GRIGORE L. CULIAN: Nu vă jucați cu libertatea!

Dragii mei tineri frumoși și “liberi”, care v-ați “luat țara înapoi”, 

     am (numai) 64 de ani și trăiesc în America de 28 de ani, ca refugiat politic, nu ca turist, nici venit la muncă sau trimis ca diplomat.

În România, am fost muzician profesionist, 22 de ani, basist, nu băsist, în mai multe trupe, printre care și celebra formație Romanticii, nu înainte de a “servi” un an și jumătate în Detașamentul de muncă forțată 1770 – Râmnicu Vâlcea.  La acea vreme, cântam numai după repertorii aprobate de către Consiliul (In)Culturii și Educației Socialiste, condus de Suzana Gâdea. Programele tv emiteau două ore pe zi, prezentând doar “marile realizări” ale Împușcaților din Decembrie 1989.             

Am decis să-mi iau lumea în cap și să fug din țară, lăsând în urma mea o soție și un copil de 12 ani, o carieră muzicală, prieteni. America m-a primit și mi-a oferit adăpost – azil politic. Iar România m-a condamnat în lipsă și m-a făcut să-mi pun întrebarea când și dacă îmi voi revedea vreodată copilul și pe cei dragi. Nu știam să fac nimic în afară de muzică.  O vreme, am cântat pe unde se putea, am lucrat ca șofer și ajutor de ospătar. Apoi mi-a venit ideea să fac un ziar românesc. 

În aprilie1997, ajutat de fiica mea, “nebunia” a devenit realitate.

Nu aveam nici bani, nici aparatură, dar eram determinat să ajut cum pot comunitatea românilor din New York cu informații corecte și folositoare. Munceam între 14 și 16 ore pe zi / 7 zile pe săptămână.

Am urmat cursuri de jurnalistică și management, am editat și mi-am distribuit ziarul singur, fiindcă banii erau puțini, familia mea avea nevoie de sprijin moral și – mai ales – financiar. 

Anii au trecut și “New York Magazin”, “copilulmeu”, continuă să apară, atât pe hârtie, cât și online, fiindcă America mi-a oferit șansa de a scrie liber, fără presiuni, fără înțelegeri oculte sau tranzacții financiare, care să-mi transforme conștiința într-o armă pro sau contra cuiva.

Scriu și în România, la Cotidianul.ro, unde Cornel Nistorescu, jurnalist de top, mi-a oferit șansa de a-mi exprima opiniile fără să fiu cumva cenzurat.

În 2012, ajutat de profesorul Aurel Sasu, de la Cluj, am scos prima și singura, din cunoștințele mele, istorie a unui ziar român din Exil: “NEW YORK MAGAZIN – Istoria adnotată a unei publicații românești (1997-2012)”, EDITURA “Eikon”, Cluj Napoca, 2012, volum lansat în 2013 la Institutul Cultural Român New York, cu sprijinul Doamnei directoare Doina Uricariu, eminent om de cultură. 

Dragii mei tineri frumoși și “liberi”,  care v-ați “luat țara înapoi” ,                                       vă adresez această scrisoare în încercarea de a vă ajuta să înțelegeți că o țară, odată “luată înapoi”, trebuie condusă înainte, iar ceea ce s-a întâmplat în data de 15 februarie 2016 la sediul Antenei 3 trebuie să vă dea serios de gândit.

Eu trăiesc în America și nu pot fi învinuit că aș avea înțelegeri conspirative cu jurnaliștii, cu șefii Trustului Intact sau cu alții.

Nu voi analiza faptele, nici nu voi căuta vinovați, dar vă voi spune că sunteți în pericol! Că, în curând, dacă lucrurile nu vor intra pe un făgaș normal, s-ar putea să pierdeți șansa de a vă mai exprima liber. Mass-media va redeveni o anexă a celor care vă conduc, mai ales acum, în an electoral!

Lipsa de solidaritate și de reacție față de ce s-a întâmplat în 15 februarie la sediul Antenei 3 va face din voi o turmă de manevră.            

Urmările vor fi greu de calculat. Vor netezi drumul reinstaurărilor dictatoriale a “pumnului în gură” și a conceptului stalinist “cine nu e cu noi e împotriva noastră”, vor diviza societatea românească în “buni” și “răi”, vor face ca presa liberă – atât cât mai există ea – să dispară!

Din fericire, încă mai există jurnaliști care au realizat pericolul, chiar dacă ei activează la trusturi de presă concurente, luând atitudinea corectă față de abuzul din 15 februarie. Cornel Nistorescu, Rareș Bogdan, Andreea Crețulescu sau sus-semnatul suntem câțiva. Restul au tăcut și chiar se bucură de “invazia” de la Antena 3. Ei nu știu că, foarte curând, pot avea soarta colegilor lor și vor trebui să-și caute alți stăpâni, ori să-și aleagă o altă meserie, care să le asigure existența.

Dragii mei tineri frumoși și „liberi”,                                                                                            în 8 august 1974, președintele american Richard Nixon a demisionat în urma scandalului “Watergate”, după ce doi jurnaliști de la “The Washington Post” – Bob Woodward și Carl Bernstein – i-au demascat abuzurile comise. Cu ei, s-a solidarizat întreaga presă americană (pro republicană sau pro democrată) și președintele a plecat. A fost o lecție pe care Dvs. nu ați învățat-o încă și care ar trebui să vă pună pe gânduri!

Am să vă mai spun doar atât: nu vă jucați cu libertatea pentru care părinții voștri au murit în Decembrie 1989! Veți plăti scump dacă nu veți fi solidari cu Antena 3 sau cu orice altă instituție media, care se află în pericol de a fi suprimată. Și, dacă tot vă “luați țara înapoi”, va trebui să învățați ce să faceți cu ea. Și cu voi!

Pe 19 februarie, s-au împlinit 27 de ani de când am pășit pe pământ american, “PământulFăgăduinței”. Țara aceasta mi-a oferit adăpost la vremuri grele, mi-a dat șansa de a scrie liber și m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Cu bune și cu rele.

Mulțumesc, America!                                                                                                                       Atenție, România!

Grigore L. Culian                                                   New York, 18 februarie 2016