• storytorrent.com

  •  

     

    Radu Andriescu (n. 1962) este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influenţe culturale în lirica română actuală (2005, Ed. Univ. „Al.I. Cuza”) și a unsprezece volume de poezie: Oglinda la zid (1992, Canova), Ușa din spate (1994, Cronica), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998, Junimea), Eu și câţiva prieteni (2000, Brumar), Punțile Stalinskaya (2004, Brumar), Pădurea metalurgică (2008, Cartea Românească), Metalurgic (2010, Editura T), Când nu mai e aer (2016, Casa de editură Max Blecher), Gerul dintre ei (2017, Casa de editură Max Blecher), Jedi de provincie (2018, Casa de editură Max Blecher), Animalul diafan (2019, Editura Paralela 45). Longleaf Press a publicat o selecţie din poezia sa, The Catalan Within (2007), iar Twisted Spoon Press, volumul Memory Glyphs (2009), cu poeme în proză de Cristian Popescu, Iustin Panța și Radu Andriescu. Este inclus în antologii naționale și internaționale, cum ar fi The Poetry of Men’s Lives: An International Anthology (U of Georgia Press, 2004) și New European Poets (Graywolf Press, 2008). Împreună cu Adam J. Sorkin traduce și editează antologia de poezie Club 8 – Poetry (2001, Editura T), volum care poate fi citit în format electronic aici: http://www.equivalences.org/archives/club-8/club-8-poetry.pdf. În prezent pregătește o antologie selectivă și remixată a cărților sale din perioada 1992-2010 (Oglinda la zi, 2019, frACTalia).

    Premiul Poesis pentru debut, 1992. Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, 1998. Premiul pentru carte de poezie al revistei Observartor cultural, 2017. Premiul pentru cartea de poezie, în cadrul Festivalului Național „George Bacovia”, 2017. Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, 2017.

     

    Miere neagră

    Și dacă la orele mici ale dimineții,
    când diavolul pândește
    dintre detalii,
    camuflat,
    viespile negre și subțiri
    dintre lemnele din spatele casei,
    dresate de mine să facă miere,
    gustă florile din grădina mai îngrijită
    a vecinului,
    toate durerile lumii devin, cumva,
    lumină
    și miere neagră.

    Pui de pantocrator

    Madame Tartine a rămas bunicuța mea preferată.
    Eram mic, aveam șase ani.
    Înfulecam benzi desenate la Dijon
    și o iubeam pe Madame Tartine,
    cu superputerea și negii ei.

    Era perfectă.

    Mă salva de rele și era mai drăgăstoasă
    decât bunica mea adevărtă,
    cu astrahan și fiolă de parfum,
    care-mi punea sub nas volume
    enciclopedice, cu litere gotice și desene superbe,
    apărate de foi translucide.
    Sau le luam eu din bibliotecă,
    fără să vadă ea.
    Nu mai știu.

    Erau nuduri clasice.
    Mă uitam și la templele din nordul Africii,
    dar ajungeam de fiecare dată la planșele anatomice,
    la ecorșeuri.

    Îmi plăceau ecorșeurile.

    Carne fără piele, os fără carne.
    Eram un copil cuminte și blonduț,
    nepot, pionier și cetățean fără voce.

    Potențial criminal în serie.

    La Juju

    Cu Constant Tonegaru
    m-am întâlnit pe la șapte
    pe Lăpușneanu,
    colț cu Independenței.
    Era slăbuț și nervos.
    Vorbea mult,
    făcea bășcău de toți.
    La o cafea și-o vodcă
    m-a prins de barbă
    și m-a întrebat de vreo zece ori
    dacă știu cum e.
    Cred că știu, i-am zis.
    Andriescule, tu ești mare și gras.
    Știi cum ar fi să te bage ăștia
    într-un coșciug prea mic,
    să te facă să te simți și mai mic,
    după ce crăpi?
    Ăștia?,
    zic.
    Ăștia,
    zice.
    Asta nu știu, Constante,
    zic.
    Juju mai aduce două vodci rusești.
    Probabil mă paște tuberculoza,
    da să zicem că mă prind
    și mă fac terci
    și mă mai țin un timp.
    Și mor,
    că o bucată de os strivit în pumni
    îmi intră în inimă.
    Asta știi cum e?
    Nu mai era nimeni, la Cafeneaua veche.
    Ceva blues, Juju și fata de la bar.
    Nu știu, Constante, nu știu, ce-ai cu mine. Dă-mi o țigară,
    zic.

    Între Noua critică și Structuralism,
    merg la cantină

    La curs,
    sunt cam sceptic.

    Și singur.

    Mi se întâmplă des.

    Acasă,
    stau pe colțarul plin de ulei
    și mirodenii.
    Mă uit la fluturele de noapte
    care încearcă să urce,
    pe partea cealaltă a geamului.

    Nu știu care e structura politică
    a fluturilor de noapte.
    Chiar nu știu ce vor, ideologic.
    Pâlpâiala aceea
    de solzișori fragili
    are altă dinamică.

    Pentru efect,
    ar trebui să zic ceva despre dragoste.

    Jesus Chrysler

    Sunt doar două feluri de oameni,
    pe lumea asta.
    Cei translucizi, cu trupuri
    unde nu se poate ascunde
    vreun păcat,
    vreo minciună,
    corupția mare
    sau corupția mică,
    distorsiunile metafizice
    și cele dinastice
    sau zaharurile cristaline,
    otrăvitoare.

    Și cei cu trupuri opace,
    născuți imperfecți,
    plini de îndoieli
    și de întrebări stânjenitoare,
    incapabili să zboare cu imaginația
    prin lumile perfecte,
    translucide,
    unde serafii au idei
    în loc de pene
    și transcendeță,
    în loc de târtiță,
    într-o lume maro,
    cu zgârieturi
    pe ambele părți
    ale amprentei digitale.

    Iar cerul crește, exponențial.
    Mă acoperă dihotomic,
    mă alintă,
    așa cum sunt eu,
    claustrofob la idei primite.

    Mă bucur enorm să constat
    că m-am întâmplat
    într-un univers translucid,
    în care oamenii gândesc direct,
    cu creier
    și discernământ,
    fără să se crispeze pe consecințe,
    între prieteni
    sau camarazi de drum.

    Cred că am nimerit
    în cel mai bun univers posibil.
    Cum ar zice englezii
    sau francezii,
    un univers extrem
    de perfect.
    Sunt groaznic
    de norocos!

    Mereu, dar nu de fiecare dată

    Eu te iubesc mereu,
    mereu.
    Ești carbidul drag,
    de pe șantier,
    fierbinte,
    care mi-a spart un ochi.
    Plină de viață
    și mi-a plăcut
    să-mi explodezi
    în față,
    dar nu de fiecare dată.

    Ai zis ceva despre copii.
    Știi că am doi.
    Aș vrea și alții,
    dar nu de fiecare dată.

    Ești nor,
    sunt nor de nervi și eu
    și consonăm,
    dar nu de fiecare dată.

    Când fac cartofi,
    când schimb cearșafuri și chiloți,
    când cred
    și mor pentru ce cred
    și sunt bătrân și chel
    și văd
    cum survolează spațiul meu
    cohorte de facturi

    cad mai adânc,
    scriu poezii.

    Tu le citești.
    Îți plac mereu.
    Probabil ne vom logodi
    și vom trăi,
    la greu.

    Ce să-ți mai zic.
    Te voi iubi mereu,
    dar nu de fiecare dată.

    Rave la izvorul 10, Kossuth

    E ceață pe stadionul din Borsec
    și cele zece karatiste din cantonament încă dorm.
    Și pisica gri, cu mulți pui prin jurul pensiunii,
    doarme.
    Doar creaturile mici nu dorm.
    Păsările din fundal, dintre brazi,
    de peste lapții apoși care acoperă peluza
    încă de-aseară
    și o insectă destul de masivă,
    care face raiduri prin zonă.

    Plouă din brazi, cu ceață condensată.
    Karatistele s-au sculat, bâzâie în sala de mese;
    fac mișcări de înviorare în cerc, în fața pensiunii
    și fug toate spre Grota Urșilor.
    În sala uriașă de sport, luminile
    au rămas aprinse, peste noapte.
    Un rave la care aș fi vrut să ajung aseară,
    când treceam pe lângă rulota cu langoși uriașe,
    secuiești,
    încă mai palpită, șters, în pădure.

    Amintiri posibile

    De câteva zile mă gândesc să scriu
    un text plin de substanță
    despre tăierea molidului uriaș
    din fața casei.
    Ceva în stil academic,
    cum fac poeții americani
    care predau scriere creativă.
    E singurul lucru normal
    pe care-l pot face
    în fața televizorului supradimensionat,
    la meciul Rusia-Uruguay,
    după ce-am citit o poezie simpatică,
    gen Preda-Sorescu, printre goluri.

    Cam plouat, în grădina făcută praf
    de molidul de 50 de ani,
    tăiat zilele trecute,
    prefer să-mi amintesc despre viitor
    cu memoria mea prospectivă,
    cum zic specialiștii.
    Să-mi amintesc
    ce mi-am propus în trecut
    să-mi amintesc mereu în viitor,
    pentru că e extrem de important.

    Sunt amintirile mele potențiale
    și țin foarte mult la ele.

    Rădăcina încă mai trimite sevă
    spre molidul care a fost tăiat
    și aruncat
    în vreo râpă din Miroslava.

    Memoria prospectivă a rădăcinii
    așteaptă să primească ceva, în schimb.
    Acum, că nu mai plouă
    și e foarte cald,
    seva din cercurile exterioare
    ale trunchiului retezat
    e doar rășină uscată.

    Mirosul de molid proaspăt tăiat
    se șterge.
    Pur și simplu își pierde rostul.

    Memoria prospectivă a rădăcinii,
    animal diafan,
    ca și copacul aruncat în vreo râpă,
    seamănă cu holograma lui Kogălniceanu,
    de la muzeul din Copou.

    Nu știu diferența dintre sunetul
    greierilor și cel al cosașilor.
    N-am mai văzut de multă vreme greieri,
    pe dealul meu.
    Cred că sunt cosași.
    Pătratul meu de verdeață
    a fost făcut praf,
    când am tăiat molidul plantat de tata.
    Avea cincizeci de ani. Molidul.
    Șaizeci ar fi fost mai corect,
    pentru tăiere.
    Dar aș fi avut șaizeci și șase, atunci
    și nu vreau să am șaizeci și șase.

    Pionieri în Vestul Sălbatic

    Mă gândesc la femeile împrăștiate prin sălbăticie
    și la cât au îndurat, în căsuțele lor din bușteni.
    La toate curvele superbe, cubiste și
    sifilitice, din târgurile fără viitor,
    pe vremea goanei după aur.

    Aveau iris auriu pe ochi
    și povești
    din cătunele lor europene.

    Luau scatoalcele
    ca pe prăjituri
    și urmăreau visul american.
    Veneau de pe River Shannon sau River Liffey.
    În fine.Oameni buni.

    Iar apoi mă gândesc la cele 160 de femei
    care-au ajuns în ultimii ani la Socola,
    spitalul pentru nebuni din Iași,
    cu psihoze delirante
    și hău interior,
    diagnosticate cu sindromul Italia.

    Peste munții carboniferi

    OK, Superman!
    Cârdurile uriașe de drone sălbatice
    și rațe domestice
    te iubesc!
    Stai calm, nu mai bea!

    Aici, între nori, revoluția continuă.
    Mărfarele șerpuiesc pe costișele patriei,
    în lumina strălucită.
    Grânele se leagănă,
    în vânturi.
    Fermele clădesc monumente de azot,
    nasturi de sidef.

    Bărbați de oțel, la tot pasul!

    Femei de zefir,
    cu năframă,
    cu răbdare.

    Ne rugăm cu toatele,
    în fieșce dimineață,
    la drona-mamă.

    Asta ne ține unite,
    peste munții carboniferi.
    Asta ne face puternice.

    De nestăvilit, prin zorii verzui,

    peste sonde și turbine,
    printre ceasuri cu rubine,
    bomboane de metan.

    Stai calm, Superman.
    E bine așa.

    Toată frumusețea asta

    În orice dimineață
    și pe orice exoplanetă,
    mă gândesc la tine
    ca la singura posibilitate plauzibilă.

    Gheața mov,
    dealurile grele de turbă leneșă,
    păsările extrem de mici,
    care se strecoară în pori și cântă,
    cavernos,
    formele antropomorfe de viață socială,
    adaptate la stup,
    zumzetul unei lumi plină de roșu,
    goală de albastru.

    Toată frumusețea asta,
    ascunsă în riduri
    și fard.

    Manifestul literei K

    Iar kând mi s-a pus o lentilă din metal,
    ku o gaură îngustă la mijlok,
    am văzut perfekt literele mici.

    Va trebui să renunț la margini.

    În centru,
    printr-o gaură de-un milimetru,
    totul e klar.
    Litera K e foarte klară.

    E puternikă,
    așa.

    K are unghiuri hotărâte și kolți askuțiți,
    are personalitatea instrumentelor de tortură.
    K skoate adevărul din piatra seakă
    a korektitudinii politice.
    Baterii de litera KKKKK KKKKK
    îmi apără zilele hașurate ku plumb
    de krucile morilor de vânt.
    Baricade înalte și lungi de litera KKKKKKKKKKK
    mă țin la adăpost de aluviuni verbale și klișee.

    K îmi militarizează mintea;
    K are două tăișuri;
    K îmi tulbură simțurile;
    K mă smintește, ku feromonii ei;
    K e karitabilă și țâfnoasă;
    K e gheața karbonică din litera G;
    K e juisare kristalină și ierbicid
    în mărăcinișul urduros al literei J;
    K e noul #;
    K e noul kod de procedură, noul Levitic;
    K e monumentală, k moartea!

    Politik, voi lupta pentru un centru puternik,
    de-un milimetru.

    (Din volumul Animalul diafan, Editura Paralela 45, 2019)

    ***

    ~Radu Andriescu este un campion al discreției și un performer al autoefasării. Scrie atât de transparent încât pare că povestește, pur și simplu, ceea ce i se întâmplă. Evită vocalizele stilistice, narcisismul metaforei, fanfara simbolului. Și, cu toate acestea, scrie una dintre cele mai valoroase, mai convingătoare, mai „adevărate” poezii de astăzi. Andriescu este un sceptic, neîncrezător în frazele tradiției, în prestigiul adevărurilor. El vorbește, într-un limbaj reticent și autoironic, pentru toți „cei cu trupuri opace,/ născuți imperfecți,/ plini de îndoieli/ și de întrebări stânjenitoare,/ incapabili să zboare cu imaginația/ prin lumile perfecte,/ translucide,/ unde serafii au idei/ în loc de pene/ și transcendență,/ în loc de târtiță”. Iar lucrurile de care se ocupă în poezia sa sunt mai fragile ca îngerii, delicate și insesizabile, imposibil de parafrazat: e vorba de amintire, regret, singurătate, ridicol, revoltă, timiditate și, mai cu seamă, despre „animalul diafan” care e sufletul~

    Doris Mironescu

    (Animalul diafan, coperta a patra)

     

    ~Radu Andriescu știe să decupeze contururi, obiecte, personaje, scene care imprimă realului o morfologie specială, în care se iscă tensiuni poetice. Din mici întîmplări anodine, el e capabil să extragă o doză de emoție, uneori chiar o comoție afectivă suficientă ca să te instaleze, la lectură, în atmosferă sau într-o stare participativă, de complicitate. Un poem se intitulează Între Noua critică și Struc­turalism, merg la cantină. Personajul, prof universitar, poet, leneș, cînd sceptic, cînd bonom, e asumat un martor sau chiar protagonistul biografiei autorului, fără să fie vorba despre o identitate dezvelită în amănunt. Marea reușită a acestor texte este că poezia devine ceea ce e de bănuit, ceea ce se poate ghici dincolo de text, ceea ce se insinuează, se sugerează, într-o manieră extrem de delicată. Personajul acestor texte e cît se poate de discret, nu are nici un chef să fie în centru, să se autodescrie. Retras într-un colț, observă micile lucruri din jur și își contemplă propria viață. […]

    Poezia lui Radu Andriescu a construit, deci, un sistem de aparențe, de roluri, dar mai ales o manieră personală de a crea tensiune din ceea ce rămîne nespus. Poezia este exact acolo unde se încheie textul, după cum confesiunea începe acolo unde încetează persoana întîi. Prin Animalul diafan, Radu Andriescu a dus la bun sfîrșit unul dintre cele mai impresionante și mai îndrăznețe experimente poetice ale ultimilor ani! Toate cele patru cărți despre care am discutat aici vor fi puncte nodale într-o viitoare posibilă istorie a poeticității (nu a lirismului, care e altceva)~

    Bogdan Crețu

    (https://www.observatorcultural.ro/articol/radu-andriescu-masca-persoanei-intii/?fbclid=IwAR0hFeml70LmCY51cs7vm10PDZYb2dmvZ9aZaUdzcZrvDPcHK5K6KZP92cA)

     

    ***

    selecție realizată de NIG – Nuța Istrate Gangan/Florida

     

    Până în prezent, după trecerea a şapte luni din anul 2019, opt deputaţi republicani şi-au anunţat retragerea din Congresul SUA, dintre care şase din ei numai în lunile iulie şi august. Prin comparaţie, în 2018, 39 de republicani (3 senatori și 23 de deputaţi au părăsit politica, iar alţi 13 s-au orientat spre alte funcţii, ca cea de guvernator), alături de alţi 18 democrați, au anunţat că nu mai candidează pentru realegeri.

    Cum se explică acest fenomen al retragerilor repetate ale republicanilor din Congres?

    Conform unor relatări, republicanii s-ar fi retras din cauză că erau sătui de mediul politic toxic sau că se temeau să piardă alegerile, dar aceste explicaţii erau fie formate prematur, fie nu aveau vreo corelaţie. https://thehill.com/homenews/house/356279-republicans-decision-to-retire-seen-as-sign-of-growing-frustration-in Sunt posibile trei ipoteze care explică, singular sau în combinaţie, acest fenomen:

    – (a) republicanii se tem că îşi vor pierde majoritatea în camera lor de Congres,

    – (b) republicanii preferă să evite o campanie dificilă de realegere,

    – (c) republicanii nu se aliniază direcţiei impuse partidului de președintele Trump.

    Potrivit unui studiu din 2018, republicanii care se retrag au tendinţa să fie mai moderați și mai puțin susținători față de Trump decât colegii lor care decid să candideze din nou. https://fivethirtyeight.com/features/here-are-all-the-republicans-retiring-from-congress-in-2018/

    Retragerile republicanilor de la alegerile parţiale din 2018 au reprezentat al cincilea cel mai mare exod din partea unui partid de la alegerile din 1974. Această situație nu a fost deloc plăcută pentru republicani, deoarece pierderea titularilor de fotolii parlamentare le făcea mult mai dificilă recâştigarea locurilor vacante.

    Legat de retragerile din 2018, modelul alegerilor mai competitive în districtele deținute de republicani a fost mai consistent. Tendinţa partizană spre republicani a districtelor electorale ale celor care s-au retras a fost cu 15 procente mai mare decât media națională, comparativ cu media de 24 de procente în cazul celorlalţi candidaţi republicani titulari de fotolii parlamentare. Se pare că mulți republicani au considerat opţiunea retragerii ca fiind mai atrăgătoare decât cea a unei campanii competitive de realegere.

    Alți factori au inclus: limitarea unor termene la calitatea de membru sau de preşedinte de comisie, diverse scandaluri, vârsta înaintată, precum şi exigenţele impuse de calitatea de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. https://fivethirtyeight.com/features/paul-ryan-gave-up-one-of-the-most-powerful-jobs-in-politics-it-totally-makes-sense/

    Grupul din anul 2019 al deputaţilor republicani care au anunţat că nu mai candidează este, până în prezent, mult mai mic (în număr de 8) faţă de grupul din anul 2018 (în număr de 39). Acest lucru face corelațiile mai puțin robuste, dar chiar şi aşa ele merită analizate. Analiștii politici au regăsit și în grupul din 2019 cele trei modele menționate anterior, cu factori acţionând singular sau în combinaţie. https://fivethirtyeight.com/features/whats-going-on-with-all-those-house-gop-retirements/

    La doi dintre deputaţi, Rob Bishop din Utah și Mike Conaway din Texas, le expiră termenele de vicepreşedinţi de comisii, care, conform regulilor de partid, sunt limitate la trei mandate.

    Alți doi deputaţi, ambii din Texas, Pete Olson (din Districtul electoral nr. 22) și Will Hurd (din Districtul electoral nr. 23) au circumscripţiile electorale nesigure, care pot pendula înspre democraţi. Aceeași situație există şi în cazul lui Rob Woodall din Georgia (Districtul electoral nr. 7).

    În ceea ce privește factorul Trump, Hurd (care este singurul deputat republican de culoare), Olson și Paul Mitchell din Michigan (care a anunţat şi el că se retrage), au reacționat la unison împotriva tweet-urilor preşedintelui, când acesta le-a recomandat „grupei” celor patru deputate democrat-socialiste de culoare „să se întoarcă de unde au venit. Se poate deduce de aici că aceşti deputaţi nu sunt suficient de ataşaţi de Trump încât să îi ia tot timpul apărarea preşedintelui. În general, însă, nu sunt mulți republicani care vorbesc public împotriva lui Trump.

    Justin Amash din Michigan, în ciuda criticilor sale față de Trump, nu a avut parte de un contra-candidat la alegerile preliminare de partid  din 2018. El a părăsit totuşi partidul în luna iulie 2019, deoarece mai mulţi contra-candidaţi se anunţaseră pentru alegerile preliminare din 2020, iar realegerea lui devenea problematică. Amash speră să câştige în sesiunea următoare un mandat de deputat  independent.

    Republicanii le vor pierde, de asemenea, pe Susan Brooks din Indiana și Martha Roby din Alabama, două din cele 13 deputate republicane. Ambele deputate au declarat că nu mai candidează, prin anunţurile făcute pe 14 iunie şi, respectiv, 26 iulie 2019. Roby fusese o critică acerbă a lui Trump din 2016, de la episodul casetei videoAccess Hollywood, în care Trump a fost surprins vorbind despre pipăirea femeilor.

    Se poate deduce, de asemenea, că, deși Partidul Republican apreciază femeile și minoritățile (10% din republicanii ne-albi din Congres), sunt apreciaţi mai mult cei care nu promovează valori liberale legate de rasă și gen. Este adevărat şi faptul că cei mai mulți republicani au fost aleși în Congresul SUA înainte ca Trump să câștige alegerile prezidenţiale din 2016.

    Există un orizont de aşteptare conform cu care Partidul Republican să înceapă o campanie mai hotărâtă de recrutare de femei și minorități care sunt în consonanţă cu valorile partidului privind problemele de rasă și gen, astfel încât numărul lor să crească în cele din urmă. Un exemplu recent îl include pe Daniel Cameron, candidat republican la postul de ministru de justiţie din statul Kentucky. Cameron, un fost angajat afro-american al lui Mitch McConnell, actualul preşedinte al Senatului din Congresul SUA, l-a susţinut pe Trump în plin scandal al comentariilor pe Twitter ale președintelui împotriva deputatului democrat de culoare Elijah Cummings din Baltimore, comentarii calificate de democraţi drept rasiste. Un alt exemplu este Ben Carson, actualul ministru de culoare de la Ministerul de Locuinţe şi Dezvoltare Urbană, care este văzut de unii ca un bun candidat pentru Senat în viitor.

    În următoarea perioadă vom vedea probabil mai mulţi candidaţi minoritari şi femei aliniaţi în jurul valorilor și direcțiilor lui Trump.

    Partidul republican nu poate fi privit de pe acum ca „partidul lui Trump” în ansamblul său deoarece cei mai mulți republicani fuseseră deja aleși în Congres înainte ca Trump să devină preşedinte în 2016. Cu toate acestea, sunt tot mai mulţi republicani de tip Trump în Congresul SUA sau ca guvernatori de state. Spre exemplu, senatorii Josh Hawley din Missouri, Tom Cotton din Arkansas și guvernatorul Ron DeSantis din Florida pot fi consideraţi mai degrabă ca republicani de tip Trump decât de tip Bush.

    În viitorul apropiat partidul va fi mult mai aliniat viziunii lui Trump. Aceasta pentru că președintele, deși nu reprezintă cauza, este fără discuţie factorul accelerator al unei mişcări populare formată din persoane care se opun secularizării și liberalizării societății americane. Această tendință este în plină desfăşurare şi nu poate fi oprită cu uşurinţă, chiar și în ipoteza, extrem de improbabilă, în care Trump nu şi-ar mai câștiga cel de-al doilea mandat în anul 2020.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2019/08/patterns_in_republican_retirements_from_the_us_congress.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-republican-retirements-from-the-u-s-congress/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    Mulţi dintre noi trăim cu impresia că recent, mai precis din anul 2016, în timpul şi după campania prezidenţială a lui Donald Trump, societatea americană a devenit negativistă când a irumpt în accese repetate de mânie.

    Este mânia un fenomen esenţialmente negativ? Este mânia un fenomen recent? Este ea determinată de actualul preşedinte? Să încercăm să găsim răspunsuri la aceste întrebări.

    1. Mânia, un fenomen negativ?

    Studiile de psihologie ne arată că mânia este o formă de comunicare foarte densă, care conţine, în rapiditatea ei, mai multe informaţii decât multe alte tipuri de emoţii. https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2019/01/charles-duhigg-american-anger/576424/

    Multe episoade colerice iau forma unor conversaţii restrânse care rareori degenerează în altercaţii fizice. Acestea tind să îmbunătăţească situaţiile negative, prin rezolvarea lor ulterioară, nu prin exacerbare.

    Aceleaşi studii arată că, în multe cazuri, exprimarea mâniei determină părţile în conflict să fie mai predispuse să se asculte reciproc, să discute mai sincer şi să se acomodeze, pe cât posibil, cu problemele celuilalt. Multe persoane, într-un raport de 3 la 1, s-au declarat mai fericite după ce şi-au eliberat energiile negative asupra altor persoane, în sensul că se simţeau mai energice şi mai optimiste în legătură cu viitorul lor. De asemenea, şi persoanele lor ţintă, într-un raport de 2 la 1, s-au declarat de acord că accesele de mânie le-au ajutat să înţeleagă semnalele de a asculta mai atent pe viitor şi, eventual, de a-şi schimba comportamentul.

    Studii ulterioare au evidenţiat şi alte avantaje. Mânia ne motivează în rezolvarea unor sarcini dificile. Devenim mult mai creativi când suntem furioşi deoarece mânia ne ajută să întrezărim soluţiile pe care le-am ignorat.

    2. Mânia, un fenomen recent?

    America a fost mereu o naţiune furioasă. Ţara s-a născută din revoluţie. Istoria americană este presărată cu episoade în care părţile în conflict şi-au rezolvat diferendele cu arma, nu prin dialog. https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2004/01/the-angry-american/302885/

    Putem spune, deci, că există o „mânie socială” în societate, ca element component al codului genetic al naţiunii. Schimbările culturale, politice şi economice angrenează tensiuni care produc mutaţii în mediul social. În consecinţă, există tot atâtea forme de mânie publică generate şi accentuate de noile condiţii-ţintă.

    -(a) Mânia conservatoare, legată de valorile tradiţionale şi moral-biblice. Într-o perioadă timpurie, ea s-a dezlănţuit prin acţiuni de secesiune statală (Războiul civil din 1861-1865) declanşate de democraţii sudişti. Preşedintele Abraham Lincoln a fost asasinat pentru că a fost considerat un „trădător al rasei sale”. Apoi, sentimentul de mânie s-a manifestat prin demonstraţii anti-darwiniste în şcoli. Ulterior, acesta a continuat în anii şaizeci cu activismul anti-comunist din campusurile universitare şi cu cel din timpul campaniilor electorale ale lui Richard Nixon şi Barry Goldwater, apoi cu emisiunile lui Rush Limbaugh de la mijlocul anilor optzeci. Motive specifice au inclus: segregaţionismul, căsătoria tradiţională şi interzicerea avortului.

    -(b) Mânia liberală, legată de valorile sociale şi culturale. La începuturi, furia liberală s-a revărsat asupra „păcatului originar” al sclaviei (vâzut dintr-o perspectivă creştină). În 1852 Harriet Beecher Stowe îşi publică nuvela Coliba unchiului Tom, îndreptată împotriva sclaviei. Dar liberalii moderni au devenit aproape exclusiv laici. Mânia liberală laică, generată şi de cultura politică ateistă vest-europeană, s-a revărsat asupra societăţii americane în anii şaizeci. Motive specifice au inclus: emanciparea femeii, sentimentul antirăzboinic, rasismul şi poluarea mediului. De asemenea, furia liberalilor moderni tinde să se enclavizeze şi în cauze marginale, de elită, cum ar fi protecţia animalelor şi transgenderismul. Toate aceste motive sunt considerate de liberali drept cauze sau efecte de injustiţie instituţionalizată.

    -(c) Mânia populistă, legată de valorile economice. Unii analişti (în special de stânga) argumentează că mânia unei societăţi post-industriale bogate, ca cea americană, este inextricabil legată de identitatea culturală, care ar fi mai intensă decât insatisfacţia economică. Ei sunt printre aceia care şi acum se întreabă cum de a fost posibilă victoria lui Trump în alegerile din 2016. Dar ei uită că mânia populistă legată de valorile economice a fost elementul catalizator care a declanşat Revoluţia americană din 1776. În anul 1773 patrioţii americani din Boston au distrus o întreagă încărcătură de ceai din China pentru a protesta împotriva taxelor impuse de Imperiul Britanic.

    Ulterior, în secolul al XIX-lea, mânia populistă legată de motive economice s-a cimentat printre fermierii din preria americană împotriva forţelor străine şi impersonale care impuneau rapida industrializare a economiei şi modificarea societăţii lor patriarhale (prin extinderea reţelelor de căi ferate şi a sistemului de bănci, care îi ţineau pe fermieri prizonieri prin  sistemele de împrumuturi). Mai târziu, în secolele al XX-lea şi al XXI-lea, mânia populistă determinată economic s-a manifestat la muncitorii din fabricile oraşelor mici, concediaţi din industrie şi minerit. Ea s-a extins şi la o parte din funcţionarii concediaţi de la marile companii, precum IBM, Microsoft sau Boeing, ca urmare a subcontractărilor externe (outsourcing) ale serviciilor de inginerie şi de programe de software în ţări ca Rusia şi India. Este vorba de acei „oameni uitaţi” din centrul Statelor Unite care au asigurat victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale din 2016

    3. Mânia, un fenomen predeterminat?

    Anul 2016 şi anii următori au adus unele noutăţi în psihologia maselor.

    -(a) Donald Trump, un preşedinte conservator mânios. În timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016, Trump s-a detaşat de ceilalţi candidaţi republicani printr-o atitudine specifică, extrem de agresivă, dezavuată nu atât de adversarii lui din Partidul Democrat, dar şi de mulţi din colegii lui din Partidul Republican. „Ei bine, cred că sunt furios”, a declarat Trump la CNN. „Sunt furios ca mulţi alţi oameni, care sunt şi ei furioşi pentru incompetenţa cu care este condusă ţara noastră”. „În ceea ce mă priveşte, furia e în regulă. Furia şi energia sunt lucrurile de care are nevoie ţara asta”, a continuat el. Aşa cum s-a dovedit, viitorul preşedinte înţelesese sentimentul de mânie şi urma să îi facă pe alegătorii lui să se simtă fantastic de bine şi să îi menţină extrem de energici.

    -(b) Antifa, o mişcare anarhistă de stânga mânioasă. Principala caracteristică a grupurilor autonome şi a indivizilor din cadrul Antifa constă în acţiunea directă, prin conflicte declanşate atât online cât şi în viaţa reală. Grupurile Antifa s-au remacat prin 2017 și s-au angajat în tactici de protest variate, care includ activismul digital, producerea de daunele materiale asupra proprietăților, violența fizică și hărțuirea împotriva celor pe care îi identifică ca fiind fascişti, rasişti sau de extremă dreaptă şi percepuți, în general, ca fiind susținători ai lui Trump. Ca anticapitaliști, ei se concentrează pe combaterea ideologiilor de dreapta şi de supremaţie a albilor, şi mai puţin pe mijloace electorale.

    Mânia socială a Americii de azi trădează de multe ori, poate, nerăbdarea şi ingratitudinea unei societăţi prea răsfăţate. Ciocnirile nenumărate de furie dintre conservatorii religioşi şi liberalii ateişti par să se permanentizeze. Dintr-o altă perspectivă, energizarea partizană a electoratului american poate fi privită şi ca o dezvoltare pozitivă. În plus, proverbialul pragmatism american nu ar lăsa să se risipească atâta energie dacă nu ar exista şi o posibilitate satisfăcătoare de recompensă. La urma urmei, eficienţa Americii constă şi în utilizarea practică a unui sentiment perceput atât de negativ, cum este mânia.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVEhttp://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-rage-in-america-communication-breakdown/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/rage-in-america-resetting-communication-5066b43ceec9.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    Începe oare fostul președinte Barack Obama să își piardă strălucirea?

    În ultima perioadă, mai ales în timpul actualelor dezbateri prezidențiale ale Partidului Democrat, tot auzim despre Barack Obama. Știți care, Obama cel Mare, rock star-ul, liderul mesianic, mult preaiubit peste mări și ţări, dar nu aşa de mult în America. Mai auzim şi despre nevastă-sa, Michelle, ca „speranță” prezidențială democrată cândva în viitor.

    E destul de ciudat, având în vedere că moștenirea lui Obama, centrul său prezidențial mamut, proiectat să fie construit în Chicago, ar avea, potrivit unui studiu recent finalizat de urbaniştii locali, un „efect negativ” asupra zonei adiacente. https://dailycaller.com/2019/07/30/obama-presidential-center-jackson-park-adverse-effect-bad-reviews-study/

    Problema nu e nouă și ea a fost semnalată repetat în diverse publicaţii americane. https://www.americanthinker.com/blog/2018/01/obama_nonlibrary_presidential_center_in_chicago_devolving_into_a_fiasco.html

    La 29 iulie 2019 autorităţile municipale din Chicago au postat proiectul de raport, ca parte a procesului general de aprobare. Centrul prezidențial Obama va fi construit pe terenuri actualmente înscrise în Registrul național al siturilor istorice, informează presa locală. https://www.chicagotribune.com/news/breaking/ct-obama-presidential-center-historic-properties-effects-20190730-hauhsnrrrfad5fqkbmdzc7yspq-story.html

    Designul include trei clădiri: un muzeu, o bibliotecă și un forum.

    Raportul susţine că amplasarea centrului Obama în aria dorită „va avea un efect negativ asupra parcurilor istorice Jackson şi Midway Plaisance, deoarece va modifica, direct sau indirect, caracteristicile valorii istorice care califică aceste zone pentru includerea lor în Registrul național. […] Schimbările alterează legibilitatea peisajului cultural în maniere care diminuează integritatea generală a organizării spațiale a proprietăţilor în ansamblul lor”.

    Edificiul ar afecta structura stradală din zonă și ar distruge proeminența Muzeului de ştiință și industrie şi a parcului Jackson, aflate în apropiere. De menţionat că în 1893 în parcurile Jackson şi Midway Plaisance a fost organizat un celebru târg mondial .

    O altă problemă sunt costurile uriașe ale proiectului, care ajung la 1,5 miliarde de dolari, de trei ori mai mari decât costurile Centrului prezidenţial George W. Bush. https://dailycaller.com/2018/01/10/furious-chicago-professors-demand-obama-move-his-presidential-center-elsewhere/

    Însă raportul, deşi negativ, dă un semnal că proiectul este încă viabil și că edilii orașului, după luni de inactivitate, au reluat procesul de analiză. Dar chiar și așa, faptul că studiul a fost anunţat public înseamnă că localnicii pot să îşi exprime sincer reacţiile cu privire la oportunitatea acestui monstruos memorial care glorifică președinția lui Obama.

    Între timp, Obama se preumbă prin străinătăţuri, delectându-se pe insule exotice sau pe la chermeze de lux, unde publicul în delir, mai puțin familiarizat cu firava-i moștenire prezidenţială, are ocazia să se expună din plin la proverbiala lui aroganţă şi la ferocele lui narcisism.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2019/08/the_obama_center_revisited.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-obama-presidential-center-and-its-adverse-effect-on-the-area/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    *****

    James Comey (stânga) — William Barr (dreapta)

    Deși „ancheta asupra anchetatorilor” de la Departamentul de Justiție al SUA (Department of Justice/DOJ) părea că trenează de ceva vreme, evoluțiile recente ne arată că lucrurile se precipită.

    Conform mai multor surse, dintr-o relatare din 31 iulie 2019 a lui John Solomon de la cotidianul The Hill, inspectorul general (IG) de la DOJ, Michael Horowitz, a întocmit un raport în care propune urmărirea penală împotriva fostului director al FBI, James Comey, pentru încălcarea legilor de protejare a informaţiilor secrete, cu două capete de acuzare:

    – (a) scurgerea de informații secrete și

    – (b) manifestarea „lipsei de sinceritate” (un eufemism pentru declaraţiile mincinoase sau omiterea de declaraţii) în timpul investigaţiilor, după ce FBI-ul l-a anchetat pe președintele Trump în afacerea „înţelegerii secrete cu Rusia”.

    Primul capăt de acuzare se referă la faptul că fostul director Comey a transmis o notificare „confidenţială” (care, în sine, este o contravenţie) unui prieten pentru a fi publicată în presă, aşa cum el însuşi a recunoscut într-o declaraţie în faţa Congresului. Notificarea detalia o conversație pe care a avut-o cu Trump, după ce fusese concediat de președinte în ziua de 9 mai 2017.

    În timpul turneului de promovare a cărţii sale din primăvara anului 2018, Comey a declarat la CNN că a scris între cinci și zece notificări despre interacțiunile sale cu Trump, însă doar pentru şapte dintre ele există documentație.

    FBI-ul a secretizat aceste notificări după concedierea lui Comey. La 17 mai 2017 ministrul adjunct de justiţie, Rod Rosenstein, l-a numit pe Robert Mueller să îndeplinească funcția de consilier special în ancheta privind „înţelegerea secretă cu Rusia”.

    Pe data de 7 iunie 2017 agenți speciali de la FBI l-au vizitat acasă ​​pe Comey, prilej cu care fostul director al FBI le-a oferit patru notificări ca „probe”, datate între lunile ianuarie, februarie și aprilie 2017. La 8 iunie Comey depune mărturie în faţa Congresului că a transmis notificările în speranța deschiderii unei anchete speciale împotriva preşedintelui (anchetă care fusese deja declanșată ceva mai devreme).

    Al doilea capăt de acuzare se referă la faptul că fostul director  Comey a manifestat „lipsă de sinceritate” atunci când a evitat să îi informeze pe agenţii FBI, care veniseră să recupereze notificările aflate în posesia lui, că trimisese deja câteva notificări prin e-mail altor persoane.

    Într-o primă etapă, inspectorii din subordinea ministrului de justiţie William Barr au decis să nu deschidă ancheta penală pentru „lipsa intenției”.  Foarte ironic! Aceeași rezoluţie fusese utilizată chiar de Comey, când a decis să nu o învinuiască pe Hillary Clinton, care şi ea încălcase Legea privind spionajul,  prin administrarea defectuoasă a informaţiilor secrete din computerul ei personal.

    Intenția lui Comey este pe deplin dovedită prin propria sa mărturie, că a transmis notificările cu scopul de a deschide o anchetă cu consilier special împotriva președintelui Trump.

    Să ne amintim că au fost cazuri de inculpări de persoane pentru fapte similare. În 2012 generalul David Petraeus a fost găsit vinovat pentru infracțiunea de manipulare greșită a informațiilor secrete, furnizate de acesta biografei sale, devenită între timp amantă. În 2016 marinarul militar Kristian Saucier a fost condamnat la un an de închisoare pentru reținerea ilegală a unor informații de apărare națională, constând în fotografierea unui submarin  de atac cu energie nucleară aflat într-o zonă de inginerie secretizată.

    Este posibil totodată ca propunerea de urmărire penală a inspectorului general Horowitz pentru o simplă contravenţie să fi fost considerată prea „subţire” pentru momentul actual al anchetei. Poate ministrul justiţiei Barr își va reconsidera decizia de a nu începe urmărirea penală şi de a o declanşa totuşi ulterior într-un ansamblu probator mai larg.

    Comey mai este vizat şi într-o anchetă separată a inspectorului general privind presupuse abuzuri la Legea privind supravegherea serviciilor de informații externe (Foreign Intelligence Surveillance Act/FISA), anchetă pe care Horowitz a declanşat-o în martie 2018. Comey a semnat trei din cele patru cereri FISA care îl vizau pe fostul consilier al campaniei electorale a lui Trump, Carter Page, înainte ca fostul director să fie concediat de Trump.

    Între timp, „ancheta asupra anchetatorilor” a lui Barr este în curs de desfășurare, iar ministrul de justiţie cooperează îndeaproape cu inspectorul general Horowitz. Acțiunile lui Comey în calitate de director al FBI vor fi examinate îndeaproape în cadrul acestei analize a originilor anchetei Trump-Rusia. Barr l-a însărcinat pe John Durham, un jurist din statul Connecticut, să conducă această analiză. În această calitate, Durham are competenţa de a convoca un mare juriu (pentru examinarea validităţii acuzaţiilor din timpul procesului) și de a cita persoane din afara guvernului.

    În plus, Lindsey Graham, președintele Comisiei judiciare a Senatului SUA şi un aliat de nădejde al președintelui Trump, a promis o „incursiune profundă” în originile anchetei Trump-Rusia după ce inspectorul general Horowitz își va finaliza raportul.

    Se preconizează că raportul lui Horowitz va fi publicat înspre toamnă. John Ratcliffe, recent nominalizat de Trump pentru postul de director al Serviciului Naţional de Informaţii, care a discutat cu Horowitz, a indicat că raportul inspectorului general va fi gata „cândva chiar după Ziua Muncii”, care este pe 2 septembrie 2019.

    Așteptările cetăţenilor sunt mari. Să sperăm că ministrul de justiţie Barr are o viziune mai generală care îi va permite să se mişte mai ușor pe tabla de șah și să producă rechizitorii mai serioase la momentul potrivit. În caz contrar, sentimentul că toate acestea sunt un teatru politic ieftin se va intensifica, iar speranța americanilor în corectarea sistemul de justiție se va deteriora iremediabil.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

    *****

    Merită să ne amintim cum am ajuns aici?

    Data de 30 iulie 2019 marchează 400 de ani de la prima adunare legislativă din emisfera vestică, în oraşul Jamestown din statul Virginia, care a fost şi prima colonie engleză permanentă din America de Nord. Această primă ședință a Adunării Generale a avut loc la o biserică din Jamestown și a pus bazele guvernului american prin reprezentanţi.

    Deşi neacoperite prea mult de presă, evenimentele din acea zi au făcut parte dintr-o comemorare de un an menită să onoreze istoria colonială a statului. În Jamestown au fost planificate evenimente speciale pentru public. Parlamentari și alți invitați s-au adunat în centrul istoric al oraşului pentru a comemora prima adunare cetăţenească. Guvernatorul democrat din Virginia, Ralph Northam, s-a adresat participanţilor la un eveniment organizat în cursul dimineții. Președintele Trump a participat la un al doilea eveniment, care a fost privat, dar televizat. https://www.youtube.com/watch?v=k-8EiAVfyKQ

    În discursul său optimist, președintele a vorbit despre „triumful pe care îl sărbătorim aici astăzi” şi despre încrederea în sine a coloniștilor și autoguvernarea din Virginia care „ne-a dat țara pe care o iubim, Statele Unite ale Americii”.

    Preşedintele a făcut o remarcă şi despre începuturile sclaviei în SUA, menţionând despre sosirea sclavilor în 1619 în localitatea Point Comfort din Virginia. El şi-a folosit discursul pentru a crea un cadru optimist pentru viitorul Americii, spunând: „America își face mereu treaba”. „De aceea, după 400 de ani de glorioasă democrație americană, am revenit aici, în acest loc, pentru a declara întregii lumi că Statele Unite ale Americii și măreţul dominion al Virginiei sunt gata de un nou început”, a mai spus Trump.

    Dar la eveniment stânga şi-a dat din nou în petec cu obişnuitele-i năravuri. În timpul ceremoniei, un deputat democrat al statului Virginia, Ibraheem Samirah, musulman palestinian american, l-a întrerupt pe președintele Trump strigându-i „nu ne puteți trimite înapoi, Virginia este casa noastră”. După care a vânturat un afiş pe care scria „întoarce-te la casa ta coruptă, „deportează ura” și „reunifică-mi familia.” Bărbatul a fost escortat afară de forţele de ordine, în timp ce oamenii din mulțime scandau în mod repetat „Trump”.

    Președintele anticipase evenimente de acest gen printr-un mesaj pe Twitter, pe care îl postase deja la prima oră a dimineţii: „Mă îndrept spre Jamestown, Virginia. Umblă vorba că democrații vor crea o situaţie cât mai incomodă, dar e în regulă pentru că ziua de azi nu e despre ei!”.

    E foarte ciudat cum de nu şi-a vânturat protestatarul anti-rasist mini-afişul în timpul discursului de dimineață al lui Ralph Northam, pentru a-i reaminti guvernatorului democrat despre fotografiile din anuarul său şcolar, unde apărea fie vopsit în negru pe faţă, fie cu gluga Ku Klux Klan-ului pe cap – nu ştim, că încă nu ne-a spus; sau cum de nu i-a amintit același protestatar familist aceluiași guvernator despre declarațiile sale care favorizează pruncuciderea. Sunt sigur că protestul lui ar fi fost cu mult mai eficient.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2019/07/remembering_jamestown__because_the_left_wont.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-four-centuries-of-democracy-in-america/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    *****

    La 28 iulie 2019 președintele Donald Trump a anunțat că îl va înlocui pe actualul director al Serviciului Naţional de Informații al Statelor Unite (Director of the National Intelligence/DNI), Dan Coats, cu John Rattcliffe, deputat de Texas în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, iar schimbarea va fi operaţională începând cu data de 15 august 2019.

    În timpul mandatului său de doi ani, Coats a apărut de mai multe ori nesincronizat cu președintele, pe fondul unor dezacorduri mai largi dintre acesta din urmă şi agențiile guvernamentale de informații. În luna ianuarie 2019 Trump a avut un schimb de replici cu Coats și cu Gina Haspel, directoarea CIA, după ce aceştia au depus mărturie despre un raport de evaluare a amenințărilor, care a pus la îndoială unele decizii de politică externă ale președintelui referitoare la Iran. https://www.dni.gov/files/ODNI/documents/2019-ATA-SFR—SSCI.pdf

     „Poate că serviciile de informaţii ar trebui să meargă din nou la școală!” a scris pe Twitter președintele.

    Coats pare a fi unul dintre ultimii mohicani republicani din sistem („establishment Republicans”) numiţi de președinte în primii lui doi ani de mandat. După cum se știe, Trump i-a îndepărtat unul câte unul pe republicanii din sistem din cabinetul lui: Reince Priebus (șeful de cabinet, în 2017), Jeff Sessions (ministrul justiţiei, în 2018), Nikki Haley (ambasadoarea SUA la ONU, în 2018) și Kierstjen Nielsen (ministra securităţii interne, în 2019), pentru a-i numi doar pe câţiva.

    Pentru a-și implementa ambiţioasa lui agendă, președintele nu își poate permite luxul de a mai numi în cabinetul său republicani prea lenţi sau prea reticenți în punerea în aplicare a directivelor sale, mai ales când bat la uşă alegerile prezidențiale din 2020.

    Ratcliffe e un loialist al preşedintelui şi pare să se muleze pe politica acestuia privind comunitatea serviciilor de informații, mai ales că Trump este înconjurat de mulți dușmani politici interni, cât şi de numeroase provocări externe din partea unor ţări ca Iran, China, Rusia și Coreea de Nord.

    În timpul audierii lui Robert Mueller, Ratcliffe a creat o impresie bună, fiind extrem de agresiv la adresa fostului consilier special şi a democraţilor din Camera Reprezentanţilor. „Nu se menţionează nicăieri că sarcina consilierului special constă în a determina în mod definitiv nevinovăția lui Donald Trump sau că raportul consilierului special ar trebui să determine dacă îl exonerează sau nu”, i-a declarat Rattcliffe lui Mueller.

    Apoi Ratcliffe a mai adăugat: „Deci americanii trebuie să știe, atunci când îi ascultă pe democrații și pe socialiștii de cealaltă parte a baricadei, care lecturează dramatic din raport, faptul că Volumul al II-lea al acestui raport nu a fost autorizat, conform legii, să fie scris. A fost scris la un standard legal care nu există la Departamentul de Justiție și a fost scris cu încălcarea fiecărui principiu al departamentului când se referă la comentariile de extra-inculpare. Sunt de acord cu președintele comisiei când a spus azi dimineaţă că Donald Trump nu este mai presus de lege. Într-adevăr, nu este. Dar al naibii de sigur nu ar trebui să fie nici sub lege, acolo unde îl plasează Volumul al II-lea al acestui raport”. https://www.foxnews.com/politics/dan-coats-dni-director-national-intelligence-expected-resign

    Ca director al Serviciului Național de Informaţii, Ratcliffe va fi șeful Comunităţii informative americane, care cuprinde un număr de 17 agenții şi servicii guvernamentale federale (inclusiv Oficiul Directorului Serviciului Naţional de informații) ce desfășoară activități informative în vederea asigurării politicii externe și a securităţii naționale a Statelor Unite ale Americii. El va conduce și va supraveghea Programul Național de Informații și va fi consilier al președintelui pentru probleme de informații legate de securitatea națională.

    Aceasta înseamnă că el va avea autoritate de conducere asupra problemelor care se extind de la Iran la Obamagate (adică la anchetarea anchetatorilor din aşa-zisul dosar al „înţelegerii secrete a preşedintelui cu Rusia). Va fi un subiect extrem de interesant de urmărit.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2019/07/what_the_change_at_the_office_of_the_director_of_national_intelligence_means.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-new-changes-at-the-office-of-the-director-of-national-intelligence/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.https://medium.com/@tdianu

    *****

    Rep. Elijah Cummings (D-MD)

    Poate vă întrebați care este legătura dintre Baltimore și granița americană, de vreme ce Baltimore nu este oraș de graniţă. Vă spun eu: Elijah Cummings.

    Elijah Cummings e un politician care se află în prezent la cel de-al 13-lea mandat în Camera Reprezentanților a Congresului SUA, mai exact din anul 1996. Districtul lui electoral include comitatele Baltimore și Howard din statul Maryland. A fost anterior deputat în camera inferioară a parlamentului statal din Maryland. E membru al Partidului Democrat și, în prezent, preşedinte al Comitetului pentru Supraveghere și Reformă din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA.

    Ca orice politician de carieră care îşi dorește realegerea, domnul Cummings se dă în spectacol prin Camera Reprezentanţilor, așa cum a făcut-o şi în 16 iulie 2019. În timpul unei audieri în Congres privind Politica de separare a copiilor în administrația Trump”, Cummings l-a luat la rost pe Kevin McAleenan, ministrul interimar numit de Trump la Departamentul pentru Securitate Naţională pentru modul în care copiii de imigranți ilegali sunt tratați în centrele de detenție.

    „Simți că faci o treabă bună, nu-i așa?”, l-a întrebat Cummings pe McAleenan.

    „Facem cât putem de bine la nivelul nostru într-o situație foarte dificilă”, a răspuns McAleenan.

    „Ce înseamnă asta?”, a ridicat vocea Cummings, întrerupându-l pe McAleenan.

    „Ce înseamnă asta atunci când un copil stă în propriile lui fecale, fără să poată să-şi facă duș?”, a izbucnit Cummings. „Fii serios, omule. Despre ce vorbim aici?”

    Vezi VIDEO aici
    .

    Dar Cummings nu a strigat la „echipa” celor patru deputate democrat-socialiste când acestea au votat împotriva unui proiect de lege privind finanțarea frontierelor, provocând probleme cu conducerea propriului lor partid.

    Cummings nu a ţipat nici la părinții din America Centrală care îşi târăsc copiii pe arşiţă pe distanţe de peste 3.000 de kilometri până la graniţa americană.

    Cummings nu a zbierat nici la contrabandiștii care preiau copiii ilegalilor şi îi dau pe mâna (şi în îngrijirea) patrulelor de grăniceri americani.

    Administrația Trump a fost întotdeauna foarte fermă în legătură cu criza de la frontiera cu Mexicul atunci când fluxul copleșitor de imigranți s-a revărsat peste graniță și a secătuit resursele naţionale. Dar Cummings era ocupat să nege că ar exista vreodată o criză. Acum el poate să urle cât vrea despre resursele de la frontieră. Refuzul de a schimba legile curente privind imigrația, care lasă pe toată lumea să treacă frontiera de sud și apoi să solicite asistenţă gratuită este numai vina lui Cummings şi a găştii lui de democraţi.

    Bun, deci am stabilit că domnul Cummings e extrem de pasionat de imigranţii ilegali.

    Să vedem acum cât de pasionat e Cummings de alegătorii lui din Baltimore. Districtul său include jumătate din orașul Baltimore, majoritatea cartierelor de culoare din comitatul Baltimore și cea mai mare parte a comitatului Howard din statul Maryland.

    Cu tulburările rasiale şi ratele record de sărăcie, criminalitate și consum de droguri, Baltimore este exemplul tipic al oraşului în decădere din America post-industrială. Deci, nu e de mirare că oraşul, şi în special zona lui săracă, a înregistrat o scădere de populaţie de 35% din anul 1945. Ce a mai rămas e un oraș presărat cu străzi pustii, fabrici în ruină și mii de case dezafectate care arată ca nişte tomberoane gigantice.

    Când oare lui Cummings (care, în argou sexual american, înseamnă “venire”) îi va “veni” să îi ajute şi pe alegătorii lui din pustiul abandonat care a devenit acum oraşul?

    Vezi VIDEO aici.

    Carevasăzică, simţi că faci o treabă bună, nu-i aşa, Cummings? Fii serios omule. Despre ce vorbim aici?

    Când mai auziți indignarea falsă a democraților față de facilitățile de detenție ale imigranților veţi şti deja că aceştia nu o vor rezolva, ci vor da vina pe altcineva.

    Elijah Cummings este veriga slabă din Baltimore. Acest individ nu e altceva decât un hacker politic.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKER şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

     

    Multe cerneală a curs şi va mai curge în legătură cu audierea lui Robert Mueller.

    La 17 mai 2017 Robert Mueller, veteran al războiului din Vietnam și fost director FBI, a fost numit în funcția de consilier special al Departamentului de Justiție al SUA pentru a ancheta posibilele legături și coordonarea dintre guvernul rus și persoanele asociate cu campania președintelui Donald Trump. La 14 iunie 2017 s-a raportat că Mueller îl anchetează şi pe Trump personal pentru posibila obstrucție a justiției, în legătură cu materialul probator privind Rusia. La 18 aprilie 2019 Departamentul de Justiție a publicat raportul final al consilierului special și concluziile acestuia. https://en.wikipedia.org/wiki/Mueller_Report

    Raportul are două volume şi conchide în 448 de pagini că ancheta, negâsind suficiente dovezi de coordonare sau conspirare a campaniei lui Trump cu guvernul rus, nu îl inculpă pe preşedinte (în volumul I). Cât priveşte obstrucționarea justiției, raportul a mers pe ideea că un președinte în funcţie nu poate fi judecat penal; ancheta nu concluzionează că președintele a comis vreo infracţiune, dar nici nu îl exonerează”, întrucât anchetatorii nu erau convinşi că Trump era nevinovat după ce îi examinaseră intențiile și acțiunile (în volumul II).

    În iulie 2019 Mueller a acceptat cu reţinere să fie audiat în faţa Congresului şi să clarifice aspecte legate de raportul său.

    Miercuri, 24 iulie 2019, Mueller a depus mărturie în fața comisiilor judiciare şi de informaţii ale Camerei Reprezentanţilor și, timp de aproape opt ore, a răspuns la întrebări legate de raportul său de anchetă de doi ani privind interferența Rusiei în alegerile din 2016 și chestiuni conexe.

    Pe scurt, toţi am aflat că:

    – (1) Mueller nu şi-a verificat angajaţii (constând, în principal, din persoane apropiate de Hillary Clinton) referitor la conflictele lor de interese, pentru a evita părtinirea în timpul anchetei;

    – (2) el nu știa sau nu era familiarizat cu compania de investigaţii Fusion GPS şi cu Dosarul Steele (aparţinând Comitetului Național Democrat și campaniei Clinton), care au fost sursele inițiale ce au declanşat numirea sa ca anchetator şi raportul său;

    – (3) el nu a fost amenințat cu concedierea de către președinte, iar Casa Albă nu a intervenit în timpul anchetei sale;

    – (4) asistenții lui au fost mai familiarizați cu raportul, Mueller figurând ca şef numai cu numele;

    – (5) el nu a putut justifica legal ne-exonerarea președintelui, deoarece procurorii nu „exonerează” persoane, ci doar le dovedesc vinovăția dincolo de orice îndoială rezonabilă.

    Iată cum democraţi de marcă au descris audierea lui Mueller în propriile lor cuvinte:

    – „Este foarte, foarte dureros” (David Axelrod, pe Twitter);

    – „Pe probleme de optică, a fost un dezastru” (Chuck Todd, la NBC);

    – „Un bătrân firav, incapabil să-şi amintească lucruri, care se poticneşte şi refuză să răspundă la întrebările de bază …” (Michael Moore, pe Twitter);

    – „Este un epilog… Cred că problema atacului Rusiei asupra alegerilor noastre nu are suficientă forță” (Andrea Mitchell, de la MSNBC).

    În comparație cu alte anchete celebre, precum cele legate de preşedinţii Nixon (înregistrările secrete), Reagan (afacerea Iran-Contra) şi Clinton (procedurile de suspendare), audierea lui Mueller apare ca o jalnică improvizație de vânătoare de vrăjitoare, deghizată în „investigație”. De fapt, a fost ziua în care suspendarea programată pentru preşedintele Trump şi-a dat obştescul sfârşit.

    Ce urmează în continuare: ministrul justiţiei William Barr se pregătește să îi ancheteze pe anchetatori. Contra-ancheta ar trebui să dea de capătul acestei urzeli malefice a „înțelegerii secrete cu Rusia” și să ajungă la adevăraţii ei autori: Barack Obama, Hillary Clinton și acoliții lor.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKER https://www.americanthinker.com/blog/2019/07/_what_we_learned_in_the_mueller_hearings.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVEhttp://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-mueller-hearings-in-a-nutshell/.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    Recent, trei evenimente extrem de deranjante, implicând poliția ca țintă, arată că societatea americană se apropie rapid de o stare de anomie (lipsa de norme). https://en.wikipedia.org/wiki/Anomie

    Evenimentele, toate surprinse pe video, au avut loc în diverse cartiere din New York: luni, 22 iulie 2019, în cartierele Brooklyn și Harlem https://nypost.com/2019/07/22/total-anarchy-nypd-cops-get-drenched-by-buckets-of-water/ şi miercuri, 24 iulie 2019, în cartierul Bronx. https://nypost.com/2019/07/24/video-emerges-of-third-water-bucket-attack-on-nypd-cops/

    Incidentul din Brooklyn, filmat într-un videoclip de 19 secunde, arată găleți de apă aruncate către polițiști şi cum un polițist este lovit cu o găleată în timp ce efectua o arestare, iar trecătorii se uitau şi făceau mare haz de situaţie.

    Incidentul din Harlem, filmat într-un videoclip de 33 de secunde, arată cum doi polițiști în uniforme, uzi leoarcă, se îndepărtează, pe măsură ce apa le zboară prin aer din spate. La un moment dat, un tânăr se apropie rapid din spate și îi toarnă unui poliţist o găleată de apă în cap.

    Incidentul din Bronx, filmat într-un videoclip de aproape două minute, arată un grup de vreo 12 tineri şi tinere, cu găleți şi pistoale cu apă, care traversează strada și aruncă cel puțin patru găleți cu apă pe două poliţiste care stăteau cu pahare de cafea în mână în faţa unei şcoli publice.

    Trei persoane au fost arestate pentru aceste incidente, inclusiv un membru al unei bande, aflat în probaţiune. https://nypost.com/2019/07/24/multiple-suspects-in-custody-for-dousing-nypd-cops-with-water/

    Un şef al Departamentului de Poliție din New York a avertizat: Astăzi este o găleată cu apă. Mâine ar putea fi o găleată cu ciment”. În 1993, un polițist de la Administraţia locativă din New York a fost ucis în urma aruncării unei găleţi cu materiale de construcţie, în greutate de 30 de kilograme, de pe acoperișul unei locuinţe, pe când acesta începuse să remorcheze mașini parcate ilegal.

    “Se pare că asta devine o tendință dezgustătoare”, a declarat o sursă a poliției după incidentul din Bronx.

    În acei ani, Rudolph Giuliani, primarul republican al New York-ului (1994-2001), a aplicat cu succes teoria ferestrelor sparte, conform căreia prevenirea infracțiunilor minore împiedică săvârşirea infracţiunilor mai grave. https://en.wikipedia.org/wiki/Broken_windows_theory Activitatea de poliţie bazată pe această teorie a fost asociată şi cu utilizarea tacticii de percheziţie corporală, care a cauzat scăderi semnificative ale ratei criminalității în oraşul New York.

    Dar acele zile sunt deja de domeniul trecutului. Bill de Blasio, actualul primar democrat al oraşului (din 2014), a avut în mod constant o abordare tolerantă faţă de infractori, interzicând poliţiştilor să mai efectueze percheziţii corporale, în timp ce în discursurile lui publice, din raţiuni pur politice, a criticat constant poliția și a minimalizat pericolul produs de infractori .

    Retorica anti-poliţie îi caracterizează și pe mulți candidaţi democraţi la preşedinţie, precum Kamala Harris și Julian Castro, care nu dau vina pe cele „câteva mere găunoase” din poliţie, ci, dimpotrivă, susțin reformarea din temelii a sistemului.

    În mod logic, această abordare anti-poliție are efecte imediate și efecte pe termen lung.

    Efectele imediate includ neintervenția poliției în protestele violente și scăderea ratei de recrutare a polițiştilor.

    La 29 iunie 2019, o ciocnire cu grupul radical de stânga Antifa din Portland, Oregon, i-a produs jurnalistului conservator Andy Ngo o hemoragie craniană, în timp ce poliția nu a intervenit. În schimb, poliţiştii i-au spus victimei că nu intervin împotriva agresorilor pentru a nu incita mai mult gloata. Atât poliția, cât şi Ted Wheeler (un alt democrat), primar al oraşului Portland (din 2017), au fost criticaţi la nivel naţional cu privire la modul în care au fost organizate demonstrațiile, după ce videoclipurile și fotografiile cu Ngo atacat de demonstranţii Antifa au devenit virale. https://www.oregonlive.com/news/2019/07/conservative-writer-andy-ngo-details-attack-at-portland-protest.html

    În privinţa ratei de recrutare, studiile arată o scădere a numărului de ofițeri de poliție cu 11%.  https://www.lawenforcementtoday.com/rate-of-police-officers-decrease-by-11-percent/

    La nivel național, 66% din departamentele de poliție raportează o scădere a numărului de cereri de angajare. https://reason.com/2019/06/25/u-s-cops-are-facing-a-recruitment-crisis-will-it-force-them-to-change-their-ways/

    Efectele pe termen lung constau în eroziunea autorității publice în societate și escaladarea tendinţelor anarhiste.

    Patrick Lynch, preşedintele Asociației de binefacere a poliţiei din New York, consideră că „ne apropiem de punctul de cotitură. Dezordinea controlează străzile, iar liderii noștri aleși refuză să ne permită să instaurăm din nou controlul asupra lor” și că atacurile cu găleţi sunt „rezultatul final al torentului de politici proaste şi de retorică anti-poliție, care se revarsă de ani buni de la Primăria oraşului New York şi de la capitala statului, Albany”.

    În ceea ce îi privește pe trecătorii nepăsători care priveau şi râdeau cum ofițerii de poliție erau umiliți, le doresc ca atunci când vor mai apela pentru ajutor la serviciul de urgenţă, să li se trimită o echipă de demonstranţi echipaţi cu găleți de apă.

    NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

    Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

    TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

    *****

    Skip to toolbar