Diana Adriana Matei/Poezie

O poezie despre mine

Nu vă obosiți să priviți în mine prezentul
căci atâta am de spus

sunt un ochi din care a rămas
doar celălalt ochi
și un braț din care-a mai rămas
o mână

în rest sunt un actor care
nu a adoptat ideea invenției de sine

Mi s-a dat un om și mi s-a spus
Joacă-l pe-ăsta

și l-am jucat cu neluciditatea
condiției lui de el
cu limpezimea locuirii mele
în condiția lui de el

Amorul care ar fi putut
să mă dezmierde vreodată
a trecut inexistându-mă
în sânul celor interpretați de mine
împărțindu-l frățește

Ultima dată am jucat
sărutul a două persoane
aș zice că-i ca o strângere de mână cu aripi
în care mi-am tăiat zborul în pene

Acum mi s-a mai dat un om
și mi s-a spus iar joacă-l

Și l-am jucat… interpretându-mi dublura
care picta un pantomim nenăscut
pe cât de nenăscută eram!

Gânduri postume

Obișnuiesc de la o vreme
să trăiesc cuvinte care nu știu
pe ce culori sunt scrise
și nu vedeam până acum
că roata unei trăsuri e doar
o parodie a mișcării pământului
în care vehiculul râde întotdeauna
cu portiera deschisă
ori că în cutele scaunului
ruginesc în continuare
portative fără vrăbii.

Nu îmi pasă că locuiesc
într-o odaie ridicată cu pietre
care m-au nimerit de fiecare dată
și nu e de mirare că încă
mă doare carnea uitându-mă
pe tavanul care sângerează

Și încă mai cred
că-n loc de memorie
m-am pricopsit cu o pereche de suflete
care gândesc cu trupul celuilalt
ca și când și-ar aminti
de două ori de mine
așa cum eram
iubindu-mă cu patima
din care numai eu
mi-as putea concepe de la capăt
părinții!

Sub nurii amarilor cireși

Nu mai știu
de câte ori am lipsit
din gândul celei ce urmam
să fiu

dar mai ales
din gândul celei ce urmam să fii
cât am lipsit, ah
nu mai știu

Poteca mi se deflorase dinainte
de a-și pierde fibra-n trupul
existenței mele

Toată calea mi-a fost străbătută
de pași care nu au învățat
vreodată piciorul să își alerge
pielea de pe os
pe dos

și mă mir că încă
mai cresc prin crengi
umbrele florilor de tei
gândite aproape-o dată
sădite niciodată

că încă mai pot mirosi
unghiurile unui poliedru
fără ca să mă-nțep
în vreo dreaptă
Și de m-oi fi întrupat cândva
în vreun oarecare cireș
să nu-l privești, îți spun
să nu îți guști din el

are inima avortaților prunci
alăptând un sân din coasta
lui Adam!

Arta de a nu te mai întoarce

Să crezi că poți să nu te mai întorci
e ca și cum ți-ai privi lacrimile-n ochi
și ai vedea că îți lipsește chipul
după care ai tânjit un postum

Nu uita că pentru gol-ul din șamandră
va exista mereu cineva care să știe
mersul pe val, iar marea plină de sudoare
se va menține-ntotdeauna leoarcă de oameni
care abia învață apa să-noate.

Dacă-ți dorești o sinucidere autentică
aruncă-te în adâncul sufletului și rămâi acolo
căci trupul îți va pluti cu siguranță
la suprafață.

Mie nu știu cât mi s-au înspumat
curenții-n mâini până acum
și cât vor mai curge
dar cu fiece rafală mângâietoare
prin păr vor trece vârste-ntregi de sare
și încă multe, multe stele
peste veacurile mele!

Strada Căliman

De când cutreier și mi-e sete
pare că m-am și înecat
rătăcindu-mă

Am băut halbe de cețuri
de sori și de stele

Am sorbit până și noaptea
de tot ce era dimineață
și nu există ore mai întunecate
și rouă mai ploioasă
decât cafeaua ei de boabe
pe care o simțeam în fiecare cocean
adus în fumul aleilor sale
Șoldul de acum îl vizitează
pe cel de atunci
la același număr fără adresă
căci locuiam chiar în grațiile
unduirii sale

iar când pășesc și astăzi
spre curba cu paltini
parcă aș trece
peste porțiunea de șosea din mine
dănțuind tangouri

Adio, asfalt căliman

Ieri ne-am revăzut
pentru ultima oară

Eu o priveam cu ochii mei
iar ea cu becurile-i stinse

Ținea în mână o adresă…

Confesiune

Mă găseam într-o stare de peron prăfuit
în care mersul fieros al orei
se confunda cu șinele
ce se despică în tot aceleași brațe reci
de unghi în cădere

și nu înțelegeam
de ce minutul pe care îl ascultam
avea sonorul întrerupt
al unei tâmple ce se zbate
după un ceas cu cuc

Dar a fost o vreme
Când timpul s-a oprit în loc
pentru o secundă și
văzându-i triunghiul dănțuind
într-un compas continuu
i-a străpuns limba
cu o îngemănare-abruptă
oprindu-i în murmur sacadat
tot cântul

Diana Adriana Matei