Elena Blănar/Dacă n-ar fi Eminescu

Colegiul Național Calistrat Hogaș

 

Mihai Eminescu a fost ultimul  Luceafăr al poeziei românești. A marcat epoca de aur a literaturii noastre românești, fiind cel care a creat, prin poezie și prin lucrările sale în proză, universul incredibilului, al inimaginabilului și, mai ales, al dragostei pure la care era părtașă însăși natura, sfeșnicul și protectorul tainic al poetului. El ne-a destăinui misterele codrului, ale stelelor și chiar ale folclorului. Ne-a înlăturat vălul necunoașterii de pe ochii noștri orbi și a expus frumusețile lumii înconjurătoare în versuri sublime, în fraze pline de înțelesuri și subînțelesuri.

Dacă n-ar fi Eminescu, atunci…ce s-ar alege de viața noastră? Am orbecăi iar în întuneric fără să știm, să bănuim nimic? Am lăsa în întuneric și neștire povestea minunatului Luceafăr și a preafrumoasei Cătălina, pentru care grandiosul Hyperion și-a dorit să fie muritor de rând, el, atotputernic astru, cel mai falnic dintre stele? L-am lăsa, în lumea lui, nemuritor și rece, al nimănui. L-am privi seara de la fereastra casei, fără să bănuim absolut nimic. Am trece sub semnul nepăsării totul, nefiind interesați să cercetăm această sursă de inspirație divină.

Dacă n-ar fi Eminescu, atunci…cine ar mai mări codrul, ridicându-l la slava cuvenită, de care noi, mediocrii, paradisiacii, nu suntem vrednici? El e cel ce a descoperit acest prieten nebănuit al omului, i-a sărit în brațele fragezi, încăpătoare, l-a strâns bine și nu i-a mai dat drumul, murind așa cum s-a născut…în mijlocul lui. Eminescu, prin lucrările sale, fie în versuri sau în proză, găsește în natură, liniștea și iubirea, inspirația și calmul de care are nevoie, descriind-o într-un chip feeric, într-un mod unic, specific lui. Meditează în lăcașul sfânt al codrului și ne transmite nouă gânduri cu ideile cele mai pure și profunde pe care mintea nu le poate percepe de una singură.

Eminescu a reprezentat, reprezintă și va reprezenta giuvaierul literaturii noastre, cel de pe urma căruia s-au inspirat nenumărați poeți ce i-au urmat și se vor mai inspira multe decenii de acum înainte. Un Charles-Pierre Baudelaire al românilor care prin originalitatea și măiestria sa a revoluționat întreaga lirică românească, considerat o stea la a cărei măreție nu se va putea ajunge niciodată. Talentul său incontestabil rămâne o dovadă a geniului atins de glasul sublim al muzelor, fiind, poate, cel ce a văzut ideea. Toate aceste dovezi, mărturii păstrate prin intermediul operelor sale ne face să ne întrebăm cum ar fi fost dacă el nu s-ar fi născut sau dacă nu ar fi fost român? Urmările sunt așa de îngrozitoare încât mintea mea nu poate sau, mai bine zis, nu vrea să le perceapă. Am fi fost mai săraci decât multe dintre alte culturi și neamuri, prinși în negura obscurității și a necunoașterii, nereușind să depășim niciodată pragul de început al evoluției culturale. Tezaurul nostru cultural ar fi fost secat, golit aproape de orice strop de valoare și ar fi fost umplut doar cu imitații europene și traduceri literare.

 

locul III

la concursul „Dacă n-ar fi Eminescu” – organizat de Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci/Bibliotecar – Ionica Năsie

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu