Ghilezan: „Donald Trump este singurul care ar putea să oprească această cursă odioasă a înarmării!”

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Marius Ghilezan a vorbit despre atacul devastator al lui Donald Trump asupra politicii lui Joe Biden și consecințele asupra forței și prestigiului SUA.

Ieri seară, Solid News a publicat discursul fostului președinte american Donald Trump, un discurs excepțional, livrat de un Trump în formă, cu o voce extrem de puternică, foarte bine filmat. În doar 4 minute, Donald Trump a făcut praf administrația Biden, indicând-o pe Victoria Nuland ca responsabilă pentru dezastrul războiului ucrainean.

Donald Trump nu s-a adresat doar republicanilor, ci s-a adresat întregii Americi. SUA cu totul sunt un real butoi de pulbere; prețurile au sărit extrem de mult, iar nemulțumirea cetățenilor a atins cote maxime. Și DeSantis este foarte îndrăgit în Florida, dar republicanii îl preferă pe Donald Trump.

„Trump pare cel mai înverșunat opozant al actualei administrații care dă mâna cu peretele. Încă din 2019, Trump zicea că orice provocare la adresa Rusiei înseamnă automat că aruncăm Federația Rusă în brațele Chinei. Donald Trump pare a fi cel mai vrednic de a organiza opoziția, pentru că lupta va fi inegală”, a punctat Marius Ghilezan.

Se preconizează o bătălie foarte dură în alegerile prezidențiale de anul viitor. DeSantis s-a înscris în cursa internă, în timp ce Biden se străduiește să treacă de valul de acuzații și de procesele în care este implicat. Marius Ghilezan consideră că republicanii au nevoie de mai multă organizare, pentru că alegerile parțiale le-au demonstrat că nu sunt chiar în formă.

„Donald Trump, vulpe bătrână, joacă pe greșelile adversarului. Joe Biden face multe greșeli cu administrația sa și este vrednic doar de război”, a explicat Marius Ghilezan, justificând astfel alegerea lui Donald Trump de a-și construi discursul în jurul temei războiului. Deși nu există niciun studiu serios care să monitorizeze opiniile americanilor cu privire la război, cu siguranță acesta reprezintă o temă de interes nu doar în America, ci peste tot în lume. „Ne place sau nu ne place, Donald Trump este singurul care ar putea să oprească această cursă odioasă a înarmării!”, a concluzionat Marius Ghilezan.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu