Banii cetățenilor „heiuș” pe geam! Zeci de mii de euro dați pe ținuta Primei Doamne

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de marți, moderatoarea Iosefina Pascal a vorbit despre  cum „împăratul” Klaus Iohannis și „împărăteasa” Carmencita au trăit în lux și opulență prin Emiratele Arabe, ca și cum s-ar fi șters cu buretele toată sărăcia românilor, mulți dintre ei neavând ce să pună pe masă.  

După ce președintele României a fost luat în vizor de gurile rele în ultimele două săptămâni pentru că pocnește din degete și îi vine avionul de lux să-l ia de la palat, iată că nici soția lui nu a scăpat de criticile dure ale presei, dar în special ale specialiștilor în modă. Prima doamnă a României a fost aspru criticată pentru alegerile sale vestimentare de pe parcursul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite. Se pare că rochia pe care domnia sa a ales-o, în combinație cu sandalele și clama de păr, se potrivesc mai mult cu mersul la mare pe litoralul românesc, nicidecum în Emiratele Arabe la o întâlnire oficială cu diplomații de acolo. Cel puțin așa susțin stiliștii și experții în modă. Și pentru că imaginea nu era completă, Carmen Iohannis a completat armonios întreaga ținută cu o geantă de fitze, marca Chanel.

Din dragoste pentru nevăstuică, Iohannis mai aruncă niște bani pe ferestruică

Nu doar că alegerea lui Carmen Iohannis pare a îngrozi lumea modei, dar pare-se că a și lăsat o gaură imensă în economia țării. Dar nu-i nimic, Iohannis-6 case e pregătit să-și răsfețe nevăstuica. Nu sunteți pregătiți să aflați câți bani a scos Iohănnel din portofel pentru ținuta lui Carmen Iohannis! În primul rând, geanta cu pricina a costat nici mai mult, nici mai puțin de 10 mii de dolari. Sigur și „sacul de cartofi” cu care s-a perindat pe-acolo a costat și el niște bănicei buni, ceva mai puțin, ce-i drept: 800 de euro. Mai mult decât atât, aflăm că închirierea aeronavei cu care s-a dus Iohannis în Japonia a costat un milion și ceva de euroi. Și după cum știm că Iohannis e un împătimit al sporturilor de iarnă, echipamentul său complet de schi a costat și ăla câteva mii de euro.

„Mai slăbuț. Tot costumul de schi al domnului Iohannis nu face cât geanta doamnei Iohannis, nici măcar cât jumătate de geantă. Eu cred că am o explicație pentru cum are doamna Iohannis geanta aia de 10 mii de euro. Vedeți voi, domnul Iohannis e modest. Bine, mai încasează niște chirii de la casele pe care le are, dar își rupe de la gură și-i dă doamnei Carmen Iohannis, că doar așa e în dragoste”, a comentat ironic Iosefina Pascal.  

Politrucii trec pe sub radarul lui Heiuș-ANAF

Unde-i domnul Heiuș acum să ancheteze averile politrucilor care se dau în stambă prin străinătățuri? Când oamenii de rând apucă să plece în mai mult de două vacanțe pe an deja intră în alertă domnul Lucian Heiuș și începe ancheta: de la părinți, la bunici, la pisici… Și cu familia imperială Iohannis cum rămâne? E chiar sub nasul nostru. A, da. Se pune problema că un șef de stat trebuie să aibă o anumită prestanță când reprezintă țara în delegație, trebuie să se respecte, pentru că astfel ne respectăm și noi ca țară. Corect, nimic de zis. Dar chiar era nevoie de o garsonieră de lux zburătoare ca să se deplaseze președintele până în Japonia?

În fond și la urma urmei, doamna Carmen Iohannis este profesoară de liceu. De unde are atâția bani să cumpere genți Chanel? S-o fi schimbat ceva în „România educată” a lui Iohannis și acum umblă câinii cu colaci în coadă prin școli, iar profesorii sunt în extaz că li s-au mărit salariile.

În timp ce șeful statului și soția sa se lăfăiesc în bani prin Emirate, aflăm că un milion de pensionari sunt nevoiți să trăiască, să supraviețuiască doar cu o pensie de 1100 de lei pe lună. În același timp, prețul alimentelor de bază s-a dublat față de anul 2021.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv

3 COMENTARII

  1. Aw, this was a very nice post. In concept I want to put in writing like this moreover ?taking time and precise effort to make a very good article?however what can I say?I procrastinate alot and under no circumstances seem to get something done.

  2. There are some interesting cut-off dates on this article however I don抰 know if I see all of them center to heart. There is some validity however I will take maintain opinion till I look into it further. Good article , thanks and we want more! Added to FeedBurner as effectively

Lasă un comentariu