14 IULIE 1789 – CĂDEREA BASTILIEI

Victor Nicolae

PAISPREZECE IULIE UNA MIE ŞAPTE SUTE OPTZECI ŞI NOUĂ A RUPT SECOLUL ÎN DOUĂ

"TOATE ACESTEA ERAU ILEGALE, TOT ATÂT DE ILEGALE CA ŞI REVOLUŢIA, CA ŞI CĂDEREA TRONULUI ŞI A BASTILIEI, TOT ATÂT DE ILEGALE CA ÎNSĂŞI LIBERTATEA. NU SE POATE DORI O REVOLUŢIE FĂRĂ REVOLUŢIE." - ROBESPIERRE

Se vorbeşte din ce în ce mai des despre eroi căzuţi cu nemiluita la Căderea Bastiliei!

Se vorbeşte cu mândrie de spărtura din zid, pe unde s-a pătruns vitejeşte în închisoare!

Se aminteşte de cele cincisprezece tunuri ce au tras fără încetare asupra nevinovaţilor o ploaie de ghiulele!

Se povesteşte cu groază de găsirea în hrube a unui teribil instrument de tortură şi de descoperirea unui număr impresionant de schelete, ale deţinuţilor ucişi prin înfometare sau schingiuire sălbatică şi îngropaţi în curtea de aici!

Adevărul gol-goluţ este că nu a existat nici un atac decisiv sub ploaie de ghiulele.

Tunurile garnizoanei nu au tras decât o singură salvă, când mulţimea a devastat clădirile din jur, i-a aprins corpul de gardă, bucătăriile şi casa guvernatorului.

Cât despre "teribilul instrument de tortură", acesta nu era decât o presă tipografică veche, sechestrată cândva, iar scheletele aparţineau unor deţinuţi de religie protestantă, morţi şi înhumaţi în curte, deoarece nu se încuviinţase înmormântarea lor în cimitirul catolic al oraşului.

UN DUŞMAN AL POPORULUI

RUINE DE VÂNZARE

Întrebare: Cine a dărâmat Bastilia?
Răspuns firesc: Cetăţenii Parisului!
Răspunsul cel adevărat: Domnul Palloy.

Întrebare indignată: Cine mai este şi domnul Palloy?
Răspuns competent: Domnul Palloy este antreprenor de construcţii. El a angajat cinci sute de muncitori, plătiţi cu câte 45 de sous pe zi.

O informaţie suplimentară: Demolatorii domnului Palloy au realizat şi câştiguri suplimentare.

O întrebare suplimentară ce se referă la realizarea câştigurilor suplimentare: Cum au fost ele realizate?

Răspuns suplimentar: Parizienii au venit să se convingă cu ochii lor cum dispar sub târnăcop zidurile Bastiliei. Mulţi dintre ei au cumpărat bucăţi din "crusta formată de-a lungul veacurilor negre pe bolţile înfricoşătoarelor hrube de răsuflarea deţinuţilor nevinovaţi".

Observaţie: Au mai rămas totuşi foarte multe pietre.

Precizare: Cu o parte din ele se va termina podul ce poartă numele lui Ludovic al XVI-lea.

Altă precizare aparţinând unor provinciali: Pe numeroase pietre, s-a sculptat în relief "cel mai hidos cap al hidrei despotismului". Transportate în afara Parisului, ele au fost comercializate la preţuri de speculă.

S-a întrebat şi a răspuns pentru domniile voastre: Prof. Dr. Macques le Loup

"Vă amintim că dacă suliţa serveşte la răsturnarea edificiului societăţii, ridicarea şi consolidarea lui nu se poate face decât cu compasul raţiunii şi al geniului" - a spus-o însuşi DANTON, cu mâna pe compas.

ANI NEBUNI, NEBUNI, FRUMOASE VREMURI!

Erau ultimele răbufniri ale unui veac turbat.

Se închega pe pământ un paradis al chinului.

Suferinţa se împletea cu cea mai râvnită dintre satisfacţii.

Se puteau pune în voie bazele unei filosofii a plăcerii pentru săraci.

Se proslăvea libertatea pe seama aripii larg desfăşurate a libertinajului.

Temeritatea şi îndurarea se cereau revoluţionate la modul cel mai radical, amândouă luate separat şi amândouă laolaltă.

Fericirea şi mecanismele obţinerii ei cu orice preţ intrau pompos într-o nouă etapă, revolută până peste a tot ce se poate.

Se inventau capcanele cele mai eficiente pentru stoarcerea şi celui de pe urmă strop de desfătare

Beatitudinea se exercita totdeauna pe seama cuiva, mereu altcineva, sau pe seama mai multora.

Da, revoluţiile au şi părţile lor bune.

Numai că revoluţionarii nu au vreme să le şi vadă, de aceea ei fac mai mult rău decât bine.

Toate revoluţiile din lume sunt, în cele din urmă

ori trădate, ori furate...

 Şi cu toate acestea

 Tare ne mai este dor

 De încă o revoluţie!

  IOSIPH ŞI FRAŢII SĂI

BRICIUL NAŢIONAL NU SE TOCEŞTE

Virtutea este cea mai mare garanţie

Că guvernul revoluţionar nu va aluneca spre despotism.

Robespierre este aspru cu ceilalţi

Cum este şi cu el însuşi

Pare întruchiparea însăşi a virtuţii

Cu 387 de voturi contra 334

Regele Ludovic al XVI-lea este condamnat la moarte.

Cu 380 de voturi contra 310 se respinge suspendarea pedepsei.

Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată.

Regele ar mai fi avut o şansă de scăpare:

Cuprins de disperare să admită majestuos că nu-i în toate minţile.

A respins însă această şansă cu demnitate.

Ex-regele moare ca un om de rând, dreptul divin al monarhiei a fost retezat de cuţitul bine ascuţit al ghilotinei.

Robespierre a spus despre guvernul revoluţionar că el nu datorează duşmanilor patriei decât moartea.

Fosta regină Maria Antoaneta urcă pe eşafod la 16 octombrie.

Unii dintre acuzatori susţin că ea ar fi pus la cale toată cohorta de comploturi secrete contrarevoluţionare, că a purtat corespondenţă trădătoare cu intervenţioniştii...

Dovezi clare nu au existat, s-a abuzat de calomnii abjecte.

Robespierre a scrâşnit din dinţi, restigiul Tribunalului revoluţionar a suferit o mare ştirbire a prestigiului său.

Şi capetele girondinilor cad unul după altul, tribunalul îşi face datoria.

TEROAREA serveşte cu credinţă la apărarea naţională şi revoluţionară, în primul rând, împotriva rebelilor şi a trădătorilor, curăţă coroana noii naţiuni de ramurile veştede, de elementele neasimilabile din punct de vedere social.

Ghilotina nu mai funcţionează destul de repede.

Să i se îmbunătăţească randamentul cu execuţii prin împuşcare!

Autoritatea statului trebuie reinstaurată cu orice preţ.

Regulile de salvare publică trebuie respectate cu sfinţenie.

Pentru Robespierre, virtutea înseamnă dragoste fierbinte faţă de sărmana patrie şi de legile ei, este principiul fundamental al unei guvernări cu adevărat democratice.

Dictatura iacobină se prăbuşeşte la 9 termidor 1794

Şi odată cu ea şi visul de a întemeia o republică democratică şi egalitară fără egal.

"oricare popor dornic să-şi păstreze libertatea, declară înflăcărat Billaud-Varenne în faţa Convenţiei, trebuie să se ferească chiar şi de virtuţile oamenilor care deţin funcţii însemnate."

Şi în seara zilei de 10 termidor, Robespierre, Saint-Just, Couthon, împreună cu alţi 19 dintre partizanii lor, sunt executaţi fără judecată.