Emil Nesiu/Poezie

Nr. 6
Și i-a desprins brațele cu frenezia
tangoului prea cunoscut
Filling desprins
din scorojeala zidului
litere trecute-n zborul
discursiv al păcatelor

nr. 7, opus 1
Le-am desenat șoaptelor
povești alambicate
cu ramuri râncede de tristețe.
Nu –mi stă în fire
să număr formele feminine
ce-mi șifonează privirea
Trec mai departe

Nr. 7, opus 2
Privind floarea cunoașterii
de trei ori am aruncat-o
la coș.
Curcubeu de lucruri pestrițe
grav mintea bolnavului
prin cuvinte
se pierde.

*
Nr. 7, opus 3
Peste zăpada zâmbetului
dimineața vibrează.
A trecut nunta stelelor
de trei ori a trecut.
Aripă blestemată,
fără culoare
vorbind despre înălțare.

*
Nr. 7 , opus 4
Pe noi, plăcerile,
ne-au devorat demult.
Imagini deochiate
prevestind furtuna
acum ca niciodata
iubitei pot să-i spun
același Noapte Bună

*
nr. 8, opus 1
Unde muțenia
șterge orice iluzie
la colțul ultimei zile
ți-am păstrat zâmbetul,
prinos dintr-o joacă
a Crinului – Actor ce eram.
Râsul grotesc al măștii
răsfirat din oglindă

*

Nr. 8, opus 2
Seara mi-a sorbit paharul,
încă un amurg,
cu imaginea ta
între pleoape
m-a cuprins somnul.

Mai apoi o sanda,
piciorul gol, răvășind nisipul
din clepsidră

*
nr. 8, opus 3
S-a frânt genunchiul apei
de rădăcini absurde.
Peste sânul femeii aceste
mirarea suspină.
Soarele mai pune întrebări
debandadă totală.
Șarpele ascunde mărul
șușotind..

*
nr. 8, opus 4
Fiecare silabă
are glas de sânge.
Iar gândul cu gust amărui
până-n marginea graiului
mai aleargă.
E ora Teiului sfânt
și cuvinte înstelate
ies prin Poarta Ipoteștilor.

*
Nr. 8, opus 5
Am lăsat apei
fața ta
Comics – uri japoneze
(nu știam nimic
despre ele )
Simplă curiozitate
și înjuram cavalerește
fiecare secundă.

*
Nr. 8, opus 6
Îi sting lacrima
în dosul pleoapei.
Am oprit mesajul,
apune zâmbetul
în aburul de trupuri
și poate mă simți
mai aproape
cu fiecare noapte.

*
Nr. 8, opus 7
Un genunchi
îmi apasă pieptul
deformat apusul
cu degete violete.
În susul și josul bulevardului
îmi prea trec zilele
la fiecare butonieră,
Departarea.

*

Nr. 8, opus 8
În chipul meu
oglinda întrebare trece.
Pasărea rănită-și
găsește pustiul
în balansoarul tăcerii.
Nu-mi mai ajunge
TIMPUL
la defrișat răspunsuri

*
nr. 9 , opus 1
Și niciodată uitarea
n-a mai coborât
într-o icoană de altar
am ascuns-o
albă cunună i-am dăltuit
și am așteptat
crin bolnav
cum râsul secera
osândit la tăcere

*
nr. 9, opus 2
Povara de a purta o floare
e o absență.
Nuanțări ale șoaptei
în formă de clopot.

Între cinci și șapte
lacrima
lubrifiază sufletul.
Doar pervazul ferestrei
să-mi deschidă calea.

*
Nr. 9, opus 3
Șoaptele tale
au dat amurgului
noi înțelesuri.
Pentru oaspeții zburători
am așezat masa.
Două câte două
m-au urmat
și până-n zori
mi-au devorat TIMPUL.

*
Nr. 9, opus 4
A sărut
miroase licoarea
despre care
diminețile povesteau.
Nu-mi mai vine
să deschid fereastra,
cu splina vânătă
dintr-un consult
înclin doar capul.

*
Nr. 9, opus 5
S-a frânt genunchiul apei
de rădăcini absurde.
Peste sânul femeii
durerea
aromă de tinctură.
Șarpele deține alternativa
mărului oprit de lege
din măreția nisipului
eliberat pe cauțiune.
*
Nr. 9, opus 6
A rămas proptită
după un evantai
marea de sare,
dincolo,
ochii ei, un albatros verde
desemnând piruete.
Dintr-o noapte
mai întâi aprilie
exilat
într-o statuie.
*
Nr. 9, opus 7
Nu las lucrurile
la voia întămplării.
Poate doar intoxicat
fiind
să caut
alinarea –ntr-o frunză
de mentă , amețit
de spațiu unde
am jucat prima dată
MONOPOLY și m-am rătăcit.
*
Nr. 9, opus 8
Iluzie mascată
cu spatele –ntors.
Același nud
își poartă brațele
molatice liane
astupând timpane.
Cum cântecul e zâmbet
legănat de valuri
și suflet.

*
Nr.9, opus 9
Ostenite aripele
și-au uitat marșul
legiuni întregi
dintr-o fereastră.
Mușcata tresare
pentru a atinge nudul
cu visele, poate.
În sudul palmelor,
un ciudat tropot
și amăreala zilelor.
*
Nr. 10, opus 1
Să-ți las cântecul desenat
între șoapte.
Dorința lăfăindu-se
la Soare.
Ciudată indiferența
unor zile pierdute.
Bun câștigat
la masa de joc.
N-ar fi corect
să modific programul
*
nr.10, opus 2
Trecută lacrima,
ridată fruntea,
șuvița mângâiată
de vânt.
Privirea plecată,
sărutul răsfrânt
din lumea literei
pudrată ți-e fața,
cuvântul din urmă
SĂRUT

*

Nr. 1o, opus 3
Plictisită
de lumea ei
și-a uitat fardurile
după primul colț de stradă.
Lentilele ce-i numărau
meta – fizic dinții
compromit dansul.
Prea blazat trec,
despre prima filă
resturile unui început.

*
Nr. 10, opus 4
Părerea mea
nu mai contează.
Exersez
îmbrățișarea florilor
până la exasperare.
Împart șoaptele
Zilelor.
Cu desene deformate
să-mi treacă
AMNEZIA

*
Nr. 10, opus 5
Fiindcă totul te rănește
nimic nefiresc la manechinul
amabil să-ți alinte
șuvița de pe frunte
cu răbdare.
Obțiunea pentru mărul roditor
am mutat-o mai aproape
de zei.
Inapt pentru vreo faptă de vitejie
paznicul de la far.

*

Nr. 10, opus 6
Foaia aceasta uzată
nu e o bancnotă.
Nudul cu spatele-ntors
în umbra porții.
Iluzia poartă un nume
și am uitat dansul
în același decor.
pînă la urmă e
o chestie de gust
cu visul pe frunte
*
Nr. 11,opus 1
Te mai aștept,
până voi vedea
focul din palme.
Când zăpada ți-e curată
sufletul încă verde
dus din ducere
alungă frigul din oase.
Pentru tânăra inimă,
păcălind hârtia,
șoaptele râului alb
din amintire.

*
Nr. 11, opus 2

Îți voi descoperi
culoarea nopții
cu fiecare dimineață
petrecută aproape.
Ghimpii,
proptind lacrima
între obraji și picioare.
Petalelor din miezul
aducerii aminte
le-a trecut ideea
mai departe.

*
Nr. 11, opus 3

O poveste
în miez de noapte
stă să lacrime.

Vrabia adormită,
ciugulind cuvintele,
își drege glasul
mai apoi.

Păcate,
înmulțind talanții
câini vagabonzi
ai zilei ce urmează.

*

Nr. 11, opus 4

Un albastru complicat

din muguri

sâni surăzând
ca irișii din lacrimi
îmbogățind interiorul
prea sărac.
Fiecărei suprafețe
corespondent un crista.
Iar noapte,
ce anunță întunericul
printre gene

*
nr. 11, opus 5

Toropit de plictis
descompus de pofte
de căldură și sete
cu pastă flamandă
am scris.
Mestecă ușor cărnurile
a “ nove cento”.
Melci multicolori
între degetele lui
dresor pictat
iar la picioare, marea.
*
Nr. 11, opus 6

Cu imaginea dimineții
între degete
mai mult cântecul
spânzurat de perdea,
glezna stângă aruncată.
Dincolo,
surâsul mimează
mai mult plăcerea.
Cel mai ciudat lucru
aceeași monogramă
fereastra deschisă.
*
Nr. 11, opus 7

Sufletul,
adunat între palme
filamentul unui bec
spart.
Cum se mișcă
duhul lui
după razele albe.
Sărutul acesta,
are sarcina unor păreri
cândva ascunse
ochiului

*
nr. 12, opus 1

Până la urmă
am trecut pe curat
chimono – ul despicat
pe la colțuri.
Admirată pentru uniformă
și prostul obicei
de analiză sincretică.
Ultimul pahar neciobit
din colecția bunicii
iar dansul frenetic
unduire de șolduri
direcționat spre Soare Apune.

*
Nr. 12, opus 2
În podul palmei
am găsit un sărut
dintr-o gură bolnavă
de plăceri.
Mâna pentru care
cântecul țigănesc
mai cerea pomană
deschidea suflete.
Lacrima pentru care
ochiul odată secat
mai lasă urme de ruj
pe cămașa – a desfrâu descheiată.

*
Nr. 12, opus 3
Ultima creangă
îți trecea-n dar
eșarfa purpurie
dintr-o toamnă.
Împinși de vânt
navigând
în cețuri de zori.
Neliniștea tulburată
de gînduri
uragan sfârșit
calmate dunele de nisip
și cel din urmă sărut.

*

Serenada nr.13, opus 1
Liniștea
așeza petale
cu simțirea

Veți spune
un poem de dragoste
ca atâtea altele

Și tocmai de aceea
îmi tremură barba
de nerăbdare

Mâna schițează
noi începuturi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu