Ministerul Sportului alocă BUGET 0 pentru funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive! Nu se permite contestarea!

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Aurelian Bădulescu, în calitate de Vicepreședinte al Federației Române de Judo, a prezentat pe larg acțiunea scandaloasă a Ministrului Eduard Novak, care a pus Federația Română de Judo într-o situație delicată, inclusiv prin neacordarea bugetului pentru sportivii cu dizabilități.

Aurelian Bădulescu a colaborat cu varii cluburi de judo din România și a reușit să dezvolte această ramură a judo-ului pentru persoanele cu dizabilități, denumind-o „Judo Adaptat”. Antrenamentele pentru această categorie de sportivi se desfășoară cu sprijinul constant al părinților și al antrenorilor și iată că se obțin rezultate foarte frumoase. FRJ are în momentul de față 25 de sportivi ce se înscriu în această categorie și care fac performanță.

Federațiile din țările europene alocă bugete exponențial mai mari pentru a veni în sprijinul acestei categorii de sportivi, promovându-i și oferindu-le egalitate de șanse. Este lesne de înțeles faptul că sportivii care practică judo adaptat au nevoie în permanență de atenta supraveghere a părinților și a unui staff bine pregătit care să le asigure o alimentație bună, medicamentația necesară și alte astfel de proceduri. Automat, o astfel de gestionare a situației implică și niște costuri mai ridicate.

Aurelian Bădulescu a arătat în exclusivitate un contract de finanțare între Ministerul Sportului și Federația Română de Judo. Pe lângă lipsa de profesionalism în redactarea propriu-zisă a acestui document oficial, Aurelian Bădulescu a subliniat o serie de nereguli grave. Ministerul Sportului alocă BUGET 0 pentru funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive.

Mai mult decât atât, „Eduard Novak, prin ordin de ministru și metodologie, a avut grijă să specifice că, dacă te plângi împotriva alocării care nu a fost făcută cum trebuie, adică predictibil, pe nevoi și așa mai departe, îți suspendă sumele de bani până la judecarea în contencios administrativ a nemulțumirii pe care o ai”, a dezvăluit Aurelian Bădulescu.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.

1 COMENTARIU

Lasă un comentariu