„SOLUŢIA IMORALĂ” ÎNCURCĂ LOCUL DE POMANĂ

Liviu Antonesei

De peste două săptămîni, stăm cu ochii ca pe butelie să vedem ce decizie va mai lua PC. Cred că sîntem cu totul neserioşi. Sau, poate, ne-a bătut prea tare soarele în cap şi nu mai suntem în stare să distingem priorităţile, să calculăm proporţiile. Cînd a fost cooptat PC la guvernare, dl. Băsescu a pronunţat o formulă foarte corectă – „soluţia imorală”. Pentru că aşa se şi comportase partidul voiculescian lăsînd PSD de două ori în drum, după ce acesta îi asigurase tot de două ori accesul în Parlament. Aşa s-a comportat şi cu noii aliaţi, pe care i-a ameninţat de cinci ori într-un an şi jumătate cu ieşirea de la guvernare, dacă nu-i respectă nu ştiu ce condiţii, care mai de care mai aiuristice, uneori pur şi simplu abracadabrante.

Ultima criză provocată de PC a venit pe fondul scandalului dosarului de la Securitate al preşedintelui de partid şi era menit, de fapt, să-i asigure acestuia o ieşire „onorabilă” din încurcătură. Ca să nu se spună că cedează din motiv de dosar, în loc să renunţe pur şi simplu la candidatura pentru demnitatea de vicepremier, spre care s-a aruncat cu viteza miresei spre pat, D-sa a încercat să-şi scoată partiduleţul pe tuşă sau, măcar, să ameninţe cu asta. Amuzant este că jocul n-a ţinut. Oamenii săi s-au învăţat prea bine cu funcţiile şi au mîrîit pe un ton neaşteptat de unitar. Dar şi dl. Voiculescu are o bogată experienţă în manipulare, aşa că a întors situaţia în favoarea dumisale, anunţîndu-ne că ne iubeşte pe toţi – doar şi Securitatea ne iubea, nu? – şi propunînd pe altcineva pentru postul de vicepremier, pe motivul că e mai tînăr! De parcă, din momentul autopropunerii, dl. Voiculescu ar fi îmbătrânit brusc! Şi, normal, după logica precedentelor patru şantaje, a adăugat că, dacă în şase luni, nu i se respectă condiţiile „reformiste”, că altfel nu ştiu cum sp le spun, se va retrage atunci de la guvernare.

Rememorez toate acestea şi nu-mi vine să cred. Chiar sîntem neserioşi. Stăm cu toţii – politicieni, analişti, jurnalişti, opinie publică - cu ochii ţintă pe PC şi pe dl. Voiculescu să vedem ce decizii fistichii vor mai lua, de parcă asta ar avea vreo importanţă. E vorba, totuşi, de un partid care, deşi are televiziuni, radiouri, ziare, experienţă „informativă” şi mulţi bani la dispoziţie, n-a intrat niciodată pe bune în Parlament. Mai mult, în toate sondajele de pînă acum, n-a trecut vreodată pragul electoral. În ultimul, de-abia dacă face împreună cu alte partiduleţe falite, sub 3 procente. Şi noi, jurnaliştii, analiştii, comentatorii politici, îi analizăm cu atenţie şi subtilitate „deciziile”, iar politicienii aborigeni dau declaraţii – care de îngrijorare, care de uşurare, după caz, după situaţie. Ca la noi la nimenea, vorba poetului! Au ajuns mai importante mişcările de cîrtiţă ale PC şi ale tartorului acestuia decît, de pildă, grava fisură din politica externă provocată de declaraţiile precipitate şi unilaterale ale premierului privind retragerea din Irak. Urmată de tensiunile, parcă şi mai mari, de după şedinţa CSAŢ.

Că PC este o „soluţie imorală”, pentru orice parteneri, nu e un secret, că sare deja în ochi. Ce nu s-a observat e faptul că este şi o „soluţie inutilă”. Această ficţiune politică este doar o construcţie foarte şubredă menită să-i gîdile d-lui Voiculescu orgoliile şi să-i asigure, mai ales prin şantaj, o anume protecţie politică. În loc să-i caute tovărăşia şi să-i asigure poziţia de posibilă buturugă mică, partidele coaliţiei, dar şi PSD, ar trebui să-i accelereze disoluţia. Care este inevitabilă. Şi, în fond, cu cît mai repede, cu atît mai bine pentru toată lumea politicii. Încă nu se luase vreo decizie privind participarea la guvernare şi o seamă de lideri locali au şi migrat spre alte partide din coaliţie. Ce se întîmpla dacă se decidea retragerea? Păi, o altă bună parte din puţinii membri „se transferau” la alte „echipe”, îşi mutau desaga acolo unde sperau că şi-o pot umple! Pentru că un partid, dacă nu e prea mult spus partid!, definit din start ca oportunist nu poate avea decît membri la fel de oportunişti. Dacă îşi cunosc cu adevărat interesele, partidele mari – indiferent dacă de la putere sau din opoziţie – trebuie să înceteze pe loc orice fel de „negocieri” cu PC, pentru că niciodată şi faţă de nimeni nu şi-a ţinut cuvîntul, şi să-l ajute să ajungă acolo unde îi este, de fapt, locul – în sacul fără fund al uitării, în neantul politicii! Un partid fundamental, structural securist, nici nu-şi va ţine în veci cuvîntul. Chiar dacă ar vrea, nu ar putea, pentru aceasta îi este firea!