Pro sau contra Ordonanțelor de Urgență în justiție? Mai ține cineva cont de referendumul din 2019?

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Vine domnul ministru al Justiției Cătălin Predoiu ca o floricică acum și și-a dat seama că scapă penalii de pușcărie făcându-se de râs”.

Guvernul României a adoptat luni, 30 mai, o ordonanță de urgență privind modificarea legislației penale. S-a intervenit asupra articolului care reglementează prescrierea faptelor. Asta după o decizie recentă a Curții Constituționale, decizie care, dacă s-ar fi publicat în Monitorul Oficial înainte de modificarea acestei legi, ar fi avut drept rezultat închiderea unor dosare vechi, în care procesele au fost dechise deja de ani de zile.

„Prin eliminarea acestei prescripții speciale s-a cam terminat cu dosarele acestea de 10-15 de ani prin care unii politicieni, unii funcționari, unii magistrați și alții erau ținuți în șah și șantajați” – spune Iosefina Pascal. „Ne referim aici la dosare faimoase precum cele ale lui Traian Băsescu, unele de ale Elenei Udrea, posibil ca și dosarul Teldrum să fi fost închis dacă se aplica hotărârea Curții Constituționale a României (CCR n.r.)”.

Contra referendumului

Noile schimbări vor obliga magistrații, judecătorii și procurorii, să își facă treaba într-un timp mai scurt. Se modifică astfel articolul din Codul penal ce face referire la întreruperea termenului în care răspunderea penală poate fi prescrisă, articol declarat anterior neconstituțional. Însă decizia recentă a CCR a pus unele probleme guvernanților. Aceștia au fost nevoiți ca, printr-o Ordonanță de Urgență (OUG) să intervină asupra justiției, fapt ce contrazice rezultatele referendumului organizat în anul 2019.

„Vine domnul ministru al Justiției Cătălin Predoiu ca o floricică acum și și-a dat seama că scapă penalii de pușcărie făcându-se de râs. S-au hotărâr rapid să facă un OUG și să modifice codul penal. Cătălin Predoiu și gașca sunt renumiți pentru anunțurile lor cum că luptă împotriva corupției. Au fost împotriva amnistiei și grațierii în 2019 și a OUG-urilor pe justiție, iar acum sunt puși în fața faptului împlinit. Nu sesizează nimeni ipocrizia?” – se întreabă jurnalista GOLD FM.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro.

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu