Gabriel Pleșea: 25 de ani de la „Revoluție“: „Eu comunist?“

de Gabriel Pleșea

„Eu am făcut Revoluția!“, a răspuns răspicat Ion Ilici Iliescu, cu tupeul său tipic bolșevic, la învinuirea că este comunist pe care i-a adus-o vice-președintele PSD Ioan Rus la ședința extraordinară a Comitetului Executiv al PSD, convocat pentru analiza rezultatului la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014. Conștient că „în mai multe țări foste comuniste social-democrații au rămas succesorii în drepturi și obligații ai fostelor partide comuniste“, Ioan Rus a argumentat că Ponta a pierdut în fața lui Iohannis din cauză că PSD este încă perceput ca un partid comunist. Imaginea este întreținută și de aflarea la cârma partidului, chiar dacă în postura de președinte de onoare, a lui Ion Iliescu, cel care a patronat transformarea PCR, prin filiera FSN, PDSR, PSDR, la actualul PSD. Ioan Rus i-a spus lui Iliescu în față că eticheta de comunist i-a transmis-o și lui Ponta, care, deși prea tânăr ca să fi fost membru PCR, a fost  perceput astfel de electoratul „excedentar“, care l-a preferat pe outsiderul Klaus Iohannis la Președinția României. Ion Iliescu s-a enervat și i-a atras atenția lui Ioan Rus, dar și celorlalți din conducerea PSD, că el a „făcut Revoluția“.

   Afirmația lui Ion Ilici Iliescu este extrem de gravă. Ea neagă caracterul anticommunist al  revoltei populare din Decembrie 1989, avansând ideea că prăbușirea regimului ceaușist  ar fi fost o acțiune a unei singure persoane – Ion Ilici Iliescu – pornită de la o reglare de conturi cu un dictator care a „întinat, doar, idealurile socialismului“. El, Iliescu, avea să repună valorile acelor idealuri la locul cuvenit. Pentru a-și atinge scopul, el a orchestrat deturnarea Revoluției  în favoarea unui kitsch de perestroikă, menit să asigure menținerea privilegiilor obținute de ciocoimea comunistă în timpul dictaturii. Afișând postura politicianului „sărac, dar cinstit“, Ion Ilici Iliescu a dirijat blocarea retrocedărilor proprietăților confiscate de comuniști, a favorizat cadrul legal pentru absolvirea torționarilor și securiștilor de crimele comise în timpul dictaturii și a patronat înavuțirea fidelilor criptocomuniști. Astfel pârghiile puterii postdecembriste au rămas în mâinile eșaloanelor doi și trei ale Partidului Comunist Român. Din acest punct de vedere, Ion Ilici Iliescu ar putea să-și refrazeze afirmația „Eu am făcut  Revoluția!“ în „Eu am furat Revoluția!“.

   Acum, la 25 de ani de la „evenimente“, \n ciuda sutelor, dacă nu miilor de mărturii, dezvăluiri, investigații, analize și volume dedicate Revoluției române, se înregistrează o intensă rescriere a istoriei. În spectrul politic, membrii PCR, după o perioadă de „purgatoriu“ facilitat și de neadoptarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara și a Legii lustrației, au revenit de-a lungul anilor în formațiile politice postdecembriste. Membrii din nucleul „dur“ al PCR-ului și-au reluat nestingherit activitatatea în formația „reformată“ de Ion Ilici Iliescu în succesiunea FSN, PDSR, PSDR până la actualul PSD. Membrii din eșaloanele inferioare ale PCR – marea masă creditată la patru milioane – au populat, cu voie de la prefectură, puzderia de partide apărute  imediat după Revoluție, inclusiv renăscutele partide istorice, PN} și PNL. În plan economic, s-au distins în special reprezentanții Securității, care, prin pârghiile pe care le dețineau deja în instituțiile financiare și de comerț, au beneficiat de o așa-zisă privatizare a activelor industriale, de energie  și bancare. Peste noapte au apărut o puzderie de milionari care nu au putut justifica în mod credibil, nici până în ziua de azi, sursa imenselor lor averi. În sfera societății civice, intelectualitatea română, de asemenea, s-a adaptat cu greu la coordonatele democrației. După rușinoase rabaturi la conștiința personală și colectivă în timpul comunismului, dalmațienii postdecembriști au invocat rigiditatea regimului – cel mai dur din tot lagărul socialist – pentru a-și motiva colaborarea cu structurile odiosului sistem „socialist“. Cu toate păcatele colaboraționiste, mulți dintre ei s-au menținut în pozițiile cheie ale culturii, ba chiar  și-au rotunjit portfoliile administrative cu sinecuri simultane pe la șefia uniunilor sau pe la ambasade. Lozinca lor preferată a fost „rezistența prin cultură“. Cei care i-au demascat – precum Paul Goma – au fost interziși de la publicare și ostracizați.

   Din fericire spiritul civic nu a dispărut cu totul. În mod neașteptat, tinerii României par să nu se mai lase manipulați, așa cum au fost părinții lor – generația sacrificată în anii negri ai comunismului – și nu mai cred în lozincile triumfaliste, asemănătoare celor din dictatură, potrivit cărora totul e bine în }ara Românească. Dovada este participarea tineretului în număr mare la turul doi al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014. În marea lor majoritate tinerii au votat împotriva candidatului PSD, Victor Ponta, optând pentru Klaus Iohannis,  un candidat din afara structurilor politice. Cu această ocazie, Iliescu și PSD-iștii săi au putut constata că epoca „democrației originale“  – în care s-a dat liber la furtul din bogăția națională – începe să apună. La demonstrațiile anti-PSD din timpul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 s-a strigat „Jos comunismul!“ și „Jos Ponta!“, semn că la 25 de ani de la evenimentele din 1989 mesajul străzii a rămas la fel de tranșant ca atunci. Cu tot furtul lui Ion Ilici Iliescu.