Marea şmecherie cu votul diasporei, concepută la Cotroceni de fostul Băsescu Traian şi continuată de actualul Iohannis Klaus Werner, s-a dovedit a fi un fâs şi o manipulare ca la carte, după ce beneficiarii şi-au pus sacii în căruţă, sugerând apoi că “căpşunarii” (cacofonia e intenţionată!) i-au făcut preşedinţi, în 2009 şi 2014, pe ambii foşti candidaţi la fotoliul prezidenţial.
Aşadar, Parlamentul a votat înscrierea în Registrul Electoral şi Votul prin Corespondenţă, misiunile diplomatice şi-au făcut treaba de a-i informa pe românii din străinătate care sunt regulile începând cu alegerile parlamentare din toamnă, s-au cheltuit o grămadă de bani, dar rezultatul e unul catastrofal. Numai 719 români înscrişi în Registrul Electoral şi 2.371 la Votul prin Corespondenţă (până săptămâna trecută), adică 0,00000000…nu se mai ştie cât la sută din cele circa 4-5 milioane de români care trăiesc sau muncesc prin alte ţări. Dar să vedem cum s-a ajuns la această situaţie hilară, generată de incompetenţa Serviciilor, conducătorilor şi parlamentarilor rupţi complet de realităţile diasporei/ exilului româneşti.
- La parlamentarele din 2008, candidaţilor independenţi, reprezentanţii legitimi ai comunităţilor româneşti din diaspora, care cunosc în amănunt problemele cu care se confruntă românii din străinătate, li s-a impus imposibilul, adică strângerea de semnături de susţinere (între 4.000 şi 12.000 în funcţie de mărimea colegiului). Nu de acelaşi tratament au avut parte reprezentanţii partidelor politice, care s-au trezit, practic, fără concurenţă, unii câştigând cele 4 posturi de deputaţi şi 2 de senatori cu puţin peste 1.000 de voturi sau, în unele cazuri, cu câteva sute! Nu mai vorbesc de faptul că sunt unele ţări (precum SUA) unde legea interzice grupărilor politice să desfăşoare activităţi fără înscrierea prealabilă la Departamentul de Stat. În consecinţă, românii din străinătate s-au trezit reprezentaţi în Parlamentul României de 6 activişti de partid, aleşi în condiţii discriminatorii şi cu încălcarea legii (în cazul SUA)! Rezultatul acestei făcături a fost pe… măsura măsurii şi marionetele partidelor, ajunse mincinos să reprezinte diaspora, au dormit liniştite în băncile Parlamentului, preţ de 4 ani, cu prelungire încă 4, în 2012, ridicând mâna în funcţie de ordinul primit de la şeful de grup parlamentar! Ceea ce se va întâmpla, probabil, şi la parlamentarele din această toamnă.
- La prezidenţialele din 2009, Guvernul Băsescu (Boc) a trecut comisiile secţiilor de votare din străinătate de la comunităţi (care funcţionaseră impecabil 19 ani!) la diplomaţi. Rezultatul a fost tot pe… măsura măsurii şi este bine cunoscut: jaful de la Ambasada României la Paris, patronat de Theodor Baconschi, Băsescu Traian s-a trezit “reales” preşedinte cu votul diasporei, după ce Mircea Geoană câştigase alegerile în România şi rostise celebra frază “Mihaela, dragostea mea”!
- Scenariul s-a repetat în 2014, când tot diplomaţii şefi de comisii au decis cine va fi noul preşedinte al României, dar strategia a fost puţin diferită: numărul membrilor din comisiile secţiilor de votare a fost redus de la 8 sau 10 la 2 sau 3, deci înregistrarea şi votul în sine au durat mai mult, s-au format cozi interminabile la uşile ambasadelor şi consulatelor, oamenii s-au revoltat şi Iohannis Werner Klaus a ieşit preşedinte.
Da, votul diasporei a fost şi este o manipulare ca la carte, pusă la cale şi finalizată de către Servicii, în cârdăşie cu Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Deşi e prea târziu pentru a fi luat în seamă, îmi permit să ofer două soluţii, chiar dacă unii mă vor înjura fără să se semneze.
- Condiţii egale de concurs pentru candidaţii independenţi şi cei de la partidele politice în colegiile diasporei. Argument: actuala lege electorală este discriminatorie faţă de independenţii care vor să candideze în colegiile diasporei, în sensul că aceştia, deşi au legitimitate în comunităţile de români, sunt obligaţi să adune semnături de susţinere, în timp ce candidaţii partidelor sunt scutiţi de această corvoadă imposibil de finalizat în timp util. Deci, semnături de susţinere pentru toţi!
- Trecerea comisiilor secţiilor de votare de la diplomaţi înapoi la comunităţi. Argument: comisiile de votare formate din membrii comunităţilor de români au funcţionat fără probleme în perioada 1990-2009, au credibilitate şi nu se află sub presiunea impusă diplomaţilor de şefii lor de la Bucureşti.
În rest, să auzim numai de bine!
sursă: Gorjeanul
Autor: Cozmin Gușă
Românii ce vor să se informeze corect se plâng pe unde apucă de faptul că mass-media nu le mai oferă această posibilitate, cu excepția câtorva site-uri de știri și 2-3 radiouri. În mod clar nici o televiziune din grila cabliștilor nu se mai califică azi ca să îndeplinească criteriile de obiectivitate, mai există doar vreo 3-4 moderatori ce negociază din greu cu patronii lor ca să reușească să nu-și bată joc de meserie, alții s-au mutat doar în mediul online ca să-și poată face treaba corect. Desigur că e prea puțin, proporția entităților media ce ”cântă melodia preferată, plătește-mă Șefu’ să-mi placă!”, este probabil sărită de 95% din total.
În fața acestei situații, în interiorul acestei mari părți a presei se duce o luptă crâncenă, văzută și nevăzută, nu doar pentru bugete preferențiale, dar mai ales pentru acuzare reciprocă. Cei care iau bani doar de la Guvern îi beștelesc pe cei ce capătă bugete și de la partidele politice, iar cei ce iau bani doar de la companii private ce le impun linia editorială (cum ar fi OMV ce plătește ca să fie susținută spolierea cetățenilor în beneficiul profiturilor ei) se oțărăsc la toți ceilalți ce cântă partitura Guvernului și a partidelor, pozând fals în corecții de serviciu. Adevărul și normalitatea este că nu-i ilegal și nici imoral ca presa să capete bani de la Guvern, partide sau companii private, dar cu condiția necesară și suficientă ca să-și păstreze atitudinea critică în interesul cetățeanului/consumatorului, și-atunci când sponsorii greșesc să fie luați și ei la întrebări, oferindu-le astfel posibilitatea de explicații. Atât și nimic mai mult! Ori tocmai asta lipsește și enervează/dezamăgește publicul, faptul că patronii din presă și-au acceptat statutul de șefi de ansambluri de lăutari ce cântă la comanda celor ce-i plătesc. Situația nu e nouă și e generalizată în lume, dar a devenit de nesuportat abia în pandemie sau război când cetățenii au nevoie de informații corecte în baza cărora să-și croiască o strategie de supraviețuire.
Situația e și mai puturoasă dacă luați în considerare că unii din presă ce sunt tăiați de la porție încep brusc să-și critice foștii binefăcători, căutând să se mute în tabăra dușmanilor acestora, își schimbă ”predicatele” editoriale brusc și publicul lor chiar nu mai pricepe nimic, se dezorientează și mai rău. Iar de-aici vine această senzație de marasm în presa noastră, ce provoacă incertitudine și deziluzie la nivelul oamenilor. Un ospiciu numit România!
Sunt în postura să cunosc bine (dacă nu cumva chiar cel mai bine) mecanismele relaționării politică-presă, am lucrat în ultimii aproape 30 de ani la vârful celor două ”tabere”, și dacă n-ar trebui să-mi fie silă de nivelul la care s-a ajuns, apoi desigur că mi-ar fi milă, fie de mulții patroni și jurnaliști de care sunt legat prin relații de prietenie/amiciție, și ce-au ajuns să se prostitueze la bătrânețe, fie de unii politicieni mai de treabă ce nu mai știu/pot să se extragă din acest carusel al lăcomiei, interesului, șantajului. Și nu-i nici o soluție pe termen scurt și mediu, nu vă faceți iluzii!
P.S. L-am văzut azi-dimineață pe Instagram pe Mircea Dinescu care-a dat-o pe lăutăreală la propriu și organizează concerte cu public și orchestra lui de lăutari, unde-și cântă, afon dar simpatic, poeziile publicate în ”Cațavencii”. E cam trist, dar mai corect așa!
Autor: Grigore Culian
Luni, 8 august 2022, 30 de agenți FBI și o armată de mascați au invadat reședința fostului președinte american Donald Trump, situată în localitatea Mar-a-Lago (statul Florida), în urma unui ordin de percheziție emis de judecătorul federal Bruce Reinhart – fără înștiințarea prealabilă a procurorului general, Ashley Moody, așa cum prevede legea.
Acțiunea a avut loc dimineața devreme și s-a desfășurat în lipsa lui Donald Trump, plecat cu „treburi“ la New York. Agenții federali nu au permis prezența unuia dintre avocții lui Trump la locul perchezi]iei, existând posibilitatea „plantării“ unor obiecte sau înscrisuri menite să-l compromită pe fostul șef de la Casa Albă!
A fost o nouă încălcare flagrantă a drepturilor civile ale celui anchetat și chiar a Constituției americane! Investigația FBI urmărește – cel puțin la nivel declarativ – recuperarea unor documente și înregistrări clasificate, pe care Donald Trump le-ar fi „sustras“ ilegal la plecarea de la Casa Albă,în loc să le predea Arhivelor Naționale, dar scopul real e punerea acestuia sub acuzație și obținerea unei posibile condamnări penale, care i-ar afecta serios șansele de a candida pentru un nou mandat de președinte
în 2024. Personal, nu am nicio îndoială că acțiunea a pornit de la Casa Albă, procurorul general Merrick Garland şi directorul FBI, Christipher Wray (un oportunist numit de Trump și sărit în barca lui Biden!), fiind doar executanți! Autorii acestui act de poliție politică, în care instituțiile de forță ale statului sunt folosite pentru suprimarea unui posibil adversar, au mers atât de departe, încăt au aprobat intrarea agenților FBI în dormitorul familiei Trump, acțiune unică în istoria Statelor Unite! O mizerie care nu poate fi tolerată de niciun american!
Conform unui articol din Secțiunea 2071 a Codului Penal al Statelor Unite „orice persoană ce are în custodie documentele guvernamentale şi care ascunde, îndepărtează, mutilează, şterge sau distruge în mod intenționat şi ilegal orice fel înregistrare, procedură, hartă, carte, hârtie, document sau orice altceva, depus sau stocat în orice birou public poate fi amendată sau condamnată până la trei ani de închisoare“. Mai mult, orice persoană condamnată în temeiul acelei legi va fi „descalificată de a ocupa funcții federale“.
Este exact ce visează democratul neomarxist Joe Biden și instituțiile de forță din jurul lui, care îl controlează! Pe de altă parte, scrie Adevărul.ro, „criteriile de eligibilitate pentru candidații la preşedinție sunt stabilite de Constituția SUA şi sunt minimale: un candidat trebuie să aibă cel puțin 35 de ani şi să fie rezident al SUA de cel puțin 14 ani. Prin urmare există un conflict între legislația federală care stipulează că cei condamnați în
temeiul legii de mai sus ar trebui să aibă interdicția să dețină funcții şi Constituție, care stabileşte cerințe clare pentru cine este eligibil să candideze la preşedinție şi nu menționează condamnările penale“.
Miercuri, 10 august a.c., Donald Trump a ajuns în fața procurorului general al statului New York, democrata Letitia James, într-un dosar în care Trump Organization este inculpată pentru evaziune fiscală. Conform ziarului Național, compania fostului președinte și directorul său financiar, Allen Weisselberg, au pledat nevinovați, pe 1 iunie 2022, în fața unui tribunal din Manhattan (New York) – un alt dosar politic. Donald Trump i-a acuzat pe cei doi procurori de caz (Cyrus Vance, procurorul districtului Manhattan, și Letitia James, procurorul general al statului New York – doi democrați!) că „își continuă vânătoarea de vrăjitoare“, o expresie folosită
pe tot parcursul mandatului de președinte la adresa detractorilor săi, conform TV5 Monde. Trump a invocat Amendamentul 5 din Constituția SUA, care permite celor anchetați să nu dea declarații care să-i incrimineze.
După ore de audieri, în care fostul președinte a pronunțat de 440 de ori sintagma „nu am nimic de declarat“, Donald Trump a spus din nou că este victima unei „vânători de vrăjitoare“! S-a întâmplat doar două zile după descinderea agenților FBI în reședința sa din Mar-a-Lago, statul Florida, iar cu o zi înainte fusese interogată în același dosar fiica sa, Ivanka Trump!
Să fie „coincidențe“?!
Hărțuirea lui Donald Trump a început în urmă cu 6 ani, înainte să devină al 45-lea președinte al Statelor Unite. Campania electorală din 2016 a început cu o tentativă de compromitere din start: povestea cu fetele tinere abuzate sexual de către candidatul republican! S-a dovedit că totul a fost un fâs, după ce una dintre „victime“ a declarat că a fost plătită să mintă! A urmat ascultarea telefoanelor și urmărirea lui Trump de către agenți FBI, un abuz cu incidență penală trecut ușor cu vederea de către „justiția independentă“! Au urmat 4 ani de mandat și hărțuiure permanentă, începând cu scandalul „RussiaGate“, în care procurorul „independent“ Robert Mueller (un fost director al FBI) a cheltuit milioane de dolari fără să demonstreze nimic! Lucrurile nu s-au oprit aici și șeful de la Casa Albă a fost nevoit să facă față procedurii
de impeachment, fiind acuzat de „incitare la violență“ în cadrul invaziei Capitoliului din 6 ianuarie 2021. S-a întâmplat cu două săptămâni înainte
de sfârșitul mandatului de președinte! A fost o nouă „coincidență“!
Toate aceste abuzuri îndreptate împotriva unui fost pre[edinte sunt unice în istoria Statelor Unite și s-au întâmplat în timp ce clanurile Clinton (dosarul de corupție Clinton Foundation, dosarul Bengazi, e-mail-urile care au pus în pericol securitatea națională în mandatul de Secretar de Stat al lui Hillary), Biden (dosarele Ucraina și Hunter Biden), Pelosi (valorificarea frauduloasă a unor stocuri cu ajutorul informațiilor obținute în mod ilegal!) sau Bush (dosarul declanșării fără motiv a războiului din Irak) au fost ferite de rigorile justiției americane! Mai trebuie spus că acțiunile instituțiilor de forță ale statului folosite în scopul eliminării din cursă a unui fost și posibil viitor președinte seamănă cu metodele staliniste! Ele au fost experimentate în țări precum Ucraina, România sau Bulgaria, iar acum amenință să sape la temelia democrației americane! E suficient să ne amintim de modul abuziv în care regimul Băsescu (Petrov) s-a folosit de „statul paralel“ pentru a-și „lichida“ (atât la propriu cât și la figurat!) adversarii politici, când Kovesi, Maior, o parte dintre procurori și judecători sau chiar Curtea Constituțională participau la abuzuri care puneau în pericol statul de drept! Din acest punct de vedere, Donald Trump este un bun „încasator“ și un luptător redutabil! Ceea ce i se întâmplă acum se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care încearcă să-l elimine din cursa pentru Casa Albă în 2024.
Multe sondaje îl dau drept favorit și mă tem să nu i se întâmple ceva rău!
De ce voi vota cu Partidul Mişcarea Populară şi voi vota cu NU la Referendumul pe justiţie
1. Alegerile europarlamentare
Pentru alegerile europarlamentare de la 23-26 mai 2019 România va avea un număr de 32 de parlamentari, iar după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – 33 de parlamentari. Pe eşichierul politic se înfruntă, cu şanse de reuşită, şapte partide, aliniate următoarelor grupuri europarlamentare: populari (de dreapta) – PNL, PMP, UDMR; socialişti (de stânga) – PSD; centrişti – ALDE, PRO România; şi partide noi – Alianţa 2020 USR+.
https://ig.ft.com/european-parliament-election-polls/Prin tradiţie, alegerile europarlamentare au în România o prezenţă la vot redusă (în jur de 35%) şi servesc ca barometru de opinie pentru alegerile interne (locale, parlamentare şi prezidenţiale). Din păcate, nici în acest an situaţia nu a fost diferită. În loc de a se concentra pe prezentarea pentru cetăţenii votanţi a proiectelor europene privind România, partidele au preferat să adopte poziţii pro sau contra privind coaliţia de centru-stânga de la putere (PSD şi ALDE) şi liderul acestuia, Liviu Dragnea (preşedinte al Camerei Deputaţilor), condamnat pentru corupţie. Cu o singură excepţie: Partidul Mişcarea Populară (PMP), condus de Traian Băsescu, fost preşedinte al României între 2004-2014, care este şi cap de listă a partidului pentru aceste alegeri şi, în premieră, primul preşedinte eligibil pentru un post de europarlamentar.
Am urmărit atent dezbaterile şi mitingurile electorale ale tuturor partidelor şi, punctual, ofertele lor electorale. Subiectul Dragnea a dominat copios campania electorală şi a împărţit partidele în două tabere agresive – pro (PSD şi ALDE, un partid de dizidenţi de la PNL) şi contra (PNL, USR+, PRO România, un partid de dizidenţi de la PSD, şi, în ultimele zile, şi UDMR). În schimb, PMP a optat să prezinte cu mai mare claritate alegătorilor oferta lor electorală mai diversificată, pe linie economică (Canalul Rin-Dunăre, subvenţiile agricole), socială (anti-imigraţionismul şi menţinerea valorilor creştine), politică (integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România) şi militară (puternic pro-NATO şi rezervată privind o armată a Uniunii Europene fără SUA).
De aceea, sunt pe deplin convins că, votând PMP pentru alegerile europarlamentare din 2019, România va avea prin preşedintele Băsescu o voce autorizată la Bruxelles, el fiind deja cunoscut ca un bun negociator şi un fin cunoscător al complicatelor proceduri ale Uniunii Europene.
2. Referendumul pe tema justiţiei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a hotărât ca odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 să aibă loc şi un referendum pentru justiţie, ca reacţie la intenţiile guvernului PSD-ALDE de a modifica legislaţia penală şi a dezincrimina unele infracţiuni. Mulţi au văzut, şi pe bună dreptate, în acţiunile guvernului o tentativă de a-l scăpa pe liderul social-democrat Liviu Dragnea de rigorile legii.
Pentru ca referendumul să fie validat a fost stabilit un prag de 30% din numărul votanţilor înscrişi în listele electorale permanente, conform unei legi a referendumului din decembrie 2013. Acest prag a fost coborât de la 50% în urma eşecului referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din 2012.
Referendumul pe justiţie din 2019 conţine două teme considerate de interes naţional de către preşedintele Iohannis şi anume: (1) interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi (2) interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, precum şi dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.
Preşedintele Iohannis, având intenţia generoasă şi lăudabilă de a lupta eficient împotriva corupţiei, a îndemnat electoratul să voteze cu DA la ambele întrebări.
Din păcate (şi o spun şi ca fost judecător, profesor de drept şi cercetător ştiinţific în domeniul juridic), întrebările sunt slabe din punct de vedere legal şi au un efect limitat din punct de vedere politic.
Din punct de vedere legal, interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie va crea o discriminare între infractorii condamnaţi pentru acest tip de infracţiuni (care nu vor beneficia de amnistie şi graţiere) şi infractorii condamnaţi pentru restul infracţiunilor, multe din ele mult mai grave decât infracţiunile de corupţie, precum omorul sau trădarea (infractori care vor beneficia de amnistie şi graţiere). În plus, pe planul formulării, întrebările sunt prea tehnice pentru nespecialişti şi, pe bună dreptate, au creat multă confuzie chiar şi printre adepţii preşedintelui Iohannis.
Din punct de vedere politic, întrebările au o viziune limitată şi par formulate ca şi cum PSD şi aliaţii săi vor conduce România pe vecie, fără a se ţine seama de alternanţa partidelor la putere, specifică democraţiei. Nu mai devreme de luna mai a anului 2016, guvernul de centru-dreapta al lui Dacian Cioloş a dat o ordonanţă de urgenţă de modificare a codurilor penal şi de procedură penală şi a legii privind organizarea judiciară, adică exact în acele domenii pe care acum preşedintele Iohannis vrea să le excludă din ordonanţele de urgenţă.
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/178639În plus, mai mult ca sigur că pe viitor, pentru alte guvernări de dreapta, se pot ivi situaţii care să justifice asemenea decizii. Însă acele decizii vor fi, la rându-le, puternic criticate chiar de opoziţia de stânga în baza aceluiaşi referendum.
Adversarii politici ai preşedintelui Iohannis au anunţat în mod direct că vor boicota referendumul (ALDE) sau, în mod mai subtil, că îl vor ignora (PSD), cu scopul de a-l invalida printr-o prezenţă la vot de sub 30%. Din păcate, atât preşedintele Iohannis, cât şi adversarii săi politici folosesc acest referendum (care ar fi trebuit să aibă nişte întrebări mai simple şi mai clare privind justiţia) nu în ideea reformării României, ci de a marca puncte în mod politicianist şi demagogic.
Ca votant responsabil, eu nu voi boicota referendumul şi nici nu îl voi ignora, ci voi vota la acest referendum pentru a contribui la pragul de validare de 30%. Sunt convins că intenţiile nobile ale preşedintelui vor beneficia de o majoritate de voturi de DA la cele două întrebări.
Eu voi vota însă cu NU la ambele întrebări din motivele mai sus-menţionate. Este reacţia mea de a arăta politicienilor de orice culoare că votul meu este responsabil faţă de propria mea conştiinţă (ca alegător) şi formaţie profesională (de jurist) şi că acest vot nu poate fi manipulat politicianist într-o direcţie sau alta.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu
*****
un articol de Tiberiu Dianu
Alegerile parţiale din 2018 s-au terminat şi iată ce putem spune cu siguranță despre cum vor evolua lucrurile doi ani de-acum încolo, până la alegerile generale din 2020 (când președintele Donald Trump va fi reales).
Liberalii și mass-media au dorit ca toată lumea să creadă că în 2018 va fi un val democrat de tip tsunami. N-a fost să fie.
La alegerile parţiale din 1994 președintele democrat Bill Clinton a pierdut 54 de locuri la Camera Reprezentanţilor, 8 locuri la Senat și 10 poziţii de guvernator. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_1994 Atunci a fost, într-adevăr, un tsunami.
La alegerile parţiale din 2010 președintele democrat Barack Obama a pierdut 63 de locuri la Cameră, 6 locuri la Senat și 29 poziţii de guvernator. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_2010 Un tsunami și mai mare.
La alegerile parţiale din 2018 președintele republican Donald Trump a pierdut cu 50% mai puţin la Cameră (confirmând precedentele istoriei), și-a extins simţitor majoritatea din Senat, în timp ce numărul poziţiilor de guvernatori rămâne divizat. Ce e mai important e că președintele a câștigat poziţii-cheie de guvernatori în state moderate (precum Florida și Ohio), un factor extrem de important pentru realegerea sa din anul 2020. https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_elections,_2018
Deci, niciun tsunami în 2018. Mai degrabă am putea vorbi de un “val verde”, în condiţiile în care democrații au pompat sume enorme de bani pentru candidaţii lor, cu rezultate deloc spectaculoase. În Texas și Georgia, de exemplu, candidaţii democraţi pentru posturile de senator şi, respectiv, guvernator, au eşuat.
Desigur, liberalii și presa aservită lor vor continua să se laude până în 2020 cu majoritatea lor din Camera Reprezentanţilor. Ce înseamnă, în realitate, acest lucru?
În ciuda înfrângerii temporare și relative de la Cameră, preşedintele Trump are motive de optimism. Republicanii din Cameră nu i-au fost niciodată loiali sută la sută. Mulți dintre ei erau oricum republicani doar cu numele, alţii erau făţiş contra lui Trump, iar alţii erau prea moderaţi pentru politicile reformiste ale președintelui. Mulţi din ei au decis nici să nu mai candideze pentru aceste alegeri, cel mai bun exemplu fiind preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, deputatul Paul Ryan.
E aceasta o dovadă de loialitate faţă de preşedinte? Greu de crezut. Aceşti republicani au decis să renunțe la reînnoirea mandatelor lor şi, implicit, la responsabilitatea care le revenea în faţa alegătorilor, aceea de a susține o reformă de substanţă a societății americane. Ei făceau parte din categoria de politicieni care doar promiteau că rezolvă lucrurile. Iar când președintele Trump a început cu adevărat să rezolve lucrurile, au început să îl urască pentru asta. Multe din locurile lăsate vacante de ei au fost câștigate de democrați, care aşa au reușit să îşi obțină majoritatea la Cameră (şi, destul de interesant, nu au avut parte nici de atacurile cibernetice ruseşti acolo unde au câştigat!).
Vestea bună e că restul de republicani, majoritatea aleși la 6 noiembrie 2018, sunt acum mult mai loiali președintelui, iar acesta se poate baza, într-adevăr, pe ei. Republicani de genul lui Paul Ryan, Bob Corker sau Jeff Flake, notorii prin rezistenţa lor faţă de preşedinte, au dispărut în mare parte din Congresul SUA.
Există și alte vești bune (pe care le prezic că se vor întâmpla). După euforia post-electorală, democrații din Cameră vor descoperi că nu mai sunt așa de uniți după ce au ajuns la putere. Cum se vor împăca oare democraţii rezervişti militari cu zănatecii lor colegi socialişti? Va fi fascinant de urmărit.
Datorită expansiunii numărului de locuri din Senat câştigate de republicani, primadonele republicane vor dispărea. Vor apărea, în schimb, primadonele democrate de la Cameră. Şi nu toate aceste noi primadone o vor dori pe lidera Nancy Pelosi ca preşedintă a Camerei. Şi nici nu vor vota automat proiectele de legi ale colegilor lor de partid. Şi nici nu îl vor demoniza non-stop pe președintele Trump, cum au făcut-o până acum. Și, cu siguranță, nici nu vor respinge unele colaborările bipartizane.
Viitorul apropiat ne va spune dacă, în ultimă instanţă, democraţii temporar euforici vor dori să îşi ia treaba în serios şi să legifereze sau, din contră, să continue să “reziste” (în timp ce se află la putere) şi să îl investigheze pe preşedinte. Americanii le vor monitoriza îndeaproape performanţa în următorii doi ani. Americanii sunt oameni de bun simţ şi ce doresc ei sunt “locuri de muncă, nu locuri pentru gloate” (Jobs not Mobs) “Judecători imparţiali gen Kavanaugh, nu caravane de imigranţi ilegali” (Kavanaugh not Caravans) şi “rezultate, nu rezistenţă” (Results not Resist).
În concluzie, există multe motive serioase pentru care republicanii nu ar trebui să fie prea pesimiști, după cum nici democrații nu ar trebui să fie prea optimiști.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/11/positive_perspective_on_the_midterm_election.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-u-s-midterm-elections-2018-some-positive-perspectives/.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu
un articol de Tiberiu Dianu
Din luna decembrie 2017 presa centrală americană a încercat să inducă publicului larg ideea că un val “albastru” democrat de tip tsunami ar urma să lovească America în timpul alegerilor parţiale din 6 noiembrie 2018. Sondajele inițiale arătau un avantaj de două cifre în voturile acordate democraților.
Între timp, cu doar câteva săptămâni inaintea zilei fatidice de 6 noiembrie, raliurile naţionale ale președintelui Trump înregistrau participări masive de sute de mii de persoane, economia era în plină expansiune, iar “valul” democrat mult-aşteptat aproape că dispăruse. Deşi democraţii acceptaseră tacit o posibilă înfrângere în Senat, acum ei se îngrozesc de perspectiva de a pierde și Camera Reprezentanților, de majoritatea căreia îi separă doar 24 de locuri de deputaţi.
Liderii democraţi, ca Tom Perez, președintele Comitetului Național Democrat sau Bernie Sanders, senator de Vermont şi fost candidat prezidenţial în 2016, au încercat să salveze onoarea partidului, calmându-şi suporterii care aveau aşteptări exagerate. https://www.foxnews.com/politics/sanders-and-perez-express-uncertainty-over-blue-wave-ahead-of-midterms
Presa centrală a încercat şi ea să lanseze nişte ştiri false de ultim moment, de genul celei cu Cesar Sayoc, presupus susţinător al preşedintelui şi suspectat de expedierea unor pachete cu bombe fâsâite unor celebrităţi de stânga. În cele din urmă, acest tip de diversiuni vor avea asupra electoratului exact același efect inofensiv ca și respectivele pseudo-bombe. https://www.washingtonpost.com/politics/2018/10/27/ann-coulter-didnt-ditch-conspiracy-theories-after-bombers-arrest-most-false-flaggers-didnt/?utm_term=.d25ed350ec4f
Ce se va întâmpla însă cu adevărat la alegerile parţiale nu va fi valul democraţilor, incorect denumit “albastru” (culoarea lor fiind, de fapt, roşie), ci un val tricolor, roșu-alb-albastru, naţionalist, alimentat de poziția patriotică a președintelui Trump referitoare la steagul american și imnul național. În mod repetat, preşedintele a declarat la raliurile sale următoarele: “Stâm în genunchi când ne rugăm lui Dumnezeu, dar stăm în picioare în faţa drapelului american când se intonează imnul naţional”. Acest îndemn puternic continuă să inspire membri ai tinerei generaţii din Statele Unite.
Unul dintre aceştia este liceanul Jackson Dean Nicholson, care, înaintea unui meci de fotbal american, și-a exprimat sentimentele interpretând într-o manieră foarte personală imnul naţional american.
Vezi AICI. http://www.fox8live.com/2018/10/22/teen-wows-md-football-crowd-with-country-version-national-anthem/
Când a fost întrebat ulterior de reporteri ce anume l-a inspirat, tânărul cu voce răguşită a spus simplu: “Sunt american și sunt mândru de asta!”
Americanii sunt liniştiţi pentru că ştiu că ţara lor e pe mâini bune. Iar alegerile parţiale din 2018 vor contrazice precedentele istorice, după care partidul de la putere ar ieşi învins. Şi asta, vorba lui Trump, se va produce “în stil mare” (“bigly”).
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/democrats_dismay_mounting_at_upcoming_red_white_and_blue_midterm_wave.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-red-white-and-blue-wave-of-the-2018-midterm-elections/ , CONSERVATIVE READhttp://conservativeread.com/the-red-white-and-blue-wave-of-the-midterm-election/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/the-red-white-and-blue-wave-b770109772bb .
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****
un articol de Tiberiu Dianu
Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14
Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.
Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.
Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME
Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.
Pictured from left to right: Mike Dunleavy (R), Bill Walker (I), Mark Begich (D) (Credits: Anchorage Daily News photo)
Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.
În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.
Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele MEDIUM https://medium.com/@tdianu/alaskas-quest-for-genuine-conservatism-9d0e465911e9 şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-quest-for-genuine-conservatism-the-case-of-alaska/
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****
un articol de Tiberiu Dianu
Pentru mulți conservatori americani un referendum constituțional pentru redefinirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie ar fi fost un vis devenit realitate. România, o țară cu peste 95% de creștini, a organizat un astfel de referendum, însă mulţi români au preferat să doarmă în loc să viseze. Drept urmare, o inițiativă locală menită să protejeze căsătoria și familia tradițională la nivel constituţional s-a transformat într-un eșec de proporții. Cum a fost posibil aşa ceva?
Referendumul privind căsătoria şi familia tradiţională s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie 2018. Procedurile de revizuire a Constituţiei au fost demarate din toamna anului 2015 de către asociația conservatoare Coaliția pentru Familie. Iniţiativa a mai fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (predominantă în țară) și de majoritatea partidelor politice din Parlament: coaliția de stânga de la putere (formată din social-democraţii de la PSD şi liberal-democraţii de la ALDE) și majoritatea opoziţiei de dreapta (naţional-liberalii moderaţi de la PNL și populiștii de la PMP). Populiștii eclectici de la USR, al doilea mare partid de opoziție după PNL, s-au opus referendumului și au chemat populația la boicot.
Factorii principali care au condus la această inițiativă au fost decizia Curții Supreme a Statelor Unite din anul 2015, care a permis căsătoria între cuplurile de homosexuali, precum şi o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din anul 2018 în favoarea recunoaşterii de către autorităţile române a unui cuplu româno-american de homosexuali căsătoriţi în Belgia. Referendumuri similare privind căsătoriile tradiţionale şi alternative au fost organizate şi în alte ţări din Europa, Caraibe și Australia.
Țările est-europene par a fi mai înclinate să susțină referendumurile privind căsătoria tradiţională. Astfel, în martie 2012 Slovenia a avut o prezenţă la vot de 30,1% și 54,55% voturi contra “cuplurilor de același sex”. În decembrie 2013 Croaţia a avut o prezenţă la vot de 37,9% și 65,87% voturi pentru “familia tradițională”. În februarie 2015 Slovacia a avut o prezenţă la vot de 21,4% și 96,50% voturi contra căsătoriei între persoane de același sex.
În luna mai 2015 Irlanda a avut o prezenţă la vot de 61% şi 62% voturi pentru căsătorii fără deosebire de sex.
În Caraibe, Bermuda a votat în iunie 2016, cu o prezenţă la vot de 46,89% şi 49% voturi contra cuplurilor de același sex.
În Georgia, fosta republică sovietică, președintele a respins în august 2016 o petiție pentru un referendum pentru căsătoriile între persoane de același sex pentru lipsa strângerii numărului de 200.000 de semnături, stabilit ca minim necesar.
Australia s-a pronunţat şi ea, în septembrie-noiembrie 2017, cu vot prin corespondenţă privind dreptul la căsătorie, având o participare de 79,5% și 61,6% voturi pentru căsătoriile între persoane de același sex.
În România, amendamentul a vizat modificarea textului constituțional, prin definirea căsătoriei în mod explicit între un bărbat și o femeie, şi nu doar între “soți”, așa cum stipula varianta iniţială din anul 1991. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_constitutional_referendum,_2018
Pentru a asigura o prezenţă cât mai ridicată la vot, guvernul a extins tradiţionala perioadă de votare de o zi (duminica) şi la ziua de sâmbătă. De asemenea, prin lege specială, a redus şi procentajul de prezenţă la vot, de la 50% la 30%. Sondajele de opinie indicau o victorie sigură, de peste 90%, a susţinătorilor familiei tradiționale.
Dar, în cele din urmă, prezenţa la vot a fost cu puţin peste 21%, cu 91,5% voturi pentru amendament, adică pentru căsătoria tradiţională, 6,5% voturi contra şi cca 2% voturi anulate.
Diaspora a fost mai activă, făcând cozi la secţiile de votare din Marea Britanie, Irlanda și Germania, pe când în România multe secții de votare au rămas goale în cele două zile de referendum. https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/cati-romani-din-diaspora-au-votat-la-referendum-1009970
Reacţiile de după vot au fost mixte. Coaliția pentru Familie a acuzat guvernul de organizare defectuoasă a referendumului. Oponenții referendumului au acuzat biserica de amestec politic deoarece mulţi preoți îşi îndemnaseră enoriașii să meargă şi să voteze pentru amendamentul constituţional. Alții au considerat că amendamentul ar fi fost contra familiilor cu un singur părinte ori numai cu bunici sau contra cuplurilor de homosexuali. În fine, s-a mai susţinut, din partea ambelor tabere, că referendumul ar fi fost inutil, de vreme ce în Codul civil român căsătoria era deja definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie.
Multe din aceste puncte de vedere sunt incorecte. Scopul referendumului era de a clarifica şi a consacra la nivel constituțional termenul de “căsătorie” pentru români. Legile speciale, precum Codul civil, pot fi oricând modificate. În ultimă instanţă, rolul interpretării Constituției aparţine celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Aceşti judecători sunt numiți de politicieni pe o perioadă limitată, de nouă ani, şi nu pe viaţă. Aşadar, definirea familiei și a căsătoriei într-o societate eminamente conservatoare ca cea românească rămâne în continuare la latitudinea a numai nouă persoane, şi acelea numite politic.
În realitate, cauzele care explică această eșec sunt legate de perioada aleasă pentru referendum, lipsită de orice semnificație electorală. Astfel, următoarele alegeri pentru români vor avea loc într-un viitor destul de îndepărtat: alegerile europarlamentare sunt programate pentru luna mai 2019, cele prezidenţiale pentru luna noiembrie 2019, cele locale pentru luna iunie 2020, iar cele parlamentare pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. În aceste condiţii, nu e de mirare că apatia şi comoditatea românilor au predominat.
De asemenea, referendumul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Liviu Dragnea, liderul social-democrat, să aibă un termen de judecată în instanţă pentru a contesta o sentință de trei ani și şase luni de închisoare pentru fals într-un “dosar al angajărilor” în locuri de muncă fictive. În 2016 Dragnea mai fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar penal privind trucarea rezultatelor unui referendum din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. O a doua sentinţă de condamnare ar fi însemnat pentru el executarea ambelor sentințe în închisoare. Cu alte cuvinte, Dragnea s-a slujit de referendum pentru îmbunătăţirea propriului său capital politic.
Aşa stând lucrurile, mulți colegi de partid de-ai lui Dragnea au optat să se delimiteze de acţiunile organizate de el, aceştia fiind urmaţi şi de o mare parte a populației. Prezenţa la vot, vitală pentru acest referendum, a fost astfel subminată şi total compromisă, determinându-se anularea referendumului.
Pentru o țară care era planificată să își asume președinția Consiliului Uniunii Europene între lunile ianuarie și iunie 2019, România a început pe picior greşit. Sau, cum spun românii, “a pășit cu stângul”. Ceea ce adevereşte din nou faptul că la români stânga e problema.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html şi MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/romanias-marriage-referendum-of-2018-a-missed-opportunity-8808458ebf0d
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****
Un articol de Tiberiu Dianu
Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte afro-american nu a putut fi precum Condoleezza Rice sau Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas, Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident, răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă? În timp ce “ţesutul” (aspectul fizic) poate părea la fel, “designul” lor (moralitatea) poate fi radical diferit.
În primul meu an la Facultatea de Drept, când mă gândeam la mine ca unul din generaţia milenarilor de azi, care se crede darul lui Dumnezeu pe Pământ, când procesul meu de gândire nu era aşa de coagulat, iar filozofia mea despre viață era încă în proces de dezvoltare, am descoperit într-un manual juridic noțiunea de “bun simț”. Cartea nu era în limba engleză, iar în multe limbi europene termenul se traduce prin “sens comun”, ceea ce implică o combinație între naturaleţe și înțelepciune. Engleza ne oferă şi ea mai multe sensuri, care implică educație și raționament.
Mi-am dat seama repede de ce termenul de “bun simț” a fost introdus în manualul de facultate din anul întâi. Pentru că trebuia să învăț cât mai devreme de ce principiile juridice trebuie să fie durabile și să reziste testului timpului. Deoarece rațiunea naturală pe care acestea o întruchipează – o conștiință de bază și capacitatea de a judeca – este împărtășită în mod natural de către oameni, fără să se întrebe de ce. Tocmai de aceea legile bune supraviețuiesc mai mult decât legile rele. Pentru că cele dintâi au bun simț, pe când cele din urmă nu au (tot atât de mult).
Aristotel a interpretat bunul simț (kaine aisthesis) drept capacitatea sufletului (el propusese termenul de psyche) de a permite simțurilor individuale să perceapă trăsăturile fizice (prin cooperarea cu percepțiile senzoriale de bază și gândirea rațională umană).
La romani, interpretarea termenului (sensus communis) descrie sensibilitatea umană naturală pentru ceilalți oameni și pentru comunitate. Acest lucru a fost dezvoltat din conceptul grecesc stoic al virtuții etice, influențat de Aristotel. Romanii s-au concentrat asupra rolului dual al percepției individuale și al înțelegerii comune a comunității.
Descartes a încercat să înlocuiască raționamentul comun (de bun simţ) cu raționamentul matematic și a plasat această facultate în creier (nu în suflet sau în inimă, ca Aristotel). Hobbes și Spinoza au aplicat abordarea carteziană la filozofia politică, dar au subliniat importanța sensului roman al bunului simț, într-o interpretare umanistă a acestuia. Aceasta însemna o reorientare asupra simţului comunității, pe care romanii l-au înțeles ca parte a bunului simț.
Etica (de la cuvântul grec ethos, “obicei, obişnuinţă”), ca un bun simț “umanist”, a fost mai târziu definită ca filozofie morală care implică sistematizarea conceptelor de comportament corect și incorect.
Astfel, cu cât o valoare încorporează mai mult bun simţ, cu atât rezistă mai mult în timp. Acest lucru este valabil atât pentru principiile și valorile morale (etice), cât și pentru cele juridice. De prea multe ori am văzut o avalanșă de “noi valori și principii” pe care unii oameni încearcă atât de greu să le producă, să le împacheteze și să le vândă ca “morale” și “legale”. Ceea ce mă deranjează este că, în ciuda noutății lor, le e dată o aură de “vechi” reguli “sacrosancte”, deși nimeni nu le-a observat existenţa cu câteva decenii în urmă. De ce? Pentru că nu existau! Pentru că ele au fost inventate din nimic de către activiști cu agende speciale. Și pentru că erau prea “noi” pe piață, trebuiau să fie “etichetate”, “vândute” și “comercializate” ca fiind lucruri “vechi şi bune”.
Prea multă teorie? Să luăm atunci câteva exemple tipice, în care, așa cum se întâmplă întotdeauna, cineva este forțat să înghită o premisă defectuoasă și apoi “îndrumat să urmeze” acea premisă spre scopul final dorit de persoane cu puţin sau fără dram de bun simţ (liberalii tipici). Voi lăsa vechile valori fără ghilimele şi voi pune noile “valori” în ghilimele.
Să începem: pentru familie avem căsătoria “de același sex”. În primul rând, “același sex” nu este o problemă de drepturile omului, este o condiție biologică. Dar pentru că oamenii care nu beneficiază de avantaje băneşti suplimentare o doresc pe agenda lor, o “comercializează”.
Un alt exemplu: pentru justiție avem justiția “socială”. Să ne înţelegem, justiția nu e “socială”, e egală. Punct. Dar, stai aşa, că unii oameni cu probleme juridice și subiecte speciale pe agendă trebuie să fie acomodaţi, așa că ei “comercializează” și acest lucru.
Alt exemplu: pentru imigrație avem imigranții ilegali latino-americani care, nu-i aşa?, sunt și ei “americani”. Deci, după ce încâlcaţi legea, veniţi şi cereţi drepturi. Ne pare rău că nu vă putem ajuta, dar legea nu ne permite. O veche maximă juridică romană spune aşa: “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, adică: nimeni nu poate invoca încălcarea legii pentru a dobândi un drept. Aceasta este o chestiune juridică, nu o problemă “umanitară”. Cazul în speţă: femeia gravidă care imigrează ilegal în Statele Unite, apoi naşte şi solicită cetăţenia americană pentru noul-născut. Dar oamenii cu agenda pricep asta pe de-a-ndoaselea.
Și în sfârşit: pentru probleme de muncă și impozite (progresive) avem partea “echitabilă”. Cine știe exact cât de mult sau de puţin este “echitabil”? Știe președintele? Ce face, trage un număr din pălăria magică? Aha, am priceput, oamenii cu agenda știu ei mai bine. Aşa că o să “comercializeze” şi chestia asta.
Mă voi opri aici. Fiecare dintre problemele prezentate mai sus merită, separat, mult mai multe pagini de eseuri și articole, iar eu sunt gata de livrare. Şi atunci mă întreb: unde mai este “înțelegerea comună a comunităţii”, unde mai este “raționamentul” şi unde mai sunt “conceptele sistematizate de comportament corect şi incorect”?
În 1776, în ajunul Revoluției americane, Thomas Paine își publica faimosul pamflet “Common Sense” (Bunul simţ). Acolo susţinea el pe un ton convingător şi pasionat în acelaşi timp că independența – idealul pentru o națiune în formare, cum era America acelor ani – era legată de un mănunchi de credințe morale și religioase. Acel mănunchi de convingeri era important pentru a schița o identitate americană specifică.
Cred cu tărie că a sosit timpul să începem să conversăm din nou, mult mai des și mult mai tare, despre bunul simț. Cred că a sosit timpul să începem să ne gândim din nou la Independență. O a doua Independență, cea a spiritului, cea care ne eliberează sufletele de corectitudinea politică și de toți acești “noi termeni fabricaţi”. Am fost invadați, în timp ce eram adormiți, de toți acești “tâlhari de corpuri”, care ne înlocuiesc vechile valori de bun simț ale credințelor morale și religioase cu copii fizice identice, dar cu conținut modificat. Având același “ţesut”, dar cu “design” diferit.
Cred realmente că în prezent ar trebui să vorbim mai mult despre bun simț. Mulți dintre noi par să-l fi pierdut, împreună cu vechiul nostru cod de principii și valori. Și avem tendința să îl înlocuim cu un cod “nou”, dar să păstrăm termenii de bun simț, ca momeală. Asta se numește în limbaj juridic “interpretare” (mă aud judecătorii liberali de la Curtea Supremă?).
Într-o zi înapoiam nişte materiale de la biblioteca mea de cartier. La recepţie, un bătrân bibliotecar de bun simţ, care întâmplător era de culoare, mi-a înmânat o pagină cu două scurte paragrafe scrise pe ea. Primul paragraf spunea: “În anul 1944 tinerii de 18 ani luau cu asalt plaja din Normandia, înfruntând moartea”. “Generaţia bunicilor”, mă gândeam eu cu emoţie. Iar al doilea paragraf: “În anul 2016 tinerii de 18 ani au nevoie de locuri în siguranţă, ca să nu li se rănească sentimentele”. “Iată şi generaţia nepoţilor milenari”, oftam eu. I-am mulțumit bătrânului bibliotecar pentru bunul simț privind înţeleptele cuvinte aşternute pe hărtie. Apoi m-am gândit la celebra cugetare: “omul e anarhist la 17 ani, socialist la 20, liberal la 30 şi conservator la 40”. Şi gândul mi-a fugit la bătrânii liberali gen Bernie Sanders sau Madonna, care devin cu atât mai jalnici cu cât îmbătrânesc mai mult. Tot mai bătrâni şi tot mai liberali.
Pot spune cu mâna pe inimă că aceşti liberali şi-au pierdut total înţelegerea privind bunul simţ. Liberalii au pierdut sensul bunului simț. Când erau ceva mai tineri era doar trist să-i vezi. În ziua de azi însă devin de-a dreptul periculoşi.
Revenind la întrebarea iniţială a cititorului meu, i-aş răspunde cu o faimoasă replică a lui Sidney Poitier din comedia-dramă clasică din 1967, “Ghici cine vine la cină”: “Tu, tată, te gândeşti la tine ca la un om de culoare, dar eu mă gândesc la mine ca la un om”. Cain, Carson, Keyes, Thomas, Rice și West știu bine asta. Nu însă şi Obama.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
O variantă a articolului a fost publicată în INTELLECTUAL CONSERVATIVE.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.
**
un articol de Tiberiu Dianu
1. Arctica şi situaţia geopolitică actuală
Întâlnirea dintre preşedinţii american, Donald Trump, și rus, Vladimir Putin de luni, 16 iulie 2018, de la Helsinki (Finlanda), a avut loc, iar acum e deja de domeniul trecutului. Țările pe care acești doi președinți le reprezintă continuă să aibă mai multe subiecte fierbinți nerezolvate, printre care: Ucraina, Crimeea, conducta de gaze Nord Stream 2, precum și amestecul Rusiei în alegerile SUA din 2016. Cei doi președinți au convenit să se întâlnească din nou în cursul anului, iar Putin a fost invitat la Washington în această toamnă. Un alt subiect important care ar trebui luat în considerare în timpul următoarelor întâlniri dintre cei doi președinți este problema Arcticii.
Statele Unite trebuie să formuleze o strategie pe termen lung, de contracarare a expansiunii militare a Rusiei, care a continuat în ultima jumătate de secol. Teritoriul bogat, dar nerevendicat, al Arcticii a fost şi continuă să fie o zonă a fricțiunilor și a incidentelor americano-ruse care, în perioada de după războiul rece, pot escalada la nivelul unor conflicte deschise. Regiunea polară deține un sfert din resursele mondiale de petrol și gaze neexploatate, iar zona marină americană acoperă aproximativ 27 de miliarde de barili de petrol și 132 de trilioane de picioare cubice (peste 3,7 trilioane de metri cubi) de gaze naturale, suficient pentru a crea locuri de muncă, venituri și energie termică pentru următorii 30 de ani. http://www.americanthinker.com/articles/2015/04/could_the_us_lose_its_arctic_energy_war_to_rivals.html
Devine din ce în ce mai evident că, în actuala situație geopolitică, Putin nu va dispărea prea curând. La urma urmei, la frageda sa vârstă de peste 65 de ani, el are tot timpul să se joace de-a preşedintele şi de-a prim-ministrul prin rotaţie, după cum o face cu succes din 1999. La rândul lui, Trump a fost ales în funcția de președinte al SUA în 2016 și poate rămâne în funcția de președinte reales până în 2024.
Cei doi lideri mondiali, Trump și Putin, par a avea modele psihologice similare, atât în formă, cât şi în conţinut. Ei se manifestă într-o manieră similară, sunt considerați patrioți de către concetățenii lor (consideraţi “populiști” de către analiștii politici) și beneficiază, fiecare în parte, de o bază solidă de alegători.
Să nu uităm însă că Putin şi-a extins cu mult mandatele ulterior preşedinţilor americani Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama, toţi trei având la activ câte două mandate de preşedinţi aleşi.
Prin urmare, o prognoză pe următorii 10 ani a relației SUA-Rusia se impune cu necesitate.
2. Jucătorii politici din zona Arcticii
Regiunea arctică, situată în cea mai nordică parte a planetei, include, în zona sa subarctică, teritoriile nordice ale Canadei, Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei, Rusiei, Suediei și Statelor Unite. https://en.wikipedia.org/wiki/Arctic
Zona arctică, însă, este împărțită doar între cinci ţări, de-a lungul unei linii de demarcație de 200 de mile nautice (cca 370 de kilometri), cu Rusia pe de o parte, și Statele Unite, Canada, Danemarca și Norvegia, pe de altă parte. http://russia-insider.com/sites/insider/files/20141220_IRM937.png
Creșterea prezenței militare rusești în Arctica creează o stare de neliniște în aceste țări vecine, în special în Norvegia, care a avut în NATO un rol foarte activ în regiunea arctică, această ţară sprijinind aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei din partea Occidentului. https://www.stratfor.com/analysis/russias-plans-arctic-supremacy
3. ”Expunerea nordică” a Rusiei
În epoca lui Putin, Rusia a avut câteva iniţiative agresive de a-şi marca teritoriul, prin reactivarea și renovarea bazelor ei militare mai vechi, din perioada sovietică, pentru a adăposti sistemele de apărare de ultimă generație (inclusiv sistemele radar și de ghidare de la sol), avioane de luptă, spărgătoare de gheaţă și submarine cu energie nucleară. De asemenea, Rusia şi-a extins brigăzile de infanterie motorizată și patrulele de grăniceri (în regiunea arhipelagului Novaia Zemlia, regiunile Murmansk și Yamal-Neneţ, arhipelagul Ţara Franz Josef din regiunea Arhanghelsk, Insula Vranghel, de lângă Alaska, precum și Capul Schmidt). https://breakingenergy.com/wp-content/uploads/sites/2/2015/04/roman-arctic-military.jpg
În octombrie 2013 Putin a promis că nu va “renunța” la zona arctică a Rusiei. În octombrie 2014 Rusia și-a anunțat intenția de a transmite mai multe solicitări către Organizația Națiunilor Unite, încercând să își extindă granițele arctice cu 1,2 milioane de kilometri pătrați (peste 463.322 de mile pătrate). În noiembrie 2014 Putin a anunțat înființarea unui comandament “nordic” al Arcticii, care urma să funcţioneze din luna decembrie a aceluiași an. http://www.businessinsider.com/russia-arctic-expansion-2014-11
În decembrie 2015 Putin a aprobat o nouă doctrină militară, conform căreia Arctica a fost inclusă oficial pe lista zonelor din sfera de influență rusă.
4. Răspunsul Statelor Unite
Începând cu anul 2013 SUA a elaborat o strategie națională pentru regiunea arctică, incluzând peste 30 de inițiative specifice într-un plan de implementare condus de Departamentul Securităţii Naţionale (și susținut de alte departmente, precum cele de Comerț,, Apărare, Externe, Transporturi şi de Fundaţia Naţională de Ştiinţă) “pentru a proiecta o prezență maritimă americană suverană, a sprijini interesele SUA în regiunile polare și a facilita cercetarea care promovează înțelegerea fundamentală a Arcticii” (vezi Ronald O’Rourke, Raportul din 14 septembrie 2017, pp. 8-9). https://www.fas.org/sgp/crs/weapons/RL34391.pdf
Se impune însă ca SUA să adopte o abordare mai agresivă față de militarizarea Rusiei în Arctica. Marina militară americană ar trebui să înceapă construirea mai multor spărgătoare de gheaţă, pentru a se pregăti pentru o eventuală agresiune rusească. Răspunderea pentru această sarcină revine, în mod tradițional, Pazei de Coastă din zonă. http://www.ibtimes.com/russia-arctic-military-expansion-moscow-national-security-issue-mccain-says-2033610
În prezent, flota polară americană de spărgătoare de gheaţă include două nave de rezistenţă mare (Polar Star, aflată în revizie tehnică, și Polar Sea, care este operațională, ambele concepute pentru a efectua misiuni atât în Arctica, cât și în Antarctica), o navă de rezistenţă medie (Healy, utilizată pentru cercetarea științifică în Arctica) și un vas (Palmer, utilizat pentru cercetarea științifică în Antarctica). http://www.uscg.mil/acquisition/icebreaker/
S-au elaborat planuri pentru încă cinci sau șase spărgătoare de gheaţă (două sau trei de rezistenţă mare și trei de rezistenţă medie), la un preţ pe unitate de peste 1 miliard de dolari. https://news.usni.org/2015/12/09/coast-guard-to-finalize-icebreaker-acquisition-strategy-by-spring-production-by-2020
Prin comparație, Rusia deţine 41 de spărgătoare de gheaţă, iar Canada – șase (și continuă să îşi extindă numărul). http://arcticenergycenter.com/the-u-s-needs-more-icebreakers-arctic-drilling-can-help/
La 17 mai 2018, în cadrul unei conferințe a Academiei de Pază de Coastă, în New London, Connecticut, președintele Trump a promis să construiască mai multe spărgătoare de gheaţă pentru Paza de Coastă. “Sunt mândru să spun că sub administrația mea, așa cum tocmai ați auzit, vom construi primele noi spărgătoare de gheață din Statele Unite din ultimii 40 de ani. Vom construi multe din ele”. Amiralul Paul Zukunft, comandantul Pazei de Coastă, a acordat credit administrației Trump pentru finanțarea unui nou spărgător de gheață. “Tocmai am disponibilizat sume de bani sub această administrație pentru a investi, în sfârşit, în spărgătoare de gheaţă”, a spus amiralul. “O să construim șase din ele şi suntem pe cale să îl construim pe primul foarte repede”, a mai adăugat el. https://www.washingtonpost.com/news/checkpoint/wp/2017/05/17/trump-pledges-to-build-coast-guard-icebreakers-but-its-unclear-how-different-his-plan-is-than-obamas/?utm_term=.eede4dbe15a5
Timpul necesar pentru a construi un nou spărgător de gheaţă poate dura mai mulți ani. Paza de Coastă inclusese deja proiectul în propunerea de buget din anul fiscal 2012-2013. În anul fiscal 2016 proiectul a primit circa 15,6 milioane de dolari. În anul fiscal 2017 Congresul a alocat Pazei de Coastă 25 de milioane de dolari pentru a gestiona proiectul, iar 150 de milioane de dolari au fost direcţionaţi către Marina militară, pentru a începe proiectarea și procesul de construcție. În prezent, construcţia spărgătorului de gheaţă este planificată să înceapă în anul 2020 și, dacă totul merge conform planului, nava va fi lansată în anul 2023. http://www.politifact.com/truth-o-meter/statements/2017/may/24/donald-trump/trump-goes-bit-overboard-icebreaker-claim/
5. Către o nouă strategie arctică americană
Construirea și modernizarea unui flote noi de spărgătoare de gheaţă este doar o parte a unei strategii mai largi a Arcticii, pe care SUA trebuie să o elaboreze și să o pună în aplicare. Interesele strategice ale Americii în ambele regiuni polare (dar în special în zona arctică limitrofă) trebuie redefinite la nivel de politică națională. Prin urmare, sectorul arctic american trebuie reconfigurat. Rusia a iniţiat deja demersuri în cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru a-și extinde zona arctică. SUA trebuie să îşi dezvolte mai multe zone militare arctice: baze temporare și baze permanente în zonele de coastă din Alaska (în Oceanul Îngheţat şi Oceanul Pacific), precum și în Insulele Aleutine din Marea Bering, în cea mai vestică regiune a SUA, pe longitudine, la graniţa cu Rusia (unde, în 1971, SUA a detonat cea mai mare explozie nucleară subterană). https://en.wikipedia.org/wiki/Amchitka
De asemenea, SUA ar trebui să înceapă o politică de cooperare arctică mai intensă (inclusiv prin implementarea de baze militare) cu aliații săi nordici: Danemarca (în Groenlanda) și Islanda.
SUA şi-a manifestat mereu un interes geopolitic deosebit faţă de Groenlanda. Între 1941 și 1945 insula a fost sub ocupaţie militară americană, ca reacţie la faptul că Danemarca fusese invadată de Germania nazistă. În 1946 SUA a făcut Danemarcei o ofertă de cumpărare a Groenlandei, dar oferta a fost întâmpinată cu un refuz. https://en.wikipedia.org/wiki/Greenland
Cât priveşte Islanda, baza militară aeriană americană de la Keflavik, închisă în septembrie 2006, este programată a fi redeschisă, la peste zece ani, datorită preocupărilor autorităților locale islandeze legate de recentele activităţi ale Rusiei. http://thebarentsobserver.com/security/2016/02/us-military-returns-iceland
În plus, SUA ar trebui să îşi consolideze atât cooperarea în cadrul NATO, cât și cea bilaterală cu Canada și Norvegia și să îşi extindă parteneriatele militare cu celelalte țări scandinave aliate ne-membre NATO, Finlanda și Suedia.
Astfel, o strategie arctică americană eficientă ar implica un sistem binar de componente, cu elemente micro (de suport tehnic și logistic) și elemente macro (arcul militar al aliaților arctici). Prin urmare, SUA ar trebui să înceapă să îşi actualizeze și să îşi extindă elementele micro (unde Rusia domină acum), în consonanţă cu consolidarea și extinderea elementelor macro (unde Rusia este și va fi întotdeauna un jucător pe cont propriu și, prin urmare, izolat, din cauza lipsei sale de aliați arctici).
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKER https://www.americanthinker.com/articles/2016/06/russias_arctic_expansionism_how_should_the_us_respond.html, CARIBBEAN NEWS NOW! https://www.caribbeannewsnow.com/2018/07/26/commentary-trump-and-putin-beyond-helsinki-the-united-states-strategy-in-the-arctic-and-russias-expansionism-in-the-area/ , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-russias-arctic-expansionism-and-the-reconfiguration-of-the-american-arctic-strategy/ , MARIANAS VARIETY http://www.mvariety.com/cnmi/cnmi-news/editorials/106175-right-direction-trump-and-putin-beyond-helsinki-russia-s-expansionism-in-the-arctic-and-how-the-us-should-respond , precum şi de POLAR AND OCEAN PORTAL (China) (în limba chineză)http://www.polaroceanportal.com/article/1009 .
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
În anii de liceu îl descoperisem pe James Joyce și devenisem un admirator al literaturii sale. De fapt, eram atât de interesat de el încât mă hotărâsem să particip la o olimpiadă de limba engleză. Cu acea ocazie am câştigat un premiu pentru un eseu care analiza lucrările lui autobiografice. Păstrez şi acum diploma de participare, care se află în dosarul meu de documente şcolare.
În timpul acelor ani mi-am aprofundat cunoștințele privind proza lui Joyce, în special cu privire la lucrări precum“Oameni din Dublin”, “Portret al artistului la tinereţe”, “Ulise” şi “Veghea lui Finnegan”. Deși este considerat un autor apolitic, Joyce a fost, de fapt, simpatizant al mișcărilor politice radicale ale timpului său, în special anarhism, sindicalism (sindicalism revoluționar) și socialism, care, în acei ani, au influențat scriitorii de avangardă în drumul lor către modernismul literar.
În timpul anilor prezenţi, după ce Donald Trump a câștigat președinția americană în 2016, respectând toate regulile jocului democratic, Statele Unite au început să se confrunte cu o renaștere a mişcării de stânga, atât cea moderată, cât și cea radical-anarhistă, stânga fiind considerată ca marele perdant al sus-menţionatelor alegeri. https://en.wikipedia.org/wiki/Protests_against_Donald_Trump
Curând după anunţarea rezultatelor a izbucnit o insurgență a rebelilor anti-Trump în mai multe orașe americane, printre care Baltimore, Oakland, Philadelphia și Portland. Rebelii erau pasiv-agresivi, manifestându-şi frustrările de la plânsete la răcnete de mânie, de la atitudini de rezistenţă la comiterea de infracţiuni. Se pare că înfrângerea i-a făcut să uite rapid de regulile jocului democratic de putere. Acum, deși continuă să se afle în minoritate, perdanţii doresc să schimbe din mers regulile jocului.
Am văzut scene desprinse parcă din universul lui Joyce. După “Veghea din ziua alegerilor” s-a declanşat“Odiseea” distrugerilor în masă a “Oamenilor din Portland”, metamorfozaţi şi regăsiţi în “Portrete ale anarhiştilor la tinereţe”. Am început şi eu să mă întreb ca Seinfeld: “Oare cine sunt acești oameni?” Și cred că știu cine sunt.
Voi încerca să le pictez “portretele” în 15 tuşe de pensulă, fără o ordine prestabilită. Ei sunt cei din generația “eu”, adică cei care:
(1) sunt consideraţi mereu “speciali”;
(2) sunt consideraţi “câștigători” şi atunci când pierd;
(3) primesc premii şi când se clasează după locul 5;
(4) preferă să joace fără să păstreze scorul;
(5) îi consideră pe părinţi ca fiind “prieteni” şi li se adresează pe numele mic;
(6) îşi văd rareori taţii;
(7) sunt pacifici la război şi războinici în timp de pace;
(8) îşi textează reciproc unul altuia şi când stau la aceeași masă;
(9) stau cu nasurile în tablete şi când umblă, şi când nu umblă, iar când îi întrebi ceva, cuvintele le intră pe o ureche şi le ies pe cealaltă;
(10) îşi folosesc sistemul de reproducere pentru sex, dar nu îl acceptă pentru reproducere;
(11) vor să schimbe noţiunea de “familie” ignorându-i funcţia sa de bază, aceea de reproducere naturală;
(12) consideră marxismul ca o filozofie “interesantă”, dar “incorect aplicată”;
(13) consideră că proprietatea privată poate fi distrusă fără consecinţe, dar pretind pentru fiecare dintre ei o cotă “egală” de beneficii;
(14) recurg la “corectitudinea politică” atunci când nu mai au argumente de invocat;
(15) iubesc democrația atunci când câștigă și invocă secesiunea atunci când pierd.
În cele din urmă, există o speranţă şi pentru ei în următorii patru sau opt ani de administraţie Trump, dar îndeosebi pentru:
(1) Alec Baldwin, care va ţine cu dinţii de rolul lui de imitator de duzină al lui Donald Trump;
(2) Bruce Springsteen, supranumit şi “Şeful”, care va continua să-şi bolborosească cântecele de protest din tinereţe;
(3) Beyoncé, care, ca idol al tinerelor de culoare, le va demonstra acestora calitatea de a fi “bootylicious” în societate, adică, mai pe româneşte, “fundulicioase”.
(4) Cohortele de “scorpii” feministe americane (“bitch”, cum le place să se autodenumească), mai bâtrâne sau mai tinere, alde Madonna, Cher, Lady Gaga, Katy Perry, Miley Cyrus, Amy Schumer, alături de reprezentantele lor canadiene (alde Samantha Bee) şi britanice (precum Adele), costumate cu pantaloni gen Hillary Clinton sau cu căciuliţe sexuale roz (aşa-numitele “pussyhats”), care vor continua să ne peroreze despre “monologurile vaginului” și “puterea fetelor”;
(5) Spike Lee, care își va da seama că valorile familiale tradiţionale din seriale de tipul “Tatăl știe mai bine” (“Father Knows Best”) nu sunt încă “expirate”, aşa cum declarase el în urmă cu o vreme.
Dimpotrivă, el, tatăl, se va reîntoarce la căminul abandonat. Și, împreună cu mama care şi-a crescut singură copiii, va încerca să își reînchege familia destructurată. Și apoi să își culeagă de pe stradă fiii şi fiicele care protestează şi să îi bage din nou la școală sau la locurile lor de muncă, unde ar trebui să se afle. Fii și fiice care acum sunt într-o stare de continuă revoltă. Și care distrug oraşe ca Baltimore, Oakland, Philadelphia sau Portland.
Aceasta este generația “eu” pe steroizi.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
123...4Următor 
Pagina 1 din 4
