Americanii se găsesc în plină capcană Tucidide

Autor: Oana-Medeea Groza

Petru Romoșan a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de miercuri, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, că: „America și-a calculat mișcările împotriva Chinei și, chiar dacă SUA este în decădere, ea rămâne forța mondială nr.1”.

„Eu aș lua mult mai în serios politica americană în discuția asta. Eu cred că acesta este un proiect mai serios de-al lor în care a fost folosită Nancy Pelosi, și pentru că era destul de cunoscută ca opozantă a lui Donald Trump, spre exemplu, și pentru că a avut probleme juridice, ea însăși, dar și soțul”, spune Petru Romoșan.

„Lucrurile sunt mul mai complicate. China a fost 50 de ani comunistă, în timp ce Taiwan a fost democratic, sub influența SUA. Începând din anii ’80, Taiwan a devenit o țară atât de democratică, încât nivelul de trai de acolo este comparabil cu al Japoniei, Franței sau Germaniei. Sunt două stiluri de viață foarte diferite”, explică Petru Romoșan.

„China nu poate să ocupe Taiwanul pentru un motiv extraordinar de simplu. Taiwan depinde economic în proporție mare de semiconductori, de producția aceasta ultra-tehnologizată. Lucrurile sunt complicate cu adevărat: crearea acestor circuite integrate este în SUA, dar fabricarea lor primă e în Taiwan, iar fabricile sunt în China. Taiwan are o măsură: dacă îi atacă chinezii, ei distrug fabricile”, evidențiază Petru Romoșan.

Care este motivul pentru care s-a dus Nancy Pelosi în Taiwan?

„Nu cunoaștem încă motivul pentru care doamna aceasta s-a dus acolo. Cred că îl vom afla în timp. Cu toate acestea, unul dintre scopurile posibile este amânarea alegerilor. Al doilea foarte posibil este crearea unei diversiuni pentru pierderea războiului din Ucraina”, este prognosticul oferit de Petru Romoșan.

„Nancy Pelosi, deși reprezintă Parlamentul, are în spate, la momentul de față, establishmentul extern al SUA care este mai puternic decât Casa Albă. Chinezii sunt foarte lenți în avansarea lor și gândesc politica pe sute de ani. Într-un final, deși va mai dura, China va lua în posesie economică Europa, pentru că Europa are toate șansele să se prăbușească în viitor și nu va fi America cea care o va salva”, dezvăluie Petru Romoșan.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu