E oficial! La alegerile din 7 noiembrie 2017 pentru Primăria orașului New York, ziarul New York Magazin susține candidatura doamnei Nicole Malliotakis, reprezentanta Partidului Republican!

13871768_10209982508179835_1901448255_nMarea şmecherie cu votul diasporei, concepută la Cotroceni de fostul Băsescu Traian şi continuată de actualul Iohannis Klaus Werner, s-a dovedit a fi un fâs şi o manipulare ca la carte, după ce beneficiarii şi-au pus sacii în căruţă, sugerând apoi că “căpşunarii” (cacofonia e intenţionată!) i-au făcut preşedinţi, în 2009 şi 2014, pe ambii foşti candidaţi la fotoliul prezidenţial.

Aşadar, Parlamentul a votat înscrierea în Registrul Electoral şi Votul prin Corespondenţă, misiunile diplomatice şi-au făcut treaba de a-i informa pe românii din străinătate care sunt regulile începând cu alegerile parlamentare din toamnă, s-au cheltuit o grămadă de bani, dar rezultatul e unul catastrofal. Numai 719 români înscrişi în Registrul Electoral şi 2.371 la Votul prin Corespondenţă (până săptămâna trecută), adică 0,00000000…nu se mai ştie cât la sută din cele circa 4-5 milioane de români care trăiesc sau muncesc prin alte ţări. Dar să vedem cum s-a ajuns la această situaţie hilară, generată de incompetenţa Serviciilor, conducătorilor şi parlamentarilor rupţi complet de realităţile diasporei/ exilului româneşti.
  1. La parlamentarele din 2008, candidaţilor independenţi, reprezentanţii legitimi ai comunităţilor româneşti din diaspora, care cunosc în amănunt problemele cu care se confruntă românii din străinătate, li s-a impus imposibilul, adică strângerea de semnături de susţinere (între 4.000 şi 12.000 în funcţie de mărimea colegiului). Nu de acelaşi tratament au avut parte reprezentanţii partidelor politice, care s-au trezit, practic, fără concurenţă, unii câştigând cele 4 posturi de deputaţi şi 2 de senatori cu puţin peste 1.000 de voturi sau, în unele cazuri, cu câteva sute! Nu mai vorbesc de faptul că sunt unele ţări (precum SUA) unde legea interzice grupărilor politice să desfăşoare activităţi fără înscrierea prealabilă la Departamentul de Stat. În consecinţă, românii din străinătate s-au trezit reprezentaţi în Parlamentul României de 6 activişti de partid, aleşi în condiţii discriminatorii şi cu încălcarea legii (în cazul SUA)! Rezultatul acestei făcături a fost pe… măsura măsurii şi marionetele partidelor, ajunse mincinos să reprezinte diaspora, au dormit liniştite în băncile Parlamentului, preţ de 4 ani, cu prelungire încă 4, în 2012, ridicând mâna în funcţie de ordinul primit de la şeful de grup parlamentar! Ceea ce se va întâmpla, probabil, şi la parlamentarele din această toamnă.
  2. La prezidenţialele din 2009, Guvernul Băsescu (Boc) a trecut comisiile secţiilor de votare din străinătate de la comunităţi (care funcţionaseră impecabil 19 ani!) la diplomaţi. Rezultatul a fost tot pe… măsura măsurii şi este bine cunoscut: jaful de la Ambasada României la Paris, patronat de Theodor Baconschi, Băsescu Traian s-a trezit “reales” preşedinte cu votul diasporei, după ce Mircea Geoană câştigase alegerile în România şi rostise celebra frază “Mihaela, dragostea mea”!
  3. Scenariul s-a repetat în 2014, când tot diplomaţii şefi de comisii au decis cine va fi noul preşedinte al României, dar strategia a fost puţin diferită: numărul membrilor din comisiile secţiilor de votare a fost redus de la 8 sau 10 la 2 sau 3, deci înregistrarea şi votul în sine au durat mai mult, s-au format cozi interminabile la uşile ambasadelor şi consulatelor, oamenii s-au revoltat şi Iohannis Werner Klaus a ieşit preşedinte.
Da, votul diasporei a fost şi este o manipulare ca la carte, pusă la cale şi finalizată de către Servicii, în cârdăşie cu Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Deşi e prea târziu pentru a fi luat în seamă, îmi permit să ofer două soluţii, chiar dacă unii mă vor înjura fără să se semneze.
  1. Condiţii egale de concurs pentru candidaţii independenţi şi cei de la partidele politice în colegiile diasporei. Argument: actuala lege electorală este discriminatorie faţă de independenţii care vor să candideze în colegiile diasporei, în sensul că aceştia, deşi au legitimitate în comunităţile de români, sunt obligaţi să adune semnături de susţinere, în timp ce candidaţii partidelor sunt scutiţi de această corvoadă imposibil de finalizat în timp util. Deci, semnături de susţinere pentru toţi!
  2. Trecerea comisiilor secţiilor de votare de la diplomaţi înapoi la comunităţi. Argument: comisiile de votare formate din membrii comunităţilor de români au funcţionat fără probleme în perioada 1990-2009, au credibilitate şi nu se află sub presiunea impusă diplomaţilor de şefii lor de la Bucureşti.
În rest, să auzim numai de bine!


Aflăm din obscura publicație Romanian Journal, gazeta de perete și organul de propagandă al unui grup de comunistoizi de la biserica păstorită de preotul Theodor Damian, că, citez: „Excelența Sa domnul Consul General Cătălin Radu Dancu și-a exprimat bucuria de a fi participat la un eveniment atât de important din diaspora româno – americană din New York și i-a felicitat pe organizatori și pe cei prezenți. Apoi, în numele Guvernului României, a informat audiența că, la solicitarea sa, în cartea care va apărea în curând despre cei mai de seamă 100 de români din America, pentru statul New York, a fost ales numele domnului Theodor Damian. Vestea a fost primită cu vii și prelungite aplauze pentru că domnul Theodor Damian este personalitatea de excepție din domeniul culturii spirituale, religioase și laice, este omul și sfătuitorul de bine al nostru, al tuturor. Fondator și conducător de institut, de cenaclu literar, de revistă de cultură, preot și profesor universitar, Theodor Damian însumează trăsături de valoare ale românilor și de aceea este apreciat și iubit“. Așa începe procesul verbal de constatare semnat de tovarășa profesoară Mariana Tera sub titlul „Festivitate dedicată voinței de reUnire a Basarabiei cu România“ (vezi Romanian Journal din 28 martie 2018, pagina 4).
Rareori mi-a fost dat să citesc o asemenea mostră de pupincurism care i-ar face invidioși chiar și pe cei mai iscusiți ziariști delatori/lachei/ acoperiți/ colaboraționiști/ fripturiști/în orice regim de tip dictatorial. Servilismul de inspirație ceaușistă continuă cu un lanț de ode închinate „marelui ales“ și/sau camarilei sale, din care nu putea lipsi limbajul de lemn al „Epocii de Aur“.
Iată aici câteva „perle“ din vocabularul Marianei Tera: „Prof. univ. dr. Doru Tsaganea, un desăvârșit orator, a scos în evidență ideea că evenimentele istorice de mare importanță impresionează pentru că ele exprimă principiul că «noroadele singure» trebuie și sunt capabile să-și hotărască soarta, cum spunea președintele Americii, Wilson“. Sau: „Evenimentul dedicat Unirii Basarabiei cu România, eveniment condus cu înalt patriotism de domnul Theodor Damian, a demonstrat cu puterea sufletului de român că orice act de mare valoare al unui neam pe acest pământ se poate realiza prin angajare deplină, voință și consecvență.“. Mă opresc aici deocamdată…
Citind toate aceste bazaconii, m-a pufnit râsul. Am avut senzația că am în față comunicatele seci și lipsite de conținut de după plenarele congreselor comuniștilor din vremea lui Ceaușescu. Culmea: laudele de-a dreptul penibile sunt scrise de mâna unei foste profesoare (fostă membră a p.c.r.) care susține că ar fi ajuns în această țară prin azil politic primit în 1992! Sper să o și dovedească, având în vedere că oficialitățile americane nu acordau acest statut foștilor membri p.c.r. înainte de decembrie 1989, iar după căderea comunismului nu mai exista motivația unei asemenea solicitări. Dispărută subit din Caseta de Redacție a ziarului condus de gafeurul Vasile Bădăluță (după mizeriile publicate la o zi după moartea Regelui Mihai I – acesta să fi fost motivul?!), plagiatoarea dovedită Mariana Tera s-a „refugiat“ cu armele și bagajele din dotare în „Oastea Arhanghelului Theodor Damian“, „alesul“ Consulatului General al României la New York printre „cei mai de seamă 100 de români din America, pentru statul New York“ și continuă să-și desăvârșească „opera“ în ziarul lui V. Bădăluță – în numele „dreptului la libera exprimare“. Aici are dreptate, fiindcă hârtia suportă absolut orice – inclusiv elucubrațiile, minciuna, plagiatul, manipularea, dezinformarea etc. – numai banul să iasă!
Dar să revin la „alesul“ Consulatului General al României la New York, fiindcă am câteva nedumeriri…
1. Ce calitate și autoritate morală are Consulatul să decidă în numele unei comunități româno-americane care sunt cele mai importante personalități ale Exilului sau Diasporei Românești din America, fără să existe o competiție transparentă, corectă și egală pentru toți?!
2. Cum este posibil să primim în plic o comandă de la Centru, prin care Consulatul face nominalizări pompieristice înainte să le supună unei dezbateri publice, cu argumente și fapte, între eventualii candidați?!
3. Ce comisie va analiza alegerea Consulatului, care sunt criteriile de selecție și condițiile de înscriere?!
4. Cum se vor simți membrii comunităților de români-americani (care au realizat lucruri importante pe banii lor!) văzându-se marginalizați și puși în fața unui fapt împlinit de către „organele“ Puterii de la București, care au stabilit deja „alesul“ și acum vor să ni-l impună ?!
5. Cu ce poate fi mai prejos – de exemplu – munca depusă în cadrul Comunității Române din New York de preotul protopop Chesarie Bertea, preoții Ionuț Preda sau Viorel Dumitrescu (aflați sub tutela Arhiepiscopiei Române de la Vatra, majoritară în statul New York și în alte state americane), comparativ cu activitatea preotului „ales“ Theodor Damian (a cărui parohie ține de Patriarhia Ortodoxă Română de la București) sau cu efortul preoților afiliați Bisericii Române Greco-Catolice Unită cu Roma?!
6. Cine să fi pus la care această manipulare grosolană, menită să creeze rumoare, revoltă și dezbinare în rândul unor oameni care au învățat câte ceva din democrația americană și nu acceptă formele primitive, abrupte, de impunere cu forța a unor lideri care nu trec prin filtrul unui concurs?!
Cam așa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2016, în urma cărora ne-am trezit reprezentați la București de câteva nulități „alese“!

Mesajul primit pe 19 martie 2018 de la dl Cătălin Radu Dancu, Consulul General al României la New York, m-a uimit încă de la prima frază:
„Bună ziua, am plăcerea de a vă anunța, ca urmare a solicitării Guvernului României de a nominaliza o personalitate a comunității românești ce să fie inclusă în topul celor 100 de personalități românești ce vor face parte dintr-o amplă lucrare dedicată Centenarului României și care vor fi șI premiate în cadrul unei gale festive în luna iunie a.c., am decis să nominalizez pe Prof. univ. dr. preot Theodor Damian, având în vedere activitatea impresionantă a acestuia, rolul său de ani de zile în mijlocul comunității românești și vă rog să mediatizați această nominalizare și în cadrul ziarului dvs. Având în vedere că și dvs. îl apreciați și l-ați elogiat atunci când ne-am întâlnit, cred că această alegere este una potrivită. Vă mulțumesc pentru susținerea și sprijinul acordat și vă asigur încă o dată de întreaga mea considerație. Cătălin Radu Dancu, Consul General“.
Nicio altă persoană sau organizație din Comunitatea Românească (din cunoștințele mele) nu a primit un asemenea mesaj, prin care eram „anunțați“ că „am decis“ cine este „alesul“! Iată mai jos răspunsul meu la solicitarea domnului Consul General Cătălin Radu Dancu, cu mențiunea că am sprijinit activ activitatea preotului Theodor Damian în plan cultural și chiar l-am recomandat personal pentru distincția „Queens Ambassador Awards 2017“ (greșeală pe care mi-o asum și o regret), NU și pentru o nominalizate cusută cu ață albă, băgată pe gât de Puterea de la București!
„Stimate domnule Consul General, confirm recomandarea mea pentru Fundația «Iuliu Maniu» (președinte dl Justin P. Liuba) și pentru Societatea «Dorul» (președinte Cristian F. Pascu) la nominalizarea pentru premiile care urmează a fi decernate în luna iunie a.c.
Vă mulțumesc și aștept să-mi confirmați primirea acestui mesaj. Cu stimă, Grigore L. Culian.“

Postul Romanian Television of New York s-a alăturat demersului meu, printr-o scrisoare adresată domnului Consul General, Cătălin Radu Dancu: „Domnule Consul General Cătălin Dancu, «Romanian TV of New York» dorește să facă două propuneri pentru nominalizarea în topul celor 100 de personalități ce vor face parte din lucrarea dedicată Centenarului Unirii: Societatea Română Creștină «DORUL», fondată în 1903 la New York (președinte: Cristian F. Pascu – în perioada 2006-2018) și Fundația «Iuliu Maniu» – fondată în 1951 la New York (președinte: Justin P. Liuba). Societatea «DORUL» are ca principii fondatoare morala, cultura și filantropia, nefiind afiliată politic. De-a lungul celor 115 ani, Societatea a avut acțiuni memorabile, începând chiar din 1904, prin donarea unei sume de bani pentru ridicarea statuii lui A.I.Cuza la Iași. Sub preșidenția dlui Cristian F. Pascu, Societatea «DORUL» a avut zeci de acțiuni de mare amploare, reflectate în reportaje prezentate la televiziunea românescă din New York. Enumerăm doar câteva: participarea la numeroase festivaluri românești cu expoziții de costume populare, participarea, timp de câțiva ani (unica românească), la Parada Naționalităților din New York, strângerea de donații pentru orfelinatele din România și bisericile românești din New York; sărbătorirea Unirii Principatelor, simpozioane și festivaluri tradiționale, banchete anuale, turnarea și aducerea bustului poetului național Mihai Eminescu. Iar în anul Centenarului Marii Uniri, realizarea unei excepționale medalii centenare, placată cu aur de 14 k și însoțită de un pergament cu 100 de personalități românești). Fundația «Iuliu Maniu», prin președintele său, dl Justin Liuba, a organizat, timp de zeci de ani, în luna martie, întruniri și conferințe în Manhattan despre necesitatea Unirii Basarabiei cu România, iar în luna decembrie, celebrarea Marii Uniri. S-au ținut conferințe cu invitați de marcă din lumea academică americană (români și americani). Domnul Liuba a fost timp de trei decenii redactor la postul «Radio Europa Liberă». Importante personalități ale Exilului au făcut parte din această societate. Domnul Liuba este în SUA din 1952 și are în prezent 94 de ani, fiind activ în continuare (ultima acțiune a fost comemorarea Regelui Mihai, desfășurată acum 4 săptămâni). Arhiva Fundației «IULIU MANIU» și a dlui Justin Liuba de la «Radio Europa Liberă» se găsește la «Institutul Hoover» și poate fi accesată (a fost donată de către domnia sa acestei instituții). Fundația «IULIU MANIU» a avut o activitate eminamente politică și adus o luptă permanentă pentru Unirea Basarabiei cu România. Cred că aceste două societăți (prin cei doi președinți) sunt complementare, părți ale unui întreg, și ambele merită această premiere.
Cu respect, Cristi Boghian, producător șI realizator «Romanian TV of New York.» “

P.S. |n 2002, după invitarea României de a se alătura Alianței Nord-Atlantic la Summit-ul de la Praga, Sorin Ducaru, ambasadorul României la Washington la acea vreme, a întocmit o listă cu organizațiile și asociațiile românești din Statele Unite, mass-media româno-americană sau persoane fizice care au sprijinit acest moment istoric pentru destinul țării noastre de origine. Apoi a trimis tuturor câte o scrisoare de mulțumire cu antetul Ambasadei României la Washington, însoțită de o medalie pe care scria „NATO Crew Member“ („Membru în echipa NATO“), în semn de apreciere pentru un efort colectiv încununat de succes. Nu era vorba de o singură persoană „aleasă“, iar gestul diplomatului a fost apreciat de toate comunitățile românești din America. Iată o lecție de profesionalism care trebuie învățată și aplicată de echipa Consulatului General al României la New York. Fără „aleși“!

New York, 17 aprilie 2018

 

Vasile Bădăluţă (alias „Bădia Vasile“) şi-a cumpărat pix şi s-a hotărât să scrie! Primele „ţinte fixe“ sunt subsemnatul şi două scriitoare remarcabile: Doina Uricariu (directoarea ICR New York în perioada 2013 – 2016 şi unul dintre oamenii care au făcut atât de mult pentru promovarea valorilor culturale româneşti în America) şi Mirela Roznoveanu (scriitoare, jurnalistă şi critic literar de notorietate), ambele atacate mizerabil în ediţia din 21 februarie 2018 a ziarului Romanian Journal! În ceea ce mă priveşte, sunt imun la atacuri şi ştiu să răspund cu argumente solide, în cazul în care am un interlocutor serios. Cei 20 de ani petrecuţi în fruntea ziarului New York Magazin (unde am scris mai bine de 600 de editoriale) şi ca editorialist la Cotidianul (fondat de marele patriot român Ion Raţiu şi condus de Cornel Nistorescu, un nume de top în presa scrisă românească) m-au învăţat că e eroare să joc în „hora piticilor“ care nu au nimic de spus. Mai grav e că „tripletei“ Vasile Bădăluţă – Mariana Tera – Theodor Damian i s-a alăturat un grup de indivizi care folosesc (în mesajele postate pe Facebook) termeni precum „evreica Mirela Roznoveanu“ (Prof. dr. Anca Sârghie!) sau „jidan“, atunci când scriu despre evreii români din America! Mai mult, în „hora piticilor“ a intrat şi dl Mircea Suciu, directorul-adjunct (în funcţie) al ICR New York, care îşi permite să comenteze şi să amplifice un conflict comunitar declanşat în cadrul unui eveniment la care nu a fost prezent: Simpozionul Eminescu din 13 ianuarie 2018! Am să-i reamintesc dlui Suciu că statutul de diplomat nu-i permite să se amestece – sub nicio formă! – în problemele unei comunităţi, mai ales că „fişa postului“ de conducător al unei instituţii româneşti de cultură din străinătate conţine instrucţiuni foarte precise în acest sens. A te alătura (mai ales în necunoştinţă de cauză!) unui grup de indivizi care nu a înţeles nimic din valorile democraţiei americane şi care acceptă şi/sau încurajează xenofobia şi antisemitismul încalcă grav atât regulile diplomaţiei, cât şi legile acestei ţări! Atenţie, dle Mircea Suciu, vă jucaţi cu focul!

A venit vremea să facem curăţenie în mass-media românească din America şi să izolăm elementele toxice infiltrate în comunităţile româneşti! Cea mai mare parte a celor care practică meseria de jurnalist o fac „part time“, nu vorbesc limba engleză, sunt străini de realităţile americane şi îşi petrec timpul liber în „enclavele“ româneşti care promovează o formă de naţionalism extrem de periculos, căţărându-se pe statuile unor mari personalităţi din cultura română în numele unui patriotism îndoielnic. Unii au împrumutat modelul românesc (extrem de nociv!) de infiltrare a agenţilor acoperiţi în mass-media, încercând să inducă în eroare comunităţile de români.

Cât priveşte mizeriile publicate în ziarul Romanian Journal din 6 decembrie 2017 (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) şi 21 februarie 2018 (paginile 4, 6, 7, 8) de grupul „Bădia Vasile“ – Mariana Tera – Theodor Damian şi acoliţii lor prinşi în „hora piticilor“, răspunsul meu este Comunicatul de mai jos. Sper ca aceşti promotori ai diversiunii să priceapă ceva dintr-un text semnat de personalităţi ale Comunităţii Româneşti din New York şi să-şi facă ordine în propria ogradă, înainte de a vărsa venin asupra Valorilor!

Comunicat

„Prin prezentul comunicat, dorim să ne delimităm de textele publicate sub semnătură sau tipărite anonim (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) în publicaţia Romanian Journal (director: Vasile Bădăluţă; redactor-şef: Mariana Tera) din 6 decembrie 2017, la o zi de la moartea MS Regele Mihai. Considerăm aceste pagini calomnioase drept o batjocorire a adevărului Istoriei României. Acest număr al publicaţiei care apare la New York dovedeşte grave reminiscenţe ale propagandei comuniste şi exprimă o atitudine ce încalcă bunul simţ, deontologia jurnalistică şi respectul faţă de valorile creştin ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât textele au apărut imediat ce a preşedintele ţării a declarat doliu naţional în România, iar Patriarhia Romană a dat consemn ca în toate bisericile să bată clopotele şi să se ţină slujbe de pomenire pentru MS Regele Mihai.

Când, în România, ceremoniile vaste şi impecabil organizate au dus la un copleşitor sentiment de solidaritate şi pioşenie, la mândria de a fi martori măcar la acest rit de trecere, când zilele premergătoare înmormântării Suveranului au relevat o continuă lecţie de istorie menită să cultive interesul pentru informaţia istorică autentică, acest număr al ziarului Romanian Journal a provocat ruşine, consternare şi revoltă în rândul unei mari părţi a Comunităţii Române din New York şi nu numai.

O recunoscută personalitate a istoriei Secolului XX, MS Regele Mihai, în ciuda tinereţii sale, a luat decizii care au dus la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni, ajutând, astfel, la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti. MS Regele Mihai a acţionat în interesul naţional într-un context internaţional profund defavorabil României, iar în urma Actului de la 23 August a fost salvată şi Transilvania. Fără această decizie, graniţele României de astăzi ar fi fost altele. În exil, şi în special după căderea comunismului, MS Regele Mihai a jucat un rol important în democratizarea României, susţinând aderarea ţării la NATO şi UE prin numeroase acţiuni diplomatice.

Românii sărbătoresc anul acesta o sută de ani de la Marea Unire. Considerăm că publicarea unor asemenea texte aduce o gravă atingere unităţii românilor din New York şi de pretutindeni.

Dr. Doina Uricariu, scriitor (New York); Mirela Roznoveanu, scriitor, jurnalist, critic literar (New York); Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin (New York); Cristian Boghian, producător şi realizator Romanian Television of New York (New York); Ing. Cristian F. Pascu (New York); M.N.Rusu, critic şi istoric literar, redactor-şef la revista Lumină lină (New York); Mircea Săndulescu, scriitor (New York); Prof. dr. arhitect Liviu Dimitriu, Pratt Institute (New York); Dr. Anca Giurescu, soţia academicianului Dinu C. Giurescu (New York); Justin Liuba, preşedintele Fundaţiei Iuliu Maniu (Boston); Doina Boghian (New York); Alex Drogeanu, digital marketing manager (New York); Andreea Drogeanu, cinema manager, Brooklyn Academy of Music (New York); Stephan Benedict, inginer licenţiat în SUA, colecţionar de artă (New York); Ing. Simona Botezan (Tampa, Florida); Prof. dr. Răzvan Constantinescu, medic primar, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi , România.

New York, 9 martie 2018“


#Hastagienii – În frunte cu președintele lor aerian – au sărit ca arși după anunțul ministrului Toader privind revocarea „Cucuvelei mov“ din funcția de șefă la DNA. E dreptul lor, numai că niciunul nu a citit raportul de 36 de pagini și cele 20 de puncte prezentate impecabil de ministrul Justiției, argumentate cu trimiteri clare și fără echivoc la Constituție. „Problema“ lor e că Toader are sprijinul PSD, deși ministrul nu a pomenit numele Kovesi și s-a referit strict la instituția DNA, nu la persoana care o conduce vremelnic. Partea comică e că autistul de la Cotroceni a ieșit cu un comunicat imediat după prezentarea Raportului, ceea ce ridică o Întrebare firească și cât se poate de logică: a avut timp Klaus Iohannis să citească cele 36 de pagini atât de repede și să-și pună oamenii să Încropească un Comunicat?! Mai mult, „Laura Codruța Kovesi a organizat Bilanțul DNA pe 2017 În lipsa ministrului Justiției, a președintelui CSM, a reprezentanților Guvernului, Parlamentului și ai Serviciilor. Iar singurele prezențe notabile la «festivalul procurorilor» au fost Însuși președintele Klaus Iohannis, noul partener de nădejde al DNA, și ambasadorii SUA, Olandei și Franței“, informează site-ul www.Luju.ro… Reamintesc că ministrul Tudorel Toader se numără printre cei „păstrați“ de toate cele trei guverne PSD, este un profesionist cu o carieră impecabilă și membru În Comisia de la Veneția. A votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu la simulacrul de referendum din 2012, când era judecător la CCR.


Ca să nu fiu Învinuit că „țin cu lupu’“, voi lepada haina de Avocat al Diavolului și voi trece În tabăra #haștagienilor. Să presupunem că totul este o făcătură menită să-i protejeze pe corupții din PSD, că strada Îi va trimite acasă pe oamenii lui Dragnea la următoarele alegeri și „Opoziția“ va veni la putere. Dacă nu știți ce vă așteaptă, am să vă spun eu: un guvern la fel de corupt – poate chiar mai rău decât cel actual! – alcătuit din „chelnerul“ Ludovic Orban (șeful PNL salvat de Sistem de o condamnare!) și oamenii lui Băsescu travestiți În „liberali“ (Țurcan, Videanu, Boc, Udrea, Berceanu, Anastase, Blaga și restul fostei haite portocalii Înfometate!), plus partidul de buzunar al Suspendatului de două ori, UDMR-ul extremist și ultrașii USL. Toți protejații Laurei Codruța Kovesi!  Cu „mutul“ la Cotroceni, cu „Luluța“ și procurorii ei corupți la DNA și cu Binomul la butoane, veți avea varianta „statului de drept“ creat de Putin În Rusia, unde nu mișcă nimeni! Singura diferență e că Țarul de la Kremlin știe cum să apere interesele Imperiului, În timp ce România este vândută pe bucăți de un Sistem furat de Traian Băsescu de la KGB, perpetuat de Ionannis și aplicat cu cinism românilor! Dacă nu vă place ministrul Toader, luați de la Băsescu și Iohannis, dar să nu mai plângeți când veți fi trimiși În judecată de vreun procuror ca Negulescu – „Portocală“ și condamnați de o judecătoare ca Livia Stanciu – la ordinul „Cucuvelei mov“ de la DNA și al Serviciilor comandate de Sistem!
Marea problemă e că regimul Băsescu – prin numirea a 5.000 de procurori și judecători (mulți dintre ei șantajabili!) și a șefilor instituțiilor de forță – a creat un stat paralel În care această adevărată armată de gangsteri din toate partidele Își face de cap sub privirile unui președinte neputincios. Obținerea unei case prin fals și uz de fals, dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, face din Klaus Iohannis un prizonier al Sistemului mafiot creat de eșaloanele II și III ale Securității și nomenklaturii comuniste imediat după decembrie 1989. Iar faptul ministrul Toader – un expert În Justiție, nepărtaș la marile jafuri – Încearcă să creeze o breșă În această Încrengătură de șmecheri Îi face solidari pe toți cei implicați În jefuirea României.

Păpușarii continuă să țină În captivitate o țară În care cârdășia dintre clasa politică și clanurile de tip mafiot din instituțiile de forță fac legea și duc România În derivă. Cu complicitatea unui președinte care nu are de ales!

P.S. Un prieten din New York a postat o chestie nostimă pe Facebook. „Dacă Iohannis mai are vreun sfert de testicol În «speilhosen», o revocă pe infractoare, justiția se va descătușa și «cucuveaua mov» are toate șansele să câștige alegerile pentru postul de brigadier – șef de cameră la pușcăria Târgușor.
Simply Reminder: jurământul depus la Ambasada Americană nu-ți garantează imunitatea pe termen nelimitat. Când expiri, expiri și gata. Băi Klemm, ia bag-o pe aia cu «Yellow Submarine», că m-am enervat“…

New York, 5 martie 2018

“Scandalos” este un serial documentar al canalului de ştiri FOX (FNC) despre evenimentele care au condus la procedura de suspendare a președintelui democrat Bill Clinton în 1998, adică exact acum douăzeci de ani. http://www.foxnews.com/entertainment/2018/01/21/historical-documentary-series-scandalous-begins-with-episode-detailing-bill-clintons-career.html
Documentarul conține șapte episoade de o oră, difuzate în zilele de duminică, în perioada 21 ianuarie – 4 martie 2018, și relatează controversele începând cu o afacerea de terenuri din anii ’80, denumită Whitewater, din statul Arkansas (al cărui guvernator a fost Clinton) şi până în ultima zi în funcţie a președintelui. Evident, este inclusă şi infama afacere din Biroul Oval privind relațiile sexuale ale președintelui cu Monica Lewinsky, o studentă practicantă de la Casa Albă.
Ştirea despre aceste relaţii sexuale a apărut pentru prima dată pe website-ul conservator Raportul Drudge la 17 ianuarie 1998, iar apoi a fost preluată pe 21 ianuarie de cotidianul naţional Washington Post. Lewinsky a declarat că a avut de nouă ori întâlniri cu caracter sexual cu Bill Clinton, din noiembrie 1995 şi până în martie 1997. Iniţial, preşedintele a negat aceste acuzaţii. https://en.wikipedia.org/wiki/Clinton%E2%80%93Lewinsky_scandal
Ca rezultat, pe 19 decembrie 1998, comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA a demarat procedura de suspendare a preşedintelui pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi obstrucţionarea justiției.
În cele din urmă, la 12 februarie 1999, Senatul american l-a achitat pe Clinton, permiţându-i acestuia să își ducă la bun sfârşit cel de-al doilea mandat prezidențial, care expira la 20 ianuarie 2001.
Singurul președinte împotriva căruia mai fusese iniţiată cu success procedura suspendării de către Camera Reprezentanților a fost democratul Andrew Johnson, pe data de 24 februarie 1868, dar Senatul l-a achitat şi pe el ulterior, la 26 mai 1868.
Unii se pot întreba, în special liberalii democraţi, de ce canalul de ştiri Fox nu dă pace familiei Clinton chiar şi după trecerea a 20 de ani de la acele evenimente. https://www.thewrap.com/fox-news-clintons-scandalous-impeachment/
Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu în timp ce priveam documentarul (şi mă gândeam la romanul După douăzeci de ani al lui Alexandre Dumas). “După toţi aceşti ani”… (vorba celor de la formaţia Journey). https://www.youtube.com/watch?v=Ea7xQbLL9mw.
Problema este însă că scandalul Clinton-Lewinsky ar trebui să ne fie în mod constant tuturor un avertisment, un semnal de alarmă. Pentru că acel scandal a marcat exact momentul erupţiei vulcanice sau al lansării pe orbită a unei demonice politiciene, pe numele ei Hillary (şi Rodham, pentru cei care îşi mai amintesc) Clinton, până atunci doar soția suspendabilului președinte.
Moment după care ea şi-a început vertiginos cariera politică prin jocul victimizării în fața întregii națiuni americane.
După care, fructificându-l din plin în anul 2000, a candidat şi a câştigat un loc de senator în Congresul SUA. După care în 2006 iar a candidat pentru Senat şi iar şi-a câștigat locul.
După care, în ciuda numeroaselor ei schelete din dulapul personal, a candidat şi pentru preşedinţia SUA. De două ori.
Dar mai întâi să enumăr selectiv câteva din aceste schelete: “planul Hillary” de asigurări medicale, super-birocratic şi respins de Congres şi de opinia publică americană;  “sinuciderea oficială” a consilierului prezidenţial Vincent Foster; Travelgate; Filegate; donațiile chinezești; butonul de “resetare” a relaţiilor cu Rusia; schemele de îmbogăţire rapidă din Haiti sub paravanul fundaţiei caritabile Clinton; Primăvara arabă, care a declanşat erupţia de terorism şi valul de emigranţi musulmani; episodul Benghazi, soldat cu moartea ambasadorului american din Libia; serverul privat folosit ilegal pe când conducea Departamentul de Stat; afacerea ilegală prin care Rusiei i s-a facilitat accesul la producţia de uraniu din SUA; crearea “conspiraţiei” dintre preşedintele Trump şi Rusia; precum și toate favoritismele pe bani cu afacerişti sau diplomaţi străini. https://www.americanthinker.com/blog/2016/10/the_night_of_the_comet_what_happens_on_november_8.html
Candidând la preşedinţie pentru prima dată, în 2008, a pierdut nominalizarea propriului partid democrat în favoarea lui Barack Obama. Mi-e imposibil să spun dacă acest lucru în sine, având în vedere pe ei doi candidaţi, a  fost bun sau rău.
După care, în 2016 a candidat din nou pentru funcţia de preşedinte şi, prin înşelăciune şi lupte de culise, a câştigat nominalizarea partidului democrat în dauna lui Bernie Sanders.
După care, în ciuda existenţei acelorași schelete din același dulap personal, la care s-a adăugat şi starea ei de sănătate precară, a avut tupeul (sau “îndrăzneala speranţei”, în limbajul lui Obama) să candideze pentru preşedinţie şi împotriva candidatului republican Donald Trump. Şi a fost cât pe ce să şi câştige.
Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, pentru pronia-Ţi cerească, precum şi vouă, Părinţilor fondatori, pentru providenţa pământeană a existenţei Colegiului Electoral!
Americii i-a trecut dramatic glonţul pe la ureche în acea noapte de neuitat, dintre 8 şi 9 noiembrie, a anului de graţie 2016! Americanii ar trebui să considere că au avut noroc cu carul pentru faptul că nu ar fi urmat să fie traşi pe sfoară și escrocaţi sistematic de un asemenea specimen de cea mai josnică speţă (chiar dacă jumătate din ei încă nu își dă seama de asta).
De aceea, doamnelor și domnilor, scandalul Clinton-Lewinsky, chiar şi la douăzeci de ani de la declanşarea lui, continuă să rămână pentru noi toţi extrem de relevant.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. Articolul a fost publicat anterior de revista MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/scandalous-or-why-the-clinton-lewinsky-scandal-is-still-relevant-today-8e05d95d45f3
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC, şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****

 

După publicarea articolelor în care dovedeam cu probe plagiatul, furtul intelectual, impostura și lipsa moralei creștine în cazul publicației Romanian Journal (Vasile Bădăluță – director; Mariana Tera – redactor-șef), prin publicarea a patru pagini nesemnate și copiate de pe site-uri obscure,  plus un articol de două pagini cu titlul schimbat și cu adăugiri fără acceptul autorului, Ionuț Țene, la o zi după moartea Regelui Mihai, oastea delatorilor de serviciu s-a reunit într-o ședință conspirativă de urgență și a trecut la atac, scriind tot felul de bazaconii pe rețelele de socializare. Bocitoarele titrate sau netitrate din anturajul preotului Theodor Damian s-au năpustit asupra mea cu mânie proletară, aruncându-l în prima linie pe „bietul“ Mihai Eminescu, subiectul simpozionului care poartă numele Poetului Național. Au avut grijă să treacă pe lângă motivul real al acestei dispute: preotul Theodor Damian, amfitrionul Simpozionului Mihai Eminescu, o desemnase pe plagiatoarea dovedită Mariana Tera să modereze un eveniment cultural unde urmau să susțină prezentări intelectuali de ținută din Comunitatea Românească, plagiatoarea fiind descalificată de lanțul de infracțiuni comise sub nasul și cu aprobarea sa! De altfel, de aici a pornit întreaga dispută, unii dintre cei  anunțați (scriitoarea Doina Uricariu) renunțând să-și susțină prezentarea,  alții (scriitoarea Mirela Roznoveanu) contestând calitatea redactorului-șef de la Romanian Journal și fiind invitată să părăsească sala! Nu Eminescu era „problema“, ci calitatea îndoielnică a moderatoarei Mariana Tera, fapt omis cu bună știință în comentariile corului de aplaudaci ai preotului Damian.

M-am adresat dlui Ionuț Țene, autorul articolului copiat și maltratat (fără știrea sa!) de directorul Vasile Bădăluță și redactorul-șef Mariana Tera în Romanian Journal . Iată răspunsul: „E un articol de-al meu, publicat în 2012, care a fost preluat fără ca eu să știu. {i, bineînțeles, fără acordul meu.  Mai mult, nu aș fi fost de acord ca articolul să fie republicat în perioada de doliu. De asemenea, nu aș fi fost de acord cu modificări“. Scurt și la obiect. „Cu materialul clientului“! Dacă nu mă credeți, contactați-l pe dl Ionuț Țene și veți afla Adevărul direct de la sursă! Mai e ceva de demonstrat?! Dl Damian susține sus și tare ca articolele mele nu au demonstrat nimic. Așa o fi?!

Preotul Theodor Damian și oastea de arhangheli ai minciunii din jurul său au încercat să-i pună în cârcă lui Eminescu propria neputință de  a accepta adevăratul motiv al disputei, acoperind plagiatul și imoralitatea moderatoarei Mariana Tera! {i încă ceva: articolul plagiat nu a apărut în zilele de doliu național decretat de președintele Klaus Iohannis (14, 15, 16 decembrie 2017), trupul neînsuflețit al Regelui Mihai nefiind adus în țară la acea dată. A fost publicat a doua zi, 6 decembrie 2017, după decesul său, fapt care dovedește că plagiatorii apărați de preotul Damian au premeditat cu josnicie și rea-credință o blasfemie! Mai ales că Eminescu era monarhist!

Dle Theodor Damian, Mihai Eminescu este un simbol național și toți românii îl iubesc, îl respectă și îl comemorează în fiecare an pe 15 ianuarie, ziua sa de naștere și Ziua Culturii Naționale! E bine și e frumos să îi cinstiți memoria la Simpozionul Eminescu. Ar fi și mai bine dacă l-ați face cunoscut   și în America, printre americani și/sau etnici de alte naționalități, mai ales că predați la o universitate din această țară. Ar fi minunat să-l văd pe marele poet tradus și prezentat în spațiul cultural american, fiindcă noi, românii, știm cine a fost și este Eminescu! În anii copilăriei și adolescenței, când am învățat să cânt la un instrument (apoi, la mai multe), compuneam cântece pe versurile sale. După 50 de ani, nu am uitat nici cântecele, nici versurile!  Ar fi fost superb dacă moderatorul Simpozionului era o persoană integră, care să se apropie cât de cât de conduita civică și morală a Poetului Național. Folosind un nume atât de greu pentru a promova/încuraja/apăra impostura vă pune într-o situație de-a dreptul jenantă! Ca preot, ca român și, mai ales, ca profesor de Etică! Aici e „problema“! Solicitați un Drept la Replică în care motivul acestei dispute este ascuns în spatele unei false teorii a conspirației! Comunicatul prin care mai mulți intelectuali marcanți din Comunitatea Românească se delimitează ferm de „pupila“ dvs. nu vă spune chiar nimic? Printre semnatari se numără: scriitoarea Doina Uricariu, director al ICR New York între 2013 și 2016; scriitoarea, jurnalista și criticul literar Mirela Roznoveanu; ing. Cristian F. Pascu, președintele Societății „Dorul“;  criticul și istoricul literar M. N. Rusu, redactorul-șef al revistei Lumină Lină, pe care o conduceți!; Doina și Cristian Boghian, ultimul fiind producătorul și realizatorul postului local de televiziune Romanian Television of New York, (cel care a prezentat filmul din care nu ați înțeles nimic; sau v-ați făcut că nu înțelegeți!);  scriitorul Mircea Săndulescu, Prof. dr. architect Liviu Dimitriu, Pratt Institute, New York; ing. Stephan Benedict, colecționar de artă. Oameni care au ales să se opună unui mod toxic de a gândi în societatea americană! Nu-l încuiați pe Eminescu într-o colivie așa-zis academică la un simpozion unde de o parte a mesei se află câțiva oameni care vă laudă (sau se laudă unii pe alții!) în aplauzele unui public format din câțiva enoriași de la biserica  pe care o păstoriți! Lăsați-l în viață pe Eminescu! Citiți-l sau citați-l! {i nu-l mai folosiți drept paravan pentru a evita cu șiretenie motivul real al acestui scandal declanșat de un eșec personal lamentabil, fiindcă ați fost prevenit!

O explicație plauzibilă a acestei strategii de manipulare ar fi faptul că redactorul-șef Mariana Tera este direct responsabilă de ororile publicate în Romanian Journal. „Întâmplător“ sau nu, plagiatoarea colaborează (și) cu revista Lumină lină, fondată și condusă de … dl Theodor Damian!

New York, 10 februarie 2018

Dacă se confirmă că şi fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, fosta şefă a Cancelariei prezidenţiale a proamericanului şi pro-Angela Merkel Traian Băsescu, Elena Udrea, colegă şi şefă a lui Andrei Pleşu, intelectual fin şi bine orientat la „ecleruri”, deci, dacă Elena Udrea s-a stabilit legal lângă prietena şi colega ei de la Drept (la privat), Alina Bica, fostă şefă DIICOT-crimă organizată, în Costa Rica (ce frumos nume de ţară !), lucrurile se complică rău în România. Putem anticipa că şi fostul preşedinte Traian Băsescu (două mandate !), fost primar al Bucureştiului, de mai multe ori ministru al Transporturilor şi, mai ales, negociator PSAL la începutul ascensiunii lui, va fugi în Costa Rica ? Şi-a făcut deja bagajele ? A făcut deja transferurile necesare ? Elena Udrea şi-ar cumpăra casă în Costa Rica. Se poate presupune că ea şi-a făcut deci transferurile corespunzătoare. Sub protecţia autorităţilor române şi cu acordul celor americane ? Este Costa Rica tot un protectorat american ?
Cine va mai fi interesat s-o urmeze pe Elena Udrea şi, mai ales, eventual, să-l urmeze pe Traian Băsescu în Costa Rica, ţară care nu mai are armată din 1949 dar are cel mai bogat patrimoniu natural din lume ? Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, azi un om cu câteva „neplăceri” judiciare ? Horia Georgescu, fostul şef al ANI (Agenţia Naţională de Integritate), condamnat deja în primă instanţă la 4 ani de puşcărie cu executare ? Emil Boc, imaculatul fost excesiv de îndelung prim-ministru al lui Traian Băsescu ? Radu Berceanu, Adriean Videanu, Vasile Blaga, cei trei crai ai pedelismului băsist distrugător de ţară ? Roberta Anastase şi Teodor Baconschi, cei doi specialişti în numărare „băsistă”, unul în Parlament, celălalt la ambasada din Paris ? Crinuţa Dumitran, de la ANRP, cu pagube de miliarde, protejata lui Ioan Oltean ot Bistriţa, zis şi „Neluţu’ mexicanu’ ” ? („Penalii” vor putea lua calea Madagascarului, unde supervedeta lor, Radu Mazăre, le poate pregăti o nouă Mamaie, Mamaia Nova.) Florian Coldea, George Cristian Maior, ambasadorul american al României la Washington, Laura Codruţa Kövesi, încă preşedintele Klaus Iohannis, promovat şi el de acelaşi Sistem, vor alege, poate, direct Miami, în Florida, pentru merite excepţionale de punere a României pe butuci. De transformare a ei într-o Argentină, într-un Chile sau altă ţară sud-americană în secolul trecut.
Dar să încercăm să depăşim presupunerile pitoreşti şi să propunem o vedere ceva mai adâncă, că tot se vorbeşte mult de „deep state”. E binecunoscut, în regimul trecut, comunist, prosovietic, forţa conducătoare în societate era Partidul. Partidul unic. Iar Securitatea era doar braţul armat al Partidului. În decembrie 1989, relaţia s-a răsturnat. Securitatea a dizolvat, a lichidat Partidul unic şi a purces la fabricarea democraţiei, a capitalismului, a unui Parlament rudimentar (CPUN), la fabricarea partidelor „democratice”. N-a fost deloc uşor. Securiştii au fost obligaţi să se folosească de foştii lor informatori, agenţi, colaboratori, ofiţeri acoperiţi. Dar, până la urmă, Securitatea a învins. A devenit cu adevărat forţa conducătoare în stat, iar partidele, braţele ei dezarmate politic. De fapt, tot un singur partid a rămas în picioare, PSD, urmaşul natural al fostului Partid unic. Celelalte partide n-au depăşit stadiul de „fată în casă”, cum plastic l-a descris Călin Popescu Tăriceanu pe Ludovic Orban, preşedintele PNL (de fapt, PDL). Marea nenorocire vine din faptul că PSD nu înţelege cine e forţa conducătoare şi care e rolul său real în societate, acela de servitor al forţei conducătoare. De fapt, PSD nu înţelege Sistemul, Binomul, Statul Paralel şi Deep State, Securitatea, cu adjuvanţii săi financiari, capital străin, multinaţionale etc., folosiţi în proporţii diverse.
Războiul în curs dintre „penali” (în accepţiunea lui Klaus Iohannis, preşedinte) şi „statul paralel” (în accepţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, numărul doi în stat) riscă să arunce România în aer. Dar poate chiar asta se urmăreşte. Pe modelul Cataloniei, România se poate împărţi în câteva regiuni, toate conduse de la Bruxelles. Deşi unele ţări occidentale, printre care şi Spania, au vreo 200-300 de ani mai mult decât noi în materie de viaţă politică, parlamentarism, de civilizaţie înfloritoare, de organizare statală sau imperială, dacă nu şi neapărat de democraţie. Se va confirma astfel că România şi alte câteva state est-europene au aderat cam naiv şi, finalmente, catastrofal la UE. În fapt, vesticii ne-au ocupat şi consumat deja. În orice caz, războiul dintre „penali”, cu media arondată lor cu tot – două televiziuni, câteva site-uri, mai ales luju.ro (Lumea justiţiei) –, şi „paraleli”, „binomici”, „sistemici”, cu acoperiţii lor din toată presa, plus instituţiile lor media în serviciu comandat, face un zgomot asurzitor şi va produce, cu certitudine, victime.
Forţele sunt însă inegale. „Paralelii” au de partea lor UE, Germania, SUA, cu FBI şi CIA implicate direct (colonelul Daniel Dragomir susţine actualmente că Florian Coldea e cercetat de FBI pentru deturnare de fonduri), NATO, plus oligarhii şi chiar unii dintre interlopii locali. „Penalii” nu au deci, teoretic, nici o şansă. Riscă să fie arestaţi în masă. Şi cu averile confiscate extins. Ca la un sfârşit de Ev Mediu Întunecat şi început temător de Renaştere. E nevoie să ne amintim de Florenţa, de guelfi şi ghibelini, de fanaticul Savonarola ? Patronul nominal, la vedere, al dezastrului politic actual, fostul preşedinte Traian Băsescu, a schimbat din nou tabăra. I-a trădat pe „penali”, cu care se înfrăţise, şi s-a întors la „paraleli”, o apără din nou pe Laura Codruţa Kövesi. Vestea-bombă a probabilei fugi a Elenei Udrea în Costa Rica să-l fi speriat într-atât ? Sau n-a ratat ocazia de a mai trăda o dată dacă tot are imunitate ?
Dar acest război e doar al lor, al deplorabilelor elite conducătoare, nu e nicidecum al nostru. Va fi al nostru doar prin urmările care ne vor afecta pe noi toţi, telespectatorii.

 

 

 

 


Dreptul la Replică se obține cu argumente,
NU cu acuzații și jigniri, domnule Theodor Damian!
Ca urmare a editorialului intitulat „Simpozionul Mihai Eminescu, «profesoara» și corul aplaudacilor“, publicat în ziarul Cotidianul din
18 ianuarie 2018, republicat în New York Magazin din 23 ianuarie 2018, în care demascam plagiatul, falsul intellectual și lipsa de morală creștină a directorului ziarului Romanian Journal, Vasile Bădăluță, și a redactorului-șef Mariana Tera (cei doi publicaseră, în 6 decembrie 2017, la o zi după moartea MS Regele Mihai , nu mai puțin de șase pagini pline de denigrări la adresa sa!), preotul Theodor Damian mi-a solicitat un Drept la Replică.
Într-un e-mail trimis la redacție, dl Damian scrie: „Grigore, alăturat îți trimit replica mea la textul tău apărut în New York Magazin din 23 ianuarie 2018, cu rugămintea de a o publica în ediția următoare a ziarului ca Drept la Replică. Mulțumesc. Doru“. Cum „spovedania“ preotului Damian se întindea pe pagini întregi, majoritatea pe lângă subiect (!), inițial am răspuns favorabil solicitării, oferindu-i aceeași pagină (3) în care publicasem articolul din ediția trecută. I-am recomandat să se limiteze la același spațiu, să se refere strict la afirmațiile mele, să pot răspunde punctual, paragraf cu paragraf, dacă voi constata inexactități flagrante, să mă pot apăra în cazul unor acuzații false. Cei care au „puțintică răbdare“ (apropos: pe 13 februarie e ziua de naștere a marelui Caragiale!) să pună față în față articolul meu cu Dreptul la Replică al preotului Damian, își pot forma o imagine completă accesând site-ul ziarului Cotidianul, unde au fost publicate toate cele cinci materiale referitoare la această controversă, inclusiv filmul prezentat duminică, 28 ianuarie 2018,
pe postul tv Romanian Television of New York. Nota care face trimitere la toate materialele amintite, postată la finalul acestui editorial, așează lucrurile în adevărata lor lumină și demontează fără dubii lanțul de minciuni, diversiuni și manipulări folosite de un om al Bisericii!
Sâmbătă, 3 februarie 2018, dl Damian mi-a trimis un răspuns la propunerile mele, însoțit de un Drept la Replică „revizuit“, care cuprinde o nouă o avalanșă de falsuri în locul argumentelor. Care editor din lume ar accepta să publice acuzații nefondate și să fie jignit pe banii lui?! Nu e mai ușor să lucrăm cu „materialul clientului“, lăsând cititorii să decidă cine minte și cine spune Adevărul?! Iată o parte din afirmațiile și minciunile lansate de preotul Theodor Damian în ziarul Cotidianul din 18 ianuarie 2018 .

1. „O pretenție aberantă este ab initio aceea ca moderatorul să depăşească nivelul ştiințific al prezentatorilor.“, scrie dl Damian. Afirmația pare corectă, însă ridică, firesc, un semn de întrebare: avea o plagiatoare dovedită (Mariana Tera) legitimitatea și autoritatea morală să modereze un simpozion în fața unor intelectuali serioși?!

2. „Episodul despre îndemnul «să plece din sală», potrivit filmului care a înregistrat tot Simpozionul, trebuie raportat simplu, direct, fără insinuări şi fără aluzii menite să deformeze realitatea. Iată scena (filmul, încă o dată, o dovedeşte)…“. Stupefiant! Preotul Damian vorbește obsedant despre un film pe care nu-l văzuse la data publicării Dreptului la Replică (18 ianuarie 2018), emisiunea respectivă fiind prezentată de RTVNY duminică, 28 ianuarie 2018! Mai mult, din film reiese clar plagiatul și falsurile cuplului Vasile Bădăluță (director) – Mariana Tera (redactor-șef)!

3. „Dl Culian, referindu-se la Dna Mariana Tera, vorbeşte de compilații, plagiate etc., pentru ca în paragraful imediat următor tocmai el să o plagieze grosolan pe scriitoarea Doina Uricariu, evident, fără a o menționa, de aceea e plagiat, când face referiri la zilele de doliu decretate pentru Regele Mihai în România, la Patriarhia Română care a onorat momentul repatrierii trupului neînsuflețit, la ORDA, ş.a. toate idei sau fraze luate ca atare din textele pe care poeta Doina Uricariu le-a trimis pe internet“, scrie dl Damian. O altă minciună, pentru care ar trebui să răspundă! Sunt calificate drept „plagiat“ din dna Doina Uricariu niște fragmente din editorialul pe care l-am publicat pe 21 decembrie 2017 în Cotidianul, material intitulat „Regele Mihai a fost înmormântat, denigrările continuă și la New York!“. Preotul manipulator a mers mult prea departe!

4. „O altă informație falsă, prin minimalizare şi reducționism, o aflăm către sfârşitul articolului unde autorul afirmă despre mine că sunt autorul studiului Theological and Spiritual Dimensions of Icons.“, scrie dl Damian. Încă un fals grosolan! Afirmația aparține doamnei Mirela Roznoveanu și este citată între ghilimele în editorialul publicat sub semnătura mea în Cotidianul din 18 ianuarie 2018, intitulat Simpozionul Mihai Eminescu, «profesoara» și corul aplaudacilor din New York“. Mă opresc aici. Deocamdată. Lipsa de caracter și trufia – unul dintre cele mai mari păcate ale unui creștin! – afișate public de dl Damian arată jalnic! Este „spovedania“ unui biet popă de (la) țară păcătos cu pretenții de intelectual! Mă îngrozește ideea că o persoană care minte cu nonșalanță ține slujbe într-o biserică ortodoxă unde enoriașii își descarcă sufletele! Și predă Etică la o universitate americană! Nu mai vorbesc de cenzurarea și blocarea probelor pe care le-am postat pe Facebook! Toate aceste afirmații mi le asum în „cazul“ Mariana Tera și pentru situația jenantă în care preotul Damian desemnase o plagiatoare să modereze Simpozionul Eminescu. A apărat-o în momentul în care scriitoarea Mirela Roznoveanu a „îndrăznit“ să-i conteste redatorului-șef de la Romanian Journal tripla calitate de moderator, profesor și jurnalist. Dl Theodor Damian a făcut și multe lucruri bune în comunitatea noastră și nimeni nu i le-a contestat. A ales să mintă, să încurajeze furtul. Cred că bunul Dumnezeu va face Dreptate. Mai ales în cazul unui un preot!

Notă. Mai jos sunt link-urile unde puteți accesa materialele la care fac referire.

http://rtvny.com/simpozion-eminescu-controverse/
https://www.cotidianul.ro/regele-mihai-fost-inmormantat-denigrarile-continua-si-la-new-york/
https://www.cotidianul.ro/simpozionul-mihai-eminescu-profesoara-si-corul-aplaudacilor-din-new-york/
https://www.cotidianul.ro/dezinformare-si-manipulare-raportarea-evenimentelor-din-new-york/
https://www.cotidianul.ro/cine-dezinformeaza-si-manipuleaza/
Grigore L. Culian, New York, 4 februarie 2018

Reacția unor intelectuali din New York
Comunicat
„Prin prezentul comunicat, dorim s< ne delimit<m de textele publicate sub semnătură sau tipărite anonim (paginile 3, 4, 5, 6, 9, 12, 13) în publicația Romanian Journal (director: Vasile Bădăluță; redactor-șef: Mariana Tera) din 6 decembrie 2017, la o zi de la moartea MS Regele Mihai. Considerăm aceste pagini calomnioase drept o batjocorire a adevărului Istoriei României. Acest număr al publicației care apare la New York dovedește grave reminiscențe ale propagandei comuniste și exprimă o atitudine ce încalcă bunul simț, deontologia jurnalistică și respectul față de valorile creștin ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât textele au apărut imediat ce președintele țării a declarat doliu național în România, iar Patriarhia Romană a dat consemn ca în toate bisericile să bată clopotele și să se țină slujbe de pomenire pentru MS Regele Mihai.
Când, în România, ceremoniile vaste și impecabil organizate au dus la un copleșitor sentiment de solidaritate și pioșenie, la mâdria de a fi martori măcar la acest rit de trecere, când zilele premergătoare înmormântării Suveranului au relevat o continuă lecție de istorie menită să cultive interesul pentru informația istorică autentică, acest număr al ziarului Romanian Journal a provocat rușine, consternare și revoltă în rândul unei mari părți a Comunității Române din New York și nu numai.
O recunoscută personalitate a istoriei secolului XX, MS Regele Mihai, în ciuda tinereții sale, a luat decizii care au dus la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu cel puțin șase luni, ajutând, astfel, la salvarea a sute de mii de vieți omenești. MS Regele Mihai a acționat în interesul național într-un context internațional profund defavorabil României, iar în urma Actului de la 23 August a fost salvată și Transilvania. Fără această decizie, granițele României de astăzi ar fi fost altele.
În exil, și în special după căderea comunismului, MS Regele Mihai a jucat un rol important în democratizarea României, susținând aderarea țării la NATO și UE prin numeroase acțiuni diplomatice.
Românii sărbătoresc anul acesta o sută de ani de la Marea Unire. Considerăm că publicarea unor asemenea texte aduce o gravă atingere unității românilor din New York și de pretutindeni.

Dr. Doina Uricariu, scriitor (New York);
Mirela Roznoveanu, scriitor, jurnalist, critic literar (New York);
Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin (New York);
Cristian Boghian, producător și realizator Romanian Television of New York (New York);
Ing. Cristian F. Pascu (New York);
M.N.Rusu, critic și istoric literar, redactor-șef la revista Lumină lină
(New York);
Mircea Săndulescu, scriitor (New York);
Prof. dr. architect Liviu Dimitriu, Pratt Institute (New York);
Doina Boghian (New York);
Alex Drogeanu, digital marketing manager (New York);
Andreea Drogeanu, cinema manager, Brooklyn Academy of Music
(New York);
Stephan Benedict, inginer licențiat în SUA, colecționar de artă (New York); Ing. Simona Botezan (Tampa, Florida);
Prof. dr. Răzvan Constantinescu, medic primar, Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, România.

New York, 4 februarie 2018“

Marea şmecherie cu votul diasporei, concepută la Cotroceni de fostul Băsescu Traian şi continuată de actualul Iohannis Klaus Werner, s-a dovedit a fi un fâs şi o manipulare ca la carte, după ce beneficiarii şi-au pus sacii în căruţă, sugerând apoi că “căpşunarii” (cacofonia e intenţionată!) i-au făcut preşedinţi, în 2009 şi 2014, pe ambii foşti candidaţi la fotoliul prezidenţial.

Aşadar, Parlamentul a votat înscrierea în Registrul Electoral şi Votul prin Corespondenţă, misiunile diplomatice şi-au făcut treaba de a-i informa pe românii din străinătate care sunt regulile începând cu alegerile parlamentare din toamnă, s-au cheltuit o grămadă de bani, dar rezultatul e unul catastrofal. Numai 719 români înscrişi în Registrul Electoral şi 2.371 la Votul prin Corespondenţă (până săptămâna trecută), adică 0,00000000…nu se mai ştie cât la sută din cele circa 4-5 milioane de români care trăiesc sau muncesc prin alte ţări. Dar să vedem cum s-a ajuns la această situaţie hilară, generată de incompetenţa Serviciilor, conducătorilor şi parlamentarilor rupţi complet de realităţile diasporei/ exilului româneşti.

  1. La parlamentarele din 2008, candidaţilor independenţi, reprezentanţii legitimi ai comunităţilor româneşti din diaspora, care cunosc în amănunt problemele cu care se confruntă românii din străinătate, li s-a impus imposibilul, adică strângerea de semnături de susţinere (între 4.000 şi 12.000 în funcţie de mărimea colegiului). Nu de acelaşi tratament au avut parte reprezentanţii partidelor politice, care s-au trezit, practic, fără concurenţă, unii câştigând cele 4 posturi de deputaţi şi 2 de senatori cu puţin peste 1.000 de voturi sau, în unele cazuri, cu câteva sute! Nu mai vorbesc de faptul că sunt unele ţări (precum SUA) unde legea interzice grupărilor politice să desfăşoare activităţi fără înscrierea prealabilă la Departamentul de Stat. În consecinţă, românii din străinătate s-au trezit reprezentaţi în Parlamentul României de 6 activişti de partid, aleşi în condiţii discriminatorii şi cu încălcarea legii (în cazul SUA)! Rezultatul acestei făcături a fost pe… măsura măsurii şi marionetele partidelor, ajunse mincinos să reprezinte diaspora, au dormit liniştite în băncile Parlamentului, preţ de 4 ani, cu prelungire încă 4, în 2012, ridicând mâna în funcţie de ordinul primit de la şeful de grup parlamentar! Ceea ce se va întâmpla, probabil, şi la parlamentarele din această toamnă.
  2. La prezidenţialele din 2009, Guvernul Băsescu (Boc) a trecut comisiile secţiilor de votare din străinătate de la comunităţi (care funcţionaseră impecabil 19 ani!) la diplomaţi. Rezultatul a fost tot pe… măsura măsurii şi este bine cunoscut: jaful de la Ambasada României la Paris, patronat de Theodor Baconschi, Băsescu Traian s-a trezit “reales” preşedinte cu votul diasporei, după ce Mircea Geoană câştigase alegerile în România şi rostise celebra frază “Mihaela, dragostea mea”!
  3. Scenariul s-a repetat în 2014, când tot diplomaţii şefi de comisii au decis cine va fi noul preşedinte al României, dar strategia a fost puţin diferită: numărul membrilor din comisiile secţiilor de votare a fost redus de la 8 sau 10 la 2 sau 3, deci înregistrarea şi votul în sine au durat mai mult, s-au format cozi interminabile la uşile ambasadelor şi consulatelor, oamenii s-au revoltat şi Iohannis Werner Klaus a ieşit preşedinte.

Da, votul diasporei a fost şi este o manipulare ca la carte, pusă la cale şi finalizată de către Servicii, în cârdăşie cu Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Deşi e prea târziu pentru a fi luat în seamă, îmi permit să ofer două soluţii, chiar dacă unii mă vor înjura fără să se semneze.

  1. Condiţii egale de concurs pentru candidaţii independenţi şi cei de la partidele politice în colegiile diasporei. Argument: actuala lege electorală este discriminatorie faţă de independenţii care vor să candideze în colegiile diasporei, în sensul că aceştia, deşi au legitimitate în comunităţile de români, sunt obligaţi să adune semnături de susţinere, în timp ce candidaţii partidelor sunt scutiţi de această corvoadă imposibil de finalizat în timp util. Deci, semnături de susţinere pentru toţi!
  2. Trecerea comisiilor secţiilor de votare de la diplomaţi înapoi la comunităţi. Argument: comisiile de votare formate din membrii comunităţilor de români au funcţionat fără probleme în perioada 1990-2009, au credibilitate şi nu se află sub presiunea impusă diplomaţilor de şefii lor de la Bucureşti.

În rest, să auzim numai de bine!

Dragii mei tineri frumoși și “liberi”, care v-ați “luat țara înapoi”, 

     am (numai) 64 de ani și trăiesc în America de 28 de ani, ca refugiat politic, nu ca turist, nici venit la muncă sau trimis ca diplomat.

În România, am fost muzician profesionist, 22 de ani, basist, nu băsist, în mai multe trupe, printre care și celebra formație Romanticii, nu înainte de a “servi” un an și jumătate în Detașamentul de muncă forțată 1770 – Râmnicu Vâlcea.  La acea vreme, cântam numai după repertorii aprobate de către Consiliul (In)Culturii și Educației Socialiste, condus de Suzana Gâdea. Programele tv emiteau două ore pe zi, prezentând doar “marile realizări” ale Împușcaților din Decembrie 1989.             

Am decis să-mi iau lumea în cap și să fug din țară, lăsând în urma mea o soție și un copil de 12 ani, o carieră muzicală, prieteni. America m-a primit și mi-a oferit adăpost – azil politic. Iar România m-a condamnat în lipsă și m-a făcut să-mi pun întrebarea când și dacă îmi voi revedea vreodată copilul și pe cei dragi. Nu știam să fac nimic în afară de muzică.  O vreme, am cântat pe unde se putea, am lucrat ca șofer și ajutor de ospătar. Apoi mi-a venit ideea să fac un ziar românesc. 

În aprilie1997, ajutat de fiica mea, “nebunia” a devenit realitate.

Nu aveam nici bani, nici aparatură, dar eram determinat să ajut cum pot comunitatea românilor din New York cu informații corecte și folositoare. Munceam între 14 și 16 ore pe zi / 7 zile pe săptămână.

Am urmat cursuri de jurnalistică și management, am editat și mi-am distribuit ziarul singur, fiindcă banii erau puțini, familia mea avea nevoie de sprijin moral și – mai ales – financiar. 

Anii au trecut și “New York Magazin”, “copilulmeu”, continuă să apară, atât pe hârtie, cât și online, fiindcă America mi-a oferit șansa de a scrie liber, fără presiuni, fără înțelegeri oculte sau tranzacții financiare, care să-mi transforme conștiința într-o armă pro sau contra cuiva.

Scriu și în România, la Cotidianul.ro, unde Cornel Nistorescu, jurnalist de top, mi-a oferit șansa de a-mi exprima opiniile fără să fiu cumva cenzurat.

În 2012, ajutat de profesorul Aurel Sasu, de la Cluj, am scos prima și singura, din cunoștințele mele, istorie a unui ziar român din Exil: “NEW YORK MAGAZIN – Istoria adnotată a unei publicații românești (1997-2012)”, EDITURA “Eikon”, Cluj Napoca, 2012, volum lansat în 2013 la Institutul Cultural Român New York, cu sprijinul Doamnei directoare Doina Uricariu, eminent om de cultură. 

Dragii mei tineri frumoși și “liberi”,  care v-ați “luat țara înapoi” ,                                       vă adresez această scrisoare în încercarea de a vă ajuta să înțelegeți că o țară, odată “luată înapoi”, trebuie condusă înainte, iar ceea ce s-a întâmplat în data de 15 februarie 2016 la sediul Antenei 3 trebuie să vă dea serios de gândit.

Eu trăiesc în America și nu pot fi învinuit că aș avea înțelegeri conspirative cu jurnaliștii, cu șefii Trustului Intact sau cu alții.

Nu voi analiza faptele, nici nu voi căuta vinovați, dar vă voi spune că sunteți în pericol! Că, în curând, dacă lucrurile nu vor intra pe un făgaș normal, s-ar putea să pierdeți șansa de a vă mai exprima liber. Mass-media va redeveni o anexă a celor care vă conduc, mai ales acum, în an electoral!

Lipsa de solidaritate și de reacție față de ce s-a întâmplat în 15 februarie la sediul Antenei 3 va face din voi o turmă de manevră.            

Urmările vor fi greu de calculat. Vor netezi drumul reinstaurărilor dictatoriale a “pumnului în gură” și a conceptului stalinist “cine nu e cu noi e împotriva noastră”, vor diviza societatea românească în “buni” și “răi”, vor face ca presa liberă – atât cât mai există ea – să dispară!

Din fericire, încă mai există jurnaliști care au realizat pericolul, chiar dacă ei activează la trusturi de presă concurente, luând atitudinea corectă față de abuzul din 15 februarie. Cornel Nistorescu, Rareș Bogdan, Andreea Crețulescu sau sus-semnatul suntem câțiva. Restul au tăcut și chiar se bucură de “invazia” de la Antena 3. Ei nu știu că, foarte curând, pot avea soarta colegilor lor și vor trebui să-și caute alți stăpâni, ori să-și aleagă o altă meserie, care să le asigure existența.

Dragii mei tineri frumoși și „liberi”,                                                                                            în 8 august 1974, președintele american Richard Nixon a demisionat în urma scandalului “Watergate”, după ce doi jurnaliști de la “The Washington Post” – Bob Woodward și Carl Bernstein – i-au demascat abuzurile comise. Cu ei, s-a solidarizat întreaga presă americană (pro republicană sau pro democrată) și președintele a plecat. A fost o lecție pe care Dvs. nu ați învățat-o încă și care ar trebui să vă pună pe gânduri!

Am să vă mai spun doar atât: nu vă jucați cu libertatea pentru care părinții voștri au murit în Decembrie 1989! Veți plăti scump dacă nu veți fi solidari cu Antena 3 sau cu orice altă instituție media, care se află în pericol de a fi suprimată. Și, dacă tot vă “luați țara înapoi”, va trebui să învățați ce să faceți cu ea. Și cu voi!

Pe 19 februarie, s-au împlinit 27 de ani de când am pășit pe pământ american, “PământulFăgăduinței”. Țara aceasta mi-a oferit adăpost la vremuri grele, mi-a dat șansa de a scrie liber și m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Cu bune și cu rele.

Mulțumesc, America!                                                                                                                       Atenție, România!

Grigore L. Culian                                                   New York, 18 februarie 2016

La 18 decembrie 2006, prin discursul ţinut în Parlament, preşedintele României, Traian Băsescu, a condamnat regimul comunist ca „ilegitim şi criminal”, pe baza Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (preşedinte de comisie: Vladimir Tismăneanu)[1]. Deşi Raportul a fost primit cu numeroase critici[2], actul preşedintelui României a întrunit, în special la momentul la care s-a produs, aprecieri cvasiunanime. Acestea exprimau mai ales speranţa că măsurile stabilite vor fi puse în practică. Însă, în anii care au urmat, aşteptările aveau să se dovedească în cea mai mare parte iluzorii. Astfel, nu a fost adusă la îndeplinire, practic, niciuna din cele aproape 20 de măsuri stabilite la Capitolul III, de „Legislaţie şi justiţie”, dintre care amintim:

  • Declararea crimelor şi abuzurilor regimului comunist drept crime împotriva umanităţii şi, în consecinţă, imprescriptibile juridic;

Astfel, cum se va arăta în cele ce urmează, toate propunerile legislative şi demersurile judiciare în acest sens au fost respinse;

  • Adoptarea urgentă a legii lustraţiei;

Astfel, cum s-a arătat mai sus, şi sub acest aspect nu s-a finalizat practic nimic; se impune precizat că, în calitate de iniţiator al „condamnării comunismului”, preşedintele Traian Băsescu nu a întreprins nimic pentru ca această lege să fie adoptată şi să devină aplicabilă; de altfel, preşedintele României nu a întreprins nimic nici în legătură cu vreo altă măsură din cele amintite, deşi, prin discursul din Parlament se angajase explicit la mai multe dintre acestea – iar acest fapt îndreptăţeşte punctul de vedere potrivit căruia „condamnarea comunismului” a fost mai mult un act formal, urmărind în special un capital electoral; mai mult, preşedintele Traian Băsescu s-a raliat prin declaraţii publice deciziei Curţii Constituţionale de respingere a Legii Lustraţiei – anterior fostul înalt responsabil comunist Ion Iliescu se pronunţase şi el împotriva unei asemenea legi, diferenţa dintre cei doi constând în ultimă instanţă doar în retorica folosită[3]; în cazul ambilor foşti preşedinţi s-a exprimat în mod constant opinia că apartenenţa lor la nomenclatura comunistă[4] a constituit de fapt motivul real din care s-au opus unei legi a lustraţiei; dar înaintea celor doi, în mod surprinzător, s-a declarat împotriva aplicării Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (şi, implicit, împotriva unei legi a lustraţiei) şi fostul preşedinte Emil Constantinescu[5];

  • Repararea prin lege a nedreptăţilor făcute de regimul comunist şi desfiinţarea condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic;

Iniţiată de Guvernul Tăriceanu în 2007, în cursul anului 2009, în timpul mandatului preşedintelui Băsescu şi al Guvernului condus de Emil Boc (Partidul Democrat Liberal), a fost adoptată Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 / 22 decembrie 1989; adoptarea Legii, prezentată ca o importantă realizare de către suporterii preşedintelui Băsescu şi ai partidului acestuia (PDL)[6], s-a dovedit a nu fi nici ea, în cele din urmă, în timpul aceleiaşi administraţii, decât un act pur formal; dincolo de un paragraf al actului în cauză care prevedea că efectele hotarârilor judecătoreşti cu caracter politic „sunt înlăturate de drept”, textul care viza acordarea de despăgubiri morale foştilor deţinuţi politici – art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi –   revendicarea cea mai importantă a foştilor deţinuţi politici – a fost suprimat, la mai puţin de un an şi jumătate de la adoptare, de aceeaşi Curte Constituţională, prezidată de judecătorul Augustin Zegrean (numit de preşedintele Traian Băsescu, fost deputat al partidului acestuia)[7]; semnificativ este de asemenea şi faptul că nici Guvernul Boc şi nici Preşedinta Camerei Deputaţilor (Roberta Anastase, aparţinând de asemenea PDL) nu au comunicat punctele de vedere prevăzute de lege asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care fusese sesizată Curtea; însă deţinuţii politici nu numai că nu au primit reparaţiile care se cuveneau pentru persecuţiile grave îndurate dar, în „post-comunism”, memoria lor a fost întinată uneori de cei care ar fi avut primii datoria s-o cinstească şi să prezerve adevărul istoric, între ei chiar şi responsabili ai unor instituţii publice revenindu-le această datorie[8];

  • Anularea condamnărilor la moarte de tipul celor aplicate aşa-zişilor trădători de ţară, care nu au trădat de fapt România, ci criminalitatea comunismului (Constantin Răuţă, Ion Mihai Pacepa, Mircea Răceanu etc);

Măsura nu a fost materializată;

(VA URMA)

NOTE EXPLICATIVE

[1] Cu privire la componenţa acestei Comisii, una dintre mai multele împrejurări relevante care se impun reţinute este şi neacceptarea ca membru al Comisiei a luptătorului anticomunist Paul Goma. Deşi printr-o scrisoare din 5 aprilie 2006, preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, îl invitase pe scriitorul în exil să facă parte din Comisie, peste numai 9 zile, printr-o altă scrisoare, Tismăneanu şi-a “retras invitaţia” pretextând că Paul Goma publicase în Jurnalul său internetic, pe anul în curs, o altă scrisoare a sa (scriitorul publica în mod frecvent corespondenţa care-i era adresată), precum şi un comentariu prin care i-ar fi „contestat legitimitatea ştiinţifică şi morală de a conduce Comisia”, i-ar fi „lezat demnitatea umană etc etc”. Semnificativ este şi faptul că în legătură cu decizia lui Vladimir Tismăneanu nu a existat nicio reacţie nu numai din partea preşedintelui Traian Băsescu (reacţie prea puţin aşteptată de aici) şi a vreunuia dintre cei 18 membri ai Comisiei, dar nici din partea societăţii civile şi intelectualilor dedicaţi acestei teme.

[2] Se pot vedea, de exemplu, „Iluzia anticomunismului”. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu, volum coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea, Ovidiu Ţichindeleanu, Editura Cartier, 2008; Valerian Stan, “Procesul comunismului”: o nouă amânare (I-V), în New York Magazin, ianuarie-februarie 2007, articole disponibile pe pagina de Publicistică 2007 a website-ului autorului. Printre criticile aduse Raportului s-au numărat: elaborarea acestuia a ţinut mai mult de un interes de publicitate al preşedintelui Băsescu şi al intelectualilor care îl susţineau (pentru motivarea condamnării comunismului, s-a susţinut, nu mai era nevoie de un raport special, de vreme ce istoriografia însuma deja mii de cărţi, studii şi articole tematice); cu excepţia câtorva capitole, documentul a constituit mai ales o compilaţie a sute de lucrări tematice; în locul unei expuneri factuale neutre, raportul şi-a „abordat obiectul de pe o poziţie frenetic ideologică”; documentul are numeroase lacune şi erori („omitea”, de exemplu, că drama comunistă a României a început în iunie 1940, odată cu anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ținutului Herței; prezenta falsificat numeroase date despre greva minerilor din Valea Jiului, din august 1977, astfel cum fostul conducător al grevei, Constantin Dobre, a arătat pe larg în ediţia din 4 ianuarie 2007 a cotidianului Gardianul etc); unii membri ai Comisiei s-au aflat în „conflict de interese”, în raport cu trecutul propriu, al părinţilor, al soţului etc (a fost numit în special cazul preşedintelui Comisiei, Vladimir Tismăneanu – dar şi al lui Romulus Rusan, astfel cum s-a arătat mai sus) etc.

[3] În timp ce Ion Iliescu a vorbit despre această Lege ca despre “una de esenţă stalinistă. Mi se pare o prostie ca o ţară europeană să vină după 20 de ani cu astfel de chestiuni” (Agenţia Mediafax, Ion Iliescu: Legea lustraţiei e o prostie, o lege de factură stalinistă, 28 aprilie 2010), preşedintele Traian Băsescu a declarat, între altele, sofistic şi prolix, că în cazul revoluţiilor, „atunci când au loc”, trebuie să aibă “cadenţa desfăşurării lucrurilor aşa cum este normal şi cum aşteaptă cetăţenii să se întâmple după o revoluţie ca cea din decembrie 89” (Agenţia Mediafax, Băsescu, despre legea lustraţiei: Argumentul Curţii Constituţionale că e prea târziu propusă mi s-a părut întemeiat, 2 octombrie 2013).

[4] Ion Iliescu a fost, între altele, Ministru pentru problemele tineretului, Secretar al Comitetului Central al PCR (Şef al Secției de Propagandă), Preşedinte al Consilului Judeţean Iaşi etc. Cu privire la Traian Băsescu se poate vedea, între mai multe altele, Marius Oprea, Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea, Observator cultural, numărul 539 din august 2010, respectiv numerele 540, 541 şi 542 din septembrie 2010 – precum şi nota 2 de mai sus.

[5] În 18 martie 1997, cu ocazia unei vizite făcută la Timişoara la puţin timp după preluarea mandatului prezidenţial, după ce Societatea Timişoara tocmai îi acordase premiul „Speranţa”, Emil Constantinescu, „arătând că altele sunt priorităţile acum, a surprins asistenţa – din sala arhiplină a Operei Române din Timişoara – când a spus că nu mai este necesar Punctul 8 al Proclamaţiei (care interzicea accesul activiştilor comunişti şi securiştilor la funcţii publice). El a arătat în context că Punctul 8 a fost necesar până în noiembrie 1996, când a fost rezolvat prin voinţa poporului român” – România liberă, „Emil Constantinescu a primit Premiul <Speranţa>/ Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara a fost necesar până în noiembrie 1996”, 20 martie 1997. 

[6] De exemplu, în ediţia din 17 noiembrie 2009 a revistei 22 (aparţinând Grupului pentru Dialog Social), istoricul Cristian Vasile (fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România) a salutat adoptarea Legii, incriminând totodată „orbirea şi reaua-credinţă” a celor care „în anul electoral 2009” reiau „mai vechile teme de atac asupra preşedintelui Traian Băsescu”, a cărui „condamnare a comunismului nu ar fi fost decât un gest electoral cinic şi fără consecinţe” (articolul Condamnarea comunismului era publicat în plină campanie electorală în care Traian Băsescu candida pentru cel de-al doilea mandat).

[7] Inconsistenţa Deciziei în cauză (nr 1360 din 21 octombrie 2010) a făcut şi în acest caz rezonabilă supoziţia că, în fapt, instanţa de contencios constituţional a decis în acord cu opţiunea autorităţii politice. Cu titlu de exemplu, principala „motivare” a Curţii a fost că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă ar fi inechitabile în considerarea faptului că persoanele persecutate din motive politice erau deja beneficiare ale indemnizaţiilor lunare în cuantum de 200 de lei (respectiv 100 de lei) pentru fiecare an de detenţie, respectiv de internare abuzivă în spitalele psihiatrice, stabilite prin Decretul-lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată în 6 martie 1945. Deşi le era şi lor bine cunoscut faptul că victimele statului comunist, tot mai puţine de la un an la altul, trăiau cel mai adesea în sărăcie (având pensii de 5 sau chiar de 10 mai mici ca ale torţionarii lor), judecătorii Curţii au găsit că dacă foştilor deţinuţi politici li s-ar fi dat prin lege dreptul de a se adresa instanţelor de judecată pentru „despăgubiri morale” individualizate în raport cu abuzurile la care fiecare dintre ei au fost supuşi s-ar „aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art 1 alin (3) din Constituţie”. Or un asemenea „argument” nu putea să fie, în mod evident, decât cel mult un enunţ de natură strict politică – destul de discutabil şi acesta. Pentru că o argumentare de drept constituţional nu avea voie să invoce trunchiat textul constituţional în cauză – în care „dreptatea”, ca valoare a statului de drept din România, era şi este precedată, în enumerarea acolo făcută, de valori cu nimic mai puţin importante, precum „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi libera dezvoltare a personalităţii umane”. „Dreptatea” pe care au apărat-o judecătorii cu aparenţa unei griji deosebite pentru valorile garantate de legea fundamentală este în fapt o gravă nedreptate în condiţiile în care victimele ororilor statului comunist sunt împiedicate să se adreseze Justiţiei pentru o dreaptă despăgubire, pe măsura ororilor pe care le-au îndurat. Preocupaţi de subterfugii la o decizie vădit inconsistentă şi netemeinică, magistraţii Curţii Constituţionale au scăpat din vedere până şi faptul că suprimând textul legal în cauză au încălcat victimelor statului comunist inclusiv dreptul constituţional de acces liber la Justiţie: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept” (art 21 din Constituţia României)”. În sfârşit, magistraţii Curţii au decis cum au decis fiindu-le bine cunoscut faptul că în anii anterior, cu deosebire în perioada administraţiei Băsescu-PDL, au fost respinse proiecte de lege care vizau stabilirea mai echitabilă a drepturilor de pensie ale foştilor deţinuţi politici şi, respectiv, ale torţionarilor lor (se pot vedea, de exemplu, pe website-ul autorului, în secţiunea de Documente/ Analize, studii, rapoarte, Propunere legislativă privind pensiile unor responsabili comunişti (iulie 2006), respectiv Propunere legislativă privind pensiile unor responsabili comunişti (mai 2008); prin aceasta nu erau materializate alte două măsuri stabilite imperativ în Raportul Comisiei Prezidenţiale  de Analiză a Dictaturii Comuniste, astfel cum se va arăta mai jos.

[8] Două exemple sunt cele ale foştilor deţinuţi politici Aurel Sergiu Marinescu (care a făcut 14 ani de închisoare comunistă, fiind eliberat abia în 1969, cu cinci ani mai târziu decât majoritatea covârşitoare a deţinuţii politici, eliberaţi până în 1964) şi Adrian Marino (8 ani deţinut politic şi 6 deportat). Nu mult după decesul fiecăruia dintre ei (aşa cum s-a întâmplat în practic toate cazurile de acest gen, când cei în cauză nu se mai puteau apăra în vreun fel), Consilui Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a făcut publice informaţii care ar fi indicat colaborarea lor cu Securitatea. Informaţiile, furnizate şi aşa trunchiat, au fost interpretate unilateral, rupte din context şi chiar falsificator, cu intenţia de maculare a celor vizaţi. Campania împotriva lui Marino a fost dusă în special de Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, şi Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, poziţii publice în mod evident incompatibile cu asemenea atitudini (se pot vedea, de exemplu: Vladimir Tismăneanu, Un intelectual erudit, chinuit, delator şi idiosincratic: “Misiunile” lui Adrian Marino, pe blogpostul autorului, 28 aprilie 2010, şi Mircea Dinescu, Marino minte şi mort, Evenimetul zilei, 9 februarie 2010). Pentru poziţii critice corelative se pot vedea, de exemplu: Gabriel Andreescu, Cazul Marino (I-V), Cotidianul.ro, 5-11 mai 2010, respectiv Valerian Stan, Istoria, eterna poveste, New York Magazin, 21 octombrie 2009 şi Situaţiunea (XXXVII), New York Magazin, 20 ianuarie 2010, disponibile pe pagina de Publicistică a  website-ului autorului.

Ne gasiți și pe

557FaniLike
19FollowersFollow
Skip to toolbar