UN COLABORATOR APROAPE CÂT UN SPION

Liviu Cangeopol

Ce se întâmplă zilele acestea cu securistul-în-sfârşit-demascat Dan Voiculescu-Crescent este emblematic ca un studiu de caz în patologia epidemiilor cronice. Ani de zile, pomposul om de afaceri şi patron politic (cocoţat pe un partid ce nu trece cu mult de pragul unui procent) a negat constant cu zâmbetul pe buze, oarecum scârbit de ce păcate i se aruncă pe nedrept în spinare. Când a fost încercuit, a preschimbat zâmbetul în rânjet ameninţător şi a prins a flutura securea războiului, sub formă de avocat şi daune penale. După ce evidenţele s-au acumulat cu duiumul, nu i-au mai rămas decât două scuze: cea a conspiraţiei universale dirijate de duşmanul politic şi cea că toţi românii care au lucrat la stat au colaborat cu Securitatea, potrivit unui vechi obicei al pământului..

Este cât se poate de normal ca un personaj public asupra căruia cade acuzaţia de strânsă colaborare cu Securitatea să se arate plin de indignare. Este exact ceea ce şi trebuie sa se astepte de la un politician român care n-a dat dovadă de decenţă cu nici un chip de când îl ştie lumea. În al doilea rând, este o îndatorire de serviciu să negi tot ce ţi se pune în cârcă. Un agent demascat este un agent anihilat. El trebuie să lupte din răsputeri pentru a nu periclita instituţia prin facilitarea drumului altor demascări.

Numai că, negând prea vehement şi dând din gură, mânuţe şi picioare cu prea multă hărnicie, agentul expirat riscă să arate că până şi în ochii unuia ca el colaborarea cu Securitatea este o afacere imundă, nepatriotică şi demnă de tot dispreţul. Imaginaţi-vă o clipă că demascatul ar avea o pornire sinceră şi ar spune în chipul cel mai firesc: “Da, oameni buni, fraţilor, am colaborat cu devotament şi mândrie patriotică. Mi-am slujit patria, sunt o victimă a idealurilor în care am crezut. Că s-au făcut abuzuri, tocmai de aceea am avut un Târgovişte. Dar asta nu mai e treaba mea.”

În toiul acuzaţiilor, delatorul a declarat că a colaborat cu Securitatea în aceeaşi măsură în care au colaborat atâtea milioane de români care lucrau la stat. Altfel zis, vina lui este împărtăşită de întregul popor, căci nu existau particulari pe vremea aceea. Lucrai, vroiai să duci o viaţă decentă, să pui o bucată de pâine pe masa familiei, trebuia să colaborezi, la pachet, şi cu Securitatea. Nu se avea incotro. Ceea ce, în mare parte şi păstrând proporţiile, e adevărat. Remarca, însă, a iscat o serie de indignări, pentru că nu se poate pune un semn de egalitate între a fi fost turnător ca portar ori ca director de întreprindere de comerţ exterior, cu sute de milioane de dolari pe mână şi trăind în contact permanent cu duşmanul capitalist.

Este drept că în domeniul firmelor de comerţ exterior nu exista portar cu un grad mai mic de plutonier-major, tot aşa cum n-a existat lucrător în branşă care să nu fi fost ofiţer acoperit ori fervent colaborator al Securităţii, cel puţin aripa SIE. Ceauşescu a trimis la moarte hoţi locali ori contabili neglijenţi de CAP sub acuzaţia de a fi prejudiciat economia naţională. De câtă grijă trebuie să se fi bucurat un individ care jongla cu milioanele de dolari dintr-un cont în altul! Un individ care e de presupus că a manevrat tranzacţii discrete, dacă nu chiar clandestine. Un individ care, dacă ar fi rămas în Occident, ar fi putut provoca pierderi grele aparatului ceauşist. Căci nu ar fi cazut doar reţele de agenţi secreţi lucrând peste hotare ori la centru, dar şi sume importante de bani, precum şi vălul de pe operaţiile murdare ale căror demascări l-ar fi pus pe Ceauşescu într-o lumină şi mai proastă decât cea în care se afla deja, atât în faţa occidentalilor, cât şi a compatrioţilor (mau cu seamă după defectarea şi dezvăluirile generalului Pacepa).

Demascarea lui Dan Voiculescu i-a provocat acestuia un surplus de frustrare şi prin elementul surpriză. Tăbăcitul colaborator avea certitudinea că dosarele care-i atestau trecutul glorios fuseseră distruse. Mai mult, pe vremea lui Gheorghe Onişoru, a primit şi certificat de bună comportare civică din partea CNSAS. Primise asigurări şi din partea serviciilor secrete că nu va păţi nici o ruşine. Nu e de mirare că, după ce s-a văzut dezbrăcat de mantaua politicianului cinstit, deşi bogat, a declarat că va acţiona în judecată atât CNSAS, cât şi SRI. Panica şi amărăciunea trebuie să-i fi anihilat complet uzul raţiunii. Cele două instituţii pot fi trase la răspundere – chiar şi penal - când tăinuiesc cozile de topor ale Securităţii, nicidecum când le dau în vileag! Putin potrivit legilor în vigoare.

În fine, după ce a făcut-o lată pe toate direcţiile, Dan Voiculescu a acceptat să dea un interviu explicativ. Reiese că şi-a mai nuanţat părerile dintâi. Informaţiile pe care le mai dădea din când în când Securităţii erau de natură economică. A ajutat ţara. E mândru de asta. Referitor la colaborarea generală, Dan Voiculescu rectifică: “A fost o exprimare nefericită. Am vrut să spun că toţi oamenii care lucrau la stat, intreprinderea la care ei lucrau avea un ofiţer de Securitate, care era păstorul întreprinderii. (…) Exprimarea mea greşită a fost când am spus: "Au colaborat". Ei nu au colaborat, ei au trăit într-un sistem, în care, ca şi mine, Securitatea era peste tot, permanent.” Zădărît de ziarist astfel: “Lăsaţi să se înţeleagă faptul că aveţi chiar o admiraţie faţă de fosta Securitate. E o percepţie greşită?” acuzatul raspunde: “Nu, e o percepţie corectă. Noi ne-am obişnuit să judecăm şi să condamnăm la grămadă.” Deci Securitatea era ceva bun. Câteva propoziţii mai la vale denunţă CNSAS ca fiind… “Securitatea actuală.” Deci, ceva rău. Asta explică uşurinţa cu care partidul şi-a schimbat titulatura şi alianţele.

Urmărind o demonstraţie ajutătoare, Dan Voiculescu recunoaşte că a colaborat cu Securitatea, destul de consistent, dar nu ca turnător, şi nici ca ofiţer, dar mai bine să-i dăm microfonul: “Eu consider că un informator este în statul român aproape egal cu un spion. Informatorii din domeniul economic, din spionajul economic, au fost utili României, mai degrabă, ca spion economic în favoarea patriei.” Faptul că acceptă calitatea de colaborator nu vine fără o recompensă: în viziunea lui Dan Voiculescu, un colaborator nu putea deveni ofiţer de Securitate. Cum ziaristul şi-a exprimat îndoiala, marele om politic a rămas descumpănit: “Cum aş putea să demonstrez că n-am fost ofiţer de Securitate? Să mă împuşc în cap?”

E şi asta o posibilitate. Dar nu pentru a dovedi că n-a fost ofiţer de Securitate, ci că îi este ruşine că a fost. Oricum, interviul său valorează cât un glonte tras în cap. Faptul că a admis public rolul de colaborator e, deocamdată, de ajuns. Dan Voiculescu a încălcat legea electorală când a candidat pe listele partidului pe care-l conduce. Dan Voiculescu a minţit că n-a colaborat cu Securitatea. Iar acum e mândru că a pus umărul la dezvoltarea economiei naţionale. O economie comunistă, bazată pe distrugerea resurselor naţionale, măcinată de incompetenţă şi marcată de sacrificiile inumane impuse populaţiei. O economie ale cărei puţine avantaje erau deturnate spre elita politică a ţării, în frunte cu Nicolae Ceauşescu. O elită din care au făcut parte şi indivizi precum Dan Voiculescu. Indivizi care, după eliminara dictatorului, au continuat să conducă ţara şi s-o fure. Să sfideze şi să ameninţe. Să continuie opera de distrugere a României.

Un ziarist din Bucureşti şi-a pus în gardă cititorii să nu spere că demascarea lui Dan Voiculescu ar putea însemna un început. E posibil ca Dan Voiculescu să nu fi fost decât victima unor presiuni publice ori a unei animozităţi personale sau de alianţă. Oricâte consecinţe ar avea, eliminarea acestei aluviuni ceauşiste de la cârma ţării ar reprezenta, orice s-ar spune, un început. După mai bine de 16 ani, nu-i mare lucru. Dar e mai mult decât nimic. Un nimic atât de nedrept.

19 Iunie 2006