Eliminaţi-l pe Crin Antonescu!

de Dr. Răzvan Constantinescu

Coabitanţii, cel maritim şi cel de apă dulce, se ceartă de mama focului! Amândoi ştiu că acest lucru le aduce trei beneficii:

1. Face coabitarea mai suportabilă. Dacă pâinea e cam mucegăită, poporul are, în schimb, circ din plin. Cum să mai crezi că cei doi fesenişti sunt înţeleşi când se spurcă plenar şi deplin la ore de maximă audienţă? Doar amândoi au experienţa unor mizerii majore care au rămas fără reacţie din partea populaţiei docile. Aşa că ce mai contează alte acuzaţii aruncate peste fileul răbdării noastre? Ia să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat în Olanda dacă le-ar fi redus un strateg batav – şi nu batal – salariile cu 25%. Sau în Slovacia. Ca să nu fiu exagerat şi să aleg exemplele Poloniei, Germaniei sau Serbiei. Dar dacă primul ministru francez s-ar fi declarat ferm, vehement, înainte de alegeri, împotriva exploatării gazelor de şist şi apoi, după alegeri, ar fi schimbat macazul trimiţând jandarmii să rezolve problema? Acum e clar de ce ăştia nu se mai tem de nimic, permiţându-şi să se acuze reciproc, la nevoie, chiar de crimă, că tot nu va reacţiona nimeni? Da, răspunsul corect este: din cauza noastră.

2. Abaterea atenţiei de la dezbaterea problemelor ideologice, de fond, economice şi a celor referitoare la identitatea naţională şi locul acesteia în contextul european. Degeaba a publicat PNL-ul un program economic, că zimbrul carpatin nu e interesat să-l comenteze, el e atent să nu piardă vreo înjurătură bine ticluită de-a băsescului sau vreo replică înţeleaptă, civilizată, preocupată de inundaţii şi guvernare, dar la fel de ineptă a concubinului acestuia. Pe lângă „sevicii”, aceste două armate de derbedei cu părinţi comuni, una de dreapta strâmbă, alţii de stânga-mprejur, au şi psihologi profesionişti, precum şi sociologi nesondajişti; aceştia au identificat în mod cert slăbiciunile specifice ale populaţiei de pe meleagurile noastre şi le speculează voios.

3. Scoaterea lui Crin Antonescu din prim-planul agendei cotidiene. Cine se mai uită la partitura saxofonistului când trompetistul şi trombonistul îşi dau cu alămurile-n cap pe scenă? Stratagema este extrem de eficientă pentru că singurul care-i poate lua la bani mărunţi, să-i pună să-şi citească notele şi să le arate de câte ori au cântat fals, iar publicul totuşi nu i-a gratulat cu roşii nemândre că-s tomate şi ouă nenăstase, este Crin Antonescu. Niciunul nu şi l-ar dori în duetul final pentru că e greu de doborât pe bază de partituri, sunetul său e mult mai clar, mai coerent.

Pe de altă parte, timoraţi că televiziunile de partid şi de stat nu sunt suficiente, stuchitorii reciproci au mai pus la bătaie un instrument: sondajele de opinie. În ultimul dintre ele (asupra căruia voi reveni pe larg în numărul următor – pentru că a generat o discuţie extrem de relevantă între mine şi autorii lor), Crin Antonescu ajunge la o cotă de încredere de 9% (!), de te şi-ntrebi: păi atunci de ce-l mai critică şi unii şi alţii, fiecare acuzându-l de pact cu diavolul alternativ şi reciproc (că la noi e dualism: avem doi diavoli, nu unul), dacă tot e nesemnificativ, “în cădere liberă”, potenţial dispărut de pe scena politică? Iată de ce: omul a promis că se retrage de la şefia PNL dacă partidul nu obţine 20% din voturi la alegerile europarlamentare. Poftim, aşadar, o ocazie excelentă de a-l scoate din joc, măcar parţial, că de renunţarea la candidatura la prezidenţiale nu a spus nimic. Dau cu sondaje în populaţie, arătându-le un PNL slab şi retractil, ca să le reduc celor scârbiţi de mahalaua televizată şi bruma de entuziasm pe care o mai au de a se prezenta la urne. Bun plan? Şi am îngrijorător de mulţi prieteni care-şi fac un titlu de nobleţe şi declară cu mândrie că nu vor merge la vot deoarece sunt scârbiţi de întreaga clasă politică, de ideea de politică, în general, minţile domniilor lor tocmai constatând că „toţi sunt la fel de răi” sau că „s-au săturat să aleagă răul mai mic”; în sistemul de valori pe care-l deţin aceştia, gradele de vinovăţie sunt foarte apropiate, ei având nevoie de lupă pentru a discerne căpuşele de buburuze.

Alţii, în schimb, nu cred că cel care a adus PNL-ul unde nu ar fi sperat, după dezastrul Tăriceanu, se va ţine de cuvânt. Ei aduc în sprijinul acestei prezumţii antecedentul din vara lui 2012, când Crin Antonescu promisese că se retrage din politică dacă poporul îl menţine, prin referendum, pe Traian Băsescu preşedinte, uitând că, atunci, nu poporul l-a menţinut (ba chiar l-a desfiinţat pe deraiat la vot), ci Curtea Constituţională, adică tot o băsească, dar mai mică şi mai păroasă; cum aveau să-şi desfiinţeze larvele tenia? În legătură cu acele vremuri, mi-am adus aminte o povestioară:

Înaintea finalei Cupei Davis, Ţiriac îi promisese lui Ilie Năstase că-i returnează o datorie. Ca să-i spulbere neîncrederea şi să-i arate cât de sigur este că va putea să aducă banii, a plusat: „Pe cuvântul meu de onoare că ţi-i aduc mâine. Îi am, sunt suficienţi, am onoare. Sunt unul dintre cei mai buni jucători de dublu din lume, am muncit pentru asta, e singurul lucru pe care ştiu să-l fac bine, dar jur public că nu mai joc tenis niciodată dacă nu mă ţin de cuvânt!” Pe drum, un turist portughez şi unul german i-au cerut autografe şi l-au ţinut de vorbă exact atât cât şase români să aibă timp să-i fure borseta cu banii pentru Năstase. Mincinosul Ţiriac a intrat totuşi pe teren. Pentru că era format doar din intelectuali fini şi cu morală ireproşabilă, publicul nu a mai putut fi atent la passing-shot-urile sale, ci l-a huiduit tot meciul. România a pierdut finala, iar Ţiriac a rămas în memoria românilor ca unul dintre cei mai mari mincinoşi, eclipsându-l pe un beţiv al vremilor acelora (am uitat cum îl cheamă) care minţea şi când spunea „Bună ziua”. Ăla era un porc, dar de la el lumea nu avea aşteptări. Exigenţa intelectualului român are selectivitate atipică pentru că pe el nu-l interesează salatiera de argint, ci oliviera pentru ciorba de burtă.