Sorina Rîndașu/Poezie

Mă numesc Rîndașu Sorina, am 14 ani, m-am născut în localitatea Salcea, judeţul Suceava, unde de altfel locuiesc în continuare.
Scriu de la vârsta de 10 ani. Am avut tentative de a scrie proză scurtă, însă în prezent sunt foarte atrasă de poezie.
Persoana care m-a îndrumat a fost profesoara mea de limba română, Lăcrămioara Hîncu. M-a sprijinit de când știe despre pasiunea mea.
O prioritate pentru mine în acest moment ar fi publicarea scrierilor mele într-un volum. Există o editură cu care am acceptat colaborarea. Momentan mă pregătesc pentru lansare.

într-un ocean de fum

e o liniște necunoscută
în care ziarele vechi se unesc
să-mi înlocuiască pielea.
undeva mai la dreapta de paharul de plastic
pe care l-am fi golit
pe rând
stă camera de gardă
între nevoia de aer
și durerea de a respira.
mi-e frică și sunt sătulă
de conceptul ăsta parșiv
de a fi tu însuți
că voi nu știți ce-nseamnă să nu
reprezinți decât
câteva kilograme de carne decolorată
așa că mă întind pe rugul șters
ulterior
cu buretele ademenitor al clasei
prăbușindu-mă
în ceea ce a mai rămas din mine
într-un ocean de fum.

Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape și o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care strălucește ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeași bolnavă mintal
căci am iarăși
praf stelar pe buze și sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
și mă vor aștepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

Poetului

poetului i se plimbă cuvinte prin
măduva spinării
el le ignoră căci e captiv în
forma buzelor muzei
nu e nimic altceva decât liniștea pe care
o calcă în picioare strigătul lui lăuntric

poetul regretă că muza nu e altceva decât
o pipetă
cu care acesta își introduce nuanţă
printre prelungirile neuronale
căci ce sunt eu, dragă muzo,
sau cum îmi strălucesc poemele
în întuneric

îmbrăcată în versuri rătăcesc
din cuib în cuib în căutarea
ta
căci n-ai de gând să te arăţi la braţul paharului de vin
sau al ceștii de cafea, dragă muzo,
ce nu știi tu e că paharul este gol de ceva timp
iar cafeaua se găsește doar întru
poet

Leagănă-mă, viscolule

când e sala goală pașii înzăpeziți
își fac cruce
căci iarna e despre mănuși & sentimente materne
leagănă-mă, viscolule
toți mă abandonează
nici propriile mele cuvinte nu-mi pot ține de cald
eu sunt înfășurată în noapte
ad gloriam volant
noi acum sau niciodată
ori chiar mâine
leagănă-mă, viscolule
căci afară e un soare dezgustător
perdeaua e prea subțire
nici sanie nu e nici covor pentru pașii înzăpeziți
doar o cârpă de lacrimi
alea jacta est
se topesc ferestrele
zarurile sunt pe marginea mesei gata să cadă
ce-o fi o fi
leagănă-mă, viscolule
carpe diem de trei ori și încă odată pentru noroc
leagănă-mă, viscolule
că
mă topesc

La lăsarea serii

pe umbrela dorințelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deși lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă și se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc și pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creșteau holde
și copaci înfloriți în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore și tata
ar tuși sânge și singurătate
aș ști că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară și rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie și să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare și ne târâm
dar eu m-aș târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde și copaci înfloriți în mijlocul lui
noiembrie

Noiembrie

poate că vântul de noiembrie
îndulcit cu miere într-un pahar de unică folosinţă
își pierde textura
aroma
densitatea
și poate că niciodată nu e prea devreme
să transformi un pahar de noiembrie
în cenușă
cine spune că universul nu e decât
un glob cât o coajă de portocală
sau cine nu-mi dă voie să-l
desprind de pe axă
să-l bag în buzunar
și să mi-l cos pe frunte
ca semn că nu sunt învinsă
ci am învins

selecție realizată de NIG – Nuța Istrate Gangan -Florida