Rafila, maestrul de ceremonii la întrunirea OMS Europa de săptămâna viitoare!

Autor: Oana-Medeea Groza

Iosefina Pascal a anunțat în ediția de miercuri a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM că va avea loc reuniunea la nivel înalt a celor 53 de state membre ale OMS Europa, nicăieri altundeva decât în Românica.

Săptămâna viitoare vor veni în România, chiar în București, delegații din toate cele 53 de țări care fac parte din OMS Europa. Principala temă de dezbatere va fi reprezentată de ocuparea forței de muncă, politica socială, sănătatea și protecția consumatorilor. Se va discuta despre strategia UE pentru sănătatea globală, dar și despre coordonarea și cooperarea post-pandemie. Totodată, se va aduce în discuție criza medicamentelor cu care par a se confrunta tot mai multe state ale Uniunii Europene.

Cel mai important aspect care se va discuta este chiar strategia globală, comună de combatere a bolilor. Alexandru Rafila organizează reuniunea tuturor țărilor membre, făcând astfel primii pași spre a ajunge șeful OMS Europa, după cum a afirmat semi-ironic Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu