Doria Șișu Ploeșteanu/Poezie

să zicem

să zicem că suntem calmi nu disperați
că suntem iubitori nu exasperați
să zicem că pe stradă nu e hărmălaie
ci o muzică din liră cântată zeilor
iar noi suntem atât de curați că o auzim întocmai
să zicem că nu a murit nimeni de bătrânețe
și nici de foame sau prin războaie
să zicem că am uitat ce-am scris mai sus
iar acum suntem doar niște nebuni cu zâmbetul larg deschis
că ne deschidem brațele și cântăm ceva de genul tra la la tra la la
că primim flori de la alții care au primit flori înaintea noastră
și când obosim de-atâta zâmbit
cântat
pupat
jucat
iubit
ne aplecăm și ridicăm o sticlă de tărie de pe trotuar
o punem la gură și înghițim cu poftă până amorțește limba
facem doi pași mai la dreapta ori mai la stânga
ne ridicăm puțin pe vârful picioarelor
și rupem un măr roșu dintr-un măr plin cu mere
îl mâncăm până la cotor și-l aruncăm civilizat peste gardul înalt al primarului

să zicem că ai terminat de citit toate rândurile de mai sus
te dai jos din pat și rupi ziarul
spargi televizorul
îți bagi picioarele în apa mării după ce-ai condus cu zâmbetul pe buze
după aia mergi să ridici banii câștigați la loteria națională
îți cumperi o casă
o pisică
un câine
aranjezi cele 4 dormitoare
fixezi o masă și-o umbrelă în curtea din spate
te lungești pe scaun și admiri pereții
până când îți dai seama că nu ți-ai dat seama până acum
cât de mult spațiu a rămas de umplut între gardul viu și locul de parcare

să zicem că cimentul s-a uscat într-o formă de fluture

paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
și ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roșie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiți o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dă gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânți un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
și-atunci când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i ușor să treci fugind pragul
că cercul iubirii cuprins te-a rămas
și brațul te roagă să-i poți măsura
petala prea albă din tâmpla noastră

poștașul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

secretul

se aude năprasnic vântul pe coastă
pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească
iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață
să adune alge și scoici
pescarul o privește din barca veche
uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână
le citește senin
din când în când ia o gură zdravănă din berea bogwater
netezește scrisorile cu podul palmei noduroase și le pune cumva
privind în jur bănuitor
în buzunarul de la haină
un oftat plutește peste ei
ca o resemnare a tinereții de multă vreme plecată
dar amândoi știu
că în sufletul lor sunt copii
iar viața ca o vicleană le ascunde lumii de dincolo de coastă
ca o parabolă
iubirea ce-i leagă

povara

m-am întâlnit în josul râului cu un prieten
alegea pietre și le băga-n buzunare
l-am întrebat ce face în timp ce-am început să adun și eu pietre
și să le îndes în buzunare
mi-a spus că dimineață își plimba câinele prin cartier
și deodată a petrecut cu privirea toată lumea grăbită să plece la job
și pașii lui au petrecut pașii lor
câinele s-a oprit și a privit în ochii lui petrecuți peste ceilalți
înghesuind sub el un lătrat nedumerit de plecarea stăpânului
în fiecare dimineață erau acești oameni grăbiți
dar azi…
azi le-a simțit viața cu gust de sânge albastru care le fierbea prin piele
și-a adunat puterile și a plecat grăbit spre râul Liffey
adunând pietricele
zicea el că nu poate duce în spinare povara acelei lumi
și nici arsura pașilor rămași în urma lor n-o poate stinge
că pietrele lui sunt magice chiar de mintea pare nebună
să crezi că poți duce sau ierta ori înțelege o lume
construind o povară a lor doar pentru tine

mergi și azi…

mergi și azi pe unde ai mers ieri
auzi ce-ai mai auzit
rabzi ce-ai mai răbdat
râzi inconștient sau din instinct, dar poate nu-ți place să râzi
nici să porți rochia cu sânii la vedere
nu-ți place să-ți dai cu oja roșie
nu-ți plac nici pantofii cu toc
plângi ce-ai plâns și ce nu ai plâns
pui o rană în plus
pui un cent în cutia ta ascunsă
pui din vopseaua de păr expirată peste părul tocit de culoarea nucilor verzi
pui încă un cartof la fiert
și rabzi
suporți amintirile din copilăria ta nedreaptă
că frecai preșurile cu peria
că fierbeai apă într-o oală de 5 kilograme în fiecare seară
că mergeai de dimineață să stai cu butelia o zi întreagă
că te împingeai la aceeași coadă la carne, ulei, zahăr
cu aceiași oameni de la lapte
îți aduci aminte de înghețata aia bună
de guma în formă de țigară
îți aduci aminte de coada de la gaz sau aia de la pâine
îți aduci aminte de biserică
de coliva pe care o primeai în palmă
de veșnica pomenire și de același plâns al mamei
îți aduci aminte de prima bătaie
atunci când un oarecare s-a apropiat de tine și a zis ceva urât de tine
de mama sau de tata
de soră sau de frate
ai vrut să dai în el, dar n-ai putut
în schimb ai primit un pumn în stomac
ai căzut în praf fără aer
încercai să respiri, să te ridici, dar dracu știe de ce nu puteai
de ce nu încercai să fii mai rău ca ăla care te-a lovit?
pentru că erai altceva
un străin
un ciudat
erai copilul fără frați
erai copilul orfan
erai copilul cu vacanțele de la cozile comuniste
erai copilul care adormea spunând „înger îngerașul meu…” pentru că-i era foame
pentru că-i era dor
pentru că-i nu-i era rușine să-i fie, să nu-i fie, să nu aibă, ori să aibă mai mult decât putea duce
așa în hainele lui rupte
așa în nopțile lui reci

…mergi și azi pe unde ai mers ieri fără să-ți dai seama că ai ajuns la capăt de mai multe ori

***

selecție realizată de Nuța Istrate Gangan – NIG – Florida