Gökçenur Çelebioğlu(Turcia)/Poezie

În traducerea lui Claudiu Komartin
Poezii din volumul „Enciclopedia lucrurilor uitate”
(Casa de Editură Max Blecher)

***

Gökçenur Ç. (pseudonimul lui Gökçenur Çelebioğlu) s-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, fiind inginer în domeniul electric, cu un masterat în Administrarea afacerilor. Poet și traducător emerit, a publicat, începând din 1990, în numeroase reviste turcești, debutând la 35 de ani cu volumul Her Kitabın El Kitabı (Manualul fiecărei cărți, 2006). În anii scurși de atunci, au urmat Söze Mezar (Mormântul cuvântului, 2010), Sırtında Bunca Sözcükle (Împovărat de atâtea cuvinte, 2012), Doğanın Ölümü (Moartea naturii, 2014) și recenta Issız İncir Ağacı (Smochinul gol, 2016). Poezia sa a apărut în traducere în italiană (L’unico modo per vedere 13 merli tutti assieme, 2011), în sârbă (U svetu smo mi, u svetu su reči, ovde je sve tako savršeno, 2012) și în bulgară (Паметник на неизразимото, 2016). A tradus în limba turcă numeroși poeți și prozatori, de la Wallace Stevens și Paul Auster la Igor Isakovski și Ivan Hristov. În 2016, Casa de Editură Max Blecher a publicat volumul Enciclopedia lucrurilor uitate, o antologie bilingvă din poezia lui Gökçenur Ç., în traducerea lui Claudiu Komartin.(Bookaholic.ro)

 

***
Umbrele celui plecat

Umbrele pe care le-ai lăsat pretutindeni pe unde
ai trecut se întorc la tine:
O umbră ținând în mână un pahar cu rachiu cum ai
dărui o crizantemă
O umbră care se ascunde după umbra unui copac
O umbră pe care ai zărit-o când te-ai aplecat să bei apă
din râu
O umbră peste care cândva a galopat un cal
O umbră prinsă într-o carte la căderea nopții
O umbră pe care păsările o iau drept creangă și se așază
pe ea
O umbră lăsată în apartamentul prietenului tău
când ai rămas peste noapte
O umbră pe care ai dăruit-o râurilor care se tem
de-ntuneric
O umbră dormind sub umbra unui munte
Mi-a rămas o umbră de-a ta când ne-am îmbrățișat
N-am vrut să-i dau drumul, dar a început să fluture
speriată
Și nu m-am lăsat inima să o mai țin, așa că i-am dat drumul,
Iar ea a plutit în grabă spre tine.

Când toate aceste umbre se vor fi întors la tine
Singurul lucru rămas va fi lumina
Izbucnind din cuvintele tale.

Orice poate lua numele a ceva în circumstanțele potrivite

alb
corb
sânge
portocaliu
violet
verde

sticlă
scară
orice
poate lua numele
acestui râu
peste care am trecut
în zori

Câmpiile albe ale morții

Am ajuns într-un loc
unde copacii
fugeau
de sub păsări

Să ne oprim aici
ai spus

Ne aflăm pe câmpiile
albe ale morții
granițele lor se schimbă
cu fiecare pas

Am făcut dragoste că să uităm denumirile lucrurilor

1. Când fluierele adromeau, obișnuiam să mă ascund
în spatele vântului și să trec dintr-o grădină în alta.

2.Stăteam de vorbă despre genunchii îndoiți, cuvinte,
clase stilistice, spectrul realității.

3.Spuneai mereu că negativul frumuseții nu este urâtul
ci o altă frumusețe.

4.Gura ta era un templu zen, gura mea rătăcea
prin grădina lui zdrobind ierburile.

5.De câte ori vântul făcea să cadă o castană
pe verandă sau o creangă atingea fereasta
te retrăgeai și îți strângeai centura kimonoului.

6.Stele, câini, un regat al țânțarilor

7. În vara aceea am făcut dragoste că sa uităm denumirile
lucrurilor

Un meci de fotbal între prieteni

Era în vacanță, un război de o sută de ani care ținuse
toată iarna luase sfârșit.
Departe de iubită
Departe de slujbă
Departe de casă
Obișnuindu-se cu o slujbă nouă, cu o casă nouă
Muncind din greu pentru a fi acceptat
Terapie, spitalul de psihiatrie Balikli Rum, tratament
pentru depresie.
Un meci de fotbal ca s-o ia de la capăt cu vechii prieteni.
Toate acestea rămăseseră undeva în trecut. Camera lui
cea frumoasă, patul încăpător, priveliștea superbă.
A deschis valiza, s-a dezbrăcat. S-a privit în oglindă
în timp ce
trimitea în stomac xanax-ul primit cadou și raki-ul dinainte de culcare.
Și-a tras pe el pantalonii scurți și un tricou.
Când a dat să pună cheia în buzunar au zornăit scoicile
și amintirile ultimei vacanțe petrecute împreună
s-au lăsat peste el deodată asemenea ploii.
Atunci înțelese că nimic nu e trecut

Când beam, obișnuiam să-ți spun că sunt un copac

De câte ori îți scriam, rămâneam acolo pentru trei zile.
Îmi spuneai: „Dacă tu mănânci prune acre acolo, eu o simt aici în dinți și-n gingii”.
Scrisul tău tremurat ca un felinar pe viscol.

Beam rakî roșu ca sângele, beam rakî galben. După ce ți-am scris ție, am început să beau rakî albastru ca cerul.
I-am spus brizei: „ea e un trandafir de zăpadă” – mă refeream la tine. „Orașul subteran de la Zelve, cea mai întinsă coardă a unei viori, vin dulce, o schimbare bruscă în suflul vântului.”
Când beam, obișnuiam să-ți spun că sunt un copac.
Cuvintele erau singurul lucru care mă interesa, proiectând un univers fără noapte.
Împreună am adus la viață lumea prin scris.

 

 

***

selecție realizată de Nuța Istrate Gangan/NIG – Florida

 

 

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu