Ce am învățat din victoria lui Djokovic?

Autor: Andrei Gușă

Odată cu victoria de la Australian Open, Novak Djokovic a redevenit numărul 1 mondial în tenis. Nole a ajuns la 22 de titluri de Grand Slam câștigate, record all-time pe care îl împarte cu Nadal. Sigur, merită menționat faptul că, spre deosebire de Nadal, lui Djokovic nu i-a fost îngăduit să joace pentru o bună perioadă de timp (nevaccinat). Adversarul său din finala de la Melbourne, grecul Stefanos Tsitsipas, l-a numit pe Nole „cel mai bun care a ținut în mână o rachetă de tenis vreodată”. Finala nu a fost deosebit de spectaculoasă din punct de vedere sportiv. Altă chestiune a fost însă foarte interesantă, și anume tensiunea generalizată care plana în aer încă de la începutul openului Australian. Tensiune care literalmente a explodat în momentul în care Nole a câștigat mingea de meci. Haideți să începem cu începutul poveștii …

Djokovic – simbolul omului nedreptățit

În timpul războiului dintre Serbia și Armata de Eliberare din Kosovo, Novak Djokovic era un copil de 10 ani care se antrena la tenis printre ruinele Belgradului său natal, bombardat de către NATO.(https://historia.ro/sectiune/general/razboiul-vazut-la-fata-locului-serbia-1999-565483.html) Părinții lui aveau în acele vremuri o pizzerie, așa că micul Nole mânca mai tot timpul paste făinoase și pizza. Timpul a trecut, iar copilul de atunci poate deveni cel mai mare sportiv din toate timpurile (nu cred că această afirmație este o exagerare). A făcut multe sacrificii pentru a ajunge în vârf. A rămas însă cu zâmbetul pe buze. După cum a zis un mare gânditor, optimismul nu este nimic altceva decât o formă de respect și decență. A vorbit în engleză și a fost simpatic cu oamenii din lumea occidentală, adică aceeași lume care i-a bombardat țara. Djokovic este un patriot care iartă, dar nu uită. A renunțat chiar la consumul de paste făinoase, adoptând o dietă fără gluten (de fapt acela a fost momentul când a făcut un mare salt în carieră, găsiți detaliile în biografia lui Nole). Asta ca să nu mai enumăr aici zecile de mii de ore de antrenament prin care a trebuit să treacă. Tăria lui fenomenală de caracter l-a ajutat într-o viață plină de suferință și sacrificiu, chestiuni pe care a reușit să le mascheze publicului, totul în numele dragostei pentru tenis, pentru țara lui, pentru familie și apropiați. În același timp, a arătat respect și înțelegere pentru oamenii care nu-i împărtășesc credințele. Nu a adoptat niciodată atitudinea la modă a lumii occidentale, conform căreia „dacă nu ești de acord cu mine atunci ești dușmanul meu”, dar nici asta nu i-a folosit spre a putea evita coliziunea cu dușmanii săi occidentali. Odată cu începutul pandemiei Covid-19, atitudinea progresiștilor (hienele de tip CTP) față de Djokovic a devenit violentă, și ne demonstrează nouă cât de periculos a devenit un tip ca Nole pentru echilibrul, demult în pioneze, al lumii occidentale.

Djokovic – inamicul public numărul 1!

Consemnez aici că nici cel mai fanatic progresist nu ar avea ce să-i reproșeze lui Djokovic din punct de vedere comportamental. Își iubește țara și religia, dar nu afișează aceste chestiuni într-o manieră agresivă. Este jucătorul cel mai fair-play și iubit de către adversari din circuitul tenisului mondial. Singura manieră prin care îi place să iasă în evidență este simțul umorului. Nu poți să găsești prea multe chestii negative la acest om, iar tocmai acest fapt îi scoate din minți pe dirijorii progresismului. Iar în plus,în anul 2020 Djokovic s-a transformat din jucătorul simpatic de tenis, într-un antivaccinist convins (cu un număr impresionant de fani care îl susțin). Probabil că Djokovic a refuzat să se vaccineze și din cauza unei anumite îndoieli în privința efectelor diverse presupuse de vaccin, dar în primul rând datorită caracterului, care l-a determinat să sacrifice orice pentru libertate. Djokovic este un om născut liber, care nu se vinde. Caracterul lui nu este negociabil. Nu i-a păsat de turneele pe care le-a ratat din cauza statutului de nevaccinat. De banii pe care i-a pierdut neparticipând la aceste turnee. De poziția de loc 1 mondial. Sau mai important, de contractele babane de publicitate pe care le avea cu diverse branduri, și care nu vor mai vrea niciodată să își asocieze imaginea cu un antivaccinist, un tip antisistem. Nici când Djokovic a stat zeci de ore umilit și blocat în aeroportul de la Melbourne, acesta nu a fost în niciun fel agresiv sau recalcitrant. (https://www.digisport.ro/tenis/novak-djokovic-blocat-in-aeroport-e-ora-0150-dimineata-ultimele-informatii-de-la-melbourne-1452849) Și-a acceptat suferința în liniște tocmai pentru că a fost educat să știe că drumul pe care l-a ales – cel al libertății și al dreptății – este presărat cu suferință.

Tensiunea a culminat în finala openului australian

Ieri Djokovic a refuzat să se bucure pentru succesul său alături de spectatori, în prima fază, dar a urcat în tribună, la echipa sa, unde a plâns în hohote îmbrățișat doar de apropiați. Ce nu zice nimeni este faptul extrem de important că lacrimile lui Nole nu au fost lacrimi de fericire de data asta, ci au fost de suferință. De tristețe profundă, dar nu de resemnare. Asta am învățat de la Djokovic ieri, că victoria în numele dreptății nu se strigă în gura mare, ci se celebrează în gând, în brațele tovarășilor de luptă, udată de lacrimile descătușării. Am simțit însă și faptul că războiul rece dintre conservatori și progresiști a devenit unul fierbinte. Pare că de la acest punct nu mai există cale de întoarcere, iar partea care va ieși învingătoare din acest conflict violent, va scrie mai departe istoria. Mai precis însă, dacă învingători se vor dovedi progresiștii, aceștia nu vor rescrie istoria, preferând pur și simplu să o șteargă.

Novak Djokovic a devenit duminică poate cel mai mare simbol mondial al conservatorilor, într-o lume în care liderii autentici aproape lipsesc cu desăvârșire, societățile fiind conduse parcă de “mâini nevăzute”. Doar că, în timp ce progresiștilor le este relativ ușor să se lupte cu un personaj de genul lui Donald Trump, totuși prea infatuat și plin de defecte, le va fi aproape imposibil să îl contracareze pe Djokovic, iar meciul ăsta va fi cel următor pentru sârb.

Așadar, Nole ne-a (re)învățat speranța constructivă și curajul asumat, dar și felul în care se suportă suferința, se asumă mândria și sacrificiul personal, în numele unui ideal, a unor principii, dar și al unei religii, în cazul nostru cea ortodoxă. Ca să fim la modă, dar și ca să-i enervăm pe dușmani, să zicem deci din tot pieptul, “SLAVA NOLE”!

P.S. Trebuie să “remarc” și Propagandiștii scârboși de la noi, cum ar fi CTP sau Andrei Caramitru. Primul a declarat faptul că nu va privi finala din cauza lui Djokovic senior, care s-a fotografiat alături de steagul Rusiei, cu chipul lui Putin imprimat pe el. Iar Caramitru Jr. l-a numit pe Djokovic un reprezentativ al fasciștilor, o ființă mizerabilă, o mizerie. Declarațiile nu merită comentate, pentru că sunt niște afirmații care nu au la bază niciun argument, dar spuneți voi, dacă asemenea personaje, dezaxate în mod clar, sunt promovate intens, nu înseamnă asta că se pregătește adunarea laolaltă a dezaxaților?! Noi, ceilalți, am putea să facem ceva în contrapartidă, mai ales că Djokovic ne-a demonstrat că se poate?!