Manole BNR, salariile și ratele românilor - avertismentul ONU

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de miercuri, moderată de Iosefina Pascal, a fost tras un semnal de alarma asupra degradării accentuate a bunăstării oamenilor.

O criză în plus

„Banca Națională a anunțat prin reprezentantul ei, dl. Manole, că este imperativ necesar să crească rata dobânzilor, un nou șoc pentru românii și așa speriați de spectrul foametei, al războiului și al sărăciei”.

„Acest lucru este foarte îngrijorător având în vedere că ONU a avertizat că va fi o mare criză alimentară și că va fi ‘Iadul pe Pământ‘ și, în consecință, se recomandă băncilor naționale și internaționale să nu mai mărească dobânzile”! „În realitatea în care ne aflăm, în dezastrul economic în care ne afundam” mărirea dobânzilor duce la imposibilitatea oamenilor și companiilor de a-și mai putea plăți creditele, iar toate acestea vor arunca economia mondială într-o mare recesiune. Astfel, e paradoxal că în acest context BNR mărește dobânzile, ignorând total avertismentele și recomandările ONU.

Unde sunt banii?

Jurnalista se întreabă, pe bună dreptate, dacă aceste instituții, cum este și BNR, nu cumva acționează intenționat, la comanda, observând și faptul că toate împrumuturile imense și nejustificate făcute de statul român, inclusiv pe vaccinuri, nu pot fi explicate. „Ce face Curtea de Conturi, de ce nu sunt bani, de ce a ajuns statul să-și jecmănească proprii cetățeni”?

Se pare că pe nimeni dintre cei aleși sau desemnați să conducă această țară nu interesează în ce stare au ajuns cetățenii ei, împovărați din ce în ce mai mult de scumpiri și taxe. Ba dimpotrivă, se iau masuri absurde, cinice chiar, care adâncesc și mai mult starea de sărăcie.

Soluția?

„Până la urmă, românii sunt cei care trebuie să îndure toate aceste crize și umilințe, dar tot ei trebuie să se trezească din această inerție ciudată și să lupte pentru bunăstarea lor”, concluzionează Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu