Claudia Serea/Poezie

Ora 6:30 dimineața

1.
Desfac noaptea cu ambele mâini
și ies la suprafață.

Lumina se mișcă peste gazoane,
peste hortensii, cârciumărese si brăduți,
urcă zidurile
și se strecoară în încăperi,
se-ncurcă-n perdele
și atârnă în păr.

Această rază a străbătut 150 de milioane de kilometri
doar ca să -ntâlnească
fața ta nebărbierită.

Lumina trece peste trupurile
îndrăgostiților dormind ca lingurile,

peste pielea uscată
și respirația greoaie,
alunecă peste covor
și atinge obrazul fiicei mele,
pleoapele ei albăstrii
încă acoperind visele.

2.
Răsare soarele,
dimineața miroase a cafea,
lumea e in priză
și se-nvârte.

Televizorul merge,
23 de grade celsius și cerul senin
Iată știrile de la această oră

Răsare soarele,
lumina cade pe fețele navetiștilor
așteptând la coadă în stația de autobuz.

E o nouă zi,
o a doua șansă,
sau a treia, a patra, sau a cincea.

Răsare soarele
peste aceeași luptă de a trai
și a lăsa pe alții să trăiască.
Soarele urcă
peste orașul sclipitor,
peste cerșetoarea încovrigată pe cartonul ei
păzită de un câine tăcut,

peste vânzătorul ambulant de mancare halal
prăjind orez in Faith’s Lunch Box,

peste schelăria disonantă
si muncitorii strigând,

peste onmul cu ciocanul pneumatic
balbaindu-se într-un nor de praf.

Răsare soarele
și aduce încă o zi,
o corectură,
o derulare înapoi
și o reluare.

Răsare soarele
și nimeni nu se-nghesuie
să fie salvat.

3.
Iar lumina curge prin rânduri de ferestre,
și apoi se varsă in Raul Hudson.

Păsările cântă
și trag soarele-n sus.

Azi e rândul meu.

Lumina îmi umple paharul până-n buza
și-l beau.

Mă umplu de cuvinte
ce stralucesc și ard.

Răsare soarele
și pășesc drept prin el.

Sunt transparentă
și vie.

Tatăl meu, măreața statuie de piatră

1.
Poeziile mele sunt greșelile mele:
lasă-mă sa le fac.

Prietenii mei sunt greșelile mele:
lasă-mă să-i am.

Ce dacă sunt doar copii de muncitori?
Ce dacă nu-s rafinați
și citiți?

Nu mă poți ține
într-un borcan cu capac.

Nu vezi
că sunt un incendiu de cinci alarme,
nu un licurici.

Și nu vreau să mă fac doctor,
nu vreau să mă fac
doctor ca să te dai tu mare
și să te urci pe scara socială,

iar daca vrei musai un doctor în familie,
o să mă mărit cu unul.

Și de fapt abia aștept să mă mărit
numai ca să-ți fac în necaz
tot cu un fiu de țărani
ca tine,

tu, mărețul conducator de piatră
distant pe piedestalul tau
cu mâna ridicată, arătând cu degetul
spre viitorul luminos
pe care numai tu il poți vedea.

2.
Am trăit cu frica de tine
într-o dictatură
de marimea apartamentului nostru.

Mi-a fost frică,
dar m-am certat cu tine oricum.

La 16 ani, mi-am purtat
propria mea revoluție,
cea a tuturor fetelor
de pe pământ.

Am scandat, am strigat
și mi-am fluturat steagurile
în bucătărie.

Iar tu ai fost uriașă mea statuie a lui Lenin
pe care am legat-o cu frânghii,
am dat-o jos
și am târât-o prin oraș.

3.
Să nu mă înțelegi greșit,
am vrut mereu să fiu ca tine,
să fiu tu.

Am vrut să am atitudinea ta,
mersul tau,
pasul tău sigur.

La 26 de ani, am vrut să-ți dovedesc
că am crescut.

Ți-am dat vestea peste mâncarea aburindă:
azi am luat viza de emigrare.

Un nor a intrat în camera
și s-a așezat cu noi la masa.

Iar tu, cel care mereu ai vrut să emigrezi,
nu mi-ai putut spune să nu plec.

Te-ai sfărâmat in fața ochilor mei.

Tu, cel puternic,
distant pe piedestalul tau,
te-ai sfărâmat bucăți,
te-ai facut praf.

Un simplu om
pe cale să-și piardă copilul.

Plângi prea usor, ți-am zis,
și am plecat.

4.
Am luat cu mine lacrimile tale
și le-am purtat 5,000 de mile.

Mi-am asumat valiza
si greșelile mele.

Inima mea a fost un steag fluturând
pe care l-am infipt in noul pământ
să mi-l revendic
și să te fac să fii
mândru de mine.

Camera secretă unde toate ființele se duc

Vino cu mine,
o să-ți arăt o camera secretă
cu mobila împrumutată de la copaci.

Aici, 5maini artritice sunt înnodate
ținând loc de fotolii.

Încheieturi răsucite
formează patul și masa,
iar o bucata de scoarță de copac
ține oglinda.

Vântul sufla
prin găvanele ochilor, goale,
și fluiera prin găuri minuscule
în flaute de os.

Nu-ți fie frică.

În fundul odăii,
o bătrână palarier sta pe o buturugă
și croiește baști de fetru
cu coarne și urechi,

coase blana de oaie, pielea de om,
și pielea de piele.

În spatele ei,
în cuierul de lemn,
sunt veverițe, iepuri, si șoareci de pădure
ce o imploră sa-i elibereze.

Poți să stai jos
și să te uiți cum intră acul ei
și iese prin nasturii
ochilor lor stralucitori.

Ce repede se mișcă mâinile ei.

În această camera, nimeni nu vorbeste,
nici o iotă,
nici un piuit,
nimic.

Iar praful cade
pe mobila timpului.

E randul tău, dragă,
îmi zice baba,

și-mi croiește o palarie largă
din răsărit de soare
si rădăcini de iarbă.

 

Blocul de apartamente din cer

Cerul era albastru
iar eu atârnam cămăși albe
pe frânghia de rufe de la fereastră
garsonierei de la etajul 9.

Bătea vantul.

Blocul gri de apartamente se mișca în vânt
ancorat cu cabluri de oțel
de norul alb
ce trecea peste Berceni.

În jurul lui zburau porumbei.

Dar poate că nu erau porumbei,
ci cămășile altcuiva
furate de vant.

N-am mai locuit așa de sus de atunci.

N-a mai trebuit sa atârn cămăși
ce se zbateau furioase în vînt
vrând să-mi scape din mâini
și să se alăture porumbeilor.

Eram tineri
și locuiam în cerul luminous
de la etajul 9.

Tu citeai ziarul
mâncând o felie de pâine cu gem.

Eu stăteam la fereastra.

Eram tineri.

Loteria Vizelor

Cum era posibil sa fie plicul acela atât de mic
când purta in el viețile noastre?

Râdeam si glumeam
c-o sa dormim sub podul Brooklyn.

O sa mâncăm o gogoașă pe zi.

Ne intrebam dacă strazile New Yorkului
or fi murdare și aglomerate,
și pavate cu vise.

Or fi si câini
cu covrigi în coadă?

Iar oamenii, or fi frumoși
ca-n filme?

Sau viața noastră va fi cumva
un episod din Seinfeld
despre nimic?

Mai bine sarac in America
decât in Romania, ziceam.

Ai mai emigra încă o data? mă-ntrebi.

Cu tine? îți raspund zâmbind.
Oricând.

Sora mea mai mică

Cand am venit acasă de la școală,
mama mea era un copac,

un arțar tânăr căzut
pe podeaua din baie

cu frunzișul de sânge înflorind
între genunchi.

 

Somn

Aluneci in somn
iar casa se încolăcește in jurul tau
ca un animal în vizuina-i caldă
împletită din fire si țevi

într-o colonie săpată sub copaci,
sub mlaștini și autostrăzi,
alături de alte colonii,
de orașe și țări
aglomerate, nesfârșite,
încolăcite în jurul nou-născuților
care dorm ignorând oceanele
ce macină lumea
la viteze înalte,

sub sclipirea stelelor
așezate ca farfuriile pe o masa întunecată
în bucataria uriașă a cerului
care se rotește în jurul tău
cu podelele scârțâind,
cu perdelele umflate de vânt,

un vis,
e numai un vis.

 

A fost odată un complex de apartamente

În fiecare primăvară,
fete fragede înfloresc
în livezi de ciment.

 

Pe 7th Avenue, doi bărbați cu panouri mari cât pânzele de corăbii
propovăduiesc mântuirea

Marea mântuirii aruncă pe mal
pantofi, pălării, mănuși, cămăși, rochii,
butoaie de whiskey, clopote,
rățuște de cauciuc,
hârtii, cărți, o trompetă de aur,
o suzetă,
sticle, piepteni, o oglindă spartă,
o vioară,
o periuță de dinți,
picturi, fotografii, perle, eșarfe de pene,
pâine udă,
o cizmă, cuțite și furculițe,
lingurița cuiva de argint,

dar nici un singur trup,
nici măcar unul.

Un om de știință, un manager de magazin, un lingvist
si un cântăreț la trompeta intră într-un bar

Omul de știință ne vorbește despre lungimi de undă,
despre frecvențele sunetelor,
și despre viteza cu care acestea călătoresc
prin aer.

Știați că sunetul călătorește
de 4,3 ori mai repede prin acest pahar de apă
și aproape de 15 ori mai repede
prin tejgheaua de metal
decât prin aer?

Managerul magazinului ne prezintă beneficiile
ascultării de muzică la shopping
si cu cât cresc cheltuielile cumpărătorilor
când ritmul este mai rapid.

Lingvistul discută despre originea
cuvântului trompetă
care vine din engleza medievala trompette,
din anglo-saxonul troumpe
si folosește cuvantul într-o propoziție:
“Îmi place trompeta foarte mult.”

Apoi ne citează texte despre trompete
și flori-trompetă,
Campsis radicans,
în diferite limbi.

Cântărețul la trompetă
cântă la trompetă

iar luna deschide în cer
poarta ei enormă.

Între timp, în Penn Station

Mâțișorii înfloresc
într-o găleată de plastic
la subsol.

 

Astăzi nu s-a întâmplat nimic important

Seara miroase a balegă de vaci.

Un păianjen își țese panza pe antena de satelit
creându-și propriile lui știri marunte.

Aș putea trăi așa.

Cerul atârnă stele ude pe franghia de rufe,
rochia albă a Casiopeii
și centura lui Orion printre maieuri,
pantaloni scurți,
și tricouri cu AC/DC.

***

Din volumul ~Astăzi nu s-a întâmplat nimic important~

 

selecție realizată de NIG/Nuța Istrate Gangan/Florida

1 COMENTARIU

  1. There are some attention-grabbing cut-off dates on this article but I don抰 know if I see all of them heart to heart. There’s some validity however I’ll take maintain opinion until I look into it further. Good article , thanks and we wish extra! Added to FeedBurner as properly

Lasă un comentariu