NIG de vorbă cu soprana și tenorul Julia și Romeo Saleno
Pe Julia şi Romeo Saleno i-am cunoscut întâmplător la o seară culturală, în Sudul Floridei, unde l-am avut ca invitat de cantautorul Ovidiu Scridon.
,,Astăzi am avut o surpriză extrem de plăcută, îmi spune Ovidiu. Mi-am întâlnit doi prieteni. Habar nu aveam că sunt prin zonă. I-am invitat şi pe ei aici.
Am zâmbit fericită că vom avea mai mulți participanți, dar numai în secunda în care au urcat pe scenă am înțeles cine sunt de fapt, Romeo și Julia.
Ea, blondă, înaltă şi frumoasă, el, tall-dark and dangerous.
Primul duet de pop-opera din lume.
Cu o prezență magnetică şi cu două voci de excepţie, Julia şi Romeo ne aduc mai aproape de o muzică mai dificilă pentru cei neiniţiaţi.
I-am ascultat în româneşte, engleză, italiană şi spaniolă.
De pe scenele româneşti pe cele din Australia, Europa, America, de pe Broadway şi din Las Vegas, astăzi stau de vorbă cu Julia şi Romeo despre viaţa de artist.
NIG: Sunt convinsă că întâlnirea voastră s-a numit destin. Romeo, citeam că ai fost Tony in West Side Story, pe vremea când erai student la medicină veterinară şi rolul feminin fusese repartizat Juliei, care a refuzat să cânte alături de un student necunoscut. Aşa aţi ratat prima întâlnire. A doua a fost doar pe jumătate ratată, Julia te-a auzit cântând, te-a plăcut dar… a plecat mai departe.
Povesteşte-mi despre Don Jose şi Carmen de Bizet, te rog :
ROMEO: Draga Nuţa, îţi mulţumesc în primul rând pentru iniţiativa de a împărtaşi cititorilor povestea noastră, a cuplului Romeo şi Julia Saleno, care a început pe partitura magnificei opere Carmen de Bizet, cunoscută pentru tema destinului.
Da, aşa este cum bine ai remarcat… Parţial a fost ratată şi a doua ocazie să ne cunoastem mai bine, deoarece Julia pleca a doua zi la New York, unde urma sa predea canto, iar eu plecam în Italia, unde urma să cânt la Venezia… Aşa că a fost mai mult o amăgire.
A treia încercare a destinului a fost definitorie.
În vara anului 2002 am încheiat primul meu contract ca solist vocal la Opera din Timişoara. În acest răstimp, am urmat în paralel cursurile Facultăţii de Canto a Universităţii de Vest din Timişoara, unde mi s-a aprobat şi am reuşit să fac doi ani de studii într-unul singur (2001-2002). Eram solist şi student în acelaşi timp.
După terminarea contractului cu opera din Timişoara, m-am întors la Cluj, cu dorinţa de a mă transfera la Conservatorul din localitate, unde studiasem primii doi ani de canto şi de unde mă transferasem la Timişoara. Aveam deja şi propunerea din partea directorului operei din Cluj pentru un nou contract ca solist. Din păcate profesorul de canto al Juliei, şi anume Gheorge Roşu, pe atunci decan, s-a opus transferului meu. Am avut însă noroc că am fost apreciat şi dorit de rectorul conservatorului, Prof. Aurel Marc, care mi-a semnat cererea de transfer şi căruia îi sunt veşnic recunoscător. Interesant este că tot Prof. Roşu o influenţase pe Julia în urmă cu patru ani să nu cânte West Side Story, ratând astfel prima noastră întâlnire. Aşa cum vă spuneam, am avut şansa să fiu apreciat de rector şi de profesorul meu de canto, Alexandru Fărcaş. Apoi a urmat şi o surpriza placută: am fost repartizat pe rolul Don Jose în distribuţia spectacolului de Carmen, spectacol pentru examenul de licenţă, care avea să fie pregătit în ultimul an de facultate (2002-2003). Cine credeţi dumneavoastră că a fost aleasă pentru rolul titular Carmen? Nimic întâmplător: viitoarea mea soţie, Julia! Imediat după întîlnirea noastră pe scenă, am invitat-o pe frumoasa „Carmen” la un restaurant din centrul oraşului Cluj-Napoca. După cum remarcaţi, nu am ratat a treia ocazie şi aşa a început povestea noastră şi marea iubire a vieţii mele, fapt pentru care le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut.
NIG: Julia, serios, ce a fost cu tine în perioada aceea. Adică destinul chiar te căuta.
JULIA: Întâlnirea noastră a fost ca şi aceea dintre două galaxii. Ne-am apropiat încet, dar sigur, până când ne-am contopit. Pe orbita parcursă ne-am mai “ciocnit” atât eu, cât şi Romeo, de diverse “obstacole”, dar nu există nimic mai presus de voinţa Celui de Sus. A fost ca şi o cursă la care săream amândoi obstacole, pâna într-o zi răcoroasă de toamnă, când m-a privit prima oară intens în ochi şi mi-a spus să am încredere în el. Ochii lui vorbeau. I-am citit atunci sufletul şi am descoperit un om curat şi sincer, alături de care am simţit că voi avea norocul să parcurg un drum neasemuit de frumos.
Noi trebuia să ne întâlnim cu aproape cinci ani mai devreme, în anul 1998, tot pe scenă, într-un spectacol cu musicalul „West Side Story”, în care urma să cântăm rolurile principale: Maria & Tony. Interesant este faptul că acţiunea se petrece în mediul imigranţilor din America „I like to be in America” şi prezintă o poveste de dragoste modernizată dupa modelul shakespearian Romeo şi Julieta.
Nu a fost să fie atunci din cauza mea, pentru că nu am urmat ceea ce-mi dicta intuiţia, ci am ascultat de profesorul meu de canto şi am refuzat rolul. Aşa că am amânat întâlnirea noastră cu câţiva ani, când am fost redistribuiţi din nou în roluri titulare, de aceasta dată pe partitura extraordinarei opere „Carmen” de Bizet, de altfel celebră pentru tema iubirii ca destin care se pare ca îi urmareşte pe protagonişti. În Aria Florii, Don Jose îi mărturiseşte lui Carmen sentimentele sale profunde şi o întreabă: „De ce a trebuit destinul sa te scoată în drumul meu?” („Pourquoi faut-il que le destin l’ait mise là sur mon chemin?”).
Cred ca această amânare a întâlnirii dintre noi a fost totuşi parte a lecţiei de viaţă, care m-a făcut să apreciez în primul rând calităţile morale ale soţului meu, pe lângă vocea catifelată de care m-am îndrăgostit.
NIG: Julia, la 14 ani interpretai Ave Maria de Schubert şi Cavalleria Rusticana de Mascagni, la 18 ani Carmen de Bizet. Şi nu oricum, ci “Cu o voce puternică, bogat timbrată, întinsă ca diapazon, tânăra cântăreață a punctat cu suficientă elasticitate multitudinea de trăsături caracterologice ale personajului Carmen: temperamentul năvalnic și o energie de persuasiune impresivă care caracterizează atât personajul în sine, dar, se pare, ține și de caracterul interpretei. Buna stăpânire a registrelor vocale a fost un avantaj definitoriu al întregii interpretări, interpreta situându-se cu aceeași siguranță la diversele nivele ale înălțimii sonore.” (Oleg Garaz, Ziua de Cluj)
V-am ascultat cu emoţie şi deosebită plăcere în Hollywood.
Când v-aţi gândit prima oară că Pop-Opera ar funcţiona perfect între voi doi?
J&R: Mulţumesc, dragă Nuţa pentru cuvintele frumoase. Muzica a fost salvarea mea. În condiţiile în care părinţii mei s-au desparţit când aveam trei ani, muzica a constituit alinarea singurătaţii şi descoperirea menirii mele. Este ca şi o misiune, ca un leac pentru cei care au nevoie de mângâiere. Meloterapia sau vindecarea sufletului prin muzică reprezintă un proiect pe care am să-l dezvolt cu o ocazie viitoare. Dumnezeu a fost generos cu noi, iar noi ne simţim ca şi nişte mici apostoli înzestraţi cu har, pe care trebuie să-l dăruim.
Pop Opera (cu Romeo şi Julia Saleno) a fost un proiect care s-a născut odata cu zorii zilei şi ai vieţii noastre de cuplu, în prima noapte albă pe care am petrecut-o alături, făcând planuri de viitor, planuri de viaţă şi de carieră deopotrivă. În acea noapte albă am luat decizii majore şi ne-am făcut promisiuni pe care le-am respectat şi care s-au materializat: ne-am căsătorit, am rămas însărcinată, a urmat spectacolul cu opera Carmen si s-a născut Pop Opera cu Romeo şi Julia Saleno, un duet romantic, de dragoste. Cântecul nostru s-a născut din iubire pură şi acesta este mesajul pe care dorim să-l transmitem umanităţii, spre elevarea spiritului, spre înălţare.
NIG: Pentru voi doi viaţa este într-adevăr o scenă. V-aţi cunoscut pe scenă, tot aici v-aţi îndrăgostit, iar Dorian, copilul vostru este alături de voi, tot pe scenă. Julia tu eşti pasionată de misticism. Romeo, la un moment dat tu erai pasionat de medicina veterinară. Cum ar fi fost dacă nu ar fi fost muzica?
Julia: Adevărat, pentru noi toţi viaţa este o scenă. Puţini însă realizează asta, probabil pentru că nu vedem regizorul şi nu cunoaştem regia. De aceea mulţi se răzvrătesc împotriva destinului, în dorinţa de a realiza ambiţii „măreţe”. Însă de multe ori când reuşita acestor planuri nu este „în cărţi”, efortul este zadarnic, uneori chiar fatal. Rugăciunea şi intuiţia ne conduc pe căile ce ne-au fost predestinate. Dă-mi Doamne ce ştii tu că este bine pentru mine, deschide-mi calea pe care să merg, dă-mi semne! Domnul Isus şi părintele Arsenie Boca nu s-au opus celor scrise, ci şi-au urmat calea, chiar dacă primul s-a sacrificat prin martiriu, pentru curăţarea păcatelor oamenilor, iar părintele Arsenie Boca, deşi i s-a propus, nu a mai ţinut sfânta liturghie nici chiar pe ascuns, după ce comuniştii i-au interzis acest lucru. Mai întâi a fost cuvântul, iar cuvântul a fost sunet, iar sunetul e cu noi de la facerea lumii: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Sfânta Evanghelie după Ioan).
De asta nu ştiu să-ţi spun cum ar fi fost dacă nu ar fi fost muzica. Probabil tăcere, multă tăcere… ca şi când creaţia nu ar mai exista.
Romeo: Eu iniţial doream să devin pădurar, deoarece iubeam caii şi îmi plăcea să umblu călare prin pădure, să ascult păsările cântând, să le imit fluierând şi să petrec timpul în natură.
Tata însă, fiind veterinar, a reuşit să mă convingă în prima fază ca să-i urmez paşii. La finalul Facultăţii de Medicină Veterinară, la un pas de luarea licenţei ca medic veterinar, am hotărât singur ce vreau să fac. Am abandonat cei aproape şase ani de studiu al medicinei, plus patru de liceu veterinar şi am luat-o de la capăt, dând examen la Conservatorul de Muzică din Cluj-Napoca, unde am intrat din prima cu bursă şi fară ca să fiu nevoit să plătesc această a doua facultate, pentru că nu o încheiasem pe prima. Cu soţia mea ne-am cunoscut pe scenă, la începutul anului cinci de Facultate, în timpul repetiţiilor cu opera Carmen de Bizet. Am trăit intens jocul pasional Carmen – Don Jose, şi m-am implicat în rol nu doar ca şi artist, ci ca om. M-am îndrăgostit de Julia şi aşa am rămas până acum, iar povestea noastră continuă. Ne bucurăm de fiul nostru, Dorian, care ne surprinde de la o zi la alta cu calităţile sale vocale şi artistice. A moştenit o voce puternică şi un ambitus larg, precum şi calităţi de comediant. Dacă aveţi curiozitatea şi plăcerea, puteţi să îl ascultaţi pe Dorian Saleno pe site-ul Youtube.com şi deasemenea puteţi să îi urmăriţi activitatea pe pagina sa de like de pe facebook „Dorian Saleno – Musician”
NIG: Sunteţi astăzi în Las Vegas. Unde cântaţi acolo?
J&R: Când am revenit a treia oară în capitala internaţională a entertainmentului am lăsat ancora aici. Prima dată am fost în Las Vegas în anul 2011, când am fost premiaţi pentru „recunoaşterea performanţelor artistice excelente” în cadrul Galei celebrităţilor româno-americane de către Consulatul General Onorific al României, prin D-na Consul Lia Roberts şi de către Proffesional Celebrity (în colaborare cu TVR Internaţional, Asociaţia Doina – America, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe).
Las Vegas este oraşul cu două feţe, mai degrabă cunoscut drept „Sin City” („Oraşul păcatelor”), decât oraşul liniştit pe care îl îndrăgim noi. Un oraş cu o populaţie aproximativ cât cea a Bucureştiului, cu o infrastructură de invidiat, cu bulevarde largi, dintre care se remarcă strălucitorul Las Vegas Boulevard sau Stripul, bulevardul hotelurilor si al cazinourilor de lux, locul asociat dealtfel cu denumirea de „Sin City”.
Această zonă este prima faţă a oraşului, cea a distracţiilor, a entertainmentului, care freamătă de turişti veniţi să petreacă şi să cheltuie deopotrivă banii in vacanţă.
Cealaltă faţă a oraşului este tot ceea ce se întinde de-o parte si de alta a Bulevardului Las Vegas, a Stripului, parcuri cu terenuri de tenis si baschet gratuite, malluri, zone liniştite cu apartamente, case, vile, ranchuri si chiar ferme, toate în mijlocul deşertului, sub soarele dogorâtor unde mii de ani nu a fost posibilă vieţuirea, într-un podiş situat la circa opt sute de metri altitudine, înconjurat de o centură de munţi, unde se poate schia iarna şi răcori vara.
Există propuneri din partea unor agenţii, care se vor concretiza în viitorul apropiat prin concerte pe care aceştia ni le vor organiza. Aici în America şi nu numai, pentru a depăşi stadiul de a concerta în comunităţi, pentru îndrăgiţii noştri fraţi români, ai nevoie de impresar (agent). Acesta face toate aranjamentele, iar noi ca şi artişti aştepăm să dăruim iubirea noastră prin muzică, tuturor celor care ne primesc.
NIG: Vorbeam cândva despre Miami sau New York? Înca vă mai gândiţi să vă stabiliţi undeva?
JULIA: Miami rămâne dragostea noastră, paradisul plajelor splendide, cu apă caldă, curată şi alcalină, cu aer umed, prielnic corzilor vocale. Este oraşul vacanţelor de vis şi al inspiraţiei artistice, al unor minunate rasărituri de soare. La Miami am avut onoarea să cântăm în faţa alteţelor regale sârbeşti, Prinţesa Katherine si Prinţul Alexander şi a primarului oraşului Miami, Dl. Thomas Regalado.
New York este capitala lumii, capitala statului imperiului, aşa numitul „Empire State”.
Este oraşul în care atunci când am aterizat prima dată în anul 2002 am fost tentată sa rămân. Am stat atunci aproximativ patru luni, din care vreo trei am predat canto în festivalul de vară „French Woods Festival of the Performing Arts”, de altfel considerat şi cel mai mare summer camp din State. La acea vreme French Woods Festival dispunea de şapte teatre în aer liber, dotate cu aparatură de ultimă generaţie şi în fiecare seară se ţineau spectacole în fiecare teatru simultan. La acest festival, unde vin pe lângă multe celebrităţi şi oameni pasionaţi de artă şi muzică, am avut bucuria ca să aud numele viitorului meu soţ, Saleno. Întrebată fiind de unde vin, am răspuns că sunt din România, iar atunci interlocutoarea mea americancă m-a privit cu admiraţie şi mi-a spus că a fost placut impresionată de prezenţa şi prestaţia tenorului român Saleno pe scena de la Kennedy Center of the Performing Arts, din capitala Americii, Washington DC, care avusese loc anul precedent, 2001, în cadrul concursului internaţional Operalia a maestrului Placido Domingo. Acesta este considerat dealtfel cea mai remarcabilă competiţie de acest gen, prin simplul fapt că doar pentru a ajunge acolo, trebuie mai întâi să treci de o preselecţie, unde trimit înregistrări câteva mii de solişti din întreaga lume.
În cadrul festivalului „French Woods” am avut tangenţă cu multiculturalitatea americană şi am cântat în recital alături de pianistul de origine rusă, prof. dr. Alexander Chernyshev, de la Universitatea din Minnesota, care m-a acompaniat cu desăvârşită măiestrie. Cu acea ocazie, pe lângă arii din opere, bineînţeles nu a lipsit Habanera din „Carmen”, am făcut cunoscut şi repertoriul românesc prin lieduri de Tiberiu Brediceanu, un compozitor a cărui creaţie muzicală este de inspiraţie folclorică şi a cărui figură este legată de fondarea Teatrului Naţional, a Conservatorului şi a Operei Române din Cluj, scenă pe care am debutat în rolul titular din opera Carmen de Bizet.
Am fost invitată şi în anul următor să predau în cadrul Festivalului din New York, dar atunci aveam planificată nunta noastră şi spectacolul de Carmen. Am revenit în 2004 la New York alături de soţul meu, unde am primit o bursă de master class oferită de celebra soprană Renata Scotto şi am continuat studiile cu tenorul David Bender, solist al New York City Opera si cu Charles Riecker, fostul director artistic de la Metropolitan Opera, cel care mi-a confirmat calitaţile vocale şi faptul că nu am pasaj, adică nu se aude trecerea mai dificilă de la mediu la acut, pe care aş asemăna-o cu saltul de pe o stâncă pe alta, pe care trebuie să-l execuţi fără să se vadă efortul, cu o bună pregătire tehnică si antrenament, fără de care este riscant şi sunt mulţi cântareţi celebri, care la vârsta noastră şi-au pierdut vocea, exemplul cel mai cunoscut fiind Maria Callas „grecoaica” născută la New York, in Astoria.
In anul 2011 am fost invitaţi la New York, unde am cântat în cadrul Festivalului Românesc organizat de Dl. Ştefan Minovici pe Broadway. Cu acest prilej ne-am facut prieteni minunaţi, Fam. Nicole si Iulian Popa de La New York, Crina şi Sarju din Orlando, Florida, care sunt fani adevăraţi şi care ne-au onorat cu prezenţa mai apoi, la Concertul din Central Park, din toamna aceluiaşi an, sub egida ONU, unde am primit titlul de „Ambasadori ai Pacii”.
Şi ca să-ţi răspund la întrebare, noi nu încercăm să ne stabilim undeva, noi suntem călători în pribegie. Călătorim de când ne ştim şi ne urmăm misiunea pentru care am venit cu harul sacru (vocea) în această lume. Azi suntem aici, dacă aici e nevoie de noi, mâine dincolo, iar acasă este peste tot. Dar casa din sufletul meu este şi va rămâne patria mamă, România. Casa adoptivă este America, iar ca şi faţă de orice mamă adoptivă purtăm recunoştinţă pentru faptul că ne-a recunoscut ca şi talente excepţionale prin acordarea rezidenţei pentru calităţi artistice extraordinare.
NIG: În Miami aţi cântat la un dineu de caritate oferit de Casa Regală a Serbiei, aţi fost invitaţi la evenimente alături de Depardieu şi Sophia Loren, la diferite recepţii prezidenţiale, de numele vostru se leagă nume celebre precum Placido Domingo, soprana Renata Scotto, tenorul David Bender (solist al New York City Opera), Charles Riecker, directorul artistic la Metropolitan. Apoi Organizaţia Naţiunilor Unite, Broadway, ICR… Şi totul a început undeva, pe Câmpia Libertății, unde Ion Bocşa i-a recomandat lui Romeo să ia lecţii de canto. Şi după un spectacol la Paris unde, printre altele, ai intrepretat şi O sole Mio; după reacţia fantastică a publicului ai ştiut că aceasta este calea.
Julia, tu ai avut nevoie de o a treia întâlnire pentru a realiza că atunci când este dat să fie, este… Ce urmează?
JULIA: Numai Dumnezeu ştie! Urmează ziua de mâine, un dar de la Dumnezeu, un privilegiu că o apucăm, că este încă pace şi vă îndemn să ne rugăm pentru viitor. Să dăruim iubire pentru ca să compensăm energiile negative, ura, să echilibrăm fluxul energetic, altfel toată lumea se va stinge, se vor omorî unii pe alţii. Totul s-a născut prin şi din iubire şi nimic nu poate supravieţui fără ea. Eu personal ţin cont de intuiţii şi de premoniţii, care consider că sunt insuflate de divinitate.
Din punct de vedere muzical, urmează cursul destinului, pe care nu-l cunosc. Dar pot să-ţi spun că pregătim un turneu de colinde pentru Crăciun, la care invităm pe toţi fraţii noştri români să ni se alăture şi să ne bucurăm împreună de colindul strămoşesc, din an în an, cu voia Domnului. Voi cânta în primă audiţie în America, compoziţia mea intitulată „Colind pribeag”, care anul trecut a răscolit sufletele românilor din comunităţile australiene.
Vă invit de asemenea să vă alăturaţi listei noastre de prieteni şi fani pe paginile noastre de Facebook:
Julia Saleno, Romeo Saleno şi pe pagina de like Romeo & Julia Saleno, unde vom posta în curând informaţii despre datele şi locaţiile viitoarelor concerte, la care vă aşteptăm cu drag.
Mulţumim Nuţa pentru acest interviu. Felicitări pentru frumoasa ta creaţie literară şi vocea placută cu care ne-ai încântat la Holywood, Florida, în concertul cu prietenul nostru drag, Ovidiu Scridon.
„Carpe diem!” adică „trăieşte clipa”, într-un mod raţional şi fiţi buni.
Vă doresc tuturor să aveţi o viaţa binecuvântată şi nu uitaţi să iubiţi.
Mai multe despre Romeo şi Julia Saleno puteţi afla dând click aici:
http://www.romeo-julia-saleno.com
