Grigore L. Culian în dialog fără perdea cu actrița Claudia Motea, câștigătoarea Premiului de Excelență la Gala Celebrităților românești 2014

de Grigore Culian

Claudia Motea, actor, dramaturg, scenarist, producător, un om de teatru și film complet. In 1997 evoluai la Lincoln Center din New York in exceptionalul spectacol “Danaidele”, realizat de marele regizor Silviu Purcarete. Atunci te-ai hotarat sa ramai peste Ocean, in Canada. Ce te-a determinat sa iei acea decizie?

Totul pentru mine a început de fapt în New York, iar acest oraș minunat a fost pentru mine love at first sight! Am intrat în fascinația lui de cum am pus piciorul în aeroportul John F. Kennedy. Aerul, oamenii, tumultul aeroportului rezonau cu mine într-un mod cu totul altfel. Apoi a urmat marea bucurie de a avea douăsprezece reprezentații la Lincoln Center Theater Festival cu mega-spectacolul Danaidele! Ce putea fi mai culminant, mai vibrant decât acest moment?! Ca proaspăt absolventă a Facultății de Teatru și Film  făceam parte din echipa unui spectacol de teatru fabulos, jucam pe aceiași scenă cu Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Mariana Buruiană sub bagheta regizorală a marelui Silviu Purcărete! Da, trăiam momente magice pe Broadway unde în fiecare seară aveam un public cu o mie de spectatori… Apoi, tot în acel moment scurt am cunoscut un tânăr american și s-a înfiripat o idilă între noi ca-n povești. Mai aveam puțin și credeam că pot trăi din plin a fairy tale cu un adevărat Prince Charming dacă problema vizei nu m-ar fi stresat atât de mult. A trebuit să aleg între a mă întoarce în România sau a merge în Canada.  Dacă mă întorceam în România stăteam doar puțin timp și urma să plec în Franța. Eram în turneu în New York când am primit acceptul să studiez la Sorbonne 4 în Franța, dar am decis să plec în Canada, în acea lume nouă ce se apropia cel mai mult de America, dându-mi un adevărat sentiment al libertății depline. În concluzie, am rămas pe continentul american pentru o viață mai bună, mai luminoasă în care orice om care emigrează crede și speră că o va trăi din plin.

Cativa ani mai tarziu, ai revenit in Romania, unde, as spune, ai luat-o de la capat. Ce ai invatat din experienta canadiana? Care au fost momentele cele mai grele in anii petrecuti peste Ocean? Dar cele mai frumoase?

Am locuit în Canada aproape zece ani, timp care a fost îndeajuns ca inima mea să învețe  și să vrea  să bată și în ritm canadian. Canada e țara-mamă adoptivă pentru mine care m-a ajutat să mă definesc ca artist și să-mi valorific principiile de viață, atât ca om dar și ca artist. Emigrarea , prin definiția ei este o renaștere. Dacă nu simți acest lucru, nu vei reuși să te adaptezi și să trăiești fericit într-o nouă lume, într-o societate care trebuie să te accepte , să te asimileze și pe tine, nepunându-ți emblema de intrus sau de n-ai ce căuta aici! Experiența mea canadiană , mai exact, m-a ajutat enorm să conștientizez condiția mea umană și să prețuiesc pe de-a-ntregul ce-mi oferă viața. Impedimentul major la mine a fost limba engleză. La început nu vorbeam engleza, deci sursele mele de comunicare erau super diminuate. După acea glorie frumoasă avută cu spectacolul Danaidele de pe Broadway, am devenit un om simplu, care deși părea luminos și încă zâmbea, nu se putea exprima, în primul rând. Apoi, a urmat lupta de a supraviețui, de a-mi face un drum, un loc pe care nu-l doream oricum și oriunde. De ce acest lucru?  Iubesc și respect oamenii, și tocmai de aceea am nevoie de un loc frumos unde pot exista și creea… și eu am nevoie multă de iubirea oamenilor. Cred că sunt într-un proces continuu de a dărui și primi pentru a funcționa la parametrii reali. Care au fost momentele cele  mai grele în anii petrecuți peste ocean? Da, au fost!…Îmi place însă să-mi amintesc numai despre momente frumoase. Aveam 27 de ani  și am emigrat singură. Am rămas în New York în fața hotelului Beacon pe Avenue 72 cu o valiză și făceam frenetic semn din mâini la colegii- actori din autocar care plecau spre aeroport. N-aveam decât douăzeci de dolari în buzunar. Peste o mie de dolari îi trimisesem acasă mamei care era foarte bolnavă. Voiam să fiu sigură, că orice s-ar întâmpla cu mine, mama va avea măcar acești bani să supraviețuiască pentru o perioadă. Periplul emigrării mele a fost ca vânzătoare în florării, chelnăriță în pizzării și restaurante, babysister, până când mi-am însușit limba, am început să scriu și să joc piese de teatru. În Canada, mai exact Londra Canadei, mi-am înființat o companie de teatru și paralel, urmând cursurile unui institut psihologic am devenit drama teacher. Am fost actriță și activam prin compania mea, iar concomitent predam drama în sistemul privat Montessori. Cel mai frumos moment al meu a fost când am simțit din plin recunoașterea și acceptarea mea ca artist în comunitatea canadiană. Premiile obținute în actorie, dramaturgie, nominalizarea la premiul de excelență în teatrul canadian justifică fără echivoc acest lucru.

Cat de greu a fost sa te recuplezi la teatrul romanesc si cum ai folosit experienta canadiana pentru a reveni pe scenele din tara dupa mai multi ani de pauza?

Dacă stau bine și mă gândesc, din zi în zi realizez și mai mult motivul întoarcerii mele în România… Pe lângă acel dor acerb de acasă, mi-am dorit mult să joc în limba română. Am plecat imediat după absolvirea facultății, doar după o scurtă ucenicie de trei luni la Teatrul Național din Craiova unde s-a pregătit premierea spectacolului Danaidele. Am jucat timp de zece ani numai în limba engleză…Da, îmi doream să mă exprim și românește. Era un strigăt lăuntric ce nu mă mai lăsa liberă. Experiența mea din Canada și din America, de altfel, pentru că eu am jucat și în Los Angeles, mă ajută să abordez altfel proiectele teatrale și cinematografice, îmi dau încredere de reușită și mă motivează la nivelul valorii înalte. Prefer să realizez producții independente și să urmez principiul colaborării. Sunt un spirit prea independent  ca să fiu angajata unui teatru și să ramân blocată în acel sistem. Romania Film, o instituție pe care eu o iubesc mult mi-a oferit posibilitatea să prezint unul din spectacolele mele de succes Iubește-mă… America! în cinematografele din București și din țară. Alte colaborări am avut cu Teatrul de Comedie, Nottara , Teatrul Evreiesc de Stat și alte  teatre importante din țară. Nici unde nu e ușor să te impui, dar acum, dacă am hotărât să râmăn în țară, sunt plină de optimismul unei frumoase reușite.

Te-ai gandit vreodata sa renunti la teatru si sa-ti folosesti calitatile pentru a face altceva?

NICIODATă!!! Am fost nevoită să decurg la alte variante pentru a putea supraviețui ca emigrant într-un mod decent, dar niciodată nu m-am dezis de arta mea. Tot ceea ce făceam, avea un scop precis, acela de a ajunge să joc și să mă exprim artistic.

Care au fost oamenii care au avut un impact pozitiv asupra carierei tale?

Sunt un om care m-am format singur…Da, singură am început să mă duc la teatru…m-am încăpățânat cu stoicism când ai mei mi-au interzis să dau la teatru…singură am decis să părăsesc orașul natal, mic de provincie  și să vin în București…Publicul, chiar de atunci când jucam ca actor amator sau ca absolventă de școală populară de artă m-a susținut…Sunt destui oameni care au venit la mine și m-au sfătuit să nu fac altceva decât teatru… Până acum oamenii cu cel mai pozitiv impact în cariera mea artistică într-o ordine cronologică sunt: Virgil Ogășanu, Ruxandra Sireteanu, Silviu Purcărete, Terry Todd, Geo Saizescu, Alecu Croitoru, Marius Iurașcu, Shari Hoffman, Dennis Dreith, Ioan Cărmăzan!

Revenita in Romania, ai reusit sa te impui si sa joci sute de spectacole atat in tara cat si in strainatate, ai scris piese de teatru, scenarii si ai realizat emisiuni de televiziune. Care au fost momentele de varf dupa intoarcerea in tara?

Am avut o perioadă de tranziție de aproape trei ani. Am călătorit mult în Europa și am avut câteva spectacole și în State. Nu pot spune că m-am impus în România, pentru că de când m-am întors am fost destul de nehotârâtă în privința repatrierii mele. știu că sufletul meu e descătușat acum, după această revenire acasă, dar nu cred că aș putea trăi doar în România. Am avut realizări frumoase și aici în ultima perioadă, dar pentru că am mereu posibilitatea de a pleca și juca și în afara țării, nu pot spune Nu proiectelor externe. Spectacolul-film Iubește-mă…America! scris în colaborare cu regizorul Alecu Croitoru, unul dintre pilonii de bază ai cinematografiei românești a avut menirea de a mă purta prin multe țări, bucurându-se totodată de mare succes românesc. Recent am terminat filmarea la scurt metrajul KANDY, al cărui scenariu e semnat de mine și de artista Mariana Pachis. În acest film cunoscutul cântăreț Adrian Enache își face debutul cinematografic, în rol principal masculin alături de personajul central feminin jucat de mine.  Da,  cred că va fi de bun augur pentru Adrian Enache această implicare în film pentru că este un artist și cu valențe mari actoricești. Revenirea mea acasă a avut mai mult menirea de a reîntâlni și  stabiliza relații pe viață cu niște oameni de aur. Mare prinos de recunoștință regizorului Maestru Alecu Croitoru! Întâlnirea din acest an cu regizorul Ioan Cărmăzan, cel care prezidează Uniunea Artiștilor și Realizatorilor de Film din România, instituție fondată de regretatul Sergiu Nicolaescu a avut un impact de substanță asupra mea. Prezența acestui regizor a stat la temelia întregului meu act artistic în acest an, Ioan Cărmăzan fiind și profesorul meu la masterat unde urmez cursurile de dramaturgie cinematografică. Am scris un scenariu de lungmetraj care va fi regizat de domnia sa. Sunt într-o ipostază de scenarist, actor-protagonist având șansa să lucrez cu o distribuție de aur, și semnez și ca producător de film. Cred că acest vis cinematografic reprezintă un punct-cheie al vocației mele artistice care este similar cu o escaladare pe Everest. Am atras deja mulți oameni de talent în acest proiect, incluzând și pe compozitorul american Dennis Dreith, președintele Federației Americane a Industriei Muzicii de Film, el urmând să scrie muzica filmului…Astea sunt momente de vârf pe plan artistic! Dar noi, suntem în primul rând oameni. Pentru mine, omul trebuie să fie într-o corespondență cu profesia lui. Poți fii super deștept, super talentat, super bogat, dacă n-ai calitate umană, nu contezi pentru mine nicicum. Adă-ți aminte, de prima noastră întâlnire telefonică, dragă Grig! Cât de frumos mi-ai vorbit și cât de nobil m-ai tratat! N-o să uit niciodată mâna întinsă de tine pentru a reobține viza de America. Era în 1999, eram în Toronto și-mi doream mult să vizitez din nou New Yorkul, lucru imposibil pentru mine pentru că încă nu primisem actele de Canada. știam de tine ca personalitate, dar atunci te-am descoperit ca Om.

Care este programul zilnic al omului de teatru Claudia Motea?

Nu am un program zilnic, o rutină bine stabilită. Mă pliez după nevoi…repetiții, întâlniri, interviuri, filmări, treburi personale de rezolvat. Uneori timpul parcă n-ar avea răbdare, alteori timpul pare generos…Am o păsărică mică, pe Ciripel, un papagal african pe care l-am primit ca dar la ultima filmare , el fiind și personaj simbol al filmului Kandy. Are permanent ușița deschisă la colivie… Sincer mă doare că am o pasăre în colivie, dar nici nu știu ce să fac , nu-l pot da altcuiva. Da! și în fiecare zi găsesc timp pe care să-l petrec  cu maestrul Alecu Croitoru. O zi fără a-l vedea e mult mai săracă sufletește și spiritual pentru mine. Am câteva plante pe care le îngrijesc, iar acum de sărbători , împreună cu Maestrul Croitoru am semănat grâu…Acum aștept să pun un îngeraș în vârful bradului.

Ce iti place sa faci in afara de meseria pe care o iubesti atat de mult?

Dincolo de citit, ascultat muzică, văzut filme, îmi place să gătesc, să mă plimb și ,nu în ultimul rând, să merg la shopping. În timpul liber fac gesturi caritabile, ajut vecinii, vizitez copii în centre de  plasamente. Oamenii sunt sursa mea sufletească de inspirație!

Schimb subiectul si vreau sa vorbim putin despre spatiul cultural romanesc in general, deci nu numai despre teatru. Urmaresc emisiunile de televiziune din Romania si observ, cu tristete, ca micul ecran este invadat de subcultura: limbaj suburban agresiv, cuvinte inventate sau copiate din alte limbi, femei sumar imbracate, violenta fizica si verbala etc. Care crezi ca este cauza acestei explozii de nonvaloare si cum reusesti sa functionezi intr-un asemenea mediu ostil culturii?

Nu am o armă anume să lupt împotriva acestor lucruri indezirabile…Tot ce pot face e să-mi duc crucea mea cu credință și pasiune, să resping non-valoarea din preajma mea și tot ce creez să fie doar în slujba culturii și artei noastre românești, și nu numai…

Partea buna e ca oamenii vin la teatru si multe spectacole se joaca cu casa inchisa. Cum iti explici aceasta polarizare a actului de cultura, aceasta diferenta uriasa intre ce poti urmari “pe sticla” si ce se intampla pe scena unui teatru, chiar daca exista si emisiuni de televiziune de calitate?

România e o țară care se bucură de un public iubitor de teatru. Chiar așa e, în București, sălile teatrelor sunt pline! Teatrul românesc încă deține un loc important în conștiința și în sufletul românului. De obicei, a merge la teatru este și un mod de socializare. Iubirea pentru arta dramatică de pe scenă pare a fi infinită, nemuritoare și este o moștenire de la o generație la alta. Dacă  acasă accepți emisiunile din programul tv, pentru a vedea o piesă de teatru ești liber arbitru, tu vei face alegerea și vei merge să vezi piesa respectivă. Una e să-l vezi pe Florin Piersic la televizor , și alta e, să-l vezi, în carne și oase pe scena unui teatru. În plus, se realizează acea conexiune actor-spectator într-un mod live ce nu are aceiași dimensiune pe sticlă.

Pe 17 decembrie ai fost nominalizata la Gala Celebritatilor 2014, alaturi de mari personalitati romanesti precum presedintele ales, Klaus Iohannis, Simona Halep, Ruxandra Dragomir, Cezara Dafinescu, Maia Morgenstern, Jurgen Schunn, Florin Zamfirescu, Radu Beligan, Gheorghe Hagi, Andra si multi altii, unde ai primit un Premiu de Excelenta. Ce inseamna pentru tine aceasta recunoastere?

Un pas înainte! Un imbold de a continua! Un strop de iubire ca răspuns la marea iubirea ce o am pentru oameni, viață, lucruri!

…Onoarea de a fi alături de mari personalități românești, un cordial mulțumesc PR-ului meu de excepție, Clara Ilie. 

Numarul de azi al ziarului “New York Magazin” a aparut in ultima zi a anului abia incheiat. Vrei sa le transmiti un mesaj romanilor de peste Ocean sau de aiurea?

Dacă ar fi să țintesc cu inima un loc anume, aș ținti New Yorkul, precum Cupidon. și în acea săgeată aș înmuia toată iubirea și bunătatea ce există în ființa mea pentru ca toți oamenii să se iubească, să prospere și să devină și mai buni! Fie ca în Noul An să vi se realizeze visele dumneavoastră așa cum doriți! și când veți auzi despre un spectacol sau film cu/de Claudia Motea, să veniți cu drag și încredere, pentru că eu , ca Om și Artist trăiesc pentru voi!

La mulți ani, dragi români! La mulți ani, New York Magazin!