Claudiu Komartin/POEZIE

 

Claudiu Komartin (n. 1983, București) este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010). A publicat șase volume de poezie, de la Păpușarul și alte insomnii (2003) și Circul domestic (2005) până la antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (2017, 2018). Pentru cărțile sale a primit câteva dintre cele mai prestigioase premii literare din România: Premiul „Mihai Eminescu” Opus Primum (2004), Premiul Academiei Române pentru poezie (2007), Premiul pentru literatură acordat de PEN România (2018). Volumele sale au fost traduse în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015) și bulgară (2017). Coautor a două texte care au stat la baza unor piese de teatru, a tradus în limba română șase cărți de proză și patru de poezie. A editat și îngrijit aproape o sută de cărți și antologii de poezie românească și mondială.

***

Poeziile de mai jos sunt extrase din volumul ,,Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017” – Editura Cartier, Chișinău,

Râsetele din camera cealaltă

Despre prieteni, despre palmele lor mari,
deprinse cu munca, despre noaptea
în care un munte de om a plâns cu mine
sub un nuc despicat în două de fulger,
despre liturghiile în timpul cărora mă hlizeam
cu băiatul cantorului,
despre leucemia Feliciei, despre imensa ei fericire
când începea dansul,
despre ochii verzi, scăpărători în care
nu voi mai privi niciodată.
Despre batistele parfumate ale bunicului,
despre răutăți și regrete
și arcade însângerate și alcool împuțit,
despre dimineți amnezice și capete rase,
despre fularul lui Vasea, despre râsetele
din camera cealaltă.
Despre scrumierele vorbitoare,
despre furia indianului Cherokee după ce i s-a luat totul,
despre banii pe care îi aștept dintotdeauna,
despre graba asta nebună, nebună –
și despre mine,
cu țigările pe terminate și gluga trasă pe cap,
pândind la geamul unei benzinării cu
luminile stinse.

 

să te trezești și să vezi

toată coregrafia ireproșabilă
baletul mecanic al stewardeselor
furculiță de plastic linguriță cuțit de plastic
cutie pahar ceașcă viață de plastic
schimonoseala respingătoare
dacă nu ești atent te poți nimeri în orice clipă
cu metacarpienele vreunuia-n supă
dacă nu ești atent micul incinerator se va declanșa
să-ți demonstreze încă o dată că
nu faci nici cât o particulă degerată nici cât un rid
trandafirul exorbitant se va transforma
în cele din urmă într-o scobitoare sordidă
pentru omul portocaliu care ne bântuie azi mai ceva
ca freddy krueger și norman bates la un loc
trebuie să te trezești și să vezi
prin aburul cafelei lucrurile par mai apropiate
mai familiare
și totuși instinctul de prădător e
încă acolo așteaptă doar
o scânteie (amintește-ți micul incinerator
gândește-te că-ntr-o zi…)
între emoticoane și stele mâinile noastre ating
lucruri mici destrămate
cuiburile de vâsc
polistirenul cu care a nins toată vara
ușile militante aerul consternat
o pace încheiată cu atâta ură-n ochi

 

ilustrată din Schlachthausgasse

să vină odată ceva să întrerupă să intre cât de adânc
până te destrami de plăcere până ce sunetele
care te-au făcut să o iei razna se transformă într-o
muzică pentru speriații care totuși trăiesc
pe bază de triciclice și autosugestie
„e timpul să uiți tot ce-ai crezut
că ştii dezlipeşte-te de piftia natală şi ia-o pe
drumul celor destoinici pentru care traiul
zilnic se câştigă îmbrâncindu-ți aproapele”
iar eu putere să-i contrazic nu mai am:
ploaia cu broaşte de ieri ne-a adunat în
bucătăria de vară oricât de abject ar părea ca spectator
te poți îngrăşa pe seama fricii lui komartin
lumină de-acasă lumină bătrână bufnind sub dărâmături
ilustrata asta ieftină pe care ți-o trimit
îmi face inima țăndări

 

politică personală

ce macină în cap rămâne în cap
ca un hamburger cu dinți strivit între
uşile de la metrou
de n-ar fi atâta rahat
despre care să scrie poeții
sunt lucruri despre care nu aş vorbi nici cu
pistolul la tâmplă nici dacă pe glonț
ar scrie ISUS VINE ŞI TRECE PRIN TINE
experimentul piteşti a oprit
la timp evoluția maimuței
cu timpul nu te mai satisface nicio explicație
în legătură cu extratereştrii
fantomele politica
dumnezeu
când vor începe să cadă clădiri

 

Love story

Îți promit că nu voi privi în urmă. Îți jur că nu mă voi întoarce la
întretăierea unde am alergat vara trecută în picioarele goale pe cioburi.
Te rog, spune-mi că am fost o fetiță cuminte și zidește-mă odată de vie.
Ceva se îndreaptă spre mine cu 200 la oră, și nu vine să îmi sară în
poală, să mă lingă pe față.
O să mă doboare, o să-mi răstoarne-n noroi sacii plini cu bumbac.
Te înțeleg.
Accentul tău, faimos în câteva cercuri de puritani, te-a împiedicat să
spui lucrurilor pe nume.
Copilașii au crescut, povestea noastră de dragoste s-a transformat întrun
pudel care latră ca prostu’ la zid.

 

Instinctual

Scrie cel care ar scrie și dacă ar fi ultimul om
din lume asediat de toți mutanții radioactivi ai lui Bukowski
ros de anxietăți şi-ndoieli
scrie cel care oricum se simte așa prefăcându-se
că nu dă doi bani pe asta și totuși
bâiguie instinctual cu sentimentul precar al unicității
scrie pentru că bănuțul băgat în tonomat i-a adus
după multă vreme un moment de bucurie intensă
terminat după 2´34´´
și apoi a revenit tristețea
cercul de lumină tot mai strâmt de pe fundul paharului
și chelnerița cu sâni mici i-a spus cu acreală
să termine odată băutura că tre’ să-nchidă
scrie cel căruia nu îi pasă că scrisul proliferează
ca boala dar nu va umple niciodată vreun gol
şi explodează în flori contagioase și insolente
scrie cel care se bălăcește în nesiguranță în
scrumiere pline de resturi şi de scursori
așa cum rechinii prosperă în ape sălcii
scrie cel care va muri într-o zi fără semnificații precise
10 noiembrie 1891 pe un pat infect de spital
lângă care alt idiot hârâie în limba celor pe ducă

 

Când începi să respiri ca prin pâslă

Poate să vină dragostea sau iarna atomică,
de-acum îmi e totuna.
Cu fruntea plecată,
cu picioare de pluş,
cu inima căzută-ntr-o rână,
mă îndrept către zi fără spaimă
şi fără speranță. Pâş, pâş
prin camere pline de mirosul ei amărui (şi amintirea, da,
amintirea cafelei într-o dimineață ploioasă şi calmă).
Şi eu rămas aici, cu mâna înțepenită pe clanță.

 

Încercăm să convingem nebunia

Creierul meu dă cu mine de toți pereții,
creierul tău e un marțian rătăcit
care caută în pilaf sensul vieții.
Tu, la o adică, ai putea veni mai aproape,
te-ai putea muta cu mine aici, între ape.
Arterele noastre vor depăşi repede tracul –
curând, ne vom râcâi împreună
disperarea cu şpaclul.
Încercăm să convingem nebunia să
respecte un ritm cunoscut.
Într-o zi, lumea asta o să ne coasă
gurile cu catgut.

 

O vietate cu țepi

toată vara am umblat pe străzi
cu o obsesie greu de numit
şi cu imaginea acelui copil ce incendia pui de arici
la marginea luminişului în care
am umblat goi şi desculți știind că
dragostea e o vietate cu țepi
ce nu va mai ajunge
niciodată
acasă

 

Imagini de august

În august, imaginile cu mine se voalează.
Mă trezesc, mă ridic din scaunul cu rotile
şi ard. Mă gândesc la noi,
cum mergeam alături și nimic nu
ne-ar fi putut atinge
în adânc lacul subteran sclipeşte
semințele germinează în tăcere
am putea adormi la marginea lor.
Deasupra sunt dealuri şi păduri
irisul verde întunecat o insinuare a
luminii răsfrânte mângâind
pielea răcorită de vântul nopții.
Macaralele zilei strivesc gândul mic și obscur
neputința îmi bate cuie în şira spinării
ne îndepărtează unul de altul definitiv.
Nu vom sfârşi în nici un paradis
în nici un infern dragostea mea
ne vom târî sub o piatră şi vom aştepta
nepăsători tunetul.

 

Toamna vine și fără noi

Vezi, putem și noi, mi-a spus,
putem și noi să ne simțim în siguranță,
putem să pierdem firul poveștii și să nu ne fie rușine de asta,
putem să fumăm ascultând relaxați
respirația orașului, zgomotele lui încetinite de frig
am putea ieși pe balcon să aprindem artificii
sintaxa e-acum o ceață în care decupăm
siluete întâmplătoare, contururi care se spulberă într-o clipă
mari galioane de fum călătorind spre răsărit
iar noi cu pălăvrăgeala noastră nevrotică atenți la
ticăitul ceasului pe care cineva l-a lăsat pe balustradă
parcă am aștepta să vină ceva de nerefuzat, ceva
din care intră și ies cabluri puternice vene strălucitor de negre
gândindu-ne la toamnele în care am fi putut
să ne zburăm creierii hohotind
hohotind al naibii, ca după o treabă bine făcută

 

 

Poem simplu

În seara aceea, în curtea interioară a căminelor
de lângă pod, ai venit către mine
ca înspre un bărbat pe care l-ai putea iubi.
Fericirea a izbucnit ca un glonț –
m-am temut că o să-mi împrăştie creierii pe asfalt.
Lângă noi, trei femei cu batice albastre
îngropau frunze de ruşinea cuiva.
„Cu o noapte în urmă ninsese în munți”,
răsuflările împletite în jurul acelui poem al lui Rexroth
şi noi uşori şi fără contur
cu privirea pierdută cu gulerul ridicat printre taxiurile
care te duc nicăieri
sau care te duc oriunde în noapte
numai acasă
nu

 

Poem de dragoste

Căluțul de lemn nu se mai leagănă
piticii de grădină au căzut cu fața în jos.
Te-am cunoscut în luna fructelor roşii,
când mâinile erau un evantai prăbuşit.
Fața mea tristă a trecut pe lângă tine, prin fața ta,
a inventat o parte din cer, apoi nişte dealuri,
o herghelie şi o barieră de ceață care
să te împiedice să mai pleci,
fața mea şi-a amintit totul despre dorință
despre parfumul ei violent
bâjbâind prin întunericul rădăcinilor.
Păunul dormea când ai trecut prin apă
în zori, ca printr-un sânge leneş.
Fantomele s-au risipit, cu zornăit de lanț
căzut pe pietre ude.
Pe malul celălalt, ploaia se adăpostea sub păsări.
Te-am primit în casa cu acoperiş strâmb
şi te-am învelit cu o cheie.

***

selecție realizată de NIG/Nuța Istrate Gangan/Florida

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu