• storytorrent.com
  •  

    Claudiu Komartin (n. 1983, București) este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010). A publicat șase volume de poezie, de la Păpușarul și alte insomnii (2003) și Circul domestic (2005) până la antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (2017, 2018). Pentru cărțile sale a primit câteva dintre cele mai prestigioase premii literare din România: Premiul „Mihai Eminescu” Opus Primum (2004), Premiul Academiei Române pentru poezie (2007), Premiul pentru literatură acordat de PEN România (2018). Volumele sale au fost traduse în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015) și bulgară (2017). Coautor a două texte care au stat la baza unor piese de teatru, a tradus în limba română șase cărți de proză și patru de poezie. A editat și îngrijit aproape o sută de cărți și antologii de poezie românească și mondială.

    ***

    Poeziile de mai jos sunt extrase din volumul ,,Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017” – Editura Cartier, Chișinău,

    Râsetele din camera cealaltă

    Despre prieteni, despre palmele lor mari,
    deprinse cu munca, despre noaptea
    în care un munte de om a plâns cu mine
    sub un nuc despicat în două de fulger,
    despre liturghiile în timpul cărora mă hlizeam
    cu băiatul cantorului,
    despre leucemia Feliciei, despre imensa ei fericire
    când începea dansul,
    despre ochii verzi, scăpărători în care
    nu voi mai privi niciodată.
    Despre batistele parfumate ale bunicului,
    despre răutăți și regrete
    și arcade însângerate și alcool împuțit,
    despre dimineți amnezice și capete rase,
    despre fularul lui Vasea, despre râsetele
    din camera cealaltă.
    Despre scrumierele vorbitoare,
    despre furia indianului Cherokee după ce i s-a luat totul,
    despre banii pe care îi aștept dintotdeauna,
    despre graba asta nebună, nebună –
    și despre mine,
    cu țigările pe terminate și gluga trasă pe cap,
    pândind la geamul unei benzinării cu
    luminile stinse.

     

    să te trezești și să vezi

    toată coregrafia ireproșabilă
    baletul mecanic al stewardeselor
    furculiță de plastic linguriță cuțit de plastic
    cutie pahar ceașcă viață de plastic
    schimonoseala respingătoare
    dacă nu ești atent te poți nimeri în orice clipă
    cu metacarpienele vreunuia-n supă
    dacă nu ești atent micul incinerator se va declanșa
    să-ți demonstreze încă o dată că
    nu faci nici cât o particulă degerată nici cât un rid
    trandafirul exorbitant se va transforma
    în cele din urmă într-o scobitoare sordidă
    pentru omul portocaliu care ne bântuie azi mai ceva
    ca freddy krueger și norman bates la un loc
    trebuie să te trezești și să vezi
    prin aburul cafelei lucrurile par mai apropiate
    mai familiare
    și totuși instinctul de prădător e
    încă acolo așteaptă doar
    o scânteie (amintește-ți micul incinerator
    gândește-te că-ntr-o zi…)
    între emoticoane și stele mâinile noastre ating
    lucruri mici destrămate
    cuiburile de vâsc
    polistirenul cu care a nins toată vara
    ușile militante aerul consternat
    o pace încheiată cu atâta ură-n ochi

     

    ilustrată din Schlachthausgasse

    să vină odată ceva să întrerupă să intre cât de adânc
    până te destrami de plăcere până ce sunetele
    care te-au făcut să o iei razna se transformă într-o
    muzică pentru speriații care totuși trăiesc
    pe bază de triciclice și autosugestie
    „e timpul să uiți tot ce-ai crezut
    că ştii dezlipeşte-te de piftia natală şi ia-o pe
    drumul celor destoinici pentru care traiul
    zilnic se câştigă îmbrâncindu-ți aproapele”
    iar eu putere să-i contrazic nu mai am:
    ploaia cu broaşte de ieri ne-a adunat în
    bucătăria de vară oricât de abject ar părea ca spectator
    te poți îngrăşa pe seama fricii lui komartin
    lumină de-acasă lumină bătrână bufnind sub dărâmături
    ilustrata asta ieftină pe care ți-o trimit
    îmi face inima țăndări

     

    politică personală

    ce macină în cap rămâne în cap
    ca un hamburger cu dinți strivit între
    uşile de la metrou
    de n-ar fi atâta rahat
    despre care să scrie poeții
    sunt lucruri despre care nu aş vorbi nici cu
    pistolul la tâmplă nici dacă pe glonț
    ar scrie ISUS VINE ŞI TRECE PRIN TINE
    experimentul piteşti a oprit
    la timp evoluția maimuței
    cu timpul nu te mai satisface nicio explicație
    în legătură cu extratereştrii
    fantomele politica
    dumnezeu
    când vor începe să cadă clădiri

     

    Love story

    Îți promit că nu voi privi în urmă. Îți jur că nu mă voi întoarce la
    întretăierea unde am alergat vara trecută în picioarele goale pe cioburi.
    Te rog, spune-mi că am fost o fetiță cuminte și zidește-mă odată de vie.
    Ceva se îndreaptă spre mine cu 200 la oră, și nu vine să îmi sară în
    poală, să mă lingă pe față.
    O să mă doboare, o să-mi răstoarne-n noroi sacii plini cu bumbac.
    Te înțeleg.
    Accentul tău, faimos în câteva cercuri de puritani, te-a împiedicat să
    spui lucrurilor pe nume.
    Copilașii au crescut, povestea noastră de dragoste s-a transformat întrun
    pudel care latră ca prostu’ la zid.

     

    Instinctual

    Scrie cel care ar scrie și dacă ar fi ultimul om
    din lume asediat de toți mutanții radioactivi ai lui Bukowski
    ros de anxietăți şi-ndoieli
    scrie cel care oricum se simte așa prefăcându-se
    că nu dă doi bani pe asta și totuși
    bâiguie instinctual cu sentimentul precar al unicității
    scrie pentru că bănuțul băgat în tonomat i-a adus
    după multă vreme un moment de bucurie intensă
    terminat după 2´34´´
    și apoi a revenit tristețea
    cercul de lumină tot mai strâmt de pe fundul paharului
    și chelnerița cu sâni mici i-a spus cu acreală
    să termine odată băutura că tre’ să-nchidă
    scrie cel căruia nu îi pasă că scrisul proliferează
    ca boala dar nu va umple niciodată vreun gol
    şi explodează în flori contagioase și insolente
    scrie cel care se bălăcește în nesiguranță în
    scrumiere pline de resturi şi de scursori
    așa cum rechinii prosperă în ape sălcii
    scrie cel care va muri într-o zi fără semnificații precise
    10 noiembrie 1891 pe un pat infect de spital
    lângă care alt idiot hârâie în limba celor pe ducă

     

    Când începi să respiri ca prin pâslă

    Poate să vină dragostea sau iarna atomică,
    de-acum îmi e totuna.
    Cu fruntea plecată,
    cu picioare de pluş,
    cu inima căzută-ntr-o rână,
    mă îndrept către zi fără spaimă
    şi fără speranță. Pâş, pâş
    prin camere pline de mirosul ei amărui (şi amintirea, da,
    amintirea cafelei într-o dimineață ploioasă şi calmă).
    Şi eu rămas aici, cu mâna înțepenită pe clanță.

     

    Încercăm să convingem nebunia

    Creierul meu dă cu mine de toți pereții,
    creierul tău e un marțian rătăcit
    care caută în pilaf sensul vieții.
    Tu, la o adică, ai putea veni mai aproape,
    te-ai putea muta cu mine aici, între ape.
    Arterele noastre vor depăşi repede tracul –
    curând, ne vom râcâi împreună
    disperarea cu şpaclul.
    Încercăm să convingem nebunia să
    respecte un ritm cunoscut.
    Într-o zi, lumea asta o să ne coasă
    gurile cu catgut.

     

    O vietate cu țepi

    toată vara am umblat pe străzi
    cu o obsesie greu de numit
    şi cu imaginea acelui copil ce incendia pui de arici
    la marginea luminişului în care
    am umblat goi şi desculți știind că
    dragostea e o vietate cu țepi
    ce nu va mai ajunge
    niciodată
    acasă

     

    Imagini de august

    În august, imaginile cu mine se voalează.
    Mă trezesc, mă ridic din scaunul cu rotile
    şi ard. Mă gândesc la noi,
    cum mergeam alături și nimic nu
    ne-ar fi putut atinge
    în adânc lacul subteran sclipeşte
    semințele germinează în tăcere
    am putea adormi la marginea lor.
    Deasupra sunt dealuri şi păduri
    irisul verde întunecat o insinuare a
    luminii răsfrânte mângâind
    pielea răcorită de vântul nopții.
    Macaralele zilei strivesc gândul mic și obscur
    neputința îmi bate cuie în şira spinării
    ne îndepărtează unul de altul definitiv.
    Nu vom sfârşi în nici un paradis
    în nici un infern dragostea mea
    ne vom târî sub o piatră şi vom aştepta
    nepăsători tunetul.

     

    Toamna vine și fără noi

    Vezi, putem și noi, mi-a spus,
    putem și noi să ne simțim în siguranță,
    putem să pierdem firul poveștii și să nu ne fie rușine de asta,
    putem să fumăm ascultând relaxați
    respirația orașului, zgomotele lui încetinite de frig
    am putea ieși pe balcon să aprindem artificii
    sintaxa e-acum o ceață în care decupăm
    siluete întâmplătoare, contururi care se spulberă într-o clipă
    mari galioane de fum călătorind spre răsărit
    iar noi cu pălăvrăgeala noastră nevrotică atenți la
    ticăitul ceasului pe care cineva l-a lăsat pe balustradă
    parcă am aștepta să vină ceva de nerefuzat, ceva
    din care intră și ies cabluri puternice vene strălucitor de negre
    gândindu-ne la toamnele în care am fi putut
    să ne zburăm creierii hohotind
    hohotind al naibii, ca după o treabă bine făcută

     

     

    Poem simplu

    În seara aceea, în curtea interioară a căminelor
    de lângă pod, ai venit către mine
    ca înspre un bărbat pe care l-ai putea iubi.
    Fericirea a izbucnit ca un glonț –
    m-am temut că o să-mi împrăştie creierii pe asfalt.
    Lângă noi, trei femei cu batice albastre
    îngropau frunze de ruşinea cuiva.
    „Cu o noapte în urmă ninsese în munți”,
    răsuflările împletite în jurul acelui poem al lui Rexroth
    şi noi uşori şi fără contur
    cu privirea pierdută cu gulerul ridicat printre taxiurile
    care te duc nicăieri
    sau care te duc oriunde în noapte
    numai acasă
    nu

     

    Poem de dragoste

    Căluțul de lemn nu se mai leagănă
    piticii de grădină au căzut cu fața în jos.
    Te-am cunoscut în luna fructelor roşii,
    când mâinile erau un evantai prăbuşit.
    Fața mea tristă a trecut pe lângă tine, prin fața ta,
    a inventat o parte din cer, apoi nişte dealuri,
    o herghelie şi o barieră de ceață care
    să te împiedice să mai pleci,
    fața mea şi-a amintit totul despre dorință
    despre parfumul ei violent
    bâjbâind prin întunericul rădăcinilor.
    Păunul dormea când ai trecut prin apă
    în zori, ca printr-un sânge leneş.
    Fantomele s-au risipit, cu zornăit de lanț
    căzut pe pietre ude.
    Pe malul celălalt, ploaia se adăpostea sub păsări.
    Te-am primit în casa cu acoperiş strâmb
    şi te-am învelit cu o cheie.

    ***

    selecție realizată de NIG/Nuța Istrate Gangan/Florida

    WASHINGTON, DC – MAY 03: U.S. President Donald Trump talks to reporters while hosting Slovak Republic Prime Minister Peter Pellegrini in the Oval Office at the White House May 03, 2019 in Washington, DC. Pellegrini’s visit is part of the Trump Administration’s larger diplomatic attempt to compete with Moscow and Beijing in Central Europe. (Photo by Chip Somodevilla/Getty Images)
    Mandatory Credit: Photo by J Scott Applewhite/AP/REX/Shutterstock (10144271a)
    Rep. Ilhan Omar, D-Minn., sits with fellow Democrats on the House Education and Labor Committee during a bill markup, on Capitol Hill in Washington
    Democrats Omar, Washington, USA – 06 Mar 2019
    Chip Somodevilla/Getty; J Scott Applewhite/AP/REX/Shutterstock

    Ilhan Abdullahi Omar, născută la 4 octombrie 1982 în Mogadishu, Somalia, este o politiciană americană, deputată în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA, care reprezintă al 5-lea District din statul Minnesota din anul 2019. https://en.wikipedia.org/wiki/Ilhan_Omar

    Omar este o promotoare a programului de asigurare Medicare pentru toți locuitorii ţării, o aboliţionistă a agenţiei federale de imigrări ICE (Immigration and Customs Enforcement) şi o susţinătoare a eliminării taxelor şcolare pentru facultate şi a impunerii salariului minim de 15 dolari pe oră.

    Ea este unul dintre detractorii constanți ai președintelui Trump și, de asemenea, membră a infamului grup autointitulat „Escadronul” („The Squad”). Termenul de „Escadron” a fost folosit în luna noiembrie 2018 de către Alexandria Ocasio-Cortez, pe atunci proaspăt aleasă deputată de New York, ca titlu pentru o fotografie a ei împreună cu alte trei noi deputate de culoare, de extremă stângă, şi anume Ilhan Omar din Minnesota, Rashida Tlaib din Michigan şi Ayanna Pressley din Massachusetts. https://www.vox.com/2019/7/17/20696474/squad-congresswomen-trump-pressley-aoc-omar-tlaib

    Cei patru deputate democrate au votat împotriva unui proiect de lege privind finanțarea frontierelor, provocând probleme cu conducerea propriului lor partid. https://thehill.com/homenews/house/450363-the-4-house-democrats-who-voted-against-the-border-funding-bill

    Din cauza criticilor lor constante aduse valorilor tradiționale americane, președintele Trump a comunicat prin Twitter (fără să dea nume, dar cu termeni care sugerau pe cele patru), declarând că aceste persoane pot „să se întoarcă la locurile de unde au venit și să ajute la repararea acelor locuri complet distruse și infectate de criminalitate”. https://www.foxnews.com/politics/trump-doubles-down-on-go-back-tweets-amid-outrage-calls-on-radical-congresswomen-to-apologize

    Având în vedere poziția notorie anti-ICE a Ilhanei Omar, nu apar foarte şocante afirmaţiile despre problemele de imigraţie, căsătorie frauduloasă şi impozite pe care deputata le are cu autorităţile americane.

    Afirmația că Omar s-ar fi căsătorit ilegal cu un frate de-al ei, pentru ca acesta să obțină cetățenia americană, a apărut pentru prima dată în 2016, într-un forum online somalez de politică, iar apoi în diferite bloguri conservatoare, pe când aceasta candida pentru parlamentul statal din Minnesota. http://www.startribune.com/new-documents-revisit-questions-about-rep-ilhan-omar-s-marriage/511681362/?refresh=true

    Pe scurt, Omar este cea mai mică dintre cei șapte frați şi surori ai familiei. Mama ei a murit când Ilhan avea doi ani. Familia ei a părăsit Somalia pentru a scăpa de război, petrecând patru ani într-o tabără de refugiați din Kenya, lângă granița Somaliei.

    Tatăl ei, Nur Omar Mohamed, împreună cu Ilhan și sora ei, Sahra Noor, au sosit la New York în 1992 și au obținut azil politic în SUA în 1995. Au locuit aproximativ doi ani în Arlington, Virginia, apoi, în 1997, s-au mutat în cartierul Cedar-Riverside din oraşul Minneapolis, în statul Minnesota. Alţi doi fraţi şi o soră ai lui Omar, Mohamed Nur Said Elmi, Ahmed Nur Said Elmi și Leila Nur Said Elmi locuiesc în Marea Britanie. https://alphanewsmn.com/investigation-suggests-omar-married-brother/

    În 2002, Omar, în vârstă de 19 ani, se căsătorește religios, în credinţa islamică (dar nu civil, adică legal) cu Ahmed Hirsi Aden, de 22 de ani. Au împreună două fete. Omar susține că în 2008 ea și Hirsi au divorțat religios.

    În 2009, Omar, acum în vârstă de 26 de ani, se căsătoreşte legal cu Ahmed Nur Said Elmi, de 23 de ani, cetățean britanic, care studiază artele la Universitatea de Stat din Dakota de Nord până în anul 2011. În februarie 2009, Omar și Elmi și-au menţionat în certificatul de căsătorie un imobil din Columbia Heights, Minnesota, situat peste râu de cealaltă adresă a lui Omar. În diferite imagini de pe contul Instagram al lui Elmi, acesta se referă la cele două fete ale lui Omar ca fiind „nepoate”, declarând că „fetele acestea îmi transformă lumea”, iar Omar le-a dat „like” acestor imagini la doi ani după ce ea declarase că se despărțise de Elmi.

    La doar trei luni de la căsătoria legală a lui Omar cu Elmi, Hirsi foloseşte aceeaşi adresă pentru a obține o licență de afaceri pentru proiectul rău, One-on-One Cafe Lounge. Acest document împreună cu altele subminează serios afirmația lui Omar cum că ea ar fi fost vreodată separată de Hirsi între anii 2009 și 2011. https://mblsportal.sos.state.mn.us/Business/SearchDetails?filingGuid=fd61ab15-94d4-e011-a886-001ec94ffe7f

    Omar susține că ea și Elmi au avut un „divorț religios” în 2011, dar ea a divorţat legal de el de-abia în anul 2017.

    În 2012, Omar și Hirsi „se împacă” și au un al treilea copil împreună.

    În anii 2014 și 2015, Omar completează declarații fiscale comune cu Hirsi, deși ea era căsătorită legal cu Elmi.

    În 2016, Omar este susţinută în alegeri de Partidul Democrat Agrar Laburist (DFL – Democratic-Farmer-Labor) din Minnesota şi aleasă în parlamentul statal. În același timp, campania sa este afectată abundent de afirmații care sugerează că Elmi este fratele ei, iar căsătoria s-a realizat pentru beneficii de imigrare nespecificate.

     În 2017, lui Omar i se admite legal divorțul cu Elmi. Ea a scris în timpul procedurilor de divorț că din vara anului 2011 nu a avut niciun contact cu Elmi şi nici nu a ştiut unde se află acesta. De asemenea, ea a mai declarat că nu a avut niciun mijloc să îl contacteze și că Elmi “nu a semnat nicio declarație de nepaternitate întrucât [Omar] nu a avut niciun contact cu el înainte de conceperea copilului”. Această afirmaţie este contrazisă de imagini din contul de media socială al lui Elmi, care îl arată pe acesta cu fetiţa Ilwan de ziua nașterii ei. https://www.washingtonexaminer.com/news/dozens-of-documents-indicate-ilhan-omar-lived-with-ahmed-hirsi-while-claiming-to-be-married-to-ahmed-elmi

    În 2018, Omar se căsătorește legal cu Hirsi și este aleasă ca deputată în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA.

    Recent, şi președintele Trump a repetat afirmația că Ilhan Omar s-ar fi căsătorit cu fratele ei. Vezi aici https://nypost.com/2019/07/17/trump-repeats-false-claim-that-ilhan-omar-married-her-brother/ şi aici. http://www.startribune.com/trump-delves-into-accusation-about-omar-s-marital-history/512860652/?refresh=true

    Copiii somalezi au, de obicei, trei nume. Primul nume este numele ales (prenumele), numele de mijloc este, în mod tradițional, prenumele tatălui copilului, iar al treilea nume este prenumele bunicului patern al copilului. Femeile, de obicei, nu își schimbă numele de familie când se căsătoresc, astfel încât părinții căsătoriți au adesea nume diferite, potrivit unor surse. https://www.sctimes.com/story/news/local/immigration/2016/02/21/fact-check-how-somali-names-chosen/80422864/

    În alte postări de pe Facebook ale rudelor și cunoștințelor lui Omar, ea este identificată ca Ilhan Nur Said. Așa cum am menționat mai devreme, femeile nu iau numele soțului lor când se căsătoresc. Omar şi-a păstrat numele legal când s-a căsătorit religios cu Ahmed Hirsi şi când s-a căsătorit legal cu Ahmed Nur Said Elmi.

    În final, este de remarcat faptul că în 2008, cu un an înainte ca Omar să se căsătorească legal cu Elmi, ziarul The Wall Street Journal a raportat că programul refugiaților din Africa a fost oprit de Statele Unite deoarece mii de africani mințiseră despre legăturile lor de familie pentru a-şi facilita intrarea în această ţară. În acel moment, Departamentul de Stat declarase că demarase testarea ADN-urilor în cadrul unui program pilot lansat în februarie 2008 pentru a verifica legăturile de sânge ale refugiaților africani. Testele au relevat că unii solicitanți de azil politic mințiseră despre legăturile lor cu aceeași familie din Statele Unite. https://www.wsj.com/articles/SB121919647430755373

    Se impun, aşadar, câteva întrebări pentru deputata americană Ilhan Omar, care este şi o ferventă susţinătoare a obligării președintelui Trump de a-şi expune public documentele lui fiscale:

    – (1) De ce Omar se foloseşte de numele Ilhan Abdullahi Omar?

    – (2) Care este numele legal al tatălui lui Omar?

    – (3) Este Ahmed Nur Said Elmi fratele ei biologic?

    – (4) Cum explică Omar aceeaşi adresă din Minnesota, folosită de ea, Hirsi şi Elmi între anii 2009 și 2011?

    – (5) Ar fi dispuse rudele lui Omar să clarifice toate aceste inconsecvențe legate de familie?

    – (6) Cu cine a completat Omar formularele fiscale comune între anii 2009 și 2013?

    – (7) De ce Omar a depus declarații fiscale comune în anii 2014 și 2015 împreună cu Hirsi, și nu cu Elmi, cu care era legal căsătorită în acel moment?

    – (8) De ce o mare parte din media socială a fost ștearsă după publicarea primelor articole despre problemele maritale, fiscale și de imigrație ale lui Omar?

    Să sperăm că deputata americană Ilhan Omar nu va mai folosi şi de acestă dată limbajul ei rasial inflamator pentru a refuza să răspundă la aceste întrebări.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior în INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-ilhan-omar-and-her-marriage-immigration-and-tax-problems/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/ilhan-omars-immigration-marriage-and-tax-problems-8cf469fd45c5.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    *****

     

     

     

     

     

     

     

     

    din volumul
    ~Ascunde toate amintirile și distruge tot ce-am atins~
    Casa de Editură Max Blecher, 2019

     

    #
    știu tot ce va urma
    plictiseala
    neputința de a suferi
    hainele împăturite perfect
    niciun gând sinucigaș
    mirosul de om singur
    de la prima cafea
    până noaptea târziu
    amorțit în întuneric
    într-o casă în care fiecare are ceva
    de iubit
    ceva de distrus

    #
    eu în fiecare zi mai bătrână
    tu mai fericit
    cafeaua și țigara
    gustul umed al pielii în care te-ai învelit noaptea
    dimineața carnea păstrează frigul
    un rest de întuneric
    prin geam văd crucile
    cimitirul de-aici n-are nimic din cel de-acasă

    #
    despre trup
    ironia și mântuirea lui
    fiecare mișcare ca o pedeapsă
    doar să-ndrăznești să-ntorci acul
    & ești distrus
    totul e deja prevăzut
    tăietura să fie adâncă
    măruntaiele curate
    să nu te-nșele memoria
    să nu respiri mai mult decât alții
    (mocirle colcăind de viermi
    sânge cu cenușă)

    #
    îmi beau cafeaua în grădină
    tu te lupți cu demonii în bucătărie
    am construit
    doar pentru a privi cum se dărâmă
    etica nu m-a convins niciodată
    nici meticulozitatea
    unei vieți mai bune

    #
    ca și cum ar fi uman să fii distrusă de dogme & sfinți
    vino să vezi
    au inventat teorii despre fericire
    & groază
    nu-ți trebuie nimic altceva
    poți fi
    imbatabilă
    atrăgătoare
    aproape
    inaccesibilă

    #
    e greu să asculți în întuneric
    cum bate inima
    aștepți zăpada dar nu va veni
    doar o altă dimineață
    cu care să lupți
    gesturile îți vor îngreuna respirația
    ai să-ți târăști obosit trupul
    ca un animal
    nerăbdător să moară
    nimic înălțător
    doar tu
    înconjurată de dragoste
    o pasăre țipând
    pe locul unui cuib
    distrus

    #
    suntem în pustietatea comună
    cafeaua e rece așa cum e normal
    într-o vreme a frigului
    (amintiri despre generația noastră
    cea care nici măcar n-a existat
    amintiri despre bătălii imaginare și sacrificii)
    steaguri fluturând deasupra farfuriilor murdare
    liniștitor
    cât se poate de înfricoșător

    #
    subțiez negrul cu puterea
    unei femei
    distruse de lumină
    părul meu a fost trist
    doar privindu-ți mâinile
    pierdute în el

     

    ***

    Criza cuplului și a vîrstei declanșeză, în poezia Luminiței Amarie, o autoscopie tenace – amestec de luciditate, frică (pînă la oroarea din „inima întunericului”), tandrețe, cruzime  – care confruntă bergmanienele „scene ale vieții conjugale” cu ceea ce filozoful ar numi „sens ontologic al negativității” și abisală Nichtigkeit.

    Oboseala, golirea interioară, epuizarea, dezvrăjirea lumii sînt mai întîi trăite nemijlocit – sînt suferite ca traume corporale și psihologice (dar într-o stilistică a brevilocvenței, a discursului suspendat, a sincopei, a parantezei, a blancului, a gesticulației minime, deci cu atît mai elocvent) – , pentru a se transforma, pe parcurs, în provocare ascetică și ritual de trecere. Unul reușit? În contextul atîtor vociferări mai degrabă ideologice decît lirice, Ascunde amintirile și distruge tot ce-am atins recuperează convingător cel puțin dimensiunea existențială a poeziei, dincolo de biografismul recurent. Ba chiar ne duce spre o simbolistică mai abstrusă, cu potențial de metanoia: „trec din mâna stângă în mâna dreaptă/ o piatră ce nu mai are nicio asperitate”. (O. Nimigean)

    ***

    Luminița Amarie scrie o poezie reziduală, născută în siajul iubirii menite să pună ordine în entropia corpului, gândirii și a lumii. Uzura, rutina și neputința individului, multiplicate cu doi, sunt subiectele eului poetic mobilizat simultan, contradictoriu, de melancolie pentru lucrurile ce se pierd și de vitalitatea, ,,greața unui nou început”. Cu un limbaj esențializat, fără efuziuni și artificii retorice, adecvat unui timp al urgenței, poemele se nasc din fluxul cotidian incert și impur, din contaminări și trădări, rezerve și distanțe, tensiuni și transgresiuni în interiorul universului domestic, un dormitor dimineața, o bucătărie sau o grădină: ,,schimb apa la flori / înlocuiesc cearșafurile / lumina va intra / va șterge tot ce-a rămas din noapte”; ,,îmi beau cafeaua în grădină / tu te lupți cu demonii în bucătărie / am construit / doar pentru a privi cum se dărâmă”.  În același timp, incizia, sau mai precis excizia, operează la fel de precis în adâncul traumei și al memoriei, pe o linie fără contur, unde corpul singular se regăsește în cel colectiv, iar personalul devine politic: ,,eu vin din generația fără învingători  mi s-au luat jucăriile /  în locul lor, o ghenă plină cu rahat   să mă ții de mână  să duci naibii gunoiul / să schimbi apa la flori  eu vin din generația morții dar nu spun /  nu-mi arăt scăderile vulnerabilitatea țipătul / umblu goală printre ziduri”. ,,Nimic nu a rămas netrăit” în ,,ascunde amintirile și distruge tot ce am atins”, cum spune poeta însăși cu vocea unei generații captive în mâinile moarte ale viitorului, dar tocmai acest imperativ poate salva ceva, mai poate crea o iubire nouă.  (Simona Nastac)

     Peace Cross — World War I Servicemen
    ***
    1. Clauza de stabilire a unei religii

    Pe 20 iunie 2019, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în cazul The American Legion vs. American Humanist Association, că menţinerea unei Cruci a Păcii pe domeniul public nu violează Clauza stabilirii unei religii, prevăzută în Primul amendament al Constituţiei SUA.

    Crucea Păcii este un monument construit de organizaţia The American Legion în cinstea a 49 de militari căzuţi în Primul război mondial şi se află amplasată în oraşul Bladensburg din statul Maryland (la aproximativ 14 kilometri de Washington, DC). Iniţial, monumentul a fost construit pe teren privat şi cu fonduri private, dar ulterior, în 1961, terenul a fost încorporat într-un parc aparţinând domeniului public, iar cheltuielile de întreţinere a crucii se fac şi ele din fonduri publice. https://en.wikipedia.org/wiki/Peace_Cross

    Primul amendament prevede următoarele: “Congresul nu va elabora nici o lege care să stabilească o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau să reducă libertatea cuvântului sau a presei sau dreptul poporului la întrunire paşnică sau de a adresa Guvernului cereri privind repararea nedreptăţilor”.

    Anterior, în luna octombrie 2017, Curtea de Apel a Circuitului Patru decisese în favoarea organizaţiei American Humanist Association. Asociaţia, care reprezenta interesele unui grup de cetăţeni ateişti şi agnostici, dorea înlăturarea crucii pe motiv că este un simbol religios amplasat pe teren public şi susţinut din bani publici.

    Curtea inferioară a motivat că menţinerea cu fonduri publice a unei cruci (aflate şi pe domeniu public) era neconstituţională deoarece reprezenta “o implicare excesivă a guvernului în stabilirea unei religii”, că, deasemenea, “crucea este simbolul de bază al creştinătăţii şi că sparge zidul care separă biserica de stat”.

    2. Testul Lemon

    Curtea de Apel a considerat că în speţă este aplicabil Testul Lemon.  Testul Lemon a fost creat în 1971 de Curtea Supremă în cazul Lemon vs. Kurtzmanhttps://en.wikipedia.org/wiki/Lemon_v._Kurtzman

    În acel caz, pentru ca o lege să fie considerată constituţională în înţelesul Clauzei, se stabiliseră trei criterii: (1) legea să aibă un scop laic legitim, (2) să nu aibă ca efect principal nici încurajarea, nici descurajarea vreunei religii şi (3) să nu rezulte într-o implicare excesivă a guvernului în religie.

    La Curtea de Apel, într-o opinie concurentă cu cea a majorităţii, judecătorul James Wynn a respins argumentul organizaţiei The American Legion conform cu care crucea avea, în principal, o semnificaţie laică, fiind parte a unui memorial de război, cu contra-argumentul că, dimpotrivă, crucea “emană un mesaj predominant sectar”. https://www.christianpost.com/news/bladensburg-cross-memorial-wont-be-saved-fourth-circuit-says-dangerous-decision.html

    Curtea Supremă nu a împărtăşit acest punct de vedere şi, cu o majoritate de 7 la 2, a susţinut contrariul, prin opinia expusă de judecătorul asociat Samuel Alito: crucea nu violează Clauza, ci poartă “o semnificaţie specială în comemorarea Primului Război Mondial” şi a preluat “o semnificaţie laică” de la construcţia ei.

    3. Principiul neutralităţii

    Un alt argument al judecătorului Alito a fost şi faptul că înlăturarea sau alterarea esenţială a crucii-monument nu ar fi fost considerat “un act neutru” ci, dimpotrivă, “o manifestare de ostilitate împotriva religiei, care nu e susţinută de prevederile Clauzei”.

    În completare, judecătorul Brett Kavanaugh a susţinut şi că “practica amplasării de memoriale religioase, în particular de memoriale de război religioase, pe domeniul public nu este coercitivă şi îşi trage rădăcinile din istorie şi tradiţii”.

    Totodată, Curtea Supremă a considerat Testul Lemon ca neaplicabil în speţă, deşi nici nu l-a înlăturat expres. https://news.yahoo.com/supreme-court-allows-maryland-cross-151118414.html

    Într-o opinie minoritară, judecătoarea Ruth Bader Ginsburg a susţinut că prevederile Constituţiei solicită “neutralitatea guvernamentală între credinţele religioase, dar şi între religie şi non-religie”. Principiul neutralităţii nu ar fi fost, aşadar, respectat în cazul unui monument sau memorial de război religios, ci doar în cazul unui monument sau memorial de război nereligios.

    S-a mai susţinut şi varianta de înlocuire a crucii cu un obelisc.

    4. Protecţia constituţională a monumentelor religioase la răspântie

    Decizia Curţii Supreme, deşi favorizează menţinerea monumentelor religioase pe domenii publice, nu a dat satisfacţie deplină susţinătorilor acestor monumente.

    Deşi criticat ca inconsistent în textele opiniilor majoritare ale judecătorilor, Testul Lemon nu a fost înlăturat. Aceasta înseamnă că prezenta speţă are o aplicabilitate limitată.

    De asemenea, pentru a motiva că monumentele sau memorialele religioase pe domeniu public au şi ele protecţie constituţională, judecătorii majoritari au făcut eforturi să argumenteze că această protecţie se datorează, de fapt, mai mult situaţiei că monumentele erau foarte vechi şi că, în timp, elementul lor religios s-a estompat şi a fost, în mare măsură, înlocuit cu “semnificaţii laice”.

    Un alt argument a fost că, în cazul monumentelor sau al memorialelor religioase de război, elementele religioase şi cele militare sunt puternic împletite şi nu pot fi disociate.

    Cu alte cuvinte, monumentele sau memorialele religioase construite mai recent pe domenii şi cu bani publici ar  putea fi, în continuare, supuse proceselor în instanţă.

    Toate aceste argumente, deşi prevalente în speţa Crucii păcii, nu rezolvă în mod definitiv situaţia monumentelor sau a memorialelor religioase de dată mai recentă amplasate pe domenii publice.

    Cum va soluţiona, de pildă, o instanţă judecătorească situaţia unui cimitir militar cu cruci situat pe domeniul public cu militari decedaţi în conflicte mai recente? Dar situaţia unui cimitir civil cu cruci, situat pe domeniul public, aşa cum mai toate cimitirele sunt, de fapt?

    5. Motivaţia reală a protecţiei constituţionale a monumentelor şi a memorialelor religioase pe domeniul public

    În realitate, problema este mult mai simplă. Situaţia monumentelor şi a memorialelor (de război sau nu) religioase pe domeniile publice nu intră în sfera de aplicaţie a Clauzei de stabilire a unei religii.

    La o lectură mai atentă, se va observa că textul nu face vorbire de “monumente sau memoriale religioase”, ci de obligaţia Congresului “de a nu elabora nicio lege care să stabilească o religie”.

    Actul de construire a unui monument religios aparţinând oricârei denominaţii nu înseamnă “a elabora o lege care să stabilească o religie”.

    Testul Lemon se referă la neconstituţionalitatea emiterii de acte normative (legi şi decrete) şi politici care să favorizeze religia sau anumite culte religioase, nu la interzicerea construirii de monumente şi memoriale cu caracter religios.

    Astfel, în cazul Lemon vs. Kurtzman din 1971 Curtea Supremă a decis că este neconstituţională Legea de educaţie adoptată de statul Pennsylvania, care permitea plata din fonduri publice a unor profesori de religie la unele şcoli private (predominant catolice).

    Testul Lemon a mai fost aplicat şi în alte câteva speţe relativ similare, implicând elaborarea de acte normative (legi şi decrete) şi politici considerate neconstituţionale, precum în cazul Santa Fe Independent School District vs. Doe (2005). https://en.wikipedia.org/wiki/Santa_Fe_Independent_School_District_v._Doe

    Mai recent, testul a fost aplicat şi în cazul International Refugee Assistance Project vs. Trump (2017), în care un decret prezideţial a fost considerat neconstituţional pentru că ar fi discriminat împotriva unor imigranţi din ţări cu populaţii predominant musulmanehttps://en.wikipedia.org/wiki/Int%27l_Refugee_Assistance_Project_v._Trump

    6. Interpretarea principiului neutralităţii

    Principiul neutralităţii reiese foarte clar din enunţarea dispoziţiilor Clauzei: “Congresul nu va elabora nicio lege care să stabilească o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii”.

    În interpretarea originalistă (conservatoare) a textului, Constituţia impune Congresului o obligaţie de a nu face (adică de a se abţine să facă ceva), şi nu o obligaţie de a face.

    În interpretarea liberală (care extrapolează), Congresul trebuie mereu “să facă ceva”. Este şi punctul de vedere susţinut viguros de judecătoarea Ruth Bader Ginsburg (şi de alţii ca ea). Ginsburg consideră că guvernul trebuie să intervină în urma construirii unui monument sau memorial religios pe domeniul public, iar neintervenţia sa ar echivala cu o încălcare a “neutralităţii” stipulate de Primul amendament. Acest argument de interpretare este puternic viciat, de două ori!

    În primul rând, după cum am arătat mai sus, “construirea” nu înseamnă “legiferare”.

    În al doilea rând,  chiar extrapolând termenul de “legiferare” la cel de “construire”, Primul amendament arată clar că nu este posibilă nici acţiunea autorităţilor pentru “interzicerea practicării libere a unei religii” (deci, se stipulează obligaţia de a nu interzice).

    Cu alte cuvinte, principiul neutralităţii trebuie interpretat în sensul lui originar restrictiv, pasiv, ca obligaţie de a nu face, şi nu într-un sens alterat extensiv, activ, ca obligaţie de a face.

    Când un monument sau memorial religios este construit pe domeniu public, legiuitorul şi guvernul nu pot împiedica această acţiune pe motiv că monumentul este religios (sau, în mod particular, creştin), pentru că, în caz contrar, niciun alt monument religios (aparţinând oricărei religii) nu ar mai putea fi construit vreodată pe un domeniu public.

    E de la sine înţeles că, în realitate, este vorba de tendinţa grupurilor liberale şi ateiste de a îndepărta sau altera monumente creştine vechi de pe domeniile publice sau de a interzice pe viitor amplasarea acestor monumente pe domeniul public. Rezultatul final, dorit de ei, este instaurarea treptată a unui stat ateist şi laic, similar unui stat comunist. Ceea ce în America nu se va întâmpla vreodată.

    În fine, o remarcă legată de obeliscuri. Cei care cred că obeliscurile nu sunt monumente religioase, se amăgesc degeaba şi pot să întrebe orice egiptean. Obeliscul simbolizează pe Ra, zeul Soarelui la vechii egipteni, care credeau, de asemenea, că zeitatea supremă se regăseşte şi în structura construcţiei. https://en.wikipedia.org/wiki/Obelisk

    7. Monumentele şi memorialele de război religioase şi nereligioase

    Cazul Crucea Păcii aduce în discuţie şi protecţia constituţională a monumentelor şi a memorialelor de război nereligioase.

    Atât judecătorii opiniei majoritare, cât şi cele două judecătoare care au susţinut opinia minoritară (Ruth Bader Ginsburg şi Sonia Sotomayor) nu au contestat protecţia constituţională de care beneficiază monumentele nereligioase de război.

    Aşa fiind, pe cale de consecinţă, nu se poate contesta nici protecţia constituţională a statuilor, monumentelor şi memorialelor confederate, construite după terminarea Războiului Civil American (1861-1865).

    După evenimentele de la Charlottesville, Virginia din luna august 2017, unele din aceste monumente şi statui de oameni politici şi militari confederaţi au fost vandalizate de bande dezlănţuite de extremişti stângişti sau mutate arbitrar de administraţiile locale de stânga din diverse oraşe, precum Baltimore, Maryland şi Memphis, Tennessee. https://www.theguardian.com/us-news/2017/dec/21/memphis-tennessee-citizens-cheer-overnight-removal-of-two-confederate-statues

    În alte oraşe, precum Louisville, Kentucky şi Richmond, Virginia, administraţiile locale liberale au întreprins eforturi de a muta statuile confederaţilor, fără succes însă. https://www.theguardian.com/us-news/2018/jul/02/remove-confederate-presidents-statue-from-virginia-capital-commission-says

    Argumente ad-hoc cum că aceste monumente ar reprezenta simboluri ale naţionaliştilor albi sau ar glorifica ideea de sclavie nu au niciun temei legal. Din contră, monumentele beneficiază de o solidă protecţie constituţională.

    Diverse instanţe de judecată statale au decis că statuile confederaţilor nu pot fi mutate, întrucât reprezintă monumente de război. În marea lor majoritate, statuile reprezintă bărbaţi pe cai, îmbrăcaţi în uniforme militare, în timpul Războiului Civil. https://www.theguardian.com/us-news/2019/may/01/virginia-judge-rules-confederate-statues-are-war-monuments-and-cant-be-removed

    Pentru a nu mai exista dubii însă, este bine ca instanţa supremă să judece cel puţin un caz similar, pentru a standardiza protecţia constituţională şi asupra acestor tipuri de monumente de război nereligioase.

    După cazul Crucii Păcii protecţia monumentelor religioase a devenit mai puternică, însă problema este departe de a fi definitiv rezolvată.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior în INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-establishment-clause-and-constitutional-protection-of-religious-monuments/ şi MEDIUM. https://medium.com/@tdianu/establishment-clause-and-religious-memorials-35a34245a2ac

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

     

    Foreign Service Institute

    Educaţia în limbi străine este de o importanţă crucială pentru personalul american diplomatic, militar şi profesional din ţară şi de peste hotare. Această activitate este realizată cu scopul de a promova valorile americane şi interesele SUA în lume, cât şi în ţară pentru cetăţenii şi rezidenţii străini.

    În principal, cursurile de limbi străine sunt asigurate în SUA pentru studenţii guvernamentali şi privaţi de o reţea de instituţii de învăţământ guvernamentale şi non-guvernamentale, printre care menţionăm Foreign Service Institute (FSI) şi American Council on the Teaching of Foreign Languages (ACTFL).

    FSI, înfiinţat în 1947, aparţine de Departamentul de Stat. Are în componenţa sa patru facultăţi, printre care School of Language Studies (SLS), care oferă anual instructaj în peste 70 de limbi străine şi testări de competenţă lingvistică în peste 100 de limbi străine. pentru cei peste 170.000 de angajaţi ai departamentului, precum şi ai altor departamente guvernamentale, inclusiv militare. https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_Service_Institute

    Pe de altă parte, ACTFL este o organizaţie cu peste 12.500 de profesori de limbi străine şi administratori din sistemul de educaţie guvernamental şi privat. https://en.wikipedia.org/wiki/American_Council_on_the_Teaching_of_Foreign_Languages

    Această asociaţie îşi extinde regulile şi instrucţiunile şi asupra reţelei de şcoli private de limbi străine din SUA. https://www.yelp.com/search?cflt=language_schools&find_loc=Washington%2C+DC

    Ambele instituţii au sistemele lor proprii de certificare a testatorilor de limbi străine.

    ACTFL utilizează un Manual de protocol şi proceduri de testare din 2009, din epoca lui Obama, total anacronic cu dispoziţiile dreptului la liberă expresie, prevăzut în Primul amendament al Constituţiei SUA.

    Astfel, Appendixul A din acest Manual prevede instrucţiuni specifice cu subiectele care trebuie evitate în timpul testărilor la examenele de limbi străine. https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:-tNbbswXwt4J:https://1pdf.net/download/doc-lti-testing-procedures-and-protocol_591b4496f6065d3e31010bf7+&cd=4&hl=en&ct=clnk&gl=us

    Iniţial, aşa-zisul fundament juridic pentru obstrucţionarea schimbului liber de idei dintre cei examinaţi, pe de-o parte, şi echipa de testare (compusă din testator şi examinator), pe de altă parte, a fost considerat Titlul VII din Legea drepturilor civile din 1964. Acesta stipula că în timpul angajării unui candidat, acesta nu poate fi întrebat despre vârstă, gen, rasă sau origine etnică.

    Ulterior, Equal Employment Opportunity Commission din SUA (EEOC) a extins lista interdicţiilor la următoarele subiecte: preferinţa sexuală, statutul marital, starea de sănătate şi opiniile politice. https://www.eeoc.gov/

    Motivaţia era că prevederile legale aveau intenţia să protejeze drepturile personale şi la viaţă intimă ale candidatului.

    Continuând cu extrapolările, ACTFL a inclus ea însăşi un nou set de “subiecte foarte controversate şi sensibile” precum: avortul, controlul armelor de foc, rasismul, legislaţia privind imigraţia, pedeapsa capitală sau pedepsele corporale, homosexualitatea, religia, războiul, opiniile politice, urmate de “etc.” (adică, fără limită)! Aşadar, funcţionari retrograzi şi nealeşi de nimeni au ajuns să impună arbitrar noi subiecte în categoria celor “controversate”.

    Chiar când examinaţii au ei înşişi iniţiativa să discute asemenea subiecte “foarte controversate”, testatorii sunt instruiţi să evite discuţiile pe aceste subiecte pentru a nu pune pe examinaţi sau candidaţi în situaţii “neconfortabile”, creând riscul unei “interpretări greşite a discuţiei” din partea candidatului.

    Mai recent, în 2019, în ajunul intrării în campania prezidenţială din 2020, au apărut noi instrucţiuni interne cu subiecte de discuţie care trebuie evitate “tot timpul”,  pentru a nu cauza “disconfort” fie examinaţilor, fie examinatorilor atât din sistemul ACTFL, cât şi din sistemul FSI. Aceste “subiecte sensibile din punct de vedere cultural” includ, dar nu sunt limitate, la: gen, politică, migraţie, religie, terorism, legalizarea de droguri, dreptul la port de armă, îngenuncheatul în semn de protest în timpul interpretării imnului naţional, precum şi stereotipuri de denigrare.

    În schimb, sunt impuse ca subiecte de discuţie, printre altele: discursul de ură, mediul înconjurător, poluarea şi încălzirea globală, precum şi tendinţele globalismului – toate subiecte preferate tradiţional de către liberali.

    Până recent, FSI a avut o tendinţă ceva mai echilibrată a administrării subiectelor de testare la examenele de limbi străine, deşi, pe ansamblu, şi aici se face remarcată, în timp, o vizibilă scădere a standardelor lor academice.

    De exemplu, anterior anului 2015, cei examinaţi la testele de limbi străine trebuiau să facă o mini-prezentare relativ formală pe un subiect dat privitor la America şi valorile ei.

    După anul 2015, la presiunea studenţilor, FSI a “flexibilizat” (a se citi: a redus exigenţa pentru) condiţiile acestei mini-prezentări, transformând-o într-o “explicaţie” relativ informală şi mai puţin structurată din punct de vedere lingvistic.

    Un element pozitiv, totuşi, a fost lărgirea listei de subiecte la mai multe domenii, incluzând subiecte politice, militare şi de diplomaţie (inclusiv securitate). https://www.govtilr.org/TC/NewSpeakingTestforILR031315Without%20Video.pdf

    Ca testator şi examinator certificat, am avut ocazia să mă confrunt cu aceste probleme în decursul timpului.

    Dar conform dinamicii realităţii de pe teren, studenţii de la limbi străine (diplomaţi, militari şi alţi profesionişti) migrau constant în procesul de testare (în funcţie de propriile lor interese) de la un sistem la altul (de la FSI la ACTFL şi viceversa). Aceasta a făcut ca instrucţiunile ACTFL, anti-Trump şi de tip #Resist, să fie extinse şi la FSI. Aici, dată fiind arhicunoscuta cultură anti-Trump din cadrul Departamentului de Stat, ele au fost adoptate şi s-au extins aproape natural.

    Efectul imediat a fost că multe din subiectele de testare (în special cele referitoare la politică, armată şi securitate) atât de la FSI, cât şi de la şcolile private, rămân neutilizate, fiind puse pe “lista neagră”.

    “Proasta educaţie” (ca să parafrazez titlul celebrului album al cântăreţei Lauryn Hill) indusă personalului diplomatic, militar şi de specialitate reprezintă o adevărată bombă cu efect întârziat pentru administraţia preşedintelui Donald Trump. Este unul din nenumăratele cazuri în care birocraţi anti-Trump, nealeşi de nimeni, şi călăuziţi de principiile Mişcării #Resist, sabotează din interior politica administraţiei prezidenţiale până în ultimul gradhttps://knowyourmeme.com/memes/resist

    De aceea, se impune cu necesitate ca atât ministrul Educaţiei, Betsy DeVos, dar mai ales ministrul de Externe, Mike Pompeo (între două vizite diplomatice de-ale lui prin străinătate), să întreprindă paşi hotărâţi pentru a elimina asemenea practici anti-constituţionale, contra libertăţii de expresie, din programele unor agenţii guvernamentale sau neguvernamentale. În caz contrar, ele vor modela în mod ireversibil discursul despre valorile americane ale personalului nostru diplomatic, militar şi de specialitate atât peste hotare, cât şi în ţară, în relaţiile lor cu străinii.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate anterior în AMERICAN THINKER https://www.americanthinker.com/articles/2019/07/the_state_department_is_making_a_mess_of_foreign_language_education.html, INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-miseducation-along-the-hill-a-time-bomb-for-the-trump-administration/ şi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/the-miseducation-along-the-hill-foreign-language-training-vs-freedom-of-speech-ba2b12f98ad8?postPublishedType=repub

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

     

    limba-mamă

    am văzut străzile acoperite de transpirație scuipați
    bălți de sânge pișat
    am văzut oameni care călcau în toate astea
    am văzut invalizi care urlau că-i doare membrul care nu mai e acolo
    am văzut copii care stârneau mici furtuni de nisip pe plajă
    & cel mai slab dintre ei cu acnee & ochelari cu lentile de -5 întotdeauna nimerea în ochiul furtunii

    acel ochi m-a văzut pe mine

    :: mamă a coloanei strâmbe
    & a membrelor amorțite
    :: mamă a scoicilor în care se aude marea
    :: mamă a rinichilor de alcoolici
    :: mamă a iubirilor care-ți rămân blocate în gât toată viața
    :: mamă a lui Cortázar & a Alejandrei Pizarnik
    :: mamă a plânsului adolescentin
    :: mamă a porcilor care-și violează iubitele & apoi fumează lucky strike
    :: mamă a animalelor mici împăiate
    (împăiate cu atâta
    dragoste)

    :: mamă a prafului care ustură ochii
    & mama conversațiilor nocturne

    sunt mama cu o limbă de piatră
    sub care cresc licheni

    & tot ce am văzut e al tău

    copac de plastic

    vreau ca boala asta să fie a unui copil indian
    sau nepalez
    considerată un dar de la zei
    cu spatele rupt să fiu înconjurată de bătrâni
    care-mi cer sfatul
    despre recolte și probleme conjugale
    cu spatele imobilizat de scoarța unui copac de plastic
    să mă înconjoare niște inimi bune
    & niște mâini curate
    care să-mi arate o fântână
    de unde pot să beau apă

    salt

    nu mai scăpăm de data asta

    nu ne-a mai fost niciodată atât de cald
    o căldură care te stoarce ca pe un inginer
    ce lucrează în două schimburi
    pe un post subcalificat
    și care seara străbate piața la proteste
    o căldură ca un avion de hârtie într-un nor de gaze
    o căldură ca un poem spus de un afazic

    nu mai scăpăm de data asta

    20

                                   pentru virginitatea Santei Clara & săracele tinere din San Damiano

    am ajuns în locul în care căpățânile sunt camere aproape perfect izolate fonic
    & se aud doar bătăile inimii

    hărțile s-au apropiat
    & insectele au acoperit ochiul
    calul a nechezat
    & respirația lui a încălzit puii

    nu există diferențe între iubirea noastră și pansamentul ăsta: suturile nu sunt drepte
    & de-aici ar putea veni fericirea
    ar putea veni o tornadă care spală vocile răgușite
    și conștiința
    mai ales conștiința
    o limbă-gigant care linge pământul
    & el rămâne tot acolo
    fixat pe lama transparentă din vizorul explozibililor

    scârbă și glorie pentru același clișeu
    un destin măreț                                       o moarte ridicolă

    sunt vaza de lut care se învââârte

    pierd material

    formele mele devin desăvârșite cu fiecare atingere

    sunt femeia de lut
    & niciun baston de jandarm nu mă poate sparge

    încă sunt femeia de lut
    & pe formele mele se preling mâinile tale

    alunecă

    palmele se murdăresc

    & alunecă

    & se murdăresc

    & ce rămâne în urma unei meduze încolăcite de picioarele noastre
    asta e tot ce rămâne
    un lichid indefinibil
    în orașul santa clara așa i-ai spus prima oară
    nu ești o sfântă și nici orașul ăsta nu e
    câinii lui au îngropat adânc părți din tine
    știu că nu ești santa clara de fapt
    dar universul ăsta are niște constelații cu broderii
    care se înfășoară în jurul gâtului nostru, santa clara
    e bine aici
    așa cum ai spus că va fi
    într-un puzzle cu holuri lungi și întunecate
    ținute curate-curate
    precum luciditatea noastră, santa clara
    luciditate pe care se târăsc lanțurile
    dârele astea de mâzgă ne mânjesc fața
    dar într-o zi marșul ăsta va fi cel care
    ne va curăța fața
    încât
    fețele noastre vor fi noile tranșee
    elemente virgine pe care cioturile se așază

    &

    tranșeele sunt mai curate ca oricând, santa clara
    de parcă numele tău
    e exodul pe care-l așteptăm cu toții

    ***
    Ioana Vintilă s-a născut în Sibiu, în 1997. Studiază inginerie științifică – biotehnologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2016 a obținut premiul II la concursul PEN International New Voices Award. Este prezentă în antologia Tu, înainte de toate (Editura Paralela 45, 2018). În 2018 a debutat cu volumul Păsări în furtuna de nisip, manuscrisul câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, volum care a fost nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opera Prima și Premiile Observator Cultural.’

    ***

    selecție realizată de NIG/Nuța Istrate Gangan-Florida

    1. O ştire terifiantă
    Ştirea despre prematura trecere în nefiinţă a lui Barry Randall a venit ca un cumplit şoc şi o imensă durere pentru mine.
    Barry a fost editorul şi redactorul-şef la Caribbean News Now din iulie 2003 până în mai 2019 (între iulie 2003 şi iulie 2010, sub denumirea de Caribbean Net News), după care s-a pensionat. https://www.caribbeannewsnow.com/
    Avea să ne părăsească la puţin timp după aceea, pe 12 iunie 2019.
    2. Cum l-am cunoscut pe Barry
    S-a întâmplat să îl întâlnesc pe Barry în luna mai a anului 2016.
    Pe atunci, căutam un editor pentru un articol de-al meu finalizat în aprilie, pe care îl consideram deosebit de important, referitor la relaţia dintre extinderea statalităţii SUA, discursul politic şi excepţionalismul american. Mulţi redactori de reviste îmi refuzaseră materialul din cauza ideilor prea avangardiste, spuneau ei.
    Pe 13 mai 2016, într-un final, i-am trimis un e-mail şi lui Barry, cu întrebarea dacă revista lui, Caribbean News Now, ar fi interesată în publicarea articolului. A doua zi, pe 14 mai, fără mofturi şi emfază, Barry mi-a răspuns scurt: “Many thanks. Could we get a picture (headshot) to go with it?” (“Cu multe mulţumiri. Ne puteţi trimite o fotografie de autor pentru articol?”). A fost pe cât de simplu, pe atât de ireal.
    Anii au trecut de la acel episod, dar articolul cu extinderea statalităţii SUA continuă să rămână de departe articolul meu preferat, de suflet. De atunci, am rămas un colaborator constant al revistei la rubrica de Opinii.
    3. Barry, omul de omenie
    Tot la fel a fost Barry şi ulterior. Mereu atent, rapid în răspunsuri şi cald în reacţii. Puţini editori cu care am colaborat au aceste calităţi umane minunate. De aceea, m-am simţit mereu aproape de Barry, pe tot parcursul activităţii noastre comunce, care a durat circa trei ani.
    Fiind un perfecţionist, găseam de multe ori corecturi şi adăugiri de făcut după publicarea articolului şi îi solicitam lui Barry să le republice. O făceam însă cu inima îndoită pentru că îl ştiam foarte ocupat. Nu a fost însă o problemă pentru el. Mulţi redactori ignoră aceste solicitări ale autorilor, pe motiv de lipsă de timp şi interes. Barry nu făcea parte din această categorie.
    Nu ştiu cum, dar el mereu îşi găsea timp pentru acele corecturi şi adăugiri care, în final, cred eu, făceau articolul mai bun şi reacţiile cititorilor – mai interesate, totul în beneficiul publicaţiei. Îi sunt extrem de recunoscător lui Barry pentru aceste lucruri, pentru mulţi – minore.
    Ulterior, când corespondenţa dintre noi începea să capete consistenţă datorită numărului mai mare de materiale pe care le trimiteam revistei, Barry îmi propunea noi subiecte pentru publicare, pe care le-am luat în considerare cu mult interes.
    Alteori, schimbam puncte de vedere politice în mod informal (uneori cu mici diferenţe de opinie), ceea ce ne-a apropiat şi mai mult.
    4. Moderat şi ponderat
    Barry era un moderat, puţin mai conservator la tinereţe şi ceva mai liberal la maturitate, ceea ce pentru mine era destul de surprinzător, deoarece logica evoluţiei pentru mine era exact invers.
    Cu ocazia unui articol despre liberalismul perpetuu tânăr şi utopic, pe care mi l-a publicat, a remarcat plin de umor, după ce l-a citit, că se simte unul din personajele articolului meu, reflectând asupra sieşi cu umor: “Thanks… looks like I’m the one of the scary, illogical perspectives lol.” (“Mersi… se pare că şi eu sunt unul dintre ăia de speriat, cu perspective ilogice, he-he”).
    Într-o altă ocazie, văzând că mi-am încheiat un articol despre preşedintele Trump şi mentorul său, preşedintele Reagan, cu fraza “From Ronald to Donald!”, nu s-a putut abţine să nu remarce cu umor: “I can probably expect some feedback from apoplectic Republicans… from Ronald to Donald!” (“Probabil că trebuie să mă aştept la reacţii de răspuns de la republicani apoplectici… de la Ronald la Donald!”).
    5. Inteligent şi plin de umor
    Discuţiile dintre noi erau tot timpul calde şi calme, fără urmă de patimă, punctuate de umor.
    În unele instanţe, Barry găsea şi timpul, şi energia să facă ample comentarii despre articolele mele în misivele lui, ceea ce pentru mine era o plăcere şi o onoare totodată.
    Uneori, umorul pe care îl adăuga ne făcea dezbaterile extraordinar de relaxante.
    Pe la jumătatea lunii iulie 2016, în plin scandal dintre FBI şi Hillary Clinton pe tema faimoaselor ei e-mailuri, primesc de la Barry câteva caricaturi publicate prin alte părţi. Într-una din ele Hillary se apăra “parafrazând” celebra fraza justificativă a lui Bill Clinton în sex-scandalul cu Monica Lewinsky: “I did not have textual relationships with that server”. (Bill: “Nu am avut relaţii sexuale cu femeia aia!”, Hillary: “Nu am avut relaţii textuale cu serverul ăla!”).
    6. Un incorect politic neinhibat
    Nu era un admirator al familiei Clinton şi mi-a spus asta în mai multe ocazii. Deşi mi s-a părut că era mai confortabil pe zona de centru-stânga, Barry a considerat viciată alegerea ei drept candidată a Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 2016. De asemenea, îndemnurile ei repetate să fie aleasă doar pentru că era femeie, iar ţara, nu-i aşa?, trebuia să creeze precedentul, i se păreau artificiale şi demagogice. Totodată, operaţiunile Fundaţiei Clinton în Haiti (zonă de interes pentru o revistă cu profil caraibian) i se păreau viciate de corupţie.
    În problema terorismului islamic, mi-a mărturisit că limbajul ipocrit de auto-victimizare al unor musulmani îl irita teribil.
    Pe scurt, Barry nu era un sfios într-ale incorectitudinii politice, iar discuţiile noastre pe acest subiect au fost mereu sincere.
    Pe la sfârşitul lui august 2016 Barry îmi propusese să avem nişte discuţii telefonice pe câteva tematici politico-regionale (precum axa Clinton – Haiti sau SUA şi securitatea regională). Orarul lui destul de ocupat l-a făcut să amâne însă aceste iniţiative.
    Pe 14 septembrie 2016 am avut ocazia să îl şi întâlnesc pe Barry în Washington, DC, oraşul unde locuiesc, cu prilejul unei conferinţe Judicial Watch despre Clinton Scandal Update (Scandalul Clinton în actualitate). Participau panelişti celebri, precum Peter Schweizer, autor de cărţi cu mare tiraj în clasamentul ziarului New York Times, Joseph diGenova şi Chris Farrell. Mă anunţase că era în oraş.
    Mi-ar fi plăcut enorm să îl văd. Din nefericire, orarele noastre conflictuale de muncă nu ne-au permis să ne întâlnim. Iar eu continui să regret acest lucru până în ziua de azi.
    7. Profesionist desăvârşit şi gentleman
    Barry nu mi-a refuzat niciodată publicarea vreunui articol de-al meu, chiar dacă tematica lor (pe subiecte sau arii geografice) nu era strict circumscrisă tematicilor de bază ale revistei.
    De câteva ori Barry mi-a publicat chiar şi articole despre România, ţara mea natală, motiv pentru care îi sunt adânc recunoscător. Acesta este un alt lucru pe care l-am apreciat enorm la Barry şi care l-a separat în abordare de mulţi alţi editori, care preferă să stea cantonaţi în pătrăţelele lor tematice sau geografice.
    Publicarea articolelor era mereu promptă, iar când apăreau întârzieri, Barry se simţea dator să îmi dea explicaţii şi să îmi comunice (deşi nu avea această obligaţie) că erau cauze de înmulţire a articolelor primite de la alţi colaboratori ai revistei sau că apăreau probleme tehnice.
    De câteva ori revista a fost atacată de hackeri şi contul revistei a fost suspendat, dar Barry m-a ţinut mereu la curent cu repunerea online a site-ului şi cu rezolvarea tehnică a problemelor. Aşa a făcut-o, bunăoară, pe 28 octombrie 2017 şi 16 mai 2018.
    8. Gânditor neconvenţional
    Nu i-am putut mulţumi destul lui Barry pentru faptul că m-a susţinut în publicarea unor opinii care nu erau în “curentul principal” al revistei. În schimb revista a dobândit o varietate de opinii şi dezbateri, transformând-o într-un forum relaxant de schimb al ideilor. Şi aceasta, în ciuda unor reacţii viscerale ale unor mai vechi cititori ai revistei, adepţi ai liniei vechi a publicaţiei, care l-au ameninţat pe Barry cu încetarea calităţii lor de cititori.
    Barry, la rândul lui, mi-a mulţumit şi el pentru contribuţia mea la varietatea de opinii a revistei. La 12 noiembrie 2016, la trei zile după victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale, Barry îmi scria: “No problem… thanks for extending our range of published viewpoints! Of course, now people I’ve never previously heard from want to say their piece!” (“Nu-ţi face probleme… îţi mulţumesc pentru extinderea gamei de puncte de vedere publicate! Desigur, în momentul de faţă, oameni de care n-am mai auzit vor să-şi publice şi ei acum materialele!”).
    9. Tăcuta despărţire
    În ultima perioadă, fiind prins cu trimiterea de articole la revistă, îi trimiteam e-mailuri lui Barry ca de obicei. Nu eram la curent cu starea sănătăţii lui, care se deteriorase spre sfârşitul anului 2018.
    Ultimele mele articole au fost publicate pe 10 iunie, respectiv 12 iunie 2019. şi doar recent am realizat, cu consternare, că ele încadrau pe pagină un material prin care era anunţat prematurul deces al lui Barry. De-abia atunci mi-am dat seama de cumplita, dar implacabila realitate.
    Aşadar, mesajele cu ultimele mele articole fuseseră preluate, de fapt, de noua conducere a revistei, care le publicase între timp. Doresc să îi mulţumesc cu multă gratitudine, pe această cale, noului redactor-şef la revistei, domnul Melanius Alphonse, un vechi colaborator la Caribbean News Now. Acesta, cu mult profesionalism, dublat de decenţă şi discreţie, a făcut această tranziţie cât mai uşoară cu putinţă.
    10. O pierdere irecuperabilă
    Aşa era Barry. Pierderea lui pentru noi toţi va fi realmente irecuperabilă. De aceea, în aceste momente tragice, doresc să adresez toate gândurile mele bune pentru acest om deosebit atât familiei lui, cât şi colectivului de redacţie al revistei.
    Dragă Barry (aşa cum îi scriam eu mereu lui), ne-ai părăsit cu mult prea curând şi te-ai dus spre un loc senin, fără dureri şi stress, care pentru noi e încă prea sus.
    Adio pentru eternitate, prietene drag şi mult apreciat! Domnul să te odihnească în pace!
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

     

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

     
    de Tiberiu Dianu
    Natalia-Elena Intotero s-a născut în 1976 la Brad, judeţul Hunedoara (România). Este absolventă a universităţilor din Timişoara (2002) şi Bucureşti (2006). A fost deputat în Parlamentul României (în 2012-2016 şi 2016-2020), secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (în 2009 şi 2012) şi ministru la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, înfiinţat în ianuarie 2017 (în 2018-2019).
    La 17 octombrie 2018 a participat la Gala 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României în Statele Unite ale Americii de la Washington, DC, ocazie cu care i-am solicitat un scurt interviu.
    În 2019 a fost şi candidată pentru Parlamentul European.
    Diaspora românească numără aproximativ 5 milioane de persoane, dintre care 3,93 de milioane în Europa, 860 de mii în America (de Nord, Centrală şi de Sud), 280 de mii în Asia, 25 de mii în Australia şi Oceania şi 5 mii în Africa. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_diaspora
     
    1. Doamna Ministru, care este scopul vizitei dumneavoastră în Statele Unite acum şi cu cine urmează să vă întâlniţi?
    În primul rând, este o mare emoţie şi o mare bucurie ori de câte ori am posibilitatea să întâlnesc românii noştri de pretutindeni, oameni cinstiţi, oameni harnici, oameni extraordinari.
    De această dată, sunt în Statele Unite pentru a premia 10 români din cadrul celor 100 de români de success din cele mai mari 10 comunităţi cu prilejul Anului Centenar [2018 – nota autorului].
    Desigur, nu a fost o muncă uşoară în a selecta 10 români de success dintre atâţia mulţi români de succes de aici, din Statele Unite. Pe această cale vreau să mulţumesc Domnului Ambasador [George-Cristian Maior – n.a.], echipei din cadrul misiunii diplomatice, dar şi colegilor din cadrul consulatelor generale pentru toată munca depusă în selecţia românilor noştri valoroşi.
    2. Ce proiecte proprii derulează ministerul şi care este stadiul proiectelor destinate românilor de peste hotare?
    Derulăm foarte multe proiecte, între care aş aminti câteva, şi m-aş bucura ca în următorul an, pentru că sunt proiecte care au continuitate, să avem participanţi români şi din Statele Unite.
    În primul rând, mă gândesc la taberele “ARC”, prin intermediul cărora, pe durata unei săptămâni de zile copiii – tineri, studenţi, adolescenţi – pot să vină în ţară şi să se conecteze mai mult cu ceea ce înseamnă ţara de origine, dar să şi cunoască alţi tineri de vârsta lor din întreaga lume.
    În acest an [2018 – n.a.] am avut 3.000 de locuri în tabere la Sulina – Tulcea, Oglinzi – Neamţ, [Căprioara – n.a.] Hunedoara şi [Săcelu – n.a.] Gorj. Pentru anul următor ne propunem creşterea numărului acestor participanţi. Desigur, aceste tabere se desfăşoară în lunile iulie şi august ale fiecărui an.
    De asemenea, anul acesta dotăm 100 de biblioteci pretutindeni în lume cu carte în limba română. Am primit solicitări şi de aici, din Statele Unite şi vom onora aceste solicitări.
    În egală măsură, cunoscând importanţa păstrării identităţii noastre lingvistice şi ştiind că aici, în Statele Unite, ca pretutindeni în lume, este nevoie de auxiliare didactice, am demarat un proiect privind achiziţia a peste 10.000 de auxiliare didactice pentru studiul în limba română.
    Dar, mai precis, pentru Statele Unite am şi adus de această dată 100 de DVD-uri cu manuale care, sper eu, să ajungă la toţi cei interesaţi.
    Nu în ultimul rând, în luna noiembrie [2018 – n.a.] – un proiect de suflet, ca toate celelalte, de fapt, este aducerea jurnaliştilor români din diaspora acasă. Ei vor putea participa la finalul Galei “100 pentru Centenar”, vor putea participa la o socializare şi la un schimb de experienţă cu jurnalişti de la Televiziunea Română, Agerpres, dar şi Radio România Actualităţi şi, nu în ultimul rând, vor fi alături de mulţi români prezenţi pe Întâi Decembrie la Alba Iulia.
    Sunt o mică parte a proiectelor noastre, pe care vi le-am enumerat. Desigur, toţi cei interesaţi pot să descopere întreaga noastră activitate accesând site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. http://www.mprp.gov.ro/web/
    Şi aş vrea să fac un apel către toţi românii prin intermediul dumneavoastră. Am lansat platforma “Muzeului Românilor de Pretutindeni”. Această platformă este dedicată tuturor conaţionalilor noştri, pretutindeni în lume. Desigur, ea poate fi mai bogată prin contribuţia fiecărui român.
    De aceea, pe toţi cei care pot să ajute la dezvoltarea acestei platforme, care să reflecte existenţa românilor de-a lungul anilor, pretutindeni în lume, îi aşteptăm să ne transmită materiale în format electronic pe adresa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi le mulţumim anticipat.
    3. Ce iniţiative legislative a adus ministerul pentru sprijinul acordat românilor de pretutindeni?
    În primul rând, modificarea Legii 299 [din 13 noiembrie 2007, republicată şi actualizată, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni – n.a.] prin intermediul căreia vom avea posibilitatea de a trimite ataşat cu probleme de diasporă pe lângă misiunile diplomatice.
    În egală măsură, vom avea posibilitatea de a  înfiinţa Agenţia pentru Diaspora, aşa cum există şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, în momentul de faţă, în subordinea ministerului, dar şi crearea cadrului legal pentru a acorda burse, respectiv stimulente financiare, pentru acele comunităţi unde studiul în limba română a început să fie o dificultate.
    4. Există finanţări nerambursabile ale ministerului şi la cine se referă ele?
    Există – finanţările pe care noi le acordăm mediului asociativ pe domeniul educaţional, cultural, mass-mediei în limba română, dar şi spiritualitate şi tradiţie, respectiv culte.
    5. În final, ce prioritate reprezintă educaţia pe agenda ministerului dumneavoastră?
    Educaţia este principala noastră preocupare, şi este principala noastră preocupare pentru că am primit şi foarte multe solicitări din partea românilor de pretutindeni.
    Practic, prin derularea tuturor proiectelor educaţionale, ducem mai departe tot ceea ce avem mai frumos: România şi românii.
    6. Vă mulţumesc mult, Doamna Ministru.
    Şi eu vă mulţumesc.
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    de Tiberiu Dianu
    Laura Bretan s-a născut în 2002 la Chicago, Illinois. https://ro.wikipedia.org/wiki/Laura_Bretan Părinţii ei sunt români originari din Transilvania (mama – din Hunedoara, tatăl – din Maramureş). Soprana cu voce de excepţie are participări multiple la emisiuni de televiziune şi festivaluri internaţionale de prestigiu, precum America’s Got Talent 2016. https://www.youtube.com/watch?v=akYY02ul3pY
    La 17 octombrie 2018 Laura a participat la Gala 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României în Statele Unite ale Americii de la Washington, DC, ocazie cu care i-am solicitat un scurt interviu.
    Mai recent, ea a fost finalistă la Selecţia Naţională din România pentru Eurovision 2019https://www.youtube.com/watch?v=x1NPm88iflU
    1. Laura, aveţi un nume greu pentru lumea muzicală din România. Nicolae Bretan a fost un compozitor român celebru. Sunteţi cumva înrudită cu el? https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Bretan
    (Surprinsă) Ah, nu, chiar nu ştiu.
    2. Este un compozitor (şi bariton) celebru, care e născut în Transilvania.
    Da, da, am auzit despre el, dar nu ştiu dacă…
    3. Oricum, continuaţi numele cu strălucire.
    (Râde) Eh…
    4. Să trecem la următoarea întrebare. În anul 2016, la numai 14 ani, aţi fost câştigătoarea celei de a Şasea Ediţii a spectacolului Românii au talent şi aţi fost a şasea finalistă a Ediţiei a Unsprezecea a spectacolului America’s Got Talent. https://www.youtube.com/watch?v=Lcow_2_IBs0
    Da.
    5. De la cine aţi moştenit acest extraordinar talent muzical pe care îl aveţi?https://www.youtube.com/watch?v=_Jq-eAGQeto
    Eu cred că este un dar de la Dumnezeu de Sus. Eu cred că asta [vocea – nota autorului] nu se poate da (aşa a zis mama) şi mă bucur foarte mult de ea şi sper să fac pe cei din jurul meu să fie bucuroşi prin muzica mea.
    6. Aţi fost criticată de unii pentru îndemnul adresat românilor de a participa şi a răspunde cu „DA” la Referendumul din octombrie 2018 din România privind căsătoria şi familia tradiţională. Cum le răspundeţi criticilor dumneavoastră?https://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html
    (Puţin surprinsă) Fie de bine, fie de rău, criticii o să fie oricum.
    7. Pentru admiratorii dumneavoastră, care sunt următoarele dumneavoastră proiecte? Aveţi în lucru CD-uri sau concerte?
    Da, pregătim acuma un album şi aş vrea să am un turneu.
    8. Un turneu în Statele Unite, în alte ţări?
    Eu aş vrea şi în România, şi în State.
    9. În final, care este mesajul dumneavoastră pentru comunitatea româno-americană?
    Vă mulţumesc mult, din tot sufletul meu, pentru susţinerea dumneavoastră. Şi pentru că m-aţi primit cu aşa căldură şi frumuseţe. Şi chiar mă simt foarte iubită şi vă mulţumesc!
    10. Aşa este. Vă mulţumim şi noi foarte mult.
    Mulţumim. God Bless!
    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu
    *****

    În traducerea lui Claudiu Komartin
    Poezii din volumul „Enciclopedia lucrurilor uitate”
    (Casa de Editură Max Blecher)

    ***

    Gökçenur Ç. (pseudonimul lui Gökçenur Çelebioğlu) s-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, fiind inginer în domeniul electric, cu un masterat în Administrarea afacerilor. Poet și traducător emerit, a publicat, începând din 1990, în numeroase reviste turcești, debutând la 35 de ani cu volumul Her Kitabın El Kitabı (Manualul fiecărei cărți, 2006). În anii scurși de atunci, au urmat Söze Mezar (Mormântul cuvântului, 2010), Sırtında Bunca Sözcükle (Împovărat de atâtea cuvinte, 2012), Doğanın Ölümü (Moartea naturii, 2014) și recenta Issız İncir Ağacı (Smochinul gol, 2016). Poezia sa a apărut în traducere în italiană (L’unico modo per vedere 13 merli tutti assieme, 2011), în sârbă (U svetu smo mi, u svetu su reči, ovde je sve tako savršeno, 2012) și în bulgară (Паметник на неизразимото, 2016). A tradus în limba turcă numeroși poeți și prozatori, de la Wallace Stevens și Paul Auster la Igor Isakovski și Ivan Hristov. În 2016, Casa de Editură Max Blecher a publicat volumul Enciclopedia lucrurilor uitate, o antologie bilingvă din poezia lui Gökçenur Ç., în traducerea lui Claudiu Komartin.(Bookaholic.ro)

     

    ***
    Umbrele celui plecat

    Umbrele pe care le-ai lăsat pretutindeni pe unde
    ai trecut se întorc la tine:
    O umbră ținând în mână un pahar cu rachiu cum ai
    dărui o crizantemă
    O umbră care se ascunde după umbra unui copac
    O umbră pe care ai zărit-o când te-ai aplecat să bei apă
    din râu
    O umbră peste care cândva a galopat un cal
    O umbră prinsă într-o carte la căderea nopții
    O umbră pe care păsările o iau drept creangă și se așază
    pe ea
    O umbră lăsată în apartamentul prietenului tău
    când ai rămas peste noapte
    O umbră pe care ai dăruit-o râurilor care se tem
    de-ntuneric
    O umbră dormind sub umbra unui munte
    Mi-a rămas o umbră de-a ta când ne-am îmbrățișat
    N-am vrut să-i dau drumul, dar a început să fluture
    speriată
    Și nu m-am lăsat inima să o mai țin, așa că i-am dat drumul,
    Iar ea a plutit în grabă spre tine.

    Când toate aceste umbre se vor fi întors la tine
    Singurul lucru rămas va fi lumina
    Izbucnind din cuvintele tale.

    Orice poate lua numele a ceva în circumstanțele potrivite

    alb
    corb
    sânge
    portocaliu
    violet
    verde

    sticlă
    scară
    orice
    poate lua numele
    acestui râu
    peste care am trecut
    în zori

    Câmpiile albe ale morții

    Am ajuns într-un loc
    unde copacii
    fugeau
    de sub păsări

    Să ne oprim aici
    ai spus

    Ne aflăm pe câmpiile
    albe ale morții
    granițele lor se schimbă
    cu fiecare pas

    Am făcut dragoste că să uităm denumirile lucrurilor

    1. Când fluierele adromeau, obișnuiam să mă ascund
    în spatele vântului și să trec dintr-o grădină în alta.

    2.Stăteam de vorbă despre genunchii îndoiți, cuvinte,
    clase stilistice, spectrul realității.

    3.Spuneai mereu că negativul frumuseții nu este urâtul
    ci o altă frumusețe.

    4.Gura ta era un templu zen, gura mea rătăcea
    prin grădina lui zdrobind ierburile.

    5.De câte ori vântul făcea să cadă o castană
    pe verandă sau o creangă atingea fereasta
    te retrăgeai și îți strângeai centura kimonoului.

    6.Stele, câini, un regat al țânțarilor

    7. În vara aceea am făcut dragoste că sa uităm denumirile
    lucrurilor

    Un meci de fotbal între prieteni

    Era în vacanță, un război de o sută de ani care ținuse
    toată iarna luase sfârșit.
    Departe de iubită
    Departe de slujbă
    Departe de casă
    Obișnuindu-se cu o slujbă nouă, cu o casă nouă
    Muncind din greu pentru a fi acceptat
    Terapie, spitalul de psihiatrie Balikli Rum, tratament
    pentru depresie.
    Un meci de fotbal ca s-o ia de la capăt cu vechii prieteni.
    Toate acestea rămăseseră undeva în trecut. Camera lui
    cea frumoasă, patul încăpător, priveliștea superbă.
    A deschis valiza, s-a dezbrăcat. S-a privit în oglindă
    în timp ce
    trimitea în stomac xanax-ul primit cadou și raki-ul dinainte de culcare.
    Și-a tras pe el pantalonii scurți și un tricou.
    Când a dat să pună cheia în buzunar au zornăit scoicile
    și amintirile ultimei vacanțe petrecute împreună
    s-au lăsat peste el deodată asemenea ploii.
    Atunci înțelese că nimic nu e trecut

    Când beam, obișnuiam să-ți spun că sunt un copac

    De câte ori îți scriam, rămâneam acolo pentru trei zile.
    Îmi spuneai: „Dacă tu mănânci prune acre acolo, eu o simt aici în dinți și-n gingii”.
    Scrisul tău tremurat ca un felinar pe viscol.

    Beam rakî roșu ca sângele, beam rakî galben. După ce ți-am scris ție, am început să beau rakî albastru ca cerul.
    I-am spus brizei: „ea e un trandafir de zăpadă” – mă refeream la tine. „Orașul subteran de la Zelve, cea mai întinsă coardă a unei viori, vin dulce, o schimbare bruscă în suflul vântului.”
    Când beam, obișnuiam să-ți spun că sunt un copac.
    Cuvintele erau singurul lucru care mă interesa, proiectând un univers fără noapte.
    Împreună am adus la viață lumea prin scris.

     

     

    ***

    selecție realizată de Nuța Istrate Gangan/NIG – Florida

     

     

    Skip to toolbar