trăi din plin a fairy tale cu un adevărat Prince Charming dacă problema vizei nu m-ar fi stresat atât de mult. A trebuit să aleg între a mă întoarce în România sau a merge în Canada.  Dacă mă întorceam în România stăteam doar puțin timp și urma să plec în Franța. Eram în turneu în New York când am primit acceptul să studiez la Sorbonne 4 în Franța, dar am decis să plec în Canada, în acea lume nouă ce se apropia cel mai mult de America, dându-mi un adevărat sentiment al libertății depline. În concluzie, am rămas pe continentul american pentru o viață mai bună, mai luminoasă în care orice om care emigrează crede și speră că o va trăi din plin.

    Cativa ani mai tarziu, ai revenit in Romania, unde, as spune, ai luat-o de la capat. Ce ai invatat din experienta canadiana? Care au fost momentele cele mai grele in anii petrecuti peste Ocean? Dar cele mai frumoase?

    Am locuit în Canada aproape zece ani, timp care a fost îndeajuns ca inima mea să învețe  și să vrea  să bată și în ritm canadian. Canada e țara-mamă adoptivă pentru mine care m-a ajutat să mă definesc ca artist și să-mi valorific principiile de viață, atât ca om dar și ca artist. Emigrarea , prin definiția ei este o renaștere. Dacă nu simți acest lucru, nu vei reuși să te adaptezi și să trăiești fericit într-o nouă lume, într-o societate care trebuie să te accepte , să te asimileze și pe tine, nepunându-ți emblema de intrus sau de n-ai ce căuta aici! Experiența mea canadiană , mai exact, m-a ajutat enorm să conștientizez condiția mea umană și să prețuiesc pe de-a-ntregul ce-mi oferă viața. Impedimentul major la mine a fost limba engleză. La început nu vorbeam engleza, deci sursele mele de comunicare erau super diminuate. După acea glorie frumoasă avută cu spectacolul Danaidele de pe Broadway, am devenit un om simplu, care deși părea luminos și încă zâmbea, nu se putea exprima, în primul rând. Apoi, a urmat lupta de a supraviețui, de a-mi face un drum, un loc pe care nu-l doream oricum și oriunde. De ce acest lucru?  Iubesc și respect oamenii, și tocmai de aceea am nevoie de un loc frumos unde pot exista și creea… și eu am nevoie multă de iubirea oamenilor. Cred că sunt într-un proces continuu de a dărui și primi pentru a funcționa la parametrii reali. Care au fost momentele cele  mai grele în anii petrecuți peste ocean? Da, au fost!…Îmi place însă să-mi amintesc numai despre momente frumoase. Aveam 27 de ani  și am emigrat singură. Am rămas în New York în fața hotelului Beacon pe Avenue 72 cu o valiză și făceam frenetic semn din mâini la colegii- actori din autocar care plecau spre aeroport. N-aveam decât douăzeci de dolari în buzunar. Peste o mie de dolari îi trimisesem acasă mamei care era foarte bolnavă. Voiam să fiu sigură, că orice s-ar întâmpla cu mine, mama va avea măcar acești bani să supraviețuiască pentru o perioadă. Periplul emigrării mele a fost ca vânzătoare în florării, chelnăriță în pizzării și restaurante, babysister, până când mi-am însușit limba, am început să scriu și să joc piese de teatru. În Canada, mai exact Londra Canadei, mi-am înființat o companie de teatru și paralel, urmând cursurile unui institut psihologic am devenit drama teacher. Am fost actriță și activam prin compania mea, iar concomitent predam drama în sistemul privat Montessori. Cel mai frumos moment al meu a fost când am simțit din plin recunoașterea și acceptarea mea ca artist în comunitatea canadiană. Premiile obținute în actorie, dramaturgie, nominalizarea la premiul de excelență în teatrul canadian justifică fără echivoc acest lucru.

    Cat de greu a fost sa te recuplezi la teatrul romanesc si cum ai folosit experienta canadiana pentru a reveni pe scenele din tara dupa mai multi ani de pauza?

     

    Dacă stau bine și mă gândesc, din zi în zi realizez și mai mult motivul întoarcerii mele în România… Pe lângă acel dor acerb de acasă, mi-am dorit mult să joc în limba română. Am plecat imediat după absolvirea facultății, doar după o scurtă ucenicie de trei luni la Teatrul Național din Craiova unde s-a pregătit premierea spectacolului Danaidele. Am jucat timp de zece ani numai în limba engleză…Da, îmi doream să mă exprim și românește. Era un strigăt lăuntric ce nu mă mai lăsa liberă. Experiența mea din Canada și din America, de altfel, pentru că eu am jucat și în Los Angeles, mă ajută să abordez altfel proiectele teatrale și cinematografice, îmi dau încredere de reușită și mă motivează la nivelul valorii înalte. Prefer să realizez producții independente și să urmez principiul colaborării. Sunt un spirit prea independent  ca să fiu angajata unui teatru și să ramân blocată în acel sistem. Romania Film, o instituție pe care eu o iubesc mult mi-a oferit posibilitatea să prezint unul din spectacolele mele de succes Iubește-mă… America! în cinematografele din București și din țară. Alte colaborări am avut cu Teatrul de Comedie, Nottara , Teatrul Evreiesc de Stat și alte  teatre importante din țară. Nici unde nu e ușor să te impui, dar acum, dacă am hotărât să râmăn în țară, sunt plină de optimismul unei frumoase reușite.

    Te-ai gandit vreodata sa renunti la teatru si sa-ti folosesti calitatile pentru a face altceva?

    NICIODATă!!! Am fost nevoită să decurg la alte variante pentru a putea supraviețui ca emigrant într-un mod decent, dar niciodată nu m-am dezis de arta mea. Tot ceea ce făceam, avea un scop precis, acela de a ajunge să joc și să mă exprim artistic.

    Care au fost oamenii care au avut un impact pozitiv asupra carierei tale?

    Sunt un om care m-am format singur…Da, singură am început să mă duc la teatru…m-am încăpățânat cu stoicism când ai mei mi-au interzis să dau la teatru…singură am decis să părăsesc orașul natal, mic de provincie  și să vin în București…Publicul, chiar de atunci când jucam ca actor amator sau ca absolventă de școală populară de artă m-a susținut…Sunt destui oameni care au venit la mine și m-au sfătuit să nu fac altceva decât teatru… Până acum oamenii cu cel mai pozitiv impact în cariera mea artistică într-o ordine cronologică sunt: Virgil Ogășanu, Ruxandra Sireteanu, Silviu Purcărete, Terry Todd, Geo Saizescu, Alecu Croitoru, Marius Iurașcu, Shari Hoffman, Dennis Dreith, Ioan Cărmăzan!

    Revenita in Romania, ai reusit sa te impui si sa joci sute de spectacole atat in tara cat si in strainatate, ai scris piese de teatru, scenarii si ai realizat emisiuni de televiziune. Care au fost momentele de varf dupa intoarcerea in tara?

    Am avut o perioadă de tranziție de aproape trei ani. Am călătorit mult în Europa și am avut câteva spectacole și în State. Nu pot spune că m-am impus în România, pentru că de când m-am întors am fost destul de nehotârâtă în privința repatrierii mele. știu că sufletul meu e descătușat acum, după această revenire acasă, dar nu cred că aș putea trăi doar în România. Am avut realizări frumoase și aici în ultima perioadă, dar pentru că am mereu posibilitatea de a pleca și juca și în afara țării, nu pot spune Nu proiectelor externe. Spectacolul-film Iubește-mă…America! scris în colaborare cu regizorul Alecu Croitoru, unul dintre pilonii de bază ai cinematografiei românești a avut menirea de a mă purta prin multe țări, bucurându-se totodată de mare succes românesc. Recent am terminat filmarea la scurt metrajul KANDY, al cărui scenariu e semnat de mine și de artista Mariana Pachis. În acest film cunoscutul cântăreț Adrian Enache își face debutul cinematografic, în rol principal masculin alături de personajul central feminin jucat de mine.  Da,  cred că va fi de bun augur pentru Adrian Enache această implicare în film pentru că este un artist și cu valențe mari actoricești. Revenirea mea acasă a avut mai mult menirea de a reîntâlni și  stabiliza relații pe viață cu niște oameni de aur. Mare prinos de recunoștință regizorului Maestru Alecu Croitoru! Întâlnirea din acest an cu regizorul Ioan Cărmăzan, cel care prezidează Uniunea Artiștilor și Realizatorilor de Film din România, instituție fondată de regretatul Sergiu Nicolaescu a avut un impact de substanță asupra mea. Prezența acestui regizor a stat la temelia întregului meu act artistic în acest an, Ioan Cărmăzan fiind și profesorul meu la masterat unde urmez cursurile de dramaturgie cinematografică. Am scris un scenariu de lungmetraj care va fi regizat de domnia sa. Sunt într-o ipostază de scenarist, actor-protagonist având șansa să lucrez cu o distribuție de aur, și semnez și ca producător de film. Cred că acest vis cinematografic reprezintă un punct-cheie al vocației mele artistice care este similar cu o escaladare pe Everest. Am atras deja mulți oameni de talent în acest proiect, incluzând și pe compozitorul american Dennis Dreith, președintele Federației Americane a Industriei Muzicii de Film, el urmând să scrie muzica filmului…Astea sunt momente de vârf pe plan artistic! Dar noi, suntem în primul rând oameni. Pentru mine, omul trebuie să fie într-o corespondență cu profesia lui. Poți fii super deștept, super talentat, super bogat, dacă n-ai calitate umană, nu contezi pentru mine nicicum. Adă-ți aminte, de prima noastră întâlnire telefonică, dragă Grig! Cât de frumos mi-ai vorbit și cât de nobil m-ai tratat! N-o să uit niciodată mâna întinsă de tine pentru a reobține viza de America. Era în 1999, eram în Toronto și-mi doream mult să vizitez din nou New Yorkul, lucru imposibil pentru mine pentru că încă nu primisem actele de Canada. știam de tine ca personalitate, dar atunci te-am descoperit ca Om.

    Care este programul zilnic al omului de teatru Claudia Motea?

    Nu am un program zilnic, o rutină bine stabilită. Mă pliez după nevoi…repetiții, întâlniri, interviuri, filmări, treburi personale de rezolvat. Uneori timpul parcă n-ar avea răbdare, alteori timpul pare generos…Am o păsărică mică, pe Ciripel, un papagal african pe care l-am primit ca dar la ultima filmare , el fiind și personaj simbol al filmului Kandy. Are permanent ușița deschisă la colivie… Sincer mă doare că am o pasăre în colivie, dar nici nu știu ce să fac , nu-l pot da altcuiva. Da! și în fiecare zi găsesc timp pe care să-l petrec  cu maestrul Alecu Croitoru. O zi fără a-l vedea e mult mai săracă sufletește și spiritual pentru mine. Am câteva plante pe care le îngrijesc, iar acum de sărbători , împreună cu Maestrul Croitoru am semănat grâu…Acum aștept să pun un îngeraș în vârful bradului.

     

    Ce iti place sa faci in afara de meseria pe care o iubesti atat de mult?

    Dincolo de citit, ascultat muzică, văzut filme, îmi place să gătesc, să mă plimb și ,nu în ultimul rând, să merg la shopping. În timpul liber fac gesturi caritabile, ajut vecinii, vizitez copii în centre de  plasamente. Oamenii sunt sursa mea sufletească de inspirație!

    Schimb subiectul si vreau sa vorbim putin despre spatiul cultural romanesc in general, deci nu numai despre teatru. Urmaresc emisiunile de televiziune din Romania si observ, cu tristete, ca micul ecran este invadat de subcultura: limbaj suburban agresiv, cuvinte inventate sau copiate din alte limbi, femei sumar imbracate, violenta fizica si verbala etc. Care crezi ca este cauza acestei explozii de nonvaloare si cum reusesti sa functionezi intr-un asemenea mediu ostil culturii?

     

    Nu am o armă anume să lupt împotriva acestor lucruri indezirabile…Tot ce pot face e să-mi duc crucea mea cu credință și pasiune, să resping non-valoarea din preajma mea și tot ce creez să fie doar în slujba culturii și artei noastre românești, și nu numai…

    Partea buna e ca oamenii vin la teatru si multe spectacole se joaca cu casa inchisa. Cum iti explici aceasta polarizare a actului de cultura, aceasta diferenta uriasa intre ce poti urmari “pe sticla” si ce se intampla pe scena unui teatru, chiar daca exista si emisiuni de televiziune de calitate?

     

    România e o țară care se bucură de un public iubitor de teatru. Chiar așa e, în București, sălile teatrelor sunt pline! Teatrul românesc încă deține un loc important în conștiința și în sufletul românului. De obicei, a merge la teatru este și un mod de socializare. Iubirea pentru arta dramatică de pe scenă pare a fi infinită, nemuritoare și este o moștenire de la o generație la alta. Dacă  acasă accepți emisiunile din programul tv, pentru a vedea o piesă de teatru ești liber arbitru, tu vei face alegerea și vei merge să vezi piesa respectivă. Una e să-l vezi pe Florin Piersic la televizor , și alta e, să-l vezi, în carne și oase pe scena unui teatru. În plus, se realizează acea conexiune actor-spectator într-un mod live ce nu are aceiași dimensiune pe sticlă.

    Pe 17 decembrie ai fost nominalizata la Gala Celebritatilor 2014, alaturi de mari personalitati romanesti precum presedintele ales, Klaus Iohannis, Simona Halep, Ruxandra Dragomir, Cezara Dafinescu, Maia Morgenstern, Jurgen Schunn, Florin Zamfirescu, Radu Beligan, Gheorghe Hagi, Andra si multi altii, unde ai primit un Premiu de Excelenta. Ce inseamna pentru tine aceasta recunoastere?

    Un pas înainte! Un imbold de a continua! Un strop de iubire ca răspuns la marea iubirea ce o am pentru oameni, viață, lucruri!

    …Onoarea de a fi alături de mari personalități românești, un cordial mulțumesc PR-ului meu de excepție, Clara Ilie. 

    Numarul de azi al ziarului “New York Magazin” a aparut in ultima zi a anului abia incheiat. Vrei sa le transmiti un mesaj romanilor de peste Ocean sau de aiurea?

    Dacă ar fi să țintesc cu inima un loc anume, aș ținti New Yorkul, precum Cupidon. și în acea săgeată aș înmuia toată iubirea și bunătatea ce există în ființa mea pentru ca toți oamenii să se iubească, să prospere și să devină și mai buni! Fie ca în Noul An să vi se realizeze visele dumneavoastră așa cum doriți! și când veți auzi despre un spectacol sau film cu/de Claudia Motea, să veniți cu drag și încredere, pentru că eu , ca Om și Artist trăiesc pentru voi!

    La mulți ani, dragi români! La mulți ani, New York Magazin!

    Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct sâmbătă, 29 martie, de la ora 18:50, un spectacol al celebrului teatru de operă Metropolitan din New York, comentat chiar din studioul de radio al operei new-yorkeze.

    Transmisiunea directă poate fi ascultată în FM, pe frecvenţele Radio România Muzical şi Radio România Cultural, ca şi pe site-urile www.romania-muzical.ro şi www.radioromaniacultural.ro. Pe aceste site-uri pot fi urmărite în direct audio-video şi imaginile transmise din studioul Radio Metropolitan International, cu realizatoarea emisiunii Seara de operă, Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, pianistul Vlad Iftinca, membru al colectivului Teatrului Metropolitan din New York, absolvent al prestigioasei Juilliard School şi partener în recitaluri pentru nume mari precum Kiri Te Kanawa, Deborah Voigt, Thomas Hampson.

    Spectacolul propus în 29 martie de Teatrul Metropolitan din New York este opera Somnambula de Vincenzo Bellini, o producţie ce-i are protagonişti pe soprana Diana Damrau, tenorul Javier Camarena şi basul Michele Pertusi într-o distribuţie dirijată de Marco Armiliato. În pauza transmisiunii directe vor fi difuzate interviuri cu Diana Damrau, Javier Camarena şi Marco Armiliato.

    Opera Somnambula este o mostră a belcanto-ului italian, caracterizat prin virtuozitate vocală impresionantă pentru public. În secolul al XIX-lea, celebra Maria Malibran a strălucit în acest rol. Din secolul XX, rolul principal a fost interpretat de soprane, iar Diana Damrau, o specialistă a repertoriului belcanto, este recunoscută pentru modul cum abordează acest rol.

    Următoarea transmisiune directă a unei opere preluate de la Teatrul Metropolitan din New York este programată la Radio România Muzical şi Radio România Cultural în 5 aprilie, de la ora 20:00, un spectacol-eveniment în care evoluează soprana română Anita Hartig în rolul Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini. Debutul de succes al sopranei pe scena new-yorkeză a avut loc în 19 martie 2014; spectacolul din 5 aprilie este de asemenea transmis live în cinematografe din întreaga lume, inclusiv la Bucureşti.

    Transmisiunea directă din 29 martie este realizată cu sprijinul Misiunii Permanente a României la Naţiunile Unite din New York.

    Ne gasiți și pe

    557FaniLike
    19FollowersFollow
    Skip to toolbar