Turnul Trump în oraşul New York
Democrații își practică din nou jocul abject de schimbare a numelor.
Mai întâi, în 2015, președintele Obama a schimbat numele celui mai înalt vârf muntos al Americii de Nord din McKinley (care îl onora pe președintele republican originar din Ohio) în Denali. După alegerile prezidențiale din 2016, președintele Trump a dorit să anuleze schimbarea numelui, însă cei doi senatori republicani (doar cu numele) din Alaska, Lisa Murkowski și Dan Sullivan, i-au spus președintelui că nu doresc acest lucru, iar Trump a acceptat, în cele din urmă, să nu se opună schimbării numelui.
Este suficient să spunem că Murkowski însăși a depus un proiect de lege în ianuarie 2015 pentru a re-propune redenumirea celui mai înalt vârf din America în Denali. Cât despre Sullivan, senator în funcţie din 2015, acesta a uitat că raportul de finanțare a campaniei lui de la sfârșitul anului 2013 indica faptul că, din contribuțiile totale de 1,2 milioane de dolari, peste 400,000 de dolari proveneau chiar din statul Ohio.
Atât Murkowski, cât și Sullivan sunt adversari renumiţi ai lui Trump încă din timpul campaniei prezidențiale din 2016.
După aceea, democrații au fost loviţi de mania schimbării numelor de școli și străzi denumite după oameni de stat „indezirabili” pentru stânga, precum președintele George Washington, președintele confederat Jefferson Davis și generalul confederat Robert E. Lee.
Consilierii locali nătângi, dar orbiți de furie după ce Trump a câștigat alegerile prezidențiale din 2016, au vrut neapărat să își arate mușchii în fața comunităților lor. În consecinţă, au organizat întâlniri ad-hoc unde au procedat la schimbarea denumirilor „indezirabile”, ignorând atât voința propriilor lor concetăţeni, cât şi cheltuielile suplimentare uriaşe pe care le implică această decizie. Mai precis, înlocuirea inscripţiilor de pe clădiri şi terenuri de sport, crearea de uniforme noi și schimbări de echipamente, noi anteturi pentru corespondența oficială, precum și alte costuri asociate, care vor crea o imensă presiune asupra bugetelor locale, şi aşa foarte limitate.
Acum, cea mai recentă găselniţă a democraților este să reboteze strada din New York pe care se află Turnul Trump după preşedintele Barack Obama. Pe MoveOn.org a fost lansată o petiţie, transmisă primarului orașului din New York, Bill de Blasio, și Consiliului municipal al orașului New York, care încearcă să schimbe denumirea unei porţiuni stradale de pe Fifth Avenue, între străzile 56 şi 57, în „Bulevardul Președintele Barack H. Obama” și să modifice şi toate adresele de pe acea porțiune a bulevardului. Demarată în luna octombrie 2018, petiția a strâns până acum peste 250.000 de semnături online.
Petiționara, Elizabeth Rowin, în vârstă de 56 de ani, a declarat pentru Newsweek că a scris Consiliului municipal din New York şi că unii consilieri i-au spus că, dacă iniţiativa va beneficia de suficiente semnături, vor examina problema.
Dacă efortul va avea succes, atunci adresa Turnului Trump se va schimba din 725 Fifth Avenue în 725 Barack H. Obama Avenue. Cu toate acestea, există o mică problemă: reglementările în vigoare impun ca persoanele care beneficiază de asemenea onoruri să fie decedate cu cel puţin doi ani înainte de a putea fi luate în considerare.
Strategia de schimbare a numelor continuă deja tendința activiștilor bigoţi de stânga care doresc să impună în școli și comunități un nou limbaj alternativ bazat pe „termeni” politici corecți și pe o împărţire diferită a sexelor.
Aceste jocuri de schimbare a numelor vor continua. Dacă nu sunt oprite, ele vor schimba iremediabil însăşi fibra națiunii, onomastica și toponimia tradițională americană, iar într-o bună zi ne vom trezi că locuim în altă ţară.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.
*****
Recent, trei evenimente extrem de deranjante, implicând poliția ca țintă, arată că societatea americană se apropie rapid de o stare de anomie (lipsa de norme). https://en.wikipedia.org/wiki/Anomie
Evenimentele, toate surprinse pe video, au avut loc în diverse cartiere din New York: luni, 22 iulie 2019, în cartierele Brooklyn și Harlem https://nypost.com/2019/07/22/total-anarchy-nypd-cops-get-drenched-by-buckets-of-water/ şi miercuri, 24 iulie 2019, în cartierul Bronx. https://nypost.com/2019/07/24/video-emerges-of-third-water-bucket-attack-on-nypd-cops/
Incidentul din Brooklyn, filmat într-un videoclip de 19 secunde, arată găleți de apă aruncate către polițiști şi cum un polițist este lovit cu o găleată în timp ce efectua o arestare, iar trecătorii se uitau şi făceau mare haz de situaţie.
Incidentul din Harlem, filmat într-un videoclip de 33 de secunde, arată cum doi polițiști în uniforme, uzi leoarcă, se îndepărtează, pe măsură ce apa le zboară prin aer din spate. La un moment dat, un tânăr se apropie rapid din spate și îi toarnă unui poliţist o găleată de apă în cap.
Incidentul din Bronx, filmat într-un videoclip de aproape două minute, arată un grup de vreo 12 tineri şi tinere, cu găleți şi pistoale cu apă, care traversează strada și aruncă cel puțin patru găleți cu apă pe două poliţiste care stăteau cu pahare de cafea în mână în faţa unei şcoli publice.
Trei persoane au fost arestate pentru aceste incidente, inclusiv un membru al unei bande, aflat în probaţiune. https://nypost.com/2019/07/24/multiple-suspects-in-custody-for-dousing-nypd-cops-with-water/
Un şef al Departamentului de Poliție din New York a avertizat: “Astăzi este o găleată cu apă. Mâine ar putea fi o găleată cu ciment”. În 1993, un polițist de la Administraţia locativă din New York a fost ucis în urma aruncării unei găleţi cu materiale de construcţie, în greutate de 30 de kilograme, de pe acoperișul unei locuinţe, pe când acesta începuse să remorcheze mașini parcate ilegal.
“Se pare că asta devine o tendință dezgustătoare”, a declarat o sursă a poliției după incidentul din Bronx.
În acei ani, Rudolph Giuliani, primarul republican al New York-ului (1994-2001), a aplicat cu succes teoria ferestrelor sparte, conform căreia prevenirea infracțiunilor minore împiedică săvârşirea infracţiunilor mai grave. https://en.wikipedia.org/wiki/Broken_windows_theory Activitatea de poliţie bazată pe această teorie a fost asociată şi cu utilizarea tacticii de percheziţie corporală, care a cauzat scăderi semnificative ale ratei criminalității în oraşul New York.
Dar acele zile sunt deja de domeniul trecutului. Bill de Blasio, actualul primar democrat al oraşului (din 2014), a avut în mod constant o abordare tolerantă faţă de infractori, interzicând poliţiştilor să mai efectueze percheziţii corporale, în timp ce în discursurile lui publice, din raţiuni pur politice, a criticat constant poliția și a minimalizat pericolul produs de infractori .
Retorica anti-poliţie îi caracterizează și pe mulți candidaţi democraţi la preşedinţie, precum Kamala Harris și Julian Castro, care nu dau vina pe cele „câteva mere găunoase” din poliţie, ci, dimpotrivă, susțin reformarea din temelii a sistemului.
În mod logic, această abordare anti-poliție are efecte imediate și efecte pe termen lung.
Efectele imediate includ neintervenția poliției în protestele violente și scăderea ratei de recrutare a polițiştilor.
La 29 iunie 2019, o ciocnire cu grupul radical de stânga Antifa din Portland, Oregon, i-a produs jurnalistului conservator Andy Ngo o hemoragie craniană, în timp ce poliția nu a intervenit. În schimb, poliţiştii i-au spus victimei că nu intervin împotriva agresorilor pentru a nu incita mai mult gloata. Atât poliția, cât şi Ted Wheeler (un alt democrat), primar al oraşului Portland (din 2017), au fost criticaţi la nivel naţional cu privire la modul în care au fost organizate demonstrațiile, după ce videoclipurile și fotografiile cu Ngo atacat de demonstranţii Antifa au devenit virale. https://www.oregonlive.com/news/2019/07/conservative-writer-andy-ngo-details-attack-at-portland-protest.html
În privinţa ratei de recrutare, studiile arată o scădere a numărului de ofițeri de poliție cu 11%. https://www.lawenforcementtoday.com/rate-of-police-officers-decrease-by-11-percent/
La nivel național, 66% din departamentele de poliție raportează o scădere a numărului de cereri de angajare. https://reason.com/2019/06/25/u-s-cops-are-facing-a-recruitment-crisis-will-it-force-them-to-change-their-ways/
Efectele pe termen lung constau în eroziunea autorității publice în societate și escaladarea tendinţelor anarhiste.
Patrick Lynch, preşedintele Asociației de binefacere a poliţiei din New York, consideră că „ne apropiem de punctul de cotitură. Dezordinea controlează străzile, iar liderii noștri aleși refuză să ne permită să instaurăm din nou controlul asupra lor” și că atacurile cu găleţi sunt „rezultatul final al torentului de politici proaste şi de retorică anti-poliție, care se revarsă de ani buni de la Primăria oraşului New York şi de la capitala statului, Albany”.
În ceea ce îi privește pe trecătorii nepăsători care priveau şi râdeau cum ofițerii de poliție erau umiliți, le doresc ca atunci când vor mai apela pentru ajutor la serviciul de urgenţă, să li se trimită o echipă de demonstranţi echipaţi cu găleți de apă.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****
Marcel Vișa s-a născut pe 19 decembrie 1983 în orașul Abrud din județul Alba. A urmat cursurile Școlii Primare din localitatea Bucium, apoi ale Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Zlatna.
A revenit în comuna Bucium, satul Hilești, pe clasa a 10-a și a continuat studiile în orașul Abrud unde a studiat la Liceul „Horia Cloșca și Crișan” din localitate. După efectuarea studiilor liceale a fost încorporat în armată, făcând parte din penultima serie de militari care au efectuat stagiul militar obligatoriu la Batalionul Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar după finalizarea perioadei de instruire a îndeplinit funcții de radiotelegrafist sau pistolar (pușcaș lunetist) la unități din garnizoana Alba Iulia.
În prezent își desfășoară activitatea în cadrul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia.
Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, cu pauze îndelungi, iar în 2017 a debutat cu volumul de poeme intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea Românească.
Înainte de apariția cărții, a publicat în majoritatea revistelor literare importante din țară: România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul.
O bună parte a activității sale literare se regăsește pe site-urile de profil, mai ales în cadrul cenaclului online Qpoem al cărui membru este începând cu anul 2016.
În septembrie 2017, la propunerea poetului și profesorului universitar Aurel Pantea directorul filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, a participat la maratonul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la casa de creație de la Neptun. Juriul compus din cei mai importanți critici literari și poeți ai momentului: Nicolae Manolescu, Simona Vasilache, Daniel Cristea-Enache, Ioan Es Pop, Mircea Mihăieș, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Voncu au decis ca unul dintre premiile maratonului să îi revină lui Marcel Vișa.
În noiembrie 2017 a participat, la invitația Institutului Cultural Român, la Târgul Internațional de Carte ”TUYAP” de la Istanbul, unde a citit din poemele sale alături de alți trei scriitori români invitați.
Lansarea volumului Dumnelike a avut loc în cadrul Târgului de Carte Internațional ”GAUDEAMUS”, care s-a desfășurat la București în luna noiembrie 2017, în pavilionul Romexpo. Prezentarea volumului a fost făcută de către criticul literar Daniel Cristea-Enache și poetul Călin Vlasie, directorul editurii Cartea Românească. Acesta din urmă apreciază că volumul ”Dumnelike” este poate cel mai surprinzător debut în poezie al anului 2017. Autorul, Marcel Vișa se înscrie perfect în ceea ce am numit noua generație literară virtuală – o generație ale cărei origini ideologice se regăsesc în poetica anilor 1980, dar în latura imaginarului tratat ca parte substanțială a realității înconjurătoare și a universului comunicațional și ontologic internaut.”
La începutul anului 2018 fost nominalizat pe lista scurtă a premiul Eminescu “Opus Primum”, iar în luna mai a anului 2018 a fost nominalizat la premiile USR la secțiunea debut.
Pe 15 ianuarie 2018, la Botoșani, în cadrul Galei Premiilor ”Mihai Eminescu”, i-a fost decernat premiul Editurii Cartea Românească pentru debut în poezie.
Ceva
Ceva se prăbușește în mine
Precum un avion din alt secol
Prins într-o buclă temporală
Pasagerii sunt vii
Atât de vii încât mă sperie
Degetele lor lungi mă ajung din urmă
Îmi strangulează visul
Mă trezesc cu urme adânci în jurul gâtului
Și mă întind după paharul cu apă de pe noptieră
Degetele mele sunt atât de scurte în comparație cu cele ale coșmarului
Care îmi vâră sub piele
Sub pleoape
Sub inimă
Obiecte ascuțite
Mă trezesc transpirat și uscat de sete
Într-o cameră cu pereți albi și goi
Aerul mișună pe sub salteaua murdară
De pe care trupul livid mă privește fix în ochi
Ajută-mă să evadez din cele 1000 de lumi pe secundă
Pe care sufletul meu obosit le percepe deodată
Întinde-mi degetele până când trosnesc
Aidoma vreascurilor uscate
Din focul deasupra căruia ne-am născut
Ajută-mă să ajung la acel ceva
Care îmi va potoli setea
©utremu®
Sticlele de pe rafturi crapă
Din burta lor evadează șobolani dolofani
Crescuți precum perele întregi în rachiu
Copil fiind nu știam cum se introduc fructele prin gâtul subțire al recipientelor
Azi le compar cu tristețea din noi
Cineva o introduce în suflete
Iar ea dă în pârg la adăpostul de carne
Și oase
O scăldăm în alcool și trupul se impregnează cu aroma ei până la refuz
Stăm mai apoi cuminți pe rafturi
Purtând etichete
Nume
Coduri de bare
Așteptând să fim
Goliți și abandonați de către cineva
Devenit între timp
Mahmur de noi
Într-un final
Incubatorul de șobolani va funcționa perfect
Despre morți numai de bine
Orice mort ar trebui dezgropat uneori
Încercată resuscitarea lui
O respirație gură la gură
Cot la cot
Os la os
Până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor și respiri adânc
Aer de dincolo
De aer
Orice mort ar trebui vizitat uneori
La cimitir
Întrebat de sănătate,
Vaccinat
Fără bancuri proaste cu “noi vrem pământ”
Fără cuvântul “pământ” de fapt
Doar despre lună și stele se poate discuta
Câte în ele și în Univers
Orice mort are nevoie de iubire
Nu e nicio diferență între ceea ce simte el și ceea ce simți tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morți, iubito
Învechiți în meseria aceasta a nepăsării,
Dar dependența de A FI,
E un puternic drog inoculat periodic
De către cei care ne mai vizitează din când în când
Locuiesc peste drum de cimitir
Văd zilnic morți aduși la groapă de către vii
Și nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
De nu-i mai rabdă lângă dânșii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui și visează
Nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
În alte țări, ei nici măcar să voteze nu mai vor
Iubiți și morții,
Nu sunt ei vinovați de a lor plecare,
I-a ucis plictisul zilnicității,
Vor numai să doarmă un pic mai mult
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine cine te îngroapă când dormi?
Statul… a, statul… am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe și impozite, deși dacă i-am ține acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreținere și un pic mai mult la curent …
Oboseala li se citește pe chip încă dinainte de plecare,
Sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse
Iar mirosul … să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să știe lumea că în casa acestei familii iubitoare,
A rămas mortul la locul lui,
Nemișcat și fericit
Dacă îl pui în geam, primești chiar și pensia cuvenită
Lună de lună
Astfel m-am îmbogățit iarna trecută
Am adunat toți morții din oraș, i-am așezat frumos la ferestre
Și niciodată poștașul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de …morți
Afară ningea și cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
Păreau fericiți
Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonați de tot
Cei care îți cer ca să-i înțelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
Ei oricum sunt de neînțeles,
Punându-te în locul lor s-ar putea să-ți placă și să nu te mai ridici
Ei sunt ca niște copii nenăscuți care nu știu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!
Despre ploi
M-am trezit cu gândul să lucrez ceva pe lângă casă
Am luat toporul
Și am retezat capul primei idei care mi-a ieșit în cale.
Mulțumit, mi-am privit iubita trezită din somn de zgomote,
Cum își scălda picioarele în sângele închegat al dimineții
Oala a dat în clocot fix sub razele fierbinți ale amiezii
Ne-am hrănit trupurile slăbite de frigurile nopții și am prins noi puteri
Am făcut dragoste, ritualic, deasupra lamei însângerate și ne-a prins bine.
Am alungat spiritele.
Am tăiat apoi, pe rând, prunii bătrâni.
Ofereau insuficiente fructe
Pentru distileria ilegală din șopron
Am dat peste cap pahar după pahar,
În cinstea austerității, toată țuica rămasă
Și am continuat să sculptez în carnea roșie lemnoasă a butoaielor,
Simboluri ale nebuniei extreme.
A venit, seara, să-și reazeme capul de umărul meu,
Iar părul ei de culoarea focului,
Mi-a incendiat trupul
Săreau scântei pe iarba uscată,
Ardeau pereții caselor din jur,
Iar cetele de șobolani se ascundeau în stogurile de fân
Toată noaptea,
Astronauții de pe stația spațială internațională,
Au privit, spărgând semințe și aruncând cojile prin hublou, cum ard sufletele în iadul artificial clădit
Din topor.
Un iad construit din scânduri și trunchiuri de copac,
Stivuite peste trupuri,
Un iad alcătuit din tot ce am avut la îndemână
Un iad distrus de ploi -iubirea noastră-
Căci a venit potopul timpuriu al păcii și înțelegerii
Ecou:
Focul alungă spiritele
Focul din noi
Focul alungă spiritele din noi
Aiauu aiauu aiauu!
Audana ia ia anadua!
Sara pe deal
(amintiri din tabăra de pocăiți)
Umbrele imită prin corturi acte sexuale
Plec la marginea pădurii ca să mă rog
Sau să mi-o frec
După două zile put și sper să plouă
Berea căpătă gust de timbru
E caldă și te piși mult după
Noaptea mi-e frică să ies
Am pregătită o sticlă goală
Pastorul a luat o dușcă bună într-o dimineață
Crezând că e alcool
La doi pași de mine e cortul Sarei
Ea are o păpușă cu ochi albaștri care spune MAMA
Enervant de des
(citesc în cort iar păpușa aia mizerabilă repeta MAMAMAMAMAMAMA)
Când eram copil le ridicam fustele
Eram dezamăgit de faptul că le lipsea sexul
Reparam greșeala cu lama de ras a tatălui
Uneori le desenam penisuri
dar de cele mai multe ori le priveam mulțumit „crestătura”
Sor’ mea mă pâra că i-am „stricat” păpușa
Sau mă dădea cu capul de pereți (în funcție de stare)
Ne împăcam atunci când tata și mama se certau
Iar noi plecam la câțiva pași distanță de casă
Și desenam cu degetele în nisip o liniște mare
Când plec în tabere, mă trezesc devreme ca să prind
Trenul de 5 AM
În rest dorm mult
Sunt un leneș, iar asta îi irită pe ai mei
Fug departe de certurile lor (și asta îi irită)
Acolo unde se vorbește mult despre Dumnezeu,
Iar sexul păpușilor nu contează
Doar cine le trage de sfori
Tot ce îmi doresc aici, e să plouă torențial,
Iar Sara înfricoșată de tunete să mă cheme la ea în cort
Și ca să nu plec,
Să mă lase să-i privesc sexul, până când, obosit, adorm cu mâna între picioarele ei
(dimineața participăm cu pioșenie la ora de rugăciune)
Niciodată nu facem mai mult de atât
Nu vrem ca Dumnezeu să se supere pe noi și să ne ucidă
El te iubește până când faci sex
Apoi ești pe cont propriu
***
o selecție realizată de NIG(Florida)
Ți-am molestat cu patos gărgăunii-soneat
Ți-am molestat cu patos gărgăunii,
Era-ntr-o seară. Luna, făr-un dinte,
Își dezbrăca lumina de veșminte
Și ne pândea, cât ne smuceam, ca hunii,
Cum ne băteam frisoanele în ținte,
Și ne zburau prin sânge toți lăstunii
Iumbirii, sub mirozna de petunii,
Acum suntem orfani de simțăminte…
Da, c’est fini, te doare grav în dudă,
Te doare dinspre cot spre Babadag
Și nu mai pasc din ochii tai de iudă,
Plictisul ți-e sinistru sarcofag…
Voi scufundă acest arhipelag
De nostalgie, doar să-ți fac în ciudă!
POC-soneat
Așa de crâncen, beibi, mi-am dorit
Să-ți gust, lihnit, din borșul de văcuță,
Tu, viespe convertită-n albinuță,
Spre stupul Meu, de autentic MIT,
Vei bâzâi, deși ți-am dat cu flit,
Când m-a sedus, pe feisbuk, o maimuță,
Voi aresta, în leasing, o căruță
Și o să vin cu masca de bred pit,
Ți-oi bulversa, sub streșini, un pistrui
Și nurii tăi, toți nurii strânși în coc,
Voi fi așa de dulce-amărui,
Că o să faci, ca floriceaua, POC!
Iar comunista care zace-n tine,
O să-mi șoptească: Stai. Rămâi. Mi-e bine!
Tom Cruz-soneat
M-a prins de mână moartea. M-a cuprins,
Purta furou’ negru de cocotă,
N-a spus nimic. Nici eu n-am scos vreo iotă,
Dar m-am privit. Și părul mi-era nins.
M-a prins așa, la șto, de redingotă,
Ea, moartea, EA, dar nu m-am dat învins,
I-am tras un cap în gură. S-a prelins
Ca un destin ucis, peste ciubotă.
S-a proțăpit în mine moartea asta ,
Chiar nu se lasă, vrea niscai colivă,
O să-i donez ce n-am avut, nevasta
Și-o mie de regrete puse-n stivă;
Hai moarte, hai, mai vino-n cucuruz,
Să-ți torpilez toți nurii, ca Tom Cruz!
Soneat rural
Te voi visa, în puii mei, la noapte,
Într-un decor cu mici și frigărui ,
Atât de rubicondă alta nu-i,
Când te urnești cu țâțe grele, apte
De mulgere totală. Le expui
Pe miriște. Dar cum să trec la fapte?
Mata îmi crești producția de lapte ,
Și n-o să spun, probabil, nimănui,
Că de n-ai fi, ar scrie faliment
Pe fruntea mea de crescător de ouă,
Te-aș trece chiar acu’ în testament,
Dar, ghinion. Notaru’ doarme. Plouă….
Ești unica văcuță din prezent
Ce-ngăduie s-o mulg la ora 9!
Axinte-soneat
Șopteai:- Te voi seduce cu plăcinte,
I0 o să-ți spăl neabătut izmana,
Și voi planta petunii în Botswana
Doar să observi cât te iumbesc, Axinte!
Dar uite, azi, mi-a decedat un dinte,
Și-a fost cu mine, solo, damigeana
Cu vișinată. Unde e spartana
Ce-mi sabota oceanul de cuvinte?
Verdictu-i clar. Ți s-a pleoștit amoru’,
Nu mai zâmbește galeș,din trifoi,
Promit să nu-ți mai pișc posterioru’,
Că tu preferi să pescuiești baboi.
De-acuma știu că voi ara ogorul
Singurătății. Inima mi-e sloi!
Ca un cotor de măr sunt fără tine-soneat
Ca un cotor de măr sunt fără tine,
Și fără tine suflul mi-e zbanghiu,
Aș vrea să-ți spun că te…dar e târziu,
Un altul, azi, îți grohăie prin vine.
Dorința din copite dă-n pustiu,
Zăbală-i pun. Mai sparg niște vitrine
Și mă întreb, iumbirea ce conține,
CUM m-a făcut din pașă sufragiu?
Mi-ai alăptat speranța preț de-o clipă,
Și ți-ai ascuns plictisu-n torpedou,
Acum, că joci c-un hamster în echipă,
Lehamitea te prinde în lasou.
Când nostalgia-mi curge din aripă,
I-aplic, să uit de tine, un garou…
Iumbirea e de-a dreptu’ o fiară absolută-soneat
Iumbirea e de-a dreptu’ o fiară absolută,
Îți hăcuiește porii ca să te-nalțe-n rai,
Cu suflul rupt, nevolnic, de ce-o implori: mai stai?
Când ea te face vraiște , de ce-o mai vrei, acută?
Și uiți de vremi în care, tu, macho samurai ,
Îți împlântai katana în orișice derută.
Acum, năuc paria, rămas fără redută,
Te duelezi cu-angoase pe-o creangă de bonsai.
Teleportează visu’ departe de coclauri
Prin care tocul fiarei hălăduiește des,
Hai, luptă-te cu știme, cu gnomi sau cu balauri,
Mai lesne-i vei învinge . Iumbirea nu. E-un stres!
În cerebel simți triluri, c-or fi sticleți ori grauri,
E clar. Fomistă, fiara, te-a înhățat de fes!
Cum să te uit? Mi-ai concasat busola-soneat
Cum să te uit? Mi-ai concasat busola
Din prima, c-o privire torpilantă ,
Și m-a hrănit iumbirea ta crocantă
Din Văscăuți de-a dreptul spre Angola.
Ce demn creștea, așa luxuriantă,
Pădurea unui vis ce-și bea fiola
De dragoste cu gust de coca-cola,
Acuma visul zace pe servantă.
Te-aș vrea sub plopi, să-mi defrișezi destinu’,
Vorace, ca în vremuri ancestrale,
Dar tu, my love, îți explorezi vecinu’
Ce poartă-n boxeri chestii colosale,
Și uite cum, perplex, ca babuinu’,
Rămân p-aci, cu gandu’ la matale…
A mea
Iluzii curg ca dintr-o cișmea,
sunt limpezi, așa cristaline,
îndur că nu, nu ești doar a mea
speranța-clopot surd, bate-n mine.
Rotundă ca un măr ionatan
e dragostea noastră perplexă,
te pierd. mă pierzi ,mai trece un an,
și visele devin o anexă.
Când spui că-ți sunt eu unic reper
în viață aceasta sașie,
trimit la dracu’ sfinții din cer,
ca tu să-mi aparții numai mie…
Cometă-sonet
Nu plânge, beib. Am fost doar o cometă
Trecând prin jindul tău c-o dâră șuie,
Acuma bat și ultimele cuie
În glezna sentimentelor de cretă .
Am răstignit șarada cea căpruie
Din ochii grei, duioși ca o anchetă ,
Pe crucea unui cearcăn de egretă
Când deliram că mărul e gutuie
Și ne turtea iubirea pe faleze,
Și ne dădea frumos de toți pereții,
De-acum, kaput. Am ciuruit sticleții,
Iubirea nu mai stă pe metereze;
Din buza mea ce-a vrut să andocheze
În buza ta, azi, ciugulesc ereții …
Scoci-soneat
Mă iar provoci și când nu mă provoci,
Nu te privesc, n-am cum, ca Blândul Ben,
Iumbirea și-a luat bilet de tren,
Degeaba ai lipit-o tu cu scoci,
S-a sufocat. De unde oxigen,
Ne despărţim, doi îngeri univoci,
Voi pescui la copcă foci de foci,
Că poate-așa îmi va prii la ten,
Nu știi de unde sare iepuroaica,
Mă voi trezi cu pipota vibrând
De năbădăi, pe-o plajă în Jamaica ,
Precum Adam, c-o frunză drept veșmânt;
Dar cine- o să-mi mai coasă, frate, gaica,
Că nu-mi mai ești, și, culmea, nu-ți mai sunt…
Mi-ai dislocat speranța de din încheietură-sonet
Mi-ai dislocat speranța de din încheietură,
Și m-a durut, proscriso, amarnic m-a durut,
Întemnițez in suflet un ultim, fad, sărut,
Și ultima privire, cu ghimpii ei de ură.
Cum aș strivi sub talpă, nemernic și acut,
Imboldul de-a-ți așterne săruturi peste gură,
Dar uite,-n loc de șoapte, mai molfăi o prescură,
Și mă transform cu râvnă în înger surdo-mut.
Uitarea va înfige toți colții ei, feroce,
În mintea jupuita de orice-nchipuiri,
Chiar dacă suflu’ ăsta nu vrea să se sufoce,
Sub opinteala clipei, când tu o sa te miri.
Osândo, fără tine, eu unde urc sau cad,
În raiul cu verdeață sau în hidosul iad ?
De Niro-soneat
De mi-ai fi tu răscrucea, ți-aș faulta candoarea,
A liniștii busolă aș da-o de pereți,
Mi-ar defila prin devlă o gașcă de sticleți,
Și poate că m-ar prinde de glezne înserarea,
Cu gândul că ești dusă la recoltat scaieți,
M-aș opinti zadarnic să eludez strânsoarea
Unei iubiri senile. Nu i-aș simți savoarea,
Și iar singurătății i-aș pune eghileți;
Aș sparge-n dinți sămânța iluziei că-mi ești
Sau că mi-ai fost în vene precum o ambuscadă,
Cu gloanțele speranței m-ai ciurui în noadă,
Și-apoi mi-ai da papucii în trenul spre Ploiești;
Arhanghelul De Niro cu rânjet mafiot
Ți-aș fi, dar tu, nefasto, preferi să-mi faci compot…
***
selecție realizată de NIG(Florida)
de Grigore Culian
Claudia Motea, actor, dramaturg, scenarist, producător, un om de teatru și film complet. In 1997 evoluai la Lincoln Center din New York in exceptionalul spectacol “Danaidele”, realizat de marele regizor Silviu Purcarete. Atunci te-ai hotarat sa ramai peste Ocean, in Canada. Ce te-a determinat sa iei acea decizie?
Totul pentru mine a început de fapt în New York, iar acest oraș minunat a fost pentru mine love at first sight! Am intrat în fascinația lui de cum am pus piciorul în aeroportul John F. Kennedy. Aerul, oamenii, tumultul aeroportului rezonau cu mine într-un mod cu totul altfel. Apoi a urmat marea bucurie de a avea douăsprezece reprezentații la Lincoln Center Theater Festival cu mega-spectacolul Danaidele! Ce putea fi mai culminant, mai vibrant decât acest moment?! Ca proaspăt absolventă a Facultății de Teatru și Film făceam parte din echipa unui spectacol de teatru fabulos, jucam pe aceiași scenă cu Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Mariana Buruiană sub bagheta regizorală a marelui Silviu Purcărete! Da, trăiam momente magice pe Broadway unde în fiecare seară aveam un public cu o mie de spectatori… Apoi, tot în acel moment scurt am cunoscut un tânăr american și s-a înfiripat o idilă între noi ca-n povești. Mai aveam puțin și credeam că pot trăi din plin a fairy tale cu un adevărat Prince Charming dacă problema vizei nu m-ar fi stresat atât de mult. A trebuit să aleg între a mă întoarce în România sau a merge în Canada. Dacă mă întorceam în România stăteam doar puțin timp și urma să plec în Franța. Eram în turneu în New York când am primit acceptul să studiez la Sorbonne 4 în Franța, dar am decis să plec în Canada, în acea lume nouă ce se apropia cel mai mult de America, dându-mi un adevărat sentiment al libertății depline. În concluzie, am rămas pe continentul american pentru o viață mai bună, mai luminoasă în care orice om care emigrează crede și speră că o va trăi din plin.
Cativa ani mai tarziu, ai revenit in Romania, unde, as spune, ai luat-o de la capat. Ce ai invatat din experienta canadiana? Care au fost momentele cele mai grele in anii petrecuti peste Ocean? Dar cele mai frumoase?
Am locuit în Canada aproape zece ani, timp care a fost îndeajuns ca inima mea să învețe și să vrea să bată și în ritm canadian. Canada e țara-mamă adoptivă pentru mine care m-a ajutat să mă definesc ca artist și să-mi valorific principiile de viață, atât ca om dar și ca artist. Emigrarea , prin definiția ei este o renaștere. Dacă nu simți acest lucru, nu vei reuși să te adaptezi și să trăiești fericit într-o nouă lume, într-o societate care trebuie să te accepte , să te asimileze și pe tine, nepunându-ți emblema de intrus sau de n-ai ce căuta aici! Experiența mea canadiană , mai exact, m-a ajutat enorm să conștientizez condiția mea umană și să prețuiesc pe de-a-ntregul ce-mi oferă viața. Impedimentul major la mine a fost limba engleză. La început nu vorbeam engleza, deci sursele mele de comunicare erau super diminuate. După acea glorie frumoasă avută cu spectacolul Danaidele de pe Broadway, am devenit un om simplu, care deși părea luminos și încă zâmbea, nu se putea exprima, în primul rând. Apoi, a urmat lupta de a supraviețui, de a-mi face un drum, un loc pe care nu-l doream oricum și oriunde. De ce acest lucru? Iubesc și respect oamenii, și tocmai de aceea am nevoie de un loc frumos unde pot exista și creea… și eu am nevoie multă de iubirea oamenilor. Cred că sunt într-un proces continuu de a dărui și primi pentru a funcționa la parametrii reali. Care au fost momentele cele mai grele în anii petrecuți peste ocean? Da, au fost!…Îmi place însă să-mi amintesc numai despre momente frumoase. Aveam 27 de ani și am emigrat singură. Am rămas în New York în fața hotelului Beacon pe Avenue 72 cu o valiză și făceam frenetic semn din mâini la colegii- actori din autocar care plecau spre aeroport. N-aveam decât douăzeci de dolari în buzunar. Peste o mie de dolari îi trimisesem acasă mamei care era foarte bolnavă. Voiam să fiu sigură, că orice s-ar întâmpla cu mine, mama va avea măcar acești bani să supraviețuiască pentru o perioadă. Periplul emigrării mele a fost ca vânzătoare în florării, chelnăriță în pizzării și restaurante, babysister, până când mi-am însușit limba, am început să scriu și să joc piese de teatru. În Canada, mai exact Londra Canadei, mi-am înființat o companie de teatru și paralel, urmând cursurile unui institut psihologic am devenit drama teacher. Am fost actriță și activam prin compania mea, iar concomitent predam drama în sistemul privat Montessori. Cel mai frumos moment al meu a fost când am simțit din plin recunoașterea și acceptarea mea ca artist în comunitatea canadiană. Premiile obținute în actorie, dramaturgie, nominalizarea la premiul de excelență în teatrul canadian justifică fără echivoc acest lucru.
Cat de greu a fost sa te recuplezi la teatrul romanesc si cum ai folosit experienta canadiana pentru a reveni pe scenele din tara dupa mai multi ani de pauza?
Dacă stau bine și mă gândesc, din zi în zi realizez și mai mult motivul întoarcerii mele în România… Pe lângă acel dor acerb de acasă, mi-am dorit mult să joc în limba română. Am plecat imediat după absolvirea facultății, doar după o scurtă ucenicie de trei luni la Teatrul Național din Craiova unde s-a pregătit premierea spectacolului Danaidele. Am jucat timp de zece ani numai în limba engleză…Da, îmi doream să mă exprim și românește. Era un strigăt lăuntric ce nu mă mai lăsa liberă. Experiența mea din Canada și din America, de altfel, pentru că eu am jucat și în Los Angeles, mă ajută să abordez altfel proiectele teatrale și cinematografice, îmi dau încredere de reușită și mă motivează la nivelul valorii înalte. Prefer să realizez producții independente și să urmez principiul colaborării. Sunt un spirit prea independent ca să fiu angajata unui teatru și să ramân blocată în acel sistem. Romania Film, o instituție pe care eu o iubesc mult mi-a oferit posibilitatea să prezint unul din spectacolele mele de succes Iubește-mă… America! în cinematografele din București și din țară. Alte colaborări am avut cu Teatrul de Comedie, Nottara , Teatrul Evreiesc de Stat și alte teatre importante din țară. Nici unde nu e ușor să te impui, dar acum, dacă am hotărât să râmăn în țară, sunt plină de optimismul unei frumoase reușite.
Te-ai gandit vreodata sa renunti la teatru si sa-ti folosesti calitatile pentru a face altceva?
NICIODATă!!! Am fost nevoită să decurg la alte variante pentru a putea supraviețui ca emigrant într-un mod decent, dar niciodată nu m-am dezis de arta mea. Tot ceea ce făceam, avea un scop precis, acela de a ajunge să joc și să mă exprim artistic.
Care au fost oamenii care au avut un impact pozitiv asupra carierei tale?
Sunt un om care m-am format singur…Da, singură am început să mă duc la teatru…m-am încăpățânat cu stoicism când ai mei mi-au interzis să dau la teatru…singură am decis să părăsesc orașul natal, mic de provincie și să vin în București…Publicul, chiar de atunci când jucam ca actor amator sau ca absolventă de școală populară de artă m-a susținut…Sunt destui oameni care au venit la mine și m-au sfătuit să nu fac altceva decât teatru… Până acum oamenii cu cel mai pozitiv impact în cariera mea artistică într-o ordine cronologică sunt: Virgil Ogășanu, Ruxandra Sireteanu, Silviu Purcărete, Terry Todd, Geo Saizescu, Alecu Croitoru, Marius Iurașcu, Shari Hoffman, Dennis Dreith, Ioan Cărmăzan!
Revenita in Romania, ai reusit sa te impui si sa joci sute de spectacole atat in tara cat si in strainatate, ai scris piese de teatru, scenarii si ai realizat emisiuni de televiziune. Care au fost momentele de varf dupa intoarcerea in tara?
Am avut o perioadă de tranziție de aproape trei ani. Am călătorit mult în Europa și am avut câteva spectacole și în State. Nu pot spune că m-am impus în România, pentru că de când m-am întors am fost destul de nehotârâtă în privința repatrierii mele. știu că sufletul meu e descătușat acum, după această revenire acasă, dar nu cred că aș putea trăi doar în România. Am avut realizări frumoase și aici în ultima perioadă, dar pentru că am mereu posibilitatea de a pleca și juca și în afara țării, nu pot spune Nu proiectelor externe. Spectacolul-film Iubește-mă…America! scris în colaborare cu regizorul Alecu Croitoru, unul dintre pilonii de bază ai cinematografiei românești a avut menirea de a mă purta prin multe țări, bucurându-se totodată de mare succes românesc. Recent am terminat filmarea la scurt metrajul KANDY, al cărui scenariu e semnat de mine și de artista Mariana Pachis. În acest film cunoscutul cântăreț Adrian Enache își face debutul cinematografic, în rol principal masculin alături de personajul central feminin jucat de mine. Da, cred că va fi de bun augur pentru Adrian Enache această implicare în film pentru că este un artist și cu valențe mari actoricești. Revenirea mea acasă a avut mai mult menirea de a reîntâlni și stabiliza relații pe viață cu niște oameni de aur. Mare prinos de recunoștință regizorului Maestru Alecu Croitoru! Întâlnirea din acest an cu regizorul Ioan Cărmăzan, cel care prezidează Uniunea Artiștilor și Realizatorilor de Film din România, instituție fondată de regretatul Sergiu Nicolaescu a avut un impact de substanță asupra mea. Prezența acestui regizor a stat la temelia întregului meu act artistic în acest an, Ioan Cărmăzan fiind și profesorul meu la masterat unde urmez cursurile de dramaturgie cinematografică. Am scris un scenariu de lungmetraj care va fi regizat de domnia sa. Sunt într-o ipostază de scenarist, actor-protagonist având șansa să lucrez cu o distribuție de aur, și semnez și ca producător de film. Cred că acest vis cinematografic reprezintă un punct-cheie al vocației mele artistice care este similar cu o escaladare pe Everest. Am atras deja mulți oameni de talent în acest proiect, incluzând și pe compozitorul american Dennis Dreith, președintele Federației Americane a Industriei Muzicii de Film, el urmând să scrie muzica filmului…Astea sunt momente de vârf pe plan artistic! Dar noi, suntem în primul rând oameni. Pentru mine, omul trebuie să fie într-o corespondență cu profesia lui. Poți fii super deștept, super talentat, super bogat, dacă n-ai calitate umană, nu contezi pentru mine nicicum. Adă-ți aminte, de prima noastră întâlnire telefonică, dragă Grig! Cât de frumos mi-ai vorbit și cât de nobil m-ai tratat! N-o să uit niciodată mâna întinsă de tine pentru a reobține viza de America. Era în 1999, eram în Toronto și-mi doream mult să vizitez din nou New Yorkul, lucru imposibil pentru mine pentru că încă nu primisem actele de Canada. știam de tine ca personalitate, dar atunci te-am descoperit ca Om.
Care este programul zilnic al omului de teatru Claudia Motea?
Nu am un program zilnic, o rutină bine stabilită. Mă pliez după nevoi…repetiții, întâlniri, interviuri, filmări, treburi personale de rezolvat. Uneori timpul parcă n-ar avea răbdare, alteori timpul pare generos…Am o păsărică mică, pe Ciripel, un papagal african pe care l-am primit ca dar la ultima filmare , el fiind și personaj simbol al filmului Kandy. Are permanent ușița deschisă la colivie… Sincer mă doare că am o pasăre în colivie, dar nici nu știu ce să fac , nu-l pot da altcuiva. Da! și în fiecare zi găsesc timp pe care să-l petrec cu maestrul Alecu Croitoru. O zi fără a-l vedea e mult mai săracă sufletește și spiritual pentru mine. Am câteva plante pe care le îngrijesc, iar acum de sărbători , împreună cu Maestrul Croitoru am semănat grâu…Acum aștept să pun un îngeraș în vârful bradului.
Ce iti place sa faci in afara de meseria pe care o iubesti atat de mult?
Dincolo de citit, ascultat muzică, văzut filme, îmi place să gătesc, să mă plimb și ,nu în ultimul rând, să merg la shopping. În timpul liber fac gesturi caritabile, ajut vecinii, vizitez copii în centre de plasamente. Oamenii sunt sursa mea sufletească de inspirație!
Schimb subiectul si vreau sa vorbim putin despre spatiul cultural romanesc in general, deci nu numai despre teatru. Urmaresc emisiunile de televiziune din Romania si observ, cu tristete, ca micul ecran este invadat de subcultura: limbaj suburban agresiv, cuvinte inventate sau copiate din alte limbi, femei sumar imbracate, violenta fizica si verbala etc. Care crezi ca este cauza acestei explozii de nonvaloare si cum reusesti sa functionezi intr-un asemenea mediu ostil culturii?
Nu am o armă anume să lupt împotriva acestor lucruri indezirabile…Tot ce pot face e să-mi duc crucea mea cu credință și pasiune, să resping non-valoarea din preajma mea și tot ce creez să fie doar în slujba culturii și artei noastre românești, și nu numai…
Partea buna e ca oamenii vin la teatru si multe spectacole se joaca cu casa inchisa. Cum iti explici aceasta polarizare a actului de cultura, aceasta diferenta uriasa intre ce poti urmari “pe sticla” si ce se intampla pe scena unui teatru, chiar daca exista si emisiuni de televiziune de calitate?
România e o țară care se bucură de un public iubitor de teatru. Chiar așa e, în București, sălile teatrelor sunt pline! Teatrul românesc încă deține un loc important în conștiința și în sufletul românului. De obicei, a merge la teatru este și un mod de socializare. Iubirea pentru arta dramatică de pe scenă pare a fi infinită, nemuritoare și este o moștenire de la o generație la alta. Dacă acasă accepți emisiunile din programul tv, pentru a vedea o piesă de teatru ești liber arbitru, tu vei face alegerea și vei merge să vezi piesa respectivă. Una e să-l vezi pe Florin Piersic la televizor , și alta e, să-l vezi, în carne și oase pe scena unui teatru. În plus, se realizează acea conexiune actor-spectator într-un mod live ce nu are aceiași dimensiune pe sticlă.
Pe 17 decembrie ai fost nominalizata la Gala Celebritatilor 2014, alaturi de mari personalitati romanesti precum presedintele ales, Klaus Iohannis, Simona Halep, Ruxandra Dragomir, Cezara Dafinescu, Maia Morgenstern, Jurgen Schunn, Florin Zamfirescu, Radu Beligan, Gheorghe Hagi, Andra si multi altii, unde ai primit un Premiu de Excelenta. Ce inseamna pentru tine aceasta recunoastere?
Un pas înainte! Un imbold de a continua! Un strop de iubire ca răspuns la marea iubirea ce o am pentru oameni, viață, lucruri!
…Onoarea de a fi alături de mari personalități românești, un cordial mulțumesc PR-ului meu de excepție, Clara Ilie.
Numarul de azi al ziarului “New York Magazin” a aparut in ultima zi a anului abia incheiat. Vrei sa le transmiti un mesaj romanilor de peste Ocean sau de aiurea?
Dacă ar fi să țintesc cu inima un loc anume, aș ținti New Yorkul, precum Cupidon. și în acea săgeată aș înmuia toată iubirea și bunătatea ce există în ființa mea pentru ca toți oamenii să se iubească, să prospere și să devină și mai buni! Fie ca în Noul An să vi se realizeze visele dumneavoastră așa cum doriți! și când veți auzi despre un spectacol sau film cu/de Claudia Motea, să veniți cu drag și încredere, pentru că eu , ca Om și Artist trăiesc pentru voi!
La mulți ani, dragi români! La mulți ani, New York Magazin!
ICR New York prezintă în 3 aprilie, de la ora 7 pm, vernisajul expoziției de fotografie “Eugene Ionesco. Regele absurdului nu moare niciodată! Scene de teatru şi portrete fotografiate de Sorin Radu”. Expoziția este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului.
Mai multe informații pe site-ul Institului Cultural Român New York
Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct sâmbătă, 29 martie, de la ora 18:50, un spectacol al celebrului teatru de operă Metropolitan din New York, comentat chiar din studioul de radio al operei new-yorkeze.
Transmisiunea directă poate fi ascultată în FM, pe frecvenţele Radio România Muzical şi Radio România Cultural, ca şi pe site-urile www.romania-muzical.ro şi www.radioromaniacultural.ro. Pe aceste site-uri pot fi urmărite în direct audio-video şi imaginile transmise din studioul Radio Metropolitan International, cu realizatoarea emisiunii Seara de operă, Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, pianistul Vlad Iftinca, membru al colectivului Teatrului Metropolitan din New York, absolvent al prestigioasei Juilliard School şi partener în recitaluri pentru nume mari precum Kiri Te Kanawa, Deborah Voigt, Thomas Hampson.
Spectacolul propus în 29 martie de Teatrul Metropolitan din New York este opera Somnambula de Vincenzo Bellini, o producţie ce-i are protagonişti pe soprana Diana Damrau, tenorul Javier Camarena şi basul Michele Pertusi într-o distribuţie dirijată de Marco Armiliato. În pauza transmisiunii directe vor fi difuzate interviuri cu Diana Damrau, Javier Camarena şi Marco Armiliato.
Opera Somnambula este o mostră a belcanto-ului italian, caracterizat prin virtuozitate vocală impresionantă pentru public. În secolul al XIX-lea, celebra Maria Malibran a strălucit în acest rol. Din secolul XX, rolul principal a fost interpretat de soprane, iar Diana Damrau, o specialistă a repertoriului belcanto, este recunoscută pentru modul cum abordează acest rol.
Următoarea transmisiune directă a unei opere preluate de la Teatrul Metropolitan din New York este programată la Radio România Muzical şi Radio România Cultural în 5 aprilie, de la ora 20:00, un spectacol-eveniment în care evoluează soprana română Anita Hartig în rolul Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini. Debutul de succes al sopranei pe scena new-yorkeză a avut loc în 19 martie 2014; spectacolul din 5 aprilie este de asemenea transmis live în cinematografe din întreaga lume, inclusiv la Bucureşti.
Transmisiunea directă din 29 martie este realizată cu sprijinul Misiunii Permanente a României la Naţiunile Unite din New York.