Putin nu va fi arestat, dar Trump e în mare pericol, fiind sub vizorul Deep State!

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a analizat decizia Curții Penale Internaționale de arestare a lui Putin, entitate juridică nerecunoscută nici de către SUA, respectiv operațiunea de arestare a lui Trump de mâine, reclamată de către fostul președinte SUA, ce e susținut în demersul său de către congresmenii republicani.

Arestarea lui Putin – încă o perlă a propagandei

Nu ține de competența Curții Penale Internaționale să emită un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Acesta este un demers ilegitim, pentru că instituția anterior menționată nu este recunoscută de către Federația Rusă, nici de către SUA sau de alte zeci de state ale lumii. Și ONU s-a pronunțat în această speță, declarând că un asemenea document nu este legitim.  

„Partea stranie/comică/tragi-comică este că Ucraina, care a cerut cu insistență intervenția Curții Penale Internaționale de la Haga în cazul crimelor de război săvârșite de Putin, nu recunoaște nici ea această instituție”, dezvăluie Sorin Roșca Stănescu. Demersul pornit de Curtea Penală Internațională va avea cel mult valoare în dimensiunea propagandistică a întregii situații, însă Putin nu va fi arestat. Instituțiile de tipul Curții Penale Internaționale își pierd din credibilitate și devin redundante.

Trump e luat în vizor de Deep State

Majoritatea republicană din Camera Reprezentanților a avut o ședință weekendul trecut în care s-a decis verificarea amănunțită a procurorilor care îl vor audia pe Trump. Această mobilizare a republicanilor ne indică faptul că Trump se află în fața unui real pericol și este posibil să cadă victimă unei operațiuni complexe menită să-l scoată din joc.

Efectul nu va fi cel scontat, întregul demers ducând, de fapt, la creșterea popularității fostului președinte american Donald Trump, mărindu-se, automat, și determinarea bazinului său electoral de a-l susține și de a-l vota.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasă un comentariu