Derby în Superligă, încheiat cu triumful celor de la Rapid, cu Gabriel Manu la Gold FM

Autor: Cristian Apetroaie

La Radio Gold FM, Gabriel Safta l-a avut ca invitat pe Gabriel Manu. Subiectul principal a fost derby-ul dintre Rapid București și FCSB, derby care s-a încheiat cu victoria celor de la Rapid.

O atmosferă incredibilă pentru fanii Rapidului, și un rezultat pe măsură. „Întotdeauna, între suporterii Rapidului acolo la tribuna I a stadionului n-ai cum să te simți altfel decât foarte bine. Am fost incântat de atmosfera pe care am văzut-o pe stadion, am fost incântat de faptul că erau de la cei mai mici suporteri, de 2-3 ani, până la oameni în vârstă care susțineau Rapidul, asta nu poate decât să mă bucure, pentru ca în sfârșit Rapidul e acasă, pe un stadion nou și, bineînțeles, în derby-ul campionatului, Rapid a reușit să învingă.”, a declarat Gabriel Manu.

„Mă bucur că au început persoanele importante din anturajul Rapidului să revină pe stadion. Mă bucură foarte tare că domnul Dan Șucu are entuziasm și dorește ca echipa asta să parcurgă niște pași normali și corecți în aducerea unui nou titlu important. Cu toții speră să câștige un titlu, nu cred că anul acesta se va pune problema, dar de la anul cred că Rapidul se va gândi serios la câștigarea titlului. Cât despre legendele Rapidului, nu vreau să comentez, este un subiect sensibil pentru mine. Mă bucur că i-am reîntâlnit pe foștii colegi ai tatălui meu la meci, indiferent de locul unde stăm în tribună, o revedere este benefică pentru noi toți, și cred că atunci când Rapidul câștigă împotriva FCSB-ului, este o atmosferă frumoasă indiferent de locul unde stai.”, a spus Gabriel Manu.

Persoane importante în tribuna Rapidului, dar mai importantă este galeria, ei creează atmosfera. „În primul rând, stadionul nou creează o emulație în jurul clubului, în jurul echipei. Îți dai seama că venirea noului partener a lui Victor, cu viziunea de business, combinată cu cea sportiva a lui Victor, a făcut ca personajele pe care le-ai enumerat mai devreme să fie prezente în stadion. Mă bucur foarte tare că o echipă ca Rapidul, care a revenit din Liga a 4-a, a ajuns la nivelul la care să se gândească din nou la Cupele Europene și la revenirea pe primele locuri în clasament. Eu zic că, indiferent de persoanele importante care vin în tribuna Rapidului, cred că cele mai importante persoane sunt cele din galerie, ei fac atmosfera să fie incredibilă.”, a declarat Gabriel Manu.

Dugandzic, proaspăt transferat, aruncat în lupta în derby-ul cu FCSB. „Adi a avut intuiție să joace cu Dugandzic atacant, în momentul în care l-a transferat, l-a și băgat titular, a mizat pe dorința acestuia de a se afirma și de a arăta faptul că la CFR n-a fost o pasă foarte buna pentru el și că este un jucător de calitate. Jocul pe care Dugandzic l-a prestat, să zic eu așa jocul de cap pe care l-a arătat , plus devierile pe care el le-a avut. El nu este un jucător de posesie, el este un jucător care să redubleze și să plece pe spațiu liber, și în tot ceea ce înseamnă fază fixă să ajungă la jocul aerian. Eu zic că Mutu a gândit foarte bine să ducă jocul în flancuri, benzile au mers foarte bine, ducând jocul stânga-dreapta, s-a creat o presiune pentru fundașii laterali ai celor de la FCSB.”, a spus Gabriel Manu.

Emisiunea „Sport Report” se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 19 și este moderată de Gabi Safta. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Youtube ale Radio Gold FM România.

1 COMENTARIU

  1. The next time I learn a weblog, I hope that it doesnt disappoint me as a lot as this one. I mean, I know it was my option to read, however I actually thought youd have one thing attention-grabbing to say. All I hear is a bunch of whining about one thing that you could fix should you werent too busy looking for attention.

Lasă un comentariu