În grădina lui Ionel

de Ionel Cadar

Îmi place să admir natura, considerând-o parte din Creaţie, nu doar ca decor pentru activităţile umane şi rezervă de resurse pentru nevoile noastre zilnice.

Privind în jur, în tip ce umbli prin ţară, nu poţi să nu observi la tot pasul urme ale planului creator şi nenumăratele amprente lăsate de Autorul divin, ( munţi, văi, dealuri, câmpii etc.) care a umblat cel dintâi pe ele.

Undeva în curtea casei mele, într-un ghiveci de plastic, cresc mai multe fire de pătlăgică roşie. Nu-s decât niste plăntuţe firave la început şi nu-s deloc pretenţioase. Toarnă-le la rădăcină un pahar de apă şi în câteva săptămâni vei culege, una câte una, un coşuleţ de roşii mari, frumoase,, gustoase, şi hrănitoare.

De unde vin aceste roade? Dintr-un pumn de pământ în care ai plantat niste fire verzi de roşii cu câteva săptămâni în urmă? Cum? Nu ţi se pare uimitor? Planta este o uzină mică dar atât de complexă încât omul nu-i poate da replică. Tot ce mâncăm este sintetizat în mii de plante, fiecare după soiul lor, dar nu stă în puterea noastră să fabricăm una singură dintre ele, nu reuşim să sintetizăm nici cel mai simplu fruct. Singurul lucru pe care îl putem face este să le îngrijim şi să ne bucurăm de ele.                                           

Ne aducem aminte, oare, să atribuim Creatorului minunea vieţii, infinita varietate a naturii, şi să-i mulţumim pentru iubitoarea lui purtare de grijă?

Când stau în grădăna mea din Rontău, plină cu pomi, plină cu flori multicolore, cu legume mai cu seamă, cu iarbă deasă de un verde crud, am sentimentul bucuriei de viaţă şi de optimism. Când privesc cerul din grădină mi se pare mai albastru şi imensitatea boltei lui îmi face inima să se bucure iar sufletul mi se umple de o fericire neobişnuită pentru momentele petrecute lângă plantuţele mele pe care le asemuiesc cu niste copii de la o grădiniţă oarecare. Îi vezi cum cresc frumoşi zi de zi prin grija părinţilor, a educatoarelor şi mai cu seamă prin grija şi dragostea lui Dumnezeu.

Am iubit de mic copil pădurea, frunza, iarba verde care ne aduce oxigenul atât de necesar întreţinerii vieţii pe pământ. Iubesc copacii, pomii fructiferi, viţa de vie şi mai cu seamă plantele legumicole. Această dragoste faţă de natură s-a născut odată cu mine acolo lângă pădure în satul Dumuslău unde şi parinţii mei aveau o gradină frumoasă. Grădina parinţilor mei se deosebea de grădina mea prin aceia că avea gardul ( împrejmuirea ) făcut din tulpini de floarea soarelui, în rest era frumos, cu straturi aliniate pe care se găseau tot felul de plante legumicole, bine îngrijite.

Au urmat ani de “agricultură socialistă”când majoritatea tineretului de la sate s-a îndreptat spre oraşe, unde au îmbrăţişat industrializarea “excesivă”.                                    

Instinctul grădinăritului, pasiunea pentru această îndeletnicire nu mi-au dat tihnă nici la Oradea unde mă mutasem prin anii *60. Nu aveam în proprietate nici un metru patrat de teren pentru grădină deşi locuiam la casă. Dar am înfiinţat multe grădini de legume, pe terenuri virane, pe unde apucam şi pe unde vedeam pământ ne lucrat, pe malul Crisului Repede, pe malul pârâului Peţa din Oradea. Impreună cu prieteni şi rude apropriate cum ar fi: Ioan Milaş, Ştefan Cadar, Emilian Cadar şi altii defrişam câte o bucată de pământ, îl desţeleneam,îl săpam cu cazmaua, îl nivelam, îl împrejmuiam, intr-un cuvânt îl pregăteam pentru grădină şi când totul era gata, terenul scos din cele rele au venit autorităţile şi mi-au demolat totul.

În anul 1987 am vizitat timp de două săptămâni mai multe sate din Ungaria. Admirabil ce frumos se lucra pământul. Era curăţenie,ordine peste tot. Mulţi dintre locuitorii satelor ungureşti din acea vreme îşi infinţaseră micro-ferme agricole şi de creştere a animalelor. Rezultatele erau bune. In tot ce se mişca la sate, statul se implica cu tot felul de ajutoare.

După 1989, un gând, o dorinţă m-a preocupat, să fac si eu ceeace am văzut la vecinii noştri unguri adică să ifinţez o micro-fermă de creştere a animalelor. M-am pensionat, am cumpărat o căsuţă cu teren la ţară. Am construit un grajd, coteţe pentru porci şi păsări. Am cumpărat vaci de rasă pentru lapte,purcei si păsări pentru îngrăşat. Sursa de furajare era piaţa şi păşunea comunală. Producţiile erau bune, 20 de litri de lapte pe zi de la o vacă. Porcii erau frumoşi la 100-120 kg./ buc. Dar la ce bun aceste producţii dacă nu aveam piaţă de desfacere pentru produse. Fabrica de lapte din acea vreme prin centrele de preluare îşi bătea joc de producători cu preţuri de mizerie. Plimbam laptele în bidoane de 20 l la piaţă si de la piaţă acasă până când laptele se acidula şi nu mai era bun decât pentru porci. Cu porcii graşi umblam la toate abatoarele particulare şi de stat până scădeau în greutate. Trebuia să ai “pile” ca să poţi vinde porci graşi la preţuri slabe.

Asta era situaţia în anii 1993-1997 lucram mult, cheltuiam mult si profitul zero pentru care fapt am lichidat porcii, am vândut vacile şi afacerea s-a terminat. Aşa se întâmplă când nu te ajută nimini, când statul nu se implică cu nimic.

Pe lângă zootehnie în cei cinci ani cât am stat in satul Colonia Gepiu, m-am ocupat şi de grădinărit, pasiunea mea de o viaţă. Am făcut acolo în acel sat bihorean, în acel colţ de rai cum îi spuneam noi- o grădină frumoasă. Am plantat acolo în jur de 30 de pomi fructiferi din toate speciile care intrase pe rod când am vândut gospodaria. Via cu struguri de masă si pentru vin erau o frumuseţe. Parcă văd şi azi cum sătenii care treceau prin preajmă, se opreau-admirau iar uni chiar invidioşi spuneau: “uite ce face Cadar ăsta”.

Toate locurile din România sunt frumoase dar pentru mine grădina din acea vreme din satul Colonia Gepiu, poziţia ei pe harta comunei a fost cea mai frumoasă şi regret după ea.

Am ajuns prin străinătăţi unde am trăit şapte ani. Şi aici gândul tot la grădinărit. Pământul în statul în care sunt stabiliţi copiii mei, are o culoare roşiatică, este cam săracăcios parcă ar fi bauxită de Dobrești. Dar prin stăruinţă omenească şi putere dumnezeiască şi acest pământ poate fi amiliorat pentru a deveni roditor. Proverbul spune că nu este pământ rău ci numai lucrător nepriceput.

La casa copiilor unde locuiesc (Statul Georgia SUA) terenul fiind destul de mare, am înfinţat si acolo o frumoasă grădină de legume ba chiar si o livadă cu pomi fructiferi. Am desţelenit o suprafaţă de 250 m.p. teren care l-am fertilizat cu pământ negru de pădure şi cu pamânt de grădină din magazin.

Primăvara timpuriu am construit două mini solarii unde am produs toate răsadurile necesare grădinii. A urmat apoi parcelarea grădinii după culturile ce urmează a fi însămânţate sau plantate.

În primăvara anului 2006 am plantat în grădina cea de departe a lui IONEL un număr de peste 200 fire de rosii, 300 fire de ardei gras roşu, am însămânţat două straturi mari cu morcovi, un strat cu patrunjel, un strat cu păstrănac, 10 cuiburi de dovlecei, 10 cuiburi de castraveţi. Nu a lipsit porumbul pentru fiert, pepenii verzi, pepenii galbeni precum şi alte legume necesare în bucătăria românească. A fost muncă, am avut producţii bune dar cei mai important am avut satisfacţia unei munci împlinite.

Mă simt atât de bine şi aici la Rontău, unde trăiesc în prezent, reconfortat si odihnit parcă, după o zi de muncă lângă plăntuţele mele. Este fermecător, odihnitor, te simţi plăcut impresionat să vezi cu ochii tăi cum acele plăntuţe firave la început, cresc, înfloresc si dau roade. Ce poate fi mai frumos şi mai înălţător decât a te vedea lângă un pom sădit cu mâna ta si peste putin timp, încărcat de fructe, frumoase, gustoase şi hrănitoare.       

Aici la Rontău prin munca sătenilor și cu sprijinul Consiliului Local Sânmartin, umilul sat în care trona indolența a devenit un sat de nerecunoscut, cu case mari și frumoase, cu grădini înfloritoare, cu drumuri asfaltate, un sat în centrul căruia se înalță majestuos noua Biserică Ortodoxă care în prezent este la faza de acoperiș.

Stimate cititor, grădina de legume ori livada cu pomi fructiferi sunt adevărate izvoare de sănătate. Incearcă şi tu să infinţezi pe terenul din jurul casei, pe terasă sau balcon o mică grădină de legume. Ea te va substrage dacă eşti pasionat, de la activităţi plicticoase, sedentare, te va ajuta să scapi de stresul cotidian. Lucrând cu pasiune câte o oră-două dimineaţa sau seara, lumina soarelui ne va conferii bună dispoziţie sub acţiunea razelor ultraviolete ale soarelui organismul nostru sintetizează vitamina D, atât de necesară pentru sănătatea sistemului osos.

Este bine ştiut, stimate cititor că legumele şi fructele de casă sunt produse cu adevărat organice şi ecologice, sunt dulci, aromate, mult mai gustoase şi hrănitoare.

Toate aceste bunătăţi, toate roadele grădinilor noastre vin de la Dumnezeu Creatorul căruia îi atribuim minunea vieţii, infinita varietate a naturii şi îi mulţumim pentru iubitoarea lui purtare de grijă.