GENOVEVA PREDA: IUBIREA LUI CHOPIN

Azi e ziua lui Frédéric Chopin!                                                                                           S-a născut la 1 Martie 1810.

În nordul Parisului, pe Colina Montmartre, unde tronează Biserica Sacré-Coeur, nu departe de atelierul de pictură în aer liber Place du Tertre, unde artiștii expun, vând și chiar aștern culori pe pânză în fața trecătorilor – pe Strada Champtal, la numărul 16, într-o casă poetică, plină cu flori și multă verdeață care îmbracă zidurile –, se află Le Musée de la Vie Romantique. Dar parizienii îi spun deseori când Muzeul Frédéric Chopin, când George Sand.
De ce?                                                                                                                                 Pentru că în aceste locuri s-a născut legendara iubire între scriitoarea franceză (pe numele ei adevărat Aurore) și muzicianul polonez. Muzeul se află în casa unui evreu bogat, austriac sau neamț, nu știu bine, Ary Scheffer.
Acest iubitor de artă, el însuși pictor, aduna în saloanele lui elegante marii artiști ai timpului. Acolo s-au întâlnit în seri uluitoare Balzac, Dostoievski, Victor Hugo, George Sand, Chopin, Liszt, Heine, Berlioz, Schumann și Delacroix, timpul conservând amintirea lor. Ai impresia că, în fotoliul pe care-l prefera cândva Balzac, stă și azi el, scriitorul. Lângă un mic secretaire e vie silueta impunătoare a lui George Sand, iar Liszt așterne câteva cuvinte într-un carnet, deschis pe o masă, unde sunt veșnic flori proaspete. Pe clapele unui pian parcă aleargă degetele lui Chopin. Muzica lui se aude ca o vrajă coborâtă din cer.

Doamna care dă explicații nu e un ghid obișnuit; pare descinsă din vechea familie a acestei vile. Poate de aceea nu m-am simțit ca o turistă, doar ca o prietenă de-a casei. Mă plimbam printre amintiri vii… Îi vedeam parcă pe artiștii timpului ascultând o nocturnă de Chopin, privind apusul soarelui prin ferestrele care, cândva, erau locul preferat al întâlnirilor dintre George Sand și Chopin. Mă gândeam că acolo s-au privit îndelung, în tăceri adânci…

Trec apoi în altă cameră și aud o compoziție de Schumann. Un tablou al lui Delacroix îl prezintă pe compozitorul polonez cu lauri pe frunte… Parcă ar fi Dante!
Un alt tablou – de necrezut! – e pictat chiar de Liszt, iar altul – de îndrăgostita George Sand.

Pe un perete – un afiș: primul concert al lui Frédéric Chopin la Paris, 1832.
Muzeul are o grădină mică, romantică, ce te îmbie de la poartă. Pe alee te întâmpină o statuie albă învăluită în flori – Chopin cântând la pian – și jocuri mici de apă.

În 1838, cei doi îndrăgostiți, Chopin și George Sand, au plecat în insula Mallorca, pe malul Mediteranei, unde au stat aproape un an, bucurându-se de varietatea anotimpurilor. E cel mai frumos colț în care au trăit vreodată, pecetluind iubirea lor între albastrul cerului și al apei.
Au locuit într-o veche mânăstire, văruită în alb și cu un pian negru, ca abanosul.

Preludiile compuse de Frédéric aici sunt pline de neprevăzut, misterioase, agitate ca și valurile mării, ca și vântul…
Chopin era sclipitor, vesel, dar alteori nicio altă fire nu era mai inegală ca a lui. Muzica din acea perioadă era ca fulgerul. Pe Chopin, îl inspirau cântecele păsărilor din frunzișul umed, iarba proaspătă a primăverii și mai ales trandafirii târzii, scuturați pe zăpada trecătoare…

Într-o noapte, s-a abătut o ploaie lugubră asupra mânăstirii. Țiglele răsunau sub picăturile grele, iar Chopin a compus un preludiu de o tristețe sfâșietoare. Furtuna de afară a transformat muzica lui în deznădejde.
În acea noapte, George Sand i-a spus: „Frédéric, tu ești și Bach, și Beethoven. Ție ți-e suficient doar pianul, nu ai nevoie de orgă. În muzică, poate doar Mozart te-a întrecut…”

Într-o zi, am plecat cu o prietenă, în mașină, spre Chartres, într-un sat, Nohant, unde se află de fapt adevăratul Muzeu George Sand. Conacul e imens, înconjurat de copaci impunători. Aici veneau în fiecare an cei doi îndrăgostiți, petrecând alături de prietenii lor cei mai apropiați. Chopin avea un salon al lui, în care se afla un pian, la care a compus cele mai frumoase nocturne. Delacroix, Dostoievski și Liszt se plimbau prin parc și erau fericiți când fereastra de la salonul lui Chopin era deschisă. Se opreau, lipiți de trunchiurile copacilor, și ascultau vrăjiți…

Creația lui Frédéric era spontană, îi venea brusc, în fața pianului, însă alteori se închidea zile întregi în camera lui, rupându-și penele de scris, repetând și schimbând de o sută de ori un pasaj, până la sublim.
Acolo, la Nohant, s-au petrecut seri muzicale și literare divine…

Dragostea lui Chopin și a lui George Sand a durat aproape nouă ani… Deși s-au iubit cu patimă, cu senzualitate, până la urmă vraja s-a risipit pe aripa unui vânt neînțeles al despărțirii…
Unde se duc oare iubirile când mor? E un mare mister…

Poate că George Sand n-a suportat ideea că îmbătrânește, fiind mai în vârstă ca Chopin. Dar, cu siguranță, s-a despărțit de el iubindu-l…

Totul s-a terminat fără discuții. O afecțiune atât de înaltă nu putea să se sfarme decât într-o clipă, nu putea să se uzeze în timp.

După o vreme s-au întâlnit din întâmplare la Paris. Mâna lui Chopin era tremurândă, înghețată. George Sand ar fi dorit atunci să-i spună de câte ori a vrut să alerge la el… Numai Dumnezeu știe asta!
A tăcut… A fost ultima dată când l-a mai văzut. Însă n-a uitat niciodată clipele unice de iubire și muzica pe care i-o dăruise. A fost poate de ajuns pentru a mulțumi Cerului!

În Place de la Vendôme nr. 12 – unde a locuit în ultimii ani – s-a stins Chopin… Doar Liszt era lângă el, într-o zi de toamnă, când florile își pierd petalele, culoarea și parfumul în vânt și ploi. Avea doar 39 de ani…
Peste câțiva ani, a plecat în stele și George Sand…

Muzica și iubirea lor dovedesc că dragostea e cel mai mare miracol și mister, ce nu poate pieri nici prin despărțiri, nici în moarte…
George Sand a scris în cartea ei, Povestea vieții mele: „Important nu e ceea ce luăm dintr-o dragoste, ci ceea ce îi dăruim”…

Genoveva PREDA
Paris, 2004