Grigore Culian Luca într-un dialog necenzurat cu Doina Uricariu(14)

Grigore Culian :Spuneați la un moment dat că un institut cultural are multiple meniri prin programele pe care le dezvoltă într-un anume spațiu.

DU.: Orice instituție culturală care reprezintă o cultură națională în alt spațiu dezvoltă rădăcini, întinde punți ale dialogului și comunicării, multiplică scenele pe care evoluează cultura, deschide noi ferestre și porți noi, înalță ștacheta performanțelor. Multe asociații din diaspora cu care am colaborat trimițându-le evenimente, organizate de Institutul Cultural Român de la New York, în limba română și engleză, au început să preia anumite formate, să-și lărgească baza de date și de contacte.și au redimensionat evenimentele culturale depășind nostalgia, improvizația, intimismul. Programul ICRNY a inspirat aceste asociații. Ele și-au regândit festivalurile românești, evenimentele din sala socială, derulate după slujbele religioase sau de marile sărbători.L-am adus pe Gheorghe Leșe la un Festival iar efectul a fost că în anii următori au fost invitați numai maeștri, rapsozi, virtuoși ai muzicii populare și tradiționale românești. Am avut o strânsă colaborare cu mai multe asociații culturale canadiene și americane, am dezvoltat și extins multe proiecte la inițiativa Ambasadelor României și Republicii Moldova în Canada. În America. Am lucrat foarte bine cu echipele din Consulatele Generale. Îmi amintesc de nenumăratele proiecte derulate cu profesori universitari de la catedrele de limbi, de istorie, de film și de teatru din atâtea universități americane, de proiectele în care am colaborat cu ambasadorii de la Misiunea Permanentă a României la ONU, de la Ambasadele României de la Washington și din Canada, cu ambasadorii Republicii Moldova din America și Canada.  Am sărbătorit Festivalul dedicat Zilei Limbii Române printr-o salbă de evenimente, cu invitați de prim plan.De pildă nu aș vrea să uit de spectacolul de poezie românească, muzică și film documentar a fost organizat, îndata de 15 august, în sala mare Côte-des-Neiges din Montréal, în data de 16 august, la sala Centrepoint Studion Theatre, din Ottawa, și în data de 18 august 2015, la sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York. Spectacolul a cuprins prezentarea producțiilor Studioului „Flacăra Film“- Chișinău (Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), lansarea cărții-document Eugen Doga. Muzica este prima și ultima mea iubire de Luminița Dumbrăveanu, un recital de nai în interpretarea lui Vasile Iovu, cuprinzând muzică românească și creații ale lui Eugen Doga, interpretate în duet cu compozitorul (nai și muzicuță), proiecția filmului documentar Eugen Doga (realizatori Luminița Dumbrăveanu și Teodor Guțu), recital susținut de Eugen Doga, cuprinzând lucrări din creația proprie, majoritatea făcând parte din patrimoniul muzical românesc. Ala Mîndicanu, președinte al Comunității Moldovenilor din Quebec, a susținut un recital de poezie românească din creația poeților Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, A. Mateevici și Grigore Vieru.Audiența a inclus mii de oameni, dat fiind că spectacolele au fost preluate de televiziuni.Despre marile recitaluri susținute de Constantin Chiriac și Emil Boroghină am vorbit deja.Un singur lucru m-a întristat, legat de aceste colaborări. Reclamațiile pe care și le fac membrii comunităților românești unii altora.Ura și suspiciunea intra-comunitară îți lasă un gust amar, chiar dacă în urma anchetelor se dovedește că plângerile au fost calomnii grosolane și simptome ale unei invidii patologice sau manevrele unor interese personale.

Grigore Culian:Se tot discută despre globalizare, identitate, națiuni și lumea devenită un soi de sat global. Ce rost mai au institutele culturale care reprezință țări anume.

DU.:Civilizațiile, culturile reprezintă identități.În orice mare muzeu al lumii, pictura, sculptura, artele decorative, etc nu sunt expuse la întâmplare într-un muzeu otova, ca o zacuscă muzeeală sau un ghiveci călugăresc.Menirea omului este de a înțelege identitățile, de a le respecta, de a percepe ceea ce este diferit și ceea ce este identic, apartenanța noastră față de spațiu și timp, reperele care ne călăuzesc, memoria valorilor.Institutele culturale din America arborează steagul țărilor lor alături de cel american și al Comunității Europene, dacă țara lor face parte din CE.În fiecare an, marile avenide din New York sunt dedicate sărbătoririi zilelor naționale ale atâtor țări, prilej de afirmare a obârșiilor, obiceiurilor, muzicii și costumelor naționale și pentru că a venit vorba de steag, aș vrea să amintesc un eveniment care ar trebui să aibă loc anual, cu un format complex care determină calitatea sărbătorii, integrarea ei în istorie. Mă refer la un proiect intitulat “Drapelul național al României. Istorie și actualitate“, dedicat sărbătoririi Zilei Drapelului Național (26 iunie), organizat la sediul institutului. Proiectul a constat într-o expoziție de reproduceri fotografice ale diferitelor înfățișări cunoscute de stindardul românesc de-a lungul istoriei noastre moderne și contemporane, cărora li s-au adăugat, într-o expoziție adiacentă, cărți și albume din biblioteca institutului consacrate evoluției însemnelor naționale de stat ale românilor. Vizitatorii au avut prilejul să asculte atât acorduri ale actualului imn național al României, Deșteaptă-te, române!, cât și ale altor cântece, care, în alte etape istorice, au avut calitatea de imnuri naționale ale României, precum: Marș triumfal la primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor, cântat în perioada 1862-1884; Trăiască Regele, în anii 1884-1948; Trei culori, în perioada 1977-1989.

Grigore Culian: Ați privilegiat poezia?

DU.: Doar în sensul atmosferei și calității evenimentelor.și al bogăției de informații.Am reintrodus atâtea nume de mari poeți și atâtea universuri lirice și atâtea cărți de poezie aflate în biblioteca Institutului. Un eveniment intitulat „De la avangardă la modernitate și marii poeți români din perioada interbelică“ a generat o expoziție organizată la sediu, cuprinzând volume din fondul Bibliotecii Institutului Cultural Român de la New York, precum și panouri cu reproduceri după portretele și manuscrisele scriitorilor români Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Adrian Maniu, B. Fundoianu ș. a. Proiectul a fost dedicat, de asemenea, sărbătoririi Zilei Limbii Române.

Grigore Culian: Sunteți o pasionată cunoscătoare a artelor vizuale. Cunoașteți muzeele new yorkeze și americane, scrieți despre artă, ați publicat cărți-album despre doi mari artiști români care au trăit la New York, Vlaicu Ionescu și Constantin Antonovici, elevul lui Brâncuși. Primul drum pe care l-ați făcut după ce ați devenit director ICRNY, a fost să vizitați expoziția de la Pace Gallery a pictorului Adrian Ghenie, artistul care a atins cele mai înalte cote pe piața de artă. Ați publicat un amplu comentariu despre expoziție în „Cotidianul”.

DU: Nu e ușor să expui, mai ales în galeriile care contează.Am susținut mulți artiști. Îmi vine în minte acum expoziția „Unborn Nursery“ a artistului vizual Dan Voinea, organizată la Slag Gallery din New York, prima expoziție personală a artistului în New York, cuprinzând opt lucrări de mari dimensiuni executate în ulei pe pânză, într-o manieră originală.La deschidere a vorbit directoarea Galeriei, Irina Protopopescu, am prezentat și eu lucrările acestui artist despre care veți mai auzi. El are deja multe participări la târguri de artă din SUA. Artele vizuale, filmul, muzica au șanse mari de a atrage publicul, deși audiențele mari presupun o concurență acerbă.

Cu atât mai mult apreciezi, când știi presiunea concurenței spectacolele cu piesa intitulată Aventurile lui Harap Alb/BlackWhite, dup basmul cunoscut, tradus și adaptat în engleză de Vasile Flutur, care a făcut și regia, folosind în distribuție copii și adolescenți americani, îmbrăcați în costume românești. A fost  o colaborare ICRNY cu Piper Theatre Productions, companie de teatru cu sediul în Park Slope, Brooklyn, New York. Dar sufletul colaborării l-a dat Vasile Flutur. Ce minunate sunt Imaginile cu toți acești copii și adolescenți americani, acorii din spectacolul “BlackWhite. The Adventures of Harap-Alb”! Fotografiile făcute la The Old Stone House in Washington Park, Brooklyn, în Park Slope, New York au fost realizate de Adi Bulboacă, implicat în acest proiect, de asemenea. Spectacolul a fost jucat în limba engleză de 15 copii americani, a durat o oră și a fost regizat de Adrian Bulboacă. Spectacolul a avut muzică proprie, compusă de Arthur Solari. Povestea lui Harap-Alb a fost tradusă și adaptată în engleză de Vasile Flutur, profesor de actorie, regizor, scenarist și actor, rezident în New York. Reprezentațiile au continuat toată vara. Blackwhite. The Adventures of Harap-Alb este rezultatul colaborării între Institutul Cultural Român Piper Theatre Productions.

~Harap Alb~

Vasile Flutur

Grigore Culian:Toate colaborările funcționează perfect și simplu sau există și cazuri în care invitații pot crea probleme, situații de criză?

DU:Calitatea evenimentelor e determinată de valoarea invitaților, de talentul și calitatea lor umană, de arta lor de a comunica, de a dărui artă și bucuria de a împărtăși valori. și de gradul de civilizație și de educație pe care-l au.. Nu am invitat pe nimeni în proiectele ICRNY ca să-l facem nefericit sau să se simtă disprețuit, abandonat în America.Dar nu am putut să le pun fiecăruia în buzunar o carte de credit activă care să le permită cazarea în hotelurile plătite de ICR.Nu am demarat nici un proiect fără să trimitem invitaților formulare care specificau tot ce era necesar să aibă la ei.

Apar și invitați isterici,narcisiști, de o egolatrie teribilă. De regulă sunt cei mai puțin valoroși. și, Slavă Domnului, sunt puțini.Te sună la două noaptea, te pun să le repeți, din nou, a zecea oară, cine e invitat, îți cer, aproape somându-te să scrii despre ei și să trimiți la presă ditirambii. Arta lor e copilul lor abia născut, trebuie protejat de întreg universul. Toată lumea trebuie să-i taie ombilicul.Artiștii adevărați sunt calmi, nu emană isterie, ci bucurie. Lucrează alături de tine. Îmi amintesc de participarea filmului documentar Stream of Love(regia Ágnes Sós), în cadrul Rural Route Film Festival, la Museum of the Moving Image din New York. Evenimentul a reprezentat premiera new-yorkeză a filmului care a fost proiectat deja în peste 40 de festivaluri din întreaga lume.Sau mă gândesc la participarea regizorului Cristian Ionuț Vasilescu (Kiki Vasilescu) la „Festival of Globe“, de la San Francisco.Prietenii mei americani și români din San Francisco au fost încântați de  filmul lui Kiki Vasilescu, Terapie pentru crimă, participant în competiția de lungmetraje. A câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul festivalului, fiind singurul film românesc selectat în programul manifestării. Pelicula a fost prezentată în avanpremieră națională, în cadrul Festivalului de Psihanaliză și Film de la București, și este apreciată de critica românească drept „revelația cinematografiei românești a ultimului an“. și regizorul nu mergea ca și cum ar fi fost cocoțat pe soclu și nu cerea să se scrie articole despre el, ca să le trimită la mama, acasă, în România.Uneori proiectele sunt grele pentru că trebuie să armonizezi legislația americană diferită de aceea românească. Dar oricât de greu ar fi, nu poți renunța la evenimentele de la Carnegie Hall și din toate sălile, unde chiria se plătește în avans. Nu vrei să renunți la turneul de jazz Transylvanian Concert, în interpretarea instrumentiștilor de jazz Lucian Ban și Mat Maneri. Turneul a fost însoțit de CD-ul Transylvanian Concert, înregistrat la celebra casă de discuri ECM Records, care a susținut, la  rândul său, acest turneu. Au fost organizate șase concerte, în săli importante și în cadrul unor festivaluri de gen, precum: Angel City Jazz Festival (Los Angeles Jazz Festival), New Dimensions in Jazz & Portland Conservatory (Woodfords Church), Firehouse 12 Performing Space (New Haven, Connecticut), Bohemian Caverns (Washington DC), Williams Hall (New England Conservatory). Apreciez enorm modestia, calmul, buna credință, firescul.

Lucian Ban și Mat Maneri

Grigore Culian:E greu să aduci spectacole de teatru la New York?

DU: Nu e simplu. Dar am reușit. ICR și companiile de teatru pe care dorim să le aducem la New York au nevoie de parteneriate, cu BAM, de pildă, sau cu Centre de teatru, trebuie să ai sală închiriată, sală de repetiții, un decor minimal, ca să nu coste transportul dus-întors peste Ocean, e nevoie da traducere…Cu atât mai mult apreciezi, când știi presiunea concurenței spectacolele cu piesa intitulată Aventurile lui Harap Alb/BlackWhite