Emil Nesiu/Poezie

SERENADE
Nr. 6
Și i-a desprins brațele cu frenezia
tangoului prea cunoscut
Filling desprins
din scorojeala zidului
litere trecute-n zborul
discursiv al păcatelor

*
nr. 7, opus 1
Le-am desenat șoaptelor
povești alambicate
cu ramuri râncede de tristețe.
Nu –mi stă în fire
să număr formele feminine
ce-mi șifonează privirea
Trec mai departe

*
Nr. 7, opus 2
Privind floarea cunoașterii
de trei ori am aruncat-o
la coș.
Curcubeu de lucruri pestrițe
grav mintea bolnavului
prin cuvinte
se pierde.

*
Nr. 7, opus 3
Peste zăpada zâmbetului
dimineața vibrează.
A trecut nunta stelelor
de trei ori a trecut.
Aripă blestemată,
fără culoare
vorbind despre înălțare.

*
Nr. 7 , opus 4
Pe noi, plăcerile,
ne-au devorat demult.
Imagini deochiate
prevestind furtuna
acum ca niciodata
iubitei pot să-i spun
același Noapte Bună

*
nr. 8, opus 1
Unde muțenia
șterge orice iluzie
la colțul ultimei zile
ți-am păstrat zâmbetul,
prinos dintr-o joacă
a Crinului – Actor ce eram.
Râsul grotesc al măștii
răsfirat din oglindă

*

Nr. 8, opus 2
Seara mi-a sorbit paharul,
încă un amurg,
cu imaginea ta
între pleoape
m-a cuprins somnul.

Mai apoi o sanda,
piciorul gol, răvășind nisipul
din clepsidră

*
nr. 8, opus 3
S-a frânt genunchiul apei
de rădăcini absurde.
Peste sânul femeii aceste
mirarea suspină.
Soarele mai pune întrebări
debandadă totală.
Șarpele ascunde mărul
șușotind..

*
nr. 8, opus 4
Fiecare silabă
are glas de sânge.
Iar gândul cu gust amărui
până-n marginea graiului
mai aleargă.
E ora Teiului sfânt
și cuvinte înstelate
ies prin Poarta Ipoteștilor.

*
Nr. 8, opus 5
Am lăsat apei
fața ta
Comics – uri japoneze
(nu știam nimic
despre ele )
Simplă curiozitate
și înjuram cavalerește
fiecare secundă.

*
Nr. 8, opus 6
Îi sting lacrima
în dosul pleoapei.
Am oprit mesajul,
apune zâmbetul
în aburul de trupuri
și poate mă simți
mai aproape
cu fiecare noapte.

*
Nr. 8, opus 7
Un genunchi
îmi apasă pieptul
deformat apusul
cu degete violete.
În susul și josul bulevardului
îmi prea trec zilele
la fiecare butonieră,
Departarea.

*

Nr. 8, opus 8
În chipul meu
oglinda întrebare trece.
Pasărea rănită-și
găsește pustiul
în balansoarul tăcerii.
Nu-mi mai ajunge
TIMPUL
la defrișat răspunsuri

*
nr. 9 , opus 1
Și niciodată uitarea
n-a mai coborât
într-o icoană de altar
am ascuns-o
albă cunună i-am dăltuit
și am așteptat
crin bolnav
cum râsul secera
osândit la tăcere

*
nr. 9, opus 2
Povara de a purta o floare
e o absență.
Nuanțări ale șoaptei
în formă de clopot.

Între cinci și șapte
lacrima
lubrifiază sufletul.
Doar pervazul ferestrei
să-mi deschidă calea.

*
Nr. 9, opus 3
Șoaptele tale
au dat amurgului
noi înțelesuri.
Pentru oaspeții zburători
am așezat masa.
Două câte două
m-au urmat
și până-n zori
mi-au devorat TIMPUL.

*
Nr. 9, opus 4
A sărut
miroase licoarea
despre care
diminețile povesteau.
Nu-mi mai vine
să deschid fereastra,
cu splina vânătă
dintr-un consult
înclin doar capul.

*
Nr. 9, opus 5
S-a frânt genunchiul apei
de rădăcini absurde.
Peste sânul femeii
durerea
aromă de tinctură.
Șarpele deține alternativa
mărului oprit de lege
din măreția nisipului
eliberat pe cauțiune.
*
Nr. 9, opus 6
A rămas proptită
după un evantai
marea de sare,
dincolo,
ochii ei, un albatros verde
desemnând piruete.
Dintr-o noapte
mai întâi aprilie
exilat
într-o statuie.
*
Nr. 9, opus 7
Nu las lucrurile
la voia întămplării.
Poate doar intoxicat
fiind
să caut
alinarea –ntr-o frunză
de mentă , amețit
de spațiu unde
am jucat prima dată
MONOPOLY și m-am rătăcit.
*
Nr. 9, opus 8
Iluzie mascată
cu spatele –ntors.
Același nud
își poartă brațele
molatice liane
astupând timpane.
Cum cântecul e zâmbet
legănat de valuri
și suflet.

*
Nr.9, opus 9
Ostenite aripele
și-au uitat marșul
legiuni întregi
dintr-o fereastră.
Mușcata tresare
pentru a atinge nudul
cu visele, poate.
În sudul palmelor,
un ciudat tropot
și amăreala zilelor.
*
Nr. 10, opus 1
Să-ți las cântecul desenat
între șoapte.
Dorința lăfăindu-se
la Soare.
Ciudată indiferența
unor zile pierdute.
Bun câștigat
la masa de joc.
N-ar fi corect
să modific programul
*
nr.10, opus 2
Trecută lacrima,
ridată fruntea,
șuvița mângâiată
de vânt.
Privirea plecată,
sărutul răsfrânt
din lumea literei
pudrată ți-e fața,
cuvântul din urmă
SĂRUT

*

Nr. 1o, opus 3
Plictisită
de lumea ei
și-a uitat fardurile
după primul colț de stradă.
Lentilele ce-i numărau
meta – fizic dinții
compromit dansul.
Prea blazat trec,
despre prima filă
resturile unui început.

*
Nr. 10, opus 4
Părerea mea
nu mai contează.
Exersez
îmbrățișarea florilor
până la exasperare.
Împart șoaptele
Zilelor.
Cu desene deformate
să-mi treacă
AMNEZIA

*
Nr. 10, opus 5
Fiindcă totul te rănește
nimic nefiresc la manechinul
amabil să-ți alinte
șuvița de pe frunte
cu răbdare.
Obțiunea pentru mărul roditor
am mutat-o mai aproape
de zei.
Inapt pentru vreo faptă de vitejie
paznicul de la far.

*

Nr. 10, opus 6
Foaia aceasta uzată
nu e o bancnotă.
Nudul cu spatele-ntors
în umbra porții.
Iluzia poartă un nume
și am uitat dansul
în același decor.
pînă la urmă e
o chestie de gust
cu visul pe frunte
*
Nr. 11,opus 1
Te mai aștept,
până voi vedea
focul din palme.
Când zăpada ți-e curată
sufletul încă verde
dus din ducere
alungă frigul din oase.
Pentru tânăra inimă,
păcălind hârtia,
șoaptele râului alb
din amintire.

*
Nr. 11, opus 2

Îți voi descoperi
culoarea nopții
cu fiecare dimineață
petrecută aproape.
Ghimpii,
proptind lacrima
între obraji și picioare.
Petalelor din miezul
aducerii aminte
le-a trecut ideea
mai departe.

*
Nr. 11, opus 3

O poveste
în miez de noapte
stă să lacrime.

Vrabia adormită,
ciugulind cuvintele,
își drege glasul
mai apoi.

Păcate,
înmulțind talanții
câini vagabonzi
ai zilei ce urmează.

*

Nr. 11, opus 4

Un albastru complicat

din muguri

sâni surăzând
ca irișii din lacrimi
îmbogățind interiorul
prea sărac.
Fiecărei suprafețe
corespondent un crista.
Iar noapte,
ce anunță întunericul
printre gene

*
nr. 11, opus 5

Toropit de plictis
descompus de pofte
de căldură și sete
cu pastă flamandă
am scris.
Mestecă ușor cărnurile
a “ nove cento”.
Melci multicolori
între degetele lui
dresor pictat
iar la picioare, marea.
*
Nr. 11, opus 6

Cu imaginea dimineții
între degete
mai mult cântecul
spânzurat de perdea,
glezna stângă aruncată.
Dincolo,
surâsul mimează
mai mult plăcerea.
Cel mai ciudat lucru
aceeași monogramă
fereastra deschisă.
*
Nr. 11, opus 7

Sufletul,
adunat între palme
filamentul unui bec
spart.
Cum se mișcă
duhul lui
după razele albe.
Sărutul acesta,
are sarcina unor păreri
cândva ascunse
ochiului

*
nr. 12, opus 1

Până la urmă
am trecut pe curat
chimono – ul despicat
pe la colțuri.
Admirată pentru uniformă
și prostul obicei
de analiză sincretică.
Ultimul pahar neciobit
din colecția bunicii
iar dansul frenetic
unduire de șolduri
direcționat spre Soare Apune.

*
Nr. 12, opus 2
În podul palmei
am găsit un sărut
dintr-o gură bolnavă
de plăceri.
Mâna pentru care
cântecul țigănesc
mai cerea pomană
deschidea suflete.
Lacrima pentru care
ochiul odată secat
mai lasă urme de ruj
pe cămașa – a desfrâu descheiată.

*
Nr. 12, opus 3
Ultima creangă
îți trecea-n dar
eșarfa purpurie
dintr-o toamnă.
Împinși de vânt
navigând
în cețuri de zori.
Neliniștea tulburată
de gînduri
uragan sfârșit
calmate dunele de nisip
și cel din urmă sărut.

*

Serenada nr.13, opus 1
Liniștea
așeza petale
cu simțirea

Veți spune
un poem de dragoste
ca atâtea altele

Și tocmai de aceea
îmi tremură barba
de nerăbdare

Mâna schițează
noi începuturi