Xi folosește întâlnirea cu Putin pentru a poziționa China ca mesagerul mondial al păcii și prosperității

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Aurelian Popa a analizat întâlnirea dintre Putin și Xi Jinping, conținutul și derularea negocierilor, cum au fost acestea mediatizate de presa internațională, inclusiv în China și Rusia.

Aurelian Popa a analizat în detaliu întâlnirea celor doi lideri de talie mondială. Activistul a observat, printre altele, că ieri, în urma cinei, Vladimir Putin l-a condus pe liderul chinez până la mașină, în afara clădirii, ceea ce poate sugera că după discuțiile informale purtate în spatele porților închise, departe de ochii curioși ai presei, Putin ar fi reușit să-l atragă pe Xi Jinping de partea sa; cert este că se înțeleg foarte bine. Tot în ceea ce privește protocolul, este de remarcat faptul că liderul chinez a fost primit cu mare pompă.

Aurelian Popa a punctat faptul că, prin această vizită, „China devine vocea păcii, în timp ce toți ceilalți sprijină războiul în mod necondiționat și trimit câte arme e nevoie”. Totodată, vizita lui Xi Jinping scoate Rusia din așa-zisa izolare pe care o tot bagă la înaintare propagandiștii. Mai degrabă America este acum cea izolată, găsindu-se în postura de spectator la marele joc geopolitic pe care-l face în special China împreună cu Rusia.

În urma întâlnirii dintre liderul chinez Xi Jinping și liderul rus Vladimir Putin, amândoi au scris câte un articol care a fost publicat în presa de stat a Rusiei, respectiv a Chinei. Articolul lui Xi Jinping, publicat în Russian Gazette, menționează dorința de consolidare a unei cooperări de tip win-win.

„China și Rusia s-au angajat să nu se alieze, să nu se confrunte și să nu vizeze vreo terță parte în dezvoltarea legăturilor noastre. Schimburile bilaterale au crescut cu 116% față de acum 10 ani. China a fost cel mai mare partener comercial al Rusiei timp de 13 ani consecutiv”, se comunică în articolul liderului chinez. Totodată, se statuează 5 principii care stau la baza cooperării ruso-chineze: modernizarea unei populații uriașe, modernizarea prosperității comune pentru toți, modernizarea progresului material și cultural etic, modernizarea armoniei dintre umanitate și natură și modernizarea prin dezvoltare pașnică.

În contrapartidă, Vladimir Putin scrie în articolul său că „prioritățile noastre includ parteneriatul comercial și economic. În 2022, comerțul nostru bilateral, care fusese deja considerabil până atunci, s-a dublat și a ajuns la 185 de miliarde de dolari. Avem toate motivele să credem că ținta de 200 de miliarde de dolari care a fost stabilită de președintele Xi Jinping și de mine va fi depășită încă din acest an. Este de remarcat și faptul că ponderea decontărilor în monedele noastre naționale în comerțul nostru reciproc este în creștere, întărind și mai mult suveranitatea relațiilor noastre”.

Așadar, vizita de anul acesta marchează cea de-a 40-a întâlnire a celor doi lideri asiatici, una dintre ocaziile în care ei își declară public prietenia reciprocă, ceea ce pune un mare accent de umanism pe relațiile geopolitice de nivel înalt, după cum a sintetizat Cozmin Gușă.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

4 COMENTARII

  1. After examine a number of of the blog posts on your web site now, and I actually like your method of blogging. I bookmarked it to my bookmark website listing and will be checking back soon. Pls try my web site as properly and let me know what you think.

  2. That is the best blog for anybody who desires to find out about this topic. You understand a lot its nearly laborious to argue with you (not that I actually would need匟aHa). You definitely put a brand new spin on a subject thats been written about for years. Nice stuff, simply nice!

  3. I am often to running a blog and i actually admire your content. The article has actually peaks my interest. I am going to bookmark your website and maintain checking for brand spanking new information.

Lasă un comentariu