Raul Bribete/Poezie

Raul Bribete este un poet român, născut la 3 ianuarie, 1987, în Oraviţa. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea de Vest, Timișoara, 2012, obținând titlul de Master în Hermeneutică și Fenomenologie, la aceeași Facultate, în anul 2014.

A debutat editorial în 2008, cu două volume de versuri la editura timişoreană Marineasa.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din noiembrie 2012, filiala Timișoara. Prezent până acum în câteva antologii literare, precum şi în majoritatea revistelor de cultură din România.

Opera

 

Tornada de hârtie, poeme, Editura Marineasa, Timișoara, 2008;

Caniculă în diamant, poeme, Editura Marineasa, Timișoara, 2008, (cu o prefaţă de Adrian Dinu Rachieru);

Spada, poeme, Editura Eubeea, Timișoara, 2010, (prefaţă de autor);

Sărutul iudei, (33 de poezii), Editura Marineasa, Timișoara, 2011, (cu o prefaţă de Gheorghe Grigurcu);

Să nivelezi un munte cu tăvălugul, (poeme în proză), Editura Brumar, Timișoara, 2014;

Case aici case acolo, (poeme) Editura Eikon, București, 2017;

***

 

Autoportret

Dirijorul care conduce orchestra cu o singură mână
(cu bagheta ținută vertical)
kamikaze-ul hotărât să trăiască în ultimul moment
samuraiul singuratic stând neclintit în fața rivalilor
care-l încercuiesc

eremitul imun la suferință, care încă se confruntă
cu sine și cu demonii proprii

medicul care smulge cu disperare și abnegație
din brațele glaciale ale morții
suflete mutilate, ființe îngenuncheate
de suferință

brațul anonim care te scoate din mlaștină
făcându-se apoi nevăzut
cel îmbrăcat în tatuaje ca într-o cămașă
fiecare tatuaj al său ”vorbindu-vă” deschis
despre triumfurile fiecărei zile

între patru pereți

nicio încordare de voință.
nici cea mai mică
încordare de voință

Între muchiile celor patru pereți visez la
propria desăvârșire
exersându-mi echilibrul de funambul
între copertele cartonate
ale propriului cap luxos

în încremenirea mea observ cum melcii
și gângăniile mă iau drept statuie și urcă,
fiecare, în ritmul care le este firesc.
și toate astea fără nici cea mai mică
încordare de voință. Nici cea mai mică.

între patru pereți se întâmplă deseori totul.
între pereții capitonați cu pâslă ai creierului
e atâta fericire acum încât nimic
nu mai contează cu adevărat.

și toate astea fără nicio încordare de voință,
nici cea mai mică,
între muchiile celor patru pereți
care s-au îndepărat
și continuă să o facă

 

fiecare …

fiecare casă văzută pe coama unui deal e casa groparului

fiecare persoană care îmi apare în cale e propria persoană

în altă variantă

fiecare pas este pe urmele bătătorite ale pașilor mei mai vechi

fiecare stea mai mare aduce cu un somnifer

de fiecare dată când sărut o femeie, este primul meu sărut

fiecare geamăt al femeii de lângă mine este primul geamăt
auzit vreodată

(deși pe undeva simt că geamătul acesta se poate foarte ușor
schimba într-unul de durere)

fiecare mână pe care o strâng nu este întotdeauna mâna sinceră
a unui prieten

 

Karuna

(cu ochiul închipuirii am văzut)

Pentru Eduard M.

Simboluri pe antebrațe. Porți spre atunci încă deschise
Întrebări gravide cu alte semne de întrebare.
Întrebări încă ascunse vederii noastre de carne

Simboluri pe antebrațe, și uimirea mea de profan de atunci.
Parcă din coate îți ieșeau doi sori miniaturali,
Suavi ca zborul imaginar al cocorilor, la întoarcerea lor, primăvara.

Simboluri pe antebrațele tale de prieten loial.
Trasate în aer cu o măiestrie de neegalat
Un moment în care prezentul de atunci s-a întretăiat
Cu toate timpurile adormite ale lumii

Simboluri prietenoase pe antebrațele tale lungi
Sau în palmele puternice radiind căldură și prietenie
Simboluri dintr-o primăvară cu care nu o să ne mai reîntâlnim.

Simboluri pe antebrațe. luminezi ca în vremea când,
Foarte tineri eram amândoi, și mi-ai pus
În palma mâinii drepte, flacăra lui Saint Germain.

Trecutul noastru comun ne alunecă printre degete
în interiorul minții. Miros de salvie aprinsă.
cu ochiul închipuirii am văzut, și simțit, toate acestea.

Chihlimbar

Totul este galben intens.
Îi simt intensitatea până în unghii,
Până-n nervii cranieni, până-n măduva oaselor.
Îi simt intensitatea acut, săpându-mi tuneluri prin epidermă
– prin șerpii de lumină incandescentă ca sticla topită, a nervilor –

Totul este galben intens.
Trăiesc scufundat în mijlocul bătăilor inimii mele,
În mijlocul scărilor rulante ale neuronilor.
Această culoare nu este atributul vrunui anotimp, acum.
Această culoare pur și simplu este.

Totul este galben intens.
Mîinile mele cu vene ieșite în relief, palmele mele cu
linia vieții și a inimii și a capului.
capul meu statuar, cu barbă stufoasă,
mobila care mă înconjoară, caietul acesta și chiar

Culoarea cu care scriu

***

selecție realizată de NIG – Nuța Istrate Gangan(Florida)

1 COMENTARIU

  1. Am citit poeziile cu emotie. V-am vazut la o adunare cu poetii urbiei la caminul cultural Oravita acum vre-o 5-6 ani. Acum doua veri am vorbit cu d.l Chincea de dumneavoastre, va lauda talentul. Fain, fain. Succes pe mai departe.

Lasă un comentariu