Paul Gauguin: metamorfozele unui experiment unic

de GRID MODORCEA

Oriunde m-au dus pasii, in marile muzee ale lumii, m-am intalnit cu panzele lui Paul Gauguin. Aici, la New York, tablouri semnate de Gauguin gasesti peste tot in marile muzee, la Metropolitan, la Guggenheim sau la MoMA. In general, picturi, reprezentand femei din Tahiti. Se stie ca pictorul a trait ultimii 12 ani din viata pe aceste indepartate insule din Pacific, colonizate de Franta, care le-a impus si limba oficiala. Si toate tablourile tahitiene trezesc in privitor nedumeriri, intrebari, uneori o admiratie specifica operelor purtatoare de mister. Un mister de nedezlegat insa, fiindca sunt izolate si peste tot prezentate ca pete de culoare, ca exotism sau intoarcere la arta primitiva, tendinta majora in avangarda franceza, de care a fost cuprinsa toate suflarea artistica, insusi Brancusi fiind asociat cu influentele arhaice.

Dar acum, la MoMA, are loc un miracol: expozitia Metamorphoses, prima expozitie de acest gen in care se vede toata creatia tahitiana a lui Paul Gauguin. Sigur, toate panzele din Muzeul care ii poarta numele in Tahiti. E ceva incredibil! Cum a fost posibil asa ceva? Datorita Departamentului de Desene si Printuri al muzeului, la care se aduga organizatorii principali, Starr Figura, Phyllis Ann, Walter Borten si Lotte Johnson, experti in materie. Expozitia este sustinuta si de alte forte care au facut posibil sa se expuna,  pentru prima oara, toate sculpturile in lemn si ceramica ale lui Gauguin, cat si peste 130 de lucrari pe hartie. Desene, picturi, sculpturi, o selectie de printuri rare si extraordinare, care confera o privire de ansamblu si in profunzime a acestui neasemuit artist al lumii.

Densitatea lucrarilor in spatiul de la etajul 6 al muzeului, dedicat expozitiilor de exceptie, transmite esenta artei lui Paul Gauguin: misterul unei culturi arhaice, magia unei mitologii necunoscurte in Europa, bazate pe dualitatea dintre Femeie si Diavol. O serie de lucrari asociaza femeia tahitiana spiritului demonic, numindu-se chiar asa, precum acest desen faimos datat in 1900: Tahitian Woman with Evil Spirit.

In mod cu totul surprinzator este urmarita ideea metamorfozelor, de parca Gauguin s-ar fi inspirat din opera lui Ovidiu. E vorba despre un transfer special, de la un desen la altul, de la desen la pictura, de la pictura la sculptura, de la un material la alt material diferit, angajand lemnul, ceramica, hartia, apoi tehnici ca litografia, cioplirea directa, monotipia. Toate cele peste 160 de lucrari expuse formeaza o gridophanie, adica reveleaza o retea de forme de o unitate colosala, totul fiind conex, legat, din una intr-alta, ca o plasa cu aceleasi ochiuri. Picturile, de pilda, au legaturi indestructibile cu sculpturile, iar desenele par crochiuri ale lor. Impresionanta este atmosfera din tablouri, grea, otravitoare, datorita culorilor inchise, intunecate, combinand negrul cu verdele, maroul cu albastrul, contrastele fiind plasate in acelasi registru, in acelasi plan, abolind complet spatiul, perspectiva.

Aceste piese au fost realizate in mai multe „explozii” de creatie, incepand din 1889 si pana la moartea lui Gauguin, survenita in 1903, la Atuona, Insulele Marchize din Polinezia franceza.

Ne aflam intr-un laborator sui-generis, artistul experimentand varii tehnici, pe o gama larga de medii, de la gravuri pe lemn la bijuterii pictate, lansate ca monotipuri de acuarela si desene de mari dimensiuni, seriale, in fond, toate intr-un permanent transfer misterios.

Evident, asemenea spiritului locului, al artei primitive, constant este elementul repetitiv, artistul repeta aceleasi linii, aceleasi culori, aceleasi figuri, permitandu-le totusi sa evolueze. Se petrece astfel o metamorfoza in timp si spatiu. Grafica, arta care implica multiplicarea imaginilor, i-a oferit artistului multe posibilitati de transpunere a unor imagini vechi in altele noi si fertile. Gauguin a acoperit subtil suprafetele cu culori nuantate, a marcat accidentele care au rezultat din procesele complicate pe care le-a conceput. Totul a fost ca o goana nebuna de a surprinde necunoscutul, de a capta tot ce e misterios din viata Pacificului de Sud, pe care a adus-o in Europa si a aratat-o lumii prin arta sa simpla, marcat naiva, de o expresivitate dezarmanta. 

Fenomenal in acesta expozitie este ca descoperim deodata un alt artist. Pual Gauguin e asociat adesea cu Van Gogh, implicit cu ideea pioneratului, ca precursor al artei moderne, dar acum ne apare ca de pe alta planeta, fara nici o legatura cu ceea ce este contemporan in miscarea artei, cu impresionistii, expresionistii si alte isme ale timpului. Ca prin miracol, Paul Gauguin ne apare rupt de context, de contextul picturii create in Franta la vremea sa, el pare atempotral, mistic, adanc, tenebros, obsesiv, legat de mituri ancestrale, de trairi adevarate, deloc idilice sau exotice, asa cum ne-a obisnuit o anume receptare a criticii franceze sau o anumita prezentare superficiala a artistului. Multi l-au taxat ca precursor, care i-a influentat pe fauvisti si pe nabisti! Si mai ales s-a speculat la maximum conditia de aventurier al lui Paul Gauguin, vocatia sa de calator peste mari si oceane.

Dupa cum se stie, Paul Gauguin a avut o viata extrem de aventuroasa, traita la extreme, intre lux si mizerie, elan si epuizare, sete de cunoastere si disperare, traind o mare parte din viata ca negustor sau comerciant, ca sa sfarseasca in ipostaza de artist, care reda o viziune senzuala asupra vietii. Dar care viata? O viata neobisnuita, care ea insasi il coplesea si pe care incerca s-o imortalizeze ca un fotograf. De mic copil a avut o viata aventuroasa, a trait in Peru, a fost ofiter secund pe un vas care a ajuns la Rio de Janeiro, iar ca locotenent pe un alt vas a facut inconjurul lumii in 13 luni. S-a casatorit cu fiica unui inalt functionar danez, cu care a avut cinci copii. A ajuns un prosper om de afaceri. Dar in curand ii descopera pe impresionisti, intra sub influenta lui Pissarro, il cunoaste pe Cézanne, cu care comunica perfect. Si peste noapte isi paraseste familia si viata de functionar si se dedica total picturii. Normal, ajunge si la Arles, la Van Gogh, rezultatul fiind o cearta din care olandezul iese cu o ureche mai putin. In 1891, Paul Gauguin se imbarca pe un vas spre Pacific si ajunge la Papeete, Tahiti. Aici incepe o munca titanica, din care Parisul nu va cunoaste decat celebrul tablou De unde venim? Ce suntem? Incotro ne indreptam? (1897), o compozitie impresionanta, de patru metri. Se muta apoi pe insula Hiva-Oa, unde isi construieste celebra Casa a placerilor. Aici traieste voluptati deosebite cu noua sa vahine, muza tahitiana. Faimos in acesta perioada este celebrul tablou Calul alb (1898), care devine verde, de aceea cel care l-a comandat il refuza, fiind taxat de artist drept „imbecil”. Superba metamorfoza este prezenta in expozitia de la MoMA. Iar ideea o vom regasi splendid exploatata de Roberto Benigni in filmul sau La vita è bella, cand eroul isi vopseste calul alb in verde si spune ca e un cal evreu, o superba metafora pentru a ironiza nazismul. Categoric, Paul Gauguin a fost un aventurier pur sange si un artist de geniu, avand vocatia schimbarilor radicale, a saltului in absolut.

Dar toate biografiile artistului amutesc, raman in gol, in fata realitatii artistice, rezultate din trairile sale extreme, pe care nu le-a mai avut nici un alt pictor modern. La capatul lumii, el a creat un univers fara de asemanare. O experienta unica. Este artizanul unui experiment pur, pe care l-a facut concomitent, si din propria-i viata, si din arta sa.