Marcel Vișa/Poezie

Marcel Vișa s-a născut pe 19 decembrie 1983 în orașul Abrud din județul Alba. A urmat cursurile Școlii Primare din localitatea Bucium, apoi ale Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Zlatna.

A revenit în comuna Bucium, satul Hilești, pe clasa a 10-a și a continuat studiile în orașul Abrud unde a studiat la Liceul „Horia Cloșca și Crișan” din localitate. După efectuarea studiilor liceale a fost încorporat în armată, făcând parte din penultima serie de militari care au efectuat stagiul militar obligatoriu la Batalionul Instrucţie Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar după finalizarea perioadei de instruire a îndeplinit funcții de radiotelegrafist sau pistolar (pușcaș lunetist) la unități din garnizoana Alba Iulia.

În prezent își desfășoară activitatea în cadrul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia.

Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, cu pauze îndelungi, iar în 2017 a debutat cu volumul de poeme intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea Românească.

Înainte de apariția cărții, a publicat în majoritatea revistelor literare importante din țară: România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul.

O bună parte a activității sale literare se regăsește pe site-urile de profil, mai ales în cadrul cenaclului online Qpoem al cărui membru este începând cu anul 2016.

În septembrie 2017, la propunerea poetului și profesorului universitar Aurel Pantea directorul filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, a participat la maratonul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la casa de creație de la Neptun. Juriul compus din cei mai importanți critici literari și poeți ai momentului: Nicolae Manolescu, Simona Vasilache, Daniel Cristea-Enache, Ioan Es Pop, Mircea Mihăieș, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Voncu au decis ca unul dintre premiile maratonului să îi revină lui Marcel Vișa.

În noiembrie 2017 a participat, la invitația Institutului Cultural Român, la Târgul Internațional de Carte ”TUYAP” de la Istanbul, unde a citit din poemele sale alături de alți trei scriitori români invitați.

Lansarea volumului Dumnelike a avut loc în cadrul Târgului de Carte Internațional ”GAUDEAMUS”, care s-a desfășurat la București în luna noiembrie 2017, în pavilionul Romexpo. Prezentarea volumului a fost făcută de către criticul literar Daniel Cristea-Enache și poetul Călin Vlasie, directorul editurii Cartea Românească. Acesta din urmă apreciază că  volumul ”Dumnelike” este poate cel mai surprinzător debut în poezie al anului 2017. Autorul, Marcel Vișa se înscrie perfect în ceea ce am numit noua generație literară virtuală – o generație ale cărei origini ideologice se regăsesc în poetica anilor 1980, dar în latura imaginarului tratat ca parte substanțială a realității înconjurătoare și a universului comunicațional și ontologic internaut.”

La începutul anului 2018 fost nominalizat pe lista scurtă a premiul Eminescu “Opus Primum”, iar în luna mai a anului 2018 a fost nominalizat la premiile USR la secțiunea debut.

Pe 15 ianuarie 2018, la Botoșani, în cadrul Galei Premiilor ”Mihai Eminescu”, i-a fost decernat premiul Editurii Cartea Românească pentru debut în poezie.

Ceva

Ceva se prăbușește în mine
Precum un avion din alt secol
Prins într-o buclă temporală
Pasagerii sunt vii
Atât de vii încât mă sperie
Degetele lor lungi mă ajung din urmă
Îmi strangulează visul
Mă trezesc cu urme adânci în jurul gâtului
Și mă întind după paharul cu apă de pe noptieră
Degetele mele sunt atât de scurte în comparație cu cele ale coșmarului
Care îmi vâră sub piele
Sub pleoape
Sub inimă
Obiecte ascuțite
Mă trezesc transpirat și uscat de sete
Într-o cameră cu pereți albi și goi
Aerul mișună pe sub salteaua murdară
De pe care trupul livid mă privește fix în ochi

Ajută-mă să evadez din cele 1000 de lumi pe secundă
Pe care sufletul meu obosit le percepe deodată
Întinde-mi degetele până când trosnesc
Aidoma vreascurilor uscate
Din focul deasupra căruia ne-am născut
Ajută-mă să ajung la acel ceva
Care îmi va potoli setea

©utremu®

Sticlele de pe rafturi crapă
Din burta lor evadează șobolani dolofani
Crescuți precum perele întregi în rachiu

Copil fiind nu știam cum se introduc fructele prin gâtul subțire al recipientelor
Azi le compar cu tristețea din noi

Cineva o introduce în suflete
Iar ea dă în pârg la adăpostul de carne
Și oase
O scăldăm în alcool și trupul se impregnează cu aroma ei până la refuz

Stăm mai apoi cuminți pe rafturi
Purtând etichete
Nume
Coduri de bare
Așteptând să fim
Goliți și abandonați de către cineva
Devenit între timp
Mahmur de noi
Într-un final
Incubatorul de șobolani va funcționa perfect

Despre morți numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori
Încercată resuscitarea lui
O respirație gură la gură
Cot la cot
Os la os
Până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor și respiri adânc
Aer de dincolo
De aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
La cimitir
Întrebat de sănătate,
Vaccinat
Fără bancuri proaste cu “noi vrem pământ”
Fără cuvântul “pământ” de fapt
Doar despre lună și stele se poate discuta
Câte în ele și în Univers

Orice mort are nevoie de iubire
Nu e nicio diferență între ceea ce simte el și ceea ce simți tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morți, iubito
Învechiți în meseria aceasta a nepăsării,
Dar dependența de A FI,
E un puternic drog inoculat periodic
De către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir
Văd zilnic morți aduși la groapă de către vii
Și nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
De nu-i mai rabdă lângă dânșii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui și visează
Nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
În alte țări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiți și morții,
Nu sunt ei vinovați de a lor plecare,
I-a ucis plictisul zilnicității,
Vor numai să doarmă un pic mai mult
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine cine te îngroapă când dormi?
Statul… a, statul… am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe și impozite, deși dacă i-am ține acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreținere și un pic mai mult la curent …

Oboseala li se citește pe chip încă dinainte de plecare,
Sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse
Iar mirosul … să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să știe lumea că în casa acestei familii iubitoare,
A rămas mortul la locul lui,
Nemișcat și fericit
Dacă îl pui în geam, primești chiar și pensia cuvenită
Lună de lună
Astfel m-am îmbogățit iarna trecută
Am adunat toți morții din oraș, i-am așezat frumos la ferestre
Și niciodată poștașul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de …morți
Afară ningea și cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
Păreau fericiți

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonați de tot
Cei care îți cer ca să-i înțelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
Ei oricum sunt de neînțeles,
Punându-te în locul lor s-ar putea să-ți placă și să nu te mai ridici
Ei sunt ca niște copii nenăscuți care nu știu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

Despre ploi

M-am trezit cu gândul să lucrez ceva pe lângă casă
Am luat toporul
Și am retezat capul primei idei care mi-a ieșit în cale.
Mulțumit, mi-am privit iubita trezită din somn de zgomote,
Cum își scălda picioarele în sângele închegat al dimineții
Oala a dat în clocot fix sub razele fierbinți ale amiezii
Ne-am hrănit trupurile slăbite de frigurile nopții și am prins noi puteri
Am făcut dragoste, ritualic, deasupra lamei însângerate și ne-a prins bine.
Am alungat spiritele.

Am tăiat apoi, pe rând, prunii bătrâni.
Ofereau insuficiente fructe
Pentru distileria ilegală din șopron
Am dat peste cap pahar după pahar,
În cinstea austerității, toată țuica rămasă
Și am continuat să sculptez în carnea roșie lemnoasă a butoaielor,
Simboluri ale nebuniei extreme.

A venit, seara, să-și reazeme capul de umărul meu,
Iar părul ei de culoarea focului,
Mi-a incendiat trupul
Săreau scântei pe iarba uscată,
Ardeau pereții caselor din jur,
Iar cetele de șobolani se ascundeau în stogurile de fân
Toată noaptea,
Astronauții de pe stația spațială internațională,
Au privit, spărgând semințe și aruncând cojile prin hublou, cum ard sufletele în iadul artificial clădit

Din topor.
Un iad construit din scânduri și trunchiuri de copac,
Stivuite peste trupuri,
Un iad alcătuit din tot ce am avut la îndemână
Un iad distrus de ploi -iubirea noastră-
Căci a venit potopul timpuriu al păcii și înțelegerii

Ecou:
Focul alungă spiritele
Focul din noi
Focul alungă spiritele din noi
Aiauu aiauu aiauu!
Audana ia ia anadua!

Sara pe deal
(amintiri din tabăra de pocăiți)

Umbrele imită prin corturi acte sexuale
Plec la marginea pădurii ca să mă rog
Sau să mi-o frec
După două zile put și sper să plouă
Berea căpătă gust de timbru
E caldă și te piși mult după
Noaptea mi-e frică să ies
Am pregătită o sticlă goală
Pastorul a luat o dușcă bună într-o dimineață
Crezând că e alcool

La doi pași de mine e cortul Sarei
Ea are o păpușă cu ochi albaștri care spune MAMA
Enervant de des
(citesc în cort iar păpușa aia mizerabilă repeta MAMAMAMAMAMAMA)
Când eram copil le ridicam fustele
Eram dezamăgit de faptul că le lipsea sexul
Reparam greșeala cu lama de ras a tatălui
Uneori le desenam penisuri
dar de cele mai multe ori le priveam mulțumit „crestătura”
Sor’ mea mă pâra că i-am „stricat” păpușa
Sau mă dădea cu capul de pereți (în funcție de stare)
Ne împăcam atunci când tata și mama se certau
Iar noi plecam la câțiva pași distanță de casă
Și desenam cu degetele în nisip o liniște mare

Când plec în tabere, mă trezesc devreme ca să prind
Trenul de 5 AM
În rest dorm mult
Sunt un leneș, iar asta îi irită pe ai mei
Fug departe de certurile lor (și asta îi irită)
Acolo unde se vorbește mult despre Dumnezeu,
Iar sexul păpușilor nu contează
Doar cine le trage de sfori
Tot ce îmi doresc aici, e să plouă torențial,
Iar Sara înfricoșată de tunete să mă cheme la ea în cort
Și ca să nu plec,
Să mă lase să-i privesc sexul, până când, obosit, adorm cu mâna între picioarele ei
(dimineața participăm cu pioșenie la ora de rugăciune)
Niciodată nu facem mai mult de atât
Nu vrem ca Dumnezeu să se supere pe noi și să ne ucidă
El te iubește până când faci sex
Apoi ești pe cont propriu

***

o selecție realizată de NIG(Florida)