NIG de vorbă cu Maestrul Constantin Moscovici

Naistul Constantin Moscovici, născut în Carpineni/ Moldova, este Maestru în Artă şi Artist al Poporului în Republica Moldova
In 1995, Constantin Moscovici a înregistrat albumul „Soul Confession”, album care a semnat debutul unei cariere impresionante. Alte 11 CD-uri au urmat. De-a lungul acestei cariere, artistul organizează concerte de caritate pentru copii, inclusiv a celor cu handicap. Este invitat la cele mai importante târguri turistice și economice internaționale pentru promovarea culturii moldovenești dar susține și concerte private. Este cunoscut pentru organizarea de concerte, festivaluri și evenimente multinaționale, atât în Republica Moldova cât și în străinătate. Beneficiarul multor premii, cum ar fi „Cel Mai Popular Artist din Europa de Est” dar și a mai multor recorduri de platină în Turcia, Germania, Italia, artistul a împărțit scena și naiul său și cu giganți ai muzicii cum ar fi Sir Elton John, Giora Fiedman și Jose Carreras.
Om simplu și modest, așa cum stă bine unui artist de calitate, jovial, cu un simț al umorului elevat și autentic, Constantin Moscovici nu-și dezminte rădăcinile, tradiția, bunul simț al omului conștient de ceea ce este; vorbește degajat, combinând fermecător limba română cu accentul moldovenesc de Chișinău, rusa, care se cere tradusă fie în engleză fie în românește și engleza în curs de perfecționare la Miami.
Și atunci când vorba încetează și primele note se desprind de pe nai, muzica CM-style are puterea să te transporte într-o lume în care simplitatea este singura dependență. Reușeste să prindă în muzica lui modestia, blândețea și înțelepciunea specifică țăranului român, că este de dincoace sau de dincolo de Prut, spiritul poporului rus cu toată fascinanta lui complexitate și cosmopolitul secolului în care trăim și care ne trăiește.

NIG – Constantin, ai la activ 12 discuri, multe premii, multe concerte, ridici o sală în picioare fie cu ,,The Lonely Shepperd,, fie cu muzica clasică sau populară moldovenească/româneascăSpune-mi când a început totul?
CM – De fapt drumul spre muzică nu este întâmplător, în familia noastră muzica răsună foarte des datorită tatălui meu care cântă la armonică. Iar mama are o voce superbă. În copilărie deseori ne jucam de-a spitalul şi la întrebarea ce vrei să fii când o să fii mare, spuneam ginecolog. (Nu înţelegeam ce înseamnă dar îmi plăcea cum sună).Cu timpul am înţeles că este o profesie foarte importantă şi stimată, totuşi muzica era pe prim plan şi când s-a deschis şcoală muzicală la noi în sat, eu, cu inima la gură, m-am grăbit să fiu primul la uşa şcolii.Când m-am prezentat în faţa comisiei au zis că sunt deja prea bătrân (împlinisem 14 ani) dar norocul meu a fost că la nai nu voia să înveţe nici un copil. A doilea impact pozitiv l-a avut piesa „Păstorul singuratic” pe care am auzit-o prima dată în 1976 interpretată de marele Gheorghe Zamfir, piesă care a devenit cartea mea de vizită
NIG – Te-am ascultat în direct în Hollywood, Florida, dar şi în intimitatea unui living-room. Muzica ta înduioşează, atinge, tresaltă. De ce naiul?
CM – Este un instrument de suflet cu care încerc să ajung la fiecare în particular. Nu este uşor deloc, nu-mi este ruşine să zic că încă învăț să-l cânt.
NIG – După toate concertele la care ai participat, după toate recitalurile pe care le-ai dat si după toate premiile câștigate, numai un mare artist ar spune că încă nu a învățat tot.
Ai umor, ești uşor sarcastic, la concerte povesteşti despre cântecul care urmează, te conectezi cu publicul la nivel emoțional și personal, am văzut și simțit admiraţia şi exaltarea compatrioţilor tăi la show-ul din Hollywood, de la Vendetta; ei ştiau exact cine eşti şi cât de mult înseamnă Constantin Moscovici pentru arta şi cultura Republicii Moldova.
Care este cea mai mare satisfacţie atunci când te afli printre ai tăi?
CM – Știi… niciodată nu am divizat publicul, dimpotrivă, dar atunci când am concerte în Moldova am emoţii mai deosebite.Cu mândrie pot să spun că am publicul meu în Moldova şi nu o dată m-am convins. Este un public rafinat şi nu are vârsta
NIG– Da, m-a fascinat familiaritatea ta cu publicul moldovan.
Eşti căsătorit, ai un băiat mare şi unul mic de tot, viaţa de artist azi aici/mâine la Miami poate fi extrem de satisfăcătoare dar nu poate fi uşoară.Faptul că soţia este şi ea o Artistă Emerită a Republicii Moldova, cumva reduce acea vină de a nu fi acasă în momentele în care ar trebui să fii acasă, dar, de cele mai multe ori, arta îşi ia porţia de sacrificiu. Cum a fost la tine?
CM – Concerte, repetiţii,turnee… da este o mare parte din viaţa mea şi este un sacrificiu. Recunosc lipsa mea din viaţa privată. Băiatul cel mare, Victor, a crescut practic fără mine. Într-o zi soția mi-a cerut să merg la şcoală la o şedinţă cu părinții. Nu știam în ce clasă învaţă şi în ce şcoală.Dar am fost mândru când am aflat că este un elev exemplar şi că se numără prin cei buni. Mă închin în faţa soţiei mele Valentina că a educat un băiat exemplar. Cu apariţia celui mic, Cristofer, viaţa brusc s-a schimbat, îmi fac timp să stau lângă de ei.Plus că mă simt mai tânăr cu el.

NIG – Întotdeauna mi-am închipuit că nu este simplu să fii artist în Republica Moldova. Pe de o parte există starea de român, nu contează unde eşti în lume, pe de altă parte este influența rusă, extrem de benefică dar şi uşor forţată uneori şi, la mijloc, nestrămutată, această dragoste atât de blândă şi molcomă pentru pământul şi graiul moldovenesc.
La tine le-am întâlnit pe toate în proporţii aproape egale. Şi mi-a plăcut mult combinaţia. Cât de mult te-a influenţat cultura şi muzica românească în vremuri rusești?
CM – Când eram mic am avut un mare noroc că pe lângă unicul post pe tot teritoriu Uniunii Sovietice, prindeam şi TV Romană(satul de baştină, Carpineni, este aproape de graniţă).
Îmi plăceau mult concertele cu muzică de estradă sau populară.Festivalul de la Mamaia mea mi se părea un eveniment mai important decât Eurovizionul de azi. Aştepam zilele de duminică, atuncicând priveam seriale străine şi eram fericit că înţelegeam totul.
NIG – Dar cultura rusă?
CM – Cultura şi literatura rusă au impact pe tot mapamondul.Compozitorii și scriitorii clasici, marile lor opere, aparțin lumii .
Oricum era o parte de istorie a ţării mele şi a timpului în care eu traiam. Am avut șansa să cunosc și altă cultură, altă tradiție, să pot vorbi mai multe limbi. Am primit studii foarte bune şi o experienţă concertistică bogată, luând în considerare teritoriul . Pentru mine muzica n-are naţie.
NIG – Ai concertat în România în timpuri comuniste. Ce îţi mai aminteşti?
CM – În primul turneu în România, în perioada aceea, toţi membrii formaţiei au trecut un instructaj care a durat o lună: ce trebuie să vorbim, să nu intrăm în contact cu lumea şi multe altele… Prima impresie când am trecut Prutul a fost bucuria și senzaţia că am mai fost aici; grănicerii vorbeau o limbă cu un accent frumos, erau foarte amabili, drumurile, şi atunci, erau în stare mai bună ca la noi.Primul concert a fost la Iaşi, la Teatrul de Vară.Eram mai mulţi artişti – Ion şi Doina Teodorovici, Iurii Sadovnic cu formaţia Legenda, Anatol şi Silvia Chiriac cu formaţia din care făceam parte şi eu. Cap de afiş era marele Grigore Vieru. Sala arhiplină. Se întâmplau lucruri foarte frumoase şi sensibile. La un moment dat, mulţi din sală au aprins ziare. Ardeau ca niște făclii. O mare iubire,tristeţe, drama unui popor divizat de istorie. A fost un moment foarte dificil pentru securitate, agenţii care ne păzeau erau derutaţi şi speriaţi, am văzut că au venit întăriri de la poliţie şi militari, au înconjurat teatrul.Lumea cânta împreună cu noi, piesa „Eminescu” era ca un imn. După spectacol am fost înconjuraţi de miliție, și, prin coridoare, am trecut în autobuz . Au fost sentimente neobişnuite, nu înțelegeam de ce nu putem vorbi cu lumea, de ce nu puteam să ne cuprindem să plângem împreună…

NIG –Muzica și Poezia, dacă nu slăveau și proslăveau, Constantin, erau arme împotriva unui sistem înghețat. Lumea își trăia așa cum știa, și așa cum îi era permis, viața de zi cu zi; din când în când mai apărea ceva care ațâța focul mocnit.
Ai concertat şi în Coreea de Nord şi asta mi s-a părut o experienţă interesantă şi cel puţin ciudată.
CM – Este vorba despre Festivalul Soarelui(Soarele este „tatăl” nord-coreenilor, Kim Ir Sen). Ai ciudata senzaţie că te întorci în veacul trecut al comunismului, în vremea când un lider era Totul pentru toţi.Primul lucru care m-a surprins a fost că aeroportul funcţiona numai o dată la doi ani şi asta numai în timpul Festivalului.Turiştii străini aveau voie numai în timpul acesta să viziteze această ţară.Telefoanele mobile, aparatele video şi de fotografiat erau confiscate încă din aeroport(asta era regula, mai ales ca nu exista nicio legătură mobilă pe tot teritoriul). Ne-au dus pe o insulă într-un hotel mare, am fost cazaţi în condiţii bune.
La grupul nostru de douăsprezece persoane am avut zece ,,Colaboratori din Ministerul culturii din Coreea” care vorbeau foarte bine rusa şi erau îmbrăcaţi în costume negre, probabil bine păstrate încă din 1940. O ţară foarte frumoasă dar cu lume nevoiaşă. Am vrut să ne plimbăm dar când am ieşit din hotel am fost opriţi de pază cu explicaţia că nu avem voie să ne plimbăm singuri. Numai în grup. Grup format de 300 persoane , adică toată lumea invitată la festival. Sala de concert era arhiplină, lumea părea imbracată de la același magazin, bărbaţii în costum sobru şi femeile în rochii tradiţionale. Când terminam piesa, un om din sală, unul care stătea în primul rând,făcea un semn şi numai atunci sala aplauda. Fără emoţii şi strigăte de Bravo şi numai când domnul făcea semn, aplauzele încetau. A fost ciudat, am încercat să discutăm cu lucrătorii din Ministerul Culturii dar tot ce auzeam era că e bine să trăieşti în ţară şi că ei au de toate datorită partidului şi a liderului lor.
Atunci am înţeles că am venit aici pentru prima şi ultima dată.
NIG – Vorbeşte-mi puţin şi despre acel turneu organizat sub patronajul Papei Benedict al XVI- lea.
CM – Sunt un mare norocos că am avut ocazia să fiu invitat să particip la un proiect nobil. După o discuţie la o cină cu Preasfinţitul, acesta m-a întrebat dacă sunt gata să particip la nişte concerte de bineface pentru construcţia unui centru de reabilitare pentru copiii orfani din Moldova. Pentru mine a fost o onoare şi cu plăcere am participat şi am dat 68 de concerte în toată Italia.
Hai să-ți spun ceva drăguț. După nouă luni de turneu am primit o scrisoare de mulţumire de la o familie care de mulţi ani nu reușea să aibă copii. Mi-au scris că după spectacolul dintr-o biserică, s-au întors acasă şi după ceva timp au aflat că vor avea un copil şi Slavă Domnului, ei sunt siguri că acel concert a însemnat ceva.
,,Zamfir avea un concert la o catedrală şi invitaţia la concertul meu i-a fost făcută de ambasadorul Român. Nu ştiam că este în sală, şi la un moment când povesteam cum am ajuns să cânt la nai am spus că în 1976 am auzit Păstorul şi de fapt piesa mi-a ales destinul și Naiul. Şi ziceam că aduc mulţumiri Maestrului Zamfir pentru măiestria lui şi promovarea naiului în lume.După spectacol toţi ambasadorii şi invitaţii s-au așezat în rând pentru autografe şi poze. L-am zărit pe Maestru şi nu-mi venea să cred că mi se întâmplă mie.S-a apropiat, mi-a întins mâna şi a zis că a auzit de mine şi că nu-i place să facă complimente, dar ce ce a auzit aici, la acest concert, l-a impresionat mult. Mi-a dorit succes şi a vrut să facem o poză.
A fost un moment culminant în viaţa mea”

NIG – Constantin Moscovici, cum îţi place South Florida? Ce faci aici?
CM – Probabil este deja a doua patrie datorită feciorul meu mai mic, Cristofer. El s-a născut aici şi noi încercăm să facem parte din marea familie Americană. Am contract de lucru şi încerc să îmi fac un nume pe partea aceasta a lumii. Lucrez cu un producător care este deţinătorul unui Grammy – Marlou Rosado, la un album în stil Latino, deja am avut nişte spectacole cu orchestra POP Sugar, orchestră condusă de faimosul Peter Fuchs(30 de ani a fost dirijor principal pe Broadway). Am concertat în faimoasa sala Carnegie Hall. Și în Milenium. Am concertat și în California şi am avut întâlniri cu diaspora Românească şi Moldovenească.Sunt optimist şi simt că am să am un viitor aici.
Este țara tuturor posibilităților, nu-i așa?

în Florida de Sud

***
interviu realizat de Nuța Istrate Gangan(USA)