SRS: Ciolacu nu are încă “intelectualul-candidat”, dar aruncă ideea pe piață ca să se pună la adăpost de bănuieli

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de marți, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, s-a vorbit despre cine-ar putea fi intelectualul pe care Marcel Ciolacu îl evocă drept viitorul candidat al PSD la prezidențiale.

Marcel Ciolacu pregătește o nouă mutare politică pentru alegerile prezidențiale din 2024, afirmând că pentru PSD rețeta succesului ar putea fi înaintarea drept candidat a unui intelectual în detrimentul unui om politic. Tot Marcel Ciolacu a declarat că „România are nevoie de un președinte de stânga, un om care împărtășește principiile de stânga” și preferă să aleagă un astfel de caracter din rândurile intelectualilor. Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu l-a identificat pe jurnalistul Ion Cristoiu ca fiind un candidat potrivit: „Este un om de stânga, în fibra dânsului. Dacă urmărești toată evoluția maestrului Cristoiu, îi vei depista valorile de stânga în tot ceea ce spune sau scrie”.

Sorin Roșca Stănescu l-a admonestat pe Marcel Ciolacu pentru afirmațiile sale, jurnalistul considerând că în fruntea statului trebuie să fie un om eminamente politic, în niciun caz un reprezentat al vreunei alte categorii. Se pare că a mai existat o tentativă de a-l coopta pe domnul Cristoiu în PSD, potrivit lui Cozmin Gușă care a mărturisit că în 2019 i s-a cerut să-l convingă pe jurnalist să se alăture partidului și să vină în rolul de candidat la prezidențiale.

Revine în scena politică și Mircea Geoană, care a anunțat că se află într-o formă mai bună față de momentul când a candidat ultima oară și voturile i-au fost, practic, furate de către Traian Băsescu. „După părerea mea, lui Marcel Ciolacu îi este frică de această perspectivă ca Mircea Geoană să vină, pentru că, dacă va veni, va veni pe suport american, va veni cu un puternic suport internațional și va veni și cu un măturoi prin PSD, pentru că se simte trădat de multe persoane din acest partid care i-au întors spatele practic”, a dezvăluit SRS. Deci Mircea Geoană s-ar integra în tipologia intelectualului pe care a stabilit-o Marcel Ciolacu, însă o astfel de variantă nu este posibilă din cauza conflictului tacit dintre cei doi.

O altă variantă ar fi Vasile Dîncu, însă, potrivit spuselor lui Sorin Roșca Stănescu, lui îi lipsește carisma și este un om mult prea serios, deci nu ar avea suficient de multă priză la public. Gabriela Firea se încadrează mai mult în categoria oamenilor politici decât în categoria intelectualilor, deși este o persoană dinamică și activă, ceea ce îi garantează succesul pe anumite paliere. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, ar putea reprezenta asul din mânecă, având și carismă, și prezență scenică, fiind și un intelectual veritabil, mai trebuie doar să și vrea să se înscrie în cursa electorală.

Cu toate acestea, există și varianta (poate cea mai plauzibilă dintre toate) ca Marcel Ciolacu să fi lansat această teorie a candidaturii unui intelectual tocmai pentru a scăpa de presiuni și pentru a se feri de investigații sau de un posibil sabotaj direct sau indirect. SRS exclude din start ideea fuzionării celor două partide, PSD și PNL, în vederea trimiterii unui singur candidat la prezidențiale. Există, în schimb, varianta alianței dintre PSD și AUR.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu