Prăjitura cu glazură

de Dan Gheorghilaș

Drumul urcă șerpuind agale prin culoarul Rucăr –Bran.Stânci impunătoare se ridică când într-o parte când în cealaltă ca niste soldați uriasi,îmbrăcați în scuturi teutonice. În stânga sau în dreapta mea,dupâ cum o dă la întors șoseaua, hăuri amentitoare fără fund, îmi sporesc vigilenta si-mi încordează mâinile si mai puternic pe volan. De fiecare dată când am de ales drumul până în Ardeal,aleg fără nicio ezitare traseul ăsta. Pentru că dacă astupi cu petece pline de îngăduintă multitudinea de gropi din asfalt,traseul e mirific. Chiar dacă trebuie să ascult si țipătul speriat al roților ce scârțâie potrivnic la multitudinea de curbe în loc,nimic nu se compară cu imaginea de basm pe care o descopăr de fiecare dată.

   Opresc aproape de culme,lângă alte masini înghesuite forțat într-un loc cu pretentii de parcare, pentru a admira curajosii ce se aruncă in hău cu parapanta.Urcă o oră panta abrubtă cu harnașamentul în spinare,transpiră și abia respiră pentru a pluti apoi doar cinci minute. Dar în acele cinci minute ești deasupra lumii și simți că nimeni și nimic nu te mai poate atinge.Iar asta se numește pasiune.Si pentru a-ți satisface o pasiune nu prea contează cât de mult transpiri,contează că sufletul îți este împăcat.

   Părăsesc cu părere de rău peisajul fantastic, dar trebuie să ajung unde mi-am propus.La Cluj !  Undeva în dreapta,lângă Castelul Bran  un barbat între două vârste îmi face semne să îl iau la bord.O călătorie de unul singur nu e mereu tocmai plăcută așa că-i fac pe plac.

– Spiridon,spune întinzându-mi mâna după ce se-asează confortabil pe locul foarte gol din dreapta mea. E prenumele ,vine cu adăugiri.

– Dan ,îmi pare bine ! Tot prenumele ! spun cu simpatie.

  Un om care se recomandă cu prenumele atunci cănd te-ntâlnește pentru prima oară nu poate fi decât cineva apropiat de oameni. Iar mie-mi place apropierea dintre oameni.

– Eu vreau s-ajung până la Cluj. Mă întâlnesc cu o femeie,ajunge omul direct la conținut după ce expozițiunea fusese deja făcută.

– Trebuie s-aveți ceva emoții… Sau e ceva profesional?întreb din pură curiozitate.

– Nu ,nu e profesional, sper să fie ceva sentimental , ceva dragoste dacă se poate.

  Îmi iau pentru o clipă privirea din șoseaua nu foarte aglomerată și mi-o îndrept direct asupra lui. Un om trecut de prima tinerețe,cărunt dar pieptănat și îmbrăcat cu grijă.50 sau poate 55,dar cu bătaie mare . E clar că nu-i un terchea –berchea. Se duce până la Cluj să-și întâlnească dragostea. E minunat să constați că dragostea nu se-mpiedcă de vărstă. Pentru că dragostea nu trebuie să aibe vârstă.

– În vremurile astea de criză ,lumea aleargă după bani ,mâncare și servicii foarte bune , dar după dragoste am cam uitat să alergăm. Si poate tocmai de-asta nu ne mai înțelegem,spun plin de regret.

– Domnule,eu nu  am pus întotdeauna pe primul plan,dragostea. Dar să nu crezi cumva că mi-a fost bine. M-am însurat abia la 45 de ani. Până atunci , n-am știut ce-i aia dragoste,iubire ,fluturi în stomac și alte chestii de-astea …siropoase. Tot  golăneam ,azi cu una,mâine cu alta, dar n-aveam niciun gând ca să mă leg la cap.De căsătorie,să nu fi auzit sub nicio formă. Legat definitiv,asta mi se părea într-adevăr cumplit.Dar anii treceau încet dar sigur peste mine și la un moment dat ,mama săraca mă tot ruga :”fă-ți si tu un rost,eu și taică-tu suntem bătrâni,avem și noi o unică dorință. Să te vedem la casa ta,cu nevasta ta și să avem și noi nepoți ca toată lumea,să ne bucurăm de ei cât mai avem timp.”

    Până la urmă ,înduioșat de rugămințile fierbinți,am încercat să le fac voia. Dar a fost exact ca-n bancul ăla prost. Le-am dus acasă întâi una,apoi alta, dar mama le tot găsea cusur. Ba că asta e nu știu cum,ba că cealaltă nu face nu știu ce… Si-atunci m-am gândit să găsesc una care să semene cu ea,atât la fizic cât și la caracter. Că poate așa s-or potrivi și rezolvăm problema. Și după ceva căutări ,am găsit-o și am dus-o acasă.

– Păi și ?? întreb din ce în ce mai curios.

– Păi pe asta… n-a suportat-o tata ! spune și se pune pe un răs puternic,sacadat. Iar eu îi țin isonul,aproape un kilometru. Si după ce ne potolim,continuă pe un ton destul de amar:

– Mai râdem și noi să ne mai treacă timpul ! Fiindcă asa facem noi oamenii, haz de necazul nostru !

– Doar stiți ce se spune… râsul e ca ștergătorul de parbriz,nu îndepărtează ploaia,dar te ajută să-ți continui drumul…. Dar nu înțeleg unde-i necazul !

– Stai,nu te grăbi, că de-abia acum începe necazul vieții mele. Am renunțat la faza cu căsătoria. Si-apoi,cum ți-am spus, ideea nu m-atrăgea  chiar foarte tare. Dar niciodată să nu zici niciodată, fiindcă cineva,de sus de-acolo,te-aude si când îți e lumea mai dragă,îți dă cu tifla-n nas. Am revenit la vechile obiceiuri. Opream pe marginea drumului și ridicam câte-o prostitutată. Azi așa,la fel și mâine și poimâine, si totul până într-o zi. Mi-aduc aminte ziua…duminică,o zi frumoasă,cu mult soare. Nimic nu prevestea că ziua aia îmi va marca în continuare existența. Dar vezi ,Dzeu m-a pedepsit,la ora aia oamenii smeriți erau la biserică și se rugau pentru ei și pentru cei dragi  iar eu umblam cu mașina după prostituate,să-mi satisfac plăcerile trupești.

    Mergea abătută pe marginea drumului,cu fusta scurtă ,plimbând din mână-n mână o geantă foarte roșie. Când a auzit masina venind încet din spate,a-ntors capul. Foarte frumoasă… Niste ochi mari,negri,un păr blond, bogat, i-aluneca pe spate…

– Noi bărbații,în general, suntem atrași de ambalaj. Dacă ambalajul e atrăgător,mai trecem cu vederea ceva defecte ale mărfii.

– Exact asa cum spui… Iar ambalajul ăsta era într-adevăr superb ! Am oprit și am deschis portiera. S-a urcat fără să schițeze vreun zâmbet , vreun semn din cap sau altceva,care să semene a bună ziua. S-a urcat robotic ,pentru că avea ceva de făcut si trebuia să facă. Atât si doar atât ! Am demarat în trombă în directia motelului unde mă duceam de obicei când aveam astfel de treburi. În cameră a început să se dezbrace grăbită fără să-mi acorde nici cea mai mică atenție. Dar eu am tot privit-o. Nu semăna deloc cu celelalte,avea ceva în ea ,o distinctie anume,ceva stilat,cu totul diferit de meseria asta păcătoasă.

– De ce faci lucrul ăsta degradant?,am întrebat-o privind-o în ochi ,să-i sorb tot adevărul.

– Ți se pare degradant? Atunci,ce cauți aici? Eu fac lucrul ăsta pentru ca cineva ca tine să-și satisfacă poftele,la fel de degradante.

  M-a pus direct la colț c-un upercut de dreapta. Si-apoi continuă si c-un croșeu de stânga:

– Când mă analizez,mă deprim,dar când mă compar,încep să îmi revin ! Sper că înțelegi ce vreau să  spun !

   Înțelegeam ce vrea să spună.Era cu atingere directă. Apoi continuă la fel de dur:

– Spre deosebire de tine,nu fac asta din plăcere,o fac doar pentru bani.Atât și nimic mai mult.Așa că hai să terminăm ce-am început și-apoi ne vedem fiecare de drumul lui.Ok?

    După atâtea vorbe dure nu cred că mai aveam vreo șansă să terminăm ce-am început fiindcă o parte a corpului meu ce trebuia să intre în acțiune,se făcuse foarte mică.De rușine! Și n-avea șanse mari de revenire. Așa că am încercat o diversiune:

– Care e povestea vieții tale? De ce ești atât de dură?

– Ar dura prea mult să-ti povestesc. Iar timpul costă bani.

– Nu contează,fixezi tu o sumă și plătesc !Doar vrei bani,nu? Asta ai spus,fă doar ce vrea clientul !

   Prefera să facă asta decât să facă sex,i se citea în priviri.

– Bine,îți spun,dar nu cred că o să-ți placă foarte tare ce-o să auzi. 

     Decât să dau banii pe ceva cu șanse mari de eșuare,preferam o poveste adevărată de viață. M-am așezat confortabil pe fotoliu,să-i sorb cu nesaț fiecare cuvânt.

– Sunt numai urechi !

– Am rămas orfană de mică,de la șase ani. Ai mei au murit într-un accident de mașină și m-a crescut bunica din partea tatălui. M-a educat cum a știut ea mai bine,m-a învățat să iubesc oamenii și tot ce e frumos. Numai că oamenii mi-au arătat numai ce e urât. Eram în ultimul an de liceu când s-a întâmplat totul.Învățam foarte bine,vroiam să dau la medicină ,să ajung medic ca să alung suferința celor din jur. Dar viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce noi suntem prea ocupați să facem planuri…John Lennon a spus asta si avea dreptate!

  Deja mă fascina. Și frumoasă și deșteaptă… La partea cu devreme acasă aveam încă semne de întrebare.

– Într-o seară,când mă întorceam de la liceu pe strada mea destul de întunecată,o dubiță neagră a frânat brusc. Din ea au sărit doi zdrahoni care m-au smuls pur și simplu de pe trotuar și m-au aruncat cu forță înăuntru. Eram atât de speriată încât n-am realizat imediat ce mi se-ntâmplă.Nu vedeam foarte bine ,era întuneric dar am realizat la un moment dat că lîngă mine erau alte două trupuri care zăceau pe podea.Nu-ți poți imaginea ce groază am simțit atunci. La un moment dat,mașina s-a oprit și ușa mare de metal s-a deschis cu zgomot. Un bărbat a urcat,mi-a pus ceva la gură și din secunda următoare,n-am mai știut nimic. Nici cât am mers,nici încotro. M-am trezit abia într-un târziu,într-o cameră mare,cu șase paturi,suprapuse două câte două pe care zăceau alte fete,speriate ca și mine.

– Ce ni se-ntâmplă? am întrebat pe una din ele care părea trează.

– Am fost răpite…probabil pentru prostituție,asta ni se-ntâmplă!Am înțeles atunci… Viața mea luase o cotitură total neasteptată spre o mocirlă din care nu-mi venea să cred că nu mai pot ieși. Peste ceva timp s-au trezit și celelalte și au început să plângă-n hohote.Aveau toate motivele s-o facă ! La auzul gălăgiei ,ușa s-a descuiat și doi bărbați înalți au intrat și- au început să urle:

– Gura !

  Apoi fără alte cuvinte,au infipt mâna în părul a două dintre noi și le-au smuls cu forță afară. Eram atăt de îngrozite încât n-am mai putut să scoatem niciun sunet.După alte zece minute,ușa s-a deschis din nou și cele două au fost azvârlite înăuntru. Arătau groaznic. Cu ochii învinețiți,cu părul despletit,lipsite de orice vlagă și de vreo dorință de a mai trăi…. Eu și vecina mea am urmat la rând. Ne-au târât pur și simplu ținându-ne de păr în altă cameră. Nici unui animal nu-i faci așa ceva. Erau trei,doi țigani si un român … Așteptau fără vreo remușcare să ne batjocorească. Ne-au luat la palme ,apoi ne-au violat….Si-apoi ne-au pus cuțitele la gât:

– Acum sunteți proprietatea noastră. Dacă încercați să evadați ,vă omorâm pe loc !Ați înțeles? Spune fă,ai înțeles? mi-a împins țiganul lama cuțitului mai mult în beregată. Cu respirația tăiată am reușit să îngaim un „da” ca să-mi dea drumul.   

  Ne-au dus înapoi și ritualul a continuat cu celelalte. Ne-au aruncat ca la câini ,mai târziu ceva de mâncare, dar nimeni n-a mâncat ! Nici nimeni n-a putut să doarmă ,ne gândeam fiecare cu ce anume am greșit de ni se-ntâmplă asta. În ziua următoare,ne-am început activitatea.Veneau clienți iar noi eram chemate câte una în camera torturii ca să le satisfacem orice poftă. A treia zi ,am făcut ceva regretabil. Eram cu un bărbat care mi s-a părut un om mai cumsecade. I-am spus c-am fost răpite și l-am rugat să sune la Poliție. Mare greșeală ! Camera era supravegheată video iar clientul era de-al lor ,pus probabil pentru verificarea noastră. M-au bătut până am leșinat. Mă loveau în continuare cu pumnii și picioarele dar eu nu mai simțeam nimic….Mi-am revenit abia a doua zi ,dar nu puteam nici măcar să mă mai întorc pe-o parte. Simțeam cum viața mea s-a terminat dar refuzam cu înverșunare să cred asta. Nu reușiseră decât să-mi sporească și mai mult dorința de a scăpa de-acolo. Am schimbat tactica ,făceam orice-mi cereau ,să le câștig încrederea. Tot noi făceam mâncare,ei ne aduceau alimentele ,noi le găteam și măncam toți laolaltă,gardieni și prizoniere,într-o cameră mare ce semăna a cameră de oaspeți.Toate geamurile aveau grătele și obloane trase. Și la pușcărie cred că ar fi fost cu mult  mai bine…Calvarul a ținut cred că mai bime de-un an. Eram rupte de realitate,n-aveam nicio legătură cu lumea exterioară,zilele treceau fără sfârșit la fel, fără să le știm măcar numele din calendar. Dar eu aveam un singur gând…să fug ! Și într-o zi,am reușit!

   Eram la bucătărie împreună cu vecina mea de pat și tocam varza. Ne păzea unul singur,ceilalți fiind probabil plecați la plimbare prin oraș. La un moment dat s-a întors  cu spatele la noi,fiind prea concentrat să-și pună cafea în ceașcă.N-am stat prea mult pe gânduri …i-am înfipt cu putere cuțitul în spate. N-aș fi crezut vreodată că sunt în stare de așa ceva,dar în situații limită ,omul face orice să se salvaze. A căzut la podea în vaiete cumplite. Iar colega mea i-a dat cu toată forța ei, plină de răzbunare, cu tigaia în cap. I-am luat cheile și banii din buzunar ,am descuiat și am fugit pe ușa principală. Clădirea  se afla pe o stradă izolată dar n-aveam timp de analiză. Pe trotuar,destul de departe de intrare,unul din țigani își savura țigara…Ne-a văzut ieșind si în secunda următoare a și fugit după noi. Am alergat amândouă disperate printre blocurile vechi până am ajuns la un bulevard plin de mașini și am traversat în fugă strada. Am avut noroc,am reușit să traversez,dar imediat ce am ajuns dincolo ,am auzit frăne bruște si bubuituri puternice. Din instinct ,mi-am întors privirea. Maria,prietena mea zăcea întinsă pe șosea ,într-o baltă de sânge lovită de una din mașinile grăbite. Dar și țiganul….zăcea și el foarte aproape. Probabil tocmai era s-o prindă când automobilul i-a spulberat. Urmăritor și victimă ,întinși pe spate unul lângă altul,egali în fața morții….Am ajuns la poliție,am spus tot si-apoi am plecat când un polițist m-a rugat s-aștept puțin să vină cineva sa-mi ia o declarație. Nu suportam să le văd fețele și la proces. Așa s-a încheiat o pagină foarte urâtă din viața mea….M-am urcat în primul tren și am plecat acasă,la bunica.Nici măcar nu mai puteam să-mi plâng prietena. Numai că bunica nu mai era,murise fără să mai aibe vreo veste de la mine.Mi-au spus vecinele că m-a tot căutat,a anuntat organele,a pus afișe peste tot,a dat anuțuri la ziar ,dar nimeni n-a știut nimic. Si inima ei bătrână a cedat până la urmă…Eram din nou singură ,undeva în mijlocul oceanului iar eu nu învățasem încă să înot.Mi-a fost rușine să mă-ntorc și la liceu.Am încercat să m-angajez,dar nimeni nu vroia să mă bage în seamă. Până la urmă mi-am găsit servici la un bar infect ,frecventat numai de bețivi,care îmi spuneau tot felul de vorbe porcoase și-mi propuneau tot felul de porcării. Înainte fusesem violată la propriu,acum eram violată la figurat …. Nu-i mare diferență ! Am stat până  alaltăieri,când n-am mai suportat și mi-am spus că eu o să mă împotrivesc  sorții și o să reușesc până la urmă să fac ce mi-am propus. Să devin medic !  Am cumpărat cărți după care să învăț dar nu am avut timp să fac asta. Dar nu numai de cărți și timp este nevoie,este nevoie și de bani. Si azi am hotărât că am ceva de vandut…trupul. E degradant într-adevăr, dar răul a fost deja făcut ! Esti primul meu client de când lucrez pe cont propriu si sincer,mă bucur că nu vrei să facem asta ! Nu știu dacă as fi putut s-o fac ,îmi trezește amintiri foarte neplăcute…Acum știi tot !

    Apoi tace și mă fixează cu privirea.Am ascultat cu sentimente amestecate tot ce mi-a povestit. Simțeam în acelasi timp și milă pentru ea ,dar și o furie cumplită împotriva animalelor care își închipuie că pot face ce-și doresc din viața unui om.   Mi-a încolțit pe loc ideea…Pe care i-am expus-o :

– Locul tău nu e sub nicio formă aici ! Mărită-te cu mine ! Nu sunt sărac,am o firmă de construcții,o să ai tot ce-ți doresti,inclusiv bani ca să devii medic !

   Reacția ei a fost destul de impulsivă pe moment:

– Eu nu vreau mila și compasiunea nimănui,nu cerșesc de la nimeni nimic !

– Nu cerșești ,este ceva ce îmi doresc eu să fac ! Uite,mă duc până la baie,te las să te gândești !

  M-am dus la baie și peste cinci minute am revenit. Iar ea stătea în picioare,înaltă,frumoasă,cu ochii umeziți. Îmi întinde mâna și-mi spune hotărâtă:

– Eu sunt Svetlana,viitoarea ta soție…Nu am mai fost până acum soție ,dar sper să mă descurc !

– Spiridon,viitorul tău soț !Îmi pare foarte bine !

    Și uite așa a început relația cu ea. Era diferență mare de vârstă între noi,eu aveam 45 iar ea în jur de 20 ,dar era singura  care mă făcuse într-un timp atât de scurt, să trec prin atătea stări: rușine,milă,furie și fascinație. Nicio altă femeie nu reușise vreodată așa ceva. Într-un cuvânt ,dragoste la prima înfățișare!

   Am dus-o acasă,să le-o prezint părinților. Mama m-a privit profund dojenitor iar tata,un om glumeț dealtfel, m-a luat peste picior:

– Bagă de seamă puștiule , o parte a corpului tău s-a născut odată cu tine,dar o să moară înaintea ta !Și după cum văd eu, dânsa e cam tinerică !

  Dar eu nu vedeam și nu auzeam nimic din mediul înconjurător. O vedeam numai pe ea,era important ce simțeam atunci,nu prea conta ce mai urma în viitor.Si-o perioadă a fost chiar foarte bine. S-a dus la medicină,ziua era la cursuri,seara învăța ,câteodată mai și gătea…Eu nu-i ceream asta,aveam destui bani ca să mâncăm la restaurant dar îi plăcea ei să o facă. Nu știa numai medicină,știa de toate,si religie,și astronomie,și istorie,și filozofie. Îl citea pe Noica…era o adevărata enciclopedie.Marfa era la fel de bună calitate ca și ambalajul.Mă fascina din ce în ce mai mult.O iubeam nespus,îi aduceam flori în fiecare seară,o drăgălășeam și totul era minunat. Până-ntr-o zi când am făcut greșeala să intru în politică.

– Cum așa?  În politică ? întreb plin de uimire pentru că pe-acolo bunii samariteni nu se găsesc deloc.

– Da,eu țin la oameni și vroiam să fac schimbări radicale pentru ei !

– Iartă-mă ,dar eu nu am o părere foarte bună despre politicienii de la noi. În general ei țin foarte mult la oamenii din familiile lor.Noi avem politicieni care fac lobby până nu mai pot ca exploatarea de la Roșia Montana să continue ,dar vin apoi și spun cu nesimțire că ei ca cetățeni,în parlament ,o să voteze împotrivă.Adică mănâncă și plâng ,dar continuă să mănânce cu gura plină.Și din păcate așa sunt toți și cei din putere și cei din opoziție. Duplicitari,după cum bate vîntul interesului !

– Ai dreptate să fii supărat ,dar eu chiar vroiam să schimb ceva !

– În fine,lasă ,continuă ,scuză-mă că te-am întrerupt.

– Așa cum ți-am spus,am făcut greșeala să intru în politică. Eram din ce în ce mai ocupat și cu serviciul,și cu campania electorală,vroiam un post de senator dar aveam și-un contracandidat ,Titus Boncescu,mai tânăr,mai ambițios dar și mai canalie. Îmi vedeam destul de rar soția iar flori am uitat la un moment să-i mai aduc.

  Într-o seară,am venit acasă cu cinci colegi de  partid,să punem la cale strategia de atac.Nevastă-mea era sus,în dormitor ,pregătită de culcare .

– Coboară ,te rog până jos,au venit niște prieteni și vor să te cunoască.

– Sunt foarte obosită,nu cred că o să vin,mi-a spus căscând cu înțeles.

– Te rog,doar cinci minute !

– Bine,du-te înainte,o să mă schimb și vin .

    Și a venit. A coborât scările,înaltă,frumoasă,distinsă,îmbrăcată cu mult gust. Într-un cuvânt…superbă ! Toți au rămas cu gurile găscate. Inclusiv eu care o redescopeream de fiecare dată. La un moment dat,se trezește unul din contemplare :

– Nu ne-ai spus că ai o fată așa mare și  frumoasă ! Dar doamna unde e?

– Eu sunt doamna,a spus cu tărie ,plină de indignare.

   Și iar au mai trecut ceva secunde umplute de guri și mai căscate și priviri umplute de ridicol,plimbate de la unii către alții. Apoi ca la un semn,toți s-au dezmeticit și s-au năpustit asupra ei :

– Vă rugăm să ne scuzați,sunteți atât de tânără și strălucitoare !

 Și care îi pupa mâna ,care o săruta pe obraji,după cum își doreau mai tare să îi ierte și să se țină aproape.

– Nu face nimic,mi se întâmplă destul de des,nu m-am supărat,dar trebuie să mă culc fiindcă mâine am examen și vreau să fiu cu mintea limpede. Vă doresc o seară plăcută. Apoi s-a întors și a urcat cu încetinitorul fiecare treaptă ca asistența să o savureze în toată splendoarea ei. Iar asistența avea ochii bulbucați . I se lipise ambalajul de retină…

   Atunci a încolțit pentru prima oară în sufletul meu un sâmbure de gelozie.Eu o rugasem să coboare ,dar acum îmi părea bine c-a plecat.

– De ce nu ne-ai spus că ai o soție așa tânără și frumoasă ? Ai ținut-o ascunsă de frică ? începe unul, tirul întrebărilor.

– Păi depinde ce preferă,o prăjitură s-o mănânce singur sau un tort pe care să-l împartă cu prietenii,pune un altul paie pe focul care ardea deje mocnit în mine.

– Ia ,gata ,lingeți-vă pe bot și puneți-vă pofta drept în cui ! Asta e prăjitură cu glazură și n-o împart cu nimeni !

   Deja sentimentul geloziei făcuse-n mine țepi ! De-a doua zi ,am început s-o sun din oră-n oră . „ Ce faci,unde ești ,de ce nu ești acasă la ora asta ? ! Mi-era enorm de frică să n-o pierd ! Și cum un necaz nu vine niciodată singur,nici în politică nu îmi mergea mai bine. Ticălosul ală de contracandidat, Boncescu,mă sună într-o zi și-mi spune pe ton grav:

– Vino te rog pâna la mine ,e-n interesul dumitale !

  M-am dus mai mult de curios.Și când am ajuns,nu mi-a fost deloc bine când am auzit ce-avea de spus.

– Dețin dovezi incontestabile că nevasta dumitale a fost prostituată. Te retragi din cursă sau dacă nu o să vedem ce zic alegătorii de treaba asta. Te las să te gândești o săptămână!

     Am plecat destul de iritat. Cum naiba a aflat canalia așa de repede despre trecutul nefericit al soției mele ? Dar dacă vrei să faci cutremur trebuie să sapi adânc.Iar el a folosit excavatorul. Dar nu aveam de gând ca să cedez sub nicio formă și să îi fac pe plac. Am infiltrat de-a doua zi un om de-al meu în echipa lui ,să aflu la rândul meu ceva murdar despre domnia-sa.Și rezultatul a apărut deja a treia zi când omul meu m-a informat că „azi la ora 5,oponentul și-a dat întâlnire cu o femeie,probabil amanta, la restaurantul Doi Cocosi.” „ Ok,mi-am zis,vrei cocoși,cocoșește o să ne luptăm ! ”

   La cinci fără vreo trei minute,eram în parcarea restaurantului cu aparatul foto pregătit . Nu mai trece mult și-ajunge  cu mașina lui mare și neagră,cu geamuri fumurii,de mafioți. Coboară și ocolește pe la spate ca să deschidă portiera unei doamne.Eu…cu mâna pe dispozitiv ca pe trăgaci ,să-l nimeresc direct în fapt. Și din mașină coboară nimeni altcineva decât…nevasta mea !Mi-a căzut aparatul din mână și fața pe podea. Putea să-mi cadă o stâncă-n cap și nu m-ar fi durut la fel ! Aș fi urlat și dacă ar fi fost cu altul dar tocmai cu el…adversarul meu politic?? Mi-a înfipt și mie cuțitul pe la spate !

   Nu știam cum să mai actionez. Primul impuls a fost să intru după ei în restaurant,dar nu era genul meu să fac urât în public. O să-i aștept aici ,îi urmăresc cu mașina și când o fi momentul mai prielnic ,le tai calea și vorbesc cu amândoi.Am așteptat vreun sfert de oră  care mi s-a părut un veac,după care a ieșit doar el. S-a urcat în mașină și a demarat . Iar eu,după el ca să îl iau de creastă.Restaurantul era undeva în afara orașului,așa că a urmat o urmărire ca în filme. Mergea cu viteză,împins de fericire ,iar eu …puternic după el.Într-o curbă ,îmi vine nefericita idee să îl depășesc ca să-i fac semn să tragă pe dreapta ,fiindcă aveam de discutat.Ceea ce am și făcut,am intrat pe contrasens și l-am claxonat cu sete. Când m-a văzut,nemernicul nu s-a pierdut cu firea. A ridicat cu nesimțire arătătorul în sus într-un gest puternic de obscen.Juca destul de tare bestia,n-avea niciun fel de gând ca să oprească. La un moment dat ,îmi face semne disperate ca să mă uit în față. Un tir venea năprasnic pe partea lui ,pe care-o ocupasem și eu ,total intempestiv.Am frânat brusc și-am încercat instantaneu să trec la loc,pe banda mea. Numai că am acroșat fără să vreau mașina ticălosului. S-a rotit în mijlocul șoselei,fără vreo șansă de scăpare. Iar eu am ajuns pe câmp ,fără să am vreo vânătaie.

   Am fost arestat pe loc și am primit cinci ani pentru omor din culpă. Se vehicula la început ca am intrat în el intenționat ,dar nu s-a dovedit decât c-a fost o imprudență la volan.

– Și ai făcut pușcărie?!

– Da,iar nevastă-mea n-a apărut nici la proces și nici pe urmă. Din ziua aia nu am mai văzut-o.Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut. Era destul de greu, privat de libertate și printre infractori de drept comun. Nu-ți poți imagina! Duminica era zi de vizită,venea gardianul și  chema pe unul,pe altul,la vorbitor. Iar eu îmi doream din suflet să îmi rostească numele. N-avea cine să vină să mă vadă în afara ei,fiindcă ai mei muriseră pe rând,de boală.Dar auzeam doar alte nume. Și mă tot împăcam cu gândul că poate duminica următoare,o să vină. Nu vroiam s-o mai întreb ce-a căutat cu ăla la restaurant,vroiam doar să o văd. Mi-era atât de dor de ea ! Dar …n-a venit! După ce-am adunat-o de pe stradă și am făcut-o doamnă !

 Și după ce spune asta,își întoarce privirea înspre geam ca să-și  ascundă o lacrimă de ciudă.

– Ți-am ascultat cu interes povestea ,dar cred sincer că judeci cam greșit. În primul rând,dacă faci bine,nu trebuie să te-aștepți neapărat la vreo răsplată,faci bine pentru că ești  om bun și ai suflet curat. În al doilea rând,majoritatea dintre noi înțelegem prin iubire ceva destul de egoist și posesiv. Iubim puternic o persoană,fiindcă în prezența ei ne simțim minunat ,ne face să plutim ,să fim în altă lume.  Și-atunci ținem cu dinții să nu ne părăsească pentru că dacă o face ,tot universul nostru plin de fericire se sparge în mii de bucățele. Devenim geloși și ne considerăm stăpâni peste trupul și sentimentele ei doar pentru simplu fapt că spunem că o iubim.Iubirea adevărată înseamnă altceva. Înseamnă să pui persoana ei înaintea ta,să te gândești întâi la ea si abia pe urmă și la tine. Dacă  este fericită chiar dacă lângă altcineva,ar trebui să te bucuri că îi este bine și nu să te-ntristezi.

– Ce naiba prostii spui?? mă-ntreabă plin de indignare. Să faci asta cu nevasta ta !

– Aș vrea să înțelegi că nu putem să ținem pe nimeni cu forța lângă noi. Nu putem să obligăm pe cineva să ne iubească ,asta vine de la sine dacă suntem în stare să-i câștigăm iubirea.

     L-am pus puțin pe gînduri. Privim amândoi tăcuți peste parbriz. Am ajuns pe nesimțite la Cluj. Clădiri vechi,dar frumoase și impunătoare se țin la bulevard ca să n-apuce în vreo direcție greșită.Opresc la semafor și trecerea se umple de oameni. Fiecare cu viața lui,îi cunoști după mers ,unii trec în viteză,alții mult mai încet după cum au viața mai agitată sau mai liniștită.O multitudine de oameni și-o multitudine de vieți amestecate pe trecerea de pietoni. Iar când se face verde ,treci cu tupeu peste vreo umbră din viața cuiva ,rămasă mai în urmă fiindcă doar viața ta e cea care contează.

– Și acum ? îl întreb ca să-ntrerup tăcerea enervantă.

– Vreau să-mi refac viața. Mi-am pus profilul și poza pe internet,la un site de matrimoniale.Mi-a trimis mesaj o femeie că-i par interesant și vrea să ne-ntâlnim. De-asta mă aflu aici. Ne întâlnim la terasa de lângă catedrală.Nu avea poză,dar mi-a spus că poartă o bluză albastră și-o geantă roșie în mână.O s-o recunosc !

– Păi ,uite catedrala ! Probabil terasa e prin apropiere. Te las aici,spun oprind pe dreapta într-o parcare. Eu am treabă la Universitate,e puțin mai încolo.

– Ok,mi-a făcut plăcere… Stai,dă-mi numărul de telefon,să-ți spun cum a decurs.

    I-l dau și ne despărțim bineînțeles,prieteni. Ajung la Universitate,rezolv treaba cam într-un sfert de oră și când ies, îl văd lăngă mașină ,cu fața pământie.

– Ai și plecat? Nu ți-a plăcut deloc? Întreb plin de uimire.

– N-o să-ți vină să crezi… Era …Svetlana !

– Cuum?!

– Da,chiar ea!

– Și de ce naiba ai plecat?continui cu uimirea.

– Și ce-ai fi vrut? De la prăjitura asta mi s-a aplecat odată !

– Fiindcă n-ai știut cum s-o mănânci ! Ai înfulecat-o dintr-o înghițitură de frică să nu ți-o fure alții în loc s-o savurezi pe îndelete !

– Păi chiar mi-a furat-o altul !

– Asta ai dedus tu,poate era acolo fiindcă o chemase ăla ,să-i spună de șantaj. Ca și pe tine,dealtfel.Ai spus că a plecat singur,dacă aveau ceva ,plecau împreună și se duceau la vreun hotel !

– Așa o fi ,dar tot nu pot s-o iert !Cinci ani n-a dat un semn.

– Nu înțelegi nimic,nu-i așa? Ți-a văzut poza și a ținut morțiș să te-ntălnească.Te-a lăsat în pușcărie să reflectezi la ce-ai făcut și să plătești pentru faptele tale. Acum a vrut să te-ntâlnească ca să o luați de la început,curat,fără resentimente.

– O fi,dar tot nu pot s-o iert !

– Nu poți sau nu vrei? Ai fi surprins să afli câte pot face oamenii doar pentru simplu fapt că vor.Ai spus că vroiai să schimbi lumea. Schimbarea trebuie să-nceapă cu noi înșine,trebuie să ne schimbăm întâi pe noi în bine și cei din jurul nostru ne vor urma exemplul…. Hai pune mâna pe telefon și sun-o! Arată că ești bun și poți să ierți !

    Ies din mașină ca să vorbească liniștit. Nu sună imediat,privește întâi pe geam și reflectează… Apoi își ia inima-n dinți.Și după ce vorbește ,deschide portiera:

– Hai iute că m-așteaptă-n fața catedralei !

    Gonim pe repede înainte. E chiar în fața catedralei,cu bluza albastră și geanta roșie în mână. E incredibil de  frumoasă ! Spiridon se dă imediat jos și-aleargă cu putere înspre ea. Iar ea…face la fel! Se contopesc într-o îmbrățișare și-o sărutare puternic prelungită,ca într-un film romantic care se termină cu happy-end.Până la urmă ,tot dragostea învinge !

    Trăim atât de egoist într-o lume umplută la refuz,de egoism. Vrem toate prăjiturile doar pentru noi,fiindcă avem ideea falsă că suntem singurii care contează.

Și o să dăm cu siguranță numai  în diabet !