|
CU STĀNGUL ĪN DREAPTA, PNL SE AUTOSABOTEAZĂ
Liviu Antonesei
PNL-ului nu-i ajunge, probabil, că scade īn sondaje, că, mai ales din pricina scandalurilor din interiorul Alianţei DA şi al coaliţiei de guvernămīnt, īşi erodează imaginea, avea nevoie şi de o gafă de foarte mari proporţii.
A făcut-o! Nu mă refer atīt la propunerea retragerii trupelor din Irak, o chestiune ce ar merita dezbatere publică, ci la modul imbecil īn care a gestionat-o īncepīnd cu decizia luată la crīşma Diesel - Golden Blitzul prezidenţial şi Dieselul guvernamental! S-ar putea scrie o carte despre rolul cīrciumilor īn politichia romānească! - şi sfīrşind cu reacţiile panicate, dezordonate şi contradictorii prin care au īncercat să īncheie criza cea mai recentă.
Nu ştiu dacă PNL a vrut să dea o lovitură de imagine, speculīnd lipsa de popularitate a prezenţei trupelor noastre īn Irak, dacă a vrut să se gudure pe līngă liderii europeni, care nu-s fani ai intervenţiei militare de acolo sau dacă a īncercat un fel de putsch īmpotriva preşedintelui Băsescu. Cert este că rezultatele tentativei au ieşit pe dos, aşa că putem vorbi, īn cele din urmă, despre un foarte reuşit autoputsch, comis cu inconştienţa cu care liderii liberali tratează īndeobşte chestiunile propriei lor organizaţii. Īn fond, ca absolut toate partidele romāneşti ale momentului, PNL suferă de o acută criză de lideri, ba chiar şi de oameni de calitate īn general. Cīnd scoţi īn faţă tipi absolut antipatici, nici măcar buni de gură, precum Nicolăescu - gropar al Sănătăţii, peltic şi īncrezut - , Vlădescu - contabil ratat al cărui Cod fiscal tocmai a fost īntors pe dos de parlamentari -, Atanasiu - autorul sinistrei telegrame, a cărui principală problemă nu e că nu ştie limbi străine, ci că limba maternă īi este străină de tot! -, ca să nu mai amintesc de istericul Ludovic Orban ori de inconstantul şi inconsistentul Antonescu, de ce imagine poate fi vorba, cum poţi urca īn sondaje? Nu mai cobor şi īn teritoriu, că mă apucă groaza şi, de altfel, un Nicolăescu ori un Atanasiu - cel mai paşnic ministru de Război din lume care, lasīndu-şi nevasta şi agăţīndu-şi secretara de supt el, a aplicat principiul pacifist hippie "make love, not war"! - tocmai din teritoriu au fost promovaţi! Sigur, Cioroianu, Muscă sau Răzvan Ungureanu sīnt nişte pete de culoare plăcute, dar primul e subutilizat ca vector de imagine, Mona Muscă e īn gruparea dizidentă, iar de Ungureanu liberalii nu ştiu cum să scape, nu doar pentru că s-a opus īn CSAT inconştientei iniţative a şefilor, dar le şi strică ansamblul groaznic de cenuşiu. Şi chiar mă abţin să folosesc numele altei culori! Ca să nu mai amintesc că īi vīnează Meleşcanu postul! Mai e şi junele Boureanu, dar acesta este deja suspendat, iar acum īl paşte, laolaltă cu Raluca Turcan, excluderea.
Pe de altă parte, premierul, deja poreclit Moliceanu, după ezitările legate de anticipate, nu arată īn vreun fel că poate ţine acest partid, tern, amorf şi nărăvaş totodată, īn frāu. Şi mai are şi faima, puţin stimabilă acum, că ar fi omul lui Patriciu. Să-şi pună careva speranţe īn Stolojan, autorul primelor lacrimi politice prezidenţiale, şi īn echipa dizidentă, e iarăşi o iluzie. Īn cel mai bun caz, aceştia vor duce o mică parte din PNL spre fuziunea, nedorită de restul membrilor, cu PD, şi īncropirea multcomentatului şi funestului partid prezidenţial. Iar după ei, potopul de bună seamă, ultimul partid istoric şi, pīnă la urmă, singurul necesar dintre toate! - urmīnd să aibă soarta celorlalte două.
Mai sīnt şanse de salvare? Teoretic da, dar foarte mici. Ar trebui retraşi din prim plan alde Nicolăescu, Atanasiu, Vlădescu, Orban ejusdem farinae, ar trebuie recuperată prin negocieri gruparea dizidentă - sigur că şi membrii acesteia ar trebui să priceapă că jocul lor nu e al PNL! -, ar trebui readuşi īn faţă un număr de liberali cu prestigiu, eliminaţi sau retraşi din pricina atmosferei insalubre din partid. Dar, pentru asta, preşedintele Tăriceanu ar trebui să dovedească că e un adevărat lider, autonom pe deasupra, ceea ce n-a prea dovedit că poate. Sau PNL să-şi inventeze pur şi simplu un lider. Pentru că, deocamdată, nu are, oricīţi ar dori asta, oricīţi se agită, oricīţi complotează pe la colţuri. Am citit undeva sintagma "PNL, de la Brătianu la Tăriceanu". Da, se cam sperie gīndul! Şi, ca să fie limpede poziţia mea, eu am votat mereu liberal sau cu alianţele īn care erau partide liberale. E clar deocamdată că, la proximele alegeri, nu prea mai am ce căuta pe la urne! Ce-aş avea de făcut acolo?
|