CAMPIONII TUTUROR RĂUTĂŢILOR

Liviu Cangeopol

Agenturile străine nu stau o clipă locului când e vorba să împroaşte cu noroi un popor mic şi cu potenţial destoinic. După ce un american ignorant ne-a considerat drept unul dintre cele mai neînsemnate popoare din istoria civilizaţiei mondiale, căci n’am fost în stare să dăm lumii nici o figură epocală (de parcă Stejarul din Scorniceşti iese pe bandă rulantă din şcolile de corecţie ale lumii), după ce un irlandez rapace ne-a scos drept proştii Europei, în urma bulgarilor legendari (de se-nvârte poetul naţional în groapă!), după ce cohorte de ziarişti occidentali n-au încetat să ne scoată drept o hoardă de barbari în căutare de furtişaguri prin lumea mare, iată că una dintre cele mai prestigioase publicaţii de circulaţie internaţională, Reader’s Digest, ne înfruntă în faţă, scornind că locuitorii Bucureştiului (capitala întregii ţări) ar fi drept cei mai mârlani dintre europeni, neîntrecuţi pe plan mondial decât de un oraş din India, patria de origine a multora dintre compatrioţii noştri, trebuie spus.

Răutăcioşii reporteri ai reputatei reviste au supus locuitorii Capitalei la trei încercări grele şi universale, ca în basmele moldoveneşti. Prima a fost proba mulţumitului la vânzătorul de magazin, a doua a fost ajutatul benevol dat trecătorului pietonal care a scăpat hârtii pe trotuarul public şi, în fine, cea mai grea, căci poate provoca răniri fizice, ţinutul uşii seamănului nostru. Dacă specificul tradiţional este deliberat trecut cu vederea, avem de-a face cu rea-voinţă; dacă nu, e vorba de prostie.

Până acum câţiva ani, magazinele patriei erau proprietatea statului comunist, care privea comerţul ca pe o rămăşiţă a hulitului sistem capitalist. Vânzătorii erau chemaţi să vândă în silă, cu o lehamite afişată, comunicând răstit cu potenţialul cumpărător, căci de multe ori tranzacţia rămânea fără finalitate, în lipsa produsului căutat. Ce politeţe vrea cercetătorul american, când mulţi dintre vânzătorii patriei au fost formaţi la şcoala capcanelor întinse de ofiţerii Miliţiei economice? Dacă zâmbetul său adresat aiurea cumpărătorului este interpretat ca un semn al complicităţii? Clientul să fie mulţumit că a găsit ce căuta, căci e mare lucru, să fie recunoscător că şi-a primit restul înapoi şi că poate pleca cu marfa din magazin fără a fi prădat de vreun hoţ de buzunare. El trebuie să spună vânzătorului “mulţumesc!”, nu invers…

Probabil că nu toţi observatorii de peste hotare, mai cu seamă cei care n-au experienţa călătoritului prin România, cunosc tradiţiile urbane ale ţării. Ce ştiu ei de portofelul aruncat cu premeditare pe trotuar de un grup organizat de ţigani ascunşi după o tufă lăturalnică? Trecătorul naiv se opreşte şi, după ce-l ridică, este pe loc înconjurat de o turmă spontană, înjurat, îmbrâncit şi buzunărit cu iuţeala cu care corpul oricărui animal intrat în apele Amazonului este devorat de stolurile de pirana. Numai un român care şi-a petrecut mulţi ani prin străinătate ar mai putea manifesta o asemenea imprudenţă. I-a căzut cuiva ceva din mână, din traistă ori din buzunar, să fie sănătos! N-are decât să fie mai atent. Una că dă greu la şale să te apleci pentru un necunoscut (căci nu ştiu străinii ce probleme de reumatism avem noi de pe vremea iernilor comuniste), iar apoi cine ştie dacă nu e vorba de o capcană ţigănească?

Cu ţinutul uşii să treacă altul, e o problemă care ţine de cultura locală. Românul este obişnuit să exagereze cu politeţea doar când face avansuri unei femei pentru care, cum se zice, are bucurie. Cred că facă reporterii americani ar fi petrecut o bucată de timp mai lungă, ar fi văzut şi astfel de aberaţii. Pentru un popor serios, care până mai acum o sută de ani nici nu avea uşă la bordei, ţinutul uşii este ca o invitaţie la prietenie nesolicitată. Un gest aproape obraznic. Păcat că nu se ştie! Îmi amintesc că, pe vremuri, scuzat de tinereţe, am ţinut uşa unei doamne bine, din urma căreia venea soţul grăbit. Mi-a aruncat o privire încărcată de legitimă indignare că mă amestec în treburile familiei lui. Suntem popor latin şi prea multe drame din gelozie ne-a fost dat să vedem ca să ne mai împiedicăm în nimicuri franţuzeşti fără să ne doară capul.

De regulă, când sunt pictaţi în culori sumbre, compatrioţii noştri ţipă ca loviţi de turbare. De data asta, parcă pentru a dovedi celor de la Reader’s Digest că nu sunt total pierduţi pentru civilizaţie, românii i-au luat prin surprindere pe americani şi, cât pentru a le verifica studiul, cât pentru a se afla în treabă, au purces şi ei la aplicarea celor trei criterii de înaltă civilitate asupra poporului. Ce-au aflat nu este demn de mândrie, dar tot vă spun. De exemplu, ziariştii de la Evenimentul zilei, care au vrut să fie mai catolici decât Papa, au extins examinarea pe direcţia politeţei de tramvai. Nu mică le-a fost amărăciunea constatând multiple cazuri de nesimţire tinerească manifestată prin statul pe scaun lângă bătrâni sau mame cu copii în braţe ori femei gravide stând în picioare.

Fapta este explicată prin aceea că tinerii, fiind mai apţi fizic, se avântă cu elan şi pun mâna (vorba vine) pe locurile respective înaintea cetăţenilor cu handicap. În acest fel, selecţia naturală este ilustrată din plin la omul modern. O altă explicaţie ar mai putea fi folosită. Pe vremuri, în mijloacele de transport în comun (mai puţin în taxiuri) erau afişate priorităţile de aşezare pe locuri. Se specifica precis: bătrânii, gravidele şi persoanele cu copii în braţe. Unii au luat-o politic, la pachet cu toate aberaţiile contra naturii de pe vremea Epocii de Aur, ţi când au rejectat comunismul, au rejectat şi ce ţinea de el. Oricum, ziariştii de la Evenimentul zilei i-au beştelit pe răpitorii locurilor din tramvai, dând astfel apă la moară duşmanilor de peste hotare.

Cotidianul central nu s-a mulţumit să facă lumină doar în Capitală, ci a deplasat câţiva reporteri şi prin provincie. Astfel, s-a constatat că aşteptarea la cozile Serviciului de Paşapoarte din Timişoara, cât şi la cel din Arad lasă de dorit. Încăperile sunt murdare ca nişte cocini porceşti, oamenii stau înghesuiţi, funcţionarii abia se mişcă. Din cauza frustrării, puţina brumă de civilitate este abandonată în favoarea instinctelor primare de fiară mârlănească. Oamenii se iau la harţă din nimic, nervozitatea atinge cote greu de înghiţit. Deturnând, practic, intenţia originară, reporterii întocmesc un clasament al aşteptării: Serviciul Paşapoarte, Serviciul Evidenţa Populaţiei, Serviciul Cazier Judiciar.

Demonstraţia, deşi deplasată, are un dram de adevăr în ea. Mârlănia naţională îşi are rădăcinile înfipte în instituţiile de stat, deşi nu de explicaţii ducem lipsă. Un istoric pe nume Majuru argumentează că Bucureştiul a decăzut din standardele de odinioară, când, susţine el, în capitala patriei neîntregite încă “trăiau austrieci, germani, italieni, francezi, iar cultura urbană era adusă prin osmoza occidentală şi se traducea printr-un comportament civilizat.” Haida de! Înseamnă că nea Iancu, care a cântat mârlănia bucureştenilor precum Homer vitejia aheilor, minţea sau măcar exagera de îngheţau apele. Eu cred că o sută de mii de suedezi dacă s-ar stabili la Bucureşti, în caz că n-ar fi toţi puşi să acopere posturile de vânzători cu maniere elegante, noi tot pe ultimul loc de mârlănitate am ieşi. Explicaţiile sunt arondate trecutului (bun doar pentru a nu-l repeta). Ce s-ar putea face în vederea redresării ţine de viitor. Care e perspectiva?

Potrivit savanţilor optimişti de la Evenimentul zilei, românii care suferă din pricina mârlăniei suculente a compatrioţilor n-ar avea decât două soluţii: emigrarea sau adaptarea. Radu Paraschivescu, autorul unei cărţi intitulate “Ghidul nesimţitului”, este şi mai la obiect: emigrarea în Danemarca sau sinuciderea. Danemarca, unde ziariştii au fost atât de mârlani cu Profetul de erau să işte un război planetar. Cât despre sinucidere, ce să mai vorbim? Pleci din Bucureşti şi te trezeşti în Iad, unde vei avea parte de legendara politeţe drăcească. E drept, o grămadă de semeni s-ar repezi să-ţi cedeze locul în cazanul lor. În discuţie a intervenit iar istoricul Majuru, care a preconizat astfel: “Nesimţirea o să dispară doar prin estincţie biologică, a celor bătrâni, şi prin adaptarea celor tineri.” Adică să moară bătrânii, ca să nu mai aibă cui să cedeze locul în tramvai tinerii nesimţiţi.

 Din păcate, nu s-a descoperit încă nici o soluţie pentru diminuarea altei categorii universale la care nu stăm prea bine, adică fruntaşi: prostia. Dar despre asta am mai avut ocazia să vorbim.

26 Iunie 2006