Răzvan Constantinescu: Culmea penibilului
de DR. RĂZVAN CONSTANTINESCU
Este incredibil pe mâna cui a ajuns țara asta. Oricât l-aș fi considerat de nătăfleț pe Primul Ministru, domnul Victor Ponta, n-aș fi crezut să-l văd într-o situație atât de jenantă într-un dialog. Am urmărit înregistrarea video a discuțiilor de la Palatul Cotroceni referitoare la proiectul de lege vizând reducerea CAS cu cinci puncte procentuale și m-am îngrozit de amatorismul, inconștiența și seninătatea ignorantă a șefului executivului și a Ministrului de Finanțe, doamna Ioana-Maria Petrescu. Orice privitor cât de cât educat, a putut observa următoarele:
1. Primul Ministru și Ministrul de Finanțe au venit la discuție total nepregătiți. Parcă ar fi vrut înadins să se facă de râs. știi că ai negociere cu unul dintre cei mai redutabili – mai ales prin ticăloșie și lipsă de scrupule – interlocutori și vii fără să ai cele mai elementare noțiuni despre subiectul în discuție, fără nicio argumentație pregătită, fie ea și mincinoasă (așa cum ne-au obișnuit), fără nicio logică a proiectului de lege propus? Bun, e o lege populistă, cu vădite intenții electorale, dar, chiar și-așa, o fundamentare putea fi încropită. Eu cred că și Traian Băsescu a fost șocat de o asemenea imprudență neghioabă, de asta era așa moale pe tot parcursul dialogului.
2. Președintele ilegitim a fost, îmi pare rău că trebuie să recunosc, impecabil pe toată durata întrevederii, exceptând ultimul minut când „și-a revenit” atacându-l ciobănește pe Călin Popescu-Tăriceanu care nu era de față. Trecuseră deja 25 de minute și efectul abstinenței semiorare începuse să se manifeste prin tremorul gândirii anticipându-l pe cel al membrelor. Nu este adevărat ce a spus Victor Ponta imediat după încheierea discuțiilor, că Traian Băsescu a fost bădăran cu doamna ministru. A fost acid, dar a păstrat permanent limitele politeții. Nici n-ai cum fi prea agresiv când vezi ditamai ministrul că-i tremură bărbia de panică, ba chiar și alte componente în fotoliul de prost gust de la Palatul Cotroceni. Inocenta ignorantă, răpusă de cele mai simple și mai previzibile întrebări ale interlopului deghizat în președinte de țară, privea îngrozită în stânga, după ajutor, spre fratele mai mare, la fel de speriat și la fel de incompetent. Victor Ponta își masca incontinența urinară amenințătoare prin schimbarea frecventă a poziției picior peste picior, dar expresia facială de inspirație zootehnică era aceeași. Antologică va rămâne însă privirea de vițeluș consternat când l-a auzit pe Băsescu vorbind de „MTO”. „Ce naiba o mai fi și asta”, părea că se zvârcolește a gândire ultima sinapsă a premierului rămasă nestrivită de șlapii matelotului. După două secunde de uluială înghețată, Victor Ponta a reușit să îngaime: “Vom analiza și acest aspect, nu vă faceți griji!”
3. Oricât l-aș detesta pe Traian Băsescu, nu am cum să nu admit că i-a desființat pur și simplu pe cei doi membri ai executivului. Trecând peste senzația de jenă evidentă, sentimentul dominant devine însă îngrijorarea. Cum pot acești oameni gestiona treburile statului dacă și un nespecialist îi face praf, șterge cu ei pe jos? Ne mai miră acum nenumăratele decizii contradictorii sau pur și simplu inepte ale Guvernului? Ne mai surprinde incoerența, impredictibilitatea și caracterul aleatoriu și schimbător al măsurilor guvernamentale? Eu, de exemplu, ca cetățean implicat și interesat de sistemul sanitar, repetasem obsesiv o întrebare: de ce nu a fost reînființat și Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași alături de Institutul Inimii din Târgu Mureș dacă ambele fuseseră promise în campania electorală? Păi, acum nu mai pot pune această întrebare, că aș deveni și eu penibil: nu poți să te adresezi haosului prin coordonate! Oamenii ăia sunt acolo și iau decizii din praștie, cum le tună, la inspirație, fără nicio argumentație, fără nicio fundamentare, mai succint spus – fără nicio noimă. Există poate un singur fir călăuzitor, dar și acela pare încâlcit, înnodat, răsfirat și destrămat, interesul electoral.
4. Privindu-i pe cei doi cum palpită timorați, bâjbâind în întunericul neștiinței și lovindu-se la picioare de scaunele răsturnate de dependent în calea lor, am retrăit acea senzație de deznădejde pe care o resimt când doi studenți vin la reexaminare fără să fi citit, din nou, nimic. Dar, spre deosebire de studenții foarte slabi, care niciodată nu vor ajunge să ia decizii în privința vreunui bolnav, cei doi de astăzi conduc o țară! și atunci ce speranțe de însănătoșre să avem? Prestația lamentabilă a Primului Ministru și a Ministrului de Finanțe explică oarecum și atitudinea aparent condescendentă a impostorului care-i invitase, privirea lui care, în mod ciudat, exprima milă. Când prada-i prea ușoară, până și corbul se jenează s-o devoreze.
