Rusu: LGBT-ismul nu trebuie să umbrească Mondialul de fotbal din Qatar!

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost adusă în prim plan presiunea mișcării LGBT asupra organizatorilor campionatului Mondial de Fotbal și s-a vorbit despre cum Danemarca și Germania amenință cu retragerea din cauză că jucătorii nu sunt lăsați să afișeze banderole curcubeu. ‘Cât mai e sport și cât propagandă/presiune deșănțată a unor minoritari influenți?‘ este întrebarea care a marcat cursul dezbaterii cu Mihai Rusu.

Echipa de fotbal germană și-a dezamăgit fanii și susținătorii, pierzând în meciul cu Japonia din cadrul Campionatului Mondial. Scandalul legat de LGBT-ism a pornit tot în Germania, unde câțiva politicieni s-au declarat a fi foarte supărați de decizia FIFA, care a zis că, la solicitarea gazdelor din Qatar, nu se vor putea afișa banderolele cu steagul ce cuprinde culorile curcubeului și nici însemnele cu ‘one love‘, pentru că aceasta reprezintă o provocare la adresa populației gazdă. S-a spus clar că dacă această regulă va fi încălcată, căpitanul echipei va fi sancționat, riscând să fie chiar suspendat. S-au alăturat inițiativei de apărare a LGBT-ului și alte state, ceea ce a condus la o dezbatere nu despre performanțele sportivilor sau despre rezultatele campionatului, ci despre cum această minoritate a rămas nereprezentată la Campionatul Mondial.

Măsurile luate de federațiile membre FIFA

Mihai Rusu a prezentat în direct câteva ziare de mare tiraj din Germania care vorbesc întocmai despre această controversă. Una dintre publicații o prezintă pe Nancy Faeser, ministrul Afacerilor Interne din Germania, participând la meci și purtând banderola interzisă de FIFA (sub formă de protest). Se pare, însă, că nu nemții au început această campanie, ci președinta federației norvegiene care a atacat în mod direct FIFA și Qatarul pentru că nu respectă statutul FIFA (în care se vorbește despre toleranță, despre fairplay și despre respectarea drepturilor omului). Mihai Rusu este de părere că, deși există un adevărat ‘cocktail de mentalități diferite pe glob‘,statele trebuie să respecte statutul FIFA. „După decizia FIFA care a închis gura Germaniei și a Danemarcei, Danemarca a luat legătura cu 55 de federații și le propune să iasă din FIFA!”, dezvăluie Mihai Rusu, subliniind astfel gravitatea întregii situații.

O altă inițiativă aparține președintelui federației germane, care face cercetări juridice pentru a afla exact care ar putea fi argumentele pentru a da în judecată FIFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Cât e sport și cât propagandă?

Mihai Rusu afirmă că „LGBT-ismul, rasismul și discriminarea umană trăite în SUA, deci în democrația poate cea mai puternică, au provocat un val formidabil și la populația de culoare, și la sportivi; este vorba despre un val ce a pornit împotriva lui Donald Trump și s-a extins în întreaga Europă. Regulile sunt prevăzute în tratatul ONU și toate statele trebuie să respecte drepturile omului”. Dar problema principală, scoasă în evidență de Mihai Rusu, este că „în 2009, la Zurich, s-au dat două campionate mondiale unor state dictatoriale, Rusiei și Qatarului care erau tocmai pe invers față de regulamentele internaționale care trebuie să fie respectate”. Așa se face că, din cauza afacerilor murdare și a corupției, presa, factorul politic, dar și federațiile occidentale au început să monitorizeze mai îndeaproape ce se întâmplă în culisele FIFA.  

La sfârșitul emisiunii, Mihai Rusu își exprimă părerea cu privire la posibilele degenerări ale scandalului legat de LGBT, afirmând că se dorește păstrarea unei ordini în așa fel încât să se poată desfășura Campionatul Mondial într-o manieră normală, fără incidente. Așadar, se va face un compromis pentru a fi păstrată ordinea și pentru a se evita orice formă de terorism.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu