Teo Cabel/Poezie

Desculț

Cu picioarele goale prin ciorchinii de rouă
Am tescuit dimineața din curte

Călcâiul înfrigurat
S-a topit în aburul ceștii
Strepezite la gură de felia de lămâie

Încă nu am învățat nici la kilometrul 50
Ce-mi spune pasărea de pe ram
Dar sunetul pică undeva ca într-o pușculiță
Mă îmbrac și ies cu dimineața mea în stradă
Fiecare cu petecul lui de dimineață
Într-o lume pestriță.

Drăgaica I

Toată lumea aștepta Drăgaica
Un punct cardinal
Alaturi de Paște Crăciun și Sfântă Marie

Dacă nu îți luai teniși chinezești, tricouri, blugi
Degeaba căscai gura la femeile care defilau zâmbind pe scena circului
În chiloți și sutien cu sclipici
Nu aveai nici o valoare

Mustăcioșii bruneți
Purtând pălării cu boruri mari
În cămăși vișinii
Și pantofi cu cioc
Se holbau în transă
Pupilele se învârteau ca zarurile
La microfon un pitic făcea invitații speciale
Doar pentru anumite persoane: Doamnelooor și domniiilor
Dar intra oricine plătea

Dacă îți luai teniși chinezești și blugi
Se uitau fetele altfel

Drăgaica II

Zilele acelea flutură
În bătaia timpului perdea
Ieșită pe fereastra prezentului
Pașii care mă duc de fapt se întorc
Pe podul Drăgăicii
De unde se vedeau lanțurile mari
Podul pe care venea mulțime de oameni
Vorbind tare în veritasul bucuriei
Ținând de mâna copii ce sunau în trompetele mici
Roșii, albastre,
Bătând de podul palmei mingi învelite
În hârtie creponată umplute cu rumeguș
Atârnate de un elastic

Venea așa din senin un nor
Descărca cisterne de apă
Curcubeul curgea mereu ultimul
Și oamenii râdeau uzi leoarcă
Se uscau hainele pe ei
De bucurie, de tinerețe, de bătrânețe.
Fumul de atunci era înecăcios
Fumul de azi amar
Maturitatea apăsătoare zgomot de sticle sparte
Și mingea plină de rumeguș se spărgea cand se tocea hârtia
Bunica le mătura de prin casă și din curte.

Pașii mei de atunci
Hotar al nerătăcirii

Când te duci la Drăgaică neapărat
Să mănânci o gogoașă.

În fața ecranului

scaperi chibritul pe tâmpla tăcerii,
orașul îngheață stâncă în noapte
noaptea băltește de haos de teamă

buzele vinete, de cuvinte sfărâmate în dinți,
dinții de făină se fac strivind cuvintele.

scaperi chibritul pe tâmpla tăcerii
se așteaptă lumina privirii
înainte de a dezlega dulăii prigoanei.
nicio lumină doar un licăr sardonic
apoi gura celui din umbră
varsă o diaree în cuvinte frumos ambalate
în caz că
se prinde cineva
să arate că ambalajul este standard