Cazul Preotului Visarion Alexa - isteria media

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea, „Scamatoriile Iosefinei”, moderatoarea Iosefina Pascal a deschis subiectul anchetei penale a preotului Visarion Alexa.

Presa a prezentat în ultimele zile implicarea preotului Visarion Alexa într-un scandal sexual. În plan social, jurnalista Iosefina Pascal a sesizat că oamenii s-au divizat în două tabere: susținătorii preotului și cei care îl critică. Ambele tabere tind să exagereze. Pe de-o parte, cei care îi țin partea lui Visarion Alexa nu pot să conceapă ca un preot să săvârșească astfel de fapte și dau vina pe femei. Pe de cealaltă parte, opozanții susțin că toți preoții au o predilecție spre săvârșirea de fapte de acest tip.

Iosefina realizează un scurt portret al preotului Visarion Alexa. El a avut diferite intervenții de-a lungul vremii, susținea vaccinarea, deși domeniul în care își desfășoară activitatea nu prea îi oferă posibilitatea de a se exprima pe teme medicale asemenea unui expert, în timpul pandemiei i-a îndemnat pe creștini să se spovedească prin telefon. Cu alte cuvinte, Visarion Alexa pare să fie un om aliniat cu deciziile forului politic.

Conform stenogramelor apărute recent, victima s-a prezentat la poliție cu o înregistrare incriminatoare, dar asta după câteva luni de la incident. Iosefina semnalează aici un prim dubiu: de ce nu s-a dus victima la poliție exact în clipa în care s-a simțit hărțuită? Victima ar fi trebuit să meargă imediat la poliție pentru a putea proba cât mai exact faptele întâmplate. În plus, întârzierea dă naștere unei noi întrebări: când a fost făcută înregistrarea?

Iosefina Pascal atrage atenția asupra faptului că mediatizarea anchetei nu este cel mai bun demers posibil. Mediatizarea extremă a cazului nu face nimic altceva decât să le ofere oamenilor prilejul de a-și forma și exprima opinii care tind spre extremism și duce la generalizarea ideii false că toți preoții sunt criminali sau agresori. Există, totuși, prezumția de nevinovăție și chiar dacă se dovedește că preotul este vinovat, de problemă ar trebui să se ocupe organele abilitate fără implicarea neapărată a presei. Sau ar trebui să fie difuzată ancheta propriu-zisă, cu tot ce cuprinde aceasta, ca în SUA. Altfel, se perpetuează stereotipurile și o gândire păguboasă.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu