• porttorrent.com
  • xxtorrents
  • Limetorrents
  • 13871768_10209982508179835_1901448255_nMarea şmecherie cu votul diasporei, concepută la Cotroceni de fostul Băsescu Traian şi continuată de actualul Iohannis Klaus Werner, s-a dovedit a fi un fâs şi o manipulare ca la carte, după ce beneficiarii şi-au pus sacii în căruţă, sugerând apoi că “căpşunarii” (cacofonia e intenţionată!) i-au făcut preşedinţi, în 2009 şi 2014, pe ambii foşti candidaţi la fotoliul prezidenţial.

    Aşadar, Parlamentul a votat înscrierea în Registrul Electoral şi Votul prin Corespondenţă, misiunile diplomatice şi-au făcut treaba de a-i informa pe românii din străinătate care sunt regulile începând cu alegerile parlamentare din toamnă, s-au cheltuit o grămadă de bani, dar rezultatul e unul catastrofal. Numai 719 români înscrişi în Registrul Electoral şi 2.371 la Votul prin Corespondenţă (până săptămâna trecută), adică 0,00000000…nu se mai ştie cât la sută din cele circa 4-5 milioane de români care trăiesc sau muncesc prin alte ţări. Dar să vedem cum s-a ajuns la această situaţie hilară, generată de incompetenţa Serviciilor, conducătorilor şi parlamentarilor rupţi complet de realităţile diasporei/ exilului româneşti.
    1. La parlamentarele din 2008, candidaţilor independenţi, reprezentanţii legitimi ai comunităţilor româneşti din diaspora, care cunosc în amănunt problemele cu care se confruntă românii din străinătate, li s-a impus imposibilul, adică strângerea de semnături de susţinere (între 4.000 şi 12.000 în funcţie de mărimea colegiului). Nu de acelaşi tratament au avut parte reprezentanţii partidelor politice, care s-au trezit, practic, fără concurenţă, unii câştigând cele 4 posturi de deputaţi şi 2 de senatori cu puţin peste 1.000 de voturi sau, în unele cazuri, cu câteva sute! Nu mai vorbesc de faptul că sunt unele ţări (precum SUA) unde legea interzice grupărilor politice să desfăşoare activităţi fără înscrierea prealabilă la Departamentul de Stat. În consecinţă, românii din străinătate s-au trezit reprezentaţi în Parlamentul României de 6 activişti de partid, aleşi în condiţii discriminatorii şi cu încălcarea legii (în cazul SUA)! Rezultatul acestei făcături a fost pe… măsura măsurii şi marionetele partidelor, ajunse mincinos să reprezinte diaspora, au dormit liniştite în băncile Parlamentului, preţ de 4 ani, cu prelungire încă 4, în 2012, ridicând mâna în funcţie de ordinul primit de la şeful de grup parlamentar! Ceea ce se va întâmpla, probabil, şi la parlamentarele din această toamnă.
    2. La prezidenţialele din 2009, Guvernul Băsescu (Boc) a trecut comisiile secţiilor de votare din străinătate de la comunităţi (care funcţionaseră impecabil 19 ani!) la diplomaţi. Rezultatul a fost tot pe… măsura măsurii şi este bine cunoscut: jaful de la Ambasada României la Paris, patronat de Theodor Baconschi, Băsescu Traian s-a trezit “reales” preşedinte cu votul diasporei, după ce Mircea Geoană câştigase alegerile în România şi rostise celebra frază “Mihaela, dragostea mea”!
    3. Scenariul s-a repetat în 2014, când tot diplomaţii şefi de comisii au decis cine va fi noul preşedinte al României, dar strategia a fost puţin diferită: numărul membrilor din comisiile secţiilor de votare a fost redus de la 8 sau 10 la 2 sau 3, deci înregistrarea şi votul în sine au durat mai mult, s-au format cozi interminabile la uşile ambasadelor şi consulatelor, oamenii s-au revoltat şi Iohannis Werner Klaus a ieşit preşedinte.
    Da, votul diasporei a fost şi este o manipulare ca la carte, pusă la cale şi finalizată de către Servicii, în cârdăşie cu Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Deşi e prea târziu pentru a fi luat în seamă, îmi permit să ofer două soluţii, chiar dacă unii mă vor înjura fără să se semneze.
    1. Condiţii egale de concurs pentru candidaţii independenţi şi cei de la partidele politice în colegiile diasporei. Argument: actuala lege electorală este discriminatorie faţă de independenţii care vor să candideze în colegiile diasporei, în sensul că aceştia, deşi au legitimitate în comunităţile de români, sunt obligaţi să adune semnături de susţinere, în timp ce candidaţii partidelor sunt scutiţi de această corvoadă imposibil de finalizat în timp util. Deci, semnături de susţinere pentru toţi!
    2. Trecerea comisiilor secţiilor de votare de la diplomaţi înapoi la comunităţi. Argument: comisiile de votare formate din membrii comunităţilor de români au funcţionat fără probleme în perioada 1990-2009, au credibilitate şi nu se află sub presiunea impusă diplomaţilor de şefii lor de la Bucureşti.
    În rest, să auzim numai de bine!

    un articol de Tiberiu Dianu

    Alegerile parţiale din 2018 s-au terminat şi iată ce putem spune cu siguranță despre cum vor evolua lucrurile doi ani de-acum încolo, până la alegerile generale din 2020 (când președintele Donald Trump va fi reales).

    Liberalii și mass-media au dorit ca toată lumea să creadă că în 2018 va fi un val democrat de tip tsunami. N-a fost să fie.

    La alegerile parţiale din 1994 președintele democrat Bill Clinton a pierdut 54 de locuri la Camera Reprezentanţilor, 8 locuri la Senat și 10 poziţii de guvernator. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_1994 Atunci a fost, într-adevăr, un tsunami.

    La alegerile parţiale din 2010 președintele democrat Barack Obama a pierdut 63 de locuri la Cameră, 6 locuri la Senat și 29 poziţii de guvernator. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_2010 Un tsunami și mai mare.

    La alegerile parţiale din 2018 președintele republican Donald Trump a pierdut cu 50% mai puţin la Cameră (confirmând precedentele istoriei), și-a extins simţitor majoritatea din Senat, în timp ce numărul poziţiilor de guvernatori rămâne divizat. Ce e mai important e că președintele a câștigat poziţii-cheie de guvernatori în state moderate (precum Florida și Ohio), un factor extrem de important pentru realegerea sa din anul 2020. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_2018

    Deci, niciun tsunami în 2018. Mai degrabă am putea vorbi de un “val verde”, în condiţiile în care democrații au pompat sume enorme de bani pentru candidaţii lor, cu rezultate deloc spectaculoase. În Texas și Georgia, de exemplu, candidaţii democraţi pentru posturile de senator şi, respectiv, guvernator, au eşuat.

    Desigur, liberalii și presa aservită lor vor continua să se laude până în 2020 cu majoritatea lor din Camera Reprezentanţilor. Ce înseamnă, în realitate, acest lucru?

    În ciuda înfrângerii temporare și relative de la Cameră, preşedintele Trump are motive de optimism. Republicanii din Cameră nu i-au fost niciodată loiali sută la sută. Mulți dintre ei erau oricum republicani doar cu numele, alţii erau făţiş contra lui Trump, iar alţii erau prea moderaţi pentru politicile reformiste ale președintelui. Mulţi din ei au decis nici să nu mai candideze pentru aceste alegeri, cel mai bun exemplu fiind preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, deputatul Paul Ryan.

    E aceasta o dovadă de loialitate faţă de preşedinte? Greu de crezut. Aceşti republicani au decis să renunțe la reînnoirea mandatelor lor şi, implicit, la responsabilitatea care le revenea în faţa alegătorilor, aceea de a susține o reformă de substanţă a societății americane. Ei făceau parte din categoria de politicieni care doar promiteau că rezolvă lucrurile. Iar când președintele Trump a început cu adevărat să rezolve lucrurile, au început să îl urască pentru asta. Multe din locurile lăsate vacante de ei au fost câștigate de democrați, care aşa au reușit să îşi obțină majoritatea la Cameră (şi, destul de interesant, nu au avut parte nici de atacurile cibernetice ruseşti acolo unde au câştigat!).

    Vestea bună e că restul de republicani, majoritatea aleși la 6 noiembrie 2018, sunt acum mult mai loiali președintelui, iar acesta se poate baza, într-adevăr, pe ei. Republicani de genul lui Paul Ryan, Bob Corker sau Jeff Flake, notorii prin rezistenţa lor faţă de preşedinte, au dispărut în mare parte din Congresul SUA.

    Există și alte vești bune (pe care le prezic că se vor întâmpla). După euforia post-electorală, democrații din Cameră vor descoperi că nu mai sunt așa de uniți după ce au ajuns la putere. Cum se vor împăca oare democraţii rezervişti militari cu zănatecii lor colegi socialişti? Va fi fascinant de urmărit.

    Datorită expansiunii numărului de locuri din Senat câştigate de republicani, primadonele republicane vor dispărea. Vor apărea, în schimb, primadonele democrate de la Cameră. Şi nu toate aceste noi primadone o vor dori pe lidera Nancy Pelosi ca preşedintă a Camerei. Şi nici nu vor vota automat proiectele de legi ale colegilor lor de partid. Şi nici nu îl vor demoniza non-stop pe președintele Trump, cum au făcut-o până acum. Și, cu siguranță, nici nu vor respinge unele colaborările bipartizane.

    Viitorul apropiat ne va spune dacă, în ultimă instanţă, democraţii temporar euforici vor dori să îşi ia treaba în serios şi să legifereze sau, din contră, să continue să “reziste” (în timp ce se află la putere) şi să îl investigheze pe preşedinte. Americanii le vor monitoriza îndeaproape performanţa în următorii doi ani. Americanii sunt oameni de bun simţ şi ce doresc ei sunt “locuri de muncă, nu locuri pentru gloate” (Jobs not Mobs) “Judecători imparţiali gen Kavanaugh, nu caravane de imigranţi ilegali” (Kavanaugh not Caravans) şi “rezultate, nu rezistenţă” (Results not Resist).

    În concluzie, există multe motive serioase pentru care republicanii nu ar trebui să fie prea pesimiști, după cum nici democrații nu ar trebui să fie prea optimiști.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/11/positive_perspective_on_the_midterm_election.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-u-s-midterm-elections-2018-some-positive-perspectives/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    un articol de Tiberiu Dianu

    Din luna decembrie 2017 presa centrală americană a încercat să inducă publicului larg ideea că un val “albastru” democrat de tip tsunami ar urma să lovească America în timpul alegerilor parţiale din 6 noiembrie 2018. Sondajele inițiale arătau un avantaj de două cifre în voturile acordate democraților.

    Între timp, cu doar câteva săptămâni inaintea zilei fatidice de 6 noiembrie, raliurile naţionale ale președintelui Trump înregistrau participări masive de sute de mii de persoane, economia era în plină expansiune, iar “valul” democrat mult-aşteptat aproape că dispăruse. Deşi democraţii acceptaseră tacit o posibilă înfrângere în Senat, acum ei se îngrozesc de perspectiva de a pierde și Camera Reprezentanților, de majoritatea căreia îi separă doar 24 de locuri de deputaţi.

    Liderii democraţi, ca Tom Perez, președintele Comitetului Național Democrat sau Bernie Sanders, senator de Vermont şi fost candidat prezidenţial în 2016, au încercat să salveze onoarea partidului, calmându-şi suporterii care aveau aşteptări exagerate. https://www.foxnews.com/politics/sanders-and-perez-express-uncertainty-over-blue-wave-ahead-of-midterms

    Presa centrală a încercat şi ea să lanseze nişte ştiri false de ultim moment, de genul celei cu Cesar Sayoc, presupus susţinător al preşedintelui şi suspectat de expedierea unor pachete cu bombe fâsâite unor celebrităţi de stânga. În cele din urmă, acest tip de diversiuni vor avea asupra electoratului exact același efect inofensiv ca și respectivele pseudo-bombe. https://www.washingtonpost.com/politics/2018/10/27/ann-coulter-didnt-ditch-conspiracy-theories-after-bombers-arrest-most-false-flaggers-didnt/?utm_term=.d25ed350ec4f

    Ce se va întâmpla însă cu adevărat la alegerile parţiale nu va fi valul democraţilor, incorect denumit “albastru” (culoarea lor fiind, de fapt, roşie), ci un val tricolor, roșu-alb-albastru, naţionalist, alimentat de poziția patriotică a președintelui Trump referitoare la steagul american și imnul național. În mod repetat, preşedintele a declarat la raliurile sale următoarele: “Stâm în genunchi când ne rugăm lui Dumnezeu, dar stăm în picioare în faţa drapelului american când se intonează imnul naţional”. Acest îndemn puternic continuă să inspire membri ai tinerei generaţii din Statele Unite.

    Unul dintre aceştia este liceanul Jackson Dean Nicholson, care, înaintea unui meci de fotbal american, și-a exprimat sentimentele interpretând într-o manieră foarte personală imnul naţional american.

    Vezi AICIhttp://www.fox8live.com/2018/10/22/teen-wows-md-football-crowd-with-country-version-national-anthem/

    Când a fost întrebat ulterior de reporteri ce anume l-a inspirat, tânărul cu voce răguşită a spus simplu: “Sunt american și sunt mândru de asta!”

    Americanii sunt liniştiţi pentru că ştiu că ţara lor e pe mâini bune. Iar alegerile parţiale din 2018 vor contrazice precedentele istorice, după care partidul de la putere ar ieşi învins. Şi asta, vorba lui Trump, se va produce “în stil mare” (“bigly”).

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/democrats_dismay_mounting_at_upcoming_red_white_and_blue_midterm_wave.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-red-white-and-blue-wave-of-the-2018-midterm-elections/ , CONSERVATIVE READhttp://conservativeread.com/the-red-white-and-blue-wave-of-the-midterm-election/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/the-red-white-and-blue-wave-b770109772bb .

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    *****

     

    un articol de Tiberiu Dianu

    Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14

    Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.

    Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.

    Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME

    Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.

    Pictured from left to right: Mike Dunleavy (R), Bill Walker (I), Mark Begich (D) (Credits: Anchorage Daily News photo)

    Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.

    În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.

    Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele MEDIUM https://medium.com/@tdianu/alaskas-quest-for-genuine-conservatism-9d0e465911e9 şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-quest-for-genuine-conservatism-the-case-of-alaska/

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    *****

    un articol de Tiberiu Dianu

    Pentru mulți conservatori americani un referendum constituțional pentru redefinirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie ar fi fost un vis devenit realitate. România, o țară cu peste 95% de creștini, a organizat un astfel de referendum, însă mulţi români au preferat să doarmă în loc să viseze. Drept urmare, o inițiativă locală menită să protejeze căsătoria și familia tradițională la nivel constituţional s-a transformat într-un eșec de proporții. Cum a fost posibil aşa ceva?

    Referendumul privind căsătoria şi familia tradiţională s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie 2018. Procedurile de revizuire a Constituţiei au fost demarate din toamna anului 2015 de către asociația conservatoare Coaliția pentru Familie. Iniţiativa a mai fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (predominantă în țară) și de majoritatea partidelor politice din Parlament: coaliția de stânga de la putere (formată din social-democraţii de la PSD şi liberal-democraţii de la ALDE) și majoritatea opoziţiei de dreapta (naţional-liberalii moderaţi de la PNL și populiștii de la PMP). Populiștii eclectici de la USR, al doilea mare partid de opoziție după PNL, s-au opus referendumului și au chemat populația la boicot.

    Factorii principali care au condus la această inițiativă au fost decizia Curții Supreme a Statelor Unite din anul 2015, care a permis căsătoria între cuplurile de homosexuali, precum şi o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din anul 2018 în favoarea recunoaşterii de către autorităţile române a unui cuplu româno-american de homosexuali căsătoriţi în Belgia. Referendumuri similare privind căsătoriile tradiţionale şi alternative au fost organizate şi în alte ţări din Europa, Caraibe și Australia.

    Țările est-europene par a fi mai înclinate să susțină referendumurile privind căsătoria tradiţională. Astfel, în martie 2012 Slovenia a avut o prezenţă la vot de 30,1% și 54,55% voturi contra “cuplurilor de același sex”. În decembrie 2013 Croaţia a avut o prezenţă la vot de 37,9% și 65,87% voturi pentru “familia tradițională”. În februarie 2015 Slovacia a avut o prezenţă la vot de 21,4% și 96,50% voturi contra căsătoriei între persoane de același sex.

    În luna mai 2015 Irlanda a avut o prezenţă la vot de 61% şi 62% voturi pentru căsătorii fără deosebire de sex.

    În Caraibe, Bermuda a votat în iunie 2016, cu o prezenţă la vot de 46,89% şi 49% voturi contra cuplurilor de același sex.

    În Georgia, fosta republică sovietică, președintele a respins în august 2016 o petiție pentru un referendum pentru căsătoriile între persoane de același sex pentru lipsa strângerii numărului de 200.000 de semnături, stabilit ca minim necesar.

    Australia s-a pronunţat şi ea, în septembrie-noiembrie 2017, cu vot prin corespondenţă privind dreptul la căsătorie, având o participare de 79,5% și 61,6% voturi pentru căsătoriile între persoane de același sex.

    În România, amendamentul a vizat modificarea textului constituțional, prin definirea căsătoriei în mod explicit între un bărbat și o femeie, şi nu doar între “soți”, așa cum stipula varianta iniţială din anul 1991. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_constitutional_referendum,_2018

    Pentru a asigura o prezenţă cât mai ridicată la vot, guvernul a extins tradiţionala perioadă de votare de o zi (duminica) şi la ziua de sâmbătă. De asemenea, prin lege specială, a redus şi procentajul de prezenţă la vot, de la 50% la 30%. Sondajele de opinie indicau o victorie sigură, de peste 90%, a susţinătorilor familiei tradiționale.

    Dar, în cele din urmă, prezenţa la vot a fost cu puţin peste 21%, cu 91,5% voturi pentru amendament, adică pentru căsătoria tradiţională, 6,5% voturi contra şi cca 2% voturi anulate.

    Diaspora a fost mai activă, făcând cozi la secţiile de votare din Marea Britanie, Irlanda și Germania, pe când în România multe secții de votare au rămas goale în cele două zile de referendum. https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/cati-romani-din-diaspora-au-votat-la-referendum-1009970

    Reacţiile de după vot au fost mixte. Coaliția pentru Familie a acuzat guvernul de organizare defectuoasă a referendumului. Oponenții referendumului au acuzat biserica de amestec politic deoarece mulţi preoți îşi îndemnaseră enoriașii să meargă şi să voteze pentru amendamentul constituţional. Alții au considerat că amendamentul ar fi fost contra familiilor cu un singur părinte ori numai cu bunici sau contra cuplurilor de homosexuali. În fine, s-a mai susţinut, din partea ambelor tabere, că referendumul ar fi fost inutil, de vreme ce în Codul civil român căsătoria era deja definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie.

    Multe din aceste puncte de vedere sunt incorecte. Scopul referendumului era de a clarifica şi a consacra la nivel constituțional termenul de “căsătorie” pentru români. Legile speciale, precum Codul civil, pot fi oricând modificate. În ultimă instanţă, rolul interpretării Constituției aparţine celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Aceşti judecători sunt numiți de politicieni pe o perioadă limitată, de nouă ani, şi nu pe viaţă. Aşadar, definirea familiei și a căsătoriei într-o societate eminamente conservatoare ca cea românească rămâne în continuare la latitudinea a numai nouă persoane, şi acelea numite politic.

    În realitate, cauzele care explică această eșec sunt legate de perioada aleasă pentru referendum, lipsită de orice semnificație electorală. Astfel, următoarele alegeri pentru români vor avea loc într-un viitor destul de îndepărtat: alegerile europarlamentare sunt programate pentru luna mai 2019, cele prezidenţiale pentru luna noiembrie 2019, cele locale pentru luna iunie 2020, iar cele parlamentare pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. În aceste condiţii, nu e de mirare că apatia şi comoditatea românilor au predominat.

    De asemenea, referendumul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Liviu Dragnea, liderul social-democrat, să aibă un termen de judecată în instanţă pentru a contesta o sentință de trei ani și şase luni de închisoare pentru fals într-un “dosar al angajărilor” în locuri de muncă fictive. În 2016 Dragnea mai fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar penal privind trucarea rezultatelor unui referendum din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. O a doua sentinţă de condamnare ar fi însemnat pentru el executarea ambelor sentințe în închisoare. Cu alte cuvinte, Dragnea s-a slujit de referendum pentru îmbunătăţirea propriului său capital politic.

    Aşa stând lucrurile, mulți colegi de partid de-ai lui Dragnea au optat să se delimiteze de acţiunile organizate de el, aceştia fiind urmaţi şi de o mare parte a populației. Prezenţa la vot, vitală pentru acest referendum, a fost astfel subminată şi total compromisă, determinându-se anularea referendumului.

    Pentru o țară care era planificată să își asume președinția Consiliului Uniunii Europene între lunile ianuarie și iunie 2019, România a început pe picior greşit. Sau, cum spun românii, “a pășit cu stângul”. Ceea ce adevereşte din nou faptul că la români stânga e problema.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html şi MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/romanias-marriage-referendum-of-2018-a-missed-opportunity-8808458ebf0d

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    *****

    un articol de Tiberiu Dianu

    1. Arctica şi situaţia geopolitică actuală

    Întâlnirea dintre preşedinţii american, Donald Trump, și rus, Vladimir Putin de luni, 16 iulie 2018, de la Helsinki (Finlanda), a avut loc, iar acum e deja de domeniul trecutului. Țările pe care acești doi președinți le reprezintă continuă să aibă mai multe subiecte fierbinți nerezolvate, printre care: Ucraina, Crimeea, conducta de gaze Nord Stream 2, precum și amestecul Rusiei în alegerile SUA din 2016. Cei doi președinți au convenit să se întâlnească din nou în cursul anului, iar Putin a fost invitat la Washington în această toamnă. Un alt subiect important care ar trebui luat în considerare în timpul următoarelor întâlniri dintre cei doi președinți este problema Arcticii.

    Statele Unite trebuie să formuleze o strategie pe termen lung, de contracarare a expansiunii militare a Rusiei, care a continuat în ultima jumătate de secol. Teritoriul bogat, dar nerevendicat, al Arcticii a fost şi continuă să fie o zonă a fricțiunilor și a incidentelor americano-ruse care, în perioada de după războiul rece, pot escalada la nivelul unor conflicte deschise. Regiunea polară deține un sfert din resursele mondiale de petrol și gaze neexploatate, iar zona marină americană acoperă aproximativ 27 de miliarde de barili de petrol și 132 de trilioane de picioare cubice (peste 3,7 trilioane de metri cubi) de gaze naturale, suficient pentru a crea locuri de muncă, venituri și energie termică pentru următorii 30 de ani. http://www.americanthinker.com/articles/2015/04/could_the_us_lose_its_arctic_energy_war_to_rivals.html

    Devine din ce în ce mai evident că, în actuala situație geopolitică, Putin nu va dispărea prea curând. La urma urmei, la frageda sa vârstă de peste 65 de ani, el are tot timpul să se joace de-a preşedintele şi de-a prim-ministrul prin rotaţie, după cum o face cu succes din 1999. La rândul lui, Trump a fost ales în funcția de președinte al SUA în 2016 și poate rămâne în funcția de președinte reales până în 2024.

    Cei doi lideri mondiali, Trump și Putin, par a avea modele psihologice similare, atât în formă, cât şi în conţinut. Ei se manifestă într-o manieră similară, sunt considerați patrioți de către concetățenii lor (consideraţi “populiști” de către analiștii politici) și beneficiază, fiecare în parte, de o bază solidă de alegători.

    Să nu uităm însă că Putin şi-a extins cu mult mandatele ulterior preşedinţilor americani Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama, toţi trei având la activ câte două mandate de preşedinţi aleşi.

    Prin urmare, o prognoză pe următorii 10 ani a relației SUA-Rusia se impune cu necesitate.

    2. Jucătorii politici din zona Arcticii

    Regiunea arctică, situată în cea mai nordică parte a planetei, include, în zona sa subarctică, teritoriile nordice ale Canadei, Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei, Rusiei, Suediei și Statelor Unite. https://en.wikipedia.org/wiki/Arctic

    Zona arctică, însă, este împărțită doar între cinci ţări, de-a lungul unei linii de demarcație de 200 de mile nautice (cca 370 de kilometri), cu Rusia pe de o parte, și Statele Unite, Canada, Danemarca și Norvegia, pe de altă parte. http://russia-insider.com/sites/insider/files/20141220_IRM937.png

    Creșterea prezenței militare rusești în Arctica creează o stare de neliniște în aceste țări vecine, în special în Norvegia, care a avut în NATO un rol foarte activ în regiunea arctică, această ţară sprijinind aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei din partea Occidentului. https://www.stratfor.com/analysis/russias-plans-arctic-supremacy

    3. ”Expunerea nordică” a Rusiei

    În epoca lui Putin, Rusia a avut câteva iniţiative agresive de a-şi marca teritoriul, prin reactivarea și renovarea bazelor ei militare mai vechi, din perioada sovietică, pentru a adăposti sistemele de apărare de ultimă generație (inclusiv sistemele radar și de ghidare de la sol), avioane de luptă, spărgătoare de gheaţă și submarine cu energie nucleară. De asemenea, Rusia şi-a extins brigăzile de infanterie motorizată și patrulele de grăniceri (în regiunea arhipelagului Novaia Zemlia, regiunile Murmansk și Yamal-Neneţ, arhipelagul Ţara Franz Josef din regiunea Arhanghelsk, Insula Vranghel, de lângă Alaska, precum și Capul Schmidt). https://breakingenergy.com/wp-content/uploads/sites/2/2015/04/roman-arctic-military.jpg

    În octombrie 2013 Putin a promis că nu va “renunța” la zona arctică a Rusiei. În octombrie 2014 Rusia și-a anunțat intenția de a transmite mai multe solicitări către Organizația Națiunilor Unite, încercând să își extindă granițele arctice cu 1,2 milioane de kilometri pătrați (peste 463.322 de mile pătrate). În noiembrie 2014 Putin a anunțat înființarea unui comandament “nordic” al Arcticii, care urma să funcţioneze din luna decembrie a aceluiași an. http://www.businessinsider.com/russia-arctic-expansion-2014-11

    În decembrie 2015 Putin a aprobat o nouă doctrină militară, conform căreia Arctica a fost inclusă oficial pe lista zonelor din sfera de influență rusă.

    4. Răspunsul Statelor Unite

    Începând cu anul 2013 SUA a elaborat o strategie națională pentru regiunea arctică, incluzând peste 30 de inițiative specifice într-un plan de implementare condus de Departamentul Securităţii Naţionale (și susținut de alte departmente, precum cele de Comerț,, Apărare, Externe, Transporturi şi de Fundaţia Naţională de Ştiinţă) “pentru a proiecta o prezență maritimă americană suverană, a sprijini interesele SUA în regiunile polare și a facilita cercetarea care promovează înțelegerea fundamentală a Arcticii” (vezi Ronald O’Rourke, Raportul din 14 septembrie 2017, pp. 8-9). https://www.fas.org/sgp/crs/weapons/RL34391.pdf

    Se impune însă ca SUA să adopte o abordare mai agresivă față de militarizarea Rusiei în Arctica. Marina militară americană ar trebui să înceapă construirea mai multor spărgătoare de gheaţă, pentru a se pregăti pentru o eventuală agresiune rusească. Răspunderea pentru această sarcină revine, în mod tradițional, Pazei de Coastă din zonă. http://www.ibtimes.com/russia-arctic-military-expansion-moscow-national-security-issue-mccain-says-2033610

    În prezent, flota polară americană de spărgătoare de gheaţă include două nave de rezistenţă mare (Polar Star, aflată în revizie tehnică, și Polar Sea, care este operațională, ambele concepute pentru a efectua misiuni atât în ​​Arctica, cât și în Antarctica), o navă de rezistenţă medie (Healy, utilizată pentru cercetarea științifică în Arctica) și un vas (Palmer, utilizat pentru cercetarea științifică în Antarctica). http://www.uscg.mil/acquisition/icebreaker/

    S-au elaborat planuri pentru încă cinci sau șase spărgătoare de gheaţă (două sau trei de rezistenţă mare și trei de rezistenţă medie), la un preţ pe unitate de peste 1 miliard de dolari. https://news.usni.org/2015/12/09/coast-guard-to-finalize-icebreaker-acquisition-strategy-by-spring-production-by-2020

    Prin comparație, Rusia deţine 41 de spărgătoare de gheaţă, iar Canada – șase (și continuă să îşi extindă numărul). http://arcticenergycenter.com/the-u-s-needs-more-icebreakers-arctic-drilling-can-help/

    La 17 mai 2018, în cadrul unei conferințe a Academiei de Pază de Coastă, în New London, Connecticut, președintele Trump a promis să construiască mai multe spărgătoare de gheaţă pentru Paza de Coastă. “Sunt mândru să spun că sub administrația mea, așa cum tocmai ați auzit, vom construi primele noi spărgătoare de gheață din Statele Unite din ultimii 40 de ani. Vom construi multe din ele”. Amiralul Paul Zukunft, comandantul Pazei de Coastă, a acordat credit administrației Trump pentru finanțarea unui nou spărgător de gheață. “Tocmai am disponibilizat sume de bani sub această administrație pentru a investi, în sfârşit, în spărgătoare de gheaţă”, a spus amiralul. “O să construim șase din ele şi suntem pe cale să îl construim pe primul foarte repede”, a mai adăugat el. https://www.washingtonpost.com/news/checkpoint/wp/2017/05/17/trump-pledges-to-build-coast-guard-icebreakers-but-its-unclear-how-different-his-plan-is-than-obamas/?utm_term=.eede4dbe15a5

    Timpul necesar pentru a construi un nou spărgător de gheaţă poate dura mai mulți ani. Paza de Coastă inclusese deja proiectul în propunerea de buget din anul fiscal 2012-2013. În anul fiscal 2016 proiectul a primit circa 15,6 milioane de dolari. În anul fiscal 2017 Congresul a alocat Pazei de Coastă 25 de milioane de dolari pentru a gestiona proiectul, iar 150 de milioane de dolari au fost direcţionaţi către Marina militară, pentru a începe proiectarea și procesul de construcție. În prezent, construcţia spărgătorului de gheaţă este planificată să înceapă în anul 2020 și, dacă totul merge conform planului, nava va fi lansată în anul 2023. http://www.politifact.com/truth-o-meter/statements/2017/may/24/donald-trump/trump-goes-bit-overboard-icebreaker-claim/

    5. Către o nouă strategie arctică americană

    Construirea și modernizarea unui flote noi de spărgătoare de gheaţă este doar o parte a unei strategii mai largi a Arcticii, pe care SUA trebuie să o elaboreze și să o pună în aplicare. Interesele strategice ale Americii în ambele regiuni polare (dar în special în zona arctică limitrofă) trebuie redefinite la nivel de politică națională. Prin urmare, sectorul arctic american trebuie reconfigurat. Rusia a iniţiat deja demersuri în cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru a-și extinde zona arctică. SUA trebuie să îşi dezvolte mai multe zone militare arctice: baze temporare și baze permanente în zonele de coastă din Alaska (în Oceanul Îngheţat şi Oceanul Pacific), precum și în Insulele Aleutine din Marea Bering, în cea mai vestică regiune a SUA, pe longitudine, la graniţa cu Rusia (unde, în 1971, SUA a detonat cea mai mare explozie nucleară subterană). https://en.wikipedia.org/wiki/Amchitka

    De asemenea, SUA ar trebui să înceapă o politică de cooperare arctică mai intensă (inclusiv prin implementarea de baze militare) cu aliații săi nordici: Danemarca (în Groenlanda) și Islanda.

    SUA şi-a manifestat mereu un interes geopolitic deosebit faţă de Groenlanda. Între 1941 și 1945 insula a fost sub ocupaţie militară americană, ca reacţie la faptul că Danemarca fusese invadată de Germania nazistă. În 1946 SUA a făcut Danemarcei o ofertă de cumpărare a Groenlandei, dar oferta a fost întâmpinată cu un refuz. https://en.wikipedia.org/wiki/Greenland

    Cât priveşte Islanda, baza militară aeriană americană de la Keflavik, închisă în septembrie 2006, este programată a fi redeschisă, la peste zece ani, datorită preocupărilor autorităților locale islandeze legate de recentele activităţi ale Rusiei. http://thebarentsobserver.com/security/2016/02/us-military-returns-iceland

    În plus, SUA ar trebui să îşi consolideze atât cooperarea în cadrul NATO, cât și cea bilaterală cu Canada și Norvegia și să îşi extindă parteneriatele militare cu celelalte țări scandinave aliate ne-membre NATO, Finlanda și Suedia.

    Astfel, o strategie arctică americană eficientă ar implica un sistem binar de componente, cu elemente micro (de suport tehnic și logistic) și elemente macro (arcul militar al aliaților arctici). Prin urmare, SUA ar trebui să înceapă să îşi actualizeze și să îşi extindă elementele micro (unde Rusia domină acum), în consonanţă cu consolidarea și extinderea elementelor macro (unde Rusia este și va fi întotdeauna un jucător pe cont propriu și, prin urmare, izolat, din cauza lipsei sale de aliați arctici).

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKER https://www.americanthinker.com/articles/2016/06/russias_arctic_expansionism_how_should_the_us_respond.htmlCARIBBEAN NEWS NOW! https://www.caribbeannewsnow.com/2018/07/26/commentary-trump-and-putin-beyond-helsinki-the-united-states-strategy-in-the-arctic-and-russias-expansionism-in-the-area/ , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-russias-arctic-expansionism-and-the-reconfiguration-of-the-american-arctic-strategy/ , MARIANAS VARIETY http://www.mvariety.com/cnmi/cnmi-news/editorials/106175-right-direction-trump-and-putin-beyond-helsinki-russia-s-expansionism-in-the-arctic-and-how-the-us-should-respond , precum şi de POLAR AND OCEAN PORTAL (China) (în limba chineză)http://www.polaroceanportal.com/article/1009 .

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    În anii de liceu îl descoperisem pe James Joyce și devenisem un admirator al literaturii sale. De fapt, eram atât de interesat de el încât mă hotărâsem să particip la o olimpiadă de limba engleză. Cu acea ocazie am câştigat un premiu pentru un eseu care analiza lucrările lui autobiografice. Păstrez şi acum diploma de participare, care se află în dosarul meu de documente şcolare.

    În timpul acelor ani mi-am aprofundat cunoștințele privind proza lui Joyce, în special cu privire la lucrări precum“Oameni din Dublin”, “Portret al artistului la tinereţe”, “Ulise” şi “Veghea lui Finnegan”. Deși este considerat un autor apolitic, Joyce a fost, de fapt, simpatizant al mișcărilor politice radicale ale timpului său, în special anarhism, sindicalism (sindicalism revoluționar) și socialism, care, în acei ani, au influențat scriitorii de avangardă în drumul lor către modernismul literar.

    În timpul anilor prezenţi, după ce Donald Trump a câștigat președinția americană în 2016, respectând toate regulile jocului democratic, Statele Unite au început să se confrunte cu o renaștere a mişcării de stânga, atât cea moderată, cât și cea radical-anarhistă, stânga fiind considerată ca marele perdant al sus-menţionatelor alegeri. https://en.wikipedia.org/wiki/Protests_against_Donald_Trump

    Curând după anunţarea rezultatelor a izbucnit o insurgență a rebelilor anti-Trump în mai multe orașe americane, printre care Baltimore, Oakland, Philadelphia și Portland. Rebelii erau pasiv-agresivi, manifestându-şi frustrările de la plânsete la răcnete de mânie, de la atitudini de rezistenţă la comiterea de infracţiuni. Se pare că înfrângerea i-a făcut să uite rapid de regulile jocului democratic de putere. Acum, deși continuă să se afle în minoritate, perdanţii doresc să schimbe din mers regulile jocului.

    Am văzut scene desprinse parcă din universul lui Joyce. După “Veghea din ziua alegerilor” s-a declanşat“Odiseea” distrugerilor în masă a “Oamenilor din Portland”, metamorfozaţi şi regăsiţi în “Portrete ale anarhiştilor la tinereţe”. Am început şi eu să mă întreb ca Seinfeld: “Oare cine sunt acești oameni?” Și cred că știu cine sunt.

    Voi încerca să le pictez “portretele” în 15 tuşe de pensulă, fără o ordine prestabilită. Ei sunt cei din generația “eu”, adică cei care:

    (1) sunt consideraţi mereu “speciali”;

    (2) sunt consideraţi “câștigători” şi atunci când pierd;

    (3) primesc premii şi când se clasează după locul 5;

    (4) preferă să joace fără să păstreze scorul;

    (5) îi consideră pe părinţi ca fiind “prieteni” şi li se adresează pe numele mic;

    (6) îşi văd rareori taţii;

    (7) sunt pacifici la război şi războinici în timp de pace;

    (8) îşi textează reciproc unul altuia şi când stau la aceeași masă;

    (9) stau cu nasurile în tablete şi când umblă, şi când nu umblă, iar când îi întrebi ceva, cuvintele le intră pe o ureche şi le ies pe cealaltă;

    (10) îşi folosesc sistemul de reproducere pentru sex, dar nu îl acceptă pentru reproducere;

    (11) vor să schimbe noţiunea de “familie” ignorându-i funcţia sa de bază, aceea de reproducere naturală;

    (12) consideră marxismul ca o filozofie “interesantă”, dar “incorect aplicată”;

    (13) consideră că proprietatea privată poate fi distrusă fără consecinţe, dar pretind pentru fiecare dintre ei o cotă “egală” de beneficii;

    (14) recurg la “corectitudinea politică” atunci când nu mai au argumente de invocat;

    (15) iubesc democrația atunci când câștigă și invocă secesiunea atunci când pierd.

    În cele din urmă, există o speranţă şi pentru ei în următorii patru sau opt ani de administraţie Trump, dar îndeosebi pentru:

    (1) Alec Baldwin, care va ţine cu dinţii de rolul lui de imitator de duzină al lui Donald Trump;

    (2) Bruce Springsteen, supranumit şi “Şeful”, care va continua să-şi bolborosească cântecele de protest din tinereţe;

    (3) Beyoncé, care, ca idol al tinerelor de culoare, le va demonstra acestora calitatea de a fi “bootylicious” în societate, adică, mai pe româneşte, “fundulicioase”.

    (4) Cohortele de “scorpii” feministe americane (“bitch”, cum le place să se autodenumească), mai bâtrâne sau mai tinere, alde Madonna, Cher, Lady Gaga, Katy Perry, Miley Cyrus, Amy Schumer, alături de reprezentantele lor canadiene (alde Samantha Bee) şi britanice (precum Adele), costumate cu pantaloni gen Hillary Clinton sau cu căciuliţe sexuale roz (aşa-numitele “pussyhats”), care vor continua să ne peroreze despre “monologurile vaginului” și “puterea fetelor”;

    (5) Spike Lee, care își va da seama că valorile familiale tradiţionale din seriale de tipul “Tatăl știe mai bine” (“Father Knows Best”) nu sunt încă “expirate”, aşa cum declarase el în urmă cu o vreme.

    Dimpotrivă, el, tatăl, se va reîntoarce la căminul abandonat. Și, împreună cu mama care şi-a crescut singură copiii, va încerca să își reînchege familia destructurată. Și apoi să își culeagă de pe stradă fiii şi fiicele care protestează şi să îi bage din nou la școală sau la locurile lor de muncă, unde ar trebui să se afle. Fii și fiice care acum sunt într-o stare de continuă revoltă. Și care distrug oraşe ca Baltimore, Oakland, Philadelphia sau Portland.

    Aceasta este generația “eu” pe steroizi.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    După un an în funcție, președintele Donald Trump continuă să înscrie puncte în ceea ce privește “promisiunile făcute, promisiunile păstrate”. Și acest lucru devine deja evident chiar și pentru detractorii săi.

    Să recapitulăm: retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific; deschiderea explorărilor de gaz şi petrol din Alaska şi Arctica; numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă și stabilirea unui record în primul an prezidenţial în materie de numiri de judecători la curţile de apel; distrugerea califatului creat de ISIS; adoptarea unei legi de tăieri masive de impozite şi de creare de locuri de muncă; abrogarea mandatului individual prevăzut de Obamacare (conform cu care cei neasiguraţi medical trebuiau să plătească o penalitate lunară neconstituţională); începerea construcţiei Zidului la frontiera cu Mexicul și reducerea imigrației ilegale (prin aplicarea politicii de “toleranţă zero”); intenția anunțată de a retrage Statele Unite din Acordul climatic de la Paris; relansarea economiei naţionale şi reducerea substanţială a şomajului, inclusiv în rândul minorităţilor şi al femeilor; reducerea la jumătate a numărului de regulamente emise de autorităţile administrative; iniţierea reformei NATO în privinţa îmbunătăţirii contribuţiei financiare a aliaţilor; revitalizarea programelor NASA şi crearea unei Forţe Spaţiale în cadrul sistemului de apărare; întâlnirea directă de la Singapore de la 12 iunie 2018 dintre preşedinte şi liderul nord-coreean Kim Jong-un privind denuclearizarea Coreii de Nord şi repatrierea rămăşiţelor umane ale soldaţilor americani ucişi în timpul Războiului din Coreea, evenimente precedate de eliberarea a trei prizonieri americani din Coreea de Nord fără compensaţii financiare; denunţarea acordului nuclear cu Iranul, iniţiat de administraţia precedentă a preşedintelui Obama; mutarea Ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

    Bineînţeles că dacă ar fi să ne luăm după elucubraţiile prăpăstioase ale presei centrale americane (dominată de stânga), în curând cerul se va prăbuşi şi va veni Armaghedonul.

    Retrospectiv, îmi amintesc că, la mai puţin de o săptămână de la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016, respectiv la 14 noiembrie 2016, a avut loc o conferinţă de presă organizată de fostul preşedinte Obama. Alegerile fuseseră deja pierdute fără drept de apel de Hillary Clinton, care câştigase iniţial doar 232 de electori (în final, doar 227, pentru că 5 dintre ei nu au mai votat pentru ea). Donald Trump, pe de altă parte, care avea nevoie doar de 270 de electori pentru a câştiga, a obţinut (contra tuturor prezicerilor presei de stânga) iniţial 306 electori (în final, doar 304, pentru că 2 din ei nu au mai votat pentru el). La acea conferinţă de presă, deci, fostul preşedinte Obama a avut o serie de remarci maliţioase despre viitorul preşedinte Trump. Ceea ce era de înţeles, având în vedere faptul că protejata lui, Hillary, nu avea cum să îi mai continue politica. Printre altele, fostul preşedinte Obama a remarcat, cu un ton de reproş, că Trump ar fi fost mai mult un pragmatic decât un ideolog. http://www.realclearpolitics.com/video/2016/11/14/obama_trump_not_ideological_but_pragmatic.html

    Sentimentul meu a fost că, făcând această afirmație, fostul președinte a dorit să ţintească într-o anumită direcţie, dar efectul afirmaţiei lui a avut un efect de bumerang. Cred că intenția lui inițială a fost aceea de a sugera republicanilor din Congres că reprezentatul lor, proaspăt ales, nu ar fi fost atât de fiabil ideologic și, prin urmare, Partidul Republican ar fi urmat să aibă unele probleme în viitor.

    Acestea fiind spuse, cred că această declarație ne-a arătat că Barack Obama, fără intenţie, desigur, a admis indirect următoarele lucruri:

    (1) Că Obama însuși este un ideolog. Deși întreaga națiune ştia de la bun început acest lucru, prin recunoașterea lui indirectă, Obama a admis, de asemenea indirect, şi că:

    (2) El, Obama, a fost un preşedinte părtinitor, care a divizat naţiunea americană. Ideologii nu pot reprezenta o națiune atât de diversă ca Statele Unite (și, de fapt, nimeni nu o poate face în mod obiectiv). Admițând acest lucru, Obama ne-a spus că el şi-a lăsat ideologia să vorbească împotriva unei jumătăți de națiune. Acest lucru a fost dovedit dincolo de orice îndoială prin adoptarea programului de asistenţă medicală naţională Obamacare (votat doar de democrați) și prin multiplele lui iniţiative prezidenţiale (decrete prezidenţiale/ordonanţe executive sau exercitarea discreţionară a dreptului de veto), care au sfidat, la un moment dat, chiar pe parlamentarii democraţi. Să ne amintim, bunăoară, de votul democraţilor din 28 septembrie 2016 împotriva dreptului de veto al lui Obama contra unui proiect de lege care angaja răspunderea juridică a Arabiei Saudite faţă de victimele americane ale evenimentelor din 11 septembrie 2001.

    (3) De asemenea, Obama a recunoscut indirect că oponentul său, Donald Trump, fiind “pragmatic”, ar putea avea, prin urmare, o marjă mai largă de a acoperi interesele celeilalte jumătăţi a naţiunii americane. Venind din partea unui tradiţional inamic politic al lui Trump, precum Obama, această afirmaţie s-a transformat, aşadar, într-un compliment extraordinar de eficient, deși neintenționat.

    În prezent, fiind eliberat de povara prezidențială, Obama poate petrece mai mult timp liber adâncindu-se în lectură (atunci când nu joacă golf). Ar putea începe, de pildă, cu “Arta negocierii”.

    La urma urmei, acest lucru poate însemna sfârşitul lungului drum al nopţii naţiunii noastre către zi.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu


    Aflăm din obscura publicație Romanian Journal, gazeta de perete și organul de propagandă al unui grup de comunistoizi de la biserica păstorită de preotul Theodor Damian, că, citez: „Excelența Sa domnul Consul General Cătălin Radu Dancu și-a exprimat bucuria de a fi participat la un eveniment atât de important din diaspora româno – americană din New York și i-a felicitat pe organizatori și pe cei prezenți. Apoi, în numele Guvernului României, a informat audiența că, la solicitarea sa, în cartea care va apărea în curând despre cei mai de seamă 100 de români din America, pentru statul New York, a fost ales numele domnului Theodor Damian. Vestea a fost primită cu vii și prelungite aplauze pentru că domnul Theodor Damian este personalitatea de excepție din domeniul culturii spirituale, religioase și laice, este omul și sfătuitorul de bine al nostru, al tuturor. Fondator și conducător de institut, de cenaclu literar, de revistă de cultură, preot și profesor universitar, Theodor Damian însumează trăsături de valoare ale românilor și de aceea este apreciat și iubit“. Așa începe procesul verbal de constatare semnat de tovarășa profesoară Mariana Tera sub titlul „Festivitate dedicată voinței de reUnire a Basarabiei cu România“ (vezi Romanian Journal din 28 martie 2018, pagina 4).
    Rareori mi-a fost dat să citesc o asemenea mostră de pupincurism care i-ar face invidioși chiar și pe cei mai iscusiți ziariști delatori/lachei/ acoperiți/ colaboraționiști/ fripturiști/în orice regim de tip dictatorial. Servilismul de inspirație ceaușistă continuă cu un lanț de ode închinate „marelui ales“ și/sau camarilei sale, din care nu putea lipsi limbajul de lemn al „Epocii de Aur“.
    Iată aici câteva „perle“ din vocabularul Marianei Tera: „Prof. univ. dr. Doru Tsaganea, un desăvârșit orator, a scos în evidență ideea că evenimentele istorice de mare importanță impresionează pentru că ele exprimă principiul că «noroadele singure» trebuie și sunt capabile să-și hotărască soarta, cum spunea președintele Americii, Wilson“. Sau: „Evenimentul dedicat Unirii Basarabiei cu România, eveniment condus cu înalt patriotism de domnul Theodor Damian, a demonstrat cu puterea sufletului de român că orice act de mare valoare al unui neam pe acest pământ se poate realiza prin angajare deplină, voință și consecvență.“. Mă opresc aici deocamdată…
    Citind toate aceste bazaconii, m-a pufnit râsul. Am avut senzația că am în față comunicatele seci și lipsite de conținut de după plenarele congreselor comuniștilor din vremea lui Ceaușescu. Culmea: laudele de-a dreptul penibile sunt scrise de mâna unei foste profesoare (fostă membră a p.c.r.) care susține că ar fi ajuns în această țară prin azil politic primit în 1992! Sper să o și dovedească, având în vedere că oficialitățile americane nu acordau acest statut foștilor membri p.c.r. înainte de decembrie 1989, iar după căderea comunismului nu mai exista motivația unei asemenea solicitări. Dispărută subit din Caseta de Redacție a ziarului condus de gafeurul Vasile Bădăluță (după mizeriile publicate la o zi după moartea Regelui Mihai I – acesta să fi fost motivul?!), plagiatoarea dovedită Mariana Tera s-a „refugiat“ cu armele și bagajele din dotare în „Oastea Arhanghelului Theodor Damian“, „alesul“ Consulatului General al României la New York printre „cei mai de seamă 100 de români din America, pentru statul New York“ și continuă să-și desăvârșească „opera“ în ziarul lui V. Bădăluță – în numele „dreptului la libera exprimare“. Aici are dreptate, fiindcă hârtia suportă absolut orice – inclusiv elucubrațiile, minciuna, plagiatul, manipularea, dezinformarea etc. – numai banul să iasă!
    Dar să revin la „alesul“ Consulatului General al României la New York, fiindcă am câteva nedumeriri…
    1. Ce calitate și autoritate morală are Consulatul să decidă în numele unei comunități româno-americane care sunt cele mai importante personalități ale Exilului sau Diasporei Românești din America, fără să existe o competiție transparentă, corectă și egală pentru toți?!
    2. Cum este posibil să primim în plic o comandă de la Centru, prin care Consulatul face nominalizări pompieristice înainte să le supună unei dezbateri publice, cu argumente și fapte, între eventualii candidați?!
    3. Ce comisie va analiza alegerea Consulatului, care sunt criteriile de selecție și condițiile de înscriere?!
    4. Cum se vor simți membrii comunităților de români-americani (care au realizat lucruri importante pe banii lor!) văzându-se marginalizați și puși în fața unui fapt împlinit de către „organele“ Puterii de la București, care au stabilit deja „alesul“ și acum vor să ni-l impună ?!
    5. Cu ce poate fi mai prejos – de exemplu – munca depusă în cadrul Comunității Române din New York de preotul protopop Chesarie Bertea, preoții Ionuț Preda sau Viorel Dumitrescu (aflați sub tutela Arhiepiscopiei Române de la Vatra, majoritară în statul New York și în alte state americane), comparativ cu activitatea preotului „ales“ Theodor Damian (a cărui parohie ține de Patriarhia Ortodoxă Română de la București) sau cu efortul preoților afiliați Bisericii Române Greco-Catolice Unită cu Roma?!
    6. Cine să fi pus la care această manipulare grosolană, menită să creeze rumoare, revoltă și dezbinare în rândul unor oameni care au învățat câte ceva din democrația americană și nu acceptă formele primitive, abrupte, de impunere cu forța a unor lideri care nu trec prin filtrul unui concurs?!
    Cam așa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2016, în urma cărora ne-am trezit reprezentați la București de câteva nulități „alese“!

    Mesajul primit pe 19 martie 2018 de la dl Cătălin Radu Dancu, Consulul General al României la New York, m-a uimit încă de la prima frază:
    „Bună ziua, am plăcerea de a vă anunța, ca urmare a solicitării Guvernului României de a nominaliza o personalitate a comunității românești ce să fie inclusă în topul celor 100 de personalități românești ce vor face parte dintr-o amplă lucrare dedicată Centenarului României și care vor fi șI premiate în cadrul unei gale festive în luna iunie a.c., am decis să nominalizez pe Prof. univ. dr. preot Theodor Damian, având în vedere activitatea impresionantă a acestuia, rolul său de ani de zile în mijlocul comunității românești și vă rog să mediatizați această nominalizare și în cadrul ziarului dvs. Având în vedere că și dvs. îl apreciați și l-ați elogiat atunci când ne-am întâlnit, cred că această alegere este una potrivită. Vă mulțumesc pentru susținerea și sprijinul acordat și vă asigur încă o dată de întreaga mea considerație. Cătălin Radu Dancu, Consul General“.
    Nicio altă persoană sau organizație din Comunitatea Românească (din cunoștințele mele) nu a primit un asemenea mesaj, prin care eram „anunțați“ că „am decis“ cine este „alesul“! Iată mai jos răspunsul meu la solicitarea domnului Consul General Cătălin Radu Dancu, cu mențiunea că am sprijinit activ activitatea preotului Theodor Damian în plan cultural și chiar l-am recomandat personal pentru distincția „Queens Ambassador Awards 2017“ (greșeală pe care mi-o asum și o regret), NU și pentru o nominalizate cusută cu ață albă, băgată pe gât de Puterea de la București!
    „Stimate domnule Consul General, confirm recomandarea mea pentru Fundația «Iuliu Maniu» (președinte dl Justin P. Liuba) și pentru Societatea «Dorul» (președinte Cristian F. Pascu) la nominalizarea pentru premiile care urmează a fi decernate în luna iunie a.c.
    Vă mulțumesc și aștept să-mi confirmați primirea acestui mesaj. Cu stimă, Grigore L. Culian.“

    Postul Romanian Television of New York s-a alăturat demersului meu, printr-o scrisoare adresată domnului Consul General, Cătălin Radu Dancu: „Domnule Consul General Cătălin Dancu, «Romanian TV of New York» dorește să facă două propuneri pentru nominalizarea în topul celor 100 de personalități ce vor face parte din lucrarea dedicată Centenarului Unirii: Societatea Română Creștină «DORUL», fondată în 1903 la New York (președinte: Cristian F. Pascu – în perioada 2006-2018) și Fundația «Iuliu Maniu» – fondată în 1951 la New York (președinte: Justin P. Liuba). Societatea «DORUL» are ca principii fondatoare morala, cultura și filantropia, nefiind afiliată politic. De-a lungul celor 115 ani, Societatea a avut acțiuni memorabile, începând chiar din 1904, prin donarea unei sume de bani pentru ridicarea statuii lui A.I.Cuza la Iași. Sub preșidenția dlui Cristian F. Pascu, Societatea «DORUL» a avut zeci de acțiuni de mare amploare, reflectate în reportaje prezentate la televiziunea românescă din New York. Enumerăm doar câteva: participarea la numeroase festivaluri românești cu expoziții de costume populare, participarea, timp de câțiva ani (unica românească), la Parada Naționalităților din New York, strângerea de donații pentru orfelinatele din România și bisericile românești din New York; sărbătorirea Unirii Principatelor, simpozioane și festivaluri tradiționale, banchete anuale, turnarea și aducerea bustului poetului național Mihai Eminescu. Iar în anul Centenarului Marii Uniri, realizarea unei excepționale medalii centenare, placată cu aur de 14 k și însoțită de un pergament cu 100 de personalități românești). Fundația «Iuliu Maniu», prin președintele său, dl Justin Liuba, a organizat, timp de zeci de ani, în luna martie, întruniri și conferințe în Manhattan despre necesitatea Unirii Basarabiei cu România, iar în luna decembrie, celebrarea Marii Uniri. S-au ținut conferințe cu invitați de marcă din lumea academică americană (români și americani). Domnul Liuba a fost timp de trei decenii redactor la postul «Radio Europa Liberă». Importante personalități ale Exilului au făcut parte din această societate. Domnul Liuba este în SUA din 1952 și are în prezent 94 de ani, fiind activ în continuare (ultima acțiune a fost comemorarea Regelui Mihai, desfășurată acum 4 săptămâni). Arhiva Fundației «IULIU MANIU» și a dlui Justin Liuba de la «Radio Europa Liberă» se găsește la «Institutul Hoover» și poate fi accesată (a fost donată de către domnia sa acestei instituții). Fundația «IULIU MANIU» a avut o activitate eminamente politică și adus o luptă permanentă pentru Unirea Basarabiei cu România. Cred că aceste două societăți (prin cei doi președinți) sunt complementare, părți ale unui întreg, și ambele merită această premiere.
    Cu respect, Cristi Boghian, producător șI realizator «Romanian TV of New York.» “

    P.S. |n 2002, după invitarea României de a se alătura Alianței Nord-Atlantic la Summit-ul de la Praga, Sorin Ducaru, ambasadorul României la Washington la acea vreme, a întocmit o listă cu organizațiile și asociațiile românești din Statele Unite, mass-media româno-americană sau persoane fizice care au sprijinit acest moment istoric pentru destinul țării noastre de origine. Apoi a trimis tuturor câte o scrisoare de mulțumire cu antetul Ambasadei României la Washington, însoțită de o medalie pe care scria „NATO Crew Member“ („Membru în echipa NATO“), în semn de apreciere pentru un efort colectiv încununat de succes. Nu era vorba de o singură persoană „aleasă“, iar gestul diplomatului a fost apreciat de toate comunitățile românești din America. Iată o lecție de profesionalism care trebuie învățată și aplicată de echipa Consulatului General al României la New York. Fără „aleși“!

    New York, 17 aprilie 2018

     

    Vasile Bădăluţă (alias „Bădia Vasile“) şi-a cumpărat pix şi s-a hotărât să scrie! Primele „ţinte fixe“ sunt subsemnatul şi două scriitoare remarcabile: Doina Uricariu (directoarea ICR New York în perioada 2013 – 2016 şi unul dintre oamenii care au făcut atât de mult pentru promovarea valorilor culturale româneşti în America) şi Mirela Roznoveanu (scriitoare, jurnalistă şi critic literar de notorietate), ambele atacate mizerabil în ediţia din 21 februarie 2018 a ziarului Romanian Journal! În ceea ce mă priveşte, sunt imun la atacuri şi ştiu să răspund cu argumente solide, în cazul în care am un interlocutor serios. Cei 20 de ani petrecuţi în fruntea ziarului New York Magazin (unde am scris mai bine de 600 de editoriale) şi ca editorialist la Cotidianul (fondat de marele patriot român Ion Raţiu şi condus de Cornel Nistorescu, un nume de top în presa scrisă românească) m-au învăţat că e eroare să joc în „hora piticilor“ care nu au nimic de spus. Mai grav e că „tripletei“ Vasile Bădăluţă – Mariana Tera – Theodor Damian i s-a alăturat un grup de indivizi care folosesc (în mesajele postate pe Facebook) termeni precum „evreica Mirela Roznoveanu“ (Prof. dr. Anca Sârghie!) sau „jidan“, atunci când scriu despre evreii români din America! Mai mult, în „hora piticilor“ a intrat şi dl Mircea Suciu, directorul-adjunct (în funcţie) al ICR New York, care îşi permite să comenteze şi să amplifice un conflict comunitar declanşat în cadrul unui eveniment la care nu a fost prezent: Simpozionul Eminescu din 13 ianuarie 2018! Am să-i reamintesc dlui Suciu că statutul de diplomat nu-i permite să se amestece – sub nicio formă! – în problemele unei comunităţi, mai ales că „fişa postului“ de conducător al unei instituţii româneşti de cultură din străinătate conţine instrucţiuni foarte precise în acest sens. A te alătura (mai ales în necunoştinţă de cauză!) unui grup de indivizi care nu a înţeles nimic din valorile democraţiei americane şi care acceptă şi/sau încurajează xenofobia şi antisemitismul încalcă grav atât regulile diplomaţiei, cât şi legile acestei ţări! Atenţie, dle Mircea Suciu, vă jucaţi cu focul!

    A venit vremea să facem curăţenie în mass-media românească din America şi să izolăm elementele toxice infiltrate în comunităţile româneşti! Cea mai mare parte a celor care practică meseria de jurnalist o fac „part time“, nu vorbesc limba engleză, sunt străini de realităţile americane şi îşi petrec timpul liber în „enclavele“ româneşti care promovează o formă de naţionalism extrem de periculos, căţărându-se pe statuile unor mari personalităţi din cultura română în numele unui patriotism îndoielnic. Unii au împrumutat modelul românesc (extrem de nociv!) de infiltrare a agenţilor acoperiţi în mass-media, încercând să inducă în eroare comunităţile de români.

    Cât priveşte mizeriile publicate în ziarul Romanian Journal din 6 decembrie 2017 (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) şi 21 februarie 2018 (paginile 4, 6, 7, 8) de grupul „Bădia Vasile“ – Mariana Tera – Theodor Damian şi acoliţii lor prinşi în „hora piticilor“, răspunsul meu este Comunicatul de mai jos. Sper ca aceşti promotori ai diversiunii să priceapă ceva dintr-un text semnat de personalităţi ale Comunităţii Româneşti din New York şi să-şi facă ordine în propria ogradă, înainte de a vărsa venin asupra Valorilor!

    Comunicat

    „Prin prezentul comunicat, dorim să ne delimităm de textele publicate sub semnătură sau tipărite anonim (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) în publicaţia Romanian Journal (director: Vasile Bădăluţă; redactor-şef: Mariana Tera) din 6 decembrie 2017, la o zi de la moartea MS Regele Mihai. Considerăm aceste pagini calomnioase drept o batjocorire a adevărului Istoriei României. Acest număr al publicaţiei care apare la New York dovedeşte grave reminiscenţe ale propagandei comuniste şi exprimă o atitudine ce încalcă bunul simţ, deontologia jurnalistică şi respectul faţă de valorile creştin ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât textele au apărut imediat ce a preşedintele ţării a declarat doliu naţional în România, iar Patriarhia Romană a dat consemn ca în toate bisericile să bată clopotele şi să se ţină slujbe de pomenire pentru MS Regele Mihai.

    Când, în România, ceremoniile vaste şi impecabil organizate au dus la un copleşitor sentiment de solidaritate şi pioşenie, la mândria de a fi martori măcar la acest rit de trecere, când zilele premergătoare înmormântării Suveranului au relevat o continuă lecţie de istorie menită să cultive interesul pentru informaţia istorică autentică, acest număr al ziarului Romanian Journal a provocat ruşine, consternare şi revoltă în rândul unei mari părţi a Comunităţii Române din New York şi nu numai.

    O recunoscută personalitate a istoriei Secolului XX, MS Regele Mihai, în ciuda tinereţii sale, a luat decizii care au dus la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni, ajutând, astfel, la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti. MS Regele Mihai a acţionat în interesul naţional într-un context internaţional profund defavorabil României, iar în urma Actului de la 23 August a fost salvată şi Transilvania. Fără această decizie, graniţele României de astăzi ar fi fost altele. În exil, şi în special după căderea comunismului, MS Regele Mihai a jucat un rol important în democratizarea României, susţinând aderarea ţării la NATO şi UE prin numeroase acţiuni diplomatice.

    Românii sărbătoresc anul acesta o sută de ani de la Marea Unire. Considerăm că publicarea unor asemenea texte aduce o gravă atingere unităţii românilor din New York şi de pretutindeni.

    Dr. Doina Uricariu, scriitor (New York); Mirela Roznoveanu, scriitor, jurnalist, critic literar (New York); Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin (New York); Cristian Boghian, producător şi realizator Romanian Television of New York (New York); Ing. Cristian F. Pascu (New York); M.N.Rusu, critic şi istoric literar, redactor-şef la revista Lumină lină (New York); Mircea Săndulescu, scriitor (New York); Prof. dr. arhitect Liviu Dimitriu, Pratt Institute (New York); Dr. Anca Giurescu, soţia academicianului Dinu C. Giurescu (New York); Justin Liuba, preşedintele Fundaţiei Iuliu Maniu (Boston); Doina Boghian (New York); Alex Drogeanu, digital marketing manager (New York); Andreea Drogeanu, cinema manager, Brooklyn Academy of Music (New York); Stephan Benedict, inginer licenţiat în SUA, colecţionar de artă (New York); Ing. Simona Botezan (Tampa, Florida); Prof. dr. Răzvan Constantinescu, medic primar, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi , România.

    New York, 9 martie 2018“


    #Hastagienii – În frunte cu președintele lor aerian – au sărit ca arși după anunțul ministrului Toader privind revocarea „Cucuvelei mov“ din funcția de șefă la DNA. E dreptul lor, numai că niciunul nu a citit raportul de 36 de pagini și cele 20 de puncte prezentate impecabil de ministrul Justiției, argumentate cu trimiteri clare și fără echivoc la Constituție. „Problema“ lor e că Toader are sprijinul PSD, deși ministrul nu a pomenit numele Kovesi și s-a referit strict la instituția DNA, nu la persoana care o conduce vremelnic. Partea comică e că autistul de la Cotroceni a ieșit cu un comunicat imediat după prezentarea Raportului, ceea ce ridică o Întrebare firească și cât se poate de logică: a avut timp Klaus Iohannis să citească cele 36 de pagini atât de repede și să-și pună oamenii să Încropească un Comunicat?! Mai mult, „Laura Codruța Kovesi a organizat Bilanțul DNA pe 2017 În lipsa ministrului Justiției, a președintelui CSM, a reprezentanților Guvernului, Parlamentului și ai Serviciilor. Iar singurele prezențe notabile la «festivalul procurorilor» au fost Însuși președintele Klaus Iohannis, noul partener de nădejde al DNA, și ambasadorii SUA, Olandei și Franței“, informează site-ul www.Luju.ro… Reamintesc că ministrul Tudorel Toader se numără printre cei „păstrați“ de toate cele trei guverne PSD, este un profesionist cu o carieră impecabilă și membru În Comisia de la Veneția. A votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu la simulacrul de referendum din 2012, când era judecător la CCR.


    Ca să nu fiu Învinuit că „țin cu lupu’“, voi lepada haina de Avocat al Diavolului și voi trece În tabăra #haștagienilor. Să presupunem că totul este o făcătură menită să-i protejeze pe corupții din PSD, că strada Îi va trimite acasă pe oamenii lui Dragnea la următoarele alegeri și „Opoziția“ va veni la putere. Dacă nu știți ce vă așteaptă, am să vă spun eu: un guvern la fel de corupt – poate chiar mai rău decât cel actual! – alcătuit din „chelnerul“ Ludovic Orban (șeful PNL salvat de Sistem de o condamnare!) și oamenii lui Băsescu travestiți În „liberali“ (Țurcan, Videanu, Boc, Udrea, Berceanu, Anastase, Blaga și restul fostei haite portocalii Înfometate!), plus partidul de buzunar al Suspendatului de două ori, UDMR-ul extremist și ultrașii USL. Toți protejații Laurei Codruța Kovesi!  Cu „mutul“ la Cotroceni, cu „Luluța“ și procurorii ei corupți la DNA și cu Binomul la butoane, veți avea varianta „statului de drept“ creat de Putin În Rusia, unde nu mișcă nimeni! Singura diferență e că Țarul de la Kremlin știe cum să apere interesele Imperiului, În timp ce România este vândută pe bucăți de un Sistem furat de Traian Băsescu de la KGB, perpetuat de Ionannis și aplicat cu cinism românilor! Dacă nu vă place ministrul Toader, luați de la Băsescu și Iohannis, dar să nu mai plângeți când veți fi trimiși În judecată de vreun procuror ca Negulescu – „Portocală“ și condamnați de o judecătoare ca Livia Stanciu – la ordinul „Cucuvelei mov“ de la DNA și al Serviciilor comandate de Sistem!
    Marea problemă e că regimul Băsescu – prin numirea a 5.000 de procurori și judecători (mulți dintre ei șantajabili!) și a șefilor instituțiilor de forță – a creat un stat paralel În care această adevărată armată de gangsteri din toate partidele Își face de cap sub privirile unui președinte neputincios. Obținerea unei case prin fals și uz de fals, dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, face din Klaus Iohannis un prizonier al Sistemului mafiot creat de eșaloanele II și III ale Securității și nomenklaturii comuniste imediat după decembrie 1989. Iar faptul ministrul Toader – un expert În Justiție, nepărtaș la marile jafuri – Încearcă să creeze o breșă În această Încrengătură de șmecheri Îi face solidari pe toți cei implicați În jefuirea României.

    Păpușarii continuă să țină În captivitate o țară În care cârdășia dintre clasa politică și clanurile de tip mafiot din instituțiile de forță fac legea și duc România În derivă. Cu complicitatea unui președinte care nu are de ales!

    P.S. Un prieten din New York a postat o chestie nostimă pe Facebook. „Dacă Iohannis mai are vreun sfert de testicol În «speilhosen», o revocă pe infractoare, justiția se va descătușa și «cucuveaua mov» are toate șansele să câștige alegerile pentru postul de brigadier – șef de cameră la pușcăria Târgușor.
    Simply Reminder: jurământul depus la Ambasada Americană nu-ți garantează imunitatea pe termen nelimitat. Când expiri, expiri și gata. Băi Klemm, ia bag-o pe aia cu «Yellow Submarine», că m-am enervat“…

    New York, 5 martie 2018

    Ne gasiți și pe

    557FaniLike
    19FollowersFollow
    Skip to toolbar