Mariana Iancu/Dacă n-ar fi Eminescu

Clasa a X-a/Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci

Dacă n-ar fi Eminescu oare pasările și-ar mai ciripi cântecul lor? Oare codrul ar mai fi la fel de verde si viu? Ori, oare, românul ar mai ști sa zâmbească mândru fiind de țara sa? Mă îndoiesc că fără Eminescu ar mai exista toate acestea și încă mai multe. Soare al nostru, poetul nemuritor luminează  prin creația sa un popor întreg, oferă o șansă acestuia la visare, la absolut, o speranță la întregirea poporului si o dorință nobilă de a mai avea asemenea nume cu care să se mândrească, care sa facă o Românie mai frumoasă măcar, aşa cum Eminescu a reușit sa contribuie la o lume mai bună.

Ca o floare de colț care izbutește a răsări printre stânci şi a crește, așa a fost  și Eminescu.  O raritate de o frumusețe aparte care a vrut sa fie furată sau ruinată de neputințele sau chinurile unei vieți de artist, însă geniul și-a găsit refugiul în scrierile sale cu care a dat culoare unei lumi nuanțate doar în alb și negru, a dat glas iubirii, iar iubirea la rândul ei i-a dat emoții. El le-a înflorit şi a făcut ca natura să prindă viață din ce în ce mai mult, fiind mândră sa fie adăpost unei reale valori. Avem o ţară plină cu trandafiri superbi, dar floarea de colț este o adevărată raritate.

Cuvinte de suflet, de dor, de jale Eminescu a scris, dând înţeles și frumusețe şi celor mai nesemnificative cuvinte.  A facut din viața sa o poezie pe care, noi, românii, o fredonăm oricarui ne calcă patria, mândri fiind de steaua care a răsarit pe aceste meleaguri, arâtand drumul și altor magi care vor să îmbrățiseze tărâmul versurilor scrise din inimă pentru inimi.

De altfel, ce zâmbete am mai fi avut în copilărie fără legănatul codrului, poezie pe care ne-am străduit cu toții sa o învățam și, de asemenea, ce emoții am mai fi simţit fără  “Luceafărul” învăţat la liceu? Totul ar fi fost lipsit de substanță, dacă nu ar fi existat artistul prin intermediul căruia să privim cu alți ochi toată creația divină care ne-a fost lăsată și pe care nu ştim a o aprecia. O lume fără Eminescu ar fi o lume lipsită de o mare valoare, lipsită, de altfel, de viață, pot spune, pentru că această mare personalitate, om obişnuit fiind, a demonstrat că există o speranță în fiecare dintre noi, trebuie doar să credem în ea.

În fond, ce altceva îmbogățeste mai tare un popor decât oamenii pe care îi are? Prin ce se poate defini mai bine mândria unei ţări dacă nu prin valorile pe care le promovează? De asemenea, ce face natura mai tare să înflorească şi să împrăștie miresme, daca nu cei care o iubesc și o respectă? Toate acestea au în comun sufletul omului și importanța lăsată de amprenta sa în locul natal. Eminescu nu a lăsat doar o amprentă ci o prezența vie prin creația sa și prin ce a iubit el mai mult şi anume natura, pentru care a facut o adevărată primăvară prin versurile sale.

Dacă n-ar fi Eminescu, ce toamnă…

mențiune la concursul „Dacă n-ar fi Eminescu” – organizat de Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci/Bibliotecar – Ionica Năsie